Confirmation of 1980 private real estate sale quashed and remanded due to improper procedural remand by appellate court

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti în data de 17.06.2016, sub nr. dosar x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., să se pronunţe o hotărâre prin care să se constate că a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului din strada x nr. 43, conform înscrisului sub semnătură privată din data de 04.05.1980, intitulat "act de vânzare-cumpărare", încheiat între autorii părţilor şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 500 mp (526 mp din măsurători) situat în Bucureşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1244, art. 1516 alin. (2) pct. 3, art. 1669 C. civ. prin raportare la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Prin întâmpinare, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, iar pe fond au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 18006/21.10.2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, fiind înregistrată sub nr. x/2016.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 320/08.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civil a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi, a admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului, invocată de pârâţi şi a respins acţiunea, ca prescrisă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 576 A/16.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei; a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza la Tribunalul Bucureşti pentru continuarea judecăţii, pe fond.

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti în al doilea ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 1621/21.10.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis acţiunea; a constatat că între autorul pârâţilor, E., în calitate de vânzător şi autorul reclamantului, F., în calitate de cumpărător, a intervenit vânzarea-cumpărarea terenului în suprafaţă de 500 mp (526 mp din măsurători), situat în Bucureşti, str. x, identificat prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul tehnic judiciar G. în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă; hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul menţionat; a obligat pârâţii în solidar la plata către reclamant a sumei de 14.785,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru în valoare de 3.285,3 RON şi onorarii de avocat în cuantum de 11.500 RON.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 448A din 30 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul pârâţilor împotriva sentinţei; a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.

6. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu s-a constatat că prima instanţă ar fi soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-ar fi făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, dimpotrivă, prima instanţă a soluţionat cauza după 6 ani, părţile fiind prezente personal sau reprezentate de avocaţi la toate termenele stabilite în şedinţă publică.

De asemenea, nu este îndeplinită nici cerinţa impusă de text referitoare la solicitarea expresă făcută de părţi prin cererea de apel sau prin întâmpinare.

Încălcarea vizează şi faptul că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, în condiţiile în care anterior s-a mai dispus o dată trimiterea spre rejudecare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că în raport de soluţia dată, de anulare a sentinţei cu trimitere la rejudecare, în cauză lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţa de apel pe chestiunea de fapt sau de drept pusă în discuţie, constatarea vânzării în raport de înscrisul sub semnătură privată indicat original şi depus de către reclamant, îndeplinirea condiţiilor referitoare la încheierea tranzacţiei (stabilirea şi plata preţului, predarea bunului şi a actelor de proprietate originale de către vânzător, etc).

Nu rezultă care sunt argumentele de fapt şi de drept în raport de care instanţa de apel (după ce a respins prin încheiere proba cu expertiză) consideră că sentinţa trebuie anulată pentru că instanţa de fond nu a administrat expertiza grafoscopică asupra exemplarului copie/indigo (pe care ea însăşi o consideră inutilă) a actului în raport de care s-a constatat intervenită vânzarea.

De asemenea, nu rezultă care sunt argumentele de fapt şi de drept în raport de care consideră că motivul de apel referitor la neefectuarea expertizei grafoscopice pentru verificarea actului de vânzare cumpărare din data de 04.05.1980 este determinant (după ce a considerat proba inutilă). Nu este indicat textul legal aplicabil în materie din care rezultă că vânzarea poate fi constatată determinantă în raport de exemplarul copie/indigo cu ignorarea exemplarului original, faţă de care s-a formulat obiectul cererii de chemare în judecată, depus, expertizat şi analizat de către instanţa de fond. Nu rezultă care sunt motivele în fapt şi în drept în raport de care a îndepărtat (implicit), argumentele instanţei de fond cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1179 alin. (3) C. civ. (lipsa de menţiune că originalele s-au făcut în număr îndoit, întreit şi celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatat prin act) inclusiv textul invocat de reclamant - art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Mai arată recurentul că instanţa de apel nu argumentează în fapt şi în drept de ce este determinant pentru înscrisul copie indigo (depus de către reclamant în timpul cercetării judecătoreşti pentru a se demonstra că a fost încheiat în mai multe exemplare, deşi nu s-a menţionat în cuprinsul actului pluralitatea de exemplare) susţinerea pârâţilor apelanţi cum că nu ar fi fost scris în întregime de către autorul acestora şi nici de către autorul reclamantului. Care este textul legal care impune ca un act de vânzare cumpărare sub semnătură privată să fie, sub sancţiunea nulităţii, scris în întregime de către vânzător sau cumpărător? Instanţa de apel nu a indicat care sunt propriile observaţii, analize, dubii asupra înscrisului copie/indigo supus cercetării judecătoreşti în apel. Nu rezultă care dintre elementele/datele esenţiale ale actului de vânzare cumpărare (părţi, obiectul vânzării, preţul şi plata acestuia, predarea bunului, semnaturile) lipsesc sau sunt determinant diferite faţă de înscrisul original depus de reclamant şi în raport de care s-a solicitat constatarea vânzării.

