Trafficking conviction upheld; dual conviction valid; sentence increase to 4 years 5 months confirmed

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de recurentul A., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 39/F din data de 13.07.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bistriţa Năsăud, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale - procurare şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor) şi a art. 77 lit. a) din C. pen. şi reţinerea aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi a art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B. şi C.) pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B. şi C.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc în forma participaţiei improprii, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 48 din C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) din C. pen., a art. 77 lit. a) din C. pen. şi reţinerea aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi a art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa principală de 2 ani şi 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B. şi C.) pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B. şi C.).

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de cumpărare şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi reţinerea aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa principală de 8 luni închisoare

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs real, motiv pentru care, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 alin. (1) din C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, respectiv 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. pe o durată de 4 ani, 2 ani şi 3 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. pe o durată de 4 ani şi 8 luni închisoare, în pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 8 luni şi 20 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând pedeapsa principală finală de 2 ani, 11 luni şi 20 zile închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B. şi C.) pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) şi art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii B. şi C.).

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., art. 399 alin. (9) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată cu titlu de măsură preventivă privativă de libertate, constând în reţinerea din data de 26 martie 2021 ora 06:15 până la data de 27 martie 2021, ora 05:00.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani şi 9 luni, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa două din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze un număr de 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Protopopiatului Sibiu ori a Complexului Naţional Muzeal Astra.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) şi (4) din C. pen. s-a pus în vedere inculpatului care sunt consecinţele nerespectării măsurilor şi a obligaţiilor prevăzute la art. 93 din C. pen. sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A..

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1084,6 grame de canabis - ridicată de organele de poliţie cu ocazia efectuării livrării supravegheate.

Împotriva acestei decizii penale au formulat apel au declarat apel DIICOT- ST Bistriţa-Năsăud şi inculpaţii C., A., B..

Prin decizia penală nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud şi de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 39/F/13.07.2022 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud ce a fost desfiinţată în parte, în latură penală, cu privire la greşita reţinere în favoarea inculpatului A. a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la greşita reţinere în sarcina inculpatului A. a actului material de procurare din conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la individualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului A. şi a pedepselor rezultante, precum şi a modalităţii de executare a pedepselor, şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-a înlăturat beneficiul cauzei speciale de reducere a pedepselor acordat inculpatului A., precum şi actul material al procurării din conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi procedând la reindividualizarea pedepselor:

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 lit. a) din C. pen. şi reţinerea incidenţei art. 15 din Legea nr. 143/2000 de la 1 an şi 6 luni închisoare la 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii C. şi B.) pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut.

S-a majorat pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate în forma participaţiei improprii la introducerea în ţară de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 48 din C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 77 lit. a) din C. pen. de la 2 ani şi 3 luni închisoare la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare, menţinând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii C. şi B.) pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 de la 8 luni închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

Procedând la refacerea operaţiunilor de contopire specifice concursului de infracţiuni potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu 11 luni (1/3 din restul pedepselor de 2 ani şi 6 luni, respectiv 3 luni închisoare), în final acesta urmând să execute 4 (patru) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, în regim de detenţie, pedeapsa complementară rezultantă a a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpaţii C. şi B.) pe o perioadă de 4 ani, precum şi pe cea accesorie având acelaşi conţinut.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul inculpatului A. împotriva încheierilor de şedinţă din datele de 26.01.2022 şi 29.03.2022.

