Life imprisonment upheld; cassation appeal rejected for challenging witness-protection reduction and robbery sentence legality

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 70/02.08.2021 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în baza disp. art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen. şi art. 56 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În baza disp. art. 65 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părţile civile B. şi C. şi de a se apropia de acestea, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza disp. art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen. rap. şi la art. 78 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat A. la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. lit). a), b), h) şi n) din C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părţile civile B. şi C. şi de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) şi n) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza disp. art. art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat A. la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În baza art. 343 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, A., la 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept.

În baza art. 334 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen. şi la art. 60 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, A., la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

În baza disp. art. 253 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. cu ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen. şi la art. 60 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat, A., la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În baza disp. art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. a) din C. pen. s-au contopit pedepsele principale stabilite şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa detenţiunii pe viaţă, lângă care s-a aplicat, în baza art. 45 alin. (1) din C. pen., şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. lit). a), b), h) şi n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părţile civile B. şi C. şi de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. lit). a), b), h) şi n) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul A..

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 26.02.2019 la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţii A., D., E. şi F., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza disp. art. 404 alin. (61) din C. proc. pen., în raport cu interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. n) din C. pen. ca pedeapsă complementară şi/sau accesorie, s-a constatat că cele două părţi civile pot solicita emiterea unui ordin european de protecţie în condiţiile legii.

În baza disp. art. 112 alin. (1) lit. b) şi lit. f) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a următoarelor bunuri:

- o armă marca x, cu seria x şi un încărcător;

- 30 de cartuşe calibrul 9 x 19 mm;

- o armă marca x, model 69, calibrul Long Rifle (5,6 mm), cu seria x şi un încărcător;

- un amortizor cu lungimea de aproximativ 22 cm fără inscripţii

- un spray cu lungimea de aproximativ 17 cm în combinaţie de culori galben şi negru inscripţionat CS-KO dispersant.

În baza disp. art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a unei arme marca x, calibrul 22 Long Rifle (5,6 mm) cu seria x şi a unui încărcător.

În baza disp. art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul D. a unui pistol neletal, marca x, model S2, cu aer comprimat de calibru 4,5 mm, împreună cu o cutie metalică şi conţinutul acesteia constând în muniţia aferentă de 245 de diabolouri, aflate la camera de corpuri delicte de la nivelul IPJ Vrancea, conform Dovezii nr. x/23.11.2018.

În baza disp. art. 112 alin. (1) lit. b) şi c) din C. pen., printre altele, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a autovehiculului marca x ce poartă număr de înmatriculare x, cu seria de şasiu x.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de confiscare în baza disp. art. 112 alin. (1) lit. c) C. pen. de la inculpatul A. a autovehiculului marca x, înmatriculat cu nr. x, cu seria de şasiu x.

În baza disp. art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a următoarelor bunuri ridicate la percheziţia domiciliară:

- cartelă telefonică G. cu nr. x cu valabilitate până la 30.10.2019;

- un telefon mobil marca x, cod MY9044SV, dual SIM;

- un cartuş cu gaz de calibru 8 mm inscripţionat H.;

- patru buc. cărţi despre armament - "The illustrated encyclopedia of pistols and revolvers", "The iliustrated encyclopedia of 19th firearms", "La grande enciclopedia dei fucili da caccia" şi "Revolver e pistole automatiche"

- un telefon mobil marca x cu seria x- x, având serial number x, fără cartelă SIM în interior;

- un încărcător x cu seria x;

- un sistem de navigaţie portabil marca x cu seria x, cu ambalajul original;

- un suport de cartelă telefonică I. cu seria x .

S-a dispus restituirea către inculpatul A. a celorlalte bunuri ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei domiciliare din 25.02.2019.

În baza disp. art. 397 alin. (1), art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1) şi (2), 1358 şi 1369 din C. civ. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii la despăgubiri civile după cum urmează: pe inculpaţii A., D., E. şi F., în solidar, la plata sumei de 70.000 RON cu titlu de daune materiale ambelor părţi civile; pe inculpaţii A., D., E. şi F., în solidar, la plata sumei de 60.000 RON daune morale pentru C. şi 80.000 RON pentru B.; pe inculpatul A. la 16.625 RON cu titlu de daune materiale ambelor părţi civile.

