Inadmissibility of appeal against definitive decision on revision of nullity objection regarding unexecuted signature
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's decision dismissing the revision request in force, in a case involving a series of procedural errors including lack of stamps and signatures on various appeals and revision requests. The dispute centered on the admissibility of an appeal against a decision that dismissed a revision request filed against a lower court decision declaring a nullity objection well-founded, challenging the procedural chain of litigation regarding material error corrections and subsequent nullities. Relying on the principle of the legality of appeals (Art. 457(1) of the Code of Civil Procedure) and the specific rules governing the finality of decisions in revision cases (Arts. 483(1), 513(5), and 634(1) point 5 of the Code of Civil Procedure), the court held that the decision resolving the revision was definitive and not subject to appeal, rendering the higher-court appeal legally inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against definitive decision on revision of nullity objection regarding unexecuted signature: Prin rezoluţie administrativă, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a constatat că recursul nu este supus timbrajului, conform prevederilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2024
Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin decizia civilă nr. 24R din 4 februarie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia nulităţii, pentru lipsa semnăturii, şi a anulat cererea formulată de către petentul A., având ca obiect îndreptarea erorii materiale şi completarea dispozitivului deciziei civile nr. 45 din 4 iunie 2020, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 143 din 18 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia nulităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu, şi a anulat, pentru nemotivare, cererea formulată de revizuentul A. privind revizuirea deciziei civile nr. 24R din 4 februarie 2021, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 384R din 11 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de către recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 143 din 18 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 582 din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de petentul A. privind revizuirea deciziei civile nr. 384R din 11 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 841 din 2 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, cererile formulate de revizuentul A. privind îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei civile nr. 582 din 12 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin decizia civilă nr. 211R din 2 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat nulă contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 841 din 2 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Prin decizia civilă nr. 463 din 18 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 211R din 2 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii civile, revizuentul A. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 27 iunie 2023, fiind repartizată aleatoriu completului nr. 4.
2. Procedura de filtru
Prin rezoluţie administrativă, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a constatat că recursul nu este supus timbrajului, conform prevederilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013.
Prin raportul întocmit la 15 februarie 2024, s-a reţinut că decizia recurată nu poate fi atacată cu recurs, că cererea de recurs nu este semnată, completul de filtru urmând a se pronunţa asupra excepţiei nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.
În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la 11 aprilie 2024, în complet de filtru, fără citarea părţilor.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept:
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei". Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legiuitor constituie o încălcare atât a principiului legalităţii, cât şi a principiului egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condiţiile legii.
Conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, potrivit art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". De asemenea, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive "hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".
Coroborând dispoziţiile legale precitate, rezultă că recursul de faţă este inadmisibil, întrucât are ca obiect o decizie prin care a fost soluţionată o revizuire împotriva unei decizii prin care a fost soluţionată o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă cererea de îndreptare, lămurire şi completare a unei decizii prin care s-a anulat cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii prin care a fost anulat recursul. Din moment ce decizia de soluţionare a revizuirii nu este susceptibilă de recurs, fiind definitivă, rezultă că nici recursul declarat împotriva unei astfel de hotărâri nu este admisibil.
Faţă de aceste considerente, constatând că decizia recurată este o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte, în considerarea art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 463 din 18 mai 2023.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 463 din 18 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 aprilie 2024.