Standing of Ministry of Justice in medical unfitness claims against judges and admissibility of cassation appeals without new legal arguments

Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în data de 14.03.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că în perioada 2014-2019 pârâtul B. era inapt, conform legii, de a ocupa funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti din motive medicale; să se constate că pârâtul, cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau, de a informa autorităţile competente de existenţa afecţiunilor medicale care îl calificau ca inapt; să se constate că pârâţii Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii nu şi-au îndeplinit obligaţiile de diligentă şi control care le reveneau; să fie obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale ca urmare a prejudiciului suferit ca urmare a pronunţării deciziei penale nr. 1458/26.10.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În drept, au fost invocate prevederile Ordinului comun nr. 1178/C/1031/2007 al Minsterului Justiţiei şi al Ministerului Sănătăţii Publice pentru Constituirea Comisiei de examinare medicala a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură, a Metodologiei de examinare şi baremului medical, corelate cu prevederile Ordinului nr. 2340/C din 27.09.2010 al Ministrului Justiţiei, H.G. nr. 355/2007, Hotărârea CSM nr. 297/2012, Legea nr. 303/2004, art. 195 şi urm. C. proc. civ.

Reclamantul a formulat cerere de completare/modificare a cererii de chemare în judecată, prin care a menţionat că înţelege să se judece, în calitate de pârâtă, pe lângă părţile indicate prin cererea introductivă de instanţă, şi cu pârata Curtea de Apel Bucureşti.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii în constatare, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, excepţia netimbrării acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei de litigii de muncă a tribunalului, excepţia inadmisibilităţii, excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând daune morale cauzate de atitudinea şi comportamentul reclamantului-pârât, precum şi de prezenta acţiune, de afirmaţiile neadevărate ale acestuia şi de caracterul public defăimător al acestora; respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, şi obligarea reclamantului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Curtea de Apel Bucureşti a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi cererea de completare formulate de către reclamant, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 04.05.2022, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Bucureşti şi a dispus declinarea cauzei în favoarea uneia dintre secţiile civile ale Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2022.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1646/01.11.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată; a respins excepţia nulităţii pentru lipsa obiectului, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesual pasive; a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Curţii de Apel Bucureşti şi a respins acţiunea împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesual pasive; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Consiliul Superior al Magistraturii, şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă; a respins cererea reconvenţională.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 941A/13.06.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul principal formulat de reclamant, respectiv apelul incident formulat de către pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei, ca nefondate; a admis apelul pârâtului B., a anulat, în parte, sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecarea cererii reconvenţionale, aceleiaşi instanţe; a păstrat sentinţa în ceea ce priveşte cererea principală.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

I. În ceea ce priveşte recursul reclamantului A.:

Prin memoriul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, a arătat că în mod eronat s-a reţinut de către instanţele fondului că nu există un text de lege care să implice calitatea acestei părţi de a sta în proces ca instituţie care ar avea atribuţii în privinţa stabilirii aptitudinilor medicale ale magistraţilor de a-şi exercita funcţia, întrucât recurentul-reclamant nu a înţeles să cheme această parte în proces pentru aceste considerente, ci pentru că a înţeles să solicite daune pentru prejudiciul care i-a fost produs ca urmare a exercitării profesiei de către un judecător inapt în acest sens.

Este evident că Statul Român este cel care răspunde patrimonial, cu posibilitatea de regres împotriva judecătorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Mai mult, potrivit art. 96 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, pentru repararea prejudiciului, cel vătămat se poate îndrepta, cu acţiune, numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

Rezultă, aşadar, că Statul Român prin Ministerul Finanţelor are calitate procesuală pasivă în prezentul dosar.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Bucureşti, a arătat că aceasta are, de asemenea, calitate procesuală-pasivă în prezenta cauză, derivând din faptul că, potrivit art. 3 din Ordinul comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii Publice nr. 1178/C din 14.05.2007 şi Metodologiei de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi candidaţilor pentru admiterea în magistratură, este prevăzut că examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură se va efectua la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiţiei, iar sesizarea va fi realizată de preşedintele instanţei sau de conducătorul parchetului ori a colegiilor de conducere.

În cazul de faţă, instanţa la care activa domnul judecător B. nu a sesizat forurile abilitate în a dispune examinarea medicală a acestui intimat.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, a arătat că prima instanţa a reţinut că este inadmisibil ca o instanţă să aprecieze dacă un magistrat a fost sau nu inapt a exercita funcţia "pe baza unor presupuneri extrase, în mare parte, din articole de pe internet", acţiunea fiind, de asemenea, inadmisibilă, "faţă de existenţa unor proceduri speciale" relative la examinarea judecătorilor - "desfăşurarea unei examinări medicale se circumscrie unor condiţii stabilite prin dispoziţii speciale, fiind reglementate atribuţii clare unor comisii alcătuite din specialişti si intervenind măsuri speciale, în condiţii special reglementate de lege, ca suspendarea din funcţie".

