Computer fraud conviction extinguished by general statute of limitations after constitutional invalidation of special limitation interruption.

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău, reţine următoarele:

Prin decizia penală nr. 759 din data de 30.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2013 printre altele, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT- Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii A. zis B., C., D. şi E..

S-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 198/2017 a Tribunalului Bacău şi în rejudecare a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică, prevăzută de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. .

S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului E. în condiţiile art. 91 din C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului cu privire la consecinţele săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de supraveghere de 4 ani stabilit potrivit art. 92 din C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul E., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

S-a dispus ca inculpatul E. să presteze 60 zile muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria com. Budeşti, jud. Vâlcea - Acţiuni de salubrizare şi igienizare a localităţii sau Curăţarea punctelor de colectare a gunoiului pe teritoriul localităţii.

În baza art. 91 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a dispus ca inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat sau organizat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea în colaborare cu instituţiile comunitare.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare inculpatul E..

Prin decizia penală nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în baza art. 432 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul E. şi s-a desfiinţat în parte decizia penală nr. 759/30.05.2018 a Curţii de Apel Bacău, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bacău.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă ICCJ - DIICOT- Serviciul Teritorial Bacău şi inculpatul E. împotriva sentinţei penale sentinţei penale nr. 198/19.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013.

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi cu privire la încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică, reţinând cauza spre rejudecare şi în fond:

În baza art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică, prevăzută de art. 249 din C. pen., cu aplicarea art. 35 din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

S-a înlăturat dispoziţia de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dispus anularea formelor de executare cu privire la inculpatul E..

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 759/30.05.2018, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău.

Prin cererea de recurs în casaţie, parchetul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate cu privire la soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică.

După prezentarea parcursului cauzei, parchetul a susţinut că prin hotărârea atacată, deşi se reţine că a fost analizată incidenţa prescripţiei răspunderii penale inclusiv în ceea ce priveşte infracţiunea de fraudă informatică, Curtea de Apel Bacău, ignorând punctul 2 al dispozitivului Deciziei nr. 67/2022, a apreciat că la momentul pronunţarii deciziei nr. 759/30.05.2018, instanţa de apel nu a analizat împlinirea termenului general de prescripţie, cu omiterea cauzelor de întrerupere deoarece a considerat că acestea au efect în cauză, deşi, prin decizia sa, Înalta Curte nu face o precizare în acest sens.

Totodată, parchetul a apreciat că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport de o lege succesivă, care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză. Astfel, în opinia parchetului, pentru a putea fi invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. este necesar să fie îndeplinite două condiţii cumulative: prin hotărârea definitivă atacată trebuie să se fi dispus condamnarea inculpatului şi la dosarul cauzei să existe probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, a apreciat că cererea de contestaţie în anulare poate fi admisă atât în cazul în care la dosar existau probe cu privire la încetarea procesului penal, cât şi atunci când, deşi probele nu existau în cuprinsul dosarului, instanţa era obligată să le ia în considerare din oficiu, dacă probele nu sunt materiale, ci constau în acte normative pe care instanţa avea obligaţia să le cunoască, acestea trebuie să fi fost intrate în vigoare până la momentul pronunţării ce face obiectul contestaţiei în anulare.

Parchetul a opinat că aplicarea într-un mod sau altul al legii penale mai favorabile nu reprezintă o eroare de procedură, după cum nu echivalează nici cu aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, a considerat parchetul că evaluarea instanţei de apel cu privire la existenţa şi tipicitatea faptei sau cu privire la legea penală mai favorabilă a intrat în autoritatea de lucru judecat, chiar dacă ulterior rămânerii definitive a hotărârii survin modificări legislative sau jurisprudenţiale care sunt de natură să releve caracterul eronat al analizei.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 din C. pen. în vigoare la data pronunţării deciziei atacate, parchetul a arătat că termenul prescripţiei speciale este aplicabil, în speţă, ca urmare a îndeplinirii mai multor acte procesuale comunicate inculpatului contestator, cum ar fi aducerea la cunoştinţă a calităţii procesuale a drepturilor cu ocazia audierii în calitate de suspect, inculpat în cursul urmăririi penale, trimiterea lui în judecată prin rechizitoriu, audierea lui în cursul cercetării judecătoreşti, astfel că, la data pronunţării deciziei atacate, respectiv 30.05.2018, termenul special de 16 ani, calculat de la data săvârşirii infracţiunii, nu era împlinit.