Împotriva deciziei penale nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. prin apărător ales a solicitat să se constate incidenţa cazurilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., să se constate că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege în vederea admiterii în principiu a recursului în casaţie, să se dispună suspendarea executării deciziei penale atacate, să se admită recursul în casaţie, să se caseze hotărârea atacată şi, pe cale de consecinţă, să fie achitat recurentului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, întrucât fapta pentru care s-a dispus condamnarea acestuia nu este prevăzută de legea penală, respectiv să se constate că s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Recurentul a menţionat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casaţie, iar în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a menţionat că în situaţia particulară a recurentului acesta a fost condamnat definitiv pentru fapta de trafic de droguri de risc în formă continuată (2 acte materiale - procurare şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor), însă fapta săvârşită în concret nu se circumscrie dispoziţiilor legale prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A precizat că elementul material al infracţiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puţin uneia din activităţile enumerate de textul de incriminare şi anume: cultivarea, producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea şi orice alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor. A arătat recurentul că procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau relaţiile pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri, iar în cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje pecuniare. Prin expresia alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, recurentul a arătat că legiuitorul a înţeles să includă orice alte activităţi având ca obiect droguri, prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a consumatorului, altele decât cele anume prevăzute la alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000.

În legătură cu toate aceste modalităţi alternative ale elementului material, recurentul a precizat că, dacă sunt efectuate de aceeaşi persoană, cu aceeaşi ocazie sau prilej, ori la intervale de timp diferite, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, subiectul pasiv principal fiind acelaşi, în sarcina persoanei în cauză va fi reţinută comiterea unei singure infracţiuni.

În evaluarea lipsei de tipicitate a faptei, recurentul a menţionat că prezintă relevanţă scopul pentru care inculpatul a procurat respectiva cantitate de cannabis din Spania, împreună cu inculpatul B., prin intermediul inculpatului C., care a fost expediată în România, prin intermediul unei societăţi de transport internaţional din Bistriţa.

În opinia recurentului infracţiunea de trafic de droguri de risc şi infracţiunea de procurare (cumpărare) de droguri în vederea consumului propriu se diferenţiază prin existenţa unui element de deosebire constând în scopul urmărit de făptuitor, iar evaluarea acestui scop se realizează prin coroborarea elementelor de tip obiectiv care pot contura date sau indicii a existenţei aşa numitului animus traficandi.

Contrar celor reţinute, recurentul a susţinut că din starea de fapt şi din probele administrate în cauză rezultă că respectiva cantitate de cannabis procurată (ce face obiectul infracţiunii de trafic de droguri) nu a ajuns "în piaţă", nefiind, de altfel, destinată acestui scop şi sub acest aspect valoarea socială protejată de normele penale nu a suferit, în concret, atingeri. A mai arătat că nu a deţinut nicio clipă drogurile ce fac obiectul infracţiunilor prevăzute de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, nu a intrat în posesia lor.

Cu toate că în sarcina sa au fost reţinute un număr de trei infracţiuni, în realitate a menţionat că acuzaţia se poate rezuma doar la procurarea unei cantităţi de cannabis pentru consum propriu şi având în vedere starea de fapt nu se poate susţine că este un "traficant de droguri" în sensul uzual/propriu al acestui termen.

Recurentul a arătat încă din cursul declaraţiei date în faza de urmărire penală din data de 20.04.2021 că este consumator obişnuit de droguri de risc, respectiv cannabis, a formulat în cursul urmării penale şi un denunţ faţă de numitul C. prin care a arătat că a achiziţionat (împreună cu numitul B.) de la această persoană, de mai multe ori cannabis pentru consumul propriu, încă de la începutul anului 2020, la un interval de 1-2 luni de zile. A apreciat că afirmaţia coinculpatului C. din declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în sensul că inculpatul A. i-a dat asigurări că îi va reveni şi lui o sumă de bani din cea obţinută din vânzarea drogurilor, nu se coroborează cu celelalte probe.

A mai susţinut recurentul că potrivit literaturii de specialitate la care se raportează medicul legist din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, fereastra de detecţie în cazul consumului ocazional de THC variază între 2-7 zile în cazul mostrelor de sânge, iar în cazul probelor de urină, fereastra de detecţie raportată este de 5-14 zile (pentru consum ocazional) şi că dacă se iau în considerare aceste aspecte, se observă că recoltarea de probe biologice de sânge şi urină pentru stabilirea aspectului dacă inculpatul este consumator al drogului de risc cannabis a avut loc la data de 07.04.2021, respectiv la aproape 2 săptămâni (13-14 zile) de la momentul dispunerii măsurii preventive a reţinerii inculpatului şi, ulterior, a luării măsurii preventive a controlului judiciar faţă de acesta (26.03.2021).

Astfel, având în vedere fereastra de detecţie raportată în literatura de specialitate, recurentul a precizat că analiza calitativă efectuată nu permite stabilirea exactă a momentului sau perioadei în care inculpatul A. şi-a administrat substanţele psihoactive, respectiv THC, eventual putându-se presupune, pe baza ferestrelor de detecţie raportate în literatură, că inculpatul nu a consumat în urmă cu cel mult 7-14 zile cannabis.

Drept urmare, în opinia recurentului, pentru ca o infracţiune de trafic de droguri să fie tipică, este necesar ca modalităţile alternative de săvârşire ale acesteia să fie efectuate de inculpat în scopul interpunerii sale în circulaţia drogurilor de risc prin punerea lor la dispoziţia unui consumator final, cu consecinţa producerii unui beneficiu material propriu, or, în prezenta cauză, din probele dosarului, nu este dovedit că drogurile introduse în ţară ar fi fost destinate consumului de către alte persoane decât inculpaţii.

În consecinţă, în lipsa oricărei dovezi a săvârşirii de către inculpat a unor operaţiuni privitoare la circulaţia drogurilor spre consumatori finali, recurentul a apreciat că acest element de tipicitate al infracţiunii nu este întrunit în cauză şi se impune achitarea sa, deoarece susţinerea instanţei că prin cumpărarea împreună fiecare inculpat devine traficant cu privire la ceilalţi inculpaţi nu poate fi acceptată întrucât trebuie avut în vedere scopul pentru care această cantitate de droguri a fost procurată.

Astfel, a considerat că actul material de procurare a cantităţii de cannabis din Spania de către inculpatul C., care a fost expediată prin intermediul societăţii de transport internaţional D. nu poate fi reţinut ca element material atât pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, cât şi pentru infracţiunea de introducerea în ţară de droguri de risc.

În prezenta cauză, a arătat recurentul că în mod greşit s-a reţinut ca fiind aplicabile dispoziţiile prevăzute de Decizia nr. 15/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât elementul material reţinut în sarcina inculpatului nu se referă la o acţiune de transport continuă pe teritoriul altui stat şi ulterior, pe teritoriul României pentru a fi sub incidenţa Deciziei nr. 15/2017, ci acţiunea reţinută ca element material atât a infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1), cât şi art. 2 alin. (1), ambele din Legea nr. 143/2000 se referă la procurarea unei cantităţi de droguri din Spania şi expedierea în România de către o altă persoană, prin intermediul unei firme de transport internaţional.

Drept urmare, recurentul a apreciat că prin raportare la starea de fapt, ar fi vorba de o unitate a elementului material de procurare reţinut în cadrul celor două infracţiuni (verbum regens) şi căreia îi corespunde, în plan juridic, o unitate naturală de infracţiune, cu atât mai mult cu cât există şi unitate de rezoluţie infracţională, dar şi unitate de rezultat socialmente periculos. A arătat că în situaţia concursului ideal de infracţiuni, acţiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială şi juridică de rezultat ceea ce în prezenta situaţie nu se realizează.

Un argument suplimentar în acest sens, în opinia recurentului îl reprezintă şi faptul că prin decizia penală atacată s-a reţinut acelaşi element material al laturii obiective al infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, dar cu toate acestea nu s-au reţinut prevederile art. 38 alin. (2) din C. pen., respectiv cele referitoare la concursul ideal de infracţiuni.

Recurentul a susţinut că acţiunea de procurare a drogurilor, ca act material reţinut de instanţă, reprezintă element constitutiv al infracţiunii de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc şi nu poate fi reţinut şi ca element de tipicitate al infracţiunii de trafic de droguri de risc, având în vedere împrejurările în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs sau le-ar fi putut produce, astfel că cele două infracţiuni nu pot fi reţinute în concurs ideal.

Actul material de "alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor" reţinute în sarcina sa şi pentru care s-a dispus condamnarea pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, în opinia recurentului reprezintă infracţiunea unică de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A precizat că acţiunile distincte reţinute în sarcina inculpatului de procurare şi de încercare de intrare în posesia cantităţii totale de 1084,6 grame cannabis din Spania au fost efectuate de aceleaşi persoane, chiar dacă la intervale de timp diferite, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, subiectul pasiv principal fiind acelaşi, fiind incident un singur act material al infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv de procurare a respectivei cantităţi de droguri dintr-un alt stat şi introducerea acesteia pe teritoriul României, fără drept, prin intermediul societăţii de transport internaţional D.. Astfel, a considerat că în sarcina sa trebuia reţinută comiterea unei infracţiuni unice de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc, motiv pentru care se impune achitarea sa şi sub aspectul reţinerii actului material distinct de alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul a arătat că decizia penala nr. 1427/A/2022 este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de control judiciar a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege pentru infracţiunile de introducere în ţară de droguri de risc în forma participaţiei improprii, faptă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 48 din C. pen. cu aplicarea art. 52 alin. (3) din C. pen. şi art. 77 lit. a) din C. pen. şi trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 77 lit. a) din C. pen.

În stabilirea limitelor în care poate fi aplicată o pedeapsă s-a arătat că trebuie să fie avute în vedere toate cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei, însă, în prezenta cauză, în aplicarea pedepsei nu au fost avute în vedere toate aceste circumstanţe şi nici limitele în care instanţa de control judiciar putea proceda la judecarea cauzei.

Raportat la modul în care s-a desfăşurat judecata în faţa instanţei de fond, respectiv având în vedere declaraţia dată de către inculpatul A., starea de fapt prezentată de către instanţă şi infracţiunile sub aspectul cărora a fost condamnat, recurentul a considerat că este imposibil de înţeles care este poziţia inculpatului în raport de acuzaţia adusă şi care este starea de fapt reţinută de către instanţă. Recurentul a arătat că, deşi prin sentinţa pronunţată de către prima instanţă se reţine aceeaşi stare de fapt pe care inculpatul a recunoscut-o, anumite aspecte din cuprinsul acestei sentinţe sunt contradictorii şi nu corespund stării de fapt recunoscute de către inculpat.

Având în vedere modul de derulare a procedurii judiciare în faţa instanţei de fond şi actele existente la dosarul cauzei, recurentul a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine care este poziţia sa în raport de acuzaţia adusă şi care este starea de fapt reţinută de către instanţă, considerând că s-au încălcat normele de procedură şi de drept substanţial în raport de urmarea procedurii de drept comun şi reţinerea beneficiului recunoaşterii învinuirii. Astfel, în opinia sa era necesar ca prima instanţă să depună diligenţele necesare încât să fie lămurită starea de fapt, să se stabilească cu certitudine care este procedura care va fi urmată şi care este starea de fapt care este reţinută de către instanţă.

Întrucât există o incertitudine care planează asupra stării de fapt şi procedura urmată de prima instanţă, recurentul a apreciat că singura opţiune pe care o avea instanţa de control judiciar era trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea lămuririi tuturor acestor aspecte. În opinia sa, a considerat că i s-a adus o gravă atingere dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil al inculpatului, garantat de art. 6 CEDO, iar încălcarea acestor drepturi nu putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea sentinţei pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a criticat faptul că prima instanţă nu a procedat la o audiere corespunzătoare prin care să îi adreseze toate întrebările necesare în vederea clarificării stării de fapt, astfel încât să se poată admisibilitatea/inadmisibilitatea cererii de judecare în procedura simplificată, nu a respectat toate principiile care guvernează judecata, iar aceste neregularităţi nu puteau fi îndreptate în apel. A menţionat că situaţia este cu atât mai gravă din moment ce deşi, ulterior, se reţine în favoarea inculpatului beneficiul procedurii simplificate, instanţa totuşi reţine în sarcina acestuia şi o infracţiune cu privire la care acesta nu a dat o declaraţie lămuritoare. Or, în opinia sa, parcurgerea cercetării judecătoreşti trebuie realizată în funcţie de poziţia procesuală a inculpatului. A considerat că aceste aspecte nu pot fi remediate în apel, întrucât o astfel de măsură este de natură a priva inculpatul de un grad de jurisdicţie, fapt care aduce atingere în mod grav dreptului la apărare în contextul în care nu mai are la dispoziţie calea de atac a apelului.

Recurentul a precizat că infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este sancţionată cu pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare; în urma reţinerii beneficiului cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limita inferioară de pedeapsă este de 2 ani, în timp ce limita superioară este de 6 ani şi 8 luni. Aplicând şi a doua cauză specială de reducere a limitelor pedepselor, respectiv denunţul, a menţionat că se obţine o limită inferioară de 1 an şi o limită superioară de 3 ani şi 4 luni. Cu toate acestea, a arătat că prin decizia penală nr. 1427/A din data de 21.11.2022, Curtea de Apel Cluj i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea acestei infracţiuni. Astfel, a considerat că pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate în forma participaţiei improprii la introducerea în ţară de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, este în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune.

A mai arătat că infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, este sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare, iar ca urmare a reţinerii beneficiului cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. limita inferioară a pedepsei este de 1 an şi 4 luni, iar limita superioară este de 4 ani şi 8 luni şi după reţinerea celei de-a doua cauze speciale de reducere a pedepsei, respectiv denunţul, se obţine o limită inferioară de pedeapsă de 8 luni şi o limită superioară de 2 ani şi 4 luni. Cu toate acestea, a menţionat că instanţa de apel i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, apreciind ca şi în cazul acestei infracţiuni s-a aplicat o pedeapsă în afara limitelor prevăzute de lege.

Prin încheierea din 28 februarie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2021, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 11.04.2023, reţinând că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie pot fi valorificate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

1) În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispoziţiile menţionate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel, în ceea ce-l priveşte pe recurentul A., constă în aceea că anterior datei de 23.03.2021, cel mai probabil în perioada februarie - martie 2021, împreună cu inculpatul B. (cu care a contribuit la suma necesară cumpărării drogurilor), prin intermediul inculpatului C. (care a solicitat unei persoane rezidentă în Spania să îi trimită o cantitate de drog de risc cannabis), şi-a procurat din Spania cantitatea de 1084,6 grame de cannabis, care i-a fost expediată prin intermediul societăţii de transport internaţional D. din Bistriţa, după ce suma de bani a fost predată inculpatului C. care a transmis-o expeditorului drogurilor din Spania;

în vederea expedierii drogurilor, inculpatul a pus la dispoziţie numele inculpatului B. pentru a fi menţionat ca destinatar al coletului cu droguri şi a promis că acesta se va prezenta pentru a ridica drogurile după ce vor ajunge la destinaţie; în data de 23.03.2021 s-a deplasat împreună cu inculpatul B. în municipiul Bistriţa, cu autoturismul proprietatea mamei sale, unde inculpatul B. s-a prezentat la sediul acestei societăţi cu intenţia de a ridica coletul cu droguri, însă nu l-a ridicat, părăsind în grabă sediul societăţii; ulterior, în perioada 23-25.03.2021, împreună cu inculpaţii B.

şi C. au pus la cale o modalitate de a intra în posesia coletului cu droguri, fără a fi depistaţi, discutând inclusiv de posibilitatea să se prezinte o altă persoană decât cea trecută ca şi destinatar pe colet care să precizeze că destinatarul nu s-a putut prezenta din motive obiective (accident), de posibilitatea oferirii de bani reprezentantului firmei de transport pentru a preda coletul şi a nu anunţa autorităţile - în situaţia în care acesta (reprezentantul firmei de transport) şi-ar fi dat seama că acel colet conţine droguri.

Anterior datei de 23.03.2021 şi la această dată, împreună cu inculpaţii B. şi C., a ajutat o persoană suspectată a fi numitul E. să trimită din Spania în România cantitatea de 1084,6 grame de cannabis, prin aceea că a pus la dispoziţia destinatarului numele inculpatului B. pentru ca acea cantitate de droguri să poată fi expediată din Spania în România, prin societatea de transport internaţional D. din Bistriţa pentru destinatarul "B. x", promiţând că drogurile vor fi preluate în siguranţă la sosirea în România; ca urmare, la data de 23.03.2021 cantitatea de 1084,6 grame de cannabis a ajuns în Bistriţa de unde urma să fie ridicată de inculpatul B..

De asemenea, anterior datei de 25.03.2021 a achiziţionat în vederea consumului propriu o cantitate din drogul de risc cannabis pe care apoi a deţinut-o până la această dată.

În cauză, Înalta Curte reţine că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de trafic de droguri de risc, astfel cum este incriminată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; de complicitate în forma participaţiei improprii la introducerea în ţară de droguri de risc, astfel cum este prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 48 din C. pen.. de cumpărare şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, astfel cum este incriminată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

a) Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 traficul de droguri de risc constă în "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept".

Aşadar, elementul material al infracţiunii de trafic de droguri de risc constă în săvârşirea fără drept a uneia dintre următoarele activităţi: cultivare, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea, ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc. În toate aceste modalităţi este necesar ca traficul intern de droguri să se realizeze fără drept.

În legătură cu toate aceste modalităţi alternative ale elementului material, se observă că, în speţă, cu titlu definitiv, a fost reţinută în sarcina recurentului acţiunea de procurare de droguri şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc.

Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilităţile proprii sau relaţiile pe care le are în lumea traficanţilor, găseşte şi furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri. În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obţine avantaje pecuniare.

Suprapunând aceste elemente peste starea de fapt reţinută de către instanţa de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de trafic de droguri de risc corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracţiunii de trafic de droguri de risc pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de acţiunea de a procura droguri din Spania pe numele prietenului său, prin intermediul relaţiei avute cu inculpatul C., persoană indicată în mod constant ca şi traficant şi nu consumator, droguri cu privire la care cunoştea că cel puţin parţial urmau să ajungă la alte persoane, respectiv la inculpaţii B. şi C., ultimul catalogat traficant din perspectiva inculpatului A., aşadar cannabisul urma a fi comercializat mai departe de aici înspre consumatorul final.

De asemenea, în cazul recurentului este confirmată de actele dosarului nu doar acţiunea de procurare, ci şi alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor, prin aceea că inculpatul a pus la dispoziţie numele inculpatului B. pentru a fi menţionat ca destinatar al coletului cu droguri, a promis că acesta se va prezenta pentru a ridica drogurile după ce vor ajunge la destinaţie; în data de 23.03.2021 s-a deplasat împreună cu inculpatul B. în municipiul Bistriţa, cu autoturismul proprietatea mamei inculpatului A., unde inculpatul B. s-a prezentat la sediul acestei societăţi cu intenţia de a ridica coletul cu droguri, însă nu l-a ridicat, părăsind în grabă sediul societăţii; ulterior, în perioada 23-25.03.2021, împreună cu inculpaţii B. şi C. au pus la cale o modalitate de a intra în posesia coletului cu droguri, fără a fi depistaţi.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică şi a consumatorilor, generată de săvârşirea activităţilor incriminate. Cu privire la acest element al laturii obiective, nu trebuie să omită specificul acestor fapte, care au fost incriminate în considerarea naturii şi periculozităţii lor de substanţe stupefiante, şi nu în considerarea cantităţii deţinute.

Legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată rezultă ex re, starea de pericol fiind generată implicit.

b) Din dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se reţine că infracţiunea de introducerea în ţară de droguri de risc constă în "introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept".

Elementul material al acestei infracţiuni se realizează prin acţiunea de a introduce sau de a scoate din ţără, de a importa sau exporta droguri de risc.

Prin import se înţelege totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care se introduc în ţară mărfuri, în cazul de faţă, droguri, cumpărate din alte ţări fiind vorba deci de o faptă comisivă de rezultat.

Prin export se înţelege acţiunea de a vinde în afara ţării droguri care au fost produse, preparate sau fabricate în alte ţară, fiind vorba tot de o faptă comisivă de rezultat.

Urmarea sau rezultatul socialmente periculos constă în schimbarea unei anumite situaţii, de la o stare de linişte preexistentă introducerii drogurilor în ţară la o stare conflictuală odată cu pătrunderea lor datorită pericolului pe care acestea îl prezintă pentru populaţie.

Între acţiunea întreprinsă şi urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate directă, în sensul că aceasta din urmă să fie consecinţa acţiunii săvârşite de făptuitor.

Din suprapunerea acestor elemente peste starea de fapt reţinută de către instanţa de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracţiunii de complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de ajutorul dat numitului E. să trimită din Spania în România cantitatea de 1084,6 grame de cannabis, prin aceea că a pus la dispoziţia destinatarului numele inculpatului B. pentru ca acea cantitate de droguri să poată fi expediată din Spania în România, prin societatea de transport internaţional D. din Bistriţa pentru destinatarul "B. x", promiţând că drogurile vor fi preluate în siguranţă la sosirea în România.

c) În art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este incriminată infracţiunea de cumpărare şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, care constă în "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept".

Din reglementarea legală rezultă că elementul material constă în săvârşirea uneia din următoarele activităţi: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc. Conţinutul constitutiv al infracţiunii se realizează dacă şi numai dacă infractorul săvârşeşte faptele pentru consumul propriu. În toate aceste modalităţi este necesar ca deţinerea şi cumpărarea de droguri de risc în vederea consumului propriu să se realizeze fără drept.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru sănătatea publică, iar legătura de cauzalitate între fapta săvârşită şi urmarea imediată rezultă ex re.

Înalta Curte constată că aceste elemente se suprapun peste starea de fapt reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de cumpărare şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Astfel, verbum regens al infracţiunii de cumpărare şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu pentru care recurentul a fost condamnat constă în aceea că anterior datei de 25.03.2021 a achiziţionat în vederea consumului propriu o cantitate din drogul de risc cannabis pe care apoi a deţinut-o până la această dată.

Prin urmare, Înalta Curte analizează incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele lipsei prevederii în legea penală a faptelor pentru care a fost condamnat recurentul, precum şi tipicitatea obiectivă a acestora, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Prin raportare la aceste exigenţe legale, Înalta Curte reţine că recurentul, prin criticile vizând neîntrunirea elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat tinde la reinterpretarea probelor şi la stabilirea unei situaţii de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanţa de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept. Astfel, prin motivele de recurs în casaţie se fac referiri la modul de interpretare de către instanţe a declaraţiilor date de recurent în cursul urmăririi penale, a celor date de coinculpatul C. care nu s-ar corobora cu restul probatoriului, a modului de interpretare a probelor biologice de sânge şi urină pentru stabilirea aspectului dacă inculpatul este consumator al drogului de risc cannabis.

Un alt argument al recurentului, cum că nu este dovedit că drogurile introduse în ţară ar fi fost destinate consumului de către alte persoane decât inculpaţii, nu poate susţine concluzia că nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prin prisma faptului că inculpatul nu şi-a cumpărat pentru consum propriu o anumită cantitate direct de la vânzător contra unei sume, ci acesta a colaborat cu ceilalţi doi coinculpaţi în vederea procurării unei cantităţi mai mari de cannabis care urma a fi împărţită şi astfel transferată mai departe înspre consumatori finali, unul dintre coinculpaţi fiind indicat ca şi traficant şi nu susţine la niciun moment obţinerea întregii cantităţi de cannabis în vederea consumului propriu.

Critica privind dubla sancţionare a actului material de procurare a cantităţii de cannabis din Spania de către inculpatul C., care a fost expediată prin intermediul societatăţii de transport internaţional D., reţinut ca element material atât pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, cât şi pentru infracţiunea de introducerea în ţară de droguri de risc, nu poate fi validată, aceasta fiind contrară statuărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în considerentele Deciziei nr. 15/2017 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000. Prin această decizie s-a stabilit că "acţiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin şi pe teritoriul României, fără drept, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 3 din acelaşi act normativ, în concurs formal (ideal)." În interpretarea dată prin această decizie, în concret, în speţă, activităţile de punere la dispoziţie a numelui destinatarului, a datelor de contact şi promisiunea că drogurile vor fi preluate în siguranţă la sosirea în România constituie acte execuţionale care fac parte din actul infracţional unic de procurare specific art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin care s-a facilitat totodată introducerea în ţară de droguri de risc de către expeditorul coletului speficific art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În concluzie, criticile recurentului nu pot fi primite de instanţă, fiindcă în realitate aceste critici urmăresc stabilirea unei alte situaţii de fapt, prin reinterpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce este contrar scopului prevăzut de lege pentru recursul în casaţie, acela de a verifica legalitatea unei hotărâri definitive. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

2) În cauză, de asemenea, s-a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală", relativ la cauzele de reducere a pedepsei, respectiv prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi cea prevăzută de 15 din Legea nr. 143/2000.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel." (decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

În ceea ce priveşte critica recurentului A. care a susţinut că i-au fost aplicate pedepse în afara limitelor prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa, Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată.

Prin decizia recurată, instanţa de apel, în procesul de individualizare a pedepsei, a înlăturat cauza specială de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

Preliminar, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă finală de 4 (patru) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, în regim de detenţie, aplicată recurentului prin decizia recurată, pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi complicitate la trafic internaţional de droguri de risc, este legală.

Înalta Curte notează că infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este sancţionată cu pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare. Complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. În urma reţinerii beneficiului cauzei speciale de reducere a pedepsei de la art. 15 din Legea nr. 143/2000, limitele de pedeapsă devin închisoare de la 1 an şi 6 luni la 5 ani. În cazul reţinerii unei circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special.

Astfel, pedeapsa aplicată în cuantum de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare este orientată spre minimul stabilit de lege pentru infracţiunea de complicitate în forma participaţiei improprii la trafic internaţional de droguri de risc, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 52 alin. (3) din C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi art. 77 lit. a) din C. pen., fiind situată în limitele prevăzute de lege, de la 1 an şi 6 luni la 5 ani închisoare.

Se observă că infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, este sancţionată cu o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare, iar ca urmare a reţinerii beneficiului cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000 limitele de pedeapsă devin închisoare de la 1 an la 3 ani şi 6 luni. Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, iar în cazul reţinerii unei circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special.

Prin urmare, pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată de instanţă este orientată spre minimul stabilit de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 15 din Legea nr. 143/2000, fiind situată în limitele prevăzute de lege, de la 1 an la 3 ani şi 6 luni închisoare.

De asemenea, infracţiunea de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Urmare a reţinerii beneficiului cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 15 din Legea nr. 143/2000, în cazul pedepsei cu închisoare limitele devin 1 lună şi 15 zile la 1 an închisoare.

Nu în ultimul rând, şi pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, în urma înlăturării actului material de procurare, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 este orientată spre minimul stabilit de lege, fiind situată în limitele prevăzute de lege, de la 1 lună şi 15 zile la 1 an închisoare.

Stabilindu-se ca pedeapsă principală rezultantă pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 3 luni închisoare, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., în cuantum final de 4 (patru) ani şi 5 (cinci) luni închisoare, au fost respectate dispoziţiile legale.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2023.