Cassation appeal dismissed, upholding termination of tax evasion proceedings due to statute of limitations under mitior lex

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 478/A din data de 07 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr. x/2017, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 64/2022 pronunţată la data de 29.04.2022 de Tribunalul Bihor, s-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. cu privire la toţi inculpaţii.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. de la 1969 (10 acte materiale), la pedeapsa de: 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. de la 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005, i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969, i s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa accesorie a pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. 1969 s-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpata a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea (infracţiuni comise în perioada 2008 - 2010), la pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, conform art. 861 C. pen. de la 1969, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. de la 1969, şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 865 C. pen. de la 1969 s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei 2 ani închisoare aplicată inculpatei A. prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. de la 1969, s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea; în ceea ce priveşte pedepsele principale, s-a contopit pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea, în pedeapsa mai grea de: 2 ani închisoare;

- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 861 corelat cu art. 865 alin. (2) C. pen. de la 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicate în cauză, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. de la 1969, termen care curge, conform art. 865 alin. (2) C. pen. de la 1969, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei.

Conform art. 863 alin. (1) C. pen. de la 1969, pe durata termenului de supraveghere, inculpata urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. de la 1968 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. de la 1969 (10 acte materiale), la pedeapsa de: 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. de la 1969 i s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. de la 1969 s-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 280/P/20.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bihor definitivă prin Decizia penală nr. 669/11.12.2014 a Curţii de Apel Oradea (infracţiuni comise în 08.01.2009 - 20.02.2009) şi Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea (infracţiuni comise în perioada 2008 - 2010).

S-a descontopit pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea în pedepsele componente de:

- 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 5 ani;

- 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 5 ani;

- 4 ani închisoare aplicată şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 5 ani;

- 6 ani închisoare aplicată şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 5 ani;

- 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 280/2014 şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) şi k) noul C. pen.

S-a dispus înlăturarea sporului de 2 ani închisoare aplicat prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea

În baza art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) C. pen. 1969 s-a dispus contopirea celor cinci pedepse repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită în prezenta cauza, în pedeapsa mai grea de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 ani închisoare (aplicat cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 134/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor), urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa rezultată de 8 ani închisoare;

- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 5 ani;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicata de 7 ani închisoare perioada reţinerii din 30.06.2011, a arestului preventiv de la 01.07.2011 - 29.07.2011 (Sentinţa penală nr. 917/2016) şi a perioadei de executare de la 11.12.2014 la 29.01.2019.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. de la 1969 (10 acte materiale), la pedeapsa de: 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 i s-a aplicat inculpatei C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1969 i s-a aplicat inculpatei C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. 1969 s-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea (infracţiuni comise în perioada 2008 - 2010).

S-a dispus descontopirea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea în pedepsele componente de:

- 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 2 ani;

- 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 2 ani;

- 2 ani închisoare aplicată şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 2 ani;

- 4 ani închisoare aplicată şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. 1969 cu titlul de pedeapsa complementară pe o durata de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen. de la 1969, s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicată prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea; în ceea ce priveşte pedepsele principale, a contopit pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu cele trei pedepsele principale de 4 ani închisoare, respectiv cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea, în pedeapsa mai grea de 4 ani închisoare;

- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpata s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicata de 4 ani închisoare perioada reţinerii din 30.06.2011, perioada reţinerii din 04.11.2010 şi a perioadei de executare de la 23.12.2016 la 11.12.2018.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicare art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 42 C. pen. de la 1969 (10 acte materiale), la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1969 i s-a aplicat inculpatului D. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. 1969 s-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea (infracţiuni comise în perioada 2008 - 2010) la pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere conform art. 861 C. pen. 1969, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. 1969 şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 865 C. pen. de la 1969 s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei 2 ani închisoare aplicată inculpatului D. prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (2) C. pen. de la 1969, s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicată prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea; în ceea ce priveşte pedepsele principale, s-a contopit pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 134/P/31.08.2015 pronunţată de Tribunalului Bihor modificată prin Decizia penală nr. 917/A/23.12.2016 a Curţii de Apel Oradea, în pedeapsa mai grea de 2 ani închisoare;

- pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita o profesie de natura celei de care inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 861 corelat cu art. 865 alin. (2) C. pen. de la 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate în cauză, pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. de la 1969, termen care curge, conform art. 865 alin. (2) C. pen. de la 1969, de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei.