Au fost respinse celelalte pretenţii cu titlu de daune morale ca nefondate.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurătoriu instituită prin Ordonanţele procurorului nr. 227/P/2019 din 25.02.2019, 19.03.2019, 04.04.2019 şi 10.06.2019 şi prin încheierea Tribunalului Vrancea din data de 04.11.2019 pronunţată în Dosar nr. x/2019, asupra următoarelor bunuri, în considerarea confiscării speciale şi a reparării pagubei: autovehiculul x cu număr de înmatriculare x; autovehiculul x cu număr de înmatriculare x; autovehiculul x cu număr x; sumele de 900 de euro şi 560 de RON ridicate de la D.; asupra bunurilor mobile şi/sau imobile ale inculpaţilor A., D., E., şi F..

Prin Decizia penală nr. 856/2022 pronunţată la data de 01.07.2022 de către Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost admis apelul declarat de inculpatul A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Slobozia.

A fost desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. 70/02.08.2021 a Tribunalului Vrancea, numai în ceea ce îl priveşte, printre alţii, pe inculpaţii A. şi, în rejudecare:

Au fost înlăturate dispoziţiile privind soluţionarea laturii penale a cauzei, printre alţii, faţă de inculpatul A..

S-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza disp. art. 65 alin. (2) din C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părţile civile B. şi C. şi de a se apropia de acestea, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

A fost condamnat, acelaşi inculpat, A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. lit). a), b), h) şi n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu părţile civile B. şi C. şi de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b), h) şi n) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. art. 342 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen.

S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen.

A fost din C. pen. acelaşi inculpat la o pedeapsă de din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în ref. la art. 43 alin. (5) din C. pen.

S-a dispus din C. pen. inculpatului A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

În baza disp. art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. a) din C. pen., au fost contopite pedepsele principale stabilite şi a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viaţă.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. lit). a), b), h) şi n) din C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei.

A fost menţinută starea de arest preventiv, printre alţii, a inculpatului A..

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., reţinerea şi arestarea preventivă din data de 26.02.2019 la zi.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa de apel, a constatat că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare a cadrului legal referitor la probele administrate şi, mai ales, la coroborarea acestora, examinând distinct, pentru fiecare inculpat, probele/mijloacele de probă care dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată şi vinovăţia acestora.

Din această perspectivă, întrucât, pe de o parte, probele administrate în etapa apelului nu au fost de natură să modifice situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, iar pe de altă parte, inculpaţii au reluat (ca motive de apel) apărările expuse în cursul dezbaterilor la prima instanţă, Curtea a apreciat că nu este necesară reluarea argumentelor de fapt şi de drept, extrem de detaliate, deja expuse în sentinţa atacată, argumente pe care şi le însuşeşte integral, ci numai unele completări care se vor face în continuare, nefiind identificate motive care să conducă la infirmarea argumentelor de fapt şi de drept expuse în partea expozitivă a hotărârii apelate.

S-a menţionat că un prim motiv de apel invocat, printre alţii, de inculpaţii A. a vizat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care acesta a fost cercetat şi condamnat de prima instanţă, în referire strictă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 188 - 189 lit. a) şi d) din C. pen. şi tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., în infracţiunea unică de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 233 - 234 din C. pen. raportat la art. 236 din C. pen.

Infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, este creată de legiuitor ca o infracţiune complexă în structura căreia intră pe de o parte furtul/furtul calificat, iar pe de altă parte infracţiunea de loviri şi vătămări cauzatoare de moarte. Astfel, în urma tâlhăriei sau a tâlhăriei calificate se produce preterintenţionat moartea victimei. Pentru existenta preterintenţiei ori a intenţiei depăşite este necesar ca fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată să producă un rezultat mai grav care se datorează culpei făptuitorului. Nu aceasta este cazul în speţă, întrucât agresarea victimei nu a constat într-o singură lovitură care să fi avut o urmare pe care nici unul dintre inculpaţii A. şi D. să nu o fi acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, ci în folosirea unor procedee care au provocat direct şi previzibil decesul ca unică urmare posibilă.

În cauza de faţă, astfel cum se reţine şi de către judecătorul fondului, decesul victimei J. nu a fost produs din culpă, ci a fost plănuit în detaliu de către participanţi şi a fost intenţionat. Fără a relua analiza efectuată de către prima instanţă, Curtea a reţinut că probatoriul administrat în cauză, precum şi declaraţiile contradictorii ale inculpaţilor, dovedesc premeditarea.

