Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 207/2023 AI generated

Execution of European Arrest Warrant; statute of limitations interrupted by subsequent criminal convictions and suspension revocation under Romanian law

Case Number Decizia nr. 207/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Shared between parties

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the public prosecutor's office, partially annulled the appeal court's decision, and ordered the surrender of the requested Romanian citizen to the Italian issuing authority for the execution of a total prison sentence of 5 years, 1 month, and 24 days, while rejecting the individual's appeal. The case involved the execution of European Arrest Warrants (EAWs) issued by Italian authorities for offenses including theft and public outrage; the lower court had previously refused surrender for three of the warrants based on the optional ground of statute of limitations under Romanian law, calculating the prescription period from the date the original foreign judgments became final. The High Court reversed this legal interpretation, holding that the execution of the penalties had not prescribed because the prescribed periods were interrupted by subsequent criminal convictions in Romania (Article 163(2) of the Romanian Criminal Code) and, for suspended sentences, the prescription period only began running upon the finality of the orders revoking the suspension (Article 162(3) of the Romanian Criminal Code), thereby rendering the optional ground for refusal under Article 99(2)(g) of Law No. 302/2004 inapplicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, art. 648 din C. pen, art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004; Execution of European Arrest Warrant; statute of limitations interrupted by subsequent criminal convictions and suspension revocation under Romanian law: The case involved the execution of European Arrest Warrants (EAWs) issued by Italian authorities for offenses including theft and public outrage; the lower court had previously refused surrender for three of the warrants based on the optional ground of statute of limitations under Romanian law, calculating the prescription period from the date the original foreign judgments became final. The High Court reversed this legal interpretation, holding that the execution of the penalties had not prescribed because the prescribed periods were interrupted by subsequent criminal convictions in Romania (Article 163(2) of the Romanian Criminal Code) and, for suspended sentences, the prescription period only began running upon the finality of the orders revoking the suspension (Article 162(3) of the Romanian Criminal Code), thereby rendering the optional ground for refusal under Article 99(2)(g) of Law No. 302/2004 inapplicable.

Keywords

AI generated
European arrest warrant statute of limitations revocation of suspended sentence execution of sentences foreign law grounds for cassation
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004

Legal basis for admitting the request and ordering the surrender of the requested person.

art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Provision determining that the judicial costs for the prosecutor's appeal remain in the charge of the state.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision imposing the payment of judicial costs to the state by the contested person.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 15/FCJI din 24 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia doar pentru executarea mandatului european de arestare emis la de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă x/SEIP pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de bunuri furate prev de art. 648 din C. pen. italian.

În baza art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a respins solicitarea de predare a persoanei solicitate A. pentru executarea mandatelor europene de arestare emise la data de 22.11.2022 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Imperia, fundamentate pe sentinţa nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Orinar din Imperia, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo şi Sentinţa nr. 581/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia.

S-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

S-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia, în baza mandatului european de arestare emis la data de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă x/SEIP, în vederea executării pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de bunuri furate prev. de art. 648 din C. pen. italian, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

În temeiul art. 114 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a amânat predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă, Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia până la pronunţarea unei hotărâri definitive în Dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Vaslui, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

În temeiul art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare.

În temeiul art. 104 alin. (13) din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate.

Conform art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, s-a dispus ca mandatul de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută la data de 19.01.2023, în procedura de predare.

Potrivit art. 242 alin. (1) C. proc. pen., a fost revocată măsura controlului judiciar dispusă prin încheierea din 20.01.2023 a Curţii de Apel Iaşi.

În temeiul art. 88 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cheltuielile judiciare efectuate cu ocazia soluţionării prezentei cauze au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 273 alin. (4) C. proc. pen., art. 7 alin. (2) din Legea nr. 178/1997 rap. la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul comun al Ministerului Justiţiei nr. 772/C/05.03.2009 şi al Ministerului Finanţelor nr. 414/03.03.2009, s-a admis cererea formulată de traducătorul autorizat B., privind plata onorariilor pentru activitatea de traducere înscrisuri din limba italiană în limba română şi vice versa, în sumă totală de 459,4 RON.