Conform art. 863 alin. (1) C. pen. de la 1969, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicare art. 396 alin. (10) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei E., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de: art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 42 C. pen. de la 1969 (10 acte materiale), la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. 1969 cu referire la art. 12 din Legea nr. 241/2005 i s-a aplicat inculpatei E. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. 1969 i s-a aplicat inculpatei E. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b C. pen. de la 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 861 corelat cu art. 865 alin. (2) C. pen. de la 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate în cauză, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen. de la 1969.

Conform art. 863 alin. (1) C. pen. de la 1969, pe durata termenului de supraveghere, inculpata urmează să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1969 s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi obliga, în solidar, inculpaţii A., C., E., D., B. la plata sumei de 401.306,55 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente, până la data plăţii efective.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 C. proc. pen. cu referire la Decizia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2017 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., C. 3. E., D., B. la plata sumei de 401.306,55 RON, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 540.576 RON la care se vor adăuga şi accesoriile (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere).

În temeiul art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri, o copie a dispozitivului hotărârii va fi comunicata Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru a face menţiunile corespunzătoare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat, în favoarea statului, la plata sumei de câte 10000 RON, suma de 5000 RON aferentă fazei de urmărire penală, respectiv suma de 5000 RON aferentă procedurii în faţa primei instanţe, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin încheierea din data de 05.05.2022, în baza art. 278 C. proc. pen. s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale intervenite în cuprinsul considerentelor şi a dispozitivului Sentinţei penale nr. 54/P/2022 din data de 29.04.2022 pronunţată în Dosar nr. x/2017 al Tribunalului Bihor în sensul că:

- în considerentele sentinţei penale, la pagina 62, parag. 2, unde în loc de "În baza art. 36 alin. (3) C. pen. 1969 va deduce din pedeapsa aplicata de 7 ani închisoare perioada reţinerii din 30.06.2011, a arestului preventiv de la 01.07.2011 - 29.07.2011 (S.P.917/2016) şi a perioadei de executare de la 11.12.2014 la 29.01.2019", cum greşit s-a indicat, se reţine "În baza art. 36 alin. (3) C. pen. 1969 va deduce din pedeapsa aplicata de 8 ani închisoare perioada reţinerii din 30.06.2011, a arestului preventiv de la 01.07.2011 - 29.07.2011 (sentinţa penală 917/2016) şi a perioadei de executare de la 11.12.2014 la 29.01.2019.", cum este corect;

- la punctul II, fila x, ultimul parag. din dispozitivul sentinţei penale, unde în loc de "În baza art. 36 alin. (3) C. pen. 1969 deduce din pedeapsa aplicata de 7 ani închisoare perioada reţinerii din 30.06.2011, a arestului preventiv de la 01.07.2011 - 29.07.2011 (S.P.917/2016) şi a perioadei de executare de la 11.12.2014 la 29.01.2019.", cum greşit s-a indicat, se reţine "În baza art. 36 alin. (3) C. pen. 1969 deduce din pedeapsa aplicata de 8 ani închisoare perioada reţinerii din 30.06.2011, a arestului preventiv de la 01.07.2011 - 29.07.2011 (sentinţa penală 917/2016) şi a perioadei de executare de la 11.12.2014 la 29.01.2019", cum este corect;

- în considerentele sentinţei penale, la pagina 66, parag. 3, unde în loc de "În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 C. proc. pen. cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2017 va dispune luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., C., E., D., B. la plata sumei de 401.306,55 RON, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 540.576 RON la care se vor adăuga şi accesoriile (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere)", cum greşit s-a indicat, se reţine "În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 C. proc. pen. cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2017 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., C., E., D., B. până la concurenţa sumei de 401.306,55 RON, cu dobânzi şi penalităţi, aferente.", cum este corect.

- la punctul V, fila x din dispozitivul sentinţei penale, unde în loc de "În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 C. proc. pen. cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2017 va dispune luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., C., E., D., B. la plata sumei de 401.306,55 RON, prezente şi viitoare, până la concurenţa sumei de 540.576 RON la care se vor adăuga şi accesoriile (dobânzi, penalităţi, majorări de întârziere)", cum greşit s-a indicat, se reţine "În baza art. 404 alin. (4) lit. c) şi art. 249 C. proc. pen. cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19/2017 s-a dispus luarea măsurii asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor A., C., E., D., B. până la concurenţa sumei de 401.306,55 RON, cu dobânzi şi penalităţi, aferente.", cum este corect.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A., C. şi B.

