Corruption acquittals and reduced sentences upheld in rail-contract bribery case after limitation-period challenge fails
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Panel of 5 Judges) dismissed as unfounded the appeals for annulment (recurs în casaţie) filed by the anti-corruption prosecutor's office and by defendant A. against the appellate decision nr. 48 of 26 May 2023, thereby upholding that decision and maintaining the resulting acquittals for several defendants due to prescription and the reduced prison sentences for the others escalations. The underlying case involved corruption charges (taking bribes, influence peddling, and complicity) related to infrastructure contracts for the Bucharest–Constanța railway rehabilitation, where the appellate court had partially reversed the trial court's convictions, ordering cessation of criminal proceedings for several defendants on statute-of-limitations grounds (art. 16(1)(f) CPP), reducing sentences for others, and confirming special confiscation and seizure orders. In rejecting the prosecutor's appeal, the Court held that the application of the general limitation periods (art. 154 Penal Code) was lawful under the mandatory constitutional interpretations (CCR Decisions 297/2018 and 358/2022) and the High Court's binding decision nr. 67/2022, which held that no interruption of the limitation period occurred between 25 June 2018 and 30 May 2022, further ruling that EU law (Taricco/Euro Box jurisprudence) does not mandate setting aside these national provisions—which are more favorable to defendants—when they respect the principle of legality of criminal offenses and penalties (art. 49 of the Charter; art. 5 Penal Code), and that the CJEU C-107/23 decision was inapplicable as it post-dated the appellate rulingconcerned only EU financial interests. Regarding defendant A.'s appeal, the Court rejected his claim that some of his actions were not covered by the crime of complicity in bribery (art. 48 Penal Code), finding that all elements of the offense were met given the continuous nature of the assistance rendered to the principal between 2005 and 2013, with the last bribe payment received on 11 June 2013.
Legislator headnote
AI generatedart. 254 alin. (1) din C. pen, art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 5 din C. pen, art. 71 din C. pen, art. 65 alin. (2) din C. pen, art. 66 din C. pen; Corruption acquittals and reduced sentences upheld in rail-contract bribery case after limitation-period challenge fails: against the appellate decision nr. 48 of 26 May 2023, thereby upholding that decision and maintaining the resulting acquittals for several defendants due to prescription and the reduced prison sentences for the others escalations. The underlying case involved corruption charges (taking bribes, influence peddling, and complicity) related to infrastructure contracts for the Bucharest–Constanța railway rehabilitation, where the appellate court had partially reversed the trial court's convictions, ordering cessation of criminal proceedings for several defendants on statute-of-limitations grounds (art. 16(1)(f) CPP), reducing sentences for others, and confirming special confiscation and seizure orders. In rejecting the prosecutor's appeal, the Court held that the application of the general limitation periods (art. 154 Penal Code) was lawful under the mandatory constitutional interpretations (CCR Decisions 297/2018 and 358/2022) and the High Court's binding decision nr. 67/2022, which held that no interruption of the limitation period occurred between 25 June 2018 and 30 May 2022, further ruling that EU law (Taricco/Euro Box jurisprudence) does not mandate setting aside these national provisions—which are more favorable to defendants—when they respect the principle of legality of criminal offenses and penalties (art. 49 of the Charter; art. 5 Penal Code), and that the CJEU C-107/23 decision was inapplicable as it post-dated the appellate rulingconcerned only EU financial interests. Regarding defendant A.'s appeal, the Court rejected his claim that some of his actions were not covered by the crime of complicity in bribery (art. 48 Penal Code), finding that all elements of the offense were met given the continuous nature of the assistance rendered to the principal between 2005 and 2013, with the last bribe payment received on 11 June 2013.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeals in annulment as unfounded.
Used to order the appellant A. to pay court costs.
Used to leave the court costs of the Prosecutor's appeal in the state's charge.
Used to leave the fee of the court-appointed counsel in the state's charge.
Full text
Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2023
Deliberând asupra cererilor de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022 în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 33 lit. (a) şi art. 34 lit. (b) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 6 luni, rezultând o pedeapsă finală de 8 ani şi 6 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenţie.
În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
II. În baza art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în forma complicităţii.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 33 lit. (a) şi art. 34 lit. b) din C. pen. anterior, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, în regim de detenţie.
În baza art. 35 alin. (3) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
III. În baza art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, pe care inculpata urmează să o execute în regim de detenţie.
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în forma complicităţii, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
IV. În baza art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenţie.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
V. În baza art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 66 din C. pen. anterior.
În baza art. 97 din C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată inculpatului E. prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin decizia penală antemenţionată, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe durata de 1 an, 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 206 alin. (1) din C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe durata de 1 an, şi sporul de 3 luni închisoare.
În baza art. 40 şi art. 39 lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului E., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite de 9 luni închisoare, rezultând o pedeapsă finală de 4 ani şi 3 luni închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute în regim de detenţie.
În baza art. 45 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 din C. pen.
În baza art. 45 alin. (4) din C. pen., s-a scăzut din durata de 3 ani a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., aplicate pe lângă pedeapsa principală rezultantă, perioada de 1 an executată în baza sentinţei penale nr. 388/20 iunie 2018 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 641/09 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 45 alin. (2) şi (5) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. (1) teza finală din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului E. durata reţinerii şi a arestării preventive în dosarul nr. x/2017, de la data de 09 iunie 2017 şi până la data de 11 august 2017, inclusiv.
În baza art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 RON şi 65.000 euro de la inculpatul B..
În baza art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la acelaşi inculpat.
În baza art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 RON şi 1.919.900 euro de la inculpatul A..
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 RON şi 1.050.087 euro de la inculpata C..
În baza art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul D..
În baza art. 257 alin. (2) cu referire la art. 256 alin. (2) din C. pen. anterior, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul E..
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro virată în contul deschis pe numele S.C. F. S.A. la A.N.A.B.I., dispoziţie ce se va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului B., dispusă prin ordonanţa nr. 89/P/2017 din 09 octombrie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, respectiv:
- imobil apartament cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, compus din 2 camere şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 72,95 mp. Terenul aferent apartamentului este în suprafaţă de 24 mp. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil apartament sistem duplex cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, mezanin şi etaj 1C, compus din o cameră şi dependinţe la mezanin, respectiv 2 camere şi dependinţe la etaj, cu suprafaţa utilă de 71,30 mp la mezanin şi 72,07 mp la etaj. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil apartament cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, bl. 3. Apartamentul este compus din 4 camere şi dependinţe are o suprafaţă de 150,63 mp, îi revine o cotă indiviză de 70,11 mp din părţile şi dependinţele comune, respectiv cota de 73,48 mp teren. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 20 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp, situat în Bucureşti, str. x, Subsol 1. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 18,73 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp situat în Bucureşti, str. x, Subsol 1. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 17,51 mp, cotă indiviză de teren 5,89 mp situat în Bucureşti, str. x, Subsol 2. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 14,76 mp, cotă indiviză de teren 5,03 mp, situat în Bucureşti, str. x, Subsol 2. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x03 a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 16,36 mp, cotă indiviză de teren 5,67 mp situat în Bucureşti, str. x, Subsol nr. 1. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil - teren extravilan cu suprafaţa de 45.490 mp (42.100 vie şi 3.390 păşune), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi x situat în Valea Călugărească Judeţul Prahova. Terenul este înscris în cartea funciară x (număr vechi 4164) a localităţii Valea Călugărească judeţul Prahova;
- imobil - teren cu suprafaţa de 4.510 mp (1423 mp curţi construcţii şi 3087 mp păşune), identificat cu numărul cadastral x, respectiv construcţie P+1, cu suprafaţa construită la sol de 121 mp, cu destinaţia locuinţă, situate în sat Valea Largă, comuna Valea Călugărească Judeţul Prahova. Terenul şi construcţia sunt înscrise în cartea funciară x (număr vechi 4155) Valea Călugărească, judeţul Prahova. Clădirea este identificată cu numărul cadastral x, bunuri imobile ce au fost evaluate la valoarea de 438.640 euro;
- 65 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 65%) la S.C. G. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 1.000 RON (100 de părţi sociale);
- 4000 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 19,51%) la S.C. H. S.R.L. - societate în lichidare, cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 410.000 RON (20.500 de părţi sociale);
- 20 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 50%) la S.C. I. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 400 RON (40 de părţi sociale);
- 17.800 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. J. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 349.000 RON (34.900 de părţi sociale);
- 51 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. K. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 10.000 RON (100 de părţi sociale);
