Expropriation compensation revision motion dismissed as inadmissible due to lack of party identity for res judicata

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie în data de 18.04.2023, sub nr. x/2023, revizuenta A. S.R.L. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea deciziei civile nr. 404/16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 3447/15.11.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii formulate, revizuenta a susţinut că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, ce rezultă din sentinţa civilă nr. 227/20.02.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia civilă nr. 1509A/10.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 1393/16.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în privinţa acordării suplimentare a valorii TVA, calculată la contravaloarea terenului şi a construcţiilor expropriate, în cadrul procedurii de expropriere ce are la bază prevederile Legii nr. 255/2010, demarată în legătură cu un imobil al unei persoane juridice înregistrate în scop de TVA, conform dispoziţiilor fiscale obligatorii în această materie.

Revizuenta a evidenţiat că sunt identice situaţiile juridice deduse judecăţii în ambele hotărâri judecătoreşti contradictorii, privind aceeaşi societate supusă procedurilor de expropriere, referitoare la aplicabilitatea valorii TVA suplimentar valorii despăgubirilor, constând în contravaloarea terenurilor construibile şi a construcţiilor amplasate pe acestea, având o valoare mai mică decât cea a terenurilor şi având acelaşi număr cadastral.

Invocă prezenţa unei situaţii imposibil de conciliat, generată în mod direct de pronunţarea unei a doua hotărâri definitive, care evocă fondul, contradictorie faţă de decizia civilă nr. 1509A/10.11.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2011, cu privire la aceeaşi situaţie juridică dedusă judecăţii, stabilită anterior cu autoritate de lucru judecat, sub aspectul ei pozitiv, astfel cum este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul obligativităţii expropriatorului de a achita TVA-ul suplimentar valorii despăgubirilor.

Prin urmare, văzând această inadvertenţă în modul de soluţionare a problemei TVA-ului aplicabil suplimentar valorii despăgubirilor, menţinerea deciziei civile nr. 404/16.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2022, în forma actuală, ar conduce la imposibilitatea de a respecta prevederile fiscale obligatorii pentru revizuentă, în condiţiile în care există deja o decizie intrată sub autoritate de lucru judecat pe acest aspect, valoarea TVA-ului trebuind a fi acordată în cadrul procedurii exproprierii.

Nu poate fi primită teza juridică în sensul că revizuenta ar trebui să aştepte o decizie de impunere din partea ANAF pentru a-i fi impus la plata acest cuantum al TVA-ului, întrucât la acea dată oricum revizuenta nu mai era în termenul legal să solicite suplimentarea despăgubirilor, iar intimatul nu este parte în raportul fiscal dintre revizuent şi ANAF.

Mai mult decât atât, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".

Ca atare, despăgubirile acordate de expropriator sunt privite în bloc de legiuitor, fiind formate din contravaloarea terenului şi a construcţiilor expropiate şi contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.

Or, prin neacordarea TVA-ului, se cauzează un prejudiciu direct revizuentei din partea expropriatorului, acest TVA diminuând valoarea reală a despăgubirilor.

Şi acest aspect a fost tranşat prin decizia civilă nr. 1509A/10.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2011, fiind intrat în puterea lucrului judecat sub aspectul ei pozitiv.

A precizat că instanţa de apel a omis să analizeze prevederile fiscale obligatorii în această materie, care se aplică de drept, favorizând, în acest mod, interesele expropriatorului, printr-o analiză superficială a legii.

După cum reiese din prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluţiei anterioare.

Prin notele de şedinţă depuse în 23 octombrie 2023, revizuenta a precizat că revizuirea se impune prin prisma contrarietăţii deciziei atacate cu considerentele şi cu dispozitivul deciziei civile nr. 1509A/10.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze de minori şi de familie în dosarul nr. x/2011, sub aspectul aplicării TVA-ului în cadrul procedurilor de expropriere, suplimentar valorii despăgubirilor constând în contravaloarea terenului şi a construcţiilor expropriate.

Prin decizia nr. 1479A/20.11.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Decizia împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire

Prin decizia nr. 404/16.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondate, apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. şi apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 3447/15.11.2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2016.

3. Apărări formulate în cauză

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii revizuirii, în raport cu prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că soluţionarea dosarului la care se face referire nu are legătură cu dosarul nr. x/2022, în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 404/16.09.2023, din cauza modului diferit de soluţionare al celor două dosare, determinat de procedurile aplicabile pe parcursul etapelor procesuale, cât şi de modificările legislative aplicabile la data promovării acţiunilor în instanţă, prevederi legale care au influenţat soluţia instanţelor în cele două dosare.

