Conflict between "damage caused" and "value of timber" thresholds in forestry crimes; scope of cassation review over factual valuation

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 210/02.03.2021, pronunţată de Judecătoria Satu Mare, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului A. , pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului A. (cu datele de identificare de mai sus), pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, faptă prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a stabilit inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă (de 6 luni închisoare), respectiv 2 luni închisoare, stabilind în sarcina inculpatului o pedeapsă de 10 luni închisoare.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a hotărât că inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a hotărât că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Satu Mare.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Silvică Maramureş - Ocolul Silvic Ulmeni, şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 51,66 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

În baza art. 25 raportat la art. 397 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B., şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 2.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

Împotriva sus menţionatei hotărâri a declarat apel inculpatul C.

Prin Decizia penală nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 210/02.03.2021, pronunţată de Judecătoria Satu Mare.

A fost desfiinţată în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare în pedepsele componente de:

- 6 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- 8 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, faptă prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A fost înlăturat sporul de 2 luni închisoare.

Au fost reţinute dispoziţiile art. 5 C. pen. şi a fost înlăturate dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. pen. în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

În baza art. 396 alin. (4) C. proc. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în cauză şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă care nu se mai execută, ca efect al contopirii, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu au contravenit deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, inculpatul A., prin apărător ales, avocat D., a declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii de recurs în casaţie, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"cu privire la infracţiunea de furt de arbori, prevăzută de dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a arătat că norma de incriminare, art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008 - forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, prevede următoarele:

"furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior".

S-a arătat că din modalitatea de redactare a dispoziţiilor din norma de incriminare mai sus menţionată rezultă că pentru a putea fi reţinută corespondenţa între modelul abstract prevăzut de disp. art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2000 şi fapta în concret săvârşită de către inculpatul recurent este necesar ca, printre altele, pe de o parte să existe o acţiune de luare din detenţia sau posesia altuia fără consimţământul acestuia, iar pe de altă parte, valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, însă, această ultimă condiţie, ca valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, nu este îndeplinită în nicuna dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului recurent.

Apărarea a susţinut că instanţa de apel nu a analizat deloc acest aspect, deşi a fost invocat prin motivele de apel formulate, apreciind, probabil, că prejudiciul adus fondului forestier este unul şi acelaşi lucru cu valoarea materialului lemnos sustras.

Confuzia instanţei de apel se evidenţiază şi prin modalitatea prin care aceasta se raportează la soluţionarea laturii civile de către prima instanţă, apreciind-o ca fiind corectă prin stabilirea prejudiciului conform dispoziţiilor art. 105 din Legea 46/2008.

Or, dispoziţiile art. 105 alin. (1) din Legea 46/2008 se referă la "prejudiciul adus fondului forestier naţional, denumit în continuare prejudiciu, indiferent de natura juridică a proprietăţii şi care se evaluează de către personalul silvic, în condiţiile legii".

Acest prejudiciu, adus fondului forestier, este avut în vedere şi de dispoziţiile art. 107 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008, care incriminează tăierea fără drept de arbori şi prin care prevede că: Tăierea, ruperea, distrugerea, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:

a) cu închisoare de ia 6 luni ia 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasa pe picior ia data comiterii faptei.

Or, atât din interpretarea gramaticală, cât şi din cea teleologică şi sistematică, reiese, în mod evident, faptul că valoarea care se are în vedere în cazul săvârşirii infracţiunii de tăiere de arbori fără drept, prevăzută de art. 107 alin. (1) lit. a), nu este aceeaşi cu cea care trebuie avută în vedere în cazul săvârşirii infracţiunii de furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a).

Pe când, în cazul infracţiunii de tăiere de arbori fără drept, pentru a fi tipică fapta, este necesar ca valoarea Prejudiciului Produs să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, în cazul infracţiunii de furt de arbori, pentru a fi tipică fapta, este necesar ca valoarea Materialului Lemnos sustras să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei.

Prin urmare, nu există şi nu se poate pune echivalenţă între valoarea prejudiciului produs fondului forestier şi valoarea materialului lemnos sustras.