- 39 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 39%) la S.C. L. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, cu un capital social subscris de 1.000 RON (100 de părţi sociale);
- 8 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 40%) la S.C. M. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 200 RON (20 de părţi sociale);
- 47 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 47%) la S.C. N. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 10.000 RON (100 de părţi sociale);
- 80 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 10%) la S.C. O. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 80.000 RON (800 de părţi sociale);
- 49.376 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 24,9997%) la S.C. P. S.R.L. - societate în faliment, cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 1.975.060 RON (197.506 de părţi sociale);
- sumele datorate de S.C. Q. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. R. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. inculpatului B., sumele de bani urmând a fi virate în contul unic A.N.A.B.I. deschis pe numele său la S., având codul IBAN x;
- sumele de bani prezente şi viitoare din conturile deschise de B. la T. şi la U..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., dispusă prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018 şi ordonanţa din data de 07 noiembrie 2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, respectiv:
- cota de 1/2 din imobilul situat în mun. Bucureşti, str. x (teren şi casă) din care terenul are suprafaţa de 453,20 mp şi casa are suprafaţa totală desfăşurată de 429,45 mp, identificat cu număr cadastral x şi înscris în cartea funciară x, rezultat din alipirea a 3 apartamente înscrise în CF nr. x, nr. cadastral x;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Năvodari, V., judeţul Constanţa, compus din trei camere şi dependinţe (hol, baie şi sas) cu suprafaţa utilă de 65,03 mp şi o terasă cu suprafaţa de 13,65 mp, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x Năvodari, judeţul Constanţa;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Năvodari, V., Popas III Mamaia, judeţul Constanţa, compus din trei camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 74,95 mp, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x Năvodari, judeţul Constanţa;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Năvodari, V., Popas III Mamaia - lot x, judeţul Constanţa, compus din două camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 65,03 mp, identificat cu numărul cadastral x şi înscris în cartea funciară x Năvodari, judeţul Constanţa;
- cota de 1/2 din imobilul teren cu suprafaţa de 10.000 mp, reprezentând cota indiviză de 32,051% din terenul cu suprafaţa totală de 31.200 mp, situat în extravilanul comunei Dascălu, sat Creaţa, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x, identificat cu numărul cadastral provizoriu 920, fiind înscris în cartea funciară x a localităţii Dascălu, judeţul Ilfov;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, compus din 4 camere, dependinţe cu suprafaţa utilă de 97,88 mp, boxă nr. 2 - 2,27 mp, cameră de serviciu nr. 9 - 8,86 mp şi garaj nr. 54 - 15,24 mp, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- 100 de părţi sociale la S.C. W. S.R.L., societate având sediu social în Bucureşti, Strada x, camerele 1, 2 şi 3, deţinute de inculpat ca asociat unic;
- sumele de bani prezente şi viitoare din conturile bancare deschise de inculpatul A. la S., X., Y. şi U.;
- cota indiviză deţinută de inculpat asupra apartamentului cu nr. x, situat în Bucureşti, b-dul x, nr. 24, având suprafaţa de 120,62 mp, identificat în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- suma de 100.000 de euro datorată inculpatului A. de către Z..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă faţă de inculpata C. prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018, astfel cum a fost menţinută prin ordonanţa din data de 07 noiembrie 2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:
- apartament cu numărul x, compus din 3 camere, dependinţe, logie, garaj nr. 4 şi boxă nr. 3, având suprafaţa de 88,64 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu numărul x, compus din 3 camere, bucătărie, baie, wc, cămară, sas, hol, vestibul, 2 balcoane, având suprafaţa de 75,79 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu numărul x, compus din 3 camere, dependinţe, 2 balcoane şi 3 boxe, având suprafaţa de 100,89 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- camera cu nr. x, având suprafaţa de 9 mp şi cota de 4,64 mp din terenul aferent construcţie, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- cameră serviciu notată cu nr. x şi boxă notată cu nr. x şi cotă indiviză de 1/2 din boxă notată nr. 3, având suprafaţa totală de 14,56 mp, situate în Bucureşti, str. x, identificate cu numărul cadastral x, fiind înscrise în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu o cameră, având suprafaţa totală de 12,43 mp, situat în Bucureşti, str. x, demisol, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscrise în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- două boxe individualizate lot x, având suprafaţa de 12,6 mp, situate în Bucureşti, str. x, identificate cu numărul ca cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x0;
- oficiu, având suprafaţa de 10,97 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- cotă de 1/2 din apartament cu numărul x, având suprafaţa de 72,82 mp, situat în Bucureşti, sectorul l, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu nr. x, compus din trei camere şi dependinţe, având suprafaţa totală de 68,25 mp, situat în Bucureşti, str. x, demisol, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscrise în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- teren intravilan cu suprafaţa de 1.000 mp - lot x, respectiv cota indiviză de 8,38% din terenul cu suprafaţa de 1.628 mp (cota de 136,44 mp), având destinaţia drum de acces - lot x, situat în Bucureşti, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti iar terenul cu suprafaţa de 1.628 mp este identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu nr. x şi loc de parcare - teren intravilan cu suprafaţa de 12,5 mp, situate în oraşul Mangalia, localitatea Neptun, str. x, AA., judeţul Constanţa, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x Mangalia iar locul de parcare - teren este identificat cu numărul cadastral x fiind înscris în cartea funciară x Mangalia;
- cotă de 1/2 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.600 mp (tarla x, parcela x), situat în judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a localităţii Snagov, judeţul Ilfov;
- cotă de 1/2 teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 4.490 mp şi suprafaţă din acte de 4.590 mp (tarla x, parcela x), situat în judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a localităţii Snagov, judeţul Ilfov;
- teren cu suprafaţa de 256 mp (suprafaţa din acte 214 mp) şi construcţie cu suprafaţa de 52 mp, situate în localitatea Telega nr. 1396A, judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral x iar construcţia cu numărul cadastral xl, fiind înregistrate în cartea funciară x a localităţii Telega, judeţul Prahova;
- teren fâneaţă, cu suprafaţa de 3.738 mp, situat în localitatea Telega, punct BB., judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a localităţii Telega, judeţul Prahova;
- teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x (număr cadastral vechi 3768), înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- teren extravilan cu suprafaţa de 1.081 mp (suprafaţă în acte 1.100 mp), identificat cu numărul cadastral x (număr cadastral vechi 3639), tarla x, parcela x, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- teren extravilan cu suprafaţa de 1.400 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2620, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2590, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2627, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 1.572 mp şi suprafaţa în acte de 1600 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3645, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2761, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.555 mp şi suprafaţa din acte de 2600 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3641, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 3.200 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2622, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3667, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2597, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2748, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2628, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.599 mp şi suprafaţa din acte de 1600 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3646, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.457 mp şi suprafaţa din acte de 2500 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3631, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.200 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3768, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- 100 părţi sociale (o cotă de participare de 100%) la S.C. CC. S.R.L. x, cu sediul social în Bucureşti Sectorul 1, societate cu un capital social în valoare de 1000 RON;
- sumele de 95.800 de euro şi 700 de euro deţinute de inculpată în conturi deschise la U..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă faţă de inculpatul D. prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa din data de 13 iunie 2019 şi societatea DD. prin ordonanţa din data de 13 iunie 2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:
- 360 părţi sociale (cota de participaţie fiind de 100%) la S.C. EE. S.R.L., cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, judeţ Cluj, societate cu un capital social de 3.600 RON;
- sumele datorate de S.C. EE. S.R.L. inculpatului D., până la concurenţa sumei de 149.049,59 euro;
- suma de 964.187,70 euro deţinută în contul bancar nr. x deschis de DD. la FF. (Suisse) S.A. din Elveţia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă faţă de inculpatul E. prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018, societatea GG. prin ordonanţa din data de 12 martie 2019 şi HH. prin ordonanţa din data de 17 iulie 2019, astfel cum au fost menţinute prin ordonanţa din data de 07 noiembrie 2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:
- suma de 1.636.946,97 euro deţinută în contul bancar nr. x deschis la II., Marea Britanie, pe numele societăţii GG.;
- suma de 47.848,20 euro deţinută în contul bancar nr. x deschis la II., Marea Britanie de inculpatul E.;
- sumele de bani deţinute în contul bancar nr. x, deschis la X. S.A., pe numele HH..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 07 noiembrie 2019 emisă în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie asupra sumei de 214.874,88 euro (virată în contul x deschis la A.N.A.B.I. pe numele S.C. F.).
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B., A., D. şi E. la plata sumelor de câte 85.000 RON fiecare şi inculpata C. la plata sumei de 80.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în cuantum de câte 1253 RON, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariile cuvenite interpreţilor pentru serviciile de traducere s-a dispus a se suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva hotărârii instanţei de fond (sentinţa penală nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019) au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii E., A., D., B. şi C. şi persoana interesată S.C. F. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Calea de atac a apelului a fost exercitată şi de persoana interesată JJ. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar.
