Civil cassation appeal nullified for relying on factual reinterpretation and contract interpretation rather than valid grounds of illegality

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.07.2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E., F., G. şi H., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: constatarea intervenirii rezoluţiunii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară; obligarea pârâţilor la plata sumei de 82.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plătii, reprezentând preţul achitat conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare anterior menţionată; obligarea pârâţilor la plata sumei de 82.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plătii, reprezentând daune conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare conform O.G. nr. 13/2011, calculată de la data de 23.03.2020 şi până la data achitării efective a debitului; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 192 şi urm, art. 453 C. proc. civ., dispoziţiile art. 1270, art. 1279, art. 1516 alin. (2), art. 1522, art. 1530 şi urm, art. 1549 alin. (1) şi urm., art. 1552, art. 1554 alin. (1) C. civ.

Pârâţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea reclamanţilor (promitenţi-cumpărători) la achitarea restului de preţ stabilit conform promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv suma de 500 euro; obligarea reclamanţilor să se prezinte în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, la I. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, iar în cazul unui refuz sau de neprezentare, hotărârea pronunţată să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1669 C. civ. obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1413/05.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea; a dispus rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019 de BIN Notarex; a obligat pârâţii la restituirea, către reclamantă, a sumei de 82.000 euro achitată cu titlu de preţ, cu dobândă legală penalizatoare datorată de la 23.03.2020 până la data plăţii efective; a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1095/A/01.07.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei B. împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta B..

După ce a expus pe larg situaţia de fapt, recurenta a arătat că orice modificare adusă antecontractului de vânzare cumpărare trebuia cuprinsă într-un act adiţional la antecontractul de vânzare cumpărare, nu într-un proces-verbal.

Clauzele stipulate în procesul-verbal, astfel cum a înţeles instanţa să le interpreteze în favoarea pârâţilor, ar trebui, de fapt, interpretate în favoarea recurentei (cumpărătorul), conform art. 1671 C. civ.

Clauzele îndoielnice, în cazul contractului de vânzare-cumpărare, se interpretează în favoarea cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor încheiate cu consumatorii şi contractelor de adeziune.

Prin semnarea procesului-verbal nu s-au modificat clauzele promisiunii de vânzare-cumpărare, nici data de predare a apartamentului, nefiind făcută nicio exprimare acceptată de recurentă, în sensul că este de acord cu prelungirea termenului de predare, ci doar pârâţii şi-au asumat obligaţii.

În cauză, în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare părţile au inserat clauza conform căreia, "în situaţia în care promitentii vânzători nu îşi vor executa din vina lor obligaţiile asumate prin prezenta promisiune, aceştia vor achita promitentei cumpărătoare cu titlul de daune interese dublul avansului primit până la acea dată".

Întrucât instanţele anterioare au dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare cumpărare, reţinându-se în considerentele hotărârii, care se bucură de putere de lucru judecat, că intimaţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare şi având în vedere dispoziţiile art. 1270 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, conform principiului pactum sunt servanda, recurenta este îndreptăţită să primească dublul sumei primite ca avans, conform clauzei penale inserate în mod expres în promisiunea de vânzare-cumpărare, clauză rămasă neschimbată ca urmare a încheierii procesului-verbal nr. x/30.03.2020.

Recurenta învederează că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 1279 C. civ. şi că a achitat, cu titlu de avans, o sumă ce reprezintă practic 99.9% din preţul bunului, fără ca partea adversă să-şi onoreze obligaţiile.

Întrucât părţile au convenit, pe calea promisiunii de vânzare cumpărare, o prevedere contractuală, prin care se stipulează că debitorul se obligă la restituirea dublul avansului dacă nu va executa obligaţia principală pe care şi-a asumat-o, părţile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului pe care l-ar suferi reclamanta ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către promitenţii-vânzători.

Faţă de împrejurarea că pârâţii au iniţiat şi conţinut negocierile contrar bunei-credinţe, aceaştia trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat reclamantei, potrivit dispoziţiilor art. 1183 alin. (4) coroborate cu art. 1538 C. civ., iar pentru stabilirea întinderii prejudiciului se va ţine seama de clauza contractuală privind daunele-interese convenite de către părţi.

