Constitutional exception in inadmissible cassation appeal dismissed as irrelevant to the cause

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, printre altele, s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.

Prima instanţă a reţinut că la data de 01.03.2023, sub nr. dosar x/2023, petentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 737 din 05 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2018, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 21 şi art. 23 din Constituţia României, art. 6 CEDO raportat la dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., apreciind că există o cauză de încetare a procesului penal care nu a fost avută în vedere de către instanţa de apel, respectiv prescripţia răspunderii penale.

În motivele contestaţiei în anulare, cu privire la temeiul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestatorul a arătat că instanţa de apel a dispus în mod greşit condamnarea sa prin Decizia penală nr. 737/A din 05.08.2020 a Curţii de Apel Timişoara, deşi în speţă intervenise prescripţia răspunderii penale.

De asemenea, s-a constatat că la data de 23 martie 2023, petentul a depus la dosar cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 248 la data de 10.04.2015. Petentul a apreciat că în aceste condiţii dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen. şi Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituţionale şi încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4), (5); art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 61, art. 73, art. 74, art. 124, art. 123 şi art. 129 din Constituţia României şi art. 6, art. 13 CEDO.

Petentul a susţinut că sunt neconstituţionale dispoziţiile prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a modifica norme instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative încălcându-se principiul separării puterilor în stat, consacrat de Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), conform căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării (Decizia nr. 132/04.12.20228).

Petentul a mai arătat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 838/03.07.2009 prevede că în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora.

În aceste condiţii, în opinia petentului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a legiferat în locul Parlamentului Românei, iar prin deciziile de interpretare pe care le-a emis a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 26, art. 28, art. 53, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129 din Constituţia României şi art. 6 şi art. 13 CEDO, dată fiind pronunţarea Decizie nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care aceasta a încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 CEDO.

Petentul a mai arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 10/2017, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, şi a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depăşit atribuţiile şi competentele sale substituindu-se Parlamentului României şi Guvernului României, încălcând astfel, dispoziţiile art. art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 23, art. 26, art. 28, art. 51, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129 din Constituţia României şi art. 6 şi art. 13 CEDO, precum şi dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 CEDO. Decizia nr. 678/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este neconstituţională întrucât adaugă la Constituţie şi la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022.

Petentul a arătat că prin Decizia nr. 67/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen., şi instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii, astfel, instigă şi obligă instanţele din România să nu respecte Constituţia României precum şi Deciziile constituţionale.

Curtea a statuat că reglementarea motivului de contestaţie în anulare criticat prin prezenta excepţie (art. 426 lit. b) C. proc. pen.) nu este de natură de a încălca dreptul la un proces echitabil prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţia României. În acest sens, Curtea constată că dacă procedura reglementată prin textul criticat, ar putea presupune administrarea unor noi probe, sau reevaluarea unor probe existente, participanţii la procesul penal beneficiază, prin aplicarea dispoziţiile art. 431 şi 432 C. proc. pen. de toate garanţiile procesuale care le presupune dreptul la un proces echitabil (Decizia nr. 514/07.07.2015).

Scopul reglementării competenţei instanţei supreme de a asigura interpretare unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti îl constituie promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme. Legiuitorul, având în vedere poziţia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti precum şi rolul său prevăzut de Constituţie a instituit obligativitatea interpretării date de aceasta în scopul aplicării unitare de către instanţe judecătoreşti a unui text fără ca astfel instanţa supremă să se substituie Parlamentului (Decizia nr. 585/05.11.2011).

Obligativitatea dezlegărilor dată problemelor de drept, prin soluţionarea unui recurs în interesul legii înseamnă că judecătorul trebuie să se conformeze unei interpretări normative unitare date de instanţa supremă (Decizia nr. 8/18.01.2011)

Curtea Constituţională decide asupra constituţionalităţii legilor, în timp ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul recursului în interesul legii decide asupra modului de interpretare şi aplicare a conţinutului normelor juridice. Pe de altă parte, deciziile CCR sunt general obligatorii potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, inclusiv pentru legiuitor, în timp ce deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe cale recursului în interesul legii se adresează judecătorului de la instanţele judecătoreşti.

