Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 303/2023 AI generated

Maintenance of anti-corruption seizure measures upheld; appeal dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 303/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) rejected the appeals of the defendant and the civilly liable company, upholding the Court of Appeal's decision to maintain the preventive measures of seizure instituted during the pre-trial investigation. The dispute concerned the periodic verification of the continued justification for seizure measures (sequestration of shares and buses up to a value of approximately 23.5 million RON) imposed to secure potential special confiscation and reparation of damage in a complex corruption case involving abuse of office with especially serious consequences. The ICCJ ruled that the measures remained necessary and proportionate under Article 2502 of the Code of Criminal Procedure, specifically because the taking of such measures is mandatory for corruption offenses under Article 20 of Law no. 78/2000, and the duration of the seizure, though prolonged, was reasonable given the complexity of the case and the size of the alleged prejudice. The court ordered the appellant parties to pay 200 RON each in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 2502 C. proc. pen, art. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 48 C. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen, art. 309 C. pen; Maintenance of anti-corruption seizure measures upheld; appeal dismissed as unfounded: The dispute concerned the periodic verification of the continued justification for seizure measures (sequestration of shares and buses up to a value of approximately 23.5 million RON) imposed to secure potential special confiscation and reparation of damage in a complex corruption case involving abuse of office with especially serious consequences. The ICCJ ruled that the measures remained necessary and proportionate under Article 2502 of the Code of Criminal Procedure, specifically because the taking of such measures is mandatory for corruption offenses under Article 20 of Law no. 78/2000, and the duration of the seizure, though prolonged, was reasonable given the complexity of the case and the size of the alleged prejudice. The court ordered the appellant parties to pay 200 RON each in judicial costs.

Keywords

AI generated
criminal confiscation order of seizure judicial law code of criminal procedure criminal damage corruption offences

Cited Legislation

AI generated
art. 2502 C. proc. pen
Prin încheierea din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2502 C. proc. pen.., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr.
art. 275 alin. (3) C. proc. pen
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
art. 48 C. pen
143/12.02.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 48 C. pen.
art. 132 din Legea nr. 78/2000
rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap.
art. 297 alin. (1) C. pen
la art. 297 alin. (1) C. pen.
art. 309 C. pen
cu referire la art. 309 C. pen., cu aplic art.
art. 35 alin. (1) C. pen
pen., cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 5 C. pen
art. 5 C. pen.) şi necesitatea de a asigura o eventuală confiscare specială, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în sensul prevăzut de normele legale ce impun această măsură.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the contestators to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2502 C. proc. pen.., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele nr. 606/P/2014 din datele de 06.11.2014, 10.11.2014 şi 14.11.2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie faţă de apelanţii-inculpaţi A., B., C., D. şi E. respectiv faţă de apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Deliberând asupra subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea măsurilor asigurătorii, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 18.03.2015 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, înregistrat pe rolul primei instanţe la data de 19.03.2015, a fost trimis în judecată, printre alţii, inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. şi a art. 5 C. pen. (două acte materiale).

S-a reţinut că inculpatul D., în calitate de reprezentant al S.C. CNCD S.A., în mod interesat şi în folosul societăţii, în înţelegere cu inculpatul A., primar al mun. Piteşti, a iniţiat procedura de asociere a S.C. F. S.A. cu un operator privat, a participat la licitaţia organizată de Primăria mun. Piteşti în vederea atribuirii Contractului de asociere în participaţiune nr. x/22.02.2008 şi, tot în înţelegere cu inculpatul A. a prezentat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.05.2007 pentru a face dovada că asocierea deţine un număr de 80 de autobuze cu titlu de proprietate, în realitate fiind vorba de o promisiune de vânzare-cumpărare, înscris ce a fost folosit în cadrul procedurii de selecţie a ofertelor de inculpatul G., pentru a argumenta şi susţine dispoziţiile primite de la inculpatul A. respectiv că asocierea SC. H. S.R.L. deţine cele 80 de mijloace de transport în proprietate;

De asemenea, s-a reţinut că în conivenţă cu inculpatul A., alături de inculpatul E., începând cu data de 22.02.2008 şi până în lua septembrie 2014, inculpatul D. a înaintat documente justificative pentru plata subvenţiei, a semnat 70 de adrese de înaintare către Primăria mun. Piteşti pentru a încasa subvenţia şi a semnat 70 de procese-verbale de validare şi verificare a subvenţiei în baza cărora inculpatul A., în calitate de ordonator principal de credite, a dispus efectuarea plăţilor către asocierea S.C. H. S.A.,

Prin aceste modalităţi a sprijinit activitatea infracţională a inculpatului A. şi a obţinut un folos necuvenit în sumă de 45.421.984 RON din subvenţie, prejudiciind Consiliul local al mun. Piteşti cu suma de 28.556.450,65 RON.

