Scope of cassation review excludes assessment of subjective typicity and mental state in continued tax evasion convictions

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 101/F din data de 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014).

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) din C. pen.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen., şi a obligat pe inculpată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (2), (3) şi 4 din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a fost obligată inculpata A. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei A. că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă, nu-şi îndeplineşte integral obligaţiile civile, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (5) C. proc. pen., cu referire la art. 1357 şi art. 1381 din C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligată inculpata A. la plata sumei totale de 132.276,81 RON, din care TVA în sumă de 95.266,64 RON şi impozit pe profit în sumă de 37.010,17 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate (conform legislaţiei fiscale) de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpată a rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel în termen legal, inculpata A. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia penală nr. 29/A din 14.02.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, au fost admise apelurile declarate de inculpata A. şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei penale nr. 101/F din 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, şi, în rejudecare, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) -dreptul de a exercita profesia de notar public- din C. pen., pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) -dreptul de a exercita profesia de notar public-, din C. pen. pedeapsă ce se va executa numai în caz de executare a pedepsei principale, pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei A. pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; c) să comunice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus inculpatei să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit în sarcina inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul B. sau în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost obligată inculpata A. la plata sumei de 123.554,15 RON, din care suma de 45.054,14 RON reprezintă impozit pe venit, iar suma de 78.500,01 reprezintă TVA- şi a obligaţiilor fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei, până la concurenţa sumei de 123.554,15 RON şi a obligaţiilor fiscale accesorii.

Au fost menţinute dispoziţiile privind cheltuielile judiciare din cuprinsul sentinţei penale apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 868 RON, a rămas în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2018, inculpata A. a declarat recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat, în esenţă, că, raportat la materialul probator administrat la dosar, lipseşte tipicitatea subiectivă pentru comiterea infracţiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate, iar, pe fond, achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de "evaziune fiscală" în formă continuată şi soluţionarea laturii civile.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, constă, în esenţă, în aceea că, inculpata A., în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014, în calitate de notar public, a omis înregistrarea în evidenţele contabile ale Biroului Notarial Public "A." a sumei de 477.313,54 RON reprezentând venituri nete obţinute cu titlu de onorarii notariale (31 acte materiale) şi, totodată, a omis înregistrarea în evidenţele contabile şi nu a declarat TVA colectată, în cuantum de 43.304,41 RON (11 acte materiale), fapt ce a cauzat un prejudiciu bugetului de stat consolidat în cuantum total de 132.276,81 RON (echivalentul sumei de 29.792 euro), reprezentând impozit pe profit datorat în sumă de 37.010,17 RON şi TVA de plată în sumă de 95.266,64 RON.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatei A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014).

Plecând de la această situaţie de fapt stabilită, cu titlu definitiv, în cauză, recurenta inculpată A. a susţinut că activitatea imputată nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, întrucât, deşi primele două condiţii ale tipicităţii sunt îndeplinite, condiţia constând în existenţa unei concordanţe între elementele obiective şi subiective ale faptei concrete şi modelul legal nu este îndeplinită; aceasta, întrucât există o neconcordanţă în privinţa laturii subiective între forma de vinovăţie cu care a săvârşit fapta concretă - intenţia indirectă şi forma de vinovăţie din modelul legal - intenţia directă calificată prin scop.

Astfel, recurenta inculpată a arătat că a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi nu a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei, ci a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, aşa încât forma sa de vinovăţie este intenţia indirectă.

În acest sens, recurenta inculpată a arătat că declararea impozitului pe venit aferent a două treimi din perioada 2012 - 2014, respectiv din anii 2012 şi 2013, precum şi înscrierea olografă şi personal de către ea, în registrele profesionale, a sumelor stabilite şi încasate cu titlu de onorarii, precum şi după caz TVA, la fiecare act notarial şi procedură notarială, împreună cu secretarul biroului notarial şi fratele său, C., registre aflate la dosarul cauzei în original, nu sunt elemente sau aspecte ale unei atitudini caracteristice intenţiei directe, ci reliefează lipsa urmăririi rezultatului faptei, doar acceptarea acestuia, care sunt elemente definitorii ale intenţiei indirecte.

Examinând motivele recurentei inculpate, Înalta Curte constată că acestea au la bază negarea stării de fapt care a condus la reţinerea vinovăţiei sale şi tind la reevaluarea materialului probator sub acest aspect. Prin critica referitoare la comiterea faptei anterior descrise fără intenţie directă, ceea ce ar atrage, ca urmare, absenţa laturii subiective a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, recurenta inculpată A. aduce în discuţie, în mod esenţial, absenţa elementului subiectiv propriu infracţiunii analizate.

Or, această critică antamează împrejurări cu un pronunţat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatei faţă de faptă şi urmările sale şi care sunt circumscrise temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalităţii acesteia.

Tipicitatea subiectivă a infracţiunii implică examinarea unor circumstanţe de fapt şi, dat fiind scopul recursului în casaţie, nu poate fi cenzurată în acest cadru nici în baza cazului de casare invocat de inculpată şi nici a altui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În acest context, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că vinovăţia, ca element subiectiv al unei infracţiuni şi, implicit, elementele factuale care au stat la baza reţinerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie în baza cazului de casare invocat în speţă ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se şi cerinţele de tipicitate subiectivă ale infracţiunii.

În concluzie, având în vedere baza factuală reţinută de instanţa de apel, Înalta Curte constată că inculpata A. a fost condamnată pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (în perioada 01.01.2012 - 31.12.2014).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 14 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.

GGC - ED