Recognition of UK criminal judgment: deduction of pre-trial detention days and scope of consent to prisoner transfer

Deliberând asupra contestaţiei, Înalta Curte reţine:

Prin Sentinţa penală nr. . 93/2022, pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., deţinut în Penitenciarul Iaşi, cu privire la Sentinţa penală nr. 17/FCJI/23.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin neapelare la data de 27.06.2020, dispunându-se, totodată, în baza art. art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, prin contestaţia la executare ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022, condamnatul A. a solicitat să se lămurească dacă i-a fost dedus în întregime numărul de zile executate ca arest preventiv sau considerate ca executate în Marea Britanie din pedeapsa de 9 ani închisoare, recunoscută de Curtea de Apel Iaşi, depunând în acest sens o notificare care ar face referire la un număr de 316 zile de arest preventiv ce nu s-ar regăsi în hotărârea de recunoaştere.

Procedând la analizarea contestaţiei formulate, instanţa de executare a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 17/FCJI din 23.03.2020 a Curţii de Apel Iaşi s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată şi completată, s-a dispus recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei cu nr. de referinţă x pronunţată la data de 17.12.2018 de Curtea Coroanei Northhamptin, Marea Britanie, rămasă definitivă la data de 17.12.2018, prin care persoana transferabilă A., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 9 (nouă) închisoare pentru săvârşirea unui număr de trei infracţiuni:

• "comportament controlant sau coercitiv într-o relaţie intimă sau de familie", prev. în secţiunea 76 (1) şi (11) din Legea infracţiunilor grave 2015, având corespondent în legislaţia românească în infracţiunea de "ameninţare" în formă continuată prev. de art. 206 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., şi pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare;

• "viol", prev. în secţiunea 1 (1) din Legea infracţiunilor sexuale 2003, având corespondent în legislaţia românească în infracţiunea de "viol" prev. de art. 218 alin. (1) C. pen., şi pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare;

• "agresiune prin lovire", prev. în secţiunea 39 din Legea justiţiei penale 1988, având corespondent în legislaţia românească în infracţiunea de "violenţă în familie" prev. de art. 199 alin. (1) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen., şi pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 4 săptămâni închisoare;

Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 9 (nouă) ani închisoare, constatându-se faptul că persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România şi că, în acord cu textul art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, aceasta nu beneficiază de regula specialităţii.

În baza art. 73 C. pen. şi art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, au fost scăzute din pedeapsa de 9 ani închisoare perioadele deja executate ca măsuri preventive sau ca şi pedeapsă executată:

- 117 zile de la 30.11.2017 - la 26.03.2018;

- 34 zile considerate executate ca urmare a măsurii restricţionării sub cauţiune monitorizate electronic;

- 526 zile de la 01.06.2018 la 08.11.2019;

- de la 08.11.2019 la zi.

Curtea de apel a reţinut că la baza sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a stat certificatul emis de autorităţile britanice, la data de 28.01.2020, în care s-a menţionat că pedepsele aplicate pentru cele 3 infracţiuni au fost contopite într-o pedeapsă unică de 9 ani închisoare, şi că din durata totală a pedepsei, de 3.287 zile închisoare, au fost executate până la data de 08 11 2019 un număr de 677 zile închisoare (compusă din 117 zile custodie presentinţă, 526 zile pedeapsă şi 34 zile cauţiune monitorizată), urmând ca executarea pedepsei să se finalizeze la data de 31 12 2026. S-a constatat că la data recunoaşterii hotărârii de condamnare a fost avută în vedere situaţia executării pedepsei aşa cum fusese ea calculată la data de 08.11.2019 (imediat anterior emiterii certificatului), aşadar prin raportare la o data ulterioară notificării din 19.12.2018 depusă de către petent. Acesta este şi motivul pentru care numărul de zile executate până la data de 19.12.2018 era de 316, iar cel executat la 08.11.2019 era de 117 (de la 30.11.2017-la 26.03.2018) plus 526 (de la 01.06.2018 la 08.11.2019). În consecinţă nu este nici un motiv de îndoială cu privire la faptul că cele 316 zile executate menţionate în notificarea din 19.12.2018 sunt incluse în cele evidenţiate în certificatul din 28.01.2020 (117 plus 526) şi că nu e vorba de o altă perioadă executată, aşa cum încearcă petentul să sugereze. Acest argument rezultă şi din faptul că atât în notificarea din 19.12.2018 cât şi în certificatul din 28.01.2020 este evidenţiată aceeaşi dată (31.12.2026) de finalizare a executării pedepsei, căci dacă cele 316 zile ar fi fost distincte de cele menţionate în certificat, cu siguranţă, data executării pedepsei menţionată în certificate ar fi fost una anterioară.

S-a reţinut, în consecinţă că petentul contestator nu a făcut dovada executării din pedeapsă a unor alte perioade distincte de cele care i-au fost deja deduse prin hotărârea de recunoaştere. De altfel s-a constatat că de la data de 19.12.2018 (data emiterii notificării depuse la dosar) până la zi petentul s-a aflat în mod continuu în executarea pedepsei, toată această durată fiindu-i dedusă prin hotărârea de condamnare astfel încât nici nu ar fi putut fi vorba de o perioadă ulterioară executată suplimentar faţă de aceasta.

În ce priveşte durata de 34 de zile considerată executată ca urmare a măsurii restricţionării sub cauţiune monitorizată electric, care este menţionată atât în notificarea din 19.12.2018 şi în certificatul din 28.01.2020 s-a constatat că aceasta a fost dedusă în hotărârea de recunoaştere.

În ceea ce priveşte exprimarea în stare de eroare a consimţământului cu privire la transferul său (motivat de faptul că nu ar fi avut cunoştinţă de condiţiile privind liberarea condiţionată potrivit legislaţiei române care sunt mai restrictive sub aspectul fracţiei obligatorii decât cele din Marea Britanie) Curtea de apel a apreciat că aceasta excedează procedurii pe rolul instanţei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 93/2022, pronunţată de către Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pt. cauze cu minori, în termen legal, a formulat contestaţie, nemotivată, A..

Analizând contestaţia formulată de numitul A. împotriva Sentinţei penale nr. 93/2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele următoare:

În primul rând, în soluţionarea contestaţiei formulate se va porni de la, faptul condamnării contestatorului de către o instanţă din străinătate.

Hotărârea definitivă de condamnare a fost recunoscută prin Sentinţa nr. 17/FCIJ din 23 martie 2020 de către instanţa naţională (Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori).

În cuprinsul certificatului emis în baza prevederilor art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI s-a specificat perioada de timp executată din pedeapsa rezultantă pronunţată de către autorităţile judiciare străine, această perioadă fiind valorificată conform art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, conform dispoziţiilor din hotărârea de recunoaştere.

Înscrisul prezentat de către contestatorul condamnat referă un interval de timp care a fost avut în vedere la momentul emiterii certificatului, astfel cum corect a reţinut prima instanţă.

În ceea ce priveşte susţinerea verbală a contestatorului-condamnat, reiterată în şedinţă publică, cum că, dacă ar fi realizat că în România va executa mai mult decât ar fi urmat să execute în Marea Britanie nu ar mai fi fost de acord cu recunoaşterea, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanţă, că aceasta excedează obiectului contestaţiei.

Pentru motivele expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b), raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia formulată de către contestatorul condamnat A., împotriva Sentinţei penale nr. 93/2022 din 23.11.2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 85 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 93/2022 din data de 23 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2023.

GGC - NN