Or, în cauză, inculpaţii au realizat acţiuni de pândire a victimei, procurarea unei maşini şi dotarea acesteia pentru producerea unei coliziuni auto, procurarea unor arme letale şi a unor cartuşe letale, precum şi stabilirea unui plan elaborat cu privire la impactarea maşinii conduse de către victimă pe un drum secundar care nu este intens circulat şi care nu permite deplasarea cu viteză, ascunderea autoturismului folosit de către inculpaţi, preluarea inculpaţilor A. şi D. ulterior producerii evenimentului, aruncarea obiectelor folosite (arme, haine şi mănuşi) plasarea inculpatului E. la casa de schimb valutar pentru a comunica momentul în care victima preia banii şi chiar pregătirea ulterioară a acestora pentru a părăsi teritoriul ţării împreună cu familiile. Astfel la data de 03.01.2019 inculpatul A. îi solicită martorului K. ajutorul pentru a se deplasa în jud. Suceava în vederea achiziţionării unui autoturism căruia ulterior îi sunt aduse mai multe modificări inclusiv în privinţa culorii. Până în data de 20.02.2019 inculpaţii A., D. şi E. au efectuat mai multe drumuri în Focşani, pe timp de zi şi seara aproape de sfârşitul programului de la casa de schimb valutar pentru a afla programul victimei. În data de 20.02.2019 cei trei s-au întâlnit la o benzinărie unde au discutat mai multe detalii, iar în data de 21.02.2019 inculpaţii A. şi E. s-au deplasat la locuinţa inculpatului D. în jurul orei 05:30 de unde au efectuat un traseu pe distanţa Adjudu Vechi - Lespezi- Homocea - Argea - Ploscuţeni - Buciumeni - Nicoreşti - Cosmeşti - Doaga - Sat Ciuşlea.

În ceea ce priveşte folosirea armelor şi presupusa descărcare accidentală a acestora, dincolo de intenţia de intimidare a victimei, este în mod evident contrazisă de modalitatea desfăşurării evenimentelor şi ansamblul probator administrat în cauză.

Curtea a reţinut, în principal, că inculpaţii au elaborat un plan de acţiune care implica folosirea unor arme letale, încărcate cu muniţie letală, deşi la domiciliul inculpatului A. a fost identificat cu ocazia percheziţiei un glonţ orb, existând astfel şi posibilitatea procurării unei astfel de muniţii în eventualitatea în care nu se intenţiona suprimarea vieţii victimei.

Intervalul de timp de la momentul coliziunii şi opririi victimei pe şosea şi până la agresarea acesteia este extrem de redus, excluzând astfel o eventuală somare a acesteia şi intimidare cu intenţia de a preda banii de bună voie. În acest sens se reţine procesul-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camera de supraveghere amplasată pe autoturismul x al martorei L., care se deplasa dinspre Slobozia Ciorăşti spre DN 2-E 85, după orele 19:00, cameră de înregistrare video cu privire la care s-a constatat că prezenta un decalaj de sincronizare de 7 ore şi 37 de minute, ora de pe imagini fiind în avans faţă de ora reală.

Astfel, conform procesului-verbal din 23.02.2019 de vizualizare a acestor imagini, la ora 11:52:56 auto x se intersectează cu un autoturism venind din sens opus, dinspre DN2-E85, probabil auto x aparţinând victimei, după care se intersectează la ora 11:54:28 cu un autoturism cu un singur far, pe partea stângă, venind din sensul opus, dinspre DN2-E85. La orele 11:57:00, este depăşită în viteză de un autoturism în apropierea intersecţiei DJ 205R cu DN2-E 85, acest autoturism virând la stânga pe DN2-E85 spre Râmnicu Sărat.

Martora s-a întâlnit cu maşina victimei la minutul 52:56, până la momentul în care a fost depăşită de maşina inculpaţilor în viteză au trecut 4 minute şi 4 secunde, în condiţiile în care aceştia veneau din spate, pe acelaşi sens de mers al martorei, după ce săvârşiseră faptele. A doua maşină cu care martora s-a întâlnit şi care a apărut după cea care părea a fi maşina victimei, este cea cu un singur far funcţional, pe partea stângă, la minutul 54:28, aceasta rezultând că rula în spatele maşinii victimei la o distanţă de 1 minut şi 32 de secunde.

Conform declaraţiei inculpatului A. dată la data de 27.02.2019, pentru că D. voia să mai stea ca să ia banii, el a urcat în maşină şi a strigat la acesta să plece "deoarece dinspre Focşani venea un autoturism care avea un singur far funcţional".

