Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 222/RC/2023 AI generated

Expire of criminal liability for continued fraud and forgery under the post-2018 statutory void of interruption grounds

Case Number Decizia nr. 222/RC/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the public prosecutor's appeal in cassation, upholding the Court of Appeal's decision to terminate the criminal proceedings and annul the defendant's sentence, thereby allowing the acquittal resulting from the expiration of criminal liability to stand. The dispute concerned whether the general statute of limitations for the crimes of instigation to fraud in a continued form and forgery of private documents, committed between October and December 2014, had expired prior to the appellate court's decision in September 2020. Relying on the *nebis idem* principle and the unconstitutional status of statutory interruption mechanisms identified by the Constitutional Court (Decisions 297/2018 and 358/2022), the Court held that the five-year limitation period began in December 2014 and expired in December 2019 because no valid legal basis for interrupting the prescriptive period existed under the more favorable law in force between June 2018 and May 2022, rendering the initial conviction void and the defendant's release mandatory.

Legislator headnote

AI generated

art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 36 alin. (1) C. pen, art. 43 alin. (5) C. pen, art. 79 alin. (2) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen; Expire of criminal liability for continued fraud and forgery under the post-2018 statutory void of interruption grounds: The dispute concerned whether the general statute of limitations for the crimes of instigation to fraud in a continued form and forgery of private documents, committed between October and December 2014, had expired prior to the appellate court's decision in September 2020. Relying on the *nebis idem* principle and the unconstitutional status of statutory interruption mechanisms identified by the Constitutional Court (Decisions 297/2018 and 358/2022), the Court held that the five-year limitation period began in December 2014 and expired in December 2019 because no valid legal basis for interrupting the prescriptive period existed under the more favorable law in force between June 2018 and May 2022, rendering the initial conviction void and the defendant's release mandatory.

Keywords

AI generated
forgery proceedings statute of limitations basis of liability grounds for cassation fraud standing of public prosecutor

Cited Legislation

AI generated
art. 396 alin. (2) C. proc. pen
x/2019, între altele, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., cu reţinerea art.
art. 36 alin. (1) C. pen
pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C. pen., art.
art. 43 alin. (5) C. pen
pen., art. 43 alin. (5) C. pen.
art. 79 alin. (2) C. pen
şi art. 79 alin. (2) C. pen.
art. 35 alin. (1) C. pen
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (1) C. pen
şi art. 41 alin. (1) C. pen.
art. 67 alin. (1) C. pen
În baza art. 67 alin. (1) C. pen.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Cited Case Law

AI generated
decizia penală nr. 1020/2010
x/2009, definitivă la data de 16.12.2010 prin decizia penală nr. 1020/2010 a Curţii de Apel Cluj.
Decizia nr. 265/2014
Appeal against annulment dismissal for retrial petition declared inadmissible
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Main ground for the verdict, cited in the pre-dispositive statement to support the dismissal of the appeal in cassation as unfounded.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Provision applied in the dispositive to assign the judicial costs incurred by the prosecution to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision applied in the dispositive to assign the fees for the defense counsel appointed for the defendant to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 martie 2023

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 445 din 26.06.2020 pronunţată de Judecătoria Cluj - Napoca, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, între altele, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 79 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. privind recidiva postexecutorie raportat la sentinţa penală nr. 399/2010 pronunţată de Judecătoria Gherla, în dosarul nr. x/2009, definitivă la data de 16.12.2010 prin decizia penală nr. 1020/2010 a Curţii de Apel Cluj.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, care se execută în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (5) C. pen. şi art. 79 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen. privind recidiva postexecutorie raportat la sentinţa penală nr. 399/2010 pronunţată de Judecătoria Gherla, în dosarul nr. x/2009, rămasă definitivă la data de 16.12.2010 prin decizia penală nr. 1020/2010 a Curţii de Apel Cluj.

În temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă, fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de o treime din durata celeilalte pedepse (4 luni), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. i-au fost interzise inculpatului, în final, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen. i-au fost interzise inculpatului, în final, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., care se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 şi 25 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. S.A. împotriva inculpatului A. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumelor de:

- 3.425,04 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloare credit, dobândă şi comisioane datorate de inculpatul C. în baza contractului de credit nr. x/15.12.2014, fiind constatată solidaritatea cu acesta;

- 3.043,68 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloare credit, dobândă şi comisioane datorate de inculpata D. în baza contractului de credit nr. x/08.12.2014, fiind constatată solidaritatea cu aceasta;

- 4.257,36 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloare credit, dobândă şi comisioane datorate de inculpatul Kovacs Istvan în baza contractului de credit nr. x/10.12.2014, fiind constatată solidaritatea cu acesta.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. au fost desfiinţate în totalitate următoarele înscrisuri falsificate:

- adeverinţa de venit nr. 317/17.10.2014 emisă de E. S.R.L., în copie (fila x d.u.p) şi, în original, (fila x d.u.p);

- adeverinţa de venit nr. 432/05.12.2014 emisă de F., în copie (fila x d.u.p) şi, în original, (fila x d.u.p);

- adeverinţa de venit nr. 885/11.11.2014 emisă de E. S.R.L., în copie (fila 57d.u.p) şi, în original (fila x d.u.p);

- adeverinţa de venit nr. 836/11.12.2014 emisă de E. S.R.L., în copie (fila x d.u.p) şi, în original (fila x d.u.p).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, între alţii, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 992/A din data de 22.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2019, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate, între alţii, de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 445 din 26.06.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie în anulare persoana condamnată A..

Prin decizia penală nr. 1060 din data de 19.08.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 432 alin. (1), cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă în principiu şi în fond contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A., încarcerat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 992/A/22.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2019, a fost desfiinţată, în parte, pe latură penală, hotărârea atacată şi, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 C. pen., fapte comise în octombrie - decembrie 2014 şi infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 41 C. pen., fapte comise în octombrie - decembrie 2014 ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fiind înlăturate toate consecinţele condamnărilor.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 522 din 22.09.2020 emis de Judecătoria Cluj Napoca şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauza sau nu se află în executarea altor pedepse.

Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. şi instigare la înşelăciune, prevăzută de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. termenele de prescripţie a răspunderii penale se calculează în raport de dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d), sunt de 5 ani şi s-au împlinit în luna decembrie 2019, anterior pronunţării deciziei nr. 992/A din 22. 09.2020, hotărâre care face obiectul căii extraordinare de atac.

Împotriva hotărârii pronunţate în contestaţie în anulare, la data de 02.09.2022, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greşit, s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A..

Prin urmare, s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi, pe fond, să se dispună înlăturarea greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru infracţiunile de instigare la înşelăciune, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 15 decembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dispunându-se trimiterea la completul competent în vederea judecării pe fond a căii de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel subsecvent admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspectul situaţiei de fapt, acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 11.11.2014 - 12.11.2014, după ce ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 836/11.12.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpatul C. este angajat al societăţii E. S.R.L. cu un venit net lunar în cuantum de 1.480 RON în perioada septembrie 2014 - noiembrie 2014, a încredinţat această adeverinţă inculpatului C. şi l-a determinat pe acesta să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/15.12.2014 prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii nr. x nr. x/15.12.2014 emisă de către G. S.R.L, în valoare de 2.547 RON, instigând astfel la inducerea în eroare a societăţii B. S.A.;

- în perioada 05.12.2014 - 08.12.2014, după ce ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 432/05.12.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpata D. este angajată a F., cu un venit net lunar în cuantum de 1.480 RON în perioada septembrie 2014 - noiembrie 2014, a încredinţat această adeverinţă inculpatei D. şi a determinat-o pe aceasta să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/08.12.2014 prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii x nr. x/08.12.2014 emisă de către G. S.R.L. în valoare de 2.597 RON, instingând astfel la inducerea în eroare a societăţii B. S.A.;

