Fraud and money laundering in fictitious leasing: scope of cassation review of factual findings and constitutive elements of the offense

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 78/P din 06.09.2021, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. x/2019, au fost condamnaţi inculpaţii:

1. A. , arestat în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. şi în condiţiile art. 68 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. şi în condiţiile art. 68 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) şi 45 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 8 (opt) luni închisoare, reprezentând o treime din restul pedepselor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, în condiţiile art. 68 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

2. B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. şi în condiţiile art. 68 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A fost condamnată aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002, art. 5 C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. şi în condiţiile art. 68 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) şi 45 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care adaugă un spor de 8 (opt) luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, în condiţiile art. 68 C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., au fost interzise inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 19 şi 404 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 şi 1382 C. civ., au fost admisă acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, să plătească părţii civile SC "C." SA, suma de 1.559.742,51 RON cu titlu de daune, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective.

În temeiul 249 alin. (1), (5) şi 6 C. proc. pen., raportat la art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracţiunea de spălare de bani, până la concurenţa sumei de 1.579.642,51 RON.

În temeiul 249 alin. (1), (5) şi 6 C. proc. pen., raportat la art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracţiunea de spălare de bani, până la concurenţa sumei de 860.000 RON.

S-a constatat că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. să plătească expertului D. suma de 5.630 RON, cu titlu de diferenţă onorariu pentru expertiza contabilă întocmită de către doamna expert.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1.000 RON, iar pe inculpata B. să plătească statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reţinut că:

- faptele inculpaţilor A., administrator de fapt al SC "E." SRL, care, în cooperare cu inculpata B., administrator de drept al SC "F." SRL, în perioada mai - iunie 2008, prin conceperea unor mijloace frauduloase (facturi, protocoale de acceptare, procese-verbale de primire) ce atestă împrejurări fictive (vânzarea de către SC "E." SRL a trei autoutilaje către un furnizor - parte în trei contracte de leasing financiar, respectiv primirea bunurilor în folosinţă de către utilizatorul SC "F." SRL din aceste contracte), au indus în eroare finanţatorul din contractele de leasing, SC "G." SA, cu privire la existenţa bunurilor şi la primirea lor de către utilizator, în scopul de a obţine în mod injust de la finanţator plata a 80% din preţul utilajelor transferate fictiv (1.579.642,51 RON), faptele având ca rezultat păgubirea SC "G." SA cu valoarea de achiziţie a bunurilor, de 2.076.774,77 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 5 C. pen., având în vedere faptul că prejudiciul cauzat depăşeşte suma de 2 milioane RON.

- faptele inculpatului A., administrator de fapt al SC "E." SRL şi administrator de drept la SC "H." SRL, de a participa la transferul folosului injust obţinut prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, respectiv suma de 1.579.642,51 RON, în contul bancar al SC "E." SRL, de unde a transferat parte din sumă în conturile SC "I." SRL, administrată de către inculpata B., şi al SC "H." SRL, administrată de el însuşi, cu explicaţia unor raporturi comerciale fictive, pentru a disimula provenienţa sumelor de bani şi a-şi ascunde implicarea în fraudă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- faptele inculpatei B., administrator de drept al SC I. SRL, de a participa la transferul bancar al sumei de 860.000 RON provenind din folosul injust al infracţiunii de înşelăciune, din contul SC "E. SRL în contul SC "I. SRL, de unde a transferat parte din sumă în alt cont al acestei societăţi şi în contul SC "F." SRL, administrată de ea însăşi, pentru a disimula provenienţa sumelor de bani cu explicaţia unor raporturi comerciale fictive şi a-şi ascunde implicarea în fraudă, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Împotriva sus menţionatei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpaţii A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 6.09.2021 a Tribunalului Neamţ, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată, şi în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente.

a. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 79 alin. (3) C. pen. şi art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) şi 45 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, în condiţiile art. 68 C. pen.

b. A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 5 C. pen., de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) şi 45 C. pen., a fost aplicată inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând o treime din restul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, în condiţiile art. 68 C. pen.

