Withdrawal of cassation appeal in organized crime and fraud sentencing dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by accepting the defendant's withdrawal of his cassation appeal, thereby leaving the appellate court's decision of March 3, 2022, in force; the defendant was ordered to pay 100 RON in judicial costs, while the 680 RON honorarium for the court-appointed defense was charged to the Ministry of Justice. The underlying dispute concerned the calculation of the total prison sentence for a defendant convicted of organized crime group formation and fraud with especially serious consequences, where the defense had challenged the appellate court's application of the intermediate plurality rule under Article 44(2) of the Penal Code, arguing that all concurrent penalties should have been merged without the mandatory surcharge calculated by the trial court. The High Court’s ruling was based on the procedural discretion to accept a voluntary withdrawal of the appeal prior to the closure of hearings under Article 436(3) of the Code of Criminal Procedure, rendering a substantive review of the sentencing calculations unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 367 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 43 alin. (1) C. pen, art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, art. 396 alin. (10) C. proc. pen; Withdrawal of cassation appeal in organized crime and fraud sentencing dispute: The underlying dispute concerned the calculation of the total prison sentence for a defendant convicted of organized crime group formation and fraud with especially serious consequences, where the defense had challenged the appellate court's application of the intermediate plurality rule under Article 44(2) of the Penal Code, arguing that all concurrent penalties should have been merged without the mandatory surcharge calculated by the trial court. The High Court’s ruling was based on the procedural discretion to accept a voluntary withdrawal of the appeal prior to the closure of hearings under Article 436(3) of the Code of Criminal Procedure, rendering a substantive review of the sentencing calculations unnecessary.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for accepting the withdrawal of the cassation appeal and dismissing the case without a substantive review.
Basis for imposing judicial costs on the recurent.
Basis for ordering the payment of the court-appointed defense attorney's honorarium from the Ministry of Justice funds.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 404 pronunţată la data de 05.10.2021 în Dosarul nr. x/2019, Tribunalul Iaşi, printre altele, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A., zis "B." sau "C.", pentru săvârşirea infracţiunilor de:
1. a) constituire a unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii) prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (raportat la art. 43 alin. (1) C. pen.), art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 79 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (fapte comise în perioada octombrie 2017 - ianuarie 2018), la pedeapsa principală de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicându-i pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi n) C. pen., pentru o perioadă de 4 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.
b) înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 2561 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (raportat la art. 43 alin. (1) C. pen.), art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 375 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 79 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (fapte comise în perioada octombrie 2017 - ianuarie 2018), la pedeapsa principală de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicându-i pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi n) C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi.
2. A constatat că infracţiunile deduse judecăţii (categoria C = al doilea termen al recidivei) au fost comise de inculpatul A. în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului, prin Sentinţa penală nr. 330 din 13.03.2015 a Judecătoriei Oradea rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 382/A din 29.05.2015 a Curţii de Apel Oradea, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni concurente (patru de "înşelăciune" şi două de "complicitate la înşelăciune") comise în perioada 16 - 28.06.2005 (şi care reprezintă primul termen al recidivei - categoria B), suspendare care a fost anulată, în mod definitiv, prin Sentinţa penală nr. 2433 din 20.10.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală (astfel cum a fost modificată şi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 429/A din 04.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti), menţinând, totodată, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.
3.1. A constatat că infracţiunile deduse judecăţii au fost comise de inculpatul A. în condiţii de concurs real prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen. cu:
a) infracţiunea de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapte comise în perioada martie 2012 - 31.01.2013) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa principală de 7 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 2433 din 20.10.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Bucureşti - secţie I Penală (astfel cum a fost modificată şi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 429/A din 04.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti), la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani, precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi.
b) infracţiunea de complicitate la delapidare prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 cu referire la art. 308 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (comisă în perioada 14 - 25.10.2014) pentru care inculpatul A. a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 124 din 29.06.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Râmnicu Sărat (modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 963 din 10.10.2018 a Curţii de Apel Ploieşti), la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani), la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. pe o durată de 2 ani, precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi.
3.2. A constatat că infracţiunile anterior menţionate (pct. 3.1 - categoria A de infracţiuni) sunt concurente atât cu infracţiunile ce reprezintă primul termen la recidivei, cât şi cu infracţiunile ce reprezintă al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.
4. În baza art. 97 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu referire la art. 308 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. (comisă în perioada 14 - 25.10.2014) prin Sentinţa penală nr. 124 din 29.06.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Râmnicu Sărat (modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 963 din 10.10.2018 a Curţii de Apel Ploieşti).
