Drug trafficking sentence upheld after cassation challenge to lifted suspended term

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 52 din 03.05.2022 pronunţată de Tribunalul Vrancea, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rep. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul ... 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 4 ani în condiţiile art. 68 C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. a fost interzisă inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Conform art. 91 şi 92 C. pen., a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi 10 luni.

Conform art. 583 alin. (2) C. proc. pen., a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 94 alin. (2) C. pen. a fost stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probaţiune Vrancea.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a fost obligat inculpatul să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, sa respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioada de 80 zile, la una din cele două instituţii menţionate în baza de date afişată de Direcţia Naţionala de Probaţiune, respectiv Primăria com. Vînători ori Biserica Sfinţii Mihail şi Gavril din com. Vînători, în măsura în care starea de sănătate îi va permite.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura controlului judiciar cu privire la inculpatul A.

S-a constatat că inculpatul A. s-a aflat sub măsura reţinerii la data de 01.10.2020.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- ... Vrancea, apelul vizând individualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 151/A din 07.02.2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Vrancea.

A fost desfiinţată, în parte, Sentinţa penală nr. 52/03.05.2022 pronunţată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2021 şi, în rejudecare, printre altele:

A fost majorată de la 1 an şi 8 luni închisoare, la 2 ani şi 9 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Au fost înlăturate dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contraveneau deciziei.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 13.02.2023, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Recurentul a susţinut că, în cauză sunt respectate condiţiile de admisibilitate ale cererii de recurs în casaţie ce vizează natura hotărârii atacate, termenul de introducere a căii extraordinare de atac, titularul cererii, indicarea cazului de casare, precum şi prezentarea motivelor care îl susţin.

De asemenea, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, subsumat cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a arătat că, împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a formulat apel DIICOT - Serviciu Teritorial Galaţi - Biroul Teritorial Vrancea, apelul parchetului vizându-l şi pe coinculpatul B.

A precizat că prima instanţă, în raport de criteriile prev. de art. 74 C. pen., a reţinut în favoarea sa o periculozitate mai scăzută în raport cu atitudinea în proces, având în vedere că a recunoscut săvârşirea infracţiunii, a formulat denunţ şi a colaborat şi în alte modalităţi cu organele judiciare pentru identificarea şi combaterea activităţilor ilegale privind traficul de droguri, fiindu-i reţinute dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2002, precum şi cele ale art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare efectivă a acesteia, ţinând cont de manifestarea acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Recurentul a susţinut că, din analiza motivelor de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, calea de atac a avut o dublă natură, în ceea ce-l priveşte:

1) în defavoarea sa în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei, solicitându-se majorarea acestuia în limitele legale reduse (1 an şi 8 luni - 4 ani) cu stabilirea unei pedepse peste limita minimă de 1 an şi 8 luni;

2) în favoarea sa în ceea ce priveşte menţinerea suspendării condiţionate (în acest sens, motivele scrise de apel având următorul conţinut: totuşi, dacă în ceea ce priveşte pe inculpatul B. majorarea pedepsei către limitele legale conduce şi la un regim de executare diferit, respectiv pedeapsa închisorii cu executare, nemaifiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru inculpatul A. majorarea pedepsei peste limita minimă redusă conform dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000 permite încă modalitatea suspendării executării pedepsei şi astfel devin şi mai evidente beneficiile autorului care a ajutat la identificarea unor pericole infracţionale).

Caracterul favorabil al apelului, în opinia recurentului, se determină inclusiv prin raportare la solicitările formulate cu privire la ceilalţi inculpaţi judecaţi în cauză.

Astfel, recurentul a susţinut că instanţa de apel, admiţând calea de atac formulată de procuror, a depăşit limitele vizate prin motivele de apel şi i-a agravat situaţia chiar şi cu privire la elementele pe care procurorul le-a trasat în favoarea sa, respectiv menţinerea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei majorate.

A considerat că, încălcarea principiului non reformatio in pejus se încadrează în cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., menţionând că, potrivit art. 418 C. proc. pen.:

"(1) instanţa de apel, soluţionând cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel. (2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia".

Deopotrivă, a susţinut că, în doctrină s-a statuat că regula non reformatio in pejus este limitată la folosirea căii proprii de atac, însă folosirea de către o parte a unei căi de atac nu exclude posibilitatea agravării situaţiei sale în calea de atac folosită de altcineva (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, 1994, p. 259). Regula non reformatio in pejus este aplicabilă însă tuturor titularilor care pot exercita apelul, cu excepţia procurorului. (...) Excluderea este întemeiată, fiindcă raţiunile care justifică admiterea regulii respective pentru părţi nu îşi găsesc explicaţie în ipoteza apelului introdus de procuror, care nu urmăreşte obţinerea unei situaţii mai favorabile pentru sine, ci exercită căile de atac în scopul justei soluţionări a cauzelor penale (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, voi. II, 1994, p. 263 - 264).

S-a mai subliniat că, în doctrină (G. Theodoru, Teoria şi practica recursului penal, op. cit, p. 233), s-a considerat că aprecierea caracterului mai grav al soluţiei trebuie făcută în concret, recurentul indicând în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, practică judiciară referitoare la incidenţa principiului non reformatio in pejus, verificarea acestuia prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 precum şi la noţiunea de pedeapsă nelegală.

