EU fund fraud prosecution extinguished by criminal prescription after constitutional invalidation of procedural interruption rules

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 64/2022 din data de 27.05.2022 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul cu nr. x/2021 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

S-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. în condiţiile art. 65 alin. (1) din C. pen.

A fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an şi 2 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 2021/2016 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 20.03.2017.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente şi anume:

a. 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. (1969) rap. la art. 288 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 din C. pen. - f. x/2013 - 08.04.2013 - (Sentinţa penală nr. 226/2015 a Judecătoriei Adjud modificată prin Decizia penală nr. 1415/2015 a Curţii de Apel Galaţi definitivă la 15.12.2015);

b. 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 291 teza I din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. - f. x/2013 - 08.04.2013 - (Sentinţa penală nr. 226/2015 a Judecătoriei Adjud modificată prin Decizia penală nr. 1415/2015 a Curţii de Apel Galaţi definitivă la 15.12.2015);

c. spor de 2 luni închisoare;

d. 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped. de art. 2531 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen.- f. x/2011;

e.1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2531 din C. pen. (1969) - f. x/2012;

f. x an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2531 din C. pen. (1969) - f. x/2013.

S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză şi infracţiunile pentru care i s-au aplicat inculpatului A. pedepsele de la pct. 2 (a, b, d, e, f) realizează condiţiile pluralităţii de tipul concursului de infracţiuni.

În baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea 2 ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din totalul celorlalte pedepse - de la pct. 2 a, b, d, e, f - şi anume 1 an, 5 luni şi 5 zile închisoare; pedeapsa principală rezultantă este 3 ani, 5 luni şi 5 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară rezultantă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. pe durata a 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

Pedepsele de executat pentru inculpatul A. sunt: pedeapsa rezultantă principală 3 ani, 5 luni şi 5 zile închisoare, pedeapsa rezultantă complementară rezultantă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe durata a 3 ani şi pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

S-a luat act că persoana vătămată, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de primar al com. Homocea, jud. Vrancea, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013 a depus la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit declaraţie falsă şi documente atât false, cât şi incomplete, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, în ceea ce priveşte Proiectul "Renovare clădire publică "Sediu secundar primărie" în cadrul Programului FEADR - Măsura 413.322 - Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 -2013; a determinat încheierea Contractului de finanţare nr. x pentru o valoare totală eligibilă de maxim 890.155 RON (echivalentul a maxim 199.999 euro), sumă de bani care nu a fost încasată de către beneficiar întrucât contractul a fost reziliat de către APDRP, conform Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi recuperare a creanţelor bugetare nr. x/19.02.2014 realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (varianta aflată în vigoare la data de 01.02.2014).

S-a mai reţinut că existenţa faptei ilicit penale, constând în infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000 este imputabilă inculpatului A. şi este dovedită la nivelul standardului de efectivitate - dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În aceste condiţii, instanţa l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (varianta aflată în vigoare la data de 01.02.2014) potrivit dispozitivului prezentei.

Cu privire la individualizarea pedepsei, instanţa de fond a reţinut că, în raport cu cele două variabile stabilite de art. 74 din C. pen. şi anume: gravitatea infracţiunii şi periculozitatea infractorului, se impune inculpatului A. pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, aplicarea unei pedepse cu închisoarea în limitele determinate de norma legală de incriminare. Instanţa a constatat că are antecedente penale, a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2021/2016 a Judecătoriei Focşani, definitivă la 20.03.2017, respectiv Sentinţa penală nr. 226/2015 a Judecătoriei Adjud, definitivă la 15.12.2015; a fost prezent la judecată ceea ce relevă o conduită procesuală bună; periculozitatea inculpatului A. este relativ redusă.

În aceste condiţii instanţa a aplicat inculpatului A. o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special potrivit dispozitivului prezentei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi a formulat următoarele critici:

- în mod nelegal prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului C. pen., raportat la art. 38 - 39 din Noul C. pen., întrucât niciuna dintre faptele imputate inculpatului ce intră în structura pluralităţii de infracţiuni nu a fost comisă sub legea nouă (acestea fiind săvârşite în perioada iunie - septembrie 2013). Prin urmare, tratamentul sancţionator era cel prevăzut de C. pen. din 1969.

Apelantul-inculpat A. a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (împlinirea termenului general de prescripţie pentru faptele săvârşite).

Prin Decizia penală nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 64 din 27.05.2022, pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2021.

A fost desfiinţată, în totalitate, sentinţa apelată şi, în rejudecare:

A fost înlăturată soluţia de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., precum şi operaţiunea de contopire a pedepselor concurente.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153 din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

S-a luat act că persoana vătămată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale- Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost înlăturată dispoziţia de obligare a inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.000 RON.

