Revision of judicial disciplinary sanctions dismissed for lack of res judicata and identity of object and parties

I.Circumstanţele cauzei

1.Decizia pronunţată în cauză

Prin decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2022 s-au admis recursurile declarate de A., B. şi C. împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2021 şi s-a casat în parte hotărârea atacată.

Astfel, a fost admisă în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. – judecător în cadrul Tribunalului X., a domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. şi a doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului X.

În baza art. 100 lit. d1) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. sancţiunea disciplinară constând în „retrogradarea din gradul profesional de tribunal în gradul profesional de judecătorie” şi continuarea activităţii în cadrul Judecătoriei X., pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. c), lit. h) şi lit. m) din acelaşi act normativ.

A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei B. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. c) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. sancţiunea disciplinară constând în „mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de un an la Tribunalul Y.”, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi lit. m) din aceeaşi lege.

A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului A. ‒ judecător în cadrul Tribunalului X. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), lit. h), lit. i) teza a doua şi lit. t) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost aplicată doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului X. sancţiunea disciplinară constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 20% pentru o perioadă de 6 luni” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ.

A fost respinsă acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei C. ‒ fost judecător în cadrul Tribunalului X. pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

În baza art. 521 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, sancţiunea disciplinară stabilită în sarcina doamnei C. nu se mai execută.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 14J din 30 septembrie 2021, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A., B. şi C. împotriva încheierii de dezbateri şi a încheierilor din 16 septembrie 2021 pronunţate de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2021.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de A. şi B. împotriva Hotărârii nr. 21J din 17 noiembrie 2021, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători în materie disciplinară în dosarul nr. x/J/2021.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire B., A. şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Revizuenţii susţin că în hotărârea consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru judecători în materie disciplinară nr. 5J din 22 februarie 2021, definitivă prin decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în opinia majoritară, s-a reţinut că procedura disciplinară în cauză a fost demarată ca urmare a memoriului transmis de conducerea Tribunalului X. şi a sesizării formulate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii în condiţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Astfel, afirmă că în considerentele hotărârii s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că înscrisul înregistrat la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x din 4 februarie 2021, semnat de domnul judecător D., reprezintă sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare pentru acest dosar, aşa cum este definită de dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, revizuenţii consideră că există autoritate de lucru judecat faţă de hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din 30 septembrie 2021 nr. 14J prin care s-a reţinut că sesizarea ar fi fost formulată de conducerea Tribunalului X., respectiv de către doamna E., preşedintele Tribunalului X. la data formulării sesizării şi de către doamna F., preşedintele Secţiei civile a Tribunalului X., la acea dată, ambele fiind în prezent pensionare.

Revizuenţii susţin că situaţia prezentată constituie totodată o încălcare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în privinţa art. 6, citând, cu titlu exemplificativ, hotărârea pronunţată în cauza Bernd c. României (Cererea nr. 23456/04).

Prin urmare, în raport cu o chestiune care a fost deja soluţionată şi care a făcut obiectul unei decizii definitive, apreciază că a fost încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din CEDO.

Apărările părţilor

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a arătat că în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă.

Prin raportare la motivele de revizuire invocate, dar şi la actele dosarului arată intimata că cele două hotărâri la care revizuenţii fac referire nu prezintă identitate de obiect şi cauză, iar în ceea ce-l priveşte pe revizuentul A. nu este îndeplinită nici cerinţa identităţii de părţi.

Sub aspectul obiectului, dosarul nr. y/J/2021 al Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, respectiv şi dosarul nr. x/1/2021 aflat pe rolul Completului de 5 judecători au vizat suspendarea din funcţie a magistraţilor C. şi B., judecători în cadrul Tribunalului X., iar dosarul nr. x/J/2021 al Secţiei pentru judecători în materie disciplinară şi, respectiv dosarul nr. x/1/2022 aflat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au avut ca obiect soluţionarea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară faţă de A., B. şi C.

Sub aspectul cauzei, intimata arată că cererea având ca obiect suspendarea din funcţie a magistraţilor B. şi C. s-a întemeiat pe aspectele care puteau afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară a fost de natură a aduce o atingere gravă prestigiului justiţiei putând fi dispusă anterior soluţionării acţiunii disciplinare şi a avut ca premisă pretinsa săvârşire a unei abateri disciplinare, în timp ce dosarul având ca obiect abaterea disciplinară a magistraţilor a avut ca finalitate sancţionarea disciplinară a magistraţilor şi s-a întemeiat pe faptele reţinute ca abateri disciplinare.

Prin urmare, cea dintâi hotărâre pronunţată nu constituie un reper pentru analiza contrarietăţii de hotărâri cerute de cazul de revizuire ce constituie obiect al cercetării în cauză, pentru că obiectul şi cauza celor două dosare nu este identic, iar în ceea ce-l priveşte pe revizuentul A. nu este îndeplinită nici cerinţa identităţii de părţi, de vreme ce acesta nu a avut calitate de parte în dosarul nr. y/J/2021 al Secţiei pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi nici în dosarul nr. x/1/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de judecători

Analizând excepţia inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Prevederile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ. fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează, sens în care în cadrul acestei căi de retractare dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și faptele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de revizuenți ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Alin. 2 al aceluiaşi articol reţine, cu titlu de excepţie, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3 dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-10.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită, această concluzie fiind susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 din C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, se reţine că, prin precizarea înregistrată la dosar la 13 februarie 2023, revizuenta B. a arătat că a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. y/J/2021 de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivă prin decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/1/2021; prin urmare, Înalta Curte va analiza condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire în raport de ambele hotărâri invocate.