De asemenea, a arătat că, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi - în cazul recursului în casaţie, evaluat în contextul cazului de casare de la pct. 12, instanţa poate analiza modalitatea de executare ca făcând parte din conceptul de pedeapsă nelegală (I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 203/RC din 17 iunie 2015, Decizia nr. 395/RC din 8 decembrie 2015).

În legătură cu această din urmă precizare, recurentul a considerat că, în baza art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în funcţie de posibilitatea/imposibilitatea instanţei de casare de a înlătura ea însăşi nelegalitatea, se poate dispune înlăturarea greşitei aplicări a legii de către instanţa de casare [art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen.] sau casarea cu trimitere spre rejudecare, la instanţa de apel [art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.].

S-a menţionat că, în prima ipoteză, instanţa de casare are posibilitatea de a înlătura ea însăşi nelegalitatea fără a face analize/aprecieri de temeinicie a hotărârii casate (fără rejudecare), respectiv poate restabili legalitatea pedepsei, nefiind necesare aprecieri privind individualizarea judiciară (de pildă, în situaţia în care atât pedepsele componente ale concursului de infracţiuni, cât şi pedeapsa rezultantă au fost corect stabilite şi aplicate, însă a fost greşit calculat sporul, instanţa de recurs va rejudeca, restabilind legalitatea sporului în raport de pedepsele stabilite/menţinute de instanţa de apel).

Dacă însă este necesară individualizarea judiciară a pedepsei/stabilirea pedepsei concrete, instanţa de casare nu va putea decât să constate care sunt limitele legale ale pedepsei şi să dispună, pentru stabilirea concretă a acesteia, rejudecarea de către instanţa de apel.

Pentru motivele arătate, recurentul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie şi, în temeiul art. 448 C. proc. pen., casarea hotărârii doar în ceea ce priveşte dispoziţia privind executarea efectivă a pedepsei închisorii aplicate şi înlocuirea acesteia cu dispoziţia suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, cu menţinerea în integralitatea lor a măsurilor şi obligaţiilor dispuse de către Tribunalul Vrancea, secţia penală.

Prin încheierea din 29 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte, secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 07 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, constatându-se că recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen. invocat de acesta, întrucât, non reformatio in pejus constituie un principiu legal care guvernează inclusiv tratamentul sancţionator şi, ca atare, reflectarea sa asupra modalităţii de executare a pedepsei poate fi verificată în contextul cazului de casare invocat de recurent.

S-a dispus trimite cauzei în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată la data de 12 aprilie 2023, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării obligatorii a acestuia.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de recurentul inculpat A.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, potrivit art. 438 C. proc. pen.

Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

Aşadar, în calea extraordinară a recursului în casaţie nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Cazul de casare enunţat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prevede că hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cauză, recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Potrivit art. 2 din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri: (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

În conformitate cu prevederile art. 15 din aceeaşi lege specială, persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

De asemenea, se notează că, potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen., când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

În raport de textele legale mai sus menţionate şi încadrarea juridică dată faptei comise de recurentul inculpat A., stabilită cu caracter definitiv de instanţa de apel ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., se constată că pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare aplicată se încadrează între limitele speciale cuprinse între 1 an şi 8 luni închisoare şi 5 ani închisoare.

Deopotrivă, instanţa supremă constată că instanţa de apel nu a adus atingere principiului non reformatio in pejus prin înlăturarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi dispunerea executării pedepsei în regim de detenţie, deoarece calea de atac a apelului a fost exercitată exclusiv de parchet, în defavoarea inculpatului A., criticându-se în scris individualizarea pedepsei aplicate de prima instanţă, sens în care s-a făcut referire la cuantumul redus al pedepsei închisorii şi s-a realizat o paralelă între modalităţile de individualizare a executării pedepsei închisorii în raport de cuantumul acesteia stabilit pentru recurentul inculpat şi un alt inculpat judecat în aceeaşi cauză.

Or, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (2) C. proc. pen., numai în apelul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia.

Prin concluziile formulate oral în dezbaterea pe fond a apelurilor declarate în cauză, reprezentantul Ministerului Public a susţinut, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., că "periculozitatea faptei este mult mai mare decât aceea reflectată în cuantumul pedepsei şi în modalitatea de executare" (aşa cum s-a consemnat în încheierea de dezbateri din 09.11.2022), iar instanţa de apel, prin decizia pronunţată, a majorat de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsa aplicată de prima instanţă inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată şi, totodată, a înlăturat dispoziţia privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestui inculpat.

Nu schimbă caracterul în defavoare al apelului declarat de parchet, în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat A., împrejurarea că, prin motivele scrise ale apelului, procurorul a făcut referire la modalitatea de executare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii (reduse potrivit art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000) aplicate de prima instanţă inculpatului A., în corelaţie cu motivul de apel ce a vizat majorarea cuantumului pedepsei închisorii aplicate altui inculpat judecat în cauză şi executarea în regim de detenţie a pedepsei de către acesta din urmă, din moment ce, în dezbaterea pe fond a apelului, procurorul a susţinut cu claritate că pedeapsa închisorii aplicate în cuantum redus inculpatului A. şi cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu reflectă gradul de periculozitate al faptei.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 07 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 151/A din 07 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2023.

GGC - ED