Prin Decizia nr. 478/A din 7 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2017, s-a decis:

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpaţii C., B. şi A., împotriva Sentinţei penale nr. 64/2022 pronunţată la data de 29.04.2022 de Tribunalul Bihor

A fost desfiinţată în totalitate sentinţa apelată în ce priveşte latura penală care îi vizează pe cei trei inculpaţi şi rejudecând:

În baza art. 5 C. pen., văzând şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 264/2014, a reţinut ca lege penală mai favorabilă inculpaţilor apelanţi, dispoziţiile noului C. pen. (perioada cuprinsă între data de 25 iunie 2018 - data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 - data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022).

În temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României, a dispus:

- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 242/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzute de art. 48 C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 242/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 242/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi au rămas în sarcina statului.

Curtea de Apel Oradea a constatat că în sarcina inculpatei A., s-a reţinut în actul de sesizare şi sentinţa instanţei de fond că, cu ştiinţă, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a efectuat în luna aprilie 2010 mai multe achiziţii intracomunitare de mărfuri, scutite de plata TVA, pe care apoi le-a comercializat către societăţi comerciale de pe teritoriul ţării şi, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale(plata TVA), creând un circuit comercial fictiv cu societăţi comerciale de pe teritoriul naţional şi aparenţa achiziţiei de produse de la acestea cu plata TVA, produse pe care le-ar fi livrat apoi intracomunitar, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului, în sumă de 401.307 RON. În concret, s-a reţinut că inculpata A., pentru a se sustrage de la plata TVA către bugetul de stat aferente achiziţiilor intracomunitare pentru inculpatul B. şi livrărilor efectuate către societăţile controlate de acesta, în luna aprilie 2010, a creat, potrivit indicaţiilor primite de la inculpatul B., un circuit comercial fictiv intre SC F. SRL Cuzap, judeţul Bihor (societate administrată de inculpatul G.) şi SC H. SRL Oradea (societate administrată de inculpata A.), încheind facturi de livrare fictive (un număr de 10 facturi fiscal), prin care societatea administrată de către inculpată ar fi achiziţionat produse, cu plata TVA aferentă, de la SC F. SRL Cuzap. Totodată, observând că societatea acumulase TVA generat de vânzările către cele două societăţi din grupul Trei G, în acest context, inculpatul B. i-a prezentat-o pe inculpata C., ca reprezentantă a societăţii I. pentru a întocmi facturi de livrare fictive privind mărfurile achiziţionate de la SC F. SRL Chişlaz către societatea administrată formal de inculpata C. şi controlată în realitate de inculpatul B., cu scopul de a "ascunde" operaţiunile fictive efectuate pe piaţa internă în scopul eludării TVA datorată bugetului de stat.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor de mai sus, s-a reţinut că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (1) - (42) vechiul C. pen. şi cu ref. la art. 5 C. pen. (10 acte materiale).

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., s-a reţinut că aceasta, în calitate de reprezentant legal al societăţii I., în luna aprilie 2010, cu ştiinţă şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pus la dispoziţia inculpatei A., administrator al SC H. SRL, mai multe documente contabile care atestau operaţiuni fictive de livrare-plată de mărfuri (contracte de colaborare, facturi şi decizii de compensare a plaţilor), ajutând astfel la crearea unui circuit comercial fictiv între SC I. - SC H. SRL - SC F. SRL şi la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 401.307 RON. Faptele inculpatei de mai sus s-a arătat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prev. de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) - (42) vechiul C. pen. şi cu referire la art. 5 Noul C. pen.

În fine, cu privire la activitatea infracţională a inculpatului B., s-a reţinut că acesta, în calitate de reprezentant al SC J. SRL ŞI SC K. SRL, cu ştiinţă şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în luna aprilie 2010 a ajutat-o pe inculpata A., administrator al SC H. SRL, să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 401.307 de RON, prin aceea că, după ce a acceptat ca SC H. SRL să efectueze livrări de bunuri către firmele sale, inculpatul B. a sfătuit-o pe inc. A. sa înregistreze achiziţii fictive de mărfuri de pe teritoriul naţional de la SC F. SRL Chişlaz; iar pentru descărcarea scriptică a stocului de marfă a pus-o în legătură cu inculpata C., reprezentanta societăţii I., societate controlată tot de inculpatul B.. Faptele de mai sus, în actul de sesizare şi sentinţa tribunalului Bihor, s-a reţinut că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) - (42) vechiul C. pen. şi cu referire la art. 5 Noul C. pen.

