Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1009/2023 AI generated

Land-registry rectification action inadmissible where no final judgment extinguished mortgage; appeal as unfounded

Case Number Decizia nr. 1009/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, upholding the lower courts' rulings that the action for land-registry rectification (radierea ipotecii) was inadmissible; the claimant's request for costs was also denied. The dispute concerned a debtor seeking to strike conventional mortgages from the land registry on grounds that the secured credit debts and enforcement rights were time-barred, after prior enforcement proceedings had been annulled. The Court held that, under Articles 33–34 of Law No. 7/1996, a rectification action is not independent but subsidiary to a prior judicial or amicable determination that the registered right no longer exists or the underlying legal act has ceased to have effect, and no such final judgment existed here regarding the mortgage or the prescription of the enforcement right. It further ruled that the subsidiary claim seeking a declaratory judgment of prescription was barred by Article 35 of the Civil Procedure Code because the claimant could pursue enforcement through the special remedy of a challenge to execution (contestație la executare), given an ongoing enforcement file; the res judicata effect of prior judgments on bills of exchange did not extend to the mortgages. The appeal was decided under Article 488(1)(5) and (6) of the Civil Procedure Code, and the decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 C. proc. civ, art. 5 din C. proc. civ, art. 430 C. proc. civ, art. 201 din Legea nr. 71/2011, art. 876 din C. civ, art. 714 alin. (3) C. proc. civ; Land-registry rectification action inadmissible where no final judgment extinguished mortgage; appeal as unfounded: au fost invocate dispoziţiile art. 5, 76, 102, 201 din Legea 71/2011, prevederile art. 33 ale Legii nr. 7/1996, precum şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958, precum şi dispoziţiile art. 5 şi 22 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
land register rectification mortgage enforcement action for a declaratory judgment rectification of judgment actions for annulment res judicata

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.11.2019, sub nr. dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C. S.A., să se dispună radierea ipotecii convenţionale înscrise în CF-urile indicate în anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 5, 76, 102, 201 din Legea 71/2011, prevederile art. 33 ale Legii nr. 7/1996, precum şi dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958, precum şi dispoziţiile art. 5 şi 22 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale funcţionale procesuale a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea secţiei I civilă din cadrul Tribunalului Maramureş, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2019*.

Pârâta C. România S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. (România) S.A. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în rectificare de carte funciară, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la termenul de judecată din 03.09.2020, reclamanta a învederat instanţei că înţelege să solicite, în principal, să se dispună radierea ipotecii convenţionale înscrise în CF-urile din anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată, ca efect al prescripţiei, iar în subsidiar, constatând intervenţia prescripţiei executării silite, să se dispună radierea ipotecii convenţionale înscrise în CF-urile din anexa nr. 1.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

2. Sentinţa Tribunalului Maramureş

Prin sentinţa nr. 557/2022 din 07 aprilie 2022, Tribunalul Maramureş, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. România S.A., invocată de această pârâtă; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamantă; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâte; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii subsidiare de constatare a prescripţiei executării silite şi radierii ipotecilor convenţionale înscrise în cartea funciară, invocată de pârâta B.; a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată şi respectiv modificată la data de 03.09.2020, de către reclamantă; a obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 1.737,59 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Cluj

Prin decizia nr. 383/A/2022 din 13 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei; a obligat reclamanta să plătească pârâtului B. suma de 1.764,87 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului formulat, partea a susţinut următoarele critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, extrase din cuprinsul mai amplu al memoriului de recurs (care, în cea mai mare parte a sa, reiterează memoriul de apel):

- Atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă au soluţionat cauza prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii, fără a analiza fondul cauzei, motiv pentru care dreptul recurentei reclamante este afectat în chiar substanţa sa.

Evocă hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 15.02.2007 în cauza Boldea contra României, prin care s-a reţinut că motivarea hotărârii trebuie să fie una efectivă şi, în acelaşi sens, trimite la jurisprudenţa instanţelor naţionale, respectiv deciziile nr. 2333/R/CA/29.06.2015 şi nr. 109/C/08.02.2012 ale Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În plus, pretinde că instanţele de fond nu şi-au motivat hotărârile sub toate criticile invocate, omiţând a cerceta petitul subsidiar cu care au fost învestite, iar o hotărâre care nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, fac imposibilă analiza din partea instanţei de cenzură.