De asemenea, prima instanţă a menţionat şi că dosarul medical al judecătorului pârât este confidenţial, nu poate fi utilizat ca probă, datele medicale "pretinse a fi reale şi preluate de pe site-uri de internet (...) nu pot constitui probe".

Instanţa de apel, pe acelaşi considerente, arată că "nu poate să constate şi să declare că un magistrat a fost inapt să îşi exercite funcţia prin administrarea unor probe în cadrul unui proces de drept comun, câtă vreme normele speciale derogă de la aceste dispoziţii comune şi impun urmarea unei proceduri speciale".

Precizează, cu privire la considerentele anterior menţionate, că în ceea ce priveşte probatoriul, recurentul-reclamant s-a limitat în dovedirea pretenţiilor formulate, la simpla depunere la dosar a unor articole şi la indicarea unor linkuri din presă.

A arătat, ab initio, că apariţia acestor informaţii a fost doar punctul de plecare al prezentei acţiuni.

Însă, acele date, chiar şi preluate de pe internet, aveau inclusiv numele medicilor în grija cărora s-a aflat intimatul-pârât B., diagnosticele primite de acesta, respectiv întregul său dosar medical.

De aceea, în baza principiului unui proces echitabil, arată că a solicitat instanţei de judecată ca, în cazul probei cu înscrisuri, să efectueze adrese către cabinetele medicale ale doctorilor care l-au consultat pe domnul judecător B., pentru a avea convingerea că informaţiile care au apărut în presă sunt reale.

Totodată, în afară de documentele şi adresele depuse la dosar care conţin răspunsurile instituţiilor pârâte la interogările anumitor jurnalişti ai cotidianului "Naţional", arată că a solicitat efectuarea de adrese către Ministerul Justiţiei şi către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a răspunde în ce măsura şi-au îndeplinit obligaţiile de control şi dacă există un dosar medical, aşa cum prevede legea, în posesia şi la cunoştinţa acestor instituţii.

A mai arătat şi că, din întâmpinările depuse la dosar de către pârâţi, precum şi din răspunsurile la care a făcut referire anterior, rezultă că dosarul medical al intimatului-pârât B. este atât de confidenţial încât, deşi obligatoriu, nu există.

Precizează şi că a solicitat încuviinţarea probei cu martori şi a expertizei medicale de specialitate, extrem de importantă şi de relevantă pentru prezenta speţă.

Consideră că, în baza rolului activ al judecătorului şi în baza principiului aflării adevărului, instanţa de judecată ar fi trebuit să depăşească faza "inadmisibilităţii" şi să dea curs efectuării probatoriului solicitat, a cărui administrare ar fi condus la aflarea adevărului şi ar fi constituit o garanţie pentru înfăptuirea justiţiei.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea per se, prin raportare la existenţa unor proceduri medicale speciale, arată că există o situaţie absurdă, întrucât aceste proceduri şi posibilităţi de expertizare medicală a judecătorilor se pot desfăşura doar într-un anumit moment, mai exact câtă vreme magistratul în cauză se află în funcţie, deţinând, aşadar, calitatea necesară pentru a putea fi expertizat în acest cadru.

Comisiile care au aceste atribuţii nu se pot întruni retroactiv şi declanşarea procedurii nu se poate face retroactiv.

Or, instanţa de apel trimite exact la a se urma aceste proceduri, deşi cunoştea că, practic, acest lucru este imposibil.

La data depunerii cererii de chemare în judecată şi la aceast moment, intimatul-pârât B. este pensionat, prin demisia din 22.08.2020.

Prin urmare, nu mai deţine calitatea esenţială, cea de magistrat, o expertizare efectuată în baza normelor derogatorii, speciale, nemaiputand fi efectuată şi, evident, nemaijustificând interes pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei, în raport cu scopul pe care l-ar fi avut.

Precizează că singura posibilitate care există, dincolo de cadrul anterior menţionat, de care nu se poate prevala în mod retroactiv, este aceea de a se stabili, pe baza probatoriului şi, în special a unei expertize medico-legale judiciare, dacă, în perioada de referinţă, pârâtul era sau nu inapt a profesa şi dacă instituţiile chemate să răspundă în dosar şi-au îndeplinit atribuţiile care le reveneau - acest aspect putând fi cercetat oricum, indiferent de aplicarea sau nu a unui cadru procedural special referitor la expertizarea acestuia.