Cu privire la măsurile asigurătorii luate în cursul urmăririi penale, s-a constatat că prin Ordonanţa nr. 606/P/2014 din data de 14.11.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului până la concurenţa sumei totale de 23.488.911,83 RON (23.013.099,65 RON prejudiciu şi 475.812,18 RON, echivalentul obiectului mitei) asupra a 40 autobuze marca x, aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. CNCD S.A..

De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă s-a instituit măsura asigurătorii a sechestrului până la concurenţa sumei totale de 23.488.911,83 RON (23.013.099,65 RON, prejudiciu şi 475.812,18 RON, echivalentul obiectului mitei) asupra unui număr de 474.783 acţiuni în valoare de 747.783 RON, reprezentând 98,9132% din capitalul social al S.C. CNCD S.A. Piteşti, deţinute de inculpatul D..

Prin Sentinţa penală nr. 143/12.02.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. în referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi k) C. pen. începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată, durata reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu din data de 07.11.2014 până la data de 20.07.2015 inclusiv.

Latură civilă:

A fost admisă pe fond cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienta S.C. F. S.A., doar pentru opozabilitate.

A fost omologat raportul de expertiză tehnică şi răspunsul la obiecţiunile formulate, întocmit de expert contabil J..

S-a constatat că acţionarul unic al intervenientei în interes propriu S.C. F. S.A. Piteşti este Consiliul local al municipiului Piteşti este (conform actului constitutiv al S.C. F. S.A. autentificat sub numărul x/26.04.2000 de BNP K.).

S-a constatat că prejudiciul pretins de către intervenienta în interes propriu se identifică, ca întindere şi cauză, cu prejudiciul pretins de partea civilă Consiliul local al municipiului Piteşti.

S-a admis în parte cererea de constituire de parte civilă formulată de către partea civilă Consiliul local al municipiului Piteşti.

S-a respins cererea de constituire de parte civilă formulată de către intervenienta în interes propriu S.C. F. S.A. Piteşti.

În baza art. 19 C. proc. pen.. în referire la art. 1381 şi urm. C. civ., au fost obligaţi în solidar, printre alţii, inculpaţii A., C., E. (în solidar şi cu partea responsabila civilmente S.C. I. S.A. Piteşti), D. (în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A. Piteşti), la plata către partea civilă Consiliul local al municipiului Piteşti a sumei de 23.013.099,65 RON reprezentând suma profiturilor obţinute de S.C. CNCD S.A. şi S.C. I. S.A., ca urmare a neaplicării dispoziţiilor legale, a eludării procedurii de licitaţie, a nerealizării contractului, a prelungirii contractului de asociere, respectiv valorile decontate în cadrul contractului de comision/discount şi a contractului de service.

În baza art. 397 C. proc. pen.., s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. cu nr. 606/P/2014 din 06.11.2014 (inculpatul A. şi C., în cazul acestui din urmă inculpat astfel cum a fost restrânse prin Decizia penală nr. 112/C din data de 27.03.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală), nr. 606/P/2014 din data de 10.11.2014 (inculpatul C.) şi nr. 606/P/2014 din data de 14.11.2014 (parte responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A. Piteşti, inculpatul D. şi inculpatul E.).

În baza art. 289 alin. (3) C. proc. pen.., s-a dispus confiscarea specială de la inculpata B. a apartamentului nr. x (denumit şi K21) situat în Bucureşti, str. x, bloc tronson K, sector 6 compus din 3 camere şi dependinţe cu o suprafaţă totală de 102,97 mp şi suprafaţă utilă de 82,67 mp identificat cu nr. cadastral nr. x înscris în CF nr. x, garajul nr. 1 (GA1) denumit şi lotul nr. x situat la parterul blocului Tronson A din Bucureşti, str. x, cu suprafaţă construită de 23,45 mp şi suprafaţă utilă de 19,43 mp şi locul de parcare nr. P135 din Bucureşti, str. x, primit de către inculpatul A. cu titlu de mită.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, respectiv inculpaţii D. şi E., în solidar cu părţile responsabile civilmente S.C. CNCD S.A. Piteşti şi S.C. I. S.A. Piteşti, la plata sumei de câte 105.000 RON fiecare.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, printre alţii, inculpaţii A., B., C., E., D., partea responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A. Piteşti, intimata-intervenientă (persoană vătămată căreia i s-a respins constituirea de parte civilă) S.C. F. S.A., dar şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală la data de 07.07.2020.