Această clauză penală, inserată de părti în temeiul art. 1538 din C. civ., este o clauză contractuală prin care părţile au stabilit anticipat, de comun acord, o valoare forfetară care să fie plătită de către pârâţi pentru neexecutarea obligaţiei asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare.

Daunele-interese pot fi analizate doar din perspectiva aceloraşi condiţii în care se poate dispune rezoluţiunea judiciară (existenţa unei fapte ilicite a debitorului, a vinovăţiei acestuia şi îndeplinirea cerinţei privind punerea în întârziere a debitorului obligaţiei neexecutate), dar şi a celor specifice obligaţiei de despăgubire (existenţa unui prejudiciu care să fi fost cauzat creditorului şi existenţa unor legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită a debitorului).

Reclamanta a suferit un prejudiciu cert în condiţiile în care soţul acesteia a decedat între timp, aceasta a locuit din martie 2020 şi locuieşte şi în prezent cu chirie, achită lunar chirie, banii acesteia au rămas blocaţi şi folosiţi de pârâţi, astfel că prejudiciul este efectiv dovedit.

În mod corect au reţinut cele două instanţe că neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nu poate fi imputată recurentei reclamante.

În mod corect a reţinut prima instanţă că procesul-verbal autentificat sub nr. x/30.03.2020 este un act unilateral al pârâţilor, astfel că şi prelungirea datei de predare a apartamentului pentru data de 16.04.2020 tot un act unilateral al acestora este.

Culpa pârâţilor trebuie reţinută atât în ceea ce priveşte nesemnarea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică pentru că nu au obţinut actele necesare, dar şi în ceea ce priveşte nefinalizarea imobilului nici în luna decembrie 2019, nici în luna martie 2020, nici în luna iunie a anului 2020, cu atât mai mult în data de 16.04.2020, când trebuia să predea imobilul către reclamantă.

Nu au fost respectate la termenele convenite în scris, nici obligaţia de semnare a actelor şi de procurare a actelor şi nici obligaţia de finalizare a construcţiei şi de predare a acesteia.

Recurenta mai învederează că din declaraţiile martorilor rezultă o situaţie contrară, respectiv martora propusă de reclamantă, în persoana numitei J., a declarat că reclamanta nu s-a mutat niciodată în apartament, pentru că acesta nu era finalizat pentru a putea fi folosit, rezultând astfel că nu a primit niciodată posesia apartamentului.

Martorul propus de către pârâţi, în persoana numitului K., a menţionat că au lucrat în apartamentul în litigiu până în luna mai 2020, că imobilul nu era terminat, că abia la jumătatea anului 2020 a fost instalat şi liftul, adică după luna iunie, iulie 2020, scările nu erau finalizate, exteriorul nu era finalizat.

Acelaşi martor a spus că a văzut că s-a adus mobilă la apartament, însă nu a confirmat că a fost predat, ba din contră, din declaraţia acestuia a rezultat că apartamentul nu se putea utiliza pentru că imobilul-bloc nu era finalizat.

Întârzierea de predare şi după data de 16.04.2020 nu a fost generată de reclamantă, care imediat din luna martie a achiziţionat uşi, gresie, faianţă, parchet, ce au fost montate, încălzirea în pardoseală în martie era instalată, centrala la 1 aprilie 2020 era montată şi restul erau achiziţionate de reclamantă, conform chitanţelor ataşate, astfel că pârâţii dacă doreau să respecte promisiunea aveau timp să finalizeze apartamentul până la data de 16.04.2020 şi să-l predea spre folosinţă.

Instanţa de apel a reţinut în mod necorespunzător realităţii şi probelor din dosar, că predarea apartamentului s-a prelungit şi peste data de 16.04.2020 ca urmare a unor solicitări de lucrări suplimentare ale reclamanţilor, iar nu din cauza unor reparaţii la stâlpii de rezistenţă şi la grinzi.

Această afirmaţie a instanţei de apel nu are corespondent în nicio probă din dosar, declaraţia martorilor nu a confirmat acest lucru, cu atât mai mult cu cât se poate observa din facturile ataşate la dosar, dar şi din fotografii, că acele lucrări suplimentare erau lucrări necesare solicitate cu mult înainte de predarea în decembrie 2019, iar acele lucrări erau deja finalizate în martie 2020, cu o lună înainte de predare, astfel că nu este vina reclamantei că nu au predat nici măcar în data de 16.04.2020.