În temeiul art. 273 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus efectuarea plăţii sumei de 459,4 RON către traducătorul autorizat B. din fondul special al Ministerului Justiţiei, prin Serviciul Contabilitate din cadrul Curţii de Apel Iaşi.

Hotărârea a fost comunicată autorităţilor prevăzute de art. 109 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 19.01.2023, pe rolul Curţii de Apel Iaşi a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind arestarea provizorie a persoanei solicitate A., în baza semnalării din Sistemul de Informaţii Schengen - Biroul SIRENE Naţional din Italia, în baza mandatului european de arestare din 22.12.2022, emis de către procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea din Imperia, în dosarul cu nr. de referinţă x/2021 SIEP, pentru executarea pedepsei de 5 ani, o lună şi 2 zile închisoare, aplicată prin ordinul de încarcerare x/2021 SIEP emis la 24.09.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de bunuri furate, prev. de art. 648 din C. pen. italian

Prin încheierea din 20.01.2023, Curtea de Apel Iaşi a respins propunerea de arestare provizorie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a dispus măsura controlului judiciar faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 30 zile, măsura fiind menţinută ulterior.

La termenul de judecată din data de 01.02.2023 s-a dispus reunirea dosarului cu nr. x/2023 la dosarul cu nr. x/2023, având în vedere că au fost înaintate spre executare încă 3 mandate europene de arestare vizând pe aceeaşi persoană solicitată A., respectiv mandatele europene de arestare emise la data de 22.11.2022, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Imperia, fundamentate pe Sentinţa nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo şi Sentinţa nr. 581/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia.

Curtea de apel a adus la cunoştinţa persoanei solicitate conţinutul şi efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare către autoritatea judiciară emitentă, punându-i-se în vedere caracterul irevocabil al consimţământului, dar şi caracterul definitiv al hotărârii de predare în baza consimţământului dat.

După ce a fost informată asupra tuturor aspectelor mai sus menţionate, s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A., aceasta declarând, în termeni neechivoci, că nu este de acord să fie predată autorităţii judiciare din Italia, emitentă a mandatului european de arestare, precum şi faptul că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii.

Totodată persoana solicitată, prin apărător ales, a solicitat să se respingă predarea în vederea executării pedepsei de 5 ani, o lună şi 2 zile închisoare, invocând existenta motivului opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi existenta dosarului nr. x/2023 pe rolul Judecătoriei Vaslui.

Examinând mandatele europene de arestare emise pe numele persoanei solicitate A., în strânsă corelare cu normele juridice naţionale şi europene incidente în materie, Curtea de apel a reţinut că mandatul european de arestare emis la de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă 222/2021/SEIP vizează executarea pedepsei de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de bunuri furate prev. de art. 648 din C. pen. italian, aplicată prin Sentinţa penală nr. 253/2021 a Tribunalului Ordinar din Imperia.

Mandatele europene de arestare emise la data de 22.11.2022 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Imperia sunt fundamentate pe Sentinţa nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, constând în sustragerea, la 31.08.2012, a unui telefon mobil în valoare de 699 euro, din vitrina unui supermarket din Imperia, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo prin care persoana solicitată a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea, în calitate de coautor, a infracţiunii de furt, constând în aceea că a sustras la data de 20.03.2014 bunuri în valoare de 6491, 60 euro din incinta magazinului C. din localitatea D., prin îndepărtarea etichetelor codurilor de bare şi ascunderea produselor în obiecte vestimentare pe care le purta şi Sentinţa nr. 581/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, prin care persoana solicitată a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenta alcoolului şi ultraj la u funcţionar public, constând în aceea că la data de 4.08.2010 A. a fost depistat în stare de ebrietate pe raza localităţii Santo Stefano al Mare la volanul unui autoturism marca x ocazie cu care a executat acte cu caracter ameninţător la adresa carabinierilor, respectiv a mimat tăierea gâtului cu degetul mare al mâinii drepte.

