Criminal limitation period interruption during constitutional gap: no grounds for suspension between Constitutional Court decisions
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the prosecution's cassation appeal, upholding the Court of Appeal's decision to terminate the criminal proceedings against the defendant on the grounds that the limitation period for criminal liability had expired. The case involved a theft committed in January 2017, punishable by up to three years imprisonment, triggering a five-year general limitation period under Article 154(1)(d) of the Penal Code. The central dispute concerned whether procedural acts performed between June 2018 and May 2022 could interrupt the limitation period; the Court held that pursuant to Constitutional Court Decisions No. 297/2018 and No. 358/2022, no legal grounds for interrupting criminal limitation existed during this interim period, as the legislative amendments required to define such interruptions had not yet taken effect, and prior acts could not be retroactively validated under the principle of the most favorable criminal law. Consequently, the five-year limitation period elapsed in January 2022, making the termination of the criminal case legally required, while civil claims for material damages remained subject to separate procedural rules.
Legislator headnote
AI generatedart. 228 alin. (1) C. pen, art. 397 alin. (1) C. proc. pen, art. 398 C. proc. pen, art. 276 alin. (1) C. proc. pen, art. 274 alin. (1) C. proc. pen, art. 272 alin. (1) C. proc. pen; Criminal limitation period interruption during constitutional gap: no grounds for suspension between Constitutional Court decisions: The case involved a theft committed in January 2017, punishable by up to three years imprisonment, triggering a five-year general limitation period under Article 154(1)(d) of the Penal Code. The central dispute concerned whether procedural acts performed between June 2018 and May 2022 could interrupt the limitation period; the Court held that pursuant to Constitutional Court Decisions No. 297/2018 and No. 358/2022, no legal grounds for interrupting criminal limitation existed during this interim period, as the legislative amendments required to define such interruptions had not yet taken effect, and prior acts could not be retroactively validated under the principle of the most favorable criminal law. Consequently, the five-year limitation period elapsed in January 2022, making the termination of the criminal case legally required, while civil claims for material damages remained subject to separate procedural rules.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Provision determining that judicial costs for the cassation phase remain in the charge of the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 82/18.03.2022 pronunţată de Judecătoria Hârlău, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 228 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 luni închisoare, cu executare efectivă în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă săvârşită la data de 22.01.2017, în dauna părţii civile S.C. B. S.R.L. Şipote).
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., raportat la art. 1349 şi 1357-1358 C. civ., cu referire la art. 19 alin. (1) şi 25 alin. (1) C. proc. pen.., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.R.L. Şipote şi a fost obligat inculpatul A. să-i plătească acesteia suma de 1.400 (o mie patru sute) RON, reprezentând daune materiale.
În baza art. 398 C. proc. pen.. şi art. 276 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de parte.
În baza art. 398 şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., raportat la art. 272 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2463,99 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 963,99 RON reprezintă cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale, iar suma de 1500 RON reprezintă cheltuielile judiciare din timpul fazei judecăţii.
Împotriva sentinţei penale a declarat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 693 din 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A. şi rejudecând cauza, în limitele desfiinţării:
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 154 alin. 1it. d C. pen., art. 5 C. pen. raportat la Deciziile nr. 358 din 26.05.2022 şi 297 din 26.04.2018 ale Curţii Constituţionale, s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul A. pentru infracţiunea de "furt", prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., instanţa a obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în cauză (onorariu avocat).
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea cauzei pe fond, au rămas în sarcina statului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei şi s-au înlăturat dispoziţiile contrare.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea cauzei în apel, au rămas în sarcina statului.
În esenţă, în motivarea soluţiei, Curtea a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea, în data de 22.01.2017, a unei infracţiuni de "furt", faptă prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen.
A precizat că maximul special prevăzut de lege pentru această infracţiune este de 3 ani închisoare, fiind în consecinţă aplicabil termenul de prescripţie de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termen aplicabil când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
S-a constatat că acest termen a început să curgă în data de 22.01.2017 şi s-a împlinit la data de 21.01.2022, fiind subliniat că, începând cu data de 09.08.2018, nu a existat niciun caz de întrerupere a respectivului termen, în raport de dispoziţiile art. 155 C. pen.
În consecinţă, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, s-a considerat că răspunderea penală a inculpatului A. pentru fapta comisă nu mai poate fi antrenată şi s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal.
Împotriva deciziei penale nr. 693 din 21 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În esenţă, prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 440 C. proc. pen.. şi, pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, să constate nelegalitatea deciziei penale nr. 693/21.09.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Iaşi, să se înlăture greşita aplicare a legii constând în aceea că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen.