Ţinând seama de considerentele Deciziei nr. 358/2022, Curtea a opinat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme. Deopotrivă, s-a apreciat că trebuie avut în vedere şi faptul că, prin Decizia nr. 25 din 11 noiembrie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 6.02.2020), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a arătat că "problema de drept asupra căreia instanţele s-au pronunţat în mod diferit excedează competenţei instanţei supreme, Curtea Constituţională fiind singura care poate statua asupra efectelor deciziilor pronunţate".

Astfel fiind, faţă de considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, Curtea a considerat că Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 este o decizie simplă non-textuală care alterează activitatea substanţială a normei unice pe care textul o conţine, în sensul că, până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, respectivul text normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, deoarece unica soluţie legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014 intră sub puterea general obligatorie a declaraţiei de neconstituţionalitate exprimate ca atare prin actul de jurisdicţie constituţională.

În ce priveşte aplicarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în forma în vigoare până la data modificării sale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, conform Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, ca dispoziţie ce face parte dintr-o lege penală mai favorabilă până la soluţionarea definitivă a cauzei, s-a constatat de către instanţa de apel că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., au natura unei legi penale substanţiale suspuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din C. pen. şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale.

Prin urmare, fără a fi calificate ele însele ca mitior lex, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 configurează, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) C. pen., un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripţia răspunderii penale). Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. soluţia normativă declarată neconstituţională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) şi până la modificarea dispoziţiei legale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanţială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluţionarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.

Astfel fiind, pentru evitarea oricărui dubiu de interpretare, Curtea a subliniat că prevederile art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, nu pot de plano produce efecte juridice întreruptive de prescripţie după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituţională prin actele de jurisdicţie constituţională sus iterate. Aceasta va ultraactiva, în aplicaţiunea art. 5 C. pen., guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale şi cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022.

Totodată, Curtea a apreciat că, în aplicarea mitior lex, Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018). În plus, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 - când s-a publicat Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 - nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluţie normativă neconstituţională, sancţionată ca atare, atât prin intermediul Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât şi al Deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

Referitor la incidenţa prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de evaziune fiscală săvârşite de inculpaţii apelanţi C. (complicitate), B. (complicitate) şi A. (autorat), fapte prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022).

Prin urmare, Curtea a considerat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, reprezintă lege penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penale urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reţinut că aceasta este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani, iar termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.

Astfel, Curtea a constatat că în cursul lunii aprilie 2010 a început să curgă termenul general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., care s-a împlinit în cursul lunii aprilie 2018, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen.

S-a apreciat, de asemenea, că nu se poate considera că cele două decrete prezidenţiale din cursul anului 2020, prin care s-a instituit starea de urgenţă, au avut ca efect suspendarea pe o durată de 60 de zile a cursului prescripţiei penale în prezenta cauză. Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 152 din 06.05.2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13.05.2020) instanţa de contencios constituţional a apreciat că, pe de o parte, că Decretul Preşedintelui prin care se instituie starea de urgenţă reprezintă un act administrativ cu caracter normativ, iar, pe de altă parte, că dispoziţiile din anexa acestuia au fost emise cu depăşirea de către Preşedinte a atribuţiilor sale constituţionale şi că măsura suspendării judecării unor cauze pe durata stării de urgenţă (ce poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil), nu putea fi dispusă de preşedinte, prin dispoziţiile cuprinse în anexa la decretul de instituire a stării de urgenţă ["În primul rând, dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Preşedintele, ca autoritate executivă, poate adopta norme cu putere de lege în perioada stării de urgenţă sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres această delegare legislativă (...) În al doilea rând, legiuitorul constituant a prevăzut expres în norma-cadru privind măsurile excepţionale - art. 93 alin. (2) că "Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora".

Raţiunea obligării Parlamentului, prin Constituţie, să funcţioneze pe toata durata declarării stării de asediu sau a stării de urgenţă este tocmai aceea de a crea posibilitatea intervenţiei legislative în regim de urgenţă, în orice domeniu pe care situaţia de criză îl afectează, inclusiv şi mai ales atunci când este vizată restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi fundamentale. (...) Astfel, norma constituţională constituie o garanţie împotriva eventualelor excese sau abuzuri ale autorităţilor publice executive, Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului, acţionând ca un garant al drepturilor şi al libertăţilor cetăţenilor.

