Prosecutor's cassation appeal admitted: prescription retroactive to victim's majority; sexual-offence cessation quashed and remanded for retrial

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Prescripția răspunderii penale. Parte vătămată minoră

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- prescripţia răspunderii penale

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 8

C. pen., art. 154 alin. (4)

În condițiile în care persoana vătămată era minoră la data comiterii, față de aceasta, a infracțiunii prevăzute de art. 220 C. pen., anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 217/2020, termenul prescripției răspunderii penale începe să curgă de la data la care a devenit majoră.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 175/RC din 09 martie 2023

Prin sentinţa penală nr. 26 din data de 22 iunie 2022, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr. x/181/2021, în baza art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, la 1 an închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 91 alin. (1) şi art. 92 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani pentru inculpat.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere a fost obligat inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor obligaţii:

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor obligaţii:

d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei orașului Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Pentru a dispune astfel, în esență, judecătoria Baia de Aramă a constatat că, prin rechizitoriul nr. x/P/2020 din data de 28.10.2021 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prev. de art. 220 alin. (l) C. pen. cu aplic. art. 35 alin.(1) C. pen., totul cu aplic. art. 5 C. pen., reţinându-se că, în perioada iunie 2016-05.08.2017, în mod repetat, în timp ce se afla pe raza județului Mehedinţi, inculpatul A. a întreținut raport sexual cu partea civilă minoră B., anterior împlinirii de către aceasta a vârstei de 15 ani.

Instanța fondului a apreciat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu a fost confirmată de depoziția părții vătămate, de declarațiile martorilor C. și D. care au susținut că inculpatul și partea vătămată s-au cunoscut în luna iunie 2016, că la scurt timp s-au mutat împreună şi că au întreţinut raporturi sexuale anterior împlinirii de către partea vătămată a vârstei de 14 ani, din relaţia lor născându-se minorul E., născut la data de 11.08.2017.

De asemenea, a reținut că inculpatul A. a recunoscut întreținerea de raporturi sexuale cu partea civilă B., susținând însă că la momentul respectiv nu a avut cunoștință despre vârsta reală a acesteia.

Cu privire la acest aspect, instanța a reținut că a fost infirmat de partea vătămată, care a arătat că, la momentul la care s-a pus problema logodnei lor, acesta ştia că nu împlinise 14 ani, aspecte confirmate de martorii C. şi D.

De altfel, la data oficierii logodnei, partea vătămată nu avea eliberată cartea de identitate, fiind nevoită să se deplaseze împreună cu mama sa şi inculpat la Primăria oraşului Baia de Aramă în scopul depunerii documentelor şi eliberării cărţii de identitate. Totodată, inculpatul şi familia acestuia cunoşteau vârsta reală a părţii vătămate, în condiţiile în care, pentru a călători împreună în Italia, părinţii acesteia au dat procură notarială autentificată sub nr. 1514 din 3 iunie 2016 la B.N.P. F., în cuprinsul căreia era menţionată, cu caractere italice, data naşterii părţii vătămate, ca fiind 05.08.2002, fiind îndeobște cunoscut că este necesar consimțământul ambilor părinți în perspectiva părăsirii teritoriului României de către o persoană minoră.

Totodată, instanța a apreciat că, în speţa de faţă, deşi actul sexual a avut loc cu consimţământul victimei, obţinut chiar şi prin promisiuni de căsătorie, acest consimţământ nu poate fi considerat de lege ca fiind valabil în cazul minorului mai mic de 16 ani, datorită vârstei fragede, iar nevalabilitatea consimţământului la act sexual echivalează cu lipsa acestui consimţământ, ceea ce face ca fapta să încalce libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare a acesteia, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. (1) C. pen. după cum urmează: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, dar şi atitudinea nesinceră a inculpatului care nu a recunoscut în totalitate acuzaţiile aduse în sarcina sa, natura şi gravitatea rezultatului produs, vârsta inculpatului, situaţia familială şi socială a inculpatului, acesta având în îngrijire minorul rezultat din raporturile sexuale întreţinute cu partea vătămată şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale, aspecte care nu sunt, însă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul de a reţine circumstanţe atenuante judiciare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă s-a raportat la modul de săvârsire a infracţiunii, făcând parte din categoria infracţiunilor de rezultat, iar urmarea imediată constă în lezarea inviolabilităţii sexuale ale minorei, instanţa reţinând că însuşi legiuitorul a prevăzut o sancţiune cu închisoarea şi în interiorul unor limite speciale, minime şi maxime. Or, aceasta presupune, printre altele, posibilitatea instanţei de a individualiza în mod particular sancţiunea penală ce se impune, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe.