Coroborând dispoziţiile legale în materia executării mandatelor europene de arestare, Curtea de apel a reţinut că niciunul dintre cele 4 mandate europene emise de autorităţile italiene nu vizează ordinul prin care s-a dispus cumularea tuturor pedepselor mai sus menţionate, fiind stabilită o pedeapsă rezultantă de 5 ani o lună şi 2 zile închisoare la care se face referire în cuprinsul solicitării autorităţilor italiene.

În consecinţă, Curtea de apel a analizat solicitarea de predare a autorităţilor italiene în raport de conţinutul fiecărui mandat european de arestare, constatând că, în privinţa mandatelor europene de arestare emise la data de 22.11.2022 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Imperia, fundamentate pe Sentinţa nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo şi Sentinţa nr. 581/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia este incident cazul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală potrivit căruia autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

În acest sens, în raport de pedepsele de 1 an închisoare şi de 6 luni închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 1.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015, în raport de data rămânerii definitive a acestora şi de termenele de prescripţie a executării pedepselor prevăzute de art. 162, alin. (1) lit. b) C. pen., rezultă că, potrivit legislaţiei române, este prescrisă executarea pedepselor, fiind fără relevanţă data ordinului de încarcerare prin care a fost stabilită pedeapsa rezultantă câtă vreme acest ordin cumulează pedepse pentru care se împlinise termenul de prescripţie a executării pedepsei.

Totodată, Curtea de apel a apreciat că se impune a da eficientă acestui motiv opţional de refuz în contextul în care faptele vizate de mandatele europene de arestare vizează infracţiuni de o gravitate redusă, săvârşite cu aproximativ 10 ani de zile în urmă, persoana solicitată fiind cetăţean român, integrat social, are o familie, un loc de muncă în cadrul cabinetului de traduceri pe care îl deţine împreună cu soţia.

În privinţa mandatului european de arestare emis la de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă x/SEIP pe numele persoanei solicitate A., Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile privind predarea persoanei solicitate, infracţiunea vizată se regăseşte, conform menţiunilor din mandat pe lista faptelor care dau loc la predare, sens în care Curtea nu mai are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiei dublei incriminări şi nici de a verifica corectitudinea acestor menţiuni care sunt la latitudinea statului solicitant, în raport de propria incriminare. Totodată, Curtea de apel a constatat că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz de executare.

Contrar susţinerilor apărării care a invocat incidenţa în acest caz a prescripţiei răspunderii penale, Curtea de apel a subliniat că acest motiv opţional de refuz vizează exclusiv ipoteza în care predarea persoanei solicitate se face în vederea cercetării pentru o faptă pentru care, conform legii române s-a prescris răspunderii penală nu însă şi în situaţia în care predarea vizează executarea unei pedepse aplicate în mod definitiv de autorităţile italiene.

Ţinând seama de principiului recunoaşterii reciproce a deciziilor judiciare şi a încrederii reciproce între autorităţi judiciare pe care se fundamentează instituţia mandatului european de arestare, autoritatea de executare nu se poate substitui autorităţilor italiene şi analiza incidenta prescripţiei răspunderii penale în raport de o faptă cu privire la care autorităţile din statul solicitant s-au pronunţat în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 15/FCJI din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2023, au formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 03 martie 2023, fiind fixat termen aleatoriu la data de 07 martie 2023, Completul 7.

