Qualification of title comparison as provisory declaratory action and opposability of land registry entries to third parties in property disputes.

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 15 decembrie 2014, sub nr. dosar x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Sibiu, obligarea pârâtei să recunoască dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 2.670 mp, ce face parte din imobilul înscris în CF x Sibiu, nr. top. x, în suprafaţă totală de 5.131 mp, şi să se abţină pe viitor de la orice act de natură a împiedica exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra acelei suprafeţe de teren de către reclamant; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 563 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat, pe cale de excepţie, lipsa calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

Prin sentinţa nr. 3386/05.06.2015, Judecătoria Sibiu a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014*.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu

Prin sentinţa nr. 590/28.10.2020, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de succesoare în drepturi a S.C. D. S.A. şi S.C. B. S.A.; a obligat pârâta să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra suprafeţei de 2.450 mp, ce face parte din imobilul înscris în CF x Sibiu, nr. top. x, în suprafaţă totală de 5.131 mp, şi care se suprapune peste imobilul proprietatea pârâtei înscris în CF x Sibiu, nr. top. x şi imobilul înscris în CF x Sibiu, nr. top. x, iar pe viitor pârâta să se abţină de la orice act de natură să împiedice reclamantul să-şi exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe de teren; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 23.790 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul să plătească expertului E. suma de 1.500 RON, cu titlu de diferenţă onorariu expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1226/2022 din 2 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 26 noiembrie 2020, pronunţată de către Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr. x/2014; a schimbat în tot, hotărârile apelate şi rejudecând cauza, a respins acţiunea; a obligat reclamantul la plata sumei de 13.410 RON în favoarea pârâtei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., respectiv a fost încălcat principiul disponibilităţii, întrucât, deşi reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, instanţa nu s-a conformat limitelor învestirii, atrăgând astfel incidenţa cazului de casare invocat.

Drept urmare, instanţa de apel a analizat acţiunea în revendicare ca fiind o cerere clasică de revendicare a imobilului formulată de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.

Pornind de la aceasta calificare greşită a cererii introductive, instanta de apel a considerat că acţiunea în revendicare prin comparare de titluri trebuie respinsă, deoarece reclamantul nu este proprietar neposesor, astfel că nu are la îndemână o acţiune în revendicare prin comparare de titluri, ci doar o acţiune în constatare provocatorie.

Prin această reţinere, instanţa de apel nu a cercetat fondul cauzei, nu a analizat fiecare titlu în parte, nu a procedat la compararea acestora, în vederea stabilirii titlului mai caracterizat, astfel că demersul procesual al reclamantului este lipsit de orice finalitate, iar hotărârea instanţei de apel nu are nicio eficienţă juridică, părţile fiind în continuare în aceeaşi situaţie juridică incertă cu privire la dreptul lor de proprietate, pe care şi-l dispută de mai mulţi ani, asupra imobilului în litigiu.

Împrejurarea că atât reclamantul, cât şi societatea pârâtă, prezintă titluri de proprietate asupra imobilului în litigiu a fost constatată încă din anul 2004, prin raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sibiu.

În baza acestor concluzii, prin sentinţa nr. 957/C/2005, pronunţată în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Sibiu, s-a statuat că "acţiunea în revendicare formulată de S.C. B. S.A. (antecesoarea în drepturi a apelantei), nu poate fi fondată în speţă decât pe proba comparării titlului de proprietate (în ceea ce priveşte eficacitatea şi întinderea efectului translativ de proprietate pe care l-au produs) [...]."

De altfel, aceeaşi concluzie se desprinde şi din rapoartele de expertiză întocmite în prezentul dosar de expert F. şi de expert E..

Natura juridică a acţiunii ce face obiectul dosarului de faţă nu este aceea a unei simple revendicări îndreptate împotriva posesorului neproprietar, ci este o acţiune în compararea titlurilor de proprietate, care trebuie soluţionată în condiţii de contradictorialitate cu partea care deţine şi ea un titlu asupra suprafeţei revendicate şi care justifică, sub acest aspect, calitate procesuală pasivă.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că, deşi pârâta nu este în posesia terenului, are calitate procesuală pasivă dar, contrar acestei reţineri, apreciază că acţiunea trebuie respinsă deoarece pârâta nu deţine imobilul în litigiu, neavând calitatea de posesor neproprietar.