Deşi curtea de apel face o analiză din perspectiva executării silite din dosarul de executare nr. 195/ex/2016, nu are în vedere criticile pe fondul dreptului antamate de către recurentă.

În sensul criticilor formulate indică hotărârea din 01.07.2008, pronunţată de CEDO în cauza Calmanovici contra României, iar cu titlu de practică judecătorească, invocă decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: decizia nr. 2517/29.05.2014, decizia nr. 413/29.01.2013.

Critică modul în care instanţa a făcut analiza cauzei, abordând o teză străină acesteia, motiv pentru care consideră că a adus atingere raportului procesual în substanţa sa.

Dreptul la apărare este negat, în condiţiile în care instanţa, contrar dispoziţiilor art. 5 C. proc. civ., raportează întreaga disertaţie la un singur vehicul procesual - contestaţia la executare - specific unei proceduri speciale, excluzând orice procedură de drept comun (în condiţiile în care apreciază aplicabilă doar teza nulităţii sau rezilierii actului juridic), motiv pentru care se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.

Pe cale de consecinţă, constatându-se prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, se constată implicit că efectele actului juridic în baza căruia s-a înscris dreptul în cartea funciară au încetat, impunându-se, astfel, rectificarea cărţii funciare, prin radierea ipotecilor înscrise.

Consideră şi că în această situaţie s-ar denega un drept, contrar art. 5 din C. proc. civ., precum şi accesul efectiv la o procedură, în condiţiile în care pe fond instanţa respinge, ca inadmisibilă, iar în contestaţiile la executare, instanţele de executare resping, ca tardivă, critica, tema prescripţiei rămânând neanalizată în niciuna dintre proceduri - fie ea specială sau generală.

Arată că, la acest moment, creanţele derivând din toate titlurile executorii deţinute împotriva reclamantei sunt prescrise, atât în ceea ce priveşte contractul de limită de credit nr. x/2007, cât şi cele două contracte de garanţie imobiliară (nr. x/17.08.2007 şi nr. 6555/24.10.2008), alături de care sunt prescrise şi efectele de comerţ.

- Precizează că executările silite demarate până la momentul promovării acţiunii au fost desfiinţate, respectiv: formele de executarea silită din dosarul execuţional nr. x/2011 al BEJ D. au fost desfiinţate prin sentinţa civilă nr. 3714/11.04.2012, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia nr. 11545/29.11.2013 a Curţii de Apel Cluj; executarea silită demarată de acelaşi executor în dosarul execuţional nr. x/2014 a fost desfiinţată prin sentinţa civilă nr. 2045/25.03.2015, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 100/A/05.02.2016 a Tribunalului Maramureş.

Arată că prin această din urmă hotărâre a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă, s-a constatat prescripţia executării silite, cu consecinţa desfiinţării actelor de executare, motiv pentru care, atât considerentele, cât şi dispozitivul hotărârii se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, în raport de dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

În drept, în raport de dispoziţiile coroborate ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, coroborat cu dispoziţiile art. 76 şi urm. din acelaşi act normativ, a considerat ca nefiind aplicabile dispoziţiile art. 907, 908 raportat la art. 876 din C. civ., ci dispoziţiile art. 33 ale Legii nr. 7/1996.

- În ceea ce priveşte prescripţia, consideră că sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.

Susţine că singurul raport contractual cu creditorul bancar este reprezentat de contractul de credit nr. x/17.08.2007.

Pornind de la contract, contemporan cu acesta, s-au asumat şi celelalte contracte de garanţie/acte adiţionale care, în raport de principiul tempus regit actum, sunt guvernate de legea sub care s-au născut, respectiv C. civ. de la 1864, ca normă generală.