- în perioada 11.11.2014 - 12.11.2014, după ce ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 885/11.11.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpatul H. este angajat al societăţii E. S.R.L. cu un venit net lunar în cuantum de 1.180 RON în perioada august 2014 - octombrie 2014, a încredinţat această adeverinţă inculpatului H. şi l-a determinat pe acesta să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/13.11.2014, prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii nr. x nr. x/13.11.2014 emisă de către G. S.R.L, în valoare de 2.847 RON, instigând astfel la inducerea în eroare a societăţii B. S.A.;

- în luna octombrie 2014, anterior datei de 17.10.2014, după ce ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 317/17.10.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpatul I. este angajat al societăţii E. S.R.L. cu un venit net lunar în cuantum de 1.230 RON în perioada iulie 2014 - septembrie 2014, adeverinţă care a fost încredinţată inculpatului I. şi acest inculpat a fost determinat să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/20.10.2014 prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii nr. x nr. 710/20.10.2014 emisă de către G. S.R.L, în valoare de 2.847 RON, contribuind astfel la inducerea în eroare a societăţii B. S.A.;

- în luna decembrie 2014, anterior datei de 11.12.2014, ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 836/11.12.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpatul C. este angajat al societăţii E. S.R.L., cu un venit net lunar în cuantum de 1.480 RON în perioada septembrie 2014 - noiembrie 2014, cu scopul ca inculpatul C. să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/15.12.2014 prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii nr. x nr. 742/15.12.2014 emisă de către G. S.R.L, în valoare de 2.547 RON;

- în luna decembrie 2014, anterior datei de 05.12.2014, ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 432/05.12.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpata D. este angajată a F., cu un venit net lunar în cuantum de 1.180 RON în perioada septembrie 2014 - noiembrie 2014, cu scopul ca inculpata D. să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/08.12.2014 prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii nr. x nr. 740/08.12.2014 emisă de către G. S.R.L, în valoare de 2.597 RON;

- în luna noiembrie 2014, anterior datei de 11.11.2014, ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 885/11.11.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpatul J. este angajat al societăţii E. S.R.L., cu un venit net lunar în cuantum de 1.180 RON în perioada august 2014 - octombrie 2014, cu scopul ca inculpatul J. să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/13.11.2014 prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii nr. x nr. 721/13.11.2014 emisă de către G. S.R.L, în valoare de 2.847 RON;

- în luna octombrie 2014, anterior datei de 17.10.2014, ar fi întocmit în fals adeverinţa de venit nr. 317/17.10.2014 din care rezultă în mod nereal că inculpatul I. este angajat al societăţii E. S.R.L., cu un venit net lunar în cuantum de 1.230 RON în perioada iulie 2014 - septembrie 2014, cu scopul ca inculpatul I. să formuleze cererea de creditare şi să încheie contractul de credit legat nr. x/20.10.2014 prin care a achiziţionat produsele din cuprinsul facturii nr. x nr. 710/20.10.2014 emisă de către G. S.R.L, în valoare de 2.968 RON.

Astfel, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de instigare la înşelăciune în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 43 alin. (5) C. pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale), prevăzută de art. 322 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a art. 41 alin. (1) şi a art. 43 alin. (5) C. pen., totul în condiţiile art. 38 alin. (1) C. pen.

Curtea a reţinut că data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este luna decembrie 2014 (data ultimei acţiuni), pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, iar, în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit în luna decembrie 2019, anterior pronunţării deciziei penale nr. 922/A din 22.09.2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:

"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Instanţa supremă a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel, în speţă, Înalta Curte observă că, subsecvent admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. - soluţie ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casaţie - Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul, valorificând, în acest cadru procesual, prescripţia generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

Modalitatea de interpretare şi aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă anterior menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de 322 alin. (1) C. pen. şi art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani şi a început să curgă în luna decembrie 2014, data săvârşirii ultimei acţiuni din cadrul infracţiunilor continuate.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în speţă, în luna decembrie 2019, pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A..

În consecinţă, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă faţă de inculpat prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1060/A din 19 august 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina statului

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul - condamnat A., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1060/A din 19 august 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia Penală şi de Minori, pronunţată în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile, ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul - inculpat A., in cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2023.