Prin decizia penală nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, s-au decis următoarele:
I. Au fost admise apelurile declarate de inculpaţii B., A., C., D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:
I.1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului B., în pedepsele componente, după cum urmează:
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
- 1 an şi 6 luni închisoare, spor de pedeapsă.
În baza art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din C. pen.
A fost redus cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare.
În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
A fost redus cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.
În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca acesta să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (3) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale rezultante.
I.2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, după cum urmează:
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
- 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din C. pen.
S-a redus cuantumul pedepsei pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., de la 7 ani închisoare la 6 ani închisoare.
În baza art. 67 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
I.3. În baza art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., săvârşită de inculpata C., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din C. pen.
I.4. În baza art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., săvârşită de inculpatul D., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. b) din C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 66 şi art. 65 din C. pen.
I.5. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatului E., în pedepsele componente, după cum urmează:
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
- 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., săvârşită de inculpatul E., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform art. 154 lit. c) din C. pen.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 97 din C. pen. privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 9 luni închisoare, aplicată inculpatului E. prin sentinţa penală nr. 388 din 20 iunie 2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 641 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Au fost înlăturate dispoziţiile art. 45 alin. (2), (4) şi (5) din C. pen.
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 3.990.248,6 RON şi 65.000 euro de la inculpatul B..
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la acelaşi inculpat.
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 3.121.328,41 RON şi 1.919.900 euro de la inculpatul A..
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 3.083.498,71 RON şi 1.050.087 euro de la inculpata C..
În baza art. 289 alin. (3) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.114.000 euro de la inculpatul D..
În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 2.111.799,71 euro de la inculpatul E..
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 214.874,88 euro, virată în contul deschis pe numele S.C. F. S.A. la A.N.A.B.I., dispoziţie ce se va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului B., dispusă prin ordonanţa nr. 89/P/2017 din 09 octombrie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, după cum urmează:
- imobil apartament cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, compus din 2 camere şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 72,95 mp. Terenul aferent apartamentului este în suprafaţă de 24 mp. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil apartament sistem duplex cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, mezanin şi etaj 1C, compus din o cameră şi dependinţe la mezanin, respectiv 2 camere şi dependinţe la etaj, cu suprafaţa utilă de 71,30 mp la mezanin şi 72,07 mp la etaj. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil apartament cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, bl. 3. Apartamentul este compus din 4 camere şi dependinţe are o suprafaţă de 150,63 mp, îi revine o cotă indiviză de 70,11 mp din părţile şi dependinţele comune, respectiv cota de 73,48 mp teren. Apartamentul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 20 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp, situat în Bucureşti, str. x, Subsol 1. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 18,73 mp, cotă indiviză de teren 6,85 mp situat în Bucureşti, str. x, Subsol 1. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 17,51 mp, cotă indiviză de teren 5,89 mp situat în Bucureşti, str. x, Subsol 2. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x01 a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 14,76 mp, cotă indiviză de teren 5,03 mp, situat în Bucureşti, str. x, Subsol 2. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x03 a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil garaj cu nr. x, având suprafaţa de 16,36 mp, cotă indiviză de teren 5,67 mp situat în Bucureşti, str. x, Subsol nr. 1. Garajul este identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 2 Bucureşti;
- imobil - teren extravilan cu suprafaţa de 45.490 mp (42.100 vie şi 3.390 păşune), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi x situat în Valea Călugărească Judeţul Prahova. Terenul este înscris în cartea funciară x (număr vechi 4164) a localităţii Valea Călugărească judeţul Prahova;
- imobil - teren cu suprafaţa de 4.510 mp (1423 mp curţi construcţii şi 3087 mp păşune), identificat cu numărul cadastral x, respectiv construcţie P+1, cu suprafaţa construită la sol de 121 mp, cu destinaţia locuinţă, situate în sat Valea Largă, comuna Valea Călugărească Judeţul Prahova. Terenul şi construcţia sunt înscrise în cartea funciară x (număr vechi 4155) Valea Călugărească, judeţul Prahova. Clădirea este identificată cu numărul cadastral x, bunuri imobile ce au fost evaluate la valoarea de 438.640 euro;
- 65 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 65%) la S.C. G. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 1.000 RON (100 de părţi sociale);
- 4000 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 19,51%) la S.C. H. S.R.L. - societate în lichidare, cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 410.000 RON (20.500 de părţi sociale);
- 20 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 50%) la S.C. I. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 400 RON (40 de părţi sociale);
- 17.800 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. J. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 349.000 RON (34.900 de părţi sociale);
- 51 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 51%) la S.C. K. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 10.000 RON (100 de părţi sociale);
- 39 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 39%) la S.C. L. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, cu un capital social subscris de 1.000 RON (100 de părţi sociale);
- 8 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 40%) la S.C. M. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 200 RON (20 de părţi sociale);
- 47 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 47%) la S.C. N. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 10.000 RON (100 de părţi sociale);
- 80 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 10%) la S.C. O. S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 80.000 RON (800 de părţi sociale);
- 49.376 de părţi sociale (ceea ce reprezintă o cotă de 24,9997%) la S.C. P. S.R.L. - societate în faliment, cu sediul social în Bucureşti, societate cu un capital social subscris de 1.975.060 RON (197.506 de părţi sociale);
- sumele datorate de S.C. Q. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. R. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. inculpatului B., sumele de bani urmând a fi virate în contul unic A.N.A.B.I. deschis pe numele său la S., având codul IBAN x;
- sumele de bani prezente şi viitoare din conturile deschise de B. la T. şi la U..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., dispusă prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018 şi ordonanţa din data de 07.11.2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, după cum urmează:
- cota de 1/2 din imobilul situat în mun. Bucureşti, str. x (teren şi casă) din care terenul are suprafaţa de 453,20 mp şi casa are suprafaţa totală desfăşurată de 429,45 mp, identificat cu număr cadastral x şi înscris în cartea funciară x, rezultat din alipirea a 3 apartamente înscrise în CF nr. x, nr. cadastral x;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Năvodari, V., judeţul Constanţa, compus din trei camere şi dependinţe (hol, baie şi sas) cu suprafaţa utilă de 65,03 mp şi o terasă cu suprafaţa de 13,65 mp, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x Năvodari, judeţul Constanţa;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Năvodari, V., Popas III Mamaia, judeţul Constanţa, compus din trei camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 74,95 mp, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x Năvodari, judeţul Constanţa;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Năvodari, V., Popas III Mamaia - lot x, judeţul Constanţa, compus din două camere de locuit şi dependinţe cu suprafaţa utilă de 65,03 mp, identificat cu numărul cadastral x şi înscris în cartea funciară x Năvodari, judeţul Constanţa;
- cota de 1/2 din imobilul teren cu suprafaţa de 10.000 mp, reprezentând cota indiviză de 32,051% din terenul cu suprafaţa totală de 31.200 mp, situat în extravilanul comunei Dascălu, sat Creaţa, judeţul Ilfov, tarla x, parcela x, identificat cu numărul cadastral provizoriu 920, fiind înscris în cartea funciară x a localităţii Dascălu, judeţul Ilfov;
- cota de 1/2 din imobilul apartament cu nr. x, situat în Bucureşti, str. x, compus din 4 camere, dependinţe cu suprafaţa utilă de 97,88 mp, boxă nr. 2 - 2,27 mp, cameră de serviciu nr. 9 - 8,86 mp şi garaj nr. 54 - 15,24 mp, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- 100 de părţi sociale la S.C. W. S.R.L., societate având sediu social în Bucureşti, Strada x, camerele 1, 2 şi 3, deţinute de inculpat ca asociat unic;
- sumele de bani prezente şi viitoare din conturile bancare deschise de inculpatul A. la S., X., Y. şi U.;
- cota indiviză deţinută de inculpat asupra apartamentului cu nr. x, situat în Bucureşti, b-dul x, nr. 24, având suprafaţa de 120,62 mp, identificat în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- suma de 100.000 de euro datorată inculpatului A. de către Z..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă faţă de inculpata C. prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018, astfel cum a fost menţinută prin ordonanţa din data de 07 noiembrie 2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:
