Annulment appeal limited to material error; improper re-litigation of revizuire deadline calculation

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 05.12.2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat anularea deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, întrucât în mod nelegal a fost determinat, prin aceasta, termenul de declarare a căii de atac a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 864 din 21 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019.

Astfel, a susţinut că decizia nr. 864 din 21 iulie 2022 a Tribunalului Neamţ, împotriva căreia a formulat cererea de revizuire care a format obiectul dosarului nr. x/2023, a fost, de fapt, pronunţată în data de 28 iulie 2022 (conform menţiunii existente în cuprinsul acesteia) şi a fost expediată părţilor în data de 02 august 2022.

A arătat că în intervalul 21.07.2022 - 28.07.2022 nu a existat nicio hotărâre a instanţei de judecată, motiv pentru care consideră că nu este legal să se considere că termenul pentru formularea căii de atac a revizuirii a început să curgă anterior datei de 28.07.2022.

Totodată, a mai precizat şi că, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru declararea unei căi de atac se calculează de la comunicarea hotărârii, iar nu de la data pronunţării acesteia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2, art. 504 alin. (2) şi art. 506 alin. (1) C. proc. civ.

În data de 13.12.2023, în afara termenului procedural, contestatorul a depus la dosar o cerere completatoare a motivelor căii de atac formulate.

2. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare; a respins, ca nefondat, recursul declarat de către revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 382 din 12 mai 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă; l-a obligat pe recurent la plata către intimatul B. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

În data de 03.04.2024, în termenul legal, au formulat întâmpinare intimaţii B. şi C., prin care au invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, în raport cu prevederile art. 506 C. proc. civ., considerând că nu a fost respectat termenul de 15 zile de la data la care a fost comunicată hotărârea atacată, iar pe fond, au solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

Au arătat că, faţă de motivele dezvoltate de contestator, nu poate fi identificat niciunul din cele şase cazurile enunţate de legiuitor la art. 503 C. proc. civ., în care ar putea fi admisibilă o contestaţie în anulare.

Au precizat şi că motivarea contestaţiei în anulare reprezintă practic o reluare a unor motive care au făcut obiectul recursului care a fost soluţionat prin hotărârea care face obiectul prezentei contestaţii, sens în care au solicitat respingerea căii de atac fie pe cale de excepţie, fie pentru considerente de lipsă de fundamentare, precum şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, date fiind cele dispuse în cadrul şedinţei de judecată din 10 aprilie 2024, cu privire la cererea completatoare depusă de către contestator în 13 decembrie 2023, în sensul constatării acesteia ca nefiind formulată în interiorul termenului procedural prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivarea căii de atac, Înalta Curte va examina doar susţinerile evocate prin contestaţia în anulare.

Astfel, se constată că, prin prezenta cale extraordinară de atac, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023, invocând, drept temei de drept al contestaţiei, dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În sensul acestor dispoziţii legale, care constituie temeiul de drept al cererii pendinte, noţiunea de eroare materială reprezintă o greşeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii eronate, rezultată din confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia respectivă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar în contextul acesteia, întrucât este vorba de un text de excepţie, noţiunea de eroare materială nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale, nu pot fi valorificate greşeli de judecată, precum cele relative la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Dimpotrivă, prin consacrarea acestui motiv de contestaţie în anulare se urmăreşte doar îndreptarea unor erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului (cum ar fi: respingerea în mod greşit a recursului ca tardiv declarat, anularea în mod greşit a recursului ca netimbrat ori ca declarat de o persoană fără calitate de reprezentant), aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Or, se constată că, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, au fost deduse judecăţii aspectele litigioase asupra cărora s-a pronunţat deja instanţa de recurs, prin hotărârea atacată, contestatorul înţelegând, în realitate, să critice dezlegările date de către instanţa de recurs asupra excepţiei tardivităţii cererii de revizuire a deciziei nr. 864 din 21 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ în dosarul nr. x/2019.

În acest sens, se constată că au fost reluate, de către contestator, în litigiul pendinte, susţinerile privitoare la aspectul că termenul pentru declararea revizuirii nu ar fi trebuit calculat de la data pronunţării respectivei hotărâri, 21 iulie 2022, ci de la un moment ulterior acestuia.

Este lipsită de relevanţă, în acest sens, chestiunea invocată în prezenta cale extraordinară de atac, respectiv că momentul de la care ar fi început să curgă termenul pentru formularea căii de atac a revizuirii ar fi reprezentat de data de 28 iulie 2022 - momentul redactării respectivului act jurisdicţional - (indicată de acesta ca fiind, de fapt, "data la care a fost luată hotărârea"), din moment ce contestatorul este, în realitate, cel aflat în eroare cu privire la data hotărârii atacate cu revizuire.

Astfel, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 401 C. proc. civ., la momentul luării hotărârii se întocmeşte o minută, care cuprinde soluţia dispusă în cauză şi care face obiectul pronunţării în una din modalităţile prevăzute de art. 402 din acelaşi cod.

A posteriori, completul de judecată procedează la redactarea hotărârii judecătoreşti, act jurisdicţional care face obiectul comunicării, din oficiu, părţilor litigante.

Prin urmare, criticile formulate de către contestator nu relevă o greşeală materială a instanţei de judecată, în sensul prevederilor legale menţionate, cu privire la momentul pronunţării hotărârii atacate cu revizuire (identificat cu cel al întocmirii minutei), ci denotă, mai degrabă, confuzia proprie a părţii în legătură cu aspectele anterior menţionate.

În continuare, se observă că partea contestatoare a reluat susţinerile deduse judecăţii în calea de atac a recursului împotriva soluţiei instanţei de revizuire, în sensul că termenul pentru formularea căii de atac ar curge de la data comunicării hotărârii judecătoreşti, aspect tranşat, de asemenea, cu caracter definitiv, prin decizia contestată, prin care s-a statuat că, "în raport cu dispoziţiile exprese ale legii, care fac trimitere în mod explicit la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar nu la data comunicării, afirmaţia recurentului potrivit căreia termenul de revizuire curge de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire a solicitat-o apare ca fiind lipsită de temei legal, urmând a fi înlăturată", şi care nu poate fi cenzurat pe calea contestaţiei în anulare.

Prin urmare, cum elementul referitor la data pronunţării deciziei atacate cu revizuire nu constituie o eroare materială, în sensul textului de lege menţionat, iar cum contestatorul a înţeles, de fapt, să critice modalitatea de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor procedurale incidente în legătură cu termenul de formulare a căii de atac a revizuirii, nu se poate reţine, astfel, invocarea unor aspecte de natură a atrage incidenţa motivului de contestaţie în anulare invocat.

Aşadar, susţinerile contestatorului, relevă, de fapt, nemulţumirea acestuia cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de recurs, nefiind supusă analizei o greşeală materială în accepţiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci o eventuală greşeală de judecată a instanţei de recurs, fiind inadmisibil ca astfel de aspecte să fie repuse în discuţie în prezenta cale extraordinară de atac.

Or, în contextul celor anterior expuse, se constată că dacă instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar examina motivele invocate cu privire la momentul de la care poate fi formulată calea de atac a revizuirii, din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului declarat de către acesta, contestaţia în anulare neputând fi, însă, convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei, contestaţia în anulare neputând avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuind să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.

Cât priveşte solicitarea intimaţilor C. şi B. de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deşi au formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăseşte vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1993 din 7 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.

Respinge cererea de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de intimaţii C. şi B..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.