De altfel, în cadrul întâlnirii preşedinţilor secţiilor penale ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţilor de apel organizată în perioada 16 - 17 mai 2019, s-a stabilit, că modalitatea de evaluare a rezultatului infracţiunilor prevăzute de art. 107 şi art. 109 din Legea nr. 46/2008 este diferită, în primul caz fiind determinat de valoarea prejudiciului stabilit în conformitate cu dispoziţiile legii speciale, în cel de-al doilea caz fiind determinat exclusiv de contravaloarea materialului lemnos. De aceea, în acest din urmă caz, valoarea materialului lemnos se va stabili în condiţiile dreptului comun, iar nu prin raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora.

În consecinţă, pentru corespondenţa modelului abstract prevăzut de disp. art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008 cu faptele în concret săvârşite de către inculpatul recurent prejudiciul ar fi trebuit calculat raportat strict la valoarea materialului lemnos, respectiv 3,7 mc pentru prima faptă şi 0,2 mc în cazul celei de a doua fapte.

Având în vedere faptul că, în conformitate cu disp. Art. II din Legea 265/2017, "de la data de 1 ianuarie 2018 se stabileşte preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la valoarea de 164 RON", rezultă că valoarea prejudiciului ar fi trebuit să fie 606,8 RON (3,7 mc. x 164 Iei) pentru prima faptă şi 32,8 RON (0,2 mc x 164 Iei) pentru a doua faptă

Or, având în vedere ca pentru reţinerea infracţiunii de furt de arbori este necesară condiţia ca valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior rezultă, cu puterea evidenţei că niciuna dintre cele două fapte nu este prevăzută de legea penală, acestea neconstituind infracţiuni.

S-a precizat că aceste motive au fost invocate în faţa instanţei de apel, însă nu au fost luate în considerare, instanţa de apel făcând o analiză "lapidară" din care nu se înţelege cum a fost găsit vinovat recurentul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri, şi, în rejudecare, achitarea inculpatului, în temeiul disp. art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. precum şi, în consecinţă, lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile.

Prin încheierea din data de 14 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2020, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., numai cu privire la infracţiunea de furt de arbori, faptă prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008.

A fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 în compunere de 3 judecători şi a fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 12 octombrie 2022.

La termenul din data de 12.10.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Analizând recursul în casaţie declarat, Înalta Curte constată că, în esenţă, criticile inculpatului fac referire la faptul că, pentru a putea fi reţinută corespondenţa între modelul abstract prevăzut de disp. art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2000 şi fapta în concret săvârşită de către inculpatul recurent este necesar ca, printre altele, pe de o parte, să existe o acţiune de luare din detenţia sau posesia altuia fără consimţământul acestuia, iar pe de altă parte, valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; însă, a arătat inculpatul că această ultimă condiţie, ca valoarea materialului lemnos sustras să fie de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei, nu este îndeplinită.

Înalta Curte constată că, în realitate, inculpatul contestă probatoriul administrat şi critică situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv de către instanţa de apel, având în vedere că valoarea materialului lemnos sustras reprezintă un element component ale acestei situaţii de fapt stabilite în urma administrării şi interpretării probatoriului, iar aşa cum s-a arătat în cele de mai sus, situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"... prin urmare, tăierea arborilor după expirarea acesteia (autorizaţiei) de către o persoană neînscrisă în autorizaţie nu poate constitui contravenţia la care face referire apărarea, ci este infracţiune având în vedere că volumul masei lemnoase rezultate este superior valorii de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Susţinerea inculpatului, potrivit căreia prejudiciul ar fi incert, este nefondată. Ocolul Silvic Ulmeni a depus o fişă de calcul a prejudiciului din care rezultă că acesta este în valoarea de 1939,96 RON, calculat cu respectarea dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 46/2008. Potrivit Legii nr. 256/2017, cu începere de la 01.01.2018, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit la valoarea de 164 RON. Ca atare, prejudiciul cauzat de inculpat depăşeşte de 5 ori această valoare (820 RON)."

Prin urmare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica apărării, în sensul că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, având în vedere că situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, fiind prevăzută de legea penală şi întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin. (1) lit. a) din Legea 46/2008.

Din analiza considerentelor deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată întrunind elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, aspecte care au fost amplu argumentate de către instanţa de apel, cu trimiteri la probatoriile pe care le-a avut în vedere, argumente pe care instanţa de casaţie le împărtăşeşte întru totul.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul - inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare pentru infracţiunea de furt de arbori.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din data de 01.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2022.

GGC - ED