- apartament cu numărul x, compus din 3 camere, dependinţe, logie, garaj nr. 4 şi boxă nr. 3, având suprafaţa de 88,64 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu numărul x, compus din 3 camere, bucătărie, baie, wc, cămară, sas, hol, vestibul, 2 balcoane, având suprafaţa de 75,79 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu numărul x, compus din 3 camere, dependinţe, 2 balcoane şi 3 boxe, având suprafaţa de 100,89 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- camera cu nr. x, având suprafaţa de 9 mp şi cota de 4,64 mp din terenul aferent construcţie, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- cameră serviciu notată cu nr. x şi boxă notată cu nr. x şi cotă indiviză de 1/2 din boxă notată nr. 3, având suprafaţa totală de 14,56 mp, situate în Bucureşti, str. x, identificate cu numărul cadastral x, fiind înscrise în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu o cameră, având suprafaţa totală de 12,43 mp, situat în Bucureşti, str. x, demisol, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscrise în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- două boxe individualizate lot x, având suprafaţa de 12,6 mp, situate în Bucureşti, str. x, identificate cu numărul ca cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x;
- oficiu, având suprafaţa de 10,97 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- cotă de 1/2 din apartament cu numărul x, având suprafaţa de 72,82 mp, situat în Bucureşti, sectorul l, str. x, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu nr. x, compus din trei camere şi dependinţe, având suprafaţa totală de 68,25 mp, situat în Bucureşti, str. x, demisol, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscrise în cartea funciară x a sectorului 1 Bucureşti;
- teren intravilan cu suprafaţa de 1.000 mp - lot x, respectiv cota indiviză de 8,38% din terenul cu suprafaţa de 1.628 mp (cota de 136,44 mp), având destinaţia drum de acces - lot x, situat în Bucureşti, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti iar terenul cu suprafaţa de 1.628 mp este identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a Sectorului 1 Bucureşti;
- apartament cu nr. x şi loc de parcare - teren intravilan cu suprafaţa de 12,5 mp, situate în oraşul Mangalia, localitatea Neptun, str. x, AA., judeţul Constanţa, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x Mangalia iar locul de parcare - teren este identificat cu numărul cadastral x fiind înscris în cartea funciară x Mangalia;
- cotă de 1/2 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.600 mp (tarla x, parcela x), situat în judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a localităţii Snagov, judeţul Ilfov;
- cotă de 1/2 teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 4.490 mp şi suprafaţă din acte de 4.590 mp (tarla x, parcela x), situat în judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a localităţii Snagov, judeţul Ilfov;
- teren cu suprafaţa de 256 mp (suprafaţa din acte 214 mp) şi construcţie cu suprafaţa de 52 mp, situate în localitatea Telega nr. 1396A, judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral x iar construcţia cu numărul cadastral xl, fiind înregistrate în cartea funciară x a localităţii Telega, judeţul Prahova;
- teren fâneaţă, cu suprafaţa de 3.738 mp, situat în localitatea Telega, punct BB., judeţul Prahova, identificat cu numărul cadastral x, fiind înscris în cartea funciară x a localităţii Telega, judeţul Prahova;
- teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x (număr cadastral vechi 3768), înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- teren extravilan cu suprafaţa de 1.081 mp (suprafaţă în acte 1.100 mp), identificat cu numărul cadastral x (număr cadastral vechi 3639), tarla x, parcela x, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- teren extravilan cu suprafaţa de 1.400 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2620, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2590, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2627, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa măsurată de 1.572 mp şi suprafaţa în acte de 1600 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3645, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2761, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.555 mp şi suprafaţa din acte de 2600 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3641, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 3.200 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2622, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3667, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 10.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2597, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 5.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2748, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.000 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 2628, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.599 mp şi suprafaţa din acte de 1600 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3646, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 2.457 mp şi suprafaţa din acte de 2500 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3631, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- cotă de 1/4 din teren extravilan cu suprafaţa de 1.200 mp (tarla x, parcela x), identificat cu numărul cadastral x, număr cadastral vechi 3768, înscris în cartea funciară x a localităţii Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa;
- 100 părţi sociale (o cotă de participare de 100%) la S.C. CC. S.R.L. x, cu sediul social în Bucureşti Sectorul 1, societate cu un capital social în valoare de 1000 RON;
- sumele de 95.800 de euro şi 700 de euro deţinute de inculpată în conturi deschise la U..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă faţă de inculpatul D. prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa din data de 13.06.2019 şi societatea DD. prin ordonanţa din data de 13.06.2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:
- 360 părţi sociale (cota de participaţie fiind de 100%) la S.C. EE. S.R.L., cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, judeţ Cluj, societate cu un capital social de 3.600 RON;
- sumele datorate de S.C. EE. S.R.L. inculpatului D., până la concurenţa sumei de 149.049,59 euro;
- suma de 964.187,70 euro deţinută în contul bancar nr. x deschis de DD. la FF. (Suisse) S.A. din Elveţia.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă faţă de inculpatul E. prin ordonanţa din data de 09 octombrie 2018, societatea GG. prin ordonanţa din data de 12 martie 2019 şi HH. prin ordonanţa din data de 17 iulie 2019, astfel cum au fost menţinute prin ordonanţa din data de 07 noiembrie 2019, emise în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, până la concurenţa valorii sumelor de bani supuse confiscării, asupra următoarelor bunuri:
- suma de 1.636.946,97 euro deţinută în contul bancar nr. x deschis la II., Marea Britanie, pe numele societăţii GG.;
- suma de 47.848,20 euro deţinută în contul bancar nr. x deschis la II., Marea Britanie de inculpatul E.;
- sumele de bani deţinute în contul bancar nr. x, deschis la X. S.A., pe numele HH..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa din data de 07 noiembrie 2019, emisă în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie asupra sumei de 214.874,88 euro (virată în contul x, deschis la A.N.A.B.I. pe numele S.C. F.).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin deciziei.
II. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de persoana interesată S.C. F. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019, precum şi de persoana interesată JJ. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acelaşi dosar.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii B., A., C., D. şi E. au rămas în sarcina statului.
Au fost obligate apelantele persoane interesate S.C. F. S.A. şi JJ. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi B., A., D. şi E. şi pentru apelanta intimată inculpată C., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în cuantum de câte 340 RON, au rămas în sarcina statului.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen., au declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, la data de 31 mai 2023 şi inculpaţii A. (prin avocat KK.), la data de 23 iunie 2023 şi B. (prin LL. şi Asociaţii, respectiv MM.), la data de 26 iunie 2023.
În cuprinsul cererii formulate Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), decizia penală fiind atacată din perspectiva greşitei încetări a procesului penal în privinţa inculpaţilor B., A., C., D. şi E., pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi luare de mită.
În argumentare, s-a susţinut că, pentru a dispune încetarea procesului penal faţă de inculpaţii B., A., C., D. şi E., pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi, respectiv, luare de mită, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că în intervalul cuprins între publicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (25 iunie 2018) şi apariţia O.U.G. nr. 7/2022 din 30 mai 2022 nu au existat în legislaţia penală substanţială cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, "cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen..", invocându-se şi faptul că, subsecvent deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte a pronunţat Decizia HP nr. 67/25 octombrie 2022, prin care a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
A apreciat parchetul că soluţia instanţei de apel este nelegală, nefiind incidentă nici soluţia adoptată de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Taricco 2, nici cea adoptată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin HP nr. 67/2022, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale în privinţa inculpaţilor, care a fost întrerupt prin acte de procedură îndeplinite în baza legii anterior datei de 25 iunie 2018, nu poate fi considerat împlinit.
S-a arătat că, astfel cum rezultă din considerentele Hotărârii pronunţate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-42/17, M.A.S. şi M.B. (cunoscută şi ca Taricco 2), revine instanţelor naţionale obligaţia de a verifica dacă o situaţie similară cu cea din cauza Taricco (1) ar conduce, în ordinea juridică naţională, "la o situaţie de incertitudine în ceea ce priveşte regimul de prescripţie aplicabil, care ar încălca principiul privind precizia legii aplicabile", iar "dacă această situaţie se regăseşte în mod efectiv în speţă, instanţa naţională nu are obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen.." (paragraful 59 din Hotărârea Taricco 2).
În aceste condiţii, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că instanţa de apel învestită cu soluţionarea cauzei avea obligaţia de a verifica dacă o situaţie similară cu cea din cauza Taricco 1 în materie de prescripţie a răspunderii penale se regăseşte în mod efectiv şi în cauza privindu-i pe inculpaţii B., A., C., D. şi E., iar subsecvent acestei analize, să stabilească dacă are sau nu obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţii legale din dreptul intern care ar stabili un standard naţional de protecţie incompatibil cu dreptul Uniunii.
A mai susţinut parchetul că, prin raportare la considerentele Hotărârilor Taricco 2 şi Taricco 1, situaţia din cauza privindu-i pe inculpaţii B., A., C., D. şi E. este absolut diferită în materia prescripţiei răspunderii penale, aspect care ar fi impus respectarea regulilor din dreptul Uniunii în materie de prescripţie pentru infracţiunile de "corupţie în general", astfel cum au fost stabilite în cauza Euro Box Promotion.