Sub un prim aspect, se constată că se solicită revizuirea deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2022 în raport cu hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care nu este o instanţă judecătorească în sensul art. 126 din Constituţia României.

Potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. În aplicarea acestui text constituţional, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede în art. 2 alin. (2) că instanţele judecătoreşti sunt: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii.

Astfel cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 134 alin. (2) din Constituţia României, coroborate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, Consiliul Superior al Magistraturii realizează, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, o activitate cu caracter jurisdicţional, îndeplinind rolul unei instanţe de disciplină aflate, însă, în afara sistemului puterii judecătoreşti, singura care, în ordinea constituţională actuală, înfăptuieşte justiţia în România.

Prin natura sa juridică, prin modul de constituire, organizare şi realizare a competenţelor legale, Consiliul Superior al Magistraturii este o autoritate centrală autonomă, învestită cu atribuţii administrative de organizare a executării legilor şi de aplicare în concret a legilor din domeniul justiţiei, în scopul consacrat constituţional de garantare a independenţei justiţiei şi asigurare a bunei funcţionări a acesteia, fără a avea calitatea de instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, soluţionează acţiunea disciplinară printr-o hotărâre care trebuie să cuprindă menţiunile enumerate în textul de lege evocat. În raport cu natura juridică a Consiliului Superior al Magistraturii, în mod evident, hotărârea prevăzută de dispoziţia menţionată are natura unui act administrativ cu caracter jurisdicţional, supus căii de atac special prevăzute de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, hotărârea nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. y/J/2021 de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii nu reprezintă o hotărâre judecătorească în sensul prevăzut de art. 509-510 din C. proc. civ., în raport de care să poată fi verificată existența autorității de lucru judecat într-o cale de atac de retractare.

Analizând cererea de revizuire pendinte prin raportare la decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, pronunțată în dosarul nr. x/1/2021, urmează a se avea în vedere că raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ. rezidă din necesitatea asigurării respectării autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât să nu existe posibilitatea ca cea de-a doua instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

În acest sens, verificând identitatea de obiect, se constată că decizia nr. 209 din 24 mai 2021 a vizat contestația formulată de doamnele judecător C. şi B. împotriva hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. y/J/2021 de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii privind suspendarea acestora din funcţie.

Prin această decizie au fost admise contestaţiile împotriva hotărârii nr. 5J din 22 februarie 2021, a fost desființată hotărârea atacată şi respinsă sesizarea din oficiu privind suspendarea din funcţia de judecător a contestatoarelor, reținându-se că, în absența unei rezoluții motivate de începere a cercetării disciplinare, nu puteau fi decelate elementele factuale necesare pentru a se stabili dacă suspendarea din funcția de judecător conducea la atingerea scopului urmărit de legiuitor prin edictarea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Dosarul nr. x/1/2022 aflat pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a pronunțat decizia nr. 233 din 24 octombrie 2022, atacată cu revizuire în prezenta cauză, a avut ca obiect soluţionarea acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară faţă de A., B. şi C.

Sub aspectul cauzei deduse judecății, cererea de suspendare din funcţie a magistraţilor B. şi C. s-a întemeiat pe aspectele care puteau afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară a fost de natură a aduce o atingere gravă prestigiului justiţiei, în timp ce dosarul având ca obiect abaterea disciplinară a magistraţilor a avut ca finalitate sancţionarea disciplinară a magistraţilor şi se întemeiază pe faptele reţinute ca abateri disciplinare.

Prin urmare, cea dintâi hotărâre pronunţată nu poate constitui un reper pentru analiza efectului negativ al autorității de lucru judecat, pentru că obiectul şi cauza celor două dosare nu sunt identice, iar în ceea ce-l priveşte pe revizuentul A. nu este îndeplinită nici cerinţa identităţii de părţi, de vreme ce acesta nu a avut calitate de parte în dosarul nr. x/1/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nu poate fi reținut în cauză nici efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, de natură a proba chestiuni litigioase dezlegate anterior în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Aceasta întrucât, în cauză, hotărârea judecătorească ce a respins demersul administrativ prin care se solicita suspendarea din funcție, nu cuprinde o statuare cu valoarea unei dezlegări jurisdicționale cu privire la aspectele pentru care se invocă, în prezenta cauză, autoritatea de lucru judecat.

Pentru toate argumentele expuse în precedent, nu pot fi primite nici susținerile revizuenţilor referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, a dreptului la un proces echitabil şi a principiului securității juridice în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 din Constituţie, art. 6 și art. 13 din Convenție şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât analiza acestora ar presupune repunerea în discuție, în afara unui cadru procesual reglementat de lege, a unor chestiuni de drept soluționate prin hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce contravine securității juridice și principiului ,,res judicata”, atașat caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.

Aşadar, raportând cererea de revizuire la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de B., A. şi C. împotriva deciziei nr. 233 din 24 octombrie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/1/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2023.