Invocă, în acest sens, prevederile art. 5, art. 102 şi art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum şi prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 18 din Decretul nr. 167/1958, dar şi dezlegările obligatorii date prin deciziile nr. 1/2014 şi nr. 13/2022 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Drept urmare, consideră ca fiind eronate şi contradictorii concluziile instanţelor de fond, din moment ce în înseşi considerentele deciziei atacate instanţa analizează, în mod succint, considerentele deciziilor pronunţate în dosarele nr. x/2014 şi y/2011, conform cărora se constată prescris dreptul creditoarei de a obţine executarea silită în temeiul unor bilete la ordin şi pe cale de consecinţă, a creanţei izvorâte din contractul de credit nr. x/17.08.2007 subliniind:

"raportat la scadenţa biletului la ordin emis în 17.08.2007 de S.C. E. S.R.L. şi avalizat de reclamanţi, scadenţă care este în data de 11.03.2010 şi având în vedere data formulării cererii de executare silită, 02.12.2014, executarea silită pornită împotriva reclamanţilor este prescrisă."

Pe de altă parte, făcându-se referire la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, prima instanţă a reţinut următoarele:

"concluzionând, tribunalul a apreciat că în cadrul urmăririi silite debitorul are posibilitatea să se apere invocând prescripţia executării doar pe calea contestaţiei la executare - acţiune în realizare - care constituie din acest punct de vedere o cale de stabilire a lipsei de drept a creditorului."

Susţine recurenta că este contradictorie şi eronată hotărârea primei instanţe întrucât, pe de o parte, apreciază că este necesară existenţa unei hotărâri definitive care să constate ineficacitatea titlului înscrierii, iar, pe de altă parte, ignoră cu desăvârşire existenţa acestora, cu toate că le trece în revistă şi le analizează.

În aceeşi notă contradictorie, deşi se apreciază necesitatea existenţei unei acţiuni care să constate, cu titlu principal, ineficacitatea titlului, prima instanţă pierde din vedere că a fost învestită cu un astfel de petit, în subsidiar.

Or, pe cale de consecinţă, prima instanţă ar fi trebuit să admită acţiunea, astfel cum a fost formulată, fără a obliga reclamanta să promoveze multiple proceduri, fiind nevoită a realiza numeroase cheltuieli şi chiar o probatio diabolica.

Susţine aceasta întrucât instanţa învestită cu o acţiune în constatarea prescripţiei (dosarul nr. x/2015) consideră că se impune exercitarea unei acţiuni în realizare - contestaţie la executare - argumentând, în mod eronat că exista o executare silită în desfăşurare (executările fiind anulate la momentul promovării acţiunii), în timp ce instanţa învestită cu o acţiune în realizare (în prezenta cauza) consideră că aceasta este inadmisibilă, apreciind, în mod eronat, că împlinirea prescripţiei poate fi valorificată prin vehiculul procesual - "contestaţie la executare" - care, de jure, nu este o acţiune în realizare, ci o procedură de verificare a legalităţii executării silite, astfel încât raţionamentul primei instanţe este nelegal.

De asemenea, mai arată şi că, în timp ce instanţele învestite cu judecarea unor contestaţii la executare constată prescris dreptul de a obţine executarea silită în temeiul biletelor la ordin şi a contractului de credit (dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2011), instanţele învestite cu judecarea unor contestaţii la executare având la bază contractul de ipotecă, făcând abstracţie de dispoziţiile imperative ale Decretului nr. 167/1958, resping contestaţiile, ca tardive.

Pe cale de contestaţie la executare nu poate fi desfiinţat titlul, altul decât un bilet la ordin, în condiţiile în care pentru toate celelalte situaţii există proceduri de fond care, în raport de dispoziţiile art. 714 alin. (3) C. proc. civ., devin prioritare.

Concluzionează prin aceea că este contrară dispoziţiilor art. 6 din CEDO şi respectiv art. 6 C. proc. civ., maniera în care instanţa a înţeles să procedeze, obligând reclamantă a uza de o acţiune în realizare - contestaţie la executare, pentru a se constata prescripţia fiecărui titlu executoriu, în condiţiile în care există peste 20 de astfel de titluri, cu aceeaşi sorginte.