În continuare, a menţionat că, prin cererea introductivă de instanţă, a precizat că Anexa nr. 3, parte integrantă din Ordinul nr. 1178/C/1031/2007, denumită "Baremul medical pentru stabilirea aptitudinilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură", prevede că anumite afecţiuni medicale determină încadrarea în categoria "inapt".

În acest sens, Capitolul II - "Bolile aparatului cardio-vascular" - din respectivul act normativ stabileşte, la poziţia 10, ca HTA sistemică, cu complicaţii severe este o astfel de afecţiune, iar capitolul V - "Boli de nutriţie, endocrine si metabolism" - stabileşte, la poziţia 34, că diabetul zaharat de maturitate, controlat prin dietă şi antidiabetice orale, cu complicaţii oftalmologice, neurologice, cardiovasculare şi renale importante este, de asemenea, o altă afecţiune care determină această încadrare.

Conform prevederilor legale (acelaşi ordin sus-menţionat), confirmat prin conţinutul adresei INM nr. x/06.10.2020, examinarea medicală a judecătorilor se face de către o comisie specială din cadrul Centrului de Diagnostic şi Tratament din subordinea Ministerului Justiţiei.

Referitor la dispoziţiile legale aplicabile efectuării controlului medical periodic, acestea se subscriu cadrului legal reglementat de H.G. nr. 355/11.04.2007, fapt atestat şi prin adresa nr. x/27.10.2020 a Ministerului Justiţiei.

Art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 355/2007 statuează că "serviciile medicale profilactice prin care se asigură supravegherea sănătăţii lucrătorilor sunt: examenul medical ia angajarea în muncă, de adaptare, periodic, la reluarea activităţii, supraveghere specială şi promovarea sănătăţii la locul de muncă."

Conform art. 19 din acest act normativ, "efectuarea examenului medical periodic are următoarele scopuri: a) confirmarea sau infirmarea la perioade de timp stabilite a aptitudinii în muncă pentru profesia/funcţia şi locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea şi s-a eliberat fişa de aptitudine; (...) f) depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea produselor sau pentru populaţia cu care lucrătorul vine în contact prin natura activităţii sale."

Potrivit art. 20 din acelaşi act normativ, "examenul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor lucrătorilor", iar conform art. 21, "frecvenţa examenului medical periodic este stabilită prin fişele întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 şi poate fi modificată numai la propunerea medicului specialist de medicina muncii, cu informarea angajatorului."

Fişa nr. x din Anexa nr. 1 la acest act normativ prevede ca fiind "personal cu funcţie de decizie" "funcţionarii publici aflaţi temporar într-o funcţie din viaţa politică sau socială, cu atribuţii de interpretare şi aplicare a legilor în vigoare în domeniul său de activitate".

De asemenea, stabileşte că examenul medical periodic constă într-un examen clinic general - anual, într-un examen psihologic (teste de comportament, teste de personalitate) - din 2 în 2 ani şi într-un examen psihiatric - la indicaţia medicului de medicina muncii.

În măsura în care s-ar decide că nu se aplică Fişa nr. x, arată că, în conformitate cu pct. 4. c) al Anexei 1 din acest act normativ, "pentru lucrătorii care nu se regăsesc în fişele din prezenta anexă, examenul medical periodic va fi reprezentat de examenul clinic general anual".

Potrivit art. 1 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1178/C/1031/2007, "examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora aflat în funcţie, se efectuează în cazurile expres prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, pe baza prezentei metodologii şi a baremului stabilit în Anexa nr. 3".

Potrivit art. 3 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1178/C/1031/2007, examinarea medicală a categoriilor menţionate se va face "la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiţiei sau preşedintelui instanţei."

Menţionează că, prin adresa din 09.11.2020, Consiliul Superior al Magistraturii a aratat că în evidenţele sale nu există niciun fel de documente medicale privind starea de sănătate a intimatului-pârât B..

Faptul inexistenţei unui dosar medical, care este obligatoriu, corelat cu prevederile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 355/2007, duce, pe de o parte, la concluzia că intimatul-pârât a acţionat cu vădită rea-credinţă, ascunzând existenţa afecţiunilor care îl calificau ca inapt să profeseze, iar, pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei nu şi-au îndeplinit obligaţiile care le reveneau, de a efectua o expertiză medicală de specialitate, periodic, aşa cum prevede legea.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a apelului incident, consideră că aceasta nu este justificată, prima instanţă arătând motivele pentru care a considerat că se cuvine a fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională a intimatului-pârât B..

II. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Ministerul Justiţiei:

Prin memoriul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat casarea, în parte, a deciziei atacate, având în vedere aplicarea greşită, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 36 C. proc. civ. şi a art. 62 din Legea nr. 303/2004.

Consideră că este aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a respins în mod greşit apelul incident, considerând că Ministerul Justiţiei ar avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

În motivarea soluţiei de respingere a acestei excepţii, instanţa a reţinut că Ministerul Justiţiei ar avea anumite atribuţii în procedura de stabilire a unei afecţiuni medicale a judecătorilor, respectiv numirea comisiilor de specialitate care întocmesc expertiza prin care se poate stabili existenţa afecţiunii.

Însă, în raport cu obiectul acţiunii, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii."

Ministerul Justiţiei nu are atribuţii în urmărirea stării de sănătate a personalului instanţelor de judecată, motiv pentru care apreciază că prezenta acţiune este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

În acest sens, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (în vigoare la momentul săvârşirii faptelor reclamate), "judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele cazuri: b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod corespunzător".

Totodată, potrivit art. 62 alin. (1)2 din acelaşi act normativ, "judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecţiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care-l pune în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, poate fi suspendat din funcţie, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanţei sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se acordă concediile medicale şi indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Afecţiunea se stabileşte printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii. Suspendarea din funcţie durează până la însănătoşire. Prin raportul de expertiză, comisia stabileşte termenul în cere magistratul urmează să revină la reexaminare."

În continuare, alin. (2) al art. 62 din această lege arată că "suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de către secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii", iar alin. (5) prevede că "după expirarea termenului prevăzut la alin. (12) şi efectuarea de către comisia medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii a noii expertize, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcţie prin pensionare."

Potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate, un magistrat poate fi suspendat din funcţie numai după ce s-au epuizat duratele concediilor medicale şi indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, în baza unei expertize de specialitate.

Faptul că expertiza se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii, nu conferă atribuţii Ministerului Justiţiei în această procedură, astfel cum greşit s-a reţinut prin hotărârea recurată.

De altfel, suspendarea magistratului se dispune de secţia corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care are atribuţii şi în privinţa încetării suspendării şi care propune şi eliberarea din funcţie prin pensionare.

Ordinul comun al Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii Publice nr. 1178/C/14.05.2007 prevede, la art. 1, constituirea Comisiei pentru examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură.

Anexa nr. 2 a Ordinului prevede metodologia de examinare medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora, precum şi a candidaţilor pentru admiterea în magistratură.

Potrivit art. 1 din Anexa nr. 2 a Ordinului, "examinarea medicală a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor asistenţi şi personalului asimilat acestora aflat în funcţie se efectuează în cazurile expres prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, pe baza prezentei metodologii şi a baremului stabilit în anexa 3 a prezentului ordin".

Art. 3 alin. (1) din acest act normativ stabileşte că examinarea medicală "se va efectua la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiţiei", iar art. 3 alin. (2) stabileşte că "în cazul prevăzut de art. 62 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizarea va fi realizată de preşedintele instanţei sau de conducătorul parchetului ori a colegiilor de conducere."

În mod evident, în cazul judecătorilor şi procurorilor, examinarea medicală nu se poate face decât la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei având atribuţii doar pentru personalul propriu, respectiv personalul asimilat angajat în cadrul acestuia.

De asemenea, examinarea medicală se face în baza metodologiei arătate, de către comisia medicală constituită conform dispoziţiilor legale, aceasta având competenţa de a stabili tratamentul şi modul de recuperare, decizia comisiei medicale putând fi contestată la Comisia medicală superioară pentru soluţionarea contestaţiilor.

În ceea ce priveşte Ordinul nr. 2340/C/27.09.2010 al Ministrului Justiţiei, invocat ca temei de drept de către reclamant, arată că acesta nu este incident în speţă, dat fiind faptul că, prin acesta s-a aprobat Metodologia de examinare medicală în vederea selecţiei candidaţilor pentru ocuparea posturilor vacante de execuţie şi a funcţiilor vacante de conducere din sistemul de probaţiune.

Astfel, acest ordin se aplică doar personalului la care face referire şi la situaţiile expres prevăzute, aplicabilitatea sa neputând fi extinsă la alte persoane din sistemul judiciar sau la alte situaţii nereglementate.

Date fiind dispoziţiile legale mai sus citate, precizează că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, neavând nicio atribuţie în ceea priveşte examinarea medicală a magistraţilor din cadrul instanţelor judecătoreşti.