Nefiind incidentă soluţia de excepţie din cauza C.J.U.E Taricco 2, prin care instanţelor naţionale li se permite totuşi să aplice cu prioritate un standard naţional stabilit prin dispoziţii legale contrare dreptului Uniunii, în măsura în care această aplicare este strâns legată de respectarea principiului legalităţii incriminării infracţiunilor şi a pedepselor, s-a apreciat de către parchet că instanţa de apel era ţinută de respectarea jurisprudenţei obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în privinţa infracţiunilor de "corupţie în general", astfel cum s-a stabilit în mod expres în privinţa României prin Hotărârea Euro Box Promotion.
S-a subliniat că faptele de trafic de influenţă şi luare de mită deduse judecăţii în prezenta cauză constituie, conform dreptului Uniunii, infracţiuni de corupţie, având acelaşi caracter şi potrivit dreptului intern, respectiv Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, lege al cărei obiectiv principal stabilit la art. 1 este instituirea măsurilor de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie.
În plus, s-a considerat că eventuala aplicare a Deciziei HP nr. 67/2022, inclusiv în cauzele având ca obiect infracţiuni de "corupţie în general", creează un risc sistemic de impunitate în cazul tuturor infracţiunilor în privinţa cărora s-ar putea considera împlinit termenul general de prescripţie, prin neluarea în considerare a vreunei întreruperi, risc care nu era previzibil până la adoptarea deciziei de îndrumare în contextul regulilor adoptate de România în materia prescripţiei răspunderii penale.
Prin urmare, parchetul a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenţei cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă şi luare de mită, dispunând în mod nelegal încetarea procesului penal.
Recurentul inculpat B. a invocat, în cuprinsul cererii formulate, acelaşi caz de recurs în casaţie, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Circumscris cazului de casare menţionat, recurentul inculpat a susţinut că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, prin neluarea în considerare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale.
În argumentare, a arătat că, analizând situaţia de fapt reţinută în hotărârea atacată, se constată că, în privinţa ambelor infracţiuni de luare de mită pentru care instanţa de apel a dispus condamnarea sa, termenele de prescripţie a răspunderii penale erau împlinite, după cum urmează:
- pentru infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa în cadrul "primei etape infracţionale", termenul de prescripţie s-a împlinit, cel târziu, la data de 22 decembrie 2019;
Recurentul inculpat a apreciat că, în cauză, pentru acuzaţia de luare de mită în formă simplă, reţinută în sarcina sa în "prima etapă infracţională", termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit cel târziu la 18 octombrie 2015, în ipoteza că momentul consumării infracţiunii, de la care se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale, este data săvârşirii primei modalităţi alternative de comitere a infracţiunii, neavând relevanţă, sub aspectul momentului consumării infracţiunii, activitatea ulterioară de primire a foloaselor, ori, respectiv, s-a împlinit la 22 decembrie 2019, în ipoteza că activitatea subsecventă de primire a foloaselor nu este lipsită de relevanţă, ci este înglobată în unitatea infracţională, alături de activitatea de pretindere, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, inclusiv cu privire la momentul de la care se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale, care începe sa curgă de la data ultimului act de primire a banilor.
- pentru infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina sa în cadrul "celei de-a doua etape infracţionale", termenul de prescripţie s-a împlinit, cel târziu, la data de 06 martie 2023;
A arătat recurentul inculpat că, în realitate, data ultimului act de primire a banilor, rezultată din notele şi extrasele de cont depuse la dosar de martorul denunţător NN., este 6 martie 2013, la această dată având loc transferul sumei de 17.092 euro din contul societăţii OO.. în contul societăţii PP., din care martorul QQ. a achitat salariile angajaţilor proiectului RR. pentru februarie 2013, în valoare totală de 8.800 euro. Ulterior datei de 6 martie 2013 nu se mai regăseşte în extrasul de cont al societăţii OO.. niciun transfer de bani către societatea PP. sau către martorul QQ., care să justifice aprecierea că ar fi fost efectuate plăţi pentru proiectul RR. şi după data respectivă.
În concluzie, recurentul inculpat a opinat că, în ipoteza avută în vedere de către instanţa de apel, respectiv cu reţinerea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi cu calcularea termenului de prescripţie de la data ultimului act de primire a banilor, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 este de 10 ani şi s-a împlinit la data de 06 martie 2023.
Faţă de argumentele prezentate, recurentul inculpat B. a solicitat să se constate îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din acelaşi cod, să se admită cererea de recurs în casaţie, casarea, în parte, a deciziei penale atacate şi, în rejudecare, să se dispună încetarea procesului penal, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (6) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale pentru faptele pentru care a fost condamnat.
Recurentul inculpat A. a invocat, în cuprinsul cererii formulate (la data de 23 iunie 2023), cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).
În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, recurentul inculpat a arătat, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că acuzaţia ce i-a fost adusă prin rechizitoriu constă în aceea că l-a ajutat pe inculpatul B. să pretindă, în cursul anului 2005, şi să primească, în perioada 08 februarie 2005 - 21 decembrie 2009, în tranşe, mai multe sume de bani de la reprezentanţii societăţii SS., pentru ca, în schimbul acestor sume de bani, inculpatul B. să aprobe finanţarea suplimentară de 184.800.000 euro faţă de împrumutul de la TT., aprobare necesară pentru încheierea contractelor privind reabilitarea căii ferate Bucureşti - Constanţa, iar ulterior, pe parcursul derulării contractelor, să îşi exercite atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor pentru plata facturilor pentru lucrările efectuate de asocierea din care făcea parte compania SS..
Prin decizia penală nr. 48 din data de 26 mai 2023, instanţa de apel a dispus condamnarea sa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită, conform stării de fapt reţinute, sumele de bani fiind primite de inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită aferentă primei etape infracţionale, în perioada iunie - august 2008 (UU. SRL), respectiv în perioada octombrie 2008 - decembrie 2009 (Q. SRL).
A susţinut recurentul inculpat A. că ajutorul dat inculpatului B. pentru pretinderea, respectiv primirea mitei, poate fi reţinut, conform stării de fapt descrise de instanţa de apel, drept participaţiune penală secundară până la momentul ultimei primiri a mitei de către inculpatul B., respectiv 21 decembrie 2009, prin intermediul societăţii Q.. Astfel, orice acţiune ulterioară acestui moment, reţinută în sarcina inculpatului A. de către instanţa de apel, nu poate fi circumscrisă juridic activităţii de ajutorare a inculpatului B., de vreme ce este plasată temporal ulterior activităţii de primire a acestuia din urmă.
Pe cale de consecinţă, acţiunile imputate inculpatului A. ulterioare momentului 21 decembrie 2009, tratate ca acte de complicitate la luare de mită reţinută în sarcina inculpatului B., nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea săvârşită de autor.
În coordonatele expuse, în raport de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a apreciat că acţiunile imputate inculpatului A. drept complicitate la luare de mită şi care privesc perioada ulterioară datei de 21 decembrie 2009 se impun a fi înlăturate din arhitectura acuzaţiei, nefăcând parte din antecedenţa cauzală a evenimentelor care să justifice încadrarea juridică de complicitate la infracţiunea de luare de mită, ele fiind circumscrise, conform stării de fapt descrise în rechizitoriu şi însuşite de instanţa de apel, infracţiunii de trafic de influenţă de care acesta a fost acuzat.
Ca urmare, s-a arătat că, drept efect al constatării faptului că aceste acţiuni nu pot fi circumscrise juridic noţiunii de complicitate, instanţa învestită cu soluţionarea recursului în casaţie urmează a dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenţiei termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
Astfel, efectul admiterii recursului în casaţie pentru motivul arătat - fapta nu este prevăzută de legea penală, în raport de acţiunile reţinute în sarcina inculpatului A., ulterioare datei de 21 decembrie 2009 - este cel al înlăturării acestor acţiuni din conţinutul infracţiunii, cu consecinţa constatării intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, de la data de 21 decembrie 2019.
Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a arătat că instanţa de apel, în mod greşit, a dispus condamnarea sa, deşi era incidentă prescripţia răspunderii penale, inclusiv în legătură cu infracţiunea de complicitate la luare de mită.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că momentul "epuizării" infracţiunii de complicitate la luare de mită este 11 iunie 2013, moment de la care a calculat termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, cu luarea în calcul a variantei agravate a infracţiunii prevăzută de art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Cu toate că instanţa de apel a reţinut că ultima sumă de bani primită cu titlu de mită de autorul infracţiunii de luare de mită, inculpatul B., relaţionată cu prima etapă a dosarului, a fost la data de 21 decembrie 2009, în mod eronat, a calculat prescripţia răspunderii penale începând cu data de 13 iunie 2013. Or, curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale, conform cu starea de fapt reţinută de instanţa de apel, este stabilită în raport de ultima sumă de bani încasată de VV. şi Asociaţii, relaţionată cu infracţiunea de trafic de influenţă imputată inculpatului A., iar nu cu acuzaţia de luare de mită/complicitate la luare de mită.