Intimatul a menţionat că modificarea legislativă sub incidenţa căruia s-a judecat dosarul nr. x/2016 (modificat cu nr. x/2022), în cadrul căruia a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 3447/15.11.2021 şi decizia civilă nr. 404/16.09.2023, este şi temeiul juridic în baza căruia instanţa a respins capătul de cerere privind acordarea TVA suplimentar valorii despăgubirilor, respectiv art. 62 lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, unde se precizează că sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică nu sunt supuse impozitării.

Faţă de aceste dispoziţii, instanţa a apreciat corect că dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. a) Codul fiscal, raportate la art. 270 alin. (3) lit. c) Codul fiscal, rămân inaplicabile, exproprierea neputând fi asimilată unei livrări de bunuri supuse TVA.

Revizuenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei lipsei calităţii de reprezentant convenţional a Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Bucureşti pentru CNAIR, solicitând, totodată, respingerea apărărilor formulate de către intimat.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant, a arătat că a invocat-o întrucât la dosarul cauzei nu a fost depus mandatul acordat de către directorul general al CNAIR pentru reprezentarea drepturilor şi intereselor acestei autorităţi centrale, cu personalitate juridică, de către DRDP Bucureşti (o structură fără personalitate juridică, aflată în subordinea CNAIR).

Pe fondul apărărilor, a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte apărarea intimatului, în sensul că, în dosarul nr. x/2016, se aplică cu prioritate prevederile art. 62 lit. i) Codul fiscal, conform cărora sumele primite ca urmare a exproprierii nu sunt supuse impozitării, nu exclude, de fapt, teza juridică a aplicabilităţii TVA-ului suplimentar valorii despăgubirilor, conform normelor de drept fiscal imperative, obligatorii, indicate în cererea de revizuire.

Impozitarea, care se referă strict la aplicarea impozitului pe venitul generat de transferul dreptului de proprietate din proprietatea privată a societăţii în domeniul public (calculat la valoarea netă a despăgubirilor), nu exclude aplicarea TVA-ului - o instituţie fiscală diferită şi cu reguli proprii.

Prin urmare, nu se poate pune semnul egalităţii între impozit şi TVA, fiind vorba despre două instituţii juridice diferite, care nu se exclud una pe cealaltă, ci se interpretează şi se aplică cumulativ: despăgubirile din expropriere nu sunt purtătoare de impozit, dar sunt purtătoare de TVA de plată (acest TVA nu mai poate fi recuperat ulterior de revizuentă în cadrul mecanismului de rambursare TVA).

Mai mult, nu putem vorbi nici de o modificare a reglementărilor legale în materie fiscală, în privinţa scutirii de la plata impozitului, în noul Codul fiscal, faţă de vechiul Codul fiscal.

Astfel, aceeaşi prevedere de scutire de la plata impozitului era impusă de legiuitor şi în vechiul Codul fiscal, la art. 42 alin. (1) lit. b)1).

Prevederea este menţinută identic, cu aceeaşi exprimare juridică, în noul Codul fiscal, la art. 62 lit. i), însă nu aceasta este textul de lege care ar conduce la scutirea de la plata TVA-ului.

Or, valoarea TVA-ului, care diminuează în mod considerabil valoarea despăgubirilor (ce este stabilită în mod legal şi corect de expropriator fără TVA, conform standardelor de evaluare), rămâne o formă a prejudiciului generat expropriere, prejudiciu ce poate fi dovedit şi solicitat doar în cadrul acţiunii demarate în baza prevederilor speciale ale Legii nr. 255/2010.

Orice analiză ulterioară, prin care să poată fi acordat TVA-ul într-un alt cadru procesual, este tardivă şi inadmisibilă.

Intimatul a formulat şi răspuns la notele de şedinţă depuse de revizuentă în 23 octombrie 2023, prin care a reinvocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, având în vedere că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, respectiv să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că nu sunt date condiţiile art. 519 pct. 8 C. proc. civ., temei juridic al căii extraordinare de atac promovate, pentru a face posibilă anularea deciziei împotriva căreia este îndreptată revizuirea şi, potrivit solicitării revizuentei, reluarea judecăţii cu respectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat ataşat unei hotărâri definitive anterioare.

Astfel, revizuenta a pretins că decizia nr. 404/16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, contrazice, prin statuările ei, cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia nr. 1509/A/10.11.2020 a aceleiaşi instanţe, în legătură cu chestiunea de drept vizând TVA, în sensul obligativităţii expropriatorului de a achita această taxă suplimentară valorii despăgubirilor, astfel încât, în final, acestea să nu suporte o diminuare care să afecteze întinderea dreptului la despăgubiri al expropriatului.