5. Apărări formulate în cauză

- Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Astfel cum a arătat şi instanţa de apel, cererea în constatare are un caracter subsidiar faţă de cererea în realizare, iar din dispoziţiile art. 35 C. proc. civ. rezultă că sunt avute în vedere toate mijloacele de realizare a dreptului, cererea urmând a fi respinsă în ipoteza în care reclamantul poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Aşadar, pentru exercitarea unei acţiuni în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes şi, prin acţiune, să nu urmărească constatarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt.

Totodată, scopul exercitării sale este acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic, reclamantul solicitând instanţei doar să constate existenţa unui drept subiectiv al său ori inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa, deci a unui raport juridic concret.

Or, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat constatarea existenţei unor stări de fapt, iar nu a unui raport juridic concret.

Totodată, acesta urmăreşte obţinerea unor daune morale ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, respectiv decizia penală nr. 1458/26.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2014, hotărâre care nu a fost desfiinţată în nicio cale extraordinară de atac.

În cazul în care reclamantul consideră că a fost pronunţată împotriva sa o hotărâre nelegală, are la dispoziţie căile de atac prevăzute de C. proc. pen. pentru desfiinţarea acesteia.

- Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a invocat excepţia nulităţii acestuia pentru lipsa semnăturii, excepţia netimbrării cererii de recurs, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii, a arătat că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: semnătura părţii sau, după caz, a mandatarului părţii, a reprezentantului legal al părţii sau a consilierului juridic", iar potrivit alin. (3) teza I din acelaşi articol "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

În cauză, exemplarul cererii de recurs care a fost comunicat Consiliului Superior al Magistraturii nu cuprinde semnătura recurentului-reclamant, motiv pentru care solicită anularea recursului, ca nesemnat.

Referitor la excepţia de netimbrare, a menţionat că, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru", iar potrivit alin. (3) teza I din acelaşi articol "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, conform art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii".

Precizează că cererea de chemare în judecată a fost timbrată, iar în cadrul prezentei căi de atac, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel încât, în măsura în care recurentul-reclamant nu va face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, datorate conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, solicită anularea cererii de recurs, ca netimbrată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, arată că, potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...) d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 487 alin. (1) din acelaşi act normativ: "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Recurentul-reclamant a făcut trimitere generică la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără a indica în concret argumentele referitoare la pretinsa nemotivare/contradictorialitate a motivării şi fără a preciza care au fost normele de drept material pe care instanţa de fond le-ar fi încălcat sau le-ar fi aplicat greşit.

Astfel, prin recursul formulat de recurentul-reclamant, nu s-au invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de lege, ci dimpotrivă, s-au făcut trimiteri şi s-au reluat aspecte referitoare la fondul cauzei şi la situaţia de fapt, aşa cum au fost redate în acţiunea introductivă de instanţă.

Or, reproducerea, prin cererea de recurs, a situaţiei de fapt, a argumentelor din cererea introductivă de instanţă şi a criticilor formulate în apel nu constituie motive de nelegalitate a sentinţei recurate, dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. stabilind în mod expres că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 488 din acelaşi act normativ.

Aşadar, în contextul în care recurentul-reclamant nu a adus critici punctuale, prin care să demonstreze în mod concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege şi prin raportare la prevederile legale reţinute de instanţa de apel în motivarea soluţiei, rezumându-se doar la expunerea unor afirmaţii cu caracter imprecis şi general, nestructurate din punct de vedere juridic, apreciază că acestea nu permit instanţei de control judiciar examinarea hotărârii recurate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, arată că, în cauză, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind dezvoltate, de către recurentul-reclamant, argumente reale care să justifice invocarea sa.

Precizează că hotărârea recurată îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la criticile formulate în calea devolutivă de atac a apelului, instanţa de apel a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la pronunţarea deciziei, prin prisma criticilor şi apărărilor părţilor, făcând trimitere la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, dispoziţii pe care le-a interpretat şi aplicat în mod judicios.

Astfel, prin decizia atacată, au fost prezentate argumentele filtrate în cadrul propriei analize de către instanţa de apel, fiind explicat raţionamentul pe baza căruia s-a ajuns la concluzia respingerii, ca nefondat, a apelului formulat de reclamant, iar simplul fapt că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia acestuia nu ar putea atrage casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză, nu se identifică situaţii referitoare la existenţa unor contradicţii la nivelul considerentelor, respectiv între considerente şi dispozitiv sau la inserarea unor considerente care nu ar avea legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia instanţei de apel.