În baza art. 249 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracţiunile de înşelăciune, până la concurenţa sumei de 1.559.742,51 RON.

Au fost înlăturate dispoziţiile de instituire a măsurii sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor A. şi B., în vederea garantării acoperirii prejudiciului cauzat prin infracţiunile de spălare de bani, până la concurenţa sumelor de 1.579.642,51 RON, respectiv 860.000 RON.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

II. În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, a declarat recurs în casaţie, în termenul legal, inculpata B., prin apărător ales, avocat J.

În motivarea scrisă a cererii de recurs în casaţie, inculpata, prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" cu privire la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 5 C. pen.

S-a arătat că inculpata a fost împuternicită de fratele ei să administreze societatea SC K. SRL cu puteri depline, iar în mai- iunie 2008 au fost încheiate trei contracte comerciale de vânzare-cumpărare între SC L. SRL (furnizor), SC G. (cumpărător) şi SC M. SRL (utilizator), în baza cărora societatea de leasing a achitat vânzătorului suma totală de 2.076,774,77 RON.

Pentru a se putea achita contravaloarea acestor utilaje s-au încheiat şi întocmit contracte de leasing financiar între SC G. şi SC F. SRL

Aceste contracte prevedeau următorul mecanism: 2% se achitau cu ocazia încheierii contractului, respectiv 497.132,26 RON, iar restul în rate lunare.

După plata câtorva rate, societatea F. nu a mai putut achita ratele respective, iar societatea de leasing, la momentul la care a dorit să obţină restituirea utilajelor, ar fi constatat că utilajele respective nu existau în patrimoniul societăţii controlate de inculpata B.

Apărarea susţine că acele utilaje au existat, contractul de leasing financiar a fost încheiat în condiţii legale, iar conduita inculpatei nu poate întruni elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, fiind imposibil, din punct de vedere juridic ca avansul să constituie atât mijlocul fraudulos, cât şi prejudiciul.

Referitor la temeiurile care indică imposibilitatea stabilirii avansului ca mijloc fraudulos şi ca prejudiciu inculpata a precizat următoarele:

În vederea pronunţării unei soluţii de condamnare este imperativ ca fapta comisă în concret în dauna societăţii de leasing să întrunească elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Prin urmare, este imperios necesar să avem un prejudiciu de peste 2.000.000 RON pentru reţinerea articolului prev. de art. 2561 C. pen.

Prezenta analiză îşi are sorgintea în afirmaţia pe care o regăsim în cuprinsul considerentelor deciziei penale recurate şi anume faptul că în opinia Curţii avansul acordat pentru încheierea contractului de leasing reprezintă mijlocul fraudulos folosit de inculpaţi pentru a se concretiza contractul de leasing.

Aşadar, inculpata susţine că, analizând starea de fapt reţinută de Curtea de Apel Bacău nu putem identifica vreo piesa probatorie din care sa reiasă ca acel avans ar fi reprezentat mijlocul fraudulos.

Astfel, avansul este suma de bani plătită în mod anticipat în contul unor servicii care urmează să se realizeze.

Mijlocul fraudulos este definit de către literatura de specialitate ca fiind acel mijloc folosit de agent pentru a crea o mare aparenţă de veridicitate (pentru a menţine inducerea în eroare). De pildă, folosirea unor înscrisuri false sau valori false pentru a confirma victimei realitatea celor afirmate.

Prin urmare, acest mijloc fraudulos este situat din punct de vedere cronologic anterior consumării infracţiunii şi chiar anterior existenţei unei tentative.

Mai mult, inculpata B. a achitat acel avans anterior consumării infracţiunii (fiind o infracţiune de rezultat), toate documentele justificative regăsindu-se de o manieră scriptică la dosarul cauzei.

Totodată, impedimentul este cu atât mai evident cu cât Curtea de Apel a reţinut că acel avans reprezintă mijlocul fraudulos şi face parte integrantă din presupusul prejudiciu.

Apărarea susţine că este de ordinul evidenţei că prejudiciul reprezintă paguba suferita de pe urma infracţiunii, or pentru a exista un prejudiciu trebuie să avem o infracţiune consumată care să fi produs acel prejudiciu.