S-a apreciat că întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile. A fost învederat că această concluzie este în acord cu constatările Curţii Constituţionale: " raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripţie a răspunderii penale sau înlăturarea instituţiei întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigenţele constituţionale".
De asemenea, s-a subliniat că, jurisprudenţa instanţelor ulterioară Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a considerat că, pentru a avea efect întreruptiv de prescripţie, actele de procedură trebuie să fi fost îndeplinite în condiţiile descrise în acea decizie (acte de procedură care trebuie comunicate suspectului sau inculpatului), iar aceste efecte s-au reglat în perioada ulterioară Decizei nr. 297/2018, când organele judiciare au verificat existenţa actelor cu aptitudine de a întrerupe prescripţia.
Prin recursul în casaţie formulat s-a mai precizat, în legătură cu termenele de prescripţie generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei), că se aplică efectul întreruptiv de prescripţie, ceea ce se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte, care se comunică suspectului sau inculpatului, în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 (de exemplu: audiere, informare conform art. 83 C. proc. pen. sau art. 77 C. proc. pen., comunicare ordonanţă dispunere expertiză sau predare expertiză etc.), iar actele de procedură întrerup cursul termenului de prescripţie în condiţiile O.U.G. nr. 71/2022.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., s-a învederat că, aşa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală nr. 164/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, prin ordonanţa nr. 164/P/2017 din 09.02.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la fapta de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.
Prin ordonanţa nr. 164/P/2017 din 13.03.2018, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., iar prin ordonanţa nr. 164/P/2017 din 13.06.2019, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.
S-a susţinut că, ordonanţa din data de 13.03.2018 de efectuare în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A. a întrerupt cursul termenului de prescripţie şi, ţinând cont de faptul că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de furt la data de 06.05.2017, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Temeiul de drept al recursului în casaţie a fost indicat ca fiind cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2019
Prin încheierea din 18 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 693 din 21 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători, fixând termen de judecată, la data de 01 martie 2023 cu citarea intimatului inculpat A. şi asigurarea apărării.
Înalta Curte a apreciat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi îndeplineşte formal cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., astfel că aspectele invocate de procuror în sensul constatării greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi s-a dispus încetarea procesului penal pentru comiterea de către inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. (1) C. pen., prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecăţii pe fond a recursului în casaţie.
Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., procurorul susţinând, în esenţă, că soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A. a fost dispusă în mod eronat, în raport de interpretarea dată deciziilor nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, aşa încât instanţa de recurs în casaţie va evalua problema intervenirii prescripţiei răspunderii penale în raport de cele două decizii menţionate ale instanţei de contencios constitutional.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen., intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă: "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituţională a constatat că:"soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională .
Ulterior, prin Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată şi s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituţionale.
În considerentele acestei din urmă decizii, instanţa de control constituţional a reţinut următoarele: (...) deşi Curtea Constituţională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidenţiind reperele unui comportament constituţional pe care legiuitorul avea obligaţia să şi-l însuşească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72); În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (paragraful 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curţii Constituţionale (paragraful 74); Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituţionalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice şi să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripţiei răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menţionate (paragraful 76).
Prin urmare, Înalta Curte reţine, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, şi momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislaţia naţională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispoziţiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale fiind cele menţionate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, cuprins între 25.06.2018 şi 30.05.2022, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripţie, calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.
Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit, iar normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca atare, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită de inculpatul A., respectiv infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., se raportează numai la dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. pen.
Termenul de prescripţie se determină, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (1) şi (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimisă în judecată şi încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Se constată, în aceste condiţii că, în mod corect, Curtea de Apel Iaşi, admiţând, prin decizia penală nr. 693 din 21 septembrie 2022, apelul formulat de inculpatul A., a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 154 alin. 1it. d C. pen., art. 5 C. pen. raportat la Deciziile nr. 358 din 26.05.2022 şi 297 din 26.04.2018 ale Curţii Constituţionale, încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. pentru infracţiunea de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Potrivit art. 228 alin. (1) C. pen., luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Referitor la prescripţia răspunderii penale, în conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Cum termenul de prescripţie începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârşirii faptei, termenul general de prescripţie, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen., s-a împlinit la 21.01.2022 (fapta fiind comisă la data de 22.02.2017), adică anterior pronunţării deciziei penale nr. 693 din 21 septembrie 2022 de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca instanţă de apel, ceea ce înseamnă că soluţia de încetare a procesului penal este legală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 693 din data de 21 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul A..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 693 din data de 21 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul A..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2023.