Aceeaşi instanţă de apel se contrazice în motivare şi reţine că oricum aceste lucrări trebuiau finalizate până în data de 16.04.2020, chiar dacă au fost acceptate prin procesul-verbal din 30.03.2020, în acest termen scurt, pârâţii trebuiau să le finalizeze că doar şi le-au asumat.

Motivarea instanţei în sensul că încălzirea în pardoseală a dus la întârzierea finalizării apartamentului până în data de 16.04.2020 nu coincide realităţii, lucrările în pardoseală au fost demarate încă din decembrie 2019, conform chitanţelor de plată, procesului-verbal de instalare şi pozelor, fiind terminate până în 9 martie 2020, în data de 1 aprilie 2020 fiind instalată şi centrala termică.

Motivarea instanţei de apel privind întârzierea finalizării apartamentului este contrazisă de facturi şi poze, şapa era turnată pentru încălzirea în pardoseală de la începutul lunii martie, la jumătatea lunii martie erau montate ţevile şi apoi gresia. La momentul în care pârâţii au acceptat predarea apartamentului, în data de 16.04.2020, încălzirea în pardoseală era finalizată. În mod eronat a reţinut instanţa de apel că trebuie dovedit că lucrarea de încălzire în pardoseală trebuia finalizată până la data de 16.04.2020 sau că recurenta ar fi convenit o altă dată concretă de predare, dar care nici aceasta nu a fost respectată. În apel, fără administrarea altor probe, s-a schimbat sensul dosarului, doar din interpretarea instanţei.

Recurenta a mai arătat că nepredarea apartamentului în data de 16.04.2020 nu a fost din cauza acesteia, care nu a solicitat lucrări suplimentare, iar clauza penală se activează dacă nu se predă apartamentul finalizat la timp şi dacă nu se semnează contractul de vânzare-cumpărare, obligaţii care au fost încălcate de pârâţi, iar aceştia trebuie obligaţi la plata de daune-interese în cuantum de 82.000 euro.

Solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, pentru completarea probatoriului cu încă doi martori, care să confirme cele susţinute de fotografii şi facturi, deoarece din motivarea hotărârii din apel nu se poate preconiza logica în stabilirea soluţiei, iar în recurs nu se pot audia martori, ori justeţea soluţionării pricinii constă în administrarea probei cu martori.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au arătat intimaţii că prin intermediul căii de atac sunt reiterate apărări formulate în etapele procesuale anterioare, care vizează strict interpretarea dată de instanţa de fond şi de cea de apel probelor administrate în cauză.

Contrar celor susţinute de recurentă, procesul-verbal nr. x/30.03.2020 probează modificarea promisiunii bilaterale în privinţa modalităţii de executare a obligaţiilor asumate de pârâţi, respectiv schimbarea termenului de predare a apartamentului.

În mod corect au reţinut instanţele anterioare împrejurarea că prin clauza conţinută în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, la care face referire recurenta, sunt vizate toate obligaţiile asumate, respectiv atât cea de îndeplinire a operaţiei de predare a apartamentului finisat, cât şi cea de încheiere a actului de vânzare-cumpărare în forma prevăzută de lege.

Din probele administrate în cauză a rezultat că intimaţii şi-au îndeplinit obligaţia de predare a apartamentului către recurentă, singurul motiv de întârziere în predare fiind acela că recurenta a solicitat să fie efectuate diverse modificări.

În mod corect s-a reţinut în cauză că apartamentul nu a fost finalizat la termenul stabilit prin procesul-verbal din 30.03.2020 din culpa recurentei, care a solicitat un alt sistem de încălzire, iar ulterior a întârziat cu achiziţionarea şi livrarea obiectelor sanitare, uşilor, gresiei, centralei termice, faianţei şi caloriferelor.

De asemenea, predarea apartamentului a depăşit şi data de 16.04.2020, întrucât în luna mai 2020 acesta nu avea încă montate uşi în interior şi glafuri la geam, aspect imputabil tot recurentei.

Intimaţii au mai arătat că o serie de afirmaţii din memoriul de recurs nu corespund realităţii şi sunt de natură să inducă în eroare instanţa de judecată, hotărârea recurată nu conţine aspecte contradictorii, iar instanţa de apel nu era obligată să menţină considerentele instanţei de fond, aşa cum eronat susţine recurenta.