Calificarea, de către pârâtă, a acţiunii în compararea titlurilor de proprietate drept o acţiune provocatorie nu atrage inadmisibilitatea acesteia, deoarece acţiunea provocatorie se exercită împotriva celui care ridică, în mod public şi serios, pretenţii asupra dreptului reclamantului, tulburându-i exerciţiul liber al dreptului său de proprietate.

Tulburarea nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, o tulburare de fapt, ci poate fi o tulburare de drept, respectiv a exerciţiului celorlalte prerogative ale dreptului de proprietate, printre care şi dreptul de dispoziţie.

Numeroasele litigii dintre părti, încercările reciproce ale acestora de a obţine evacuarea celeilalte părţi din imobilul în litigiu, de anulare a titlurilor de proprietate, de anulare a încheierilor de intabulare sau de stabilire a liniei de graniţă, demonstrează că ne aflăm în faţa unei tulburări a exerciţiului dreptului de proprietate, care impune soluţia de comparare a titlurilor de proprietate deţinute de reclamant şi de către pârâtă cu privire la imobilul în litigiu.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea instanţei de apel a încălcat prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 7/1996 (care consacră opozabilitatea înscrierilor în cartea funciară faţă de terţi) şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile art. 430 C. proc. civ.

Arată recurentul că efectul de opozabilitate al înscrierii în cartea funciară a suprafeţei reale a imobilului proprietatea sa, în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr. 7/1996, se extinde şi asupra pârâtei.

Suprafaţa reală a imobilului proprietatea reclamantului a fost înscrisă în cartea funciară şi a dobândit efect de opozabilitate erga omnes, iar intimata nu a întreprins niciun demers procesual de contestare a acestei suprafeţe, de rectificare, respectiv de îndreptare sau corectare a suprafeţei de teren proprietatea reclamantului.

Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, suprafaţa nu a fost elementul care a definit suprapunerea, conform concluziilor expertului F.. Expertul precizează în mod expres că "prin majorarea de suprafaţă s-a realizat doar corespondenţa dintre realitatea din teren şi dimensiunile concrete ale acestuia".

În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 430 C. civ., recurentul arată că instanţa de apel retine că toate argumentele folosite de reclamant în justificarea caracterului "mai puţin caracterizat" al titlului de care se prevalează pârâta sunt identice cu cele pe care se sprijină decizia civilă pronunţată în dosarul nr. x/2009 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a soluţionat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei.

Pornind de la această statuare, instanţa de apel a considerat că argumentele reclamantului nu pot fi primite faţă de efectele hotărârii de admitere a unei excepţii de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Reţinerea instanţei este gresită, iar textul legal nu este aplicabil în cauză. Argumentele reclamantului s-au fundamentat pe înscrisurile depuse la dosar, pe care instanţa era obligată să le cerceteze, fiind irelevant că ele au fost depuse şi în dosarul nr. x/2009 al Curţii de Apel Braşov, în care s-a soluţionat excepţia de nelegalitate, deoarece hotărârea pronunţată în acel dosar nu a fost invocată cu titlu de autoritate de lucru judecat, în sensul prevederilor art. 430 C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către Oficiul de Carte Funciară Sibiu nu a existat o documentaţie de intabulare privitoare la imobilul situat administrativ pe fosta str. x, ci doar pentru str. x, unde se afla sediul S.C. B. S.A..

Potrivit înscrisurilor de la filele x şi fila x, imobilul de pe str. x era distinct de imobilul de pe str. x, neputându-se susţine că este vorba despre acelaşi imobil, care ar fi suferit modificări sub aspectul denumirii străzii.

Împrejurarea că S.C. B. S.A. (antecesoarea apelantei) a întocmit o documentaţie de intabulare pentru imobilul de pe str. x şi a profitat de neatenţia sau concursul funcţionarilor de la Oficiul de Carte Funciară care au intabulat, la cererea acesteia, şi imobilul de pe str. x, nu acoperă lipsa documentaţiei de intabulare pentru imobilul în litigiu.

Analiza acestor aspecte ar fi trebuit să se facă de instanţa de apel, care avea obligaţia să analizeze şi să compare cele două titluri, însă acest lucru nu s-a realizat, fiind încălcate prevederile art. 22 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a mai arătat că hotărârea atacată nu analizează apărările acestuia şi nu indică motivele pentru care au fost înlăturate, fiind încălcate astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., împrejurare care atrage, în opinia recurentului, incidenţa prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.. Totodată, nu sunt arătate argumentele pentru care reclamantul a considerat că titlul său este mai caracterizat şi nu sunt arătate motivele pentru care aceste argumente nu au fost reţinute de instanţa de apel.