S-a precizat că, potrivit Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen dc prcscripţie a răspundcrii penale (par. 24), iar ca urmare, în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, comunicarea actelor procesuale efectuate cu privire la inculpatul contestator a avut ca efect curgerea unui nou termen dc prescripţie a răspunderii penale.

Parchetul a arătat că potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297/2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, astfel că pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea cxpresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, însă, înainte de data publicării deciziei, a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2022 pentru a împiedica încetarea efectelor art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, în urma dcclarării neconstituţionalităţii ei prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. În acest context, parchetul a apreciat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 nu are efecte asupra legii penale în vigoare la data publicării deciziei, fiindcă această lege a fost modificată după pronunţarea deciziei, înainte de expirarea termenului de 45 de zile.

S-a considerat de parchet că din considerentele Deciziei nr. 358/2022 reiese în mod expres neechivoc voinţa Curţii Constituţionale ca instanţele de judecată să reinterpreteze Decizia nr. 297/2018 şi din niciun considerent nu reiese că reinterpretarea ar trebui făcută în cauzele definitiv soluţionate, având în vedere principiul aplicat în mod constant de Curtea Constituţională ca decizia de admitere nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale (Decizia nr. 51/2016, par. 52), lipsa oricărei menţiuni din care să reiasă voinţa Curţii de a institui o excepţie de la acest principiu arată că această voinţă nu a existat.

S-a arătat că atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul aplicării legii mai favorabile are o aplicare limitată în cauzele definitiv soluţionate, putând fi extins doar asupra acelor decizii ale Curţii Constituţionale care au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea pedepsei. Făcând trimitere la jurisprudenţa CEDO, parchetul a susţinut că extinderea acestui principiu la o decizie care elimină prescripţia specială şi într-o cauză în care prescripţia specială a fost prevăzută de lege din momentul săvârşirii faptei până la condamnarea definitivă nu are suport în principiul neretroactivităţii legii penale prevăzut de art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Parchetul a susţinut că extinderea principiului nu are suport nici în legea internă, întrucât, pentru contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., trebuie ca la dosarul cauzei să fi existat, anterior pronunţării deciziei penale nr. 759 din 30.05.2018 a Curţii de Apel Bacău, probe cu privire la neconstituţionalitatea prescripţiei speciale. Cum Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a fost pronunţată ulterior acestei date, în opinia parchetului ea poate fi considerată o probă cu privire la necesitatea reinterpretării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constiluţionale, dar nu poate fi considerată o probă anterioară soluţionării definitive a cauzei.

Inculpatul E. a formulat concluzii scrise prin care a arătat că a fost condamnat prin decizia penală nr. 759/30.05.2018 la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de fraudă informatică în formă continuată, ultimul act material reţinut fiind în cursul lunii noiembrie 2006, iar, întrucât limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de fraudă informatică sunt închisoare de la 2 la 7 ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani şi curge de la data consumării infracţiunii, termenul de prescripţie fiind împlinit în luna noiembrie 2014, înainte de pronunţarea deciziei definitive de instanţa de apel. A apreciat că este inadmisibil recursul în casaţie prin care se contestă încheierea de admitere în principiu pronunţată în procedura judecării contestaţiei în anulare, deoarece în această procedură trebuie analizate strict şi exclusiv condiţiile de incidenţă a cazului de încetare a procesului penal şi nu situaţia unei posibile cauze de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare, câtă vreme hotărârea pronunţată este definitivă. A susţinut că nu mai poate fi reanalizată admiterea în principiu dispusă în contestaţia în anulare pe calea recursului în casaţie, care nu este o cale de atac devolutivă.

A mai arătat inculpatul că în hotărârile pronunţate atât pe fondul cauzei, cât şi în apel nu se menţionează analiza prescripţiei pentru infracţiunea de fraudă informatică, acest motiv de recurs invocat de parchet fiind nereal. În opinia sa, prezentul recurs în casaţie pare a fi făcut fără a avea în vedere Decizia CCR nr. 358/2022, care a lămurit faptul că nu poate exista niciun act de întrerupere a cursului prescripţiei pentru că Decizia nr. 297/2018 a declarat neconstituţională unica soluţie legislativă în cazul prescripţiei speciale.

A solicitat respingerea ca inadmisibil, în principal, a recursului în casaţie şi ca nefondat, în subsidiar.

Prin încheierea din 28 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 11.04.2023, reţinând că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii sale de recurs în casaţie vizând faptul că, raportat la perioada în care a fost săvârşită fapta, respectiv 2003- noiembrie 2006, termenul de prescripţie specială de 16 ani nu era împlinit la data de 30.05.2018, când a fost pronunţată decizia nr. 759 a Curţii de Apel Bacău, cu privire la infracţiunea de fraudă informatică, avându-se în vedere că au fost îndeplinite acte de procedură în dosar, respectiv aducerea la cunoştinţă a calităţii procesuale, a drepturilor sale cu ocazia audierii în calitate de suspect, inculpat în cursul urmăririi penale, trimiterea în judecată prin rechizitoriu, audierea inculpatului în cursul cercetării judecătoreşti, ce au determinat curgerea unui nou termen de prescripţie, sunt nefondate pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72).

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului E. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reţine din decizia recurată că inculpatul E. a fost trimis în judecată, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă informatică prevăzută de art. 249 din C. pen., constând în aceea că a restricţionat accesul titularilor la conturile şi userii de ebay ce le aparţineau şi a modificat, fără drept, date informatice (pagina de securitate a ebay), cu rezultatul unor situaţii de fapt necorespunzătoare adevărului.

Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancţionarea infracţiunii de fraudă informatică prevăzută de art. 249 din C. pen. este închisoarea de la 2 la 7 ani şi conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în speţă fiind vorba despre luna noiembrie a anului 2006.

Prin urmare, termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., şi anume de 8 ani, care a început să curgă din luna noiembrie a anului 2006, când a încetat activitatea infracţională, ca urmare a intervenţiei organelor judiciare şi s-a împlinit în luna noiembrie 2014.

Contrar susţinerilor parchetului, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte infracţiunea de fraudă informatică pentru care inculpatul E. a fost trimis în judecată, Curtea de Apel Bacău nu a analizat intervenirea prescripţiei răspunderii penale, aspect ce rezultă din considerentele deciziei penale nr. 759/30.05.2018, unde la pagina 15 se menţionează " În cauza de faţă termenele de prescripţie a răspunderii penale în privinţa inculpaţilor A. zis B., C. şi E. pentru infracţiunile constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., alterarea integrităţii datelor informatice prevăzută de art. 362 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi falsul informatic prevăzut de art. 325 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. au fost depăşite cu încă odată în noiembrie 2016. Prin urmare, apare ca realizată ipoteza normativă prevăzută de art. 155 alin. (4) din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., alterarea integrităţii datelor informatice prevăzută de art. 362 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 5 din C. pen., acces ilegal la un sistem informatic prevăzută de art. 360 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi falsul informatic prevăzut de art. 325 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. şi art. 5 din C. pen. în privinţa inculpaţilor A. zis B., C. şi E. sunt împlinite."

Referitor la celelalte citici ale parchetului, Înalta Curte notează că ceea ce constituie lege penală mai favorabilă în cauză sunt dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale şi că răspunzând la a doua chestiune ce a făcut obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a statuat că "în ipoteza în care instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra incidenţei dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale invocate de către persoana condamnată ori dacă acestea nu au fost invocate şi nici examinate din oficiu, omisiunea instanţei va constitui o eroare de procedură care va putea fi invocată prin intermediul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.."

Pentru a conduce la o asemenea concluzie s-a reţinut că dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., referindu-se la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, fac trimitere în mod explicit la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.. Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. includ între cauzele de încetare a procesului penal intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Aprecierea eronată a instanţelor de judecată asupra incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal, inclusiv prescripţia răspunderii penale, constituie o eroare de judecată, respectiv "o greşeală de drept, ce implică reevaluarea fondului hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate". În schimb, "omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal reprezintă o eroare de procedură, în acest caz instanţa neanalizând aspectele ce ar putea determina o soluţie de încetare a procesului penal" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 453/2020, paragrafele 29 şi 30).

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului E. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet, cu criticile aferente, este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul E., în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei penale nr. 1052 din data de 08 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul E., în sumă de 170 RON, rămâne sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2023.