De altfel, a susţinut recurentul inculpat A., instanţa de apel, în perioada 21 decembrie 2009 - 11 iunie 2013, nu a indicat în concret nicio acţiune a sa pe care să o califice drept ajutor dat inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Aşadar, prima critică de nelegalitate sub acest aspect a vizat greşita raportare a instanţei de apel la momentul de debut al termenului de prescripţie a răspunderii penale, ca fiind 13 iunie 2013, iar nu 21 decembrie 2009.
Cea de-a doua critică de nelegalitate, sub aspectul greşitei condamnări, a pornit tot de la consideraţiile teoretice expuse de instanţa de apel privind momentul de la care se calculează prescripţia răspunderii penale, în sensul în care, în forma infracţiunii de luare de mită comisă în varianta pretinderii, urmată de primire, termenul de prescripţie s-ar calcula de la momentul ultimei primiri.
Recurentul inculpat A. a subliniat că termenul de prescripţie ar fi trebuit calculat - conform actului de sesizare şi stării de fapt reţinute de instanţa de apel - începând cu luna octombrie 2005.
Având în vedere incidenţa prescripţiei răspunderii penale, recurentul inculpat a precizat că nu solicită continuarea procesului penal, astfel încât soluţia care se impune este aceea de încetare a procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
La data de 27 octombrie 2023, pentru recurentul inculpat A., tatăl său, numitul WW., reprezentat de avocat XX. a transmis la dosar o completare a motivelor de recurs în casaţie formulate anterior în cauză, precum şi o cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care a solicitat să se dispună interpretarea articolelor 54-58 privind principiul ne bis in idem, aşa cum se regăseşte în Capitolul 3 al Convenţiei de punere în aplicare a Acordului Schengen, astfel cum sunt transpuse în Tratatul privind Uniunea Europeană, în sensul de a se stabili dacă noţiunea de hotărâre definitivă are un sens autonom în structura ne bis in idem, nefiind limitată numai la sentinţele şi deciziile pronunţate de instanţa de judecată, putând intra în această categorie şi acte emise de către procuror, chiar dacă nu au fost supuse unui control judiciar sau chiar acte emise de autorităţi administrative care vizează, însă, o acuzaţie în materia penală în sens european, în raporturile europene în materie penală între România şi Austria.
În dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a arătat că elementul de nelegalitate a deciziei recurate îl reprezintă încălcarea principiului ne bis in idem, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.
S-a susţinut că, în cauză, această încălcare s-a produs prin nesocotirea securităţii raporturilor juridice, generată de neluarea în considerare a soluţiei de neurmărire dispusă de Procuratura Centrală pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CPPOCECC) din Austria.
Astfel, prin comunicarea din 23 iunie 2021, transmisă la dosar, s-a arătat că autorităţile din Austria, respectiv Procuratura Centrală pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CPPOCECC) din Austria, au cercetat faptele corelative infracţiunilor din prezenta cauză, respectiv cumpărare de influenţă şi dare de mită, ale celor trei reprezentanţi ai SS. (YY., ZZ. şi AAA.) relaţionaţi de acuzare cu inculpatul A. şi au dispus o soluţie de neurmărire, întrucât nu sunt aspecte de fapt care să susţină acuzaţia. Or, din conţinutul acestei comunicări, rezultă că a existat o analiză pe fondul acuzaţiilor corelative de dare de mită şi cumpărare de influenţă, în urma căreia s-a dispus încetarea procedurilor penale pe motiv că nu există niciun motiv de fapt pentru urmărirea ulterioară a acuzatului.
S-a subliniat că soluţia dispusă de autorităţile austriece, deşi ignorată de instanţele naţionale, se bucură de autoritate de lucru judecat conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în care s-a arătat că principiul ne bis in idem se aplică şi în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de Ministerul Public, astfel încât faptele celor trei reprezentanţi ai SS. nu puteau face obiectul altor investigaţii.
S-a învederat că adevărul judiciar stabilit, cu putere de lucru judecat, de către autorităţile din Austria, relevă faptul că cele trei persoane, YY., ZZ. şi AAA., reprezentanţi ai SS., nu au cumpărat influenţa lui A. şi nici nu au săvârşit infracţiunea de dare de mită. În mod evident, văzând că acuzaţia este formulată în sensul pretinderii şi al primirii, iar nu doar al pretinderii, concluzia firească este că, dacă cei trei cetăţeni străini - prezumtivi autori ai infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi dare de mită - nu au dat sume de bani, nici A. nu a luat astfel de sume de bani.
Drept urmare, s-a susţinut că, prin neluarea în seamă a constatărilor autorităţilor austriece privitoare la starea de fapt care a vizat încheierea contractului cu societatea SS., atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, s-au abătut de la rigorile dreptului la un proces echitabil, în condiţiile arătate anterior, peste autoritatea de lucru judecat, ceea ce generează o încălcare a art. 6 din C. proc. pen., precum şi a art. 6 din Convenţie, cât şi a principiului ne bis in idem, conform art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu consecinţa constatării nelegalităţii deciziei recurate.
Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), s-a arătat că încălcarea art. 7 paragraful 1 din Convenţie - nicio pedeapsă fără lege - s-a produs în cauză prin două acţiuni diferite ale instanţei de apel, şi anume:
- pe de o parte, instanţa de apel a aplicat, cu caracter retroactiv, dispoziţii legale defavorabile inculpatului A., pentru situaţii epuizate anterior intrării în vigoare a legii defavorabile acestuia;
- pe de altă parte, instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru fapte prescrise şi a motivat pedeapsa aplicată prin argumente referitoare la fapta de trafic de influenţă, pentru care a constatat prescripţia răspunderii penale.
Prin urmare, s-a solicitat a se constata că, în cauză, instanţa de apel a încălcat principii fundamentale ale dreptului şi a aplicat, cu caracter retroactiv, dispoziţii legale defavorabile inculpatului A., pentru situaţii epuizate anterior intrării în vigoare a legii defavorabile acestuia, cu consecinţa condamnării la pedeapsa închisorii pentru fapte prescrise.
Prin încheierea nr. 82/RC din 15 noiembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi cererea de recurs în casaţie (din data de 23 iunie 2023) formulată de inculpatul A. împotriva aceleiaşi decizii penale, cea din urmă doar cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată împotriva aceleiaşi decizii penale, transmisă la dosar la data de 27 octombrie 2023, pentru recurentul inculpat A., de tatăl său, numitul WW., acesta din urmă reprezentat de avocat XX..
Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei atacate, formulată de recurentul inculpat A..
A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, transmisă la dosar la data de 27 octombrie 2023, pentru recurentul inculpat A., de tatăl său, numitul WW., acesta din urmă reprezentat de avocat XX..
În vederea judecării recursurilor în casaţie declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A., cauza a fost trimisă la Completul de 5 judecători Penal 2 - 2023 fiind fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 20 noiembrie 2023, cu citarea părţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, cu referire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. judecătorul de filtru a constatat că aceasta nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., nefiind admisibilă în principiu.
Astfel, din perspectiva îndeplinirii condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. s-a reţinut că recurentul inculpat B. a invocat în susţinerea căii de atac cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. apreciind că în mod greşit instanţa de apel a dispus condamnarea sa în privinţa infracţiunilor de luare de mită ce i-au fost reţinute în sarcină, prin neluarea în considerare a incidenţei prescripţiei răspunderii penale.
Judecătorul de filtru a reţinut că prin hotărârea pronunţată de instanţa de apel, faţă de recurentul inculpat B. s-a pronunţat o soluţie de condamnare pentru infracţiunile menţionate, şi nu de încetare a procesului penal, despre care acesta să susţină că ar fi fost greşit dispusă.
Prin urmare, criticile formulate de recurent, în sensul că în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la cele două infracţiuni de luare de mită reţinute în sarcina sa, nu au putut fi circumscrise dispoziţiilor legale menţionate şi nu au putut fi valorificate în contextul cazurilor expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.
Cu referire la cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. (la data de 23 iunie 2023) împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022, s-a constatat că aceasta a fost fundamentată pe cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma celui din urmă caz de casare recurentul susţinând că instanţa de apel, în mod greşit, a dispus condamnarea sa, deşi era incidentă prescripţia răspunderii penale, inclusiv în legătură cu infracţiunea de complicitate la luare de mită.
Judecătorul de filtru a reţinut că aspectele invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta vizând doar situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", soluţie care nu a fost pronunţată în speţă pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, instanţa de apel dispunând condamnarea inculpatului A..