Totodată, nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, recurentul-reclamant reluând susţinerile din apel, fiind nemulţumit de soluţia primei instanţe, prin care a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Apreciază ca instanţa de apel a constatat în mod corect că pretenţiile recurentului-reclamant nu puteau fi valorificate pe calea dreptului comun, în cadrul procedurii reglementate de art. 35 din C. proc. civ.

Astfel, declararea ca inapt a unui magistrat pentru a exercita această funcţie nu ar putea fi supusă analizei unei instanţe civile, în condiţiile în care presupune desfăşurarea unei examinări medicale care se circumscrie unor condiţii stabilite prin dispoziţii speciale (Ordinul comun al Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii Publice nr. 1178/C/14.05.2007), fiind reglementate atribuţii clare de către comisii alcătuite din specialişti.

Sub acest aspect, instanţa de apel a făcut în mod corect trimitere şi la prevederile art. 62 din Legea nr. 303/2004 (în vigoare la data formulării acţiunii), prin care era reglementată suspendarea din funcţie a magistratului.

În final, reiterează faptul că examinarea medicală a judecătorilor pentru o boală de natură psihică sau orice altă afecţiune care-i pune în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile se efectuează de către o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv al Ministerului Justiţiei, însă numai ca urmare a cererii judecătorului sau a sesizării colegiului de conducere al instanţei din care acesta face parte.

Or, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost sesizat în perioada la care face referire recurentul-reclamant (2014-2019) cu vreo solicitare în acest sens.

- Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Menţionează ca fiind legală soluţia instanţei de apel asupra lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Astfel, în raport cu dispoziţiile H.G. nr. 34/2009, precum şi cu prevederile legiilor speciale aplicabile în materie, Statul Român nu-şi poate legitima calitatea procesuală pasivă atunci când se invocă faptul că alte persoane - fizice sau juridice - s-ar face vinovate de producerea unui eventual prejudiciu, în cadrul raportului juridic litigios.

Ca subiect distinct de drept, Statul Român se manifestă, cu precădere, în raporturile de drept public (intern sau internaţional) fiind reprezentat, conform legii, de organele de stat abilitate în acest scop.

În materia raporturilor de drept privat în general şi a celor civile, în special, statul nu participă, de regulă, direct şi nemijlocit, ci prin intermediul organelor şi organizaţiilor de stat - organele puterii legislative, executive şi judecătoreşti, instituţii bugetare, regii autonome de interes naţional - cu personalitate juridică şi răspundere juridică proprie.

Pentru înţelegerea corectă a calităţii statului de subiect de drept civil trebuie reţinută precizarea făcută în literatura de specialitate în sensul că sub aspect juridic "calitatea statului de a fi subiect de drept, în principiu, în toate ramurile de drept, se exprimă în capacitatea sa juridică generală: aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii de orice fel" şi că "astfel văzută, această capacitate are ca titular însuşi statul".

Astfel, art. 223 C. civ. stabileşte că, "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens", iar potrivit art. 224 alin. (1) din acelaşi act normativ "dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice şi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului."

Precizează şi că, potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 303/2004, "recrutarea şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de magistrat se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii", iar potrivit art. 13 din acelaşi act normativ "poate fi admisă la Institutul Naţional al Magistraturii persoana care îndeplineşte cumulativ anumite condiţii, printre care şi să fie aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei."

De asemenea, conform art. 62 alin. (1)2 din acest act normativ, judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecţiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care îl pune în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, poate fi suspendat din funcţie, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanţei sau parchetului.

Afecţiunea se stabileşte printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al Ministrului Justiţiei şi Ministrului Sănătăţii.

Precizează că instanţa de apel a constatat în mod corect şi legal că Statul Român nu are atribuţii în procesul de verificare şi stabilire a aptitudinilor medicale ale magistraţilor, iar art. 96 din Legea nr. 303/2004 nu este incident în speţă deoarece nu s-a stabilit o eroare judiciară şi nici nu a existat o exercitare a funcţiei cu gravă neglijenţă şi rea-credinţă, pentru a fi în discuţie atragerea răspunderii patrimoniale a statului.

Astfel, nici acţiunea în constatare şi nici cererea de despăgubiri nu poate avea ca subiect de drept, în raport cu obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, Statul Român.

Prin urmare, Statul Român nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigii atunci când nu participă nemijlocit la un raport juridic sau când nu este prevăzut expres de lege ca fiind cel obligat să răspundă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1. În ceea ce priveşte recursul reclamantului A.:

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reclamantului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esenţă, prin criticile formulate, subsumate de către recurentul-reclamant motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., aceasta a invocat, atât greşita admitere, de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Curtea de Apel Bucureşti, respectiv a excepţiei inadmisibiliăţii cererii de chemare în judecată, cât şi o pretinsă încălcare a dispoziţiilor legale incidente cu privire la obligaţia de efectuare a controlului medical periodic al judecătorilor.

