Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 103/2024 AI generated

Statute of limitations for discrimination damages claims: objective start date of prescription despite subsequent administrative finding of discrimination

Case Number Decizia nr. 103/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal, leaving in force the lower courts' decisions that rejected the claim as prescribed. The dispute involved a civil action for material and moral damages stemming from an alleged discriminatory act by state penitentiary authorities, specifically the refusal to allow the claimant to participate in a public contest; the core legal issue was whether the three-year statute of limitations for discrimination claims began to run on the date of the discriminatory act (publication of contest results) or on the date the specialized anti-discrimination council's finding of discrimination became final. Relying on Article 27 of Government Emergency Ordinance No. 137/2000 and general civil code provisions on prescription, the court held that the limitation period commenced on the objective date when the victim could have reasonably known of the injury and the responsible party, rather than the subjective date of the administrative finding's finality, thereby upholding the prescription defense raised by the defendants.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000, art. 2528 alin. (1) din C. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Statute of limitations for discrimination damages claims: objective start date of prescription despite subsequent administrative finding of discrimination: The dispute involved a civil action for material and moral damages stemming from an alleged discriminatory act by state penitentiary authorities, specifically the refusal to allow the claimant to participate in a public contest; the core legal issue was whether the three-year statute of limitations for discrimination claims began to run on the date of the discriminatory act (publication of contest results) or on the date the specialized anti-discrimination council's finding of discrimination became final. Relying on Article 27 of Government Emergency Ordinance No. 137/2000 and general civil code provisions on prescription, the court held that the limitation period commenced on the objective date when the victim could have reasonably known of the injury and the responsible party, rather than the subjective date of the administrative finding's finality, thereby upholding the prescription defense raised by the defendants.

Keywords

AI generated
statute of limitations actions for damages prescription discrimination based on disability e-justice effective date of legal effect

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to dismiss the cassation appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Baia Mare, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi intervenientul forţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâţilor în solidar la plata daunelor materiale în cuantum de 355.880 RON şi a daunelor morale în suma de 355.880 RON, izvorâte din săvârşirea de către pârâţii Penitenciarul Baia Mare şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor a unei fapte de discriminare, constatată prin Hotărârea nr. 532/04.10.2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, rămasă definitivă prin Decizia nr. 6326/26.11.2020 pronunţată de Î.C.C.J. în dosar nr. x/2017.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 562 din 14.04.2022, pronunţată de Tribunalul Maramureş, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor; s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Baia Mare, Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi intervenientul forţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca fiind prescrisă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 450/A din 13 decembrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul, ca nefondat.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei decizii, la 13 aprilie 2023, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate şi, rejudecând apelul, admiterea acestuia şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În susţinere, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale.

Arată că în mod greşit au aplicat instanţele de fond dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, reţinând în mod eronat că reclamantul a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei de discriminare la data întocmirii fişei medicale (10.03.2016) ori cel mai târziu la data publicării rezultatelor finale ale concursului (28.04.2016).

Arată că dispoziţiile art. 20 şi 27 din O.U.G. nr. 137/2000 au fost aplicate greşit în condiţiile în care reclamantul a luat cunoştinţă de săvârşirea faptei de discriminare abia la momentul la care instanţa de contencios a constatat în mod definitiv existenţa faptei de discriminare (26.11.2020).

Consideră că nu au fost avute în vedere toate circumstanţele cauzei, instanţele ignorând faptul că a sesizat iniţial Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Parcurgerea de către reclamant a procedurii prevăzute de art. 20 din O.U.G. nr. 137/2000, finalizată cu recunoaşterea săvârşirii unei fapte de discriminare abia la momentul obţinerii unei soluţii definitive, reprezintă materializarea din punct de vedere subiectiv a momentului de început al curgerii termenului de prescripţie despre care vorbesc prevederile art. 27, respectiv data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

Norma legală recunoaşte nu doar un criteriu obiectiv în funcţie de care se analizează curgerea termenului, şi anume data săvârşirii faptei de discriminare, ci şi un criteriu subiectiv, respectiv data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei. Acest din urmă criteriu trebuie analizat în mod concret, de la caz la caz, în funcţie de percepţia subiectivă a persoanei interesate asupra datei la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea discriminării.

Consideră că instanţa nu a făcut distincţia între momentul subiectiv şi cel obiectiv al curgerii termenului de prescripţie, atribuind eronat momentul obiectiv şi cel subiectiv uneia şi aceleiaşi date.

Data la care reclamantul a luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte de discriminare este data la care hotărârea CNCD a rămas definitivă – 26.11.2020, când considerentele acestei decizii au fost explicate, asumate şi apte să producă efecte juridice.

Percepţia subiectivă a reclamantului în ceea ce priveşte curgerea termenului de prescripţie nu poate fi disociată de împrejurarea că s-a adresat CNCD cu o petiţie şi a urmat tot cursul unui atare demers recunoscut de lege ca modalizate alternativă de constatare a unei fapte de discriminare, demers finalizat cu luarea la cunoştinţă a săvârşirii faptei calificate ca fiind discriminatorie.