Invocă, aşadar, admisibilitatea acţiunii principale, sens în care se referă la doctrina juridică şi la practica judecătorească.

Prin urmare, dat fiind caracterul accesoriu al contractului de ipotecă în raport de o creanţă principală, făcând trimitere şi la considerentele deciziei nr. 13/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, solicită admiterea recursului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B., prin mandatar F. S.R.L., prin SCA "G." SPARL, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, dat fiind faptul că recurenta nu a indicat normele de drept material presupus încălcate, precum şi că argumentele acesteia exced oricărei legături cu presupusa încălcare a unei norme de drept material, dezvoltarea motivelor de recurs nefăcând posibilă încadrarea lor în niciun motiv de casare prevăzut de lege.

Pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, motivat de faptul că rectificarea de carte funciară nu este o acţiune de sine-stătătoare, chiar dacă este formulată pe cale principală, ci are caracter subsidiar, venind după soluţionarea, pe cale amiabilă sau judiciară, a chestiunii de fond, cu privire la care se solicită rectificarea.

Prin urmare, din moment ce, în cauză, nu există o hotărâre judecătorească care să aducă atingere substanţei dreptului de ipotecă înscris în cartea funciară şi nici o declaraţie notarială a creditorului ipotecar, în mod corect a fost respinsă cererea, ca inadmisibilă.

A mai arătat şi că instanţa a analizat şi capătul de cerere subsidiar, în raport de care s-a reţinut, pe de o parte, că în dosarul nr. x/2015 (soluţionat definitiv) s-a reţinut că poate fi solicitată constatarea prescripţiei doar pe calea unei contestaţii la executare, în condiţiile în care este demarată o astfel de executare şi pe de altă parte, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere subsidiar. De asemenea, a precizat şi că în cazul de faţă constatarea intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită se poate face doar pe calea unei contestaţii la executare, acţiunea în constatare fiind inadmisibilă, conform art. 35 C. proc. civ.

A invocat şi că reclamantei nu i se îngrădeşte dreptul de acces la o instanţă, ci i se arată că modalitatea de a obţine ceea ce urmăreşte este reprezentată de o altă cale decât cea aleasă în prezentul litigiu.

În final a precizat că soluţia adoptată în dosarul nr. x/2015 se opune cu autoritate de lucru judecat, astfel încât ceea ce a fost deja tranşat printr-un litigiu definitiv nu mai poate fi pus în discuţia părţilor.

De asemenea, în cauză a fost depusă întâmpinare şi de către B., prin mandatar F. S.R.L., prin avocat H., prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În argumentarea excepţiei inadmisibilităţii recursului a făcut referire la dispoziţiile art. 33 alin. (2) coroborate cu art. 31 din Legea nr. 7/1996, care stabilesc faptul că hotărârea pronunţată cu privire la o acţiune în rectificare de carte funciară poate fi atacată numai cu apel.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului a arătat că recurenta nu a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar nici nu a formulat critici concrete privind judecata realizată de instanţa de apel, ci se referă în principal la soluţia primei instanţe, iar nu la soluţia instanţei de apel.

Pe fondul recursului a arătat că pronunţarea soluţiei inadmisibilităţii a presupus cercetarea fondului cererii, soluţia pronunţată fiind corectă.

A precizat şi că în dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2014 nu au fost pronunţate hotărâri prin care să se constate că este prescris dreptul de a cere executarea silită în baza contractului de credit şi a contractului de ipotecă.