Verificând ansamblul criticilor formulate, se constată că acestea nu sunt unele propriu-zise şi, drept urmare, nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, în realitate, recurentul-reclamant a reluat ad litteram susţinerile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

Or, această manieră de redactare a memoriului de recurs nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant omiţând să contrapună dezlegărilor instanţei de apel argumente concrete.

Mai mult, recurentul-reclamant se limitează doar la a formula susţineri generale, în sensul că excepţiile admise de către tribunal "au fost soluţionate şi motivate, atât de instanţa de fond, cât şi cea de apel, cu o motivare identică", fără a invoca, însă, elemente de substanţă, care să permită exercitarea controlului de legalitate din prezenta cale extraordinară de atac.

În acest sens, se observă că recurentul-reclamant omite a-şi argumenta, într-o manieră aplicată, susţinerile, rezumându-se doar la a cita considerentele instanţei de apel, aspect ce nu se înscrie în rigorile arătate.

Nici susţinerea în sensul că "instanţa de apel, în asentimentul instanţei de fond (...) trimite exact la a urma aceste proceduri, deşi cunoaşte că, practic, acest lucru este imposibil" nu constituie o critică efectivă de nelegalitate, cât timp nici aceasta nu este însoţită de o argumentaţie propriu-zisă, care să susţină o eventuală nesocotire, de către instanţa de apel, a prevederilor legale incidente, recurentul-reclamant limitându-se, în realitate, doar la preluarea criticilor analizate deja în calea ordinară de atac.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la decizia atacată, recurentul-reclamant ignorând, practic, raţionamentul judiciar al instanţei de prim control judiciar în legătură cu aspectele invocate.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, potrivit celor arătate anterior, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind raţionamentul instanţei de apel.

Este fără dubiu că această din urmă cerinţă nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, din moment ce recurentul-reclamant a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţa de prim control judiciar în legătură cu aspectele deduse judecăţii în calea ordinară de atac, limitându-se a prelua şi reitera întocmai motivele căii de atac anterioare, care şi-au primit deja dezlegare jurisdicţională.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs, în rigorile impuse prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În egală măsură, nici susţinerea recurentului-reclamant în sensul că soluţia instanţei de apel, de admitere a apelului incident, "nu este justificată", prima instanţă "arătând motivele pentru care a considerat că se cuvine a fi respinsă, ca inadmisibilă, cererea reconvenţională", nu este în măsură să răspundă exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., de vreme ce, nici în acest caz, recurentul-reclamant nu deduce judecăţii critici proprii, ci relevă doar considerentele tribunalului - înlăturate prin chiar soluţia pronunţată asupra apelului incident.

Aşadar, această susţinere nu se grefează pe considerentele instanţei de apel, ci doar tinde a repune în discuţie, într-o manieră deficitară, raţionamentul primei instanţe, infirmat, ca atare, prin decizia atacată.

O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, dat fiind scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

În consecinţă, cum recurentul-reclamant nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 941A din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

2. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Ministerul Justiţiei:

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Ministerul Justiţiei este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În esenţă, prin criticile formulate, subsumate de recurentul-pârât prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a invocat greşita aplicare, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 62 din Legea nr. 303/2004 şi a art. 36 C. proc. civ. în legătură cu soluţia de respingere a apelului său incident împotriva sentinţei primei instanţe.

În acest sens, recurentul-pârât a menţionat că nu are atribuţii în legătură cu examinarea medicală a magistraţilor, argumentând, totodată, în legătură cu prevederile art. 62 din Legea nr. 303/2004 (forma în vigoare în data la care se pretinde că existau respectivele obligaţii în sarcina sa), că "faptul că expertiza se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii, nu conferă atribuţii Ministerului Justiţiei în această procedură", aspect pentru care consideră că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 36 C. proc. civ.

Criticile formulate au caracter nefondat.

Aspectul calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât a fost justificat de către recurentul-reclamant, prin cererea introductivă de instanţă, în sensul neîndeplinirii, alături de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, a obligaţiilor de diligenţă şi control care le reveneau, potrivit legii, în legătură cu examinarea medicală a judecătorilor.

