Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 362/2023 AI generated

No appeal available against procedural rejection of revision request challenging final non-prosecution complaint ruling

Case Number Decizia nr. 362/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by three petitioners against the Court of Appeal's decision to reject their revision request, thereby upholding the final judgment that had previously dismissed their complaint against a non-prosecution order and obligating the appellants to pay 200 RON in court costs each. The dispute concerned the admissibility of an appeal challenging the inadmissibility of a revision request, which had itself targeted a final court ruling that dismissed a complaint against the Public Prosecutor's decision not to initiate criminal investigation. Relying on the principle that appeals are admissible only when expressly provided by law and citing Article 425 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the law does not regulate the possibility of filing an appeal against a decision rejecting a revision request as inadmissible, rendering the petitioners' appeal procedurally defective and inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen, art. 340 C. proc. pen, art. 4251 C. proc. pen, art. 4251 din C. proc. pen, art. 341 alin. (8) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; No appeal available against procedural rejection of revision request challenging final non-prosecution complaint ruling: The dispute concerned the admissibility of an appeal challenging the inadmissibility of a revision request, which had itself targeted a final court ruling that dismissed a complaint against the Public Prosecutor's decision not to initiate criminal investigation. Relying on the principle that appeals are admissible only when expressly provided by law and citing Article 425 of the Code of Criminal Procedure, the court determined that the law does not regulate the possibility of filing an appeal against a decision rejecting a revision request as inadmissible, rendering the petitioners' appeal procedurally defective and inadmissible.

Keywords

AI generated
revision of a judgment criminal complaint procedural orders appealability of remand decision opposition proceedings administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated
art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen
1/F/CC/CP din 08.01.2020, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., a fost respinsă plângerea formulată de către petentele A., B.
art. 340 C. proc. pen
Având în vedere că hotărârea pronunţată în procedura reglementată de art. 340 şi următoarele C.
art. 4251 C. proc. pen
Declararea şi soluţionarea contestaţiei sunt reglementate prin dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen..
art. 4251 din C. proc. pen
(1) al art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 341 alin. (8) C. proc. pen
1/F/CC/CP din 08.01.2020, în baza art. 341 alin.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited in the dispositive to obligate the appellants to pay 200 RON in court costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited in the dispositive to obligate the appellants to pay 200 RON in court costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 5/F/CC/CP din 09 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi C. împotriva Încheierii nr. 1/F/CC/CP din 08.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut următoarele:

La data de 06.12.2022, a fost înregistrată pe rolul instanţei cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi C., împotriva Încheierii nr. 1/F/CC/CP din 08.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019, pentru diverse motive de netemeinicie.

A fost ataşat Dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Piteşti, în care, prin Încheierea nr. 1/F/CC/CP din 08.01.2020, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., a fost respinsă plângerea formulată de către petentele A., B. şi C. împotriva Ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 48/P/2006 din 27.02.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Având în vedere că hotărârea pronunţată în procedura reglementată de art. 340 şi următoarele C. proc. pen.., ce vizează plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, nu este susceptibilă de exercitarea vreunei căi de atac, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.

Împotriva Încheierii nr. 5/F/CC/CP din 09 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, revizuentele C., B. şi A. au formulat contestaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 31.03.2023.

La termenul din data de 16 mai 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că aceasta vizează o hotărâre definitivă prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire formulată împotriva unei încheieri prin care s-a respins o plângere formulată împotriva unei soluţii de neurmărire/netrimitere în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 340 C. proc. pen.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În urma unui scurt istoric al cauzei, se constată următoarele:

v prin Încheierea nr. 1/F/CC/CP din 08.01.2020 al Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., a fost respinsă plângerea formulată de petentele A., B. şi C. împotriva Ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale nr. 48/P/2006 din 27.02.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti;

v prin Încheierea nr. 5/F/CC/CP din 09 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A., B. şi C. împotriva Încheierii nr. 1/F/CC/CP din 08.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Revizuentele C., B. şi A. au formulat contestaţie împotriva acestei din urmă încheieri (nr. 5/F/CC/CP din 09 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022).

Declararea şi soluţionarea contestaţiei sunt reglementate prin dispoziţiile art. 4251 C. proc. pen.. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În cauză, revizuentele au formulat contestaţie împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire (formulată împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o plângere formulată împotriva unei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale - această din urmă hotărâre fiind definitivă, potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen..).

Aşa cum s-a menţionat deja, procesul penal se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că revizuentele au declarat contestaţie împotriva unei încheieri cu privire la care legea nu reglementează posibilitatea exercitării acestei căi de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarele C., B. şi A. împotriva Încheierii nr. 5/F/CC/CP din 09 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., vor fi obligate contestatoarele la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarele C., B. şi A. împotriva Încheierii nr. 5/F/CC/CP din 09 februarie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2022.

Obligă contestatoarele la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2023.

GGC - NN