Concluzionează prin aceea că soluţia instanţei de apel este corectă, dată fiind lipsa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate intervenirea prescripţiei executării silite a titlurilor executorii, constând în contractele de ipotecă încheiate de părţi, precum şi prin aceea că reclamanta nu are posibilitatea de alegere între două proceduri diferite - una specială, a contestaţiei la executare şi alta generală, a acţiunii în constatare, ci avea obligaţia de a urma procedura specială.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, pentru aceleaşi considerente cu cele invocate prin întâmpinarea depusă de către intimata B., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Pe fondul recursului a menţionat că prima instanţă a procedat la cercetarea fondului cererii, cercetare care a presupus şi verificarea îndeplinirii condiţiilor legale, care, din moment ce au fost găsite ca fiind neîntemeiate, s-a dispus, în mod legal şi temeinic, respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând memoriul de recurs dedus judecăţii, Înalta Curte reţine că acesta conţine, în cea mai mare parte a sa, o reproducere paragraf cu paragraf a memoriului de apel (ceea ce şi explică regăsirea în cuprinsul său a numeroase trimiteri la dezlegările/constatările primei instanţe ori critici la adresa raţionamentelor şi argumentelor acesteia, expunerea detaliată a unor teme ce nu au fost cercetate în cauză, precum cea a prescripţiei, etc.) care a făcut deja obiectul analizei ample şi amănunţite a instanţei de apel. Dată fiind această particularitate, cercetarea sa nu va urma modul exhaustiv de prezentare a problematicii cauzei utilizate de parte - de altfel, improprie unui memoriu de recurs care, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ar trebui să supună examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile chiar în circumstanţe de felul celor regăsite în cauză, în care instanţa de apel a validat integral raţionamentul primei instanţe (apărătorul reclamantei justificându-şi în acest fel maniera redactării memoriului de recurs de tipul copy-paste, deşi hotărârile celor două instanţe sunt departe de a urma acest model, existând diferenţe consistente între acestea, de structurare a raţionamentelor şi abordării criticilor părţii) ci, se va rezuma la verificarea corectitudinii raţionamentelor esenţiale ale instanţei de apel care au fundamentat soluţia adoptată în cauză, în limitele criticilor rezultate/deduse ca fiind formulate şi care se circumscriu dispoziţiilor legale ale art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 5 din C. proc. civ. (apărarea intimatei-pârâte B., în sensul nulităţii recursului pentru lipsă de critici ori pentru neîncadrarea acestora neputând fi reţinută).

Cu aceste precizări, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al recursului formulat, în considerarea celor ce urmează.

- În mod nefondat emite recurenta-reclamantă critici de încălcare a dreptului său la un proces echitabil ori a dreptului la apărare şi de încălcare de către instanţe a dispoziţiilor art. 5 din C. proc. civ., toate deduse din împrejurarea soluţionării cererii de chemare în judecată pe cale de excepţie (respectiv, cea a inadmisibilităţii acţiunii, astfel cum a fost precizată, sub aspectul capătului principal şi celui subsidiar), fără a analiza fondul cauzei.

Reţinând că, pe cale principală, reclamanta a dedus judecăţii o cerere de rectificare a cărţii funciare prin radierea ipotecii convenţionale, în afara condiţiilor legale prevăzute în cuprinsul art. 33 şi 34 din Legea nr. 7/1996, în mod corect instanţele de fond au stabilit că solicitarea părţii este inadmisibilă.

Astfel, pe de o parte, acestea au reţinut că rectificarea de carte funciară nu este o acţiune de sine stătătoare, chiar dacă este formulată pe cale principală, ci are caracter subsidiar în raport cu soluţionarea pe cale amiabilă sau judiciară a chestiunii de fond cu privire la care se solicită rectificarea (în speţă, în legătură cu existenta ipotecii convenţionale), iar pe de altă parte, că prin niciuna din hotărârile judecătoreşti de care s-a prevalat reclamanta instanţele nu au statuat nimic nici legat de contractele de ipotecă şi nici de eventuala prescriere a dreptului de executare silită a creanţei având ca sursă contractul de limită de credit nr. x/2007, analiza instanţelor verificând conţinutul hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2014

Aşadar, nefiind întrunite condiţiile legale date de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 pentru introducerea unei cereri în rectificare de carte funciară, s-a reţinut corect inadmisibilitatea solicitării principale din cererea reclamantei subsecvent concluziei, dedusă din observarea probelor prezentate, în sensul că nicio instanţă de judecată nu a decis până în prezent asupra încetării existenţei sau a nevalabilităţii ipotecii ori în privinţa intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţei izvorâtă din contractul de limită de credit nr. x/2007 ori a ipotecii convenţionale destinată să asigure realizarea acesteia.