Având în vedere aceste împrejurări se deduce că timpul petrecut de la acţiunea de lovire a autoturismului condus de victimă şi încercarea de deposedare a fost de aproximativ 1 minut.

Nici descărcarea accidentală a armelor de foc nu poate fi reţinută în apărarea inculpaţilor, deoarece în cauză a fost întocmit Raportul de expertiză criminalistică nr. x/10.04.2019 al Institutului Naţional de Criminalistică în care s-a analizat prin mai multe activităţi şi posibilitatea descărcării accidentale a armelor de foc pe care inculpaţii le-au avut asupra lor. În urma acestor activităţi s-a concluzionat că arma marca x, model 38 A, calibrul 9 x 19 mm, cu seria x, folosită de către inculpatul A. funcţionează normal şi nu determină eliberarea accidentală a închizătorului şi declanşarea percuţiei, aceasta fiind posibilă numai prin acţionarea directă şi către înapoi a oricăruia dintre cele două trăgace ale armei.

La fel de evidentă este plănuirea folosirii armelor încă de la începutul elaborării planului, deoarece victima era cunoscută în mediul infracţional ca fiind greu de deposedat de bani, datorită constituţiei robuste şi a rapidităţii de reacţie de care a dat dovadă.

Pentru toate aceste considerente, s-a menţionat că cererile de schimbare a încadrării juridice apar ca fiind vădit nefondate.

Fără a echivala cu răsturnarea sarcinii probei, regulă înscrisă în art. 99 din C. proc. pen., dar nici cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie înscrisă în art. 4 din C. proc. pen., ori cu încălcarea dreptului inculpatului de a nu se autoincrimina, drept prev. de art. 99 alin. (2) din C. proc. pen., Curte a constatat că, deşi în declaraţiile date apelanţii inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia - declaraţii date în faza judecăţii în apel - aceştia nu au oferit explicaţii rezonabile/convingătoare care să justifice contribuţia fiecăruia dintre ei la săvârşirea infracţiunilor şi modalitatea în care au ales "să facă rost de bani" - conform susţinerilor inculpatului A. cu atât mai mult cu cât în toate intervenţiile susţinute în faţa instanţei de apel a rezultat frustrarea evidenta a acestora că deşi nu au reuşit să îşi însuşească banii pe care îi transporta victima, au fost condamnaţi de către prima instanţă la cea mai gravă dintre sancţiunile prevăzute în legislaţia penală. Inculpaţii E. şi F. au ales să se prevaleze de dreptul la tăcere în faţa instanţei de apel.

De asemenea, apelanţii inculpaţi, în motivele de apel, au criticat sentinţa atacată - în subsidiar - şi cu privire la modalitatea de individualizare a pedepselor (cuantum şi modalitate de executare), solicitând, după caz, fie reţinerea circumstanţelor atenuante, fie - acordarea unui efect sporit de reducere a cuantumului pedepselor, precum şi reţinerea dispoziţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 în cazul inculpatului A., urmare a denunţului formulat de către acesta din urmă.

S-a menţionat că, prima instanţă a procedat justificat atunci când, în stabilirea nivelului pericolului social prezentat de faptele de omor calificat săvârşite, printre alţii, de inculpatul A. şi se impune aplicarea celei mai grave dintre sancţiunile penale, respectiv detenţiunea pe viaţă, aspect întărit de modalitatea în care au gândit planul infracţional, neobişnuit pentru România, indiferenţa de care au dat dovadă atât pe parcursul derulării evenimentelor cât şi ulterior, precum şi lotizarea unor arme de foc şi chiar şi atitudinea procesual a acestora care pe tot parcursul derulării procesului penal au susţinut declaraţii contradictorii în care plasau responsabilitatea unii altora.