S-a arătat că potrivit primei decizii – nr. 1509/10.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă– opusă sub aspectul dezlegărilor jurisdicţionale definitive şi efectului pozitiv al lucrului judecat ataşat acestora, instanţa a stabilit că S.C. A. S.R.L., în calitate de proprietar expropriat, datorează TVA în legătură cu despăgubirea cuvenită din expropriere şi întrucât nu are posibilitatea de a-şi recupera această taxă prin mecanisme legale de rambursare, atunci ea trebuie adăugată valorii despăgubirilor şi suportată de expropriator, tocmai pentru a nu se ajunge la o diminuare nejustificată a despăgubirilor cuvenite din expropriere.

În schimb, prin decizia nr. 404/16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, împotriva căreia este îndreptată revizuirea, s-a statuat în sens contrar şi anume, că despăgubirea pentru expropriere nu este purtătoare de TVA, dat fiind faptul că operaţiunile privind exproprierea sunt scutite de orice taxe datorate bugetului de stat, aşa încât despăgubirea cuvenită persoanei expropriate nu poate constitui baza de impunere pentru aplicarea unei asemenea taxe. Ca atare, astfel de sume nefiind purtătoare de TVA, expropriatul nu le datorează şi deci, nici nu pot fi puse în sarcina expropriatorului.

Prevalându-se de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ("Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă") şi susţinând o nesocotire a efectului pozitiv al lucrului judecat din primul litigiu în legătură cu chestiunea de drept a aplicării TVA pentru despăgubirile provenind din expropriere şi necesitatea suportării acestei taxe de către expropriator, revizuenta demonstrează o abordare şi o înţelegere eronată a instituţiei autorităţii lucrului judecat, în manifestarea efectului pozitiv al acesteia.

Astfel, pornind de la fundamentul autorităţii de lucru judecat, care presupune contradictorialitatea dezbaterilor părţilor şi respectarea garanţiilor procesuale ale acestora, în aşa fel încât ceea ce a fost supus dezlegărilor jurisdicţionale definitive ale instanţei, pe cale principală sau incidentală, să nu mai poată fi supus ulterior reevaluării judiciare, este necesar să existe identitate de părţi, pentru ca acestea să poată opune lucrul judecat (indiferent că s-ar prevala de excepţia autorităţii de lucru judecat sau doar de efectul pozitiv al acesteia).

În termenii art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu este necesară, într-adevăr, tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual (aşa cum statuează art. 431 alin. (1) C. proc. civ. în legătură cu excepţia autorităţii de lucru judecat), ci trebuie să existe doar o identitate de chestiune litigioasă, adică o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună unei noi judecăţi, în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional în mod definitiv.

Altfel spus, un asemenea aspect litigios nu mai poate face obiectul unei analize proprii a instanţei învestite a doua oară, el impunându-se ca atare noii judecăţi, fără posibilitatea pentru părţi de a mai contrazice dezlegarea dată în primul proces sau pentru instanţa de judecată de a realiza o altă evaluare şi respectiv, dezlegare a respectivei chestiuni litigioase.

Pentru a se putea pretinde însă, nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, este necesar să existe aceleaşi părţi ale litigiului, pentru că altfel s-ar ajunge la situaţia în care unui terţ fată de proces i s-ar opune dezlegările jurisdicţionale date în absenţa sa din procedura judiciară, aşadar cu încălcarea flagrantă a principiilor fundamentale ale procesului civil referitoare la respectarea dreptului de apărare şi la contradictorialitatea dezbaterilor.

În acelaşi timp, opunându-se unui terţ efectele unei judecăţi la care nu a participat s-ar nesocoti principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti, care se manifestă doar în relaţia dintre părţi sub ambele aspecte, al obligativităţii acestor efecte (transpuse pe planul executorialităţii hotărârii) şi respectiv, al lucrului judecat (indiferent că este vorba de efectul negativ sau pozitiv al acestuia).

Or, este ceea ce tinde a valorifica revizuenta prin demersul de faţă, în contextul în care prima judecată, în care a fost pronunţată decizia nr. 1509/10.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă, a avut ca părţi pe S.C. A. S.R.L. şi Municipiul Bucureşti, în calitate de expropriator, iar în cel de-al doilea proces, în care a fost pronunţată decizia nr. 404/16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a cărei anulare se solicită, aceeaşi societate a opus pretenţiile sale, în legătură cu despăgubirile, unui alt expropriator, respectiv Statul Român prin Ministerul Transporturilor.

Separat de împrejurarea că în cele două acţiuni cauza juridică a pretenţiilor se află în acte administrative diferite (hotărâre/respectiv, decizie de expropriere emise în ani diferiţi) cu privire la imobile aflate în zone diferite, în vederea realizării unor obiective distincte ale expropriatorilor ("Supralărgirea şoselei Pipera" respectiv, "Modernizarea centurii rutiere Bucureşti"), se constată, în mod determinant, astfel cum s-a arătat, că părţile în cele două proceduri judiciare au fost diferite.