Prin urmare, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. (la data de 23 iunie 2023) este admisibilă în principiu, însă doar din perspectiva criticilor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte motivele suplimentare de recurs în casaţie invocate prin cererea formulată pentru recurentul inculpat A., la data de 27 octombrie 2023, de tatăl său, numitul WW., acesta din urmă reprezentat de avocat XX., s-a constatat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. (referitoare la persoanele îndreptăţite a promova recursul în casaţie).
În speţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie din data de 27 octombrie 2023 nu a fost formulată de inculpatul A., astfel cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile art. 436 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură, ci de către tatăl său, numitul WW., persoană care nu face parte din categoria persoanelor ce pot promova prezenta cale extraordinară de atac.
S-a reţinut că în materia recursului în casaţie nu este prevăzută posibilitatea promovării căii de atac de către membri de familie ai inculpatului - cum este, spre exemplu, reglementată în mod expres o astfel de posibilitate în cazul căii de atac a revizuirii, prin dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., ci doar de inculpat, personal sau reprezentat de avocat.
· Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 48 din 26 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători este nefondat.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenţei, în cauză, a interpretării date de Curtea Constituţională în Decizia nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă.
În esenţă, în opinia Parchetului, se impunea ca instanţa de control judiciar să acorde prioritate principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicate deciziile pronunţate de Curtea Constituţională considerând ca prin soluţia dispusă în apel se generează un risc sistemic de impunitate.
Suplimentar, în susţinerea recursului în casaţie, la termenul fixat pentru examinarea pe fond a cauzei, în concluziile orale formulate la termenul din data de 20 noiembrie 2023 recurentul a invocat aplicabilitatea, în cauză, a Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în data de 24 iulie 2023 (cauza C-107/23).
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal", respectiv în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Ca atare în cazul prescripţiei răspunderii penale analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport de încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabile stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, a fost cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor B., A., C., D. şi E., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la legea mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.
Analiza legii penale mai favorabile pentru a determina pe calea recursului în casaţie care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind favorabilă în cauză este o analiză asupra temeiniciei acuzaţiei şi a sancţiunii aplicabile care nu mai poate fi cenzurată pe calea acestei căi extraordinare de atac.
În faza judecării apelului, la stabilirea legii penale mai favorabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor B., A., C., D. şi E., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit căreia, în intervalul 25 iunie 2018 - 30 noiembrie 2022, nu a existat un act susceptibil de întrerupere a prescripţiei.
Aşadar, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, la determinarea termenului de prescripţie incident în cauză, au fost avute în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 (prin care s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională) şi nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022 (care a stabilit că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale), precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, conform căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel, respectiv C. pen. în vigoare care în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, a rezultat că termenul de prescripţie generală s-a împlinit astfel:
a). Pentru inculpatul B., pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (a doua etapă), activitatea infracţională s-a desfăşurat în perioada decembrie 2009 - noiembrie 2013, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, prevăzut de art. 154 lit. c) din C. pen., s-a împlinit în noiembrie 2021.
b). Pentru inculpatul A., infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (prima etapă) activitatea infracţională s-a consumat la data de 11.06.2013, astfel încât termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, prevăzut de art. 154 lit. c) din C. pen., s-a împlinit la data de 11 iunie 2021.
c). Pentru inculpata C. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatei (prima etapă), activitatea infracţională s-a consumat la data de 11 iunie 2013, astfel încât termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, prevăzut de art. 154 lit. c) din C. pen., s-a împlinit la data de 11 iunie 2021.
d). Pentru inculpatul D. - infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, a fost săvârşită în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2011, ultimul act îndeplinit în executarea activităţii infracţionale fiind la data de 20.05.2011, când a primit ultima tranşă din comision. Ca atare, termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 10 ani, prevăzut de art. 154 lit. b) din C. pen., s-a împlinit la data de 20 mai 2021.
e). Infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatului E., s-a desfăşurat în perioada ianuarie 2009 - noiembrie 2013 (acceptarea promisiunii/primirea banilor), astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, prevăzut de art. 154 lit. c) din C. pen., s-a împlinit în noiembrie 2021- astfel că soluţia de încetare a procesului penal este legală în raport de interpretarea obligatorie a instanţei supreme la care am făcut referire.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie Parchetul a invocat necesitatea prevalenţei supremaţiei dreptului Uniunii Europene, având în vedere faptul că prin tratatul CCE s-a instituit o ordine juridică proprie, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, fapt ce are drept corolar imposibilitatea statelor membre de a face să prevaleze norme de drept naţional în detrimentul celor comunitare.
Cu referire la aplicabilitatea în cauză a deciziilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-105/14 (Taricco I) şi C-42/17 (Taricco II), instanţa supremă constată că, în prima cauză, Curtea de la Luxemburg a statuat faptul că incumbă în sarcina instanţei naţionale de a verifica modalitatea de îndeplinire a art. 325 alin. (1) şi alin. (2) TFUE lăsând, atunci când este necesar, neaplicabile dispoziţiile din dreptul naţional care ar avea ca efect împiedicarea statului membru să îşi respecte obligaţiile ce derivă din statutul de membru al UE, tot instanţei naţionale revenindu-i sarcina să aprecieze dacă sancţiunile prevăzute în cadrul sistemului naţional sunt eficiente, proporţionale şi disuasive (punctul 86 cauza C-105/14).
În ceea ce priveşte cauza C-42/17(Taricco II), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reiterat soluţia propusă prin hotărârea antemenţionată, reţinând că principiul neretroactivităţii legii penale se opune în special ca o instanţă să poată, în cursul unei proceduri penale, să sancţioneze penal un comportament care nu este interzis de o normă naţională adoptată înainte de săvârşirea infracţiunii imputate fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". (...) Astfel, persoanele menţionate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.
61. Dacă instanţa naţională ar fi astfel determinată să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile în cauză ale C. pen. se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligaţii, iar aceasta chiar dacă respectarea obligaţiei respective ar permite îndreptarea unei situaţii naţionale incompatibile cu dreptul Uniunii(...)."
În concluzie, dispoziţiile de drept naţional privind prescripţia specială a răspunderii penale nu vor putea fi înlăturate de la aplicare pentru a asigura efectivitate dreptului Uniunii Europene, în cazul încălcării art. 49 din Cartă, ce reglementează principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor.
În mod inevitabil pentru a respecta legalitatea aplicării sancţiunilor penale în procesele în curs este incidentă instituţia legii penale mai favorabile, care este corolarul principiului neretroactivităţii legii penale mai severe.
De altfel, Curtea europeană a drepturilor omului sancţionează din perspectiva previzibilităţii orice interpretare în defavoarea acuzatului atunci când această interpretare rezultă dintr-un reviriment imprevizibil al jurisprudenţei (Cazul Scoppola c. Italiei (Nr. 2)- Cererea nr. 10249/03 par. 108-109).
Totodată, CJUE subliniază că cerinţele de previzibilitate, precizie, neretroactivitate a legii penale constituie expresia specifică a principiului securităţii juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esenţial al statului de drept.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu pot fi înlăturate de la aplicare deciziile pronunţate de Curtea Constituţională a României în materia prescripţiei răspunderii penale, în această ipoteză.
Cu privire la invocarea hotărârii pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23, Înalta Curte notează că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.
Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Hotărârea pronunţată în C-107/2023, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracţiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanţa de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Sfera de aplicare a hotărârii invocate de recurent se limitează la domeniul infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, după cum se menţionează la punctul 65 din hotărâre.
În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că instanţa de apel a considerat, în mod legal că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior pronunţării Deciziei nr. 297/2018, a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022, constituie legea penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor de prescripţie generală a răspunderii penale, prevăzute de art. 154 din C. pen.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte- Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
· Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din 26 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători este nefondat.
Recurentul inculpat A., în cadrul motivelor scrise de recurs formulate, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a invocat neconcordanţa între situaţia de fapt şi condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii luare de mită săvârşită în forma de participaţie a complicităţii, având în vedere că ajutorul ar fi fost acordat ulterior comiterii infracţiunii de luare de mită de către inculpatul B..
Drept urmare, ca efect al constatării faptului că aceste acţiuni nu pot fi circumscrise juridic noţiunii de complicitate, instanţa învestită cu soluţionarea prezentului recurs în casaţie, restrângând sfera acţiunilor de complicitate până la data de 21 decembrie 2009, recurentul inculpat a solicitat a se dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenţiei termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
Examinând criticile formulate, instanţa de recurs reţine, în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., că acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.
Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.