Prin încheierea din 30.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 634/30.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 2502 C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţele nr. 606/P/2014 din datele de 06.11.2014, 10.11.2014 şi 14.11.2014, privind pe apelanţii-inculpaţi A., C., D. şi E. şi pe apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A., astfel cum au fost modificate în cursul judecăţii în fond şi menţinute prin Sentinţa penală nr. 143/12.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, precum şi a măsurii asigurătorii luate prin ordonanţa nr. 606/P/2014 din data de 06.11.2014, privind pe apelanta-inculpată B., măsurile asigurătorii fiind menţinute.

Prin încheierea din 23.03.2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 235/12.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 606/P/2014 din datele de 06.11.2014, 10.11.2014 şi 14.11.2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie faţă de D. şi faţă de apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A., urmând a fi verificate periodic, dar nu mai târziu de 1 an, respectiv până la 22.03.2023 inclusiv. Totodată, au fost respinse ca nefondate cererile de ridicare/restrângere a măsurilor asigurătorii formulate de apelanţii-inculpaţi şi apelanta - parte responsabilă civilmente.

Examinând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., Curtea de apel a reţinut că de la momentul ultimei verificări a subzistenţei temeiurilor care au stat la baza luării şi menţinerii măsurilor asigurătorii în apel (23.03.2022) nu s-a împlinit termenul substanţial de 1 an, astfel că acestea sunt în fiinţă la acest moment procesual.

În privinţa temeiurilor la care se referă art. 2502 C. proc. pen.., Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 249 alin. (1) C. proc. pen.., procurorul în cursul urmăririi penale poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanţă pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, ori care pot servi la repararea pagubei produse prin infracţiune.

Curtea de apel a reţinut că în cuprinsul tuturor ordonanţelor din 06.11.2014, 10.11.2014 şi 14.11.2014, procurorul a menţionat aceste două scopuri.

Curtea a mai observat, de asemenea, că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000, conform cărora, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol (Cap. III), luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. S-a menţionat că în Capitolul III se regăseşte şi infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., dar şi infracţiunea prev. de art. 289 alin. (1) raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate (art. 249 alin. (4) C. proc. pen..).

În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie (art. 249 alin. (41) C. proc. pen..).

Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune se pot lua asupra bunurilor inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (art. 249 alin. (5) C. proc. pen..).

Curtea a arătat că în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen.., rolul său în cenzurarea unor eventuale imprecizii ale acuzaţiilor penale este extrem de limitat, ceea ce determină, în contextul exigenţelor principiului separării funcţiilor judiciare, o analiză a cauzei doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a putea antama decât tangenţial şi aspecte ce ţin de vinovăţia şi faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii.

Pentru aceste motive, prima instanţă a apreciat că în acest stadiu procesual, susţinerile inculpaţilor, privind incertitudinea prejudiciului sau nevinovăţia acestora - sunt chestiuni care vizează fondul cauzei şi care nu pot fi examinate decât tangenţial în prezenta procedură judiciară, iar, din perspectiva căii de atac cu care a fost învestită instanţa de control judiciar, existenţa unei pretinse pagube cauzată prin săvârşirea unor fapte penale presupus comise de inculpaţi în condiţiile reţinute, oferă datele necesare analizei temeiurilor măsurii asiguratorii.

Curtea de apel a arătat faptul că luarea unei măsuri asigurătorii nu echivalează cu formularea unei acuzaţii penale - în sensul în care această noţiune a fost definită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia din 23 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Kamburov II împotriva Bulgariei (paragraful 22), ca "noţiune autonomă a Convenţiei", independent de conotaţia pe care o are în sistemele naţionale de drept ale statelor contractante - a fost menţionat de instanţa europeană şi în Cauza Arcuri contra Italiei, arătându-se că astfel de proceduri, prin care nu se urmăreşte stabilirea unui grad de vinovăţie raportat la o infracţiune săvârşită, au o natură preventivă, neputând constitui o acuzaţie în materie penală.

În acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., Curtea de apel a constatat şi respectarea, în prezenta cauză, a exigenţelor de proporţionalitate a măsurilor asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanţiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerinţă în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege şi să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerinţele interesului general şi interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei). În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracţiunilor.

Astfel, în contextul factual al cauzei, prima instanţă a constatat că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracţiunile presupus a fi comise.

În ceea ce priveşte motivul de critică formulat de toate părţile din prezenta cauză privind termenul de 9 ani scurs de la data luării măsurilor asigurătorii, Curtea a arătat că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie nu impune decât existenţa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi obiectivul urmărit (Phillips împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade relativ mari de timp nu este de natură să pună în discuţie principiul rezonabilităţii, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor, complexitatea cauzei şi durata procedurilor în faţa instanţei.