Ca atare, împrejurarea că în primul proces, desfăşurat în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, A. S.R.L. a supus dezbaterii judiciare chestiunea referitoare la obligaţia expropriatorului de a achita valoarea TVA-ului pentru despăgubirile reprezentând contravaloarea terenului expropriat şi a obţinut câştig de cauză pe acest aspect, nu înseamnă că în litigiul ulterior, în care a adus în discuţie aspectul referitor la TVA-ul pe care l-ar datora un alt expropriator (Ministerul Transporturilor), cea de-a doua instanţă ar fi fost obligată să ţină seama de dezlegările date deja acestei chestiuni, fără să realizeze propria analiză, pentru că i s-ar fi opus efectul pozitiv al lucrului judecat.

Astfel cum s-a arătat, dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează acest efect important al hotărârii judecătoreşti, permit oricăreia dintre părţi să opună lucrul anterior judecat, dat fiind principiul relativităţii, iar nu posibilitatea unei părţi de a se prevala de o asemenea judecată în raport cu un terţ, care în felul acesta nu şi-ar mai putea face propriile apărări.

În acelaşi sens, cea de-a doua instanţă nu este obligată să ţină seama de dezlegările anterioare, câtă vreme nu este în ipoteza relativităţii efectelor lucrului judecat (adică, al obligativităţii acestuia în relaţia dintre părţi) ci, dimpotrivă, trebuie să realizeze propria verificare jurisdicţională şi statuare în drept.

Susţinerea revizuentei potrivit căreia, odată dezlegată chestiunea de drept (vizând obligativitatea plăţii TVA) într-un proces, care a opus anumite părţi, ea nu ar mai putea fi dezbătură ulterior şi n-ar mai putea primi o altă dezlegare, indiferent cui s-ar opune, este una care nesocoteşte principiile desfăşurării procesului civil şi respectiv, funcţiunea autorităţii lucrului judecat, care înseamnă că nu pot fi opuse dezlegări definitive ale instanţei decât părţilor participante la procedura judiciară.

Distincţia dintre efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat şi efectul negativ sau extinctiv al acesteia nu constă în faptul că n-ar trebui să se regăsească aceleaşi părţi ale raportului juridic procesual (identitate care este obligatorie pentru ambele forme de manifestare a efectelor lucrului judecat), ci în împrejurarea că nu trebuie să fie identitate de cauză şi obiect, ci doar de chestiune litigioasă (adică, o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi).

Pretinzând că în ambele dosare revizuenta a figurat în calitate de reclamantă, persoană expropriată, şi că a doua instanţă a ignorat ceea ce a stabilit prima în legătură cu TVA-ul pe care îl datorează expropriatorul (pentru a se adăuga valorii despăgubirilor, astfel încât să nu se ajungă la diminuarea acestora), aceasta nesocoteşte faptul că pârâţii au fost diferiţi în cele două procese şi, ca atare, fiecare a avut posibilitatea să-şi prezinte punctul de vedere şi să-şi facă propriile apărări, la a căror analiză instanţele au fost obligate.

În mod inadecvat şi cu nesocotirea relativităţii lucrului judecat susţine revizuenta că judecata înfăptuită prin decizia nr. 404/16.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie ar fi trebuit să preia dezlegarea din decizia anterioară (nr. 1509/110.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă) în privinţa chestiunii taxei pe valoarea adăugată, câtă vreme cel de-al doilea expropriator (Ministerul Transporturilor) căruia îi opunea respectiva pretenţie nu participase la prima judecată, pentru a-i fi opozabile dezlegările jurisdicţionale ale acesteia.

Separat de împrejurarea că revizuenta relevă oricum, aspecte care în economia celor două speţe n-au primit rezolvări contradictorii pe fondul lor, din punct de vedere al întinderii dreptului la despăgubiri al expropriatului (de vreme ce prima judecată a reţinut în sarcina expropriatorului obligaţia de a plăti TVA doar în măsura în care s-a considerat că suma constând în despăgubiri din expropriere este purtătoare de TVA, în timp ce, cea de-a doua instanţă a considerat că expropriatorul nu datorează TVA pentru că despăgubirile din expropriere nu sunt bază pentru calculul unei astfel de taxe şi, ca atare, nici expropriatul nu o datorează), ceea ce este relevant şi determinant în legătură cu geşita invocare a efectului pozitiv al lucrului judecat este lipsa identităţii părţilor cărora să li se poată opune.

În consecinţă, promovând revizuirea întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. şi invocând încălcarea efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, partea a nesocotit condiţiile acestei instituţii care presupune, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., identitatea de părţi şi de chestiune litigioasă (iar nu identitatea de părţi, obiect şi cauză, potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. corespunzătoare efectului negativ al lucrului judecat).

Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii şi, constatându-se că nu sunt întrunite condiţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., coroborate cu art. 430, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 404 din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 aprilie 2024.