De asemenea, reţinerea eronată a trimiterii, cu titlu de autoritate de lucru judecat, la decizia nr. 526/2009 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a soluţionat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, sau confuzia între lipsa documentaţiei de intabulare şi existenţa documentaţiei de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei nu reprezintă o analiză a argumentelor, apărărilor reclamantului şi nici o motivare a înlăturării acestora.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor în 16 februarie 2023 şi în 20 februarie 2023 (conform dovezilor de la dosar), nefiind formulate puncte de vedere la raport de către acestea.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a solicitat respingerea recursului.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata a arătat că legiuitorul a prevăzut, pentru situaţia reclamantului, o cale procedurală distinctă de acţiunea în revendicare prin comparare de titluri, cu un alt temei juridic şi o formulare diferită a petitelor, respectiv acţiunea provocatorie.

Reţinând acest aspect şi cu respectarea principiului disponibilităţii (a cărui încălcare este invocată de către recurent), în mod corect instanţa de apel a constatat că acţiunea introductivă de instanţă este inadmisibilă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la art. 2 lit. d) din Legea nr. 7/1996, intimata a arătat că susţinerea recurentului, în acest sens, este contrazisă de art. 32 din Legea nr. 7/1996, de art. 54 din Ordinul nr. 633/2006 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi de suplimentul raportului de expertiză întocmit în cauză, în care expertul menţionează expres că nu a susţinut niciodată faptul că suprapunerea nu a fost generată de majorarea succesivă a suprafeţelor de către reclamant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Recurentul-reclamant susţine întemeiat că prin soluţia pronunţată instanţa de apel a nesocotit principiul disponibilităţii atunci când a apreciat că este învestită cu judecata unei acţiuni clasice în revendicare şi că, reclamantul din poziţia afirmată, a proprietarului posesor, nu are la dispoziţie calea procesuală aleasă pentru protecţia dreptului.

În realitate, pretinzând o comparare a titlurilor de proprietate exhibate de ambele părţi, şi precizând că se află în posesia imobilului, reclamantul a solicitat o lămurire a situaţiei juridice, în contextul unui istoric litigios îndelungat în relaţia dintre părţi, care nu a condus la tranşarea în vreo modalitate a disputei asupra proprietăţii imobilului în suprafaţă de 2450 mp (parte a suprafeţei de 5131 mp) din Sibiu, str. x.

Astfel, s-a făcut referire la litigiile care au avut ca obiect acţiunea în evacuare promovată de S.C. B. (autoarea intimatei-pârâte), respinsă definitiv prin decizia nr. 198/2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, întrucât şi pârâtul (intervenient) A. justifica titlu de proprietate; acţiunea în anularea încheierii de intabulare emise pe numele lui A. - respinsă, de asemenea, conform sentinţei nr. 688/2010 a Judecătoriei Rupea (urmare a admiterii excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate de care se prevala S.C. B. S.A. şi constatării nelegalităţii parţiale a acestuia în partea privitoare la terenul din str. x - conform deciziei nr. 826/R/CA/2009 a Curţii de Apel Braşov); acţiunea în anularea aceluiaşi certificat de atestare, respinsă, ca prescrisă, potrivit deciziei nr. 10429/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia; acţiunea în anularea încheierii de intabulare nr. x/28.12.2000 şi rectificarea cărţii funciare, promovată de A., respinsă conform sentinţei nr. 3342/2013 a Judecătoriei Sibiu.

Această situaţie conflictuală dintre părţi care, în pofida demersurilor în justiţie anterioare nu şi-a găsit rezolvarea, l-a determinat pe reclamant să promoveze prezenta acţiune în care a solicitat instanţei ca, observând titlurile de proprietate deţinute de ambele părţi, să le compare, să dea eficientă unuia dintre ele, cu consecinţa respectării situaţiei juridice confirmate judiciar de către cealaltă parte.

Altfel spus, reclamantul nu se află în ipoteza clasică, a proprietarului care a fost lipsit de posesia bunului său, pentru a cere obligarea pârâtului la restituirea posesiei, ci în situaţia particulară în care pârâtul nu produce o tulburare de fapt, ci o tulburare de drept, susţinând că deţine, la rândul lui, un titlu de proprietate preferabil (pe temeiul căruia a iniţiat, de altfel, demersuri în justiţie anterioare, dar fără finalitatea tranşării dreptului).