Totodată, inadmisibilitatea cererii subsidiare a reclamantei, privitoare la constatarea intervenirii prescripţiei executării silite a creanţei izvorâte din contractul de limită de credit nr. x/2007 şi garantate cu contractele de ipotecă nr. x/2007 şi nr. y/2008, a fost dedusă din aplicarea prevederilor art. 35 din C. proc. civ. (relative la inadmisibilitatea acţiunii în constatare cât timp partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege), subsecvent observaţiei că în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2011 instanţele ce au soluţionat contestaţiile la executare formulate de reclamantă nu s-au pronunţat cu privire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită a contratului de credit nr. x (ci cu privire la prescripţia dreptului de a cerere executarea silită a unui alt titlu executoriu, reprezentat de biletul la ordin emis de S.C. HSC S.R.L. la 17.08.2007 şi devenit scadent la 11.03.2010) şi constatării că la acest moment există în desfăşurare executări silite împotriva reclamantei şi a altor debitori pentru realizarea împrumutului acordat în baza contractului de credit nr. x/2007, titlurile executorii fiind reprezentate chiar de cele două contracte de ipotecă imobiliare (dosar execuţional nr. x/2016).

Faţă de aceste împrejurări, s-a apreciat că reclamanta avea acces la acţiunea în constatarea prescrierii dreptului de a cere executarea silită, prin raportare la actele de executare demarate de creditoare până în anul 2014, sub rezerva inexistenţei altor acte de executare ulterioare, însă atâta timp cât între părţi se derulează o nouă executare silită (cea care face obiectul dosarului execuţional nr. x/2016), partea nu poate deduce judecăţii chestiunea prescripţiei executării silite decât pe calea specială anume prevăzută în acest sens, a contestaţiei la executare, iar nu concomitent pe două căi, cea a dreptului comun (sub forma acţiunii în constatare deduse prezentei judecăţi) şi cea specială a contestaţiei la executare.

În mod nefondat critică reclamanta raţionamentul corelat al instanţelor, ce vizează solicitările principală şi subsidiară din cererea sa, afirmând o încălcare a dispoziţiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 (dedusă, ca atare, din reproducerea textului de lege anterior indicat, în cuprinsul memoriului de recurs), cât timp pentru a avea acces la acţiunea (în rectificare de carte funciară) dată de acest text de lege, ea trebuia să facă în mod adecvat dovada condiţiei legale incluse în aceeaşi normă - dar pe care o omite voit când îi redă conţinutul - relativă la "dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că: 3) nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţa a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea".

Aşadar, pentru a se înscrie în tiparul legal al normei a cărei incidenţă o invocă, reclamanta trebuia să facă dovada că printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară s-a constatat că nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului de ipotecă convenţională sau că au încetat efectele actelor juridice în temeiul cărora s-a făcut înscrierea, respectiv fie cele ale contractului de limită de credit nr. x/2007, fie cele ale contractelor de garanţie imobiliară nr. x/2007 şi nr. x/2008. În puterea lor de evaluare a probelor, instanţele de fond au stabilit, examinând hotărârile judecătoreşti din litigiile anterior purtate între părţi, că această dovadă nu există.

În măsura în care reclamanta a înţeles să deducă prezentei judecăţi, pe cale incidentală, orice fel de împrejurări vizând încetarea efectelor actelor juridice de garanţie imobiliară (în speţă, cele subordonate sancţiunii prescripţiei extinctive a dreptului la executare silită), aceasta trebuia să se asigure în privinţa respectării tuturor condiţiilor legale de promovare a unei atare acţiuni, câtă vreme, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din C. proc. civ., cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei ori inexistenţei unui drept (cel al creditoarei, de a cere executarea silită a creanţei şi garanţiilor ce o însoţesc), cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Or, aşa cum corect indică instanţa de apel - într-o uniformitate jurisprudenţială cu o altă soluţie similară pronunţată între părţi prin sentinţa civilă nr. 908/18.05.2018 a Tribunalului Maramureş - calea specifică şi adecvată a acţiunii în realizare aflată la dispoziţia reclamantei pentru invocarea prescripţiei dreptului creditoarei la executarea silită a creanţei este cea a contestaţiei la executare, cale specifică deschisă părţii atâta timp cât împotriva sa există în curs o procedură execuţională, cea din dosarul execuţional nr. x/ex./2016.