În motivele scrise, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a susţinut că Sentinţa penală nr. 15/FCJI/24.02.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Iaşi este nelegală, întrucât, în mod greşit, instanţa de executare a constatat că în cauză este incident cazul opţional de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Executarea celor două pedepse de 6 luni închisoare şi a pedepsei de 1 an închisoare, la care a fost condamnat A. prin sentinţele penale nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 01.12.2016, nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015, nu s-au prescris, conform legislaţiei române, în raport de dispoziţiile art. 162 alin. (3) C. pen. şi în raport de dispoziţiile art. art. 163 alin. (2) C. pen. Curtea de Apel Iaşi a reţinut în motivarea Sentinţei penale nr. 15/FCJI/24.02.2023, faptul că niciunul dintre cele patru mandate europene emise de autorităţile italiene nu vizează ordinul prin care s-a dispus cumularea tuturor pedepselor aplicate persoanei solicitate A.

Parchetul a solicitat să se constate că la lit. b) din toate cele patru mandate europene de arestare, la rubrica privind "Decizia pe care se bazează Mandatul European de Arestare", la pct. 1 se menţionează - Decizia de executare de pedepse concurente, în privinţa condamnatului în stare de libertate, cu contextual mandat de executare nr. x/2021, emis în data de 24.09.2021 de Procuratura Republicii din Imperia". Or, prin acest act emis de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar Imperia - Biroul executări penale, s-a calculat pedeapsa totală pe care persoana solicitată A. trebuie să o execute, ca urmare a revocării beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepselor şi cumulării pedepselor din cele patru sentinţe penale, respectiv 5 ani, 1 luni şi 24 zile.

Parchetul a arătat că prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021, persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare, iar prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 168 C. pen. italian s-a revocat suspendarea executării pedepsei acordată prin sentinţa Tribunalului din Imperia din 08.04.2015, definitivă la data de 27.05.2015 şi prin sentinţa Tribunalului din Imperia din 18.07.2016, definitivă la data de 01.12.2016.

De asemenea, prin ordonanţa nr. x/21 SIGE a Tribunalului Imperia- Instanţa de Executare, s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate A. prin sentinţa pronunţată la data de 22.03.2014 de Tribunalul Cuneo, definitivă la data de 28.05.2014.

Întrucât, suspendarea condiţionată a pedepselor de 1 an închisoare şi a celor două pedepse de 6 luni închisoare aplicate persoanei solicitate prin sentinţele penale nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, nr. 528/2014, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo şi nr. 581/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, a fost revocată, instanţa de executare, Curtea de Apel Iaşi, trebuia să constate că, termenul de prescripţie a executării pedepsei, în cazul celor trei pedepse, nu s-a împlinit.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 162 alin. (3) C. pen., în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi se calculează în raport de restul de pedeapsă neexecutat.

Cum Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, de revocare a beneficiului suspendării condiţionate, a rămas definitivă la 13.07.2021, de la această dată se calculează termenul de prescripţie, prev. de art. 162 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată condamnatului prin Sentinţa penală nr. 528 din data de 22.03.2014 de Tribunalul Cuneo, definitivă la data de 28.05.2014, termenul de prescripţie, prev. de art. 162 alin. (1) C. pen. se calculează de la data revocării suspendării condiţionate a pedepsei, prin ordonanţa nr. x/21 SIGE a Tribunalului Imperia - Instanţa de Executare, respectiv 21.10.2021.

În opinia Parchetului, în mod greşit, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că pedepsele de 1 an închisoare şi cele două pedepse de 6 luni închisoare, aplicate persoanei solicitate prin sentinţele penale nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 01.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015, s-au prescris în raport de data rămânerii definitive a acestora şi de termenele de prescripţie a executării pedepselor, prevăzute de art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.

Potrivit art. 163 alin. (2) C. pen., cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.

S-a arătat că din fişa de cazier judiciar a persoanei solicitate A. reiese că acesta a avut mai multe condamnări la pedepse cu închisoarea, pentru infracţiuni comise pe teritoriul României, după rămânerea definitivă a sentinţelor penale pronunţate în Italia.