Faţă de solicitarea privind reducerea limitelor de pedeapsă urmare a denunţului formulat de către inculpatul A., Curtea a apreciat că aceste dispoziţii legale sunt aplicabile în situaţia în care în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa se orientează spre pedeapsa închisorii, nu şi în situaţia în care se orientează spre detenţiunea pe viaţă. Acest aspect se deduce din dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 republicată, care prevăd ca:

"persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege". În textul de lege menţionat, precum şi în cuprinsul întregii legii nu sunt prevăzute dispoziţii pentru situaţia în care sancţiunea aplicată inculpatului care realizează un astfel de denunţ este detenţiunea pe viaţă. A aprecia că în situaţia acestui inculpat, în cazul infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) şi art. 56 din C. pen., ar trebui aplicată o pedeapsă ale cărei limite se reduc la jumătate ar însemna practic o reindividualizare, stabilind iniţial că inculpatul ar trebui sancţionat cu pedeapsa închisorii, deşi faptele grave şi rolul său principal în desfăşurarea evenimentelor din cauză nu converg spre o astfel de soluţie. Totodată, în opinia Curţii, s-ar crea şi o situaţie inegală faţă de inculpatul D. care a fost sancţionat tot cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Însă pentru celelalte infracţiuni pentru care inculpatul A. a fost cercetat şi condamnat de prima instanţă, s-a efectuat o nouă individualizare ţinând cont de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.

Astfel, pentru aceste infracţiuni, instanţa a apreciat că se impune aplicarea pentru fiecare infracţiune a unei pedepse constând în închisoare, orientată către maximul special prevăzut de lege în cazul infracţiunilor de tentativă la tâlhăria calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept, punerea în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat şi distrugere calculat urmare a aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 dar şi a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen., privind recidiva postexecutorie.

S-a menţionat că, hotărârea instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) din C. pen., pe o durată de 5 ani alături de pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viaţă.

În lege nu s-a prevăzut posibilitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi pe lângă pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă. Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi pe lângă detenţiunea pe viaţă nu şi-ar avea niciun rost întrucât (teoretic) condamnatul nu ar mai avea cum să execute o astfel de pedeapsă complementară, după terminarea executării detenţiunii pe viaţă. În cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, instanţa nu va putea aplica şi pedeapsa complementară, întrucât potrivit art. 67 alin. (1) din C. pen., pedeapsa complementară se aplică pe lângă pedeapsa principală a închisorii sau a amenzii. Dacă, însă, condamnatul, pe parcursul executării detenţiunii pe viaţă împlineşte 65 de ani, va putea beneficia de înlocuirea detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani (art. 58 C. pen.) şi obligatoriu i se va aplica pedeapsa complementară interzicerii exercitării unor drepturi pe durata maximă.

Prin urmare, hotărârea instanţei de fond a fost reformată, în rejudecare, şi s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor alături de pedeapsa rezultantă, aplicată în cazul inculpaţilor A. şi D.

Cu privire la apelurile formulate de către părţile civile B. şi C., Curtea a apreciat că latura civilă a fost corect soluţionată de către instanţa de fond şi nu se impune modificarea acesteia. Fără a nega suferinţele psihice la care au fost supuse părţile civile în urma dispariţiei fulgerătoare a victimei, tot demersul mediatic care a urmat acelor evenimente, Curtea a considerat că sumele de bani acordate cu titlu de daune morale au fost cuantificate corespunzător, fiind evidentă împrejurarea că majorarea acestora nu va putea aduce o alinare.

S-a admis apelul declarat de inculpatul A., precedându-se la o nouă individualizare a pedepselor aplicate pentru infracţiunile sancţionate cu pedeapsa închisorii, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor şi la înlăturarea dispoziţiilor privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor alături de pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viaţă.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 856/2022 din 1 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori familie, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi E..

Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.11.2022, când s-a stabilit termen la data de 19.01.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost întemeiată pe art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

În esenţă, recurentul - inculpat a arătat că i s-a aplicat o pedeapsă nelegală, în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a subliniat că, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. şi ped. de către art. 188 - 189 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) şi a) art. 41 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (5) din C. pen., pedeapsa stabilită a detenţiunii pe viaţă încalcă prevederile imperative ale art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Recurentul a susţinut că, deşi, instanţa de apel a reţinut, în cauză, incidenţa art. 19 din Legea nr. 682/2002 a decis să valorifice arbitrar amintitul articol, neaplicându-l şi pentru infracţiunea de omor calificat (deşi l-a aplicat pentru celelalte, concurente).

S-au formulat aprecieri de interpretabilitate a textului de lege antereferit concluzionându-se că, în spiritul acestuia, reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege trebuie să intervină şi atunci când pedeapsa este detenţiunea pe viaţă.

S-a apreciat că, prin modul de soluţionare a acţiunii penale cu privire la fapta de omor calificat, instanţa de apel a adăugat la lege.

