Inadmissibility of retrial against incidental recognition of a foreign criminal judgment under international cooperation framework

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 35 din 24 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, invocată de reprezentantul Ministerului Public.

În baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la Sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 136/18.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosar nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respinsă cererea de punere în executare, prin predarea persoanei solicitate A., a mandatului european de arestare emis de Procuratura Judeţeană Silistra din Republica Bulgaria, la data de 15.04.2019. Prin aceeaşi sentinţă penală s-a dispus, în temeiul art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoaşterea, pe cale incidentală, a Sentinţei nr. 30/2018 din 14.12.2018 pronunţate de Tribunalul Judeţean Silistra din Republica Bulgaria, rămasă definitivă la data de 01.01.2019, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

Curtea a notat că, deşi iniţial numitul A. a formulat contestaţie în anulare cu privire la sentinţa penală a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul art. 431 şi art. 426 lit. b) C. proc. pen., la termenul de judecată din data de 24.02.2023, acesta, asistat de apărător ales, a solicitat modificarea temeiului de drept al cererii arătând că solicită revizuirea Sentinţei penale nr. 136/2019.

S-a mai arătat că, la acelaşi termen de judecată, procurorul a invocat excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, arătând că prezenta cauză nu este de competenţa instanţelor române, judecarea căii extraordinare de atac aparţine numai instanţelor din statul de condamnare.

Curtea a arătat că, potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., "hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă".

Astfel, art. 453 C. proc. pen., prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Analizând admisibilitatea, în principiu, a cererii formulate de revizuent, Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 453 C. proc. pen., fiind vorba despre o cale de atac extraordinară, revizuirea poate fi îndreptată numai împotriva unor hotărâri judecătoreşti penale definitive, date în soluţionarea fondului cauzei, hotărâri de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă, pentru acestea din urmă, s-a examinat fondul cauzei.

Sub acest aspect, prima instanţă a constatat că, prin Decizia nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 05 mai 2017, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:

"calea extraordinară de atac care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri este revizuirea, aceasta având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile de judecată intervenite în rezolvarea cauzelor penale. Cererea de revizuire se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind descoperite ulterior, care fac dovada că hotărârea definitivă se întemeiază pe o eroare judiciară. Potrivit art. 455 din C. proc. pen., titularii acestei căi extraordinare de atac de retractare sunt:

"părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale", "un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului" şi procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii. În ceea ce priveşte obiectul căii de atac, revizuirea poate fi exercitată - în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen. - numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece, aşa cum s-a arătat în doctrină, finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei.

În acelaşi sens, au fost reţinute şi cele stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 17/2007 pronunţată în recurs în interesul legii, soluţie ce îşi păstrează valabilitatea sub imperiul noului C. proc. pen., conform art. 4741 C. proc. pen., în sensul că, este inadmisibilă cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. 1969 (art. 341 alin. (6) lit. a) şi b) C. proc. pen.). În cuprinsul deciziei menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal [...]. Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii [...] o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Pe cale de consecinţă, apreciind că, referitor la latura penală, sunt supuse revizuirii numai hotărârile prin care se soluţionează conflictul de drept substanţial, coroborat cu cele expuse anterior, prima instanţă a considerat că, cererea de revizuire formulată de către revizuent împotriva unei sentinţe penale prin care s-au recunoscut efectele unei hotărâri penale străine este inadmisibilă, aceasta neputând fi calificată ca o hotărâre prin care instanţa română s-a pronunţat cu privire la fondul acţiunii penale. Prin urmare, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia invocată de către procuror, având în vedere că, în esenţă, s-a contestat admisibilitatea căii de atac extraordinare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie, în termen legal, revizuentul A.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul revizuent a susţinut că faptele pentru care a fost condamnat prin hotărârea penală străină, recunoscută de autorităţile judiciare române erau prescrise, iar instanţa de fond a ignorat decizia Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 155 din C. pen., privind prescripţia răspunderii penale.

Examinând contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele motive:

Înalta Curte precizează, cu titlu preliminar, că judecarea prezentei contestaţii se realizează corespunzător particularităţilor procedurii în care a fost pronunţată sentinţa atacată, respectiv în faza examinării admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

În cauză, astfel cum a precizat în primă instanţă prin apărător ales, contestatorul revizuent A. a formulat o cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 136/18.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin Decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respinsă cererea de punere în executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare bulgare şi, în temeiul art. 167 din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută, pe cale incidentală, Sentinţa nr. 30/2018 din data de 14.12.2018 pronunţată de Tribunalul Judeţean Silistra din Republica Bulgaria, rămasă definitivă la data de 01.01.2019, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani şi 10 luni închisoare, dispunându-se executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

Astfel cum s-a consemnat în solicitarea de recalificare a cererii ce formează obiectul dosarului, depusă de apărătorul ales la judecata în primă instanţă, cererea de revizuire a fost întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. e) şi f) C. proc. pen. În motivarea acesteia, revizuentul a susţinut că, prima instanţă, atunci când a fost sesizată cu recunoaşterea pedepsei de 3 ani şi 10 luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 30/2018 a Tribunalului Judeţean Silistra din Bulgaria, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală (comisă în perioada 14.07.2008 -12.12.2008 în Bulgaria), trebuia să aplice dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. a) şi art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, întrucât fapta de evaziune fiscală, din perioada anterior menţionată, era prescrisă la data de 12.12.2016.

Înalta Curte precizează că, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare, care permite instanţei penale să revină asupra propriei hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. Astfel, din conţinutul prevederilor legale menţionate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

Hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei sunt acelea prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, respectiv, rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Natura hotărârilor ce pot fi supuse revizuirii rezultă neechivoc din normele procesual penale care reglementează competenţa şi procedura de judecare a cererii de revizuire. În acest sens, sunt avute în vedere, spre exemplu, dispoziţiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd că, rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cereri de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, precum şi dispoziţiile art. 462 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanţa anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre potrivi dispoziţiilor art. 395 - 399, care se aplică în mod corespunzător. Noua hotărâre la care se referă art. 462 C. proc. pen., este acea hotărâre prin care instanţa rezolvă acţiunea penală, în sensul prevăzut de art. 396 alin. (1) C. proc. pen., şi anume hotărârea prin care "instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului pronunţând, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal".

În speţă, prin hotărârea împotriva căreia contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, a fost recunoscută şi pusă în executare, pe cale incidentală, o hotărâre penală pronunţată de o instanţă străină, în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Conform dispoziţiilor art. 166 alin. (3) din această lege specială, obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 167 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Prin urmare, se constată că Sentinţa nr. 136 din 18.07.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 396/05.09.2019, pronunţată de ÎCCJ), împotriva căreia a fost formulată cererea de revizuire nu se încadrează în categoria hotărârilor prin care se rezolvă fondul cauzei, fiind pronunţată, astfel cum s-a arătat, într-o procedură reglementată de dispoziţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (procedura de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor judecătoreşti străine).

Aşadar, în cauză, inadmisibilitatea cererii de revizuire, este grefată pe neîndeplinirea unei cerinţe esenţiale, respectiv aceea a categoriei de hotărâri ce pot face obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, în care nu se încadrează Sentinţa nr. 136 din 18.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2019.

Pentru considerentele expuse, constatând legală soluţia de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă, pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din data de 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 35 din data de 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 martie 2023.

GGC - ED