În acest sens, Curtea de apel a considerat că durata măsurilor instituite prin ordonanţele procurorului menţionate mai sus este justificată, la acest moment procesual, de complexitatea cauzei şi de natura acuzaţiilor aduse inculpaţilor, iar consecinţele pe care le produc asupra inculpaţilor nu depăşesc efectele normale ale unei astfel de măsuri, în raport cu valoarea prejudiciului reţinut în sarcina fiecărui inculpat.

Împotriva încheierii din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au formulat contestaţie inculpatul D. şi partea responsabilă civilmente S.C. C.N.C.D. S.A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2015/a45, fiind fixat termen de judecată aleatoriu a data de 18 aprilie 2023.

În dezbateri, apărătorul ales al contestatorului inculpat D. şi a contestatoarei parte responsabilă civilmente S.C. C.N.C.D. S.A. a susţinut că nu sunt îndeplinite exigenţele de proporţionalitate prevăzute de lege, de jurisprudenţa naţională şi de cea a Curţii Europene a Dreptului Omului, având în vedere că au trecut peste 9 ani de la momentul instituirii măsurii asigurătorii. De asemenea, apărarea a susţinut că prejudiciul nu există, întrucât, pe de o parte, S.C. F. S.A., societate indicată de acuzare ca fiind titularul pretenţiilor civile, nu s-a înscris la masa credală, deşi partea responsabilă civilmente S.C. C.N.C.D. S.A. se află în procedura insolvenţei.

Examinând încheierea atacată, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora pentru următoarele considerente:

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului sau părţii responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

În drept, prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor cuprinse în Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021, a fost modificată şi completată Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., printre altele, fiind introdus art. 2502 C. proc. pen. în materia măsurilor asigurătorii. Potrivit acestui text de lege, "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1)). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5)).

Prin noile dispoziţii procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, putându-se dispune, în raport de particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse.

Având în vedere legislaţia în vigoare, în cauză, se constată că faţă de inculpatul D. s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului până la concurenţa sumei totale de 23.488.911,83 RON (23.013.099,65 RON, prejudiciu şi 475.812,18 RON, echivalentul obiectului mitei) asupra unui număr de 474.783 acţiuni în valoare de 747.783 RON, reprezentând 98,9132% din capitalul social al S.C. CNCD S.A. Piteşti, prin ordonanţa nr. 606/P/2014 din data de 14.11.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie .

De asemenea, prin aceeaşi ordonanţă s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului până la concurenţa sumei totale de 23.488.911,83 RON (23.013.099,65 RON prejudiciu şi 475.812,18 RON, echivalentul obiectului mitei) asupra a 40 autobuze marca x, aparţinând părţii responsabile civilmente S.C. CNCD S.A..

Prin Sentinţa penală nr. 143/12.02.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat pe inculpatul D. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.

A fost admisă pe fond cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienta S.C. F. S.A., doar pentru opozabilitate.

A fost omologat raportul de expertiză tehnică şi răspunsul la obiecţiunile formulate, întocmit de expert contabil J..

S-a constatat că Consiliul local al municipiului Piteşti este acţionar unic al intervenientei în interes propriu S.C. F. S.A. Piteşti (conform actului constitutiv al S.C. F. S.A. autentificat sub numărul x/26.04.2000 de BNP K.).

S-a constatat că prejudiciul pretins de către intervenienta în interes propriu se identifică, ca întindere şi cauză, cu prejudiciul pretins de partea civilă Consiliul local al municipiului Piteşti.

S-a admis în parte cererea de constituire de parte civilă formulată de către partea civilă Consiliul local al municipiului Piteşti.

A respins cererea de constituire de parte civilă formulată de către intervenienta în interes propriu S.C. F. S.A. Piteşti.

În baza art. 19 C. proc. pen.. în referire la art. 1381 şi urm. C. civ., au fost obligaţi în solidar, printre alţii, inculpaţii A., C., E. (în solidar şi cu partea responsabila civilmente S.C. I. S.A. Piteşti), D. (în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A. Piteşti), la plata către partea civilă Consiliul local al municipiului Piteşti a sumei de 23.013.099,65 RON reprezentând suma profiturilor obţinute de S.C. CNCD S.A. şi S.C. I. S.A., ca urmare a neaplicării dispoziţiilor legale, a eludării procedurii de licitaţie, a nerealizării contractului, a prelungirii contractului de asociere, respectiv valorile decontate în cadrul contractului de comision/discount şi a contractului de service.