5. A descontopit pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 2433 din 20.10.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2014 de către Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală (astfel cum a fost modificată şi a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 429/A din 04.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti), pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exerciţiului aceloraşi drepturi în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, cu înlăturarea sporului de 1 an închisoare, după cum urmează:
a) pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. (fapte comise în perioada martie 2012 - 31.01.2013), pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. (1969) pe o perioadă de 5 ani şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi;
b) 6 pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare aplicate pentru săvârşirea a patru infracţiuni de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969) (comise în perioadele 20 - 22.06.2005, 16 - 22.06.2005, 15 - 23.06.2005 şi 27 - 28.06.2005), şi, respectiv a două infracţiuni de complicitate la înşelăciune prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. (1969) (comise în perioadele 16 - 17.06.2005 şi 21 - 27.06.2005), precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) toate aplicate prin Sentinţa penală nr. 330 din 13.03.2015 a Judecătoriei Oradea (aşa cum a fost modificată şi a rămasă definitiv prin Decizia penală nr. 382 din 29.05.2015 a Curţii de Apel Oradea);
c) sporul de pedeapsă de 1 an închisoare.
6.1. În baza dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi la Deciziile nr. 7/HP/2016 şi nr. 22/HP/2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului pentru infracţiunile din categoriile A şi B, respectiv pedepsele de 7 ani şi 2 ani închisoare (menţionate la pct. 3.1), precum şi cele 6 pedepse a câte 3 ani fiecare (menţionate la pct. 2 şi 5.b.), în pedeapsa cea mai grea dintre ele de 7 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul (de 20 ani) celorlalte 6 pedepse, respectiv un spor în cuantum de 6 ani şi 8 luni închisoare, stabilind astfel pentru inculpatul A. pedeapsa principală rezultantă de 13 ani şi 8 luni închisoare.
6.2. În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (2) şi (3) lit. a) raportat la art. 38 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 10 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., la Deciziile nr. 29/HP/2015 şi nr. 22/HP/2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a contopit pedepsele complementare aplicate inculpatului pentru infracţiunile din categoriile A şi B (respectiv pentru infracţiunile menţionate la pct. 3.1 şi, respectiv, la pct. 2 şi 5.b.), în pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 68 alin. (1) lit. b) raportat la art. 45 alin. (4) C. pen. a constatat că această pedeapsă complementară a fost deja executată, începând cu data de 10.10.2018, respectiv data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 124 din 29.06.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Judecătoria Râmnicu Sărat (modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 963 din 10.10.2018 a Curţii de Apel Ploieşti).
6.3. În baza dispoziţiilor art. 45 alin. (5) cu referire la alin. (2) şi (3) lit. a) raportat la art. 38 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., a contopit pedepsele accesorii ce i-au fost aplicate inculpatului pentru infracţiunile din categoriile A şi B (respectiv pentru infracţiunile menţionate la pct. 3.1 şi, respectiv, la pct. 2 şi 5.b.), în pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen.
7. În baza art. 43 alin. (2) teza I C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A. pentru cele două infracţiuni deduse judecăţii (menţionate la pct. 1 lit. a) şi b), în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 6 luni şi 20 zile de închisoare, stabilind astfel pentru inculpatul A. pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 20 zile de închisoare (stabilită pentru categoria C de infracţiuni) şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi n) C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea aceloraşi drepturi.
8. În baza art. 43 alin. (2) teza a II-a C. pen. a adăugat pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 10 luni şi 20 zile de închisoare (menţionată la pct. 7.1. - stabilită pentru concursul de infracţiuni dedus judecăţii şi care reprezintă al doilea termen al recidivei postcondamnatorii = C) la pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 8 luni închisoare (menţionată la pct. 6.1. - stabilită pentru concursul de infracţiuni ce include şi primul termen al recidivei postcondamnatorii = A şi B), stabilind pentru inculpatul A. pedeapsa rezultantă totală de executat de 17 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare şi pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) şi n) C. pen. pentru o perioadă de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie rezultantă, constând în interzicerea aceloraşi drepturi
9. În baza dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. a) raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a scăzut din pedeapsa principală aplicată inculpatului A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 02.07.2019 la zi; perioada reţinerii şi arestării preventive de la 12.03.2013 la 28.08.2013, precum şi perioada executată de la 05.06.2020 şi până la zi în baza mandatului nr. x/04.06.2020 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală în Dosarul nr. x/2014; durata reţinerii de 24 de ore, din data de 20.01.2015, din Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Râmnicu Sărat, jud. Buzău.