Tocmai de aceea, din probele administrate în cauză – atât în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în faza de urmărire penală, prima instanţă a constatat că inculpatul, prin fapta săvârşită, a dovedit o nesocotire a regulilor privind convieţuirea socială şi ale inviolabilităţii sexuale ale persoanei, acceptând să aibă raporturi sexuale cu partea vătămată minoră în vârstă de 13 ani şi 9 luni la data consumării primului act sexual.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., prima instanţă a reţinut că, prin declaraţia dată la urmărire penală în data de 9 februarie 2021, aceasta s-a constituit parte civilă în cauză, însă nici atunci şi nici pe parcursul cercetării judecătoreşti aceasta nu a specificat cuantumul pretenţiilor financiare solicitate şi nici în ce constă solicitarea sa, aspecte faţă de care instanţa nu s-a putut pronunţa în echitate în lipsa unor astfel de precizări şi a unui probatoriu administrat în acest scop, astfel încât a respins acţiunea civilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.

În motivarea apelului formulat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond pentru netemeinicie raportat la greșita individualizare a pedepsei, pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., fiind prea blândă.

Prin decizia penală nr. 1519/2022 din data de 07 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă împotriva sentinţei penale nr. 26 din data de 22 iunie 2022 pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr. x/181/2021, privind pe inculpatul A.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art.16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin.(1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. a fost înlăturată dispoziţia instanţei de fond prin care inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate în faza de urmărire penală şi la prima instanţă, urmând ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Craiova a reținut că, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă la data de 18.10.2021, în dosarul nr. x/P/2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, infracţiune preăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

În fapt s-a reţinut că, în perioada iunie 2016-05.08.2017, în mod repetat, în timp ce se afla pe raza județului Mehedinţi, inculpatul A. a întreținut raport sexual cu partea civilă minoră B., anterior împlinirii de către aceasta a vârstei de 15 ani.

Această situaţie de fapt a fost stabilită de către organele de urmărire penală pe baza următoarelor mijloace de probă: declarații inculpat A.; declarații parte civilă B.; declarații martori D. și C.; raport expertiză criminalistică; declarație notarială nr. 1514/03.06.2016, înscrisuri.

De asemenea, a avut în vedere dispozițiile Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358 pronunţate de Curtea Constituţională.

Totodată, curtea a reținut că prescripția răspunderii penale este o instituţie de drept penal, aşa cum rezultă și din considerentele deciziei nr. 1092 din 18 decembrie 2012 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 67 din 31.01.2013 în cuprinsul cărora se subliniază următoarele: „Prescripția aparține dreptului penal material și nu dreptului procesual penal. Așa fiind, prescripția este o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Este adevărat că, înlăturându-se răspunderea penală, se înlătură și acțiunea penală, dar acesta este un efect derivat, de ordin procesual, ce decurge din primul efect, din înlăturarea răspunderii, efect de ordin material.” Această viziune este confirmată de Decizia nr. 297/2018, în care s-a reținut: „Cum prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal substanțial care are la bază trecerea timpului, dispozițiile legale ce reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale și modalitatea de aplicare a acestora au o importanță considerabilă, atât pentru activitatea organelor judiciare ale statului, cât și pentru persoanele care săvârșesc infracțiuni”.