S-a recurs la argumentare prin analogie, indicându-se cazul prevăzut de către art. 33 alin. (2) teza a II-a din C. pen. unde, legiuitorul prevede limite de pedeapsă ale închisorii, aplicabile în locul detenţiunii pe viaţă. S-a amintit Decizia nr. 3/28.02.2018 a Înaltei Curţi, în acord cu care beneficiul reducerii la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă ar opera cu privire la toate infracţiunile comise de martor şi care fac obiectul judecăţii în cauza respectivă.

S-a apreciat că prin decizia recurată instanţa de apel a făcut inaplicabil art. 19 din Legea nr. 682/2002 întrucât a fixat pedeapsa detenţiunii înainte de stabilirea limitelor de pedeapsă, în condiţiile în care, simpla incidenţă a cauzei de reducere a pedepsei ar exclude posibilitatea aplicării maximului special. S-a menţionat că ar fi încălcat principiul nediscriminării şi al egalităţii în faţa legii.

Subsumat aceluiaşi caz de casare, recurentul - inculpat, prin apărător ales, a arătat că pedeapsă stabilită aferent infracţiunii de tâlhărie calificată este nelegală. S-a arătat că, pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 237 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. maximul pedepsei este de 10 ani. După aplicarea cauzelor de atenuare prevăzute de art. 33 alin. (2) din C. pen., referitoare la tentativă, şi art. 19 din Legea nr. 682/2002, maximul special devine 2 ani şi 6 luni.

S-a contestat pedeapsa stabilită pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, de 5 ani închisoare, în contextul în care după majorarea cu jumătate impusă de prevederile referitoare la recidivă s-ar fi ajuns la 3 ani şi 9 luni, în contextul în care s-a arătat că instanţa de apel nu a reţinut şi incidenţa art. 78 alin. (1) teza a II-a din C. pen.

În cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul E. nu a fost indicat vreun caz de casare.

Criticile recurentului au privit situaţia de fapt, astfel cum aceasta a fost definitiv reţinută de către cea de-a doua instanţă de fond.

În esenţă, recurentul a contestat faptul condamnării sale pentru complicitate la omor calificat în contextul în care nu a avut reprezentarea uciderii persoanei vătămate/nu a ştiut că persoana vătămată va fi ucisă. Recurentul a susţinut că a recunoscut ceea ce a intenţionat să facă "ducând două persoane să fure o geantă cu bani" în continuare, acesta arată că "din greşeala celorlalţi coinculpaţi" persoana vătămată a decedat şi că el nu avea de unde cunoaşte ceea ce s-a întâmplat, aflându-se la 5 km distanţă de locul faptei.

S-au făcut aprecieri care nu pot fi încadrate în vreunul dintre cazurile de casare, recurentul criticând: modalitatea de consemnare a declaraţiilor cu prilejul procedeelor probatorii ale ascultării, modalitatea de administrare a probatoriului, fapte şi împrejurări de fapt care ar implica rejudecarea fondului.

Prin Încheierea nr. 51/RC din data de 19 ianuarie 2023 Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat E. şi a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. acordând termen pentru data de 02 februarie 2023.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situaţia în care pedeapsa stabilită sau aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greşita individualizare. Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi cu cauzele de atenuare sau agravare ale pedepsei ale căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea reţinerii sau cenzurarea omisiunii reţinerii unei cauze de reducere/agravare a pedepsei ori a unei circumstanţe prin decizia din apel, ci, permite doar evaluarea stabilirii sancţiunii în limitele de lege, ca urmare a efectelor cauzei sau circumstanţei doar dacă acestea au fost reţinute de instanţa de apel.

În motivarea cazului de recurs întemeiat pe art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., inculpatul A. a criticat, în esenţă, faptul că instanţa de apel cu toate că a reţinut, în cauză, incidenţa art. 19 din Legea 682/2002 a decis să-l valorifice arbitrar, neaplicându-l şi pentru infracţiunea de omor calificat, deşi l-a aplicat pentru celelalte infracţiuni concurente; precum şi că pedeapsa stabilită pentru tentativa la infracţiunea de tâlhărie calificată este în alte limite decât cele legale.

Conform art. 19 din Legea nr. 682/2002, "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Prin Decizia nr. 3/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că instituţia prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002 are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

Înalta Curte reţine că, dată fiind natura juridică a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în faţa instanţelor care soluţionează fondul acuzaţiilor care fac obiectul unei cauze penale, întrucât implică o apreciere din partea instanţei, care excedează procedurii în casaţie. Incidenţa acestei cauze speciale de reducere a pedepsei, care a fost analizată de instanţă nu mai poate fi reexaminată în cadrul prezentei căi de atac, a recursului în casaţie.

