Competence of executing court versus debtor's domicile in suspension of forced execution under art. 651 C. proc. civ.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by ordering the case to be heard by the Bucharest Sector 3 Court, which had previously authorized the forced execution, thereby rejecting the Suciuva Court’s declination based on the debtor’s domicile. The dispute concerned a challenge to forced execution and a request for suspension of proceedings, where the two lower courts disagreed on territorial competence: one applied the principle that the executing court remains competent for all execution incidents, while the other asserted jurisdiction based on the debtor's location at the time of the enforcement file opening. Relying on Articles 651, 714, and 719 of the Code of Civil Procedure and the unifying jurisprudence of High Court Decision No. 20/2021, the appellate court held that the court authorizing the execution is the sole competent "executing court" for all subsequent incidents, including suspension requests and execution challenges, regardless of the debtor’s domicile, thus establishing that the principle of the uniqueness of the executing court prevails over general territorial competence rules.
Legislator headnote
AI generatedart. 719 alin. (1) din C. proc. civ, art. 714 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (1) din C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 131 alin. (1) din C. proc. civ, art. 112 din C. proc. civ; Competence of executing court versus debtor's domicile in suspension of forced execution under art. 651 C. proc. civ: The dispute concerned a challenge to forced execution and a request for suspension of proceedings, where the two lower courts disagreed on territorial competence: one applied the principle that the executing court remains competent for all execution incidents, while the other asserted jurisdiction based on the debtor's location at the time of the enforcement file opening. Relying on Articles 651, 714, and 719 of the Code of Civil Procedure and the unifying jurisprudence of High Court Decision No. 20/2021, the appellate court held that the court authorizing the execution is the sole competent "executing court" for all subsequent incidents, including suspension requests and execution challenges, regardless of the debtor’s domicile, thus establishing that the principle of the uniqueness of the executing court prevails over general territorial competence rules.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the High Court's power to resolve the negative conflict of jurisdiction and assign the case to the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la 2 octombrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea A. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimatul Cabinet Individual de Avocat B., solicitând şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Astfel, contestatoarea a solicitat anularea executării silite din dosarul de executare nr. 150/2023 instrumentat de Biroul Executorilor Judecătoreşti C., anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 150/2023, anularea încheierii de încuviinţare a executării silite din data de 05.09.2023, pronunţate de Judecătoria Sectorul 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2023; anularea încheierii de constatare a cheltuielilor de executare, emise la data de 07.09.2023, în tot sau în parte, după caz; suspendarea executării silite din dosarul de executare nr. 150/2023 instrumentat de Biroul Executorilor Judecătoreşti C., până la soluţionarea contestaţiei la executare; restituirea taxei judiciare de timbru la rămânerea definitivă a hotărârii şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
La 28.02.2024 s-a înregistrat pe rolul instanţei cererea contestatoarei de fixare a unui termen de judecată cât mai scurt, în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării silite, fiind invocate dispoziţiile art. 719 alin. (1) din C. proc. civ.. La aceeaşi dată a fost înregistrată şi cererea de completare a contestaţiei la executare în sensul anulării popririi instituite asupra terţului poprit D. S.R.L.
Prin rezoluţia din 29.02.2024, Judecătoria Suceava a fixat termen de judecată în vederea soluţionării cererii de suspendare a executării silite la data de 07.03.2024.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă.
Judecătoria Suceava, prin sentinţa nr. 896 din 7 martie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de intimat, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat aplicabilitatea în speţă a art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii.
Astfel, raportat la dispoziţiile legale şi la cele statuate de Înalta Curte, instanţa a apreciat că Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, aceasta fiind instanţa care a încuviinţat executarea silită, prin încheierea din data de 05.09.2023.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa nr. 2493 din 20 martie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivare, instanţa a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi faptul că, la data deschiderii dosarului de executare, domiciliul debitoarei se afla în sat Sfântu Ilie, com. Şcheia, jud. Suceava.
Totodată, instanţa a reţinut că Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, este aplicabilă doar în cazul pluralităţii de debitori, ipoteză distinctă de cea dedusă judecăţii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin demersul judiciar pendinte, instanţa de judecată a fost învestită a se pronunţa asupra unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., având ca obiect suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare formulate în cauză, în ceea ce priveşte dosarul execuţional 150/2023 aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi C..
Contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, astfel cum stipulează prevederile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., iar potrivit art. 719 alin. (1) din acelaşi cod, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea.
Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
În conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Prin Decizia nr. 27 din 6 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat în sensul că instanţa învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite este obligată să îşi verifice competenţa cu privire la cererea cu care a fost sesizată, în temeiul art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., analizându-şi competenţa în funcţie de art. 714 din acelaşi cod.
În considerentele acestei decizii, s-a arătat că, ulterior dezlegărilor date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, instanţele de judecată nu vor mai putea face abstracţie de considerentele care au justificat pronunţarea acestei decizii menite să unifice jurisprudenţa divergentă existentă anterior în ceea ce priveşte determinarea instanţei de executare.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, dată în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., s-a stabilit că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare silită formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
În cadrul considerentelor deciziei sus-menţionate s-a reţinut că, de regulă, nu pot exista două instanţe de executare în cadrul aceleiaşi executări silite, iar atunci când legiuitorul a dorit să confere şi altei instanţe competenţa de a soluţiona o contestaţie la executare a indicat în mod expres acest lucru [în acest sens s-a făcut trimitere la art. 714 alin. (2) din C. proc. civ..]. Astfel, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe tot parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.
Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia menţionată, ceea ce a trebuit să lămurească instanţa supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviinţată executarea silită de către instanţa de executare, competenţa acesteia mai poate fi reevaluată în funcţie de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestaţia la executare. În consecinţă, această decizie este aplicabilă tuturor situaţiilor similare ivite în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situaţiilor în care există pluralitate de debitori.
În considerarea principiului unicităţii instanţei de executare, în considerentele acestei decizii, s-a arătat că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată drept instanţă de executare de către legiuitor.
De asemenea, s-a statuat că "încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."
Aşadar, din momentul încuviinţării executării silite, este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, instanţa care a încuviinţat executarea are calitatea de instanţă de executare, astfel că, exceptând derogările anume prevăzute, toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare. În cauză, încuviinţarea executării silite a fost dispusă prin încheierea din 05.09.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă printr-o încheiere pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de suspendare a executării silite urmează a se stabili în favoarea aceleiaşi judecătorii care a încuviinţat cererea de executare silită, ca instanţă de executare.
Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 aprilie 2024.