10. În baza dispoziţiilor art. 112 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul A., în folosul statului, a sumei totale de 4.549 RON, ce nu a servit la despăgubirea persoanelor vătămate SC "D." SRL Bucureşti şi SC "E." SRL Bucureşti (din care suma de 3761 RON reprezintă 1/9 din prejudiciul cauzat primei persoane vătămate în cuantum de 33.846,46 RON, iar suma de 788 reprezintă 1/9 din prejudiciul cauzat celei de a persoane vătămate de 7.090,50 RON).
Împotriva acestei sentinţe, printre alţii, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpatul A.
Prin Decizia nr. 157/2022 din data de 03 martie 2022, Curtea de Apel Iaşi, noul C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 404 din 05.10.2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2019, pe care a desfiinţat-o, în parte şi cu privire la inculpatul A. a dispus următoarele:
A descontopit pedeapsa principală rezultantă a închisorii de 17 ani, 6 luni şi 20 de zile închisoare, stabilită pentru inculpatul A. în pedepsele componente de 13 ani şi 8 luni închisoare (menţionată la pct. 6.1. din sentinţa apelată, reprezentând primul termen al recidivei postcondamnatorii) şi 3 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare (stabilită pentru concursul de infracţiuni dedus judecăţii.)
A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani, 10 luni şi 20 de zile închisoare în pedepsele componente principale de: 1 an şi 8 luni închisoare şi 3 ani şi 4 luni închisoare, cu înlăturarea sporului aplicat, de 6 luni şi 20 de zile închisoare, pedepsele complementare şi accesorii.
A redus pedeapsa principală stabilită de instanţa de fond pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat (modalitatea constituirii), prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, precum şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 79 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (fapte comise în perioada octombrie 2017 - ianuarie 2018), de la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, la pedeapsa de 1 an închisoare.
A redus pedeapsa principală stabilită de instanţa de fond pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 2561 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (16 acte materiale), cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, precum şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu referire la art. 79 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (fapte comise în perioada octombrie 2017 - ianuarie 2018) la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A menţinut dispoziţiile cuprinse la punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6 din dispozitivul sentinţei apelate.
În baza art. 43 alin. (2) teza I C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la Decizia nr. 22/HP/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A. pentru cele două infracţiuni deduse judecăţii, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, de 4 luni închisoare, stabilind astfel pentru inculpatul A. pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare. (stabilită pentru categoria C de infracţiuni).
În baza art. 43 alin. (2) C. pen. cu referire la Decizia nr. 22/HP/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a adăugat pedeapsa principală rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare (stabilită pentru concursul de infracţiuni dedus judecăţii) la pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 8 luni închisoare (menţionată la pct. 6.1. şi stabilită pentru concursul de infracţiuni ce formează primul termen al recidivei postcondamnatorii = A şi B), şi a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă totală de 16 ani închisoare, menţinând, totodată, pedepsele complementare şi accesorii stabilite pe lângă fiecare pedeapsă principală şi pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii.
Împotriva Deciziei penale nr. 157/2022 din data de 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, noul C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 28.03.2022.
Prin cererea formulată de inculpat a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, inculpatul a arătat, în esenţă, că, în mod eronat, au fost individualizate pedepsele aplicate acestuia prin raportare la art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. şi la Deciziile nr. 7/HP/2016 şi nr. 22/HP/2020 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, criticând modul în care au fost contopite pedepsele principale aplicate inculpatului prin Decizia penală nr. 429/A din 04.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv pedepsele de 7 ani şi 2 ani închisoare, precum şi cele aplicate prin Decizia penală nr. 382/A din 29.05.2015 a Curţii de Apel Oradea, respectiv 6 pedepse a câte 3 ani fiecare, context în care a apreciat că se impune contopirea tuturor pedepselor conform art. 44 alin. (2) C. pen. referitor la pluralitatea intermediară, cu aplicarea Deciziei nr. 7/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Recurs în interesul legii, dar şi a Deciziei nr. 7/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, având drept consecinţă înlăturarea sporului de 2 ani aplicat prin hotărârea recurată.
Prin încheierea din 28 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 157 din 03 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen., secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 11 octombrie 2022, inculpatul A., aflat în stare de detenţie, prin intermediul videoconferinţei organizate la locul de deţinere, Penitenciarul Giurgiu, a precizat că înţelege să îşi retragă recursul în casaţie formulat.
Având în vedere solicitarea inculpatului A. în sensul retragerii recursului în casaţie formulat, reprezentând manifestarea sa de voinţă valabil exprimată, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 436 alin. (3) C. proc. pen., care prevăd că până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, părţile şi procurorul îşi pot retrage recursul în casaţie declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere. (...), Înalta Curte va lua act de retragerea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 157 din 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 157 din 03.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 octombrie 2022.
GGC - ED