Aceeași concluzie, respectiv apartenența prescripției răspunderii penale la sfera dreptului material, derivă și din jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, în Decizia nr.265/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 319 din 30.04.2014, instanța supremă a reținut următoarele: „Pentru identitate de raţionament, având în vedere şi împrejurarea că modul de reglementare al prescripţiei răspunderii penale prin dispoziţiile art. 153-156 noul C. pen. nu diferă de cel stabilit de vechiul C. pen. în art. 121-129, se poate afirma cu certitudine că prescripţia răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanțial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex”.

În consecință, transpunând aceste consideraţii teoretice în prezenta cauză, Curtea de Apel Craiova a constatat că pentru fapta reținută în sarcina inculpatului A., legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cuprinsă între un an şi 5 ani, astfel că este incident termenul de prescripţie stabilit în art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

În declaraţia dată în faţa instanţei de apel, inculpatul A. nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 C. proc. pen.

Cum termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă de la data săvârșirii infractiunii, respectiv data epuizării infracţiunii, 05.08.2017, curtea a constatat că acest termen, ca urmare a aplicării principiului legii penale mai favorabile nu a fost întrerupt şi rezultă că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, fiind astfel împiedicată exercitarea în continuare a acţiunii penale.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 18 decembrie 2022, la data de 13 decembrie 2022 inculpatului A., la domiciliul acestuia, iar la data de la data de 13 decembrie 2022, părţii civile B.

Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la data de 21 decembrie 2022.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, s-a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât, în mod greşit s-a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A., nesocotindu-se dispoziţiile art. 154 alin. (4) C. pen.

S-a mai arătat că, în drept, fapta inculpatului A. care începând cu luna iunie 2016 şi până în data de 5 august 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu partea civilă minoră B., născută la data de 5 august 2002, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (l) C. pen.

Totodată, s-a susţinut că, potrivit disp. art. 220 alin. (1) C. pen., în reglementarea în vigoare la data săvârşirii faptei, considerată ca lege mai favorabilă, raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 13 şi 15 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

S-a mai susținut că, potrivit art. 154 alin. (4) C. pen. în cazul infracțiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major.

În raport cu cele expuse, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova pentru a se pronunţa pe fondul cauze.

Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2023, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1519/2022 din data de 07 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispunând trimiterea cauzei Completului nr. x în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, analiza este strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripţie, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, neputând fi extinsă la analiza elementelor constitutive ale infracţiunii ce a atras prescripția răspunderii penale.

Or, Curtea de Apel Craiova a reținut că fapta inculpatului A. de a întreține, în perioada iunie 2016-05.08.2017, raporturi sexuale cu partea civilă minoră B., în mod repetat, anterior împlinirii de către aceasta a vârstei de 15 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată, infracţiune prevăzută de art. 220 alin.(1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 C. pen.

Deopotrivă, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 220 alin.(1) C. pen., instanța de apel a constatat că pentru fapta reținută în sarcina inculpatului A. pedeapsa este între 1 și 5 ani, apreciind a fi incident termenul de prescripţie stabilit în art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. Pe cale de consecință, curtea a calculat termenul de prescripție începând cu data săvârșirii infractiunii, respectiv data epuizării infracţiunii, 05.08.2017, constatând că acest termen, ca urmare a aplicării principiului legii penale mai favorabile nu a fost întrerupt şi fiind împlinit.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație procurorul a invocat dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., potrivit cărora termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani, respectiv alin. (4), potrivit cărora, în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major, dispoziții legale de care Curtea de Apel Craiova trebuia să țină cont la momentul calculării termenului de prescripție, având în vedere data nașterii părții civile.

Raportând considerațiile teoretice anterior menționate la criticile formulate de procuror, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în cauza de faţă, partea civilă B. era minoră la data comiterii faptei, aceasta fiind născută la data de 05.08.2002, astfel că termenul de prescripție al răspunderii penale se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (4) C. pen., de la data majoratului, respectiv din data de 05.08.2022, astfel că, la data soluţionării cauzei în apel, acesta nu era împlinit.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca fiind incident cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 1519/2022 din data de 07 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.