Împrejurarea arătată de recurentă, anume că tema prescripţiei extinctive a dreptului creditoarei de a cere executarea silită ar fi rămas neexaminată din cauza respingerii contestaţiei sale la executare ca tardivă, nu demonstrează nelegalitatea argumentului instanţei de apel, care a reţinut corect că partea nu are posibilitatea de alegere între două proceduri diferite, cea specială, a contestaţiei la executare şi cea a dreptului comun, sub forma acţiunii în constatare pentru valorificarea prescripţiei executării silite. Modul deficitar în care partea s-a adresat, eventual, instanţei de executare, pe calea contestaţiei la executare ţine de diligenţa sa în respectarea legii şi în valorificarea drepturilor procesuale proprii, neîndreptăţind-o, din acest motiv, să-şi deschidă noi căi de valorificare a apărărilor specifice procedurii execuţionale.

Calea acţiunii în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept e deschisă celor ce nu au calea unei acţiuni în realizare, iar nu şi acelora care, deşi au avut-o, nu au valorificat-o ori au valorificat-o cu nerespectarea exigenţelor legale specifice.

Argumentul anterior al instanţei de apel a mai fost criticat de recurentă, prin apărătorul său, contestându-se natura de acţiune în realizare a contestaţiei la executare, despre care a afirmat că nu reprezintă altceva decât "o acţiune ce vizează legalitatea unui act de executare" sau "un vehicul de verificare a legalităţii unui act de executare silită şi a executării silite înseşi". Conţinutul acestor susţineri este exact, numai că el nu este de natură să infirme ceea ce partea urmăreşte, anume caracterul de acţiune în realizare al acestei căi procesuale specifice, ci, dimpotrivă, îl evidenţiază cât timp pe calea contestaţiei la executare instanţa nu constată situaţii juridice de drept, ci dispune, tranşează conflictul între părţi, fie anulând acte de executare nelegale ori executări silite în întregul lor, fie menţinându-le ca legale.

Revenind la criticile din cuprinsul memoriului de recurs, este adevărat că instanţele au fost învestite, printr-un petit subsidiar, a se pronunţa asupra cauzei de încetare a efectelor actelor juridice de garanţei imobiliară, pe care reclamanta a subsumat-o prescripţiei extinctive a dreptului la executare silită, numai că această învestire, la rândul său, a avut loc cu nesocotirea exigenţelor procedurale în care legea procesual-civilă permite formularea unei cereri în constatare, instanţele de fond evidenţiind în mod detaliat cauzele de inadmisibilitate ce afectează ambele solicitări ale reclamantei, atât cele din petitul principal, cât şi cele din petitul subsidiar al cererii, astfel cum a fost precizată.

Prin urmare, neexaminarea fondului cauzei (înţelegând prin aceasta a chestiunii prescripţiei dreptului creditoarei la executarea silită a creanţei izvorâte din contractul de limită de credit nr. x/2007 sau a granţiilor imobiliare ce o însoţesc) este consecinţa nu a modului nelegal în care s-ar fi înfăptuit judecata pricinii de către instanţele de fond, ci a modului deficitar, cu nerespectarea exigenţelor legale prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996 şi a celor instituite prin art. 35 din C. proc. civ., în care recurenta şi-a construit demersul procesual. De asemenea, este improprie şi inadecvată jurisprudenţa naţională şi cea a CEDO pe care o invocă recurenta, atunci când susţine o nemotivare ori o neexaminare a tuturor aspectelor de fapt şi de drept ale cauzei, deoarece în speţă nu se regăseşte o situaţie precum cea care se doreşte exemplificată de parte. Motivarea instanţei de apel este, contrar criticilor reclamantei, una amplă şi acoperitoare, care tratează şi tranşează asupra tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept ale cauzei, asupra tuturor apărărilor susţinute în proces de ambele părţi, neexistând în speţă un caz de nemotivare ori de motivare incompletă sau pe aspecte străine cauzei.