În temeiul art. 272 din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu la judecata în cameră preliminară, fond şi apel, în sumă de 1.712 RON (avocat B. - 627 RON, avocat C.- 868 RON, avocat D. - 217 RON) să fie avansate din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Galaţi.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Sentinţei penale nr. 64 din 27.05.2022, pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că, în calitate de primar al comunei Homocea, judeţul Vrancea, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013, inculpatul:

- a depus la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit declaraţie falsă şi documente atât false, cât şi incomplete în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, în ceea ce priveşte Proiectul "Renovare clădire publică - Sediu secundar primărie" în cadrul Programului FEADR - Măsura 413.322 - Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013;

- a determinat încheierea Contractul de finanţare nr. x pentru o valoare totală eligibilă de maxim 890.155 RON (echivalentul a maxim 199.999 euro), sumă de bani care nu a fost încasată de către beneficiar, întrucât contractul a fost reziliat de către APDRP, conform Procesului - Verbal de constatare a neregulilor şi recuperare a creanţelor bugetare nr. x/19.02.2014.

Curtea a mai reţinut că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale "31. (...) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale", iar prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "55. (...) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează «soluţia legislativă» pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, (...), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau (s.n.)".

Curtea a mai reţinut că, în literatura de specialitate, s-a arătat că "aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracţiunilor în curs de judecată presupune fie un caz de retroactivitate atunci când legea mai favorabilă este legea nouă, fie un caz de ultra-activitate, în situaţia în care legea mai favorabilă este legea veche", în ambele ipoteze determinarea urmând a se efectua în concret printr-o operaţiune (imaginară) de comparare a efectelor pe care aplicarea legilor penale succesive le generează în cauza penală cu privire la situaţia persoanei acuzate (Fl. Streteanu, D. Niţu, Drept Penal. Partea generală).

Unul dintre criteriile prin care se determină în concret legea penală mai favorabilă până la soluţionarea definitivă a cauzei este cel al condiţiilor de tragere la răspundere penală. În aplicaţiunea concretă a respectivului criteriu, doctrina relevantă statuează că "va fi mai favorabilă legea care (...) prevede un termen de prescripţie mai scurt sau permite împlinirea mai rapidă a termenului de prescripţie (spre exemplu, nu prevede o anumită cauză de întrerupere)" (Fl. Streteanu, D. Niţu, Drept Penal. Partea generală).

Prin urmare, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 configurează, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) din C. pen., un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripţia răspunderii penale). Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. soluţia normativă declarată neconstituţională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) şi până la modificarea dispoziţiei legale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanţială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluţionarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.

Aşadar s-a reţinut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, nu pot produce efecte juridice întreruptive de prescripţie după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituţională prin actele de jurisdicţie constituţională sus iterate. Aceasta va ultraactiva (potrivit art. 5 din C. pen.), guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale şi cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022.

Concluzionând, s-a apreciat că, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale. În aplicarea mitior lex, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor pendinte, în care raportul de conflict nu s-a consolidat în lipsa unei hotărâri definitive, şi nu doar celor cuprinse în intervalul 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) - 30 mai 2022.

Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, curtea a observat că, pentru infracţiunile imputate inculpatului A., tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani.

Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., s-a reţinut că aceste termene încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

Astfel, curtea a constatat că, din perioada septembrie 2013 (data săvârşirii ultimului act material) a început să curgă termenul general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care s-ar fi împlinit în perioada septembrie 2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen.

Pe de altă parte, curtea a mai reţinut că prescripţia răspunderii penale a fost suspendată pe toată durata stării de urgenţă instituite prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi, ulterior, prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv, potrivit art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, termenul de prescripţie fiind suspendat timp de 60 zile, cât a durat starea de urgenţă instituită pe teritoriul României şi acesta s-a împlinit în perioada noiembrie 2021.

În consecinţă, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153 din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Faţă de soluţia dispusă, curtea a apreciat că nu se mai impune a fi analizat motivul de nelegalitate invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi.

Totodată, Curtea de Apel Galaţi a observat că nu există în cauză o constituire de parte civilă.

Împotriva Deciziei penale nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a procedat în mod greşit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date prin considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că, în cazul prescripţiei răspunderii penale Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.

În consecinţă, procurorul a susţinut că, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.

În acest sens, a avut în vedere aspectul că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracţiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 şi nr. 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripţie, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerinţele echităţii substanţiale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului distingând, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivităţii legii penale mai favorabile, între normele privind prescripţia şi cele care definesc infracţiunile şi pedepsele care le sancţionează. Dacă în discuţie nu este reapariţia posibilităţii de a sancţiona fapte cu privire la care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripţie nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenţie (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64 - 67).