S-a menţinut măsura asigurătorie dispusă prin Ordonanţa nr. 606/P/2014 din data de 14.11.2014 faţă de parte responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A. Piteşti şi faţă de inculpatul D..

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii A., B., C., E., D., partea responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A. Piteşti, intimata-intervenientă (persoană vătămată căreia i s-a respins constituirea de parte civilă) S.C. F. S.A., dar şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin încheierea din 30.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 634/30.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 2502 C. proc. pen.. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii luate prin Ordonanţele nr. 606/P/2014 din datele de 06.11.2014, 10.11.2014 şi 14.11.2014, privind pe apelanţii-inculpaţi A., C., D. şi E. şi pe apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A., astfel cum au fost modificate în cursul judecăţii în fond şi menţinute prin Sentinţa penală nr. 143/12.02.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, precum şi a măsurii asigurătorii luate prin Ordonanţa nr. 606/P/2014 din data de 06.11.2014, privind pe apelanta-inculpată B., măsurile asigurătorii fiind menţinute.

Prin încheierea din data de 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 235/12.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 2502 C. proc. pen.., procedând la verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea şi menţinerea măsurilor asigurătorii, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 606/P/2014 din datele de 06.11.2014, 10.11.2014 şi 14.11.2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie faţă de apelanţii-inculpaţi A., B., C., D. şi E. respectiv faţă de apelanta-parte responsabilă civilmente S.C. CNCD S.A., urmând a fi verificate periodic, dar nu mai târziu de 1 an, respectiv până la 22.03.2023 inclusiv. Totodată, au fost respinse ca nefondate cererile de ridicare/restrângere a măsurilor asigurătorii formulate de apelanţii-inculpaţi şi apelanta - parte responsabilă civilmente. Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 235/312.04.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În contestaţia formulată împotriva încheierii din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, criticile apărării au vizat principiul proporţionalităţii şi durata rezonabilă a măsurilor asigurătorii care au fost instituite în cauză, apreciindu-se că nu se mai impune menţinerea acestora.

Este adevărat că unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

Critica apărării, în sensul că măsura asigurătorie nu este proporţională cu scopul reparatoriu urmărit, este nefondată.

Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiţia proporţionalităţii, dată fiind natura infracţiunilor ce fac obiectul cauzei (inculpatul D. fiind cercetat pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.) şi necesitatea de a asigura o eventuală confiscare specială, dacă soluţia ce se va pronunţa în cauză va fi în sensul prevăzut de normele legale ce impun această măsură.

Aşadar, se apreciază că nu se justifică în momentul de faţă ridicarea măsurilor asigurătorii, fiind o garanţie pentru o posibilă plată a prejudiciului, cu atât mai mult cu cât în cazul infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie (conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie) şi o garanţie plăţii cheltuielilor judiciare către stat. Mai mult, criticile inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente vor fi supuse analizei în calea de atac a apelului, iar în cazul în care, în urma examinării tuturor probelor, se va constata prejudiciul, acesta urmează a fi recuperat.

Relativ la cele ce precedă, instanţa supremă constată că, în cauză, nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii asigurătorii instituite în cauză faţă de inculpatul D. şi partea responsabilă civilmente S.C. C.N.C.D. S.A., acestea fiind necesare şi proporţionale cu scopul urmărit şi se impune menţinerea ei.

În ceea ce priveşte critica privind durata măsurilor asigurătorii, Înalta Curte apreciază că măsura este proporţională cu situaţia care a generat-o şi, în pofida trecerii unei perioade îndelungate de timp de la momentul instituirii lor (14.11.2014), aceasta este şi rezonabilă în raport cu complexitatea şi obiectul cauzei, natura faptelor, cuantumul prejudiciului şi nu aduce atingere exigenţelor C.E.D.O.

În sfârşit, critica avansată de apărare privind inexistenţa prejudiciului, întrucât S.C. F. S.A., titularul pretenţiilor civile, nu s-a înscris la masa credală, deşi partea responsabilă civilmente S.C. C.N.C.D. S.A. se află în procedura insolvenţei, excedează cadrului procesual, fiind subsumată noţiunii de soluţionare a acţiunii penale pe fond a unei cauze de către instanţa de apel. Soluţia asupra a menţinerii ori încetării măsurilor asigurătorii nu are legătură cu soluţionarea acţiunii penale sau civile în cauza penală.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul D. şi partea responsabilă civilmente S.C. C.N.C.D. S.A. împotriva încheierii din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat şi contestatoarea parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul D. şi partea responsabilă civilmente S.C. C.N.C.D. S.A. împotriva încheierii din data de 21 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatorul inculpat şi contestatoarea parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 aprilie 2023.

GGC - NN