Altfel spus, în aceste condiţii, dezlegarea dată problemelor de drept judecate poate fi obligatorie pentru că uneori în aceste condiţii poate exista o compatibilitate cu normele constituţionale. Orice altă interpretare este în contradicţie cu prev. art. 147 alin. (1) şi (4) ale Constituţiei, deoarece lipseşte de efecte deciziile Curţii Constituţionale.

Prin Decizia nr. 67/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin punctul 2 diluează efectele juridice ale dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. şi Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi 358/26.05.2022 încălcând dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO.

Explicitatea deciziilor Curţii Constituţionale demonstrează substituirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în atribuţiile şi competenţele Parlamentului României şi o interpretate a deciziilor Curţii Constituţionale proprie după interese.

În aceste condiţii, petentul a susţinut că disp. art. 426 lit. b) C. proc. pen. raportat la Decizia nr. 67/25.10.2022 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 26, art. 28, art. 53, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129, art. 147 din Constituţia României şi deciziile Curţii Constituţionale ale României mai sus menţionate, motiv pentru care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. şi art. 432 C. proc. pen., raportat la Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia 10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre a fi supuse controlului de constituţionalitate efectuat de către Curtea Constituţională a României, care este unica autoritate de jurisdicţie constituţionale în România.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în scris, este motivată, şi ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, respectiv Curtea de Apel Timişoara.

În legătura cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. în interpretarea dată de Deciziile nr. 10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi art. 432 alin. (4) C. proc. pen. în interpretarea dată de Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea a reţinut că petentul a susţinut că sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (4), (5), art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 23, art. 26, art. 28, art. 51, art. 53, art. 61, art. 73, art. 74, art. 108, art. 115, art. 124, art. 126, art. 129 din Constituţia României şi art. 6 şi art. 13 CEDO.

Prima instanţa a analizat cererea din perspectiva condiţiilor de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Curtea de apel a analizat aceste condiţii, observând că în cauza nu este îndeplinită cerinţa de la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii.

În opinia Curţii de apel, contestaţia în anulare formulată de petent este inadmisibilă, motivul principal pentru care a fost promovată fiind acela de a se crea un cadru procesual pentru sesizarea Curţii Constituţionale. Or, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 324/14.05.2012, sau Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 86/31.01.2017, Curtea Constituţională a statuat că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă. Aceasta deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce nici un efect cu privire la o astfel de cauză.

De asemenea, într-o altă speţă, Curtea Constituţională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 sintagma "în legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

Or, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate anterior referită, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat recurs A..

În dezbateri, recurentul A., beneficiind de asistenţa juridică a unui apărător desemnat din oficiu, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, susţinând că textele de lege criticate încalcă Constituţia României, precum şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin Decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014)."

Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Deciziile nr. 10/2017 şi nr. 67/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În speţă, prin Încheierea nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 737 din 05 08 2020 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte constată că recurentul a înţeles să solicite sesizarea Curţii Constituţionale, cu excepţia de neconstituţionalitate a textelor legale mai sus menţionate, într-o cale de atac inadmisibilă, iar dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, criticile invocate nu vizează dispoziţii legale referitoare la admisibilitatea căii de atac formulate.

Sub acest aspect, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, se constată că, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 203 din 06 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 324/14.05.2012 şi Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în M. Of. nr. 242/7.04.2011), cât şi în doctrină, s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă, este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocate de recurentul contestator nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Deciziile nr. 10/2017 şi nr. 67/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. în interpretarea dată de Decizia nr. 5/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu îndeplineşte una din condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi anume nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Încheierii penale nr. 91/CA din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2023.

GGC - NN