În mod nefondat şi doar printr-o voită omisiune a dezlegărilor şi considerentelor deciziei atacate, susţine recurenta că hotărârea atacată ar fi omis să se pronunţe asupra petitului subsidiar, când considerentele instanţei de apel regăsite la filele x sunt dedicate chiar criticilor "ce vizează soluţia pronunţată pe cererile formulate în subsidiar", considerente care, de altfel, au fost combătute de parte atunci când afirmă că, deşi există o analiză din perspectiva executării silite din dosarul nr. x/2016, nu ar fi fost avute în vedere criticile sale pe fondul dreptului.

În mod evident, nu pot fi primite ca fondate criticile recurentei de neantamare a chestiunilor pe fondul dreptului ori de încălcare de către instanţe a dispoziţiilor art. 5 din C. proc. civ., cât timp există o justificare legală şi pertinentă din partea celor două instanţe, ce nu a fost infirmată prin criticile susţinute în recurs, a neexaminării acestui fond.

- Deşi cu prilejul dezbaterilor asupra recursului, recurenta prin apărător a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că memoriul scris nu dezvoltă critici care să se circumscrie acestui motiv legal de recurs, destinat verificării situaţiilor de încălcare prin judecata de apel înfăptuită a autorităţii de lucru judecat.

Prin considerentele deciziei din apel, curtea de apel a expus argumentat de ce nu a putut reţine sau valorifica în cauză o autoritate de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în litigiile anterior purtate între părţi în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2011, prin care instanţele s-au pronunţat cu privire la prescripţia executării silite a unui alt titlu executoriu, reprezentat de un bilet la ordin, şi la lipsa calităţii de creditor a celui ce a iniţiat executarea silită în temeiul biletului la ordin. De asemenea, instanţa de apel a arătat că între cauza pendinte şi cele soluţionate în dosarele anterior menţionate nu există decât o comunitate de părţi, lipsind o comunitate de obiect şi cauză.

Fără să combată aceste considerente, recurenta a invocat oral o nelegalitate a deciziei atacate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., iar prin motivele scrise s-a raportat la evaluarea acestei situaţii de către instanţa de apel ca relevând o motivare contradictorie, deoarece consideră că hotărârile pronunţate în cele două cauze anterior menţionate ar fi cele ce i-ar deschide calea unei acţiuni în rectificarea cărţii funciare sub aspectul radierii ipotecii convenţionale, acele hotărâri a căror necesitate şi existenţă prealabilă a fost invocată şi de instanţele de fond.

De bună seamă, astfel de critici nu pot fi primite, pe de o parte întrucât nu s-a indicat greşita dezlegare pe care instanţa de apel ar fi dat-o sub aspectul verificării incidenţei autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti ce au soluţionat cele două cauze anterioare, iar pe de altă parte întrucât ceea ce s-a tranşat în legătură cu prescripţia dreptului la executarea silită a biletului la ordin, nu poate fundamenta o acţiune în rectificarea cărţilor funciare sub aspectul radierii ipotecilor convenţionale (în legătură cu care instanţa de apel reţine că stau la baza unei executări silite în curs, cea care face obiectul dosarului nr. x/2016), cât timp modificările intervenite ori încetarea condiţiilor de existenţă a actului la care se referă art. 34 al Legii nr. 7/1996, trebuie să fie în mod direct legate de dreptul vizat prin rectificare.

În considerarea tuturor acestor aspecte, apreciind asupra legalităţii hotărârii pronunţate în apel, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat şi cererea intimatei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, pentru motivul nedepunerii dovezilor referitoare la acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 383/A/2022 din 13 octombrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte B., prin mandatar F. S.R.L., de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.