Intimaţii au făcut ample referiri la situaţia de fapt, despre care au arătat că a fost în mod corect reţinută de către instanţele de fond, pe baza probelor administrate, concluzia fiind aceea că nefinalizarea apartamentului şi implicit predarea acestuia s-a produs din culpa exclusivă a recurentei, astfel încât clauza penală nu poate fi activată.

Contrar afirmaţiilor din memoriul de recurs, intimaţii au publicat un anunţ pentru vânzarea unor apartamente, dar privind alt imobil decât cel în litigiu.

Reaua-credinţă a reclamanţilor rezultă şi din faptul că, deşi iniţial au fost de acord cu prelungirea termenului de semnare a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, ulterior intrării în posesia imobilului apartament, aducerii de modificări şi folosirii efective a imobilului, nu au mai înţeles să se prezinte în faţa notarului public pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare.

Totodată, deşi ulterior pronunţării hotărârii tribunalului, intimaţii au notificat reclamanţii şi le-au solicitat să comunice un cont bancar pentru a restitui suma de 82.000 euro, cu titlu de preţ şi suma de 7.371,13 euro cu titlu de dobândă penalizatoare (aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză), aceştia nu au dat curs notificării, fapt ce denotă încă o dată reaua-credinţă şi încercarea de îmbogăţire fără justă cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

Aşadar, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În consecinţă, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Prin urmare, motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al reclamantei, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea deciziei recurate.

În speţă, se constată că recursul, deşi formal încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi subsumate textelor legale menţionate.

Deşi memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, iar în conţinutul său se fac referiri la multiple texte de lege şi la principii de drept pretins încălcate, toate aceste susţineri au caracter general, fără a arăta în concret modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanţa de apel.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta începe argumentaţia juridică prin a preciza faptul că înţelege să critice hotărârea instanţei de apel atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinice, după care prezintă situaţia de fapt în cauză.

În continuare expune faptul că, prin semnarea procesului-verbal autentificat sub nr. x/30.03.2020, nu a fost de acord cu prelungirea datei de predare a apartamentului, ci doar că a fost constrânsă a accepta sumele de 3.000 euro, reprezentând contravaloare chirie, şi 20.000 RON, pentru a achiziţiona obiecte sanitare, uşi, gresie, centrală termică, faianţă şi calorifere.

A mai menţionat şi că, în condiţiile în care pârâţii şi-au asumat obligaţia predării apartamentului până la 16.04.2020, orice modificare ar fi trebuit cuprinsă într-un act adiţional.

Mai susţine recurenta şi că procesul-verbal ar fi trebuit interpretat în favoarea reclamantei, conform art. 1671 C. civ.

A invocat şi prevederile art. 1270 C. civ., potrivit cărora convenţiile legale au putere de lege între părţile contractante, iar, întrucât instanţele de fond au dispus rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare, recurenta este îndreptăţită să primească dublul sumei primite ca avans, clauză rămasă nemodificată ca urmare a încheierii procesului-verbal nr. x/30.03.2020.

De asemenea, a invocat şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1279 C. civ. şi că a achitat, cu titlu de avans, o sumă ce reprezintă 99.99% din preţul bunului, fără ca partea adversă să-şi onoreze obligaţiile.

Susţine că, în speţă, părţile au inserat o clauză penală în sarcina pârâţilor prin promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019, având următorul conţinut:

"în situaţia în care promitenţii-vânzători nu îşi vor executa din vina loc obligaţiile asumate prin prezenta promisiune, aceştia vor achita promitentei-cumpărătoare, cu titlu de daune interese, dublul avansului primit până la acea dată" şi că, în conformitate cu prevederile art. 1183 alin. (4) coroborate cu dispoziţiile art. 1538 C. civ., intimaţii-pârâţi trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat recurentei-reclamante, ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare.

A mai precizat şi că, din moment ce prima instanţă a stabilit că procesul-verbal nr. x/30.03.2020 este un act unilateral, astfel că şi prelungirea datei de predare a apartamentului pentru 16.04.2020 este tot un act unilateral.

Cu privire la aceste critici ale recurentei-reclamante, privitoare la modalitatea de interpretare de către instanţa de apel a clauzei din cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/28.08.2019, privitoare la angajarea răspunderii pârâţilor în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, precum şi a conţinutului procesului-verbal nr. x/30.03.2020, Înalta Curte constată că acestea au ca obiect interpretarea unor acte juridice, iar nu a unor norme de drept material.