Deşi legea nu condiţionează promovarea unei acţiuni în instanţă de sesizarea în prealabil a CNCD cu privire la constatarea săvârşirii unei fapte de discriminare, câtă vreme s-a recurs la acest demers, instanţa nu îl poate ignora.

Având în vedere că în percepţia reclamantului momentul subiectiv al începutului curgerii termenului de prescripţie este data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat săvârşirea discriminării – 26.11.2020, introducerea cererii în despăgubiri la data de 14.06.2021 s-a realizat în interiorul termenului de prescripţie.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 iunie 2023, intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 iunie 2023, intimatul-pârât Penitenciarul Baia Mare a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 16 ianuarie 2024, intimatul Ministerul Justiţiei a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Subsumat motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant critică aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant arată că instanţa de apel a considerat în mod greşit că data de 28 aprilie 2016 constituie atât data până la care a fost săvârşită fapta discriminatorie, dar şi momentul de la care reclamantul putea lua cunoştinţă de săvârşirea ei, astfel că a atribuit în mod eronat momentul obiectiv şi cel subiectiv uneia şi aceleiaşi date.

Recurentul-reclamant apreciază că momentul subiectiv al curgerii termenului de prescripţie este reprezentat de data la care hotărârea pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 a rămas definitivă, respectiv 26.11.2020, astfel că acţiunea a fost introdusă cu respectarea termenului legal.

Critica recurentului este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei". Alin. (2) şi (3) din acelaşi text de lege prevăd că "Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1). Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării...".

Art. 27 din O.G. nr. 137/2000 arată că "(1)Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului. (2) Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani şi curge de la data săvârşirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei...".

În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut că data de 28 aprilie 2016, a publicării rezultatelor concursului la care reclamantul nu a putut participa, constituie atât data până la care a fost săvârşită fapta discriminatorie imputată pârâţilor, dar şi momentul la care reclamantul putea să ia la cunoştinţă de săvârşirea acesteia.

Înalta Curte constată că nu prezintă relevanţă, pentru determinarea momentului de început al cursului prescripţiei, data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017, prin care s-a soluţionat în mod definitiv contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 532/04.10.2017 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Instanţa de apel, aplicând principiul general al curgerii termenului de prescripţie, a reţinut că momentul obiectiv şi subiectiv al curgerii termenului de prescripţie este reprezentat de momentul publicării rezultatului concursului la care reclamantul nu a putut participa.

Recurentul-reclamant a criticat acest raţionament, invocând că era în imposibilitate de a cunoaşte considerentele deciziei nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie.

Critica este nefondată, în condiţiile în care, cu privire la momentul de la care prescripţia extinctivă începe să curgă, dispoziţiile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, ca şi dispoziţiile art. 2528 alin. (1) din C. civ., stabilesc două momente alternative, de la care prescripţia poate începe să curgă, şi anume, pe de o parte, un moment subiectiv, cel al cunoaşterii efective a pagubei şi a celui care răspunde de ea, iar pe de altă parte, un moment obiectiv, cel al datei la care păgubitul trebuia (putea şi trebuia) să cunoască aceleaşi elemente.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului cu privire la incidenţa în cauză a momentului subiectiv ca punct de început al prescripţiei dreptului material la acţiune, şi anume data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că acesta trebuia, având posibilitatea efectivă, să cunoască existenţa faptei şi a prejudiciului cel mai târziu la data de 28 aprilie 2016, data publicării rezultatului concursului la care reclamantul nu a putut participa.

Izvorul obligaţiei nu este reprezentat de decizia nr. 6326 din 26 noiembrie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci de fapta ilicită imputată de reclamant pârâţilor.

Soluţia începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiunea în reparaţie a prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite de la data când victima a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea prezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii cursului prescripţiei un timp îndelungat, ceea ce contravine scopului urmărit prin instituţia prescripţiei. Pentru a înlătura acest inconvenient, legiuitorul a stabilit şi un al doilea moment (de data aceasta, obiectiv) de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune pentru repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, şi anume data când victima trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, realizând, astfel, armonizarea necesităţii ocrotirii efective a victimei cu necesitatea asigurării finalităţii practice a prescripţiei extinctive.

Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie se întemeiază pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea. În felul acesta, titularul dreptului la acţiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, este îndemnat să stăruie în aflarea elementelor care să-i permită să înainteze acţiunea în răspundere civilă delictuală.

De altfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel că data de 28 aprilie 2016 reprezintă atât data până la care a fost săvârşită fapta discriminatorie imputată pârâţilor, dar şi momentul la care reclamantul putea să ia cunoştinţă de săvârşirea acesteia, cu atât mai mult cu cât acesta a şi înţeles să uzeze de procedura reglementată de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, reclamând Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în anul 2017, aceeaşi faptă ilicită.

Faţă de aceste considerente, constatând că motivul de casare invocat este nefondat şi că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 450A din 13 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2024.