Totodată, s-a învederat că, deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural, ea reprezentând, în esenţă, unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare, acest fapt rezultând inclusiv din aceea că, în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele două instituţii. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

Cu referire la termenele de prescripţie din prezenta cauză, s-a arătat că infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a consumat în luna septembrie 2013.

Astfel, s-a reţinut că, din luna septembrie 2013 (data săvârşirii ultimului act material) a început să curgă termenul general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care s-ar fi împlinit în perioada septembrie 2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen. Termenul de prescripţie a răspunderii penale a fost suspendat pe toată durata stării de urgenţă instituite prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi, ulterior, prelungit prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv. Potrivit art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 "Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă". Prin urmare, termenul de prescripţie a fost suspendat timp de 60 zile, cât a durat starea de urgenţă instituită pe teritoriul României şi acesta s-a împlinit în perioada noiembrie 2021.

În continuare, s-a arătat că art. 181 din Legea nr. 78/2000 prevede în prezent o pedeapsă de maxim 7 ani ce atrage un termen general de prescripţie de 8 ani pentru infracţiunea sus-menţionată, iar termenul special de prescripţie, conform legii noi, prevede depăşirea termenului general cu încă o dată (art. 155), ajungându-se astfel la un termen de prescripţie maxim de 16 ani.

De asemenea, s-a arătat că, tot potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., termenul putea fi întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză.

S-a mai arătat că, în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum şi cu legea în vigoare până la apariţia Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv nr. 358/2022.

Totodată, procurorul a făcut referiri cu privire la consecinţele Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a instanţei supreme, precum şi la necesitatea prevalenţei principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, invocând şi aspectul că, în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158 - 1160), Curtea a stabilit principiul supremaţiei dreptului comunitar, înţeles în sensul în care consacră prevalenţa acestui drept asupra dreptului statelor membre, în această privinţă, Curtea constatând că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menţionate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept naţional, indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să îşi piardă caracterul comunitar şi ca fundamentul juridic al Comunităţii înseşi să fie pus în discuţie.

Or, în acest context faptic şi normativ, a susţinut că este evident că, prin prisma jurisprudenţei C.J.U.E. (cauzele Tarico I şi II şi euro Box Promotion la care a referit anterior) şi având în vedere ordonanţa dispusă ca urmare a numeroaselor sesizări cu acelaşi obiect referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale ar fi conformă dreptului comunitar şi dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naţionale în materie de prescripţie aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale -pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia specială a răspunderii penale, făcându-se abstracţie de interpretarea dată prin decizia 297/2018.

Faţă de aspectele menţionate, s-a apreciat că, în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspectului/inculpatului A. şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, fixând termen la data de 09 martie 2023, când cauza s-a amânat pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al intimatului inculpat A.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 20 aprilie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În speţă, cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale luat în considerare de instanţa de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A. ca urmare a adoptării, de către Curtea Constituţională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Astfel, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013, în calitate de primar al comunei Homocea, jud. Vrancea, şi de reprezentant legal al Primăriei comunei Homocea, în cadrul Programului FEADR - Măsura 413.322 - Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, în vederea obţinerii pe nedrept a unei finanţări nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, în ceea ce priveşte Proiectul Renovare clădire publică "Sediu secundar primărie", a depus la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, mai multe declaraţii şi documente false/incomplete/inexacte, respectiv: cererea de finanţare nr. x, declaraţia pe propria răspundere din data de 10.05.2013 Procesul-Verbal nr. x/27.02.2009 de recepţie la terminarea lucrărilor pentru obiectivul "Sediu secundar primărie", Anexa nr. 28 - Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Homocea (aprobat prin HCL nr. 19/31.03.2009), HCL Homocea nr. 19/2009 în formă incompletă, adresa nr. x/21.04.2009 prin care Prefectura judeţului Vrancea a emis avizul de legalitate al HCL Homocea nr. 19/2009 în formă incompletă, Extrasul de carte funciară nr. x/12.04.2013 emis de către Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Adjud (BCPI) din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea, Certificat de urbanism nr. x/12.02.2013 eliberat de Primăria Comunei Homocea în scopul Renovare clădire publică "Sediu secundar Primărie", HCL Homocea nr. 34/10.04.2013, privind aprobarea studiului de fezabilitate şi principalii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiţii Renovare clădire publică Sediu secundar primărie", comuna Homocea, judeţul Vrancea, Adresei nr. x/09.05.2013 a Prefecturii judeţului Vrancea prin care s-a emis avizul de legalitate a HCL nr. 34/2013, documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, întocmită de SC E. SRL, Expertiza tehnică din 10.04.2013, Expertiza termo-energetică şi obţinere Certificat de performanţă energetică pentru Sediul secundar - Primăria Homocea, judeţul Vrancea, Aviz de amplasament favorabil nr. x/02.04.2013, eliberat de către SC F.