Astfel, aceste critici nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate.

Aspectele legate de interpretarea prevederilor promisiunii şi a procesului-verbal, anterior arătate, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Este locul a se preciza că dispoziţiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. din 1865, care stabileau ca motiv de nelegalitate situaţia când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, abrogate în prezent ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu îşi mai găsesc un corespondent în actuala reglementare procesual civilă, astfel încât orice critici fundamentate pe interpretarea greşită a unui act juridic, iar nu a legii, se plasează în afara sferei motivelor de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nici trimiterile la prevederile art. 1183 alin. (4), art. 1270, art. 1279, şi art. 1538 C. civ. nu sunt în măsură să constituie o respectare a exigentelor stabilite de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce simpla referire la aceste norme juridice, neînsoţită de critici concrete cu privire la modalitatea efectivă în care instanţa de apel a aplicat greşit/a încălcat, după caz, aceste norme juridice, nu este suficientă pentru a putea constitui un motiv de nelegalitate, în sensul legii.

Dimpotrivă, Înalta Curte constată că trimiterea generală la aceste prevederi legale nu este în măsură să înlăture reţinerile pe fondul cauzei cu privire la efectele juridice ale convenţiei intervenite între părţi şi ale procesului-verbal dintre acestea, din moment ce în recurs nu este posibilă reevaluarea aspectelor de temeinicie aplicabile cauzei.

Totodată, nici trimiterea la dispoziţiile art. 1671 C. civ., cu referire la aplicarea greşită a acestora, nu se traduce într-o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce, prin aceasta, recurenta supune instanţei, în realitate, modalitatea de interpretare de către instanţa de apel a clauzelor procesului-verbal nr. x/30.03.2020, critică străină de motivele de recurs limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform celor expuse anterior.

Recurenta-reclamantă îşi continuă argumentaţia, din cuprinsul memoriului de recurs, cu privire la proba testimonială administrată în faţa primei instanţe, care ar atesta o situaţie de fapt contrară celei reţinute de către instanţa de apel, făcând, în acest sens, referire la declaraţiile numiţilor J. şi K..

Înalta Curte constată că nici aceste critici, care vizează modalitatea de administrare a probatoriului, nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, motivele de recurs ce tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, sunt inadmisibile. Se reţine că instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond.

Aceleaşi considerente se impun şi restului criticilor recurentei-reclamante, din moment ce acestea privesc elemente de fapt, necenzurabile în recurs.

Astfel, se constată că, deşi invocă o pretinsă motivare contradictorie a instanţei de apel, recurenta nu dezvoltă argumente din care să rezulte acest aspect, ci învederează chestiuni privind o greşită apreciere, de către instanţa de apel, a probelor administrate pe baza cărora a fost stabilită baza factuală.

Este relevantă, în acest sens, trimiterea, în mod expres, din cuprinsul memoriului de recurs, în dezvoltarea acestor argumente, la greşita interpretare de către instanţa de apel a următoarelor probe: declaraţiile martorilor, fotografii, facturi şi chitanţe existente la dosar, proces-verbal de instalare sistem de încălzire.

Aşadar, în realitate, recurenta nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept şi aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat la a reproşa modalitatea în care instanţele de fond au administrat şi interpretat probele, la a expune consideraţii teoretice generale şi la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare.

Drept urmare, nefiind susţinute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noţiuni, controlul de legalitate specific instanţei de recurs nu poate fi realizat, iar cererea de recurs este lovită de nulitate, în sensul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat deja, recurenta este nemulţumită nu de o greşită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă argumente în acest sens) sau de o motivare contradictorie a deciziei recurate, ci de o greşită interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond.

În concluzie, deşi recurenta face trimiteri la multiple texte legale (pe care se limitează doar să le enumere ori să le citeze), în cuprinsul memoriului de recurs nu se identifică susţineri care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, ci este prezentată doar o expunere exhaustivă a stării de fapt, sunt făcute consideraţii teoretice şi de ordin general, precum şi referiri repetitive la probatorii, aspecte care nu pot fi avute în vedere de către instanţa de recurs şi care, prin urmare, nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 1095A/2022 din 1 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta B. împotriva deciziei nr. 1095A/2022 din 1 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.