Prin urmare, în cadrul procesual reglementat de prevederile art. 433 din C. proc. pen., care limitează scopul recursului în casaţie la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, întrunirea condiţiilor pentru aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 implică o apreciere, operaţiune ce excedează acestei căi de atac şi nu poate fi efectuată de instanţa învestită cu soluţionarea recursului în casaţie.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu îi permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai situarea pedepsei aplicate în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, dacă prin hotărârea definitivă de condamnare ea a fost reţinută.

Astfel, în cauză, infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 188, art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani. Având în vedere că inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru această infracţiune, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită este în limite legale.

De altfel, criticile care se referă exclusiv la necesitatea reţinerii unor cauze de reducere a pedepsei nu vizează aspecte de nelegalitate şi implică examinarea, evaluarea şi stabilirea unor elemente factuale, cu consecinţa modificării cuantumului pedepsei şi a modalităţii de executare, care depăşesc limitele recursului în casaţie.

Individualizarea judiciară a pedepsei presupune un proces de evaluare a împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanţelor de fond sau apel şi care, prin urmare, nu poate fi cenzurat în cadrul prezentului demers judiciar, întrucât nu vizează nelegalitatea pedepselor la care inculpaţii au fost condamnaţi, ci netemeinicia hotărârii sub aspectul cuantumului pedepselor principale stabilite în mod definitiv.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu poate examina prin intermediul acestei căi extraordinare de atac incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002, având în vedere că, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nu poate fi cenzurată individualizarea pedepsei, acest aspect vizând temeinicia hotărârii.

Cu privire la cea de-a două critică, Înalta Curte reţine că instanţa de apel l-a condamnat pe acelaşi inculpat A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233, 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 77 lit. a) din C. pen., art. 41 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 43 alin. (5) din C. pen.

Referitor la critica apărării care a arătat că instanţa de apel nu a făcut referire şi la art. 78 alin. (1) din C. pen. şi că, prin urmare, aceste dispoziţii nu mai pot fi aplicate pentru stabilirea pedepsei, Înalta Curte observă că instanţa de apel a procedat la o nouă individualizare a pedepselor aplicate pentru infracţiunile sancţionate cu pedeapsa închisorii, doar prin aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, menţinând aceeaşi încadrare juridică reţinută de instanţa de fond.

Potrivit art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., tâlhăria calificată săvârşită în condiţiile reţinute la lit. a) şi d) din acelaşi articol se sancţionează cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Potrivit art. 79 din C. pen.: alin. (1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine; alin. (2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă; alin. (3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).

Astfel, fiind reţinute dispoziţiile art. 32 alin. (1) din C. pen., limitele de lege prevăzute pentru infracţiunea consumată se reduc la jumătate, respectiv, în cauză, vor fi cuprinse între 1 an şi 6 luni şi 5 ani, apoi reduse potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 vor fi cuprinse între 9 luni şi 2 ani şi 6 luni.

Totodată, Înalta Curte reţine că s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen. care prevăd că se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, instanţele nestabilind însă vreun spor.

Potrivit art. 43 alin. (5) din C. pen.: Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.

Or, având în vedere art. 79 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) din C. pen. unde se prevede că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate, rezultă că legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă până la care se poate agrava pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită şi nu pedeapsa rezultată ca urmare a aplicării cauzelor de atenuare. În aceste condiţii, limitele pedepsei în urma aplicării cauzei de agravare în cauză se vor raporta la limitele prevăzute de lege ale infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, astfel că vor fi cuprinse între 2 ani 9 luni şi 7 ani 6 luni.

Prin urmare, pedeapsa aplicată se va stabili între cele două limite rezultate în urma celor două operaţii anterioare, respectiv limitele rezultate ca urmare a aplicării cauzelor de atenuare şi limitele rezultate ca urmare a aplicării cauzelor de agravare.

Raportat la aceste limite, văzând că instanţa de apel l-a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este în limite legale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 856/2022 din 1 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul - inculpat A. şi intimatul-inculpat D., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON; precum şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi F. şi E., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 856/2022 din 1 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat D., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi F. şi E., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 februarie 2023.

GGC - NN