Inadmissibility of extraordinary review against recognition of foreign criminal conviction due to non-resolution of penal merits

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 8/F din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 8/F din data de 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală a menţionat că, dispoziţiile art. 426 C. proc. pen. reglementează în mod expres şi limitativ cazurile în care împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., referindu-se la situaţia în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

De asemenea, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., contestaţia în anulare este admisibilă numai dacă aceasta este formulată în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se întemeiază este dintre cele prevăzute în art. 426 din acelaşi cod şi, în sprijinul său, se depun ori se invocă dovezi care există la dosar.

În interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 25/05/2017, că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acelei cauze de încetare a procesului penal.

De asemenea, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28/11/2022,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului, anterior acestei din urmă decizii.

Examinând contestaţia în anulare din cauza pendinte, prin prisma acestor considerente de ordin teoretic, Curtea a constatat că petentul condamnat A. a invocat numai formal cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât chestiunea referitoare la incidenţa în cauza ce a avut ca obiect recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul statului român a sentinţei penale nr. 14070/2019 din 28.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, secţia I Penală (prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare), a cauzei de încetare a procesului penal privitoare la prescripţia răspunderii penale, a fost în concret analizată de către instanţa care a pronunţat sentinţa în prezent atacată pe calea contestaţiei în anulare.

Astfel, reţinând că potrivit art. 167 din Legea nr. 302/2004, una dintre condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru recunoaşterea şi punerea în executare în România a unei hotărâri judecătoreşti străine este aceea ca fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa să constituie o infracţiune şi în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, iar autorul acesteia să fi putut fi sancţionabil şi potrivit legii penale române, este incontestabil că la pronunţarea sentinţei penale nr. 8/F din data de 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, dată în Dosarul nr. x/2021, odată cu examinarea cerinţei existenţei dublei încriminări a faptelor şi a posibilităţii angajării răspunderii penale a autorului acestora potrivit legii penale române, a fost avută în vedere şi incidenţa cauzei de împiedicare a exercitării acţiunii penale referitoare la prescripţia răspunderii penale, condiţie a cărei neîndeplinire ar fi determinat în mod evident respingerea cererii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii pronunţate de autorităţile statului italian.

Pe de altă parte, raportat la prevederile art. 175 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora încetarea executării de către statul român a pedepsei sau măsurii privative de libertate are loc ori de câte ori statul emitent informează cu privire la decizia sa în acest sens, rezultă că, şi în situaţia în care o hotărâre judecătorească străină a fost recunoscută de către o instanţă românească şi pusă în executare pe teritoriul statului român, statul de condamnare îşi păstrează prerogativa de a reanaliza situaţia juridică a executării respectivei hotărâri definitive.

Împotriva acestei sentinţe, contestatorul A. a declarat apel.

Cu ocazia dezbaterilor, prin apărătorul desemnat din oficiu, contestatorul a solicitat admiterea apelului, şi în rejudecare, admiterea contestaţiei în anulare şi respingerea cererii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii penale străine, întrucât răspunderea penală pentru pedeapsa aplicată de instanţa italiană era prescrisă.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de contestator ca nefondat, în baza următoarelor argumente, grefate pe inadmisibilitatea contestaţiei în anulare.

Din analiza dispoziţiilor legale care reglementează contestaţia în anulare (art. 426 şi urm. C. proc. pen.), Înalta Curte reţine că această cale extraordinară de atac poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal, indiferent dacă judecata în primă instanţă sau în calea ordinară de atac este consecinţa rejudecării cauzei ca urmare a admiterii unei căi extraordinare de atac.

În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, în deciziile nr. 501 din 30 iunie 2016 şi nr. 804 din 5 decembrie 2017, instanţa de contencios constituţional a statuat în mod expres că "indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei".

În speţă, Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 8/F din data de 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021 - prin care, în temeiul art. 172 din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentinţa nr. 2647/2012 din data de 21.12.2012 a Tribunalului din Roma, secţia 22, reformată prin sentinţa penală nr. 14070/2019 (nr. 4201/2013 din Reg. Gen.) emisă de Curtea de Apel din Roma, secţia I Penală la data de 28.11.2019, prin care cetăţeanul roman A. a fost condamnat la pedeapsa de 1570 de zile închisoare (4 ani, 3 luni şi 20 zile) şi s-a dispus executarea pedepsei recunoscute, într-un penitenciar din România.

Potrivit dispoziţiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti străine. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

În conformitate cu prevederile art. 167 din Legea nr. 302/2004, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea infracţiunii se face pentru fiecare infracţiune în parte; c) persoana condamnată are cetăţenie română; d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din aceeaşi lege.

În consecinţă, hotărârile pronunţate în baza art. 172 din Legea nr. 302/2004 nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluţionat fondul cauzei, respectiv prin care să se fi soluţionat acţiunea penală, conform art. 396 C. proc. pen., prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.

Ca atare, soluţionarea cauzei privind pe persoana condamnată A., de către instanţa română, nu a fost guvernată de dispoziţiile C. proc. pen., ci, de cele ale Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, act normativ ce reglementează o procedură specială în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine; discutând de o condamnare pronunţată de o instanţă străină faţă de cetăţeanul român A. (sentinţa penală nr. 14070/2019 din 28.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, secţia I Penală), raportat la normele legale incidente, devine evident că prin hotărârea de recunoaştere a condamnării, pronunţată de instanţa română în condiţiile Legii nr. 302/2004, nu s-a soluţionat fondul acţiunii penale.

Or, căile extraordinare de atac reglementate de legiuitorul român, în speţă contestaţia în anulare, vizează exclusiv hotărârile definitive prin care instanţele române s-au pronunţat asupra temeiniciei acuzaţiei penale.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluţionat fondul acţiunii penale; mai mult, în procedura recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine, temeinicia acuzaţiei penale reprezintă o chestiune ce excede competenţei instanţei române, a cărei învestire este limitată la verificarea îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

În aceste condiţii, soluţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este corectă, însă strict în baza argumentelor expuse anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 8/F din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022.

Reţinând culpa procesuală a părţii în formularea prezentei contestaţii, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 601 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 8/F din 17 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul constestator, în cuantum de 601 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2023.