Aşadar, fundamentul acţiunii, astfel cum rezultă din temeiul juridic şi din motivele de fapt ale acesteia, este dat de o răspundere civilă subiectivă, bazată pe ideea de vinovăţie a recurentului-pârât în legătură cu aspectele semnalate, privitoare la pretinsa existenţă a unei afecţiuni a intimatului-pârât, care l-ar fi împiedicat să îşi exercite funcţia în mod corespunzător.

În legătură cu acest aspect, se constată că, verificând criticile pârâtului-reclamant relative la eventuala lipsă a calităţii sale procesuale pasive, prima instanţă a reţinut că acesta nu se justifică din moment ce "dispoziţiile Legii nr. 303/2004 prevăd anumite atribuţii ale ministrului justiţiei în procedura de stabilire a unei afecţiuni medicale care ar pune magistratul în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, respectiv numirea comisiei de specialitate care întocmeşte expertiza prin care se poate stabili existenţa afecţiunii".

La rândul său, instanţa devolutivă de control judiciar, verificând criticile formulate pe calea apelului incident, a reţinut, suplimentar raţionamentului logico-juridic al tribunalului, că "teza a doua a art. 36 din C. proc. civ. stabileşte că existenţa sau inexistenţa obligaţiilor afirmate prin cererea de chemare în judecată constituie o chestiune de fond. Aşa fiind, măsura în care a existat sau nu obligaţia Ministerului Justiţiei de a-şi exercita atribuţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 în cazul concret dedus judecăţii este o chestiune de fond, ceea ce determină concluzia potrivit căreia, în cazul pârâtului Ministerul Justiţiei, se verifică identitatea cerută de art. 36 din C. proc. civ.."

Prin urmare, se constată că susţinerile recurentului-pârât, care, pe de o parte, afirmă că "nu are nicio atribuţie în ce priveşte examinarea medicală", întrucât aceasta are loc doar la solicitarea compartimentului de resurse umane din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altă parte, arată că are atribuţii în ceea ce priveşte numirea comisiei medicale de specialitate care efectuează expertizarea medicală a judecătorilor, vizează situaţii juridice distincte.

Astfel, participarea directă la numirea comisiei medicale, ca element privitor la procedura desfăşurată în legătura cu examinarea medicală a judecătorilor, este suficientă pentru atragerea în proces, ca parte, a recurentului-pârât, neprezentând relevanţă, din perspectiva calităţii procesuale pasive, fondul raportului juridic dedus judecăţii, relativ la existenţa sau nu a unei neîndepliniri culpabile a pretinsei obligaţii de "diligenţă şi control" în legătură cu examinarea propriu-zisă a magistraţilor, astfel cum a fost afirmată aceasta de către partea reclamantă - aspect care poate face exclusiv obiectul verificării jurisdicţionale cu ocazia cercetării temeiniciei pretenţiilor formulate, ulterior observării cadrului procesual în limitele căruia se poartă litigiul.

Aceasta întrucât, prin calitate procesuală, se înţelege titlul sau modul în care o persoană participă într-un anumit raport juridic, îndreptăţind-o să participe ca parte la proces, fiind suficientă, din acest punct de vedere, cum în mod judicios a reţinut instanţa de apel, simpla existenţă a unei atribuţii de numire, prin ordin, a comisiei medicale de specialitate, în acord cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

În acest sens dispun şi prevederile art. 36 C. proc. civ., referitoare la calitatea procesuală, care stabilesc că aceasta rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, precum şi că existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Aşadar, calitatea procesuală pasivă nu presupune prin ea înseşi neîndeplinirea unei obligaţii legale, cum greşit afirmă recurentul-pârât, ci doar existenţa raportului juridic de drept material afirmat, transpus în plan procesual.

Astfel fiind, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod judicios calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în prezenta pricină, dată fiind împrejurarea că recurentul-pârât este persoana ce participă în nume propriu în raportul juridic de drept substanţial dedus judecăţii, revenindu-i responsabilitatea pentru numirea comisiei medicale de specialitate, în acord cu dispoziţiile legale menţionate, iar verificarea, în concret, a pretenţiei pe care i-o opune reclamantul este un aspect ce vizează fondul judecăţii, nu cadrul procesual pasiv.

Cât priveşte susţinerile recurentului-pârât la neincidenţa, în cauză, a prevederilor Ordinului ministrului justiţiei nr. 2340/C/27.09.2010, invocat ca temei de drept al acţiunii de către recurentul-reclamant, se constată că acestea sunt străine de soluţia şi de considerentele instanţei de apel, care nu s-a raportat, în pronunţarea deciziei, la dispoziţiile respectivului act normativ, motiv pentru care acestea nu pot face obiectul analizei în prezenta cale extraordinară de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva deciziei nr. 941A din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 941A din 13 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.