Astfel, A. fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare, cu aplic. art. 91 C. pen., prin sentinţa penală 1496/09.12.2015, pronunţată în dosar x/2015 al Judecătoriei Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 214 din 14.03.2016 a Curţii de Apel Iaşi, pentru săvârşirea la data de 22.02.2015 a infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 337 C. pen. Ulterior, A. fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, prin Sentinţa nr. 1700/15.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la data de 05.12.2017, pentru săvârşirea la data de 19.08.2015 a infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 336 alin. (1) C. pen.

De asemenea, din fişa de cazier judiciar reiese că, la data de 23.08.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A. şi ulterior, la data de 26.01.2023, s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea la data de 09.02.2020 a infracţiunilor prev. de art. 337 C. pen. şi 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen.

Astfel, prin raportare la data comiterii acestor infracţiuni, respectiv, 22.02.2015, 19.08.2015 şi 09.02.2020, se constată că executarea pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, Sentinţa nr. 528/2014, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia nu s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

Având în vedere perseverenţa infracţională a persoanei solicitate A., astfel cum a fost relevată anterior, s-a apreciat că nu se impune a se da eficientă motivului opţional de refuz al executării, în contextul în care faptele vizate de mandatele europene de arestare sunt de o gravitate medie şi nu redusă, astfel cum a reţinut Curtea de Apel Iaşi.

Chiar dacă faptele menţionate în mandatele europene de arestare au fost comise în Italia în urmă cu aproximativ 10 ani, persoana solicitată nu a dat dovadă că a înţeles să-şi revizuiască comportamentul infracţional, după ce a beneficiat de clemenţa autorităţilor judiciare din Italia. Acesta a continuat să comită infracţiuni pe teritoriul României, astfel că în prezent este cercetat în Dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, pentru infracţiuni comise în stare de recidivă.

În final, s-a solicitat admiterea contestaţiei, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia de predare a persoanei solicitate A., în vederea executării pedepsei totale de 5 ani, 1 lună şi 24 zile închisoare, la care a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021, Sentinţa penală nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 01.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015.

În dezbateri, motivele scrise privind contestaţia Ministerului Public au fost susţinute şi oral în faţa instanţei de control judiciar, fiind consemnate pe larg în încheierea de şedinţă din data de 07 martie 2023, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În esenţă, s-a solicitat admiterea căii de atac formulate de Parchet, întrucât executarea pedepselor dispuse prin cele trei sentinţe din Italia nu s-a prescris. S-a susţinut că termenul de prescripţie pentru executarea acestor pedepse nu s-a împlinit, în raport cu dispoziţiile art. 163 alin. (3) din C. pen. român, potrivit cărora, dacă are loc revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de prescripţie curge de data la care hotărârea de revocare a rămas definitivă. În prezenta cauză suspendarea condiţionată a fost revocată prin Sentinţa nr. 253/2021 şi prin ordonanţa nr. 287/21 SIGE a Tribunalului Ordinar din Imperia, respectiv 21 octombrie 2021, aceasta fiind data de la care se calculează termenul de prescripţie. S-a mai susţinut un alt motiv pentru care executarea pedepselor dispuse prin cele trei sentinţe italieneşti nu s-a prescris care se circumscrie dispoziţiilor art. 163 alin. (2) din C. pen. român, potrivit cărora prescripţia executării pedepsei se întrerupe prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni. Solicită să se aibă în vedere faptul că în motivele scrise ale Parchetului sunt analizate mai multe condamnări dispuse în România pentru fapte comise la datele de 22 februarie 2015, 19 august 2015 şi 09 februarie 2020,

Apărătorul ales al contestatorului persoană solicitată A. a apreciat că, în mod corect, Curtea de Apel Iaşi a analizat solicitarea de predare formulată de autorităţile italiene în raport de conţinutul fiecărui mandat european de arestare şi a constatat că, în privinţa celor trei mandate europene, cu trimitere la hotărârile definitive menţionate în actele şi lucrările dosarului, este incident cazul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, fiind îndeplinite, potrivit legii penale române, termenele de prescripţie a executării pedepselor, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., se calculează de la data când hotărârile