Prin urmare, nu doar ca este imposibil a se considera că acel avans reprezintă mijlocul fraudulos, ci este şi eronat, căci s-a ales această abordare doar pentru a se găsi o justificare pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, ceea ce imprimă un caracter nelegal hotărârii recurate.

Finalmente, se observă că aproape orice acţiune sau sumă de bani folosită anterior pentru a-l ajuta pe agent să comită fapta de înşelăciune ar putea fi considerat mijloc fraudulos, însă acel avans nu poate fi reţinut sub forma unui prejudiciu, fiind contrar oricărei logici elementare.

Aşadar, în urma analizei lucide a stării de fapt şi prin prisma acestor piese probatorii evidente, s-a arătat că fapta de înşelăciune reţinută de către Curtea de Apel Bacău nu poate îmbrăca forma trasată de legiuitor la art. 2561 C. pen.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, achitarea inculpatei B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, întrucât fapta comisă de aceasta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 14 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., numai cu privire la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 5 C. pen.

La termenul din data de 12.10.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpată, cauza rămânând în pronunţare.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpata B., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpata B., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Analizând recursul în casaţie declarat, Înalta Curte constată că, în esenţă, criticile inculpatei fac referire la faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, fiind vorba despre o neexecutare a unei obligaţii civile, respectiv a unui contract de leasing; că pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare ar fi trebuit ca fapta comisă de către recurenta inculpată B. în dauna societăţii de leasing să întrunească elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, respectiv existenţa unui prejudiciu de peste 2.000.000 RON, aşa cum prevede art. 2561 C. pen. Or, în hotărârea de condamnare pronunţată, Curtea de Apel Bacău a reţinut că prejudiciul este de peste 2.000.000 RON, pentru ca ulterior aceeaşi instanţă să precizeze că folosul patrimonial obţinut ca urmare a săvârşirii infracţiunii este de 1.500.000 RON; totodată, a mai susţinut inculpata că instanţa a calificat suma de 500.000 RON dată drept avans ca mijloc fraudulos folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi a dispus confiscarea acesteia, însă prejudiciul reprezintă paguba suferită de pe urma săvârşirii infracţiunii, iar pentru a exista un prejudiciu trebuie să existe o infracţiune consumată care să fi produs prejudiciul respectiv.

Pe situaţia de fapt stabilită cu titlul definitiv de către instanţele de fond şi de apel s-a reţinut că "faptele inculpaţilor A., administrator de fapt al SC "E." SRL, care, în conivenţă cu inculpata B., administrator de drept al SC "F." SRL, în perioada mai - iunie 2008, prin conceperea unor mijloace frauduloase (facturi, protocoale de acceptare, procese-verbale de primire) ce atestă împrejurări fictive (vânzarea de către SC "E." SRL a trei autoutilaje către un furnizor - parte în trei contracte de leasing financiar, respectiv primirea bunurilor în folosinţă de către utilizatorul SC "F." SRL din aceste contracte), au indus în eroare finanţatorul din contractele de leasing, SC "G." SA, cu privire la existenţa bunurilor şi la primirea lor de către utilizator, în scopul de a obţine în mod injust de la finanţator plata a 80% din preţul utilajelor transferate fictiv (1.579.642,51 RON), faptele având ca rezultat păgubirea SC "G." SA cu valoarea de achiziţie a bunurilor, de 2.076.774,77 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen. şi art. 5 C. pen., având în vedere faptul că prejudiciul cauzat depăşeşte suma de 2 milioane RON."