Instanţa de apel nu a analizat toate motivele/criticile din apel, nu le-a structurat şi calificat în raport de propria analiză, având în vedere caracterul devolutiv al apelului şi soluţia de anulare a sentinţei. În considerentele deciziei nu se regăsesc răspunsurile instanţei de apel la apărările şi argumentele prezentate de către reclamant, argumente prezentate în scris, dar şi prin concluziile orale, reţinute prin încheierea din data de 02.03.2922. Nu rezultă de ce au fost (implicit) respinse, în raport de care texte de lege de drept material sau procedural sau elemente probatorii. Instanţa de apel nu motivează de ce consideră că instanţa de fond, reţinând ca mijloc de probă înscrisul copie/indigo/original (cu aplicarea dispoziţiilor art. 1179 alin. (1)-(3) C. civ. şi art. 274 alin. (3) C. proc. civ.) a fost încălcat dreptul la apărare al pârâţilor şi la soluţionarea în mod echitabil a cauzei, drepturi garantate şi de art. 6 din CEDO.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că în cauză au fost interpretate şi aplicate greşit dispoziţiile art. 1170 alin. (3) C. civ., art. 1073 şi 1077 din C. civ. din 1864, precum şi prevederile art. 5 alin. (2) din Titlul X din Legea nr. 247/2005, texte ce reglementează condiţiile în care se poate constata vânzarea cumpărarea unui imobil prin hotărâre judecătorească.

Arată recurentul că, în cauză, există un înscris original, sub semnătură privată, intitulat act de vânzare-cumpărare, datat 04.05.1980, semnat de vânzător, cumpărător şi martori, care cuprinde toate menţiunile necesare şi specifice unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a terenului. De asemenea, în cauză a fost depus un al doilea exemplar (conţinut/indigo) al înscrisului păstrat de martor H., înmânat la cerere, reclamantului Marghitan în timpul procedurii judiciare. Înscrisul original, sub semnătură privată, intitulat act de vânzare-cumpărare datat 04.05.1980 cuprinde semnătura vânzătorului nefalsificată, fapt dovedit prin constatările raportului de expertiză.

Reclamantul Marghitan deţine originalul titlului de proprietate asupra terenului (procesul-verbal din data de 02.06.1936 şi chitanţa de plată), înmânat de către vânzător la data încheierii actului de vânzare, a predării preţului şi posesiei asupra terenului. Dacă nu ar fi existat real tranzacţia de vânzare-cumpărare din 04.05.1980, nu ar fi existat niciun temei ca fostul proprietar al terenului să predea unei terţe persoane (F.), originalele titlului său de proprietate asupra terenului.

Reclamantul Marghitan deţine originalul chitanţelor ce atestă plata impozitului pe teren de la data cumpărării, 1980. Pe chitanţele deţinute în original este trecut numele fostului proprietar, pe altele se menţionează că plata se face prin Marghitan, copiile certificate sunt depuse la dosar. În mod cert cumpărătorul a primit posesia asupra terenului din data încheierii actului de vânzare, 04.05.1980 şi o deţine şi în prezent, a fost exercitată de către tatăl reclamantului, iar după decesul acestuia de către reclamant.

Faptul achitării integrale a preţului vânzării rezultă din cuprinsul actului de vânzare cumpărare, această declaraţie având valoare de chitanţă descărcatoare. Este de necontestat faptul că în timpul vieţii sale, până la 19.07.1986 (data decesului), vânzătorul E. nu a contestat vânzarea, nu 1-a tulburat în posesie în nici un fel pe cumpărător.

Dacă nu ar fi fost o vânzare reală, validă, nicio persoană nu ar fi lăsat atâţia ani o proprietate în mâna altei persoane fără niciun temei.

De asemenea, nici moştenitorii vânzătorului nu l-au tulburat în niciun fel pe cumpărător, nu au solicitat restituirea terenului sau daune pentru folosirea lui fără titlu.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului şi au arătat că hotărârea atacată este temeinică şi legală.

Contrar susţinerilor recurentului, prin această hotărâre nu s-a reţinut că expertizarea înscrisului desemnat ca al doilea exemplar ar fi o probă inutilă, iar acest înscris nu este o copie indigo, ci o copie rezultată prin utilizarea unei file de indigo, cu menţiuni olografe suplimentare (suprascrieri) faţă de înscrisul deja supus analizei experţilor şi cu indicii de contrafacere a semnăturii vânzătorului.

Instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., dezvoltând în decizie motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia pronunţată.

În apel, instanţa nu a apreciat că vânzarea poate fi constatată determinant în raport cu exemplarul copie/indigo cu ignorarea exemplarului original, ci a apreciat că determinant pentru admiterea apelului a fost motivul de apel referitor la neefectuarea expertizei grafoscopice pentru verificarea actului de vânzare-cumpărare din 04.05.1980, depus în copie la fila x.

Nu se poate susţine că instanţa de apel nu a analizat şi dispus raportat la toate motivele de apel, câtă vreme în lipsa stabilirii existenţei şi efectelor juridice ale acestui înscris nu se poate analiza nici acţiunea şi nici vreunul din motivele de apel.

În hotărârea recurată nu există motive contradictorii, iar instanţa de apel nu a apreciat ca fiind inutilă administrarea probei cu expertiza grafoscopică.

În cauză nu au fost încălcate sau greşit interpretate norme de drept material, H. nu este martor în cauză, înscrisul original (primul înscris) nu cuprinde semnătura vânzătorului E., ci o semnătură despre care raportul de expertiză stabileşte că nu se poate constata de către cine a fost executată, iar lipsa consimţământului vânzătorului E. lipseşte contractul de efecte juridice, ca şi de posibilitatea certificării unei anumite situaţii de fapt (încasarea preţului, predarea imobilului, etc).

La data de 28.10.2022 (data înregistrării), în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor din actul procedural şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 februarie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 7 iunie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul a susţinut, în esenţă, că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., din moment ce a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în condiţiile în care nu s-a constatat că prima instanţă ar fi soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-ar fi făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, părţile fiind prezente personal la toate termenele stabilite în şedinţă publică.

De asemenea, a susţinut şi că nu este îndeplinită nici cerinţa impusă de text referitoare la solicitarea expresă făcută de părţi prin cererea de apel sau prin întâmpinare, precum şi că trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, în condiţiile în care anterior s-a mai dispus o dată trimiterea spre rejudecare.

Verificând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 1621/21.10.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, procedând la judecarea pe fond a cauzei, a admis acţiunea formulată.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel pârâţii, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu îndrumarea de a dispune efectuarea unei expertize grafoscopice a celui de-al doilea înscris al actului de vânzare-cumpărare datat 04.05.1980.

Procedând la judecarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul formulat, reţinând că pentru corecta soluţionare a cauzei se impune efectuarea expertizei grafoscopice pentru verificarea respectivului exemplar al actului de vânzare-cumpărare.

Cu toate acestea, instanţa de apel, având în vedere solicitarea pârâţilor, a dispus, în urma admiterii apelului şi a desfiinţării sentinţei apelate, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Dispunând trimiterea spre rejudecare a procesului, instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 480 alin. (3) - teza a II-a C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, în cazul în care prima instanţă, în mod greşit, a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare.

Cum, în speţă, prima instanţă a realizat o judecare pe fond a cauzei, nefiind formulate, prin apelul dedus judecăţii, critici privitoare la nelegala citare a pârâţilor, nu se putea face, în condiţii de legalitate, aplicarea tezei privitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare celei dintâi instanţe.

Drept urmare, instanţa de apel trebuia să reţină cauza pentru judecata procesului, evocând fondul, aşa cum stabileşte, cu valoare de principiu, teza I din art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel poate dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, ce decurge din nesocotirea cerinţelor unui text procedural, astfel încât criticile formulate în recurs întrunesc cerinţele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cât priveşte celelalte critici, subsumate de reclamant motivelor de recurs reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte notează faptul că ele nu pot fi analizate date fiind efectele pe care le produce soluţia ce urmează a fi pronunţată în considerarea încălcării regulilor de procedură reprezentate de art. 480 alin. (3) C. proc. civ., rămânând în sarcina instanţei de apel ca, în rejudecarea cauzei, cu ocazia analizei şi a stabilirii în concret a raporturilor juridice dintre părţi, potrivit celor mai sus indicate, să aibă în vedere toate susţinerile pârâţilor.

Relativ la cheltuielile de judecată solicitate în recurs, având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranşa definitiv asupra culpei procesuale a părţilor şi nici a îndreptăţirii acestora la a pretinde obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, rămâne în sarcina instanţei de rejudecare să analizeze cererea formulată de către reclamant, având ca obiect obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Pentru aceste considerente, conform prevederilor art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 448 A din 30 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie va fi admis, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 448 A din 30 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2023.