În al treilea rând, existenţa unei stări de asediu sau de urgenţă se încadrează per se în ipoteza de incidenţă a prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, care permit Guvernului să adopte ordonanţe de urgenţă "numai în situaţii extraordinare". Aşa fiind, inclusiv legiuitorul delegat are abilitarea constituţională să intervină cu celeritate şi să modifice cadrul legislativ existent, adoptând măsurile normative pe care starea de fapt le impune. În concluzie, cadrul constituţional în vigoare delimitează în mod riguros competenţele autorităţilor publice, respectiv partajarea atribuţiilor legislative de cele executive, excepţia de la regulă fiind în mod expres reglementată şi de strictă interpretare. (...) modul în care Preşedintele şi-a exercitat atribuţia constituţională, prin depăşirea cadrului legal, nu este consecinţa vreunui viciu de neconstituţionalitate a actului normativ de reglementare primară în virtutea şi în limitele căruia autoritatea publică era abilitată să acţioneze.

Aşa cum s-a precizat anterior, stabilind competenţele fiecărei autorităţi publice implicate în gestionarea situaţiei de criză care a generat instituirea stării de urgenţă, nicio dispoziţie a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 nu îl îndrituieşte pe Preşedinte să acţioneze dincolo de competenţele sale constituţionale (...). încuviinţând instituirea stării de urgenţă, Parlamentul României avea obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor constituţionale şi legale pe care decretul Preşedintelui trebuia să le respecte.

Or, prin articolul unic al Hotărârii nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviinţarea măsurii adoptate de Preşedintele României privind instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, Parlamentul s-a limitat să încuviinţeze măsura, fără a-şi îndeplini obligaţia de a verifica respectarea exigenţelor pe care Constituţia şi legea le impun decretului Preşedintelui şi de a sancţiona exercitarea ultra vires a competenţelor legale"].

În aceste condiţii, indiferent că vorbim de infracţiuni flagrante sau nu, nu se poate consideră a operat suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penal în condiţiile art. 156 C. pen. Această concluzie îşi menţine valabilitatea, chiar dacă cele două decrete prezidenţiale au fost aprobate prin hotărâri ale Parlamentului (Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020, respectiv Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020), deoarece puterea legiuitoare a încuviinţat doar instituirea stării de urgenţă, nu şi celelalte măsuri adoptate prin aceste decrete.

Faţă de cele de mai sus, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 C. pen., văzând şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 264/2014, şi toate explicaţiile teoretice de mai sus, Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă celor trei inculpaţi apelanţi, C., B. şi A., este actualul C. pen.

Pe de-altă parte, trecând peste toate explicaţiile de mai sus, se poate lesne observa, că în prezenta cauză, ar fi fost împlinit şi termenul de prescripţie specială, potrivit dispoziţiilor C. pen. anterior (12 ani), conform art. 124 cu referire la art. 122 alin. (1) lit. c) din C. pen. de la 1969. Cu toate acestea, s-a apreciat că prescripţia specială, potrivit C. pen. anterior (care nu este afectată de deciziile Curţii Constituţionale precitate) nu poate opera, atâta timp cât potrivit legii penale noi (mai favorabile), s-a împlinit termenul de prescripţia generală şi aşa cum s-a arătat mai sus, nu mai poate fi vorba de un termen de prescripţie specială.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 9 septembrie 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar data până la care avea posibilitatea de declarare a recursului în casaţie este 10 octombrie 2022, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, a declarat recurs în casaţie, la data de 15 septembrie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin procuror, prin adresa nr. x/2022, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 242/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., împotriva inculpaţilor C. (complicitate), B. (complicitate) şi A. (autorat).

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată inculpaţilor, părţilor responsabile civilmente SC L. SRL SC H. SRL şi părţii civile Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi.

Până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 6 decembrie 2022. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedură de comunicare a recursului în casaţie era îndeplinită, iar data de 12 ianuarie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a fixat termen de judecată pentru soluţionarea căii de atac.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:

"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (parag. 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia."

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că parchetul a susţinut recursul în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greşit, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 242/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., împotriva inculpaţilor C.(complicitate), B.(complicitate) şi A. (autorat).

Se constată că instanţa de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, motiv pentru care face nenecesară analiza cu privire la împlinirea termenului de prescripţie specială potrivit dispoziţiilor vechiul C. pen.

Infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Înalta Curte reţine că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor s-a derulat pe parcursul lunii aprilie 2010, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) C. pen., termenul general de prescripţie de 8 ani în cazul infracţiunii continuate, a început să curgă de la data ultimul act material, respectiv aprilie 2010, şi s-a împlinit în aprilie 2018, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunţării Deciziei penale nr. 478/A din data de 07 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripţie, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

Pe cale de consecinţă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, împotriva inculpaţilor C. (complicitate), A. (autorat) şi B. (complicitate), ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 478/A din data de 07 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., A. şi B., în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 478/A din data de 07 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., A. şi B., în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2023.

GGC - ED