În acest context, ceea ce a solicitat reclamantul, când a pretins compararea titlurilor părţilor, a fost o clarificare şi definitivare a raporturilor juridice dintre părţi, demersul său fiind, nu unul în revendicare propriu-zisă, ci subsumat, prin finalitatea urmărită, unei acţiuni provocatorii, astfel încât pârâtul să îşi prezinte şi să dovedească dreptul de care se prevalează public atunci când face acte de rezistenţă împotriva dreptului de proprietate al reclamantului.

Or, deşi a reţinut în mod corect că acesta este mijlocul procedural - respectiv, acţiunea în constatare provocatorie - aflat la îndemâna reclamantului, ca deţinător al posesiei bunului, pentru a-şi proteja dreptul de proprietate, instanţa de apel reţine, în acelaşi timp, că a fost formulată, în realitate, o acţiune în revendicare, întrucât s-a cerut compararea de titluri şi au fost indicate dispoziţiile art. 563 C. civ. ca temei juridic al acţiunii.

Concluzia instanţei de apel este greşită întrucât, în identificarea cauzei juridice a acţiunii trebuie să se ţină seama nu doar de temeiul de drept formal indicat de parte, ci de circumstanţele factuale care trebuie să primească încadrarea juridică adecvată, iar acestea au fost determinate, raportat la datele speţei, de situaţia conflictuală a părţilor, desfăşurată pe parcursul mai multor ani, fără să se fi tranşat asupra priorităţii dreptului vreuneia dintre ele. Aceasta presupunea, pentru securizarea raporturilor juridice dintre părţi, tocmai observarea şi compararea titlurilor de care se prevalează fiecare, în cadrul unei acţiuni în constatare provocatorii.

În acelaşi timp, deşi instanţa de apel, pornind de la premisa (afirmată chiar de către reclamant) că pârâta nu se află în posesia terenului, a considerat că totuşi, îi este justificată acesteia calitatea procesuală pasivă, ulterior, consideră că acţiunea trebuie respinsă tocmai pentru că pârâta nu este posesor al imobilului.

Or, în speţă, verificarea cadrului procesual pasiv al judecăţii se realizase de către prima instanţă, atunci când s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cu referire la faptul că ambele părţi prezintă titluri de proprietate, iar nu în considerarea unei situaţii de fapt legate de posesie.

Deşi a păstrat soluţia dată excepţiei prin schimbarea considerentelor asupra acesteia, ca şi asupra obiectului propriu-zis al învestirii, instanţa de apel a procedat la o judecată cu nesocotirea principiului disponibilităţii, întrucât nu fusese sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în revendicare a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, ci cu o acţiune prin care pârâtului i se cere prezentarea titlului de proprietate, astfel încât instanţa, prin verificarea titlurilor ambelor părţi şi prin compararea acestora, să statueze care dintre ele are prioritate, în aşa fel încât să fie tranşată disputa în legătură cu proprietatea asupra imobilului respectiv.

Ca atare, pentru argumentele arătate, se constată că este fondată critica recurentului formulată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care principiul disponibilităţii şi dispoziţiile art. 22 alin. (5), (6) C. proc. civ. au fost nesocotite.

- De asemenea, se constată că motivarea subsidiară pe care o realizează instanţa de apel pe fondul pretenţiilor - după ce constată că reclamantului nu îi este deschisă calea acţiunii promovate - este una eronată sub mai multe aspecte.

Astfel, procedând la o comparare a titlurilor părţilor, instanţa de apel reţine că înscrierea dreptului reclamantului în CF nu i-ar fi opozabilă pârâtei deoarece aceasta nu a fost parte în hotărârea (sentinţa civilă nr. 2617/2003 a Judecătoriei Sibiu) pe baza căreia s-a făcut înscrierea.

O astfel de statuare este inexactă ignorând funcţia primară şi esenţială a publicităţii imobiliare, aceea de informare a terţilor, precum şi de opozabilitate faţă de ei a actelor şi faptelor juridice care, odată făcute publice în sistem de carte funciară, se prezumă a fi cunoscute de toată lumea (art. 30, 31 din Legea nr. 7/1996, republicată).

Împrejurarea că pârâta nu a fost parte în procesul finalizat cu sentinţa în temeiul căreia s-a rectificat cartea funciară în favoarea reclamantului (pentru suprafaţa de 5131 mp) are drept consecinţă faptul că acesteia nu-i pot fi opuse cu caracter obligatoriu (sub semnul relativităţii efectelor) statuările instanţei din acea procedură judiciară (în care reclamantul a opus pretenţiile sale Primăriei municipiului Sibiu), dar o situează pe aceasta în poziţia de terţ, căruia îi sunt opozabile înscrierile de carte funciară până la momentul la care aceasta poate dovedi contrariul (conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată).