Înalta Curte constată că ceea ce critică, în concret, inculpata este însăşi situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv de către cele două instanţe, întrucât valoarea prejudiciului produs părţii civile şi reţinerea de către instanţa de apel a faptului că plata avansului de către inculpaţi a reprezentat un mijloc fraudulos sunt elemente componente ale acestei situaţii de fapt stabilite în urma administrării şi interpretării probatoriului, iar aşa cum s-a arătat în cele de mai sus, situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"... probele administrate în cauză relevă în mod cert şi precis că inculpaţii apelanţi B. şi A. au indus în eroare finanţatorul din contractele de leasing, SC "G." SA, cu privire la existenţa bunurilor şi la primirea lor de către utilizator, în scopul de a obţine în mod injust de la finanţator plata a 80% din preţul utilajelor transferate fictiv (1.579.642,51 RON), faptele având ca rezultat păgubirea SC "G." SA cu valoarea de achiziţie a bunurilor, de 2.076.774,77 RON.

Curtea reaminteşte că pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune în convenţii este necesar ca acţiunea făptuitorului de amăgire a unei persoane să fie făcută în aşa manieră, încât aceasta să dobândească o reprezentare denaturată, falsă, asupra unei anumite situaţii, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, inducere în eroare în absenţa căreia cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

În atare condiţii, Curtea apreciază că achitarea de către SC F. SRL (administrată de inculpata B.) a sumei de 497.132,26 RON cu titlu de avans al contractelor de leasing, nu produce nicio consecinţă în ceea ce priveşte întinderea rezultatul păgubitor al acţiunilor de inducere în eroare exercitate de inculpaţi faţă de partea civilă, întrucât achitarea voluntară a acestei sume reprezenta o condiţie obligatorie pentru obţinerea încheierii contractelor de leasing, fără de care încheierea acestor acte juridice nu ar fi avut loc, iar inculpaţii nu ar fi putut realiza produsul infracţiunilor, respectiv finanţarea frauduloasă în maniera arătată în considerentele sentinţei apelate.

Cu alte cuvinte, plata avansului de către inculpaţi a reprezentat un mijloc fraudulos folosit de către aceştia împreună cu celelalte mijloace (facturi, protocoale de acceptare, procese-verbale de primire) ce atestă împrejurări fictive (vânzarea de către SC "E." SRL a trei autoutilaje către un furnizor - parte în trei contracte de leasing financiar, respectiv primirea bunurilor în folosinţă de către utilizatorul SC "F." SRL din aceste contracte), în scopul convingerii părţii civile prin inducere în eroare de a încheia contractele prin care au obţinut finanţarea frauduloasă.

Curtea subliniază că activitatea infracţională concretă a inculpaţilor constă în înşelarea părţii civile cu ocazia încheierii celor trei contracte de leasing prin folosirea mijloacelor frauduloase sus amintite, manopere fără de care partea civilă nu ar fi încheiat contractele.

Faţă de aceste considerente, Curtea, în dezacord cu opinia inculpaţilor consideră că paguba direct cauzată prin infracţiunea de înşelăciune este în valoare de 2.076.774,77 RON (care a ajuns în patrimoniul inculpaţilor) şi reprezintă valoarea de achiziţie a bunurilor ce au făcut obiectul celor trei contracte de leasing şi care, potrivit clauzelor prevăzute în aceste contracte, sunt în proprietatea finanţatorului pe toată durata contractelor, până la plata ratelor şi a valorii reziduale.

În plus, Înalta Curte notează că reţinerea unui alt prejudiciu ar conduce la schimbarea încadrării juridice, ceea ce, de asemenea, nu este permis a se efectua în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte critica apărării, care a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, fiind vorba despre o neexecutare a unei obligaţii civile, respectiv a unui contract de leasing, Înalta Curte constată că este neîntemeiată o astfel de critică, întrucât situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, fiind prevăzută de legea penală şi întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 2561 C. pen.

Din analiza considerentelor deciziei penale atacate şi din actele dosarului, rezultă că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, fapta pentru care inculpata a fost trimisă în judecată întrunind elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnată, aspecte care au fost amplu argumentate de către instanţele de fond şi de apel, cu trimiteri la probatoriile pe care le-au avut în vedere, argumente pe care instanţa de casaţie le împărtăşeşte întru totul.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurenta - inculpată nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare pentru infracţiunea de înşelăciune.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata B. împotriva Deciziei penale nr. 192 din data de 09 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2022.

GGC - ED