Aplicând aceste principii dezvoltate pe cale jurisprudenţială la cauza de faţă, Înalta Curte- Completul de 5 Judecători constată că în sarcina recurentului-inculpat A., pe baza materialului probatoriu administrat în cauză, în toate fazele procesului penal (urmărirea penală, faza judecăţii pe fond, faza judecăţii în apel), prin decizia recurată s-a stabilit că acesta l-a ajutat pe ministrul B. să pretindă un comision de la reprezentanţii societăţii SS., urmând ca, în schimbul acestui comision, ministrul să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor privind reabilitarea căii ferate Bucureşti - Constanţa, iar ulterior, pe parcursul derulării contractelor, să îşi exercite atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor pentru plata facturilor aferente lucrărilor efectuate de asocierea din care făcea partea compania SS., şi, ulterior l-a ajutat pe acelaşi inculpat B. să primească suma de 3.990.248,6 RON, fapta întrunind elemente constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în forma de participaţie a complicităţii, incriminată, la data săvârşirii acesteia, în dispoziţiile prevăzute de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, şi în prezent, în prevederile art. 48 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Astfel, instanţa de apel a constatat că infracţiunile de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A. - constând în aceea că, prin intermediul celui din urmă, cel dintâi a pretins de la reprezentanţii companiei austriece SS. un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate de asocierea SS. cu CN CFR S.A. privind reabilitarea căii ferate Bucureşti - Constanţa, pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor pentru plata facturilor aferente lucrărilor efectuate şi care, în baza acestei înţelegeri, a primit suma de 3.990.248,6 RON - au avut ca perioadă de săvârşire intervalul 08.02.2005 - 11.06.2013, perioadă în care s-a realizat o pluralitate de acte, un act material de pretindere (înţelegerea având loc în februarie 2005 şi octombrie 2005) şi mai multe acte de primire a sumelor de bani, descrise în decizia instanţei.
Verificând în ce măsură fapta anterior descrisă poate fi circumscrisă unui act de ajutor la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în forma de participaţie a complicităţii de către inculpatul A., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 48 din C. pen. complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Rezultă, aşadar, că, pentru ca acţiunile desfăşurate de o persoană să poată fi circumscrise participaţiei penale sub forma complicităţii, trebuie îndeplinite următoarele condiţii, sub aspect obiectiv:
- să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală;
- să se fi efectuat acte de sprijinire a autorului în comiterea faptei (constând fie într-o contribuţie materială care a sprijinit sau ajutat la realizarea laturii obiective, fie morală, care a înlesnit ori ajutat la realizarea laturii subiective);
- contribuţia să fi servit efectiv la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală; contribuţia complicelui trebuie să fie reală şi efectivă, adică să se integreze în antecedenţa cauzală a rezultatului ilicit şi să fie folosită de autorul faptei.
Sub aspect subiectiv, este necesar ca cel care înlesneşte sau ajută în orice fel la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală să acţioneze cu intenţie directă sau indirectă. Intenţia se caracterizează sub aspectul factorului intelectiv printr-o poziţie psihică bivalentă, pe de o parte, faţă de fapta săvârşită de către autor şi de rezultatul său şi, pe de altă parte, faţă de propria activitate şi de urmările acesteia. Complicele cunoaşte activitatea autorului şi prevede ca cert sau eventual rezultatul ei socialmente periculos şi, totodată, are cunoştinţă că prin activitatea sa contribuie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală de către autor.
Astfel cum rezultă chiar din conţinutul reglementării, complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă, în raport de momentul realizării actului de ajutor. Constituie o complicitate anterioară (cea care interesează în cauză) orice contribuţie dată de complice înainte de a se fi trecut la efectuarea de acte de executare de către autor, dar în vederea executării, iar contribuţia care poate fi nemijlocită sau mijlocită şi implică întotdeauna o legătură subiectivă prealabilă, directă sau indirectă, între autor şi complice.
Aplicând aceste consideraţii teoretice la situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză, se constată că condiţia de bază a complicităţii, cea privind comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală este îndeplinită, în sarcina inculpatului B. reţinându-se infracţiunea de luare de mită.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor în cauza de faţă, astfel cum au fost reţinute definitiv de către instanţa de apel, au avut ca perioadă de săvârşire intervalul 08 februarie 2005 - 11 iunie 2013, perioadă în care s-a realizat o pluralitate de acte, un act material de pretindere şi mai multe acte de primire a sumelor de bani.
Ajutorul dat de inculpatul A. a constat în aceea că a intermediat realizarea înţelegerii dintre B. şi reprezentanţii societăţii SS. (modalitate în care s-a realizat sprijinirea inculpatului B. pentru a pretinde un comision de la reprezentanţii societăţii SS. iar, în schimbul acestui comision, inculpatul B. urmând să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor privind reabilitarea căii ferate Bucureşti - Constanţa) şi totodată, a intermediat relaţia lui B. cu VV., prin intermediul căruia s-a realizat primirea banilor.
De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul A. i-a comunicat martorului VV. modul şi momentele la care să efectueze plăţile către societăţile indicate de B. şi astfel ajutat pe B. să primească suma de 3.990.248,6 RON (reprezentând partea acestuia din comisionul de 3,5% din valoarea contractelor).
Primirea sumelor de bani s-a realizat prin intermediul casei de avocatură VV. şi Asociaţii, ultima primire reţinută de către instanţa de apel fiind în 11 iunie 2013, deci este contrară stării de fapt reţinute de către instanţa de apel susţinerea recurentului potrivit căreia ar exista o neconcordanţă între situaţia de fapt şi condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii luare de mită săvârşită în forma de participaţie a complicităţii, atrasă de susţinerea sa că ultima primire ar fi fost în data de 21 decembrie 2009.
Prin urmare, din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către instanţa de fond şi menţinută de cea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de tipicitate pentru reţinerea în sarcina inculpatului A. a săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în forma de participaţie a complicităţii, pentru care s-a dispus condamnarea sa prin hotărârea recurată, criticile formulate sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat A. va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Opinie concurentă
În acord cu ceilalţi membri ai completului de judecată, constat ca fiind nefondată cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 26 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2022.
Apreciez însă, că nu se impune inserarea în considerentele prezentei decizii a concluziei cu privire la imposibilitatea "înlăturării de la aplicare a dispoziţiilor de drept naţional privind prescripţia specială a răspunderii penale pentru a asigura efectivitatea dreptului Uniunii Europene, în cazul încălcării art. 49 din Cartă" şi a afirmaţiei că "în mod inevitabil pentru a respecta legalitatea aplicării sancţiunilor penale în procesele în curs este incidentă instituţia legii penale mai favorabile, care este corolarul principiului neretroactivităţii legii penale mai severe", decât prin raportare la Hotărârile pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021 (Euro Box Promotion), în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 şi la data de 5 decembrie 2017, în cauza C 42/17 (Taricco II), precum şi prin raportare la jurisprudenţa naţională existentă la momentul la care au avut loc dezbaterile şi pronunţarea deciziei din apel care face obiectul recursului în casaţie în prezenta cauză (Deciziile nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi Decizia 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În procesele penale aflate în curs de judecată în primă instanţă şi în apel după pronunţarea la data de 24 iulie 2023 a hotărârii Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, în cauza C-107/23, revine instanţelor naţionale obligaţia de a interpreta reglementarea naţională privind întreruperea cursului prescripţiei penale, cuprinsă în art. 155 alin. (1) din C. pen., în lumina jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin raportare la conformitatea reglementării cu cerinţele dreptului Uniunii şi cu drepturile fundamentale garantate de cartă şi principiile generale ale dreptului Uniunii.
În prezenta cauză, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă. Prin urmare, în cauză, hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 nu poate fi avută în vedere la soluţionarea recursului în casaţie, dată fiind natura juridică a acestei căi de atac, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Astfel, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel prin respingerea apelului parchetului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond sub aspectul intervenirii cauzei de încetare nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate. Or, prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ se constată că, pornind de la limitele pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptelor şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel în lumina jurisprudenţei obligatorii a Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru inculpaţii B., A., C., D. şi E. pentru infracţiunile indicate în decizia de apel. Analiza reglementării art. 155 alin. (1) din C. pen. prin prisma jurisprudenţei CJUE existente la momentul pronunţării deciziei în apel (Hotărârile pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021-Euro Box Promotion), în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 şi la data de 5 decembrie 2017, în cauza C 42/17 -Taricco II) nu oferă argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate.
În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, astfel că instanţa naţională are obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Totodată, Curtea a subliniat că ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii, făcând trimitere la Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C 42/17, EU:C:2017:936, punctul 61.
În acest context, apreciez că primează principiul securităţii raporturilor juridice şi cel al autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene statuând constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi puse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13), analiza recursului în casaţie neputând fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate.