Fiscal evasion termination: scope of statutory non-punishment regarding fiscal amnesty of accessory obligations and binding force of appellate fact-finding in cassation

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de recurentul ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179 din data de 15.12.2020 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014 s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche (C. pen. din 1968 şi Legea nr. 241/2005, varianta în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012).

În raport de legea penală mai favorabilă, s-a constatat că fapta de evaziune fiscală în formă continuată, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, are următoarea încadrare juridică: art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, (varianta în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, (varianta în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 (şase) ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penlal s-a aplicat inculpatului 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 71 din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 385/04.03.2014 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 330/Ap din 19.06.2014 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (1) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost contopită această pedeapsă de 1 (un) an închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, de 6 (şase) ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968, şi astfel s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 71 din C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. din 1968.

S-a dedus din pedeapsa principală durata reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 10.09.2014 şi până în data de 19.02.2015.

A fost admisă în parte acţiunea civilă.

În baza art. 14 şi art. 346 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Statul Român, reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - A.J.F.P.Gorj a sumei de 2.747.703 RON (RON), reprezentând impozit pe profit, TVA de plată şi redevenţă minieră, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii sumei datorate - respectiv dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere, calculate conform Codului de procedură fiscală începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a constatat că inculpatul a achitat părţii civile suma de 100.000 RON din prejudiciul produs.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) şi (5) din C. proc. pen., a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de 23.000 RON, consemnată de inculpat la dispoziţia Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, şi 4000 RON, consemnată de inculpat la dispoziţia Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, în vederea acoperirii debitului.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) şi (5) din C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 275/P/2013 din 29.09.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurenţa sumei de 2.747.703 RON şi a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) şi (5) din C. proc. pen., raportat şi la Decizia nr. 19 din 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.747.703 RON şi a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel A. şi partea civilă Statul Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.

Prin decizia penală nr. 1678 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român reprezentat prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj împotriva sentinţei penale nr. 179 din data de 15.12.2020 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014.

A fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost desfiinţată în totalitate sentinţa apelată, şi rejudecând:

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968, totul cu aplicarea art. 5 din C. pen.

S-a constatat acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile.

S-a dispus ridicarea următoarelor măsuri asigurătorii:

- asupra sumelor de 23.000 RON, consemnată de inculpat la dispoziţia Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, şi 4000 RON, consemnată de inculpat la dispoziţia Tribunalului Gorj prin recipisa de consemnare seria x nr. x, în vederea acoperirii debitului.

- sechestrul asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 275/P/2013 din 29.09.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, până la concurenţa sumei de 2.747.703 RON şi a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

- sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.747.703 RON şi a accesoriilor fiscale, calculate conform Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenţei şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 241/2005.

Împotriva deciziei penale nr. 1678 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie partea civilă ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.

Prin cererea de recurs în casaţie, partea civilă ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, (în forma în vigoare la momentul epuizării faptelor - 30.12.2012), constatând, eronat, acoperit integral prejudiciul, în cuantum de 2.747.703 RON, cauzat părţii civile, în situaţia în care creanţa la bugetul general consolidat este de 5.271.528 RON, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării integrale a debitului către Statul Român reprezentat de A.N.A.F., asa cum în mod corect s-a specificat în cererea de constituire de parte civilă.

S-a arătat că instanţa de apel a reţinut că prejudiciul corect este cel stabilit în prima variantă a raportului de expertiză contabilă întocmit în cursul cercetării judecătoreşti de experţii B., C. şi D., care au stabilit obligaţii de plată în valoare de 2.747.703 RON, compuse din impozit pe profit în cuantum de 906.541 RON, TVA de plată în cuantum de 1.409.2013 RON şi redevenţă minieră în cuantum de 431.949 RON, deoarece această sumă de bani reflectă în mod obiectiv realitatea fiscală rezultată în urma neîndeplinirii de către inculpat a obligaţiilor privind declararea şi evidenţierea în actele contabile a veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată în cadrul S.C. E. S.R.L..

Chiar şi în ipoteza în care instanţa de control judiciar ar accepta motivarea instanţei de apel cu privire la achitarea prejudiciului în cuantum de 2.747.703 RON, datorat potrivit raportului de expertiza, majorat cu 20%, întocmit în cauză, recurenta parte civilă consideră că în mod greşit a fost dispusă încetarea procesului penal şi s-a constatat ca fiind acoperit integral prejudiciul, în situaţia în care obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării integrale a debitului către Statul Român reprezentat de A.N.A.F., nu au fost achitate până la data pronunţării deciziei recurate.

Mai mult decât atât, s-a susţinut că, în mod nejustificat, instanţa de apel nu motivează în niciun fel absolvirea inculpatului de la plata obligaţiilor fiscale accesorii datorate părţii civile, mulţumindu-se să constate doar achitarea sumei totale de 3.297.174 RON compusă din prejudiciul de 2.747.703 RON, datorat potrivit raportului de expertiză, majorat cu 20%, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (11) teza finală din Legea nr. 241/2005.

Astfel, a susţinut partea civilă că, prin neincluderea în cuantumul obligaţiei de plată la bugetul statului a întregii sume cu care s-a constituit parte civilă, bugetul statului a fost prejudiciat cu diferenţa dintre suma cu care s-a constituit parte civilă şi suma admisă de Curtea de Apel Craiova, reprezentând obligaţii fiscale principale şi accesorii, aşa cum au fost calculate de către organele fiscale din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj.

De asemenea, s-a arătat prin cererea formulată că un alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că, instanţa de apel în mod greşit a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor, în situaţia în care nu au fost achitate obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării integrale a debitului.

Faţă de acest aspect, s-a precizat că scopul unui sechestru asupra bunurilor este în general asigurarea creditorului ca debitorul său va plăti datoria pe care o are la finalizarea procedurii judiciare sau executorii.

Prin urmare, recurenta parte civilă a solicitat să se constate că este întemeiată cererea sa de înfiinţare a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului până la concurenţa întregului prejudiciu, constând atât din debit cât şi din accesoriile aferente debitului.

Astfel, pentru motivele arătate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 1678/21.12.2022 şi admiterea în totalitate a cererii de constituire de parte civilă în sensul obligării inculpatului A. către Statul Roman reprezentat de ANAF la plata integrală a sumei de 5.271.528 RON, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii calculate de la data săvârşirii infracţiunii până la data achitării integrale a prejudiciului către Statul Roman reprezentat de ANAF.

Prin încheierea din 14 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de partea civilă ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj împotriva deciziei penale nr. 1678 din 21 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluţionării şi a acordat termen la data de 11.04.2023, reţinând că aspectele invocate în cererea de recurs în casaţie pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie declarat de partea civilă ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În raport de consideraţiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele părţii civile recurente, în sensul că s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal, sunt nefondate, având în vedere că, în mod legal, instanţa de apel a constatat că a intervenit o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv cea prevăzută de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005.

Se observă că în capitolul III al Legii nr. 241/2005, forma în vigoare până la data de 18.12.2021 (anterior modificărilor introduse prin O.U.G. nr. 130/2021), intitulat "Cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor", a fost inclus, în art. 10 al acestui text de lege, şi alin. (11) care stabilea că: "În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare."

În soluţionarea acţiunii civile, instanţa penală trebuie să hotărască şi cu privire la eventuale cauze de stingere a prejudiciului, căci altfel, s-ar mărgini la concluziile formale rezultate din stabilirea răspunderii penale, fără o jurisdicţie veritabilă cu privire la acţiunea civilă. De altfel, atât presupusul prejudiciu, cât şi presupusul beneficiu (amnistia fiscală) sunt cerute/acordate de către partea civilă (statul) şi trebuie cântărite în aceeaşi procedură, orice altă rezolvare ar produce fracturi juridice ireparabile şi ar constitui impedimente serioase în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, întrucât ar înlătura de la acest beneficiu procesual, reprezentat de cauza de nepedepsire, pe inculpaţii care nu au achitat o parte din prejudiciu (accesoriile), parte care apoi s-ar considera că nici nu era cerută de către partea civilă.

Urmărind textele din cuprinsul O.U.G. nr. 69/2020, Înalta Curte constată că pentru a fi incident beneficiul anulării accesoriilor (forma amnistiei fiscale), ipotezele privesc, în esenţă, ca toate obligaţiile bugetare principale restante să fie stinse prin orice modalitate prevăzută de art. 22 din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, unde amnistia fiscală este prevăzută ca modalitate de stingere a obligaţiei, fiind o modalitate expres prevăzută de lege. Prin urmare, dacă debitul principal poate fi considerat stins prin orice modalitate prevăzută de lege, ar constitui un nonsens juridic ca accesoriile să poată fi stinse doar prin plată. Aşadar, instanţa penală poate şi trebuie să analizeze incidenţa O.U.G. nr. 69/2020, cu modificări, pentru a stabili dacă inculpatul datorează accesorii sau acestea au fost stinse ca efect al amnistiei fiscale, această chesiune juridică fiind tranşată în contextul soluţionării acţiunii civile, care cade în jurisdicţia deplină a instanţei penale.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi că instanţa de apel a stabilit, cu caracter definitiv, urmare a coroborării tuturor probelor, că inculpatul a achitat debitul principal stabilit ca şi prejudiciu (2.747.703 de RON), precum şi 20% din aceeaşi bază de calcul, îndeplinind astfel sacţiunea pecuniară legală, care odată executată atrage beneficiul cauzei de nepedepsire. Tot cu caracter definitiv s-a stabilit şi că în privinţa accesoriilor (dobânzi şi penalităţi) sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2020 şi, prin urmare, inculpatul nu mai datorează accesorii, intrând sub efectul amnistiei fiscale. Este cert că procentul de 20% din debitul principal constituie o sancţiune pecuniară care odată executată atrage beneficiul cauzei de nepedepsire, pe când achitarea debitului principal şi accesoriilor constituie condiţia iniţială de recuperare a prejudiciului. Cu privire la accesorii (dobânzi şi penalităţi), se reţine că inculpatul a achitat toate obligaţiile bugetare principale, rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, astfel că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 69/2020, iar Înalta Curte reţine că în temeiul acestor dispoziţii legale inculpatul nu mai datorează accesorii, intrând sub efectul amnistiei fiscale.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că nu este incident temeiul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a existenţei unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege.

Pe de altă parte, se observă că apărarea părţii civile recurente critică soluţia instanţei de încetare a procesului penal prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aducând însă argumente ce reprezintă în realitate nemulţumirea acesteia privind soluţia dispusă în cauză sub aspectul laturii civile, pe care o contestă, întrucât în opinia apărării soluţia ce se impunea în cauză era de obligare a inculpatului la plata prejudiciului aşa cum a fost indicat în constituirea de parte civilă, precum şi la plata dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente debitelor principale.

Înalta Curte notează că pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire conduita inculpatului va fi evaluată în raport de prejudiciul reţinut de către organele judiciare şi nu de pretenţiile părţii civile exprimate în cererea de constituire de parte civilă, subliniind că între cele două sintagme, respectiv prejudiciul cauzat şi pretenţiile părţii civile există o diferenţă, pretenţiile civile reprezentând suma cerută, iar prejudiciul cauzat suma dovedită. Cu alte cuvinte, noţiunea de prejudiciu se referă la cuantumul dovedit al pretenţiilor, iar noţiunea de pretenţii ale părţii civile se referă la cuantumul sumei solicitate de partea civilă. În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României prin Decizia din data de 14 decembrie 2021 prin care a constatat că sintagma "pretenţiile părţii civile din cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 este neconstituţională", reţinând în paragraful 54 al deciziei că noţiunea de pretenţii ale părţii civile folosită de legiuitor în accepţiunea art. 10 din Legea nr. 241/2005 nu este identică cu noţiunea de prejudiciu produs ca urmare a săvârşirii de către inculpat a vreuneia dintre infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005.

Or, prin această modalitate de reglementare, Curtea Constituţională a stabilit că legiuitorul a conferit persoanei vătămate/părţii civile din procesul penal (referitor la infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 8 şi 9 din Legea nr. 241/2005) o poziţie privilegiată, simpla manifestare de voinţă a acesteia din urmă putând determina posibilitatea aplicării sau neaplicării cauzei de reducere a limitelor de pedeapsă, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil şi principiului potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte constată că în mod formal a fost invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în condiţiile în care în realitate se critică modul de interpretare a probelor de către instanţa de apel, precum şi faptul că prejudiciul nu a fost achitat, iar acţiunea civilă ar fi trebuit soluţionată.

Aşa cum s-a arătat, aspectele legate de starea de fapt reţinută de instanţa de apel şi de modul de apreciere a probelor, pe care partea civilă recurentă le subsumează cazului de casare în susţinerea criticii potrivit căreia în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, nu mai pot fi dezbătute în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie. În această procedură nu mai pot fi puse în dezbatere elemente de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Statul Român prin ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj împotriva deciziei penale nr. 1678 din data de 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul Statul Român prin ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj împotriva deciziei penale nr. 1678 din data de 21 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2023.