Altfel spus, pârâta nu poate pretinde inopozabilitatea înscrierii în cartea funciară întrucât este în categoria terţilor cărora li se adresează asemenea înscrieri prin sistemul publicităţii imobiliare, dar poate face dovada contrară în privinţa realităţii dreptului care a stat la baza acestei înscrieri.

Faptul că, potrivit art. 32 din Legea nr. 7/1996 republicată, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant cu privire la suprafaţa de teren nu are semnificaţia pretinsă prin apărarea pârâtei, respectiv a ignorării unor înscrieri, ci doar a posibilităţii contestării întinderii dreptului (în suprafaţa menţionată în cartea funciară) şi a necesităţii verificării titlurilor care au stat la baza unor astfel de înscrieri, astfel încât cuprinsul cărţii funciare să corespundă cu situaţia juridică reală a titularului dreptului.

- De asemenea, cu referire la titlul pârâtei, reprezentat de certificatul de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de apel reţine că, deşi acesta a fost constatat parţial nelegal (în privinţa suprafeţei de teren care face obiectul litigiului), decizia instanţei de contencios administrativ pe acest aspect (decizia nr. 826/2009 a Curţii de Apel Braşov) nu a avut decât consecinţa declarării inoperante a actului în cauza respectivă, astfel încât hotărârea judecătorească este lipsită de efecte juridice în cauză.

Fără să combată modalitatea de dezlegare de către instanţa de apel a incidenţei instituţiei autorităţii de lucru judecat asupra chestiunii litigioase vizând legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate - ba, dimpotrivă, arătând că nu a susţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ. - recurentul a arătat doar că în analiza proprie pe care instanţa a făcut-o în legătură cu valabilitatea certificatului de atestare, aceasta a confundat documentaţia de intabulare (despre care s-a susţinut că nu există) cu cea care a stat la baza emiterii certificatului de atestare.

Într-adevăr, considerentele deciziei atacate relevă această incoerenţă în analiză întrucât pe de o parte, instanţa de apel reţine critica invocată de reclamant în legătură cu inexistenţa documentaţiei de intabulare a societăţii pârâte, iar pe de altă parte, constată că la dosar s-a depus documentaţia care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Or, susţinerile reclamantului, neverificate de instanţă, erau în sensul inexistenţei documentaţiei cadastrale - mai ales în contextul solicitărilor făcute de prima instanţă la Oficiul de cadastru, rămase fără rezultat - şi respectiv, întocmirii unei documentaţii de intabulare doar pentru imobilul din str. x, altul decât cel în litigiu.

- Este fondată şi critica recurentului conform căreia instanţa de apel nu analizează titlul de proprietate al reclamantului şi argumentele pentru care acesta a considerat că titlul său este mai caracterizat.

Într-adevăr, în analiza, subsidiară, pe care o face fondului pricinii, care presupunea o comparare a titlurilor părţilor, instanţa de apel arată doar de ce nu poate recunoaşte efect de opozabilitate, faţă de pârâtă, înscrierii în cartea funciară a dreptului reclamantului, analizând în continuare, titlul pârâtei în privinţa căruia reţine că a avut la bază o documentaţie, care a permis emiterea certificatului de atestare.

Nicio analiză nu realizează instanţa cu privire la titlul de proprietate de care s-a prevalat reclamantul, limitându-se doar la a arăta, eronat, de ce nu ar putea recunoaşte efect de opozabilitate faţă de terţi înscrierii de carte funciară.

În consecinţă şi criticile referitoare la nemotivarea hotărârii, încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 (iar nu pct. 5 C. proc. civ., eronat indicat) au fost găsite întemeiate.

Pentru toate considerentele arătate anterior, s-a constatat caracterul fondat al recursului, care urmează să fie admis, cu consecinţa casării deciziei şi trimiterii cauzei spre rejudecare.

La reluarea judecăţii, instanţa va tine seama de cadrul învestirii, reprezentat de acţiunea în constatare provocatorie, în cadrul căreia urmează să verifice titlurile de proprietate ale părţilor, să le compare şi să stabilească pe acela care se bucură de preferabilitate, pentru tranşarea situaţiei litigioase a părţilor şi conservarea securităţii raporturilor juridice dintre acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1226/2022 din 2 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2023.