SA, Aviz nr. x/26.03.2013 eliberat de către Arhitect Şef din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, Aviz tehnic nr. x/16.04.2013, eliberat de Cabinet Secretar de Stat - Inspectoratul de Stat în Construcţii din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care au avut ca rezultat încheierea Contractul de finanţare nr. x pentru o valoare totală eligibilă de maxim 890.155 RON (echivalentul a maxim 199.999 euro), sumă de bani care nu a fost încasată de către beneficiar, întrucât contractul a fost reziliat de către APDRP, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor şi recuperare a creanţelor bugetare nr. x/19.02.2014, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (varianta aflată în vigoare la data de 01.02.2014).

Raportat la data săvârşirii, respectiv iunie 2013 - septembrie 2013, precum şi la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. s-a împlinit termenul de prescripţie generală în luna noiembrie 2021, deoarece, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 184 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. de la momentul epuizării infracţiunii, respectiv de la data când a încetat activitatea infracţională, fiind vorba de un termen de prescripţie de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Examinând critica formulată, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii sale de recurs în casaţie, vizând faptul că, raportat la perioada în care au fost săvârşite faptele, termenul de prescripţie specială nu era împlinit în luna noiembrie 2021, aşa cum a reţinut instanţa de apel având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivităţii legii penale mai favorabile, sunt nefondate.

Prioritar, Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen. Totodată, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente, în raport, cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă. În faza judecării apelului, Curtea de Apel Galaţi a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani şi a început să curgă în luna septembrie 2013.

Cum prescripţia răspunderii penale a fost suspendată pe toată durata stării de urgenţă instituite prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi, ulterior, prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv, termenul de prescripţie a fost suspendat timp de 60 de zile, astfel că s-a împlinit în luna noiembrie 2021.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie parchetul a invocat necesitatea prevalenţei principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, având în vedere faptul că prin tratatul CEE s-a instituit o ordine juridică proprie, acceptată de statele membre pe bază de reprocitate, fapt ce are drept corolar imposibilitatea statelor membre de a face să prevaleze norme de drept naţional în detrimentul celor comunitare.

Cu referire la aplicabilitatea deciziilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C-105/14 (Taricco I) şi C-42/17 (Taricco II), instanţa supremă constată că, în prima cauză, Curtea de la Luxemburg a statuat faptul că incumbă în sarcina instanţei naţionale de a verifica modalitatea de îndeplinire a art. 325 alin. (1) şi alin. (2) TFUE lăsând, atunci când este necesar, neaplicabile dispoziţiile din dreptul naţional care ar avea ca efect împiedicarea statului membru să îşi respecte obligaţiile ce derivă din statutul de membru al UE, tot instanţei naţionale revenindu-i sarcina să aprecieze dacă sancţiunile prevăzute în cadrul sistemului naţional sunt eficiente, proporţionale şi disuasive (punctul 86 cauza C-105/14).

În ceea ce priveşte cauza C-42/17, CJUE a reiterat soluţia propusă prin hotărârea antemenţionată, în sensul că se vor lăsa neaplicate dispoziţiile din dreptul naţional, instituind însă, de data aceasta o excepţie în ipoteza cazului în care, neaplicarea determină încălcarea principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor datorită lipsei preciziei legii aplicabile sau în ipoteza aplicării retroactive a legii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii, Curtea de la Luxemburg a statuat că rămâne la atitudinea instanţei naţionale stabilirea existenţei unui drept fundamental "superior" ce vine în contradicţie cu obligaţia prevăzută la art. 325 TFUE.

Astfel, este evident că dispoziţiile de drept naţional privind prescripţia specială a răspunderii penale nu vor putea fi înlăturate de la aplicare pentru a asigura efectivitate dreptului UE, în cazul încălcării art. 49 din Cartă, ce reglementează principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor.

Concluzionând, cu privire la acest argument, Înalta Curte apreciază că nu pot fi înlăturate de la aplicare deciziile pronunţate de Curtea Constituţională a României în materia prescripţiei răspunderii penale, în nicio ipoteză.

În consecinţă, în privinţa inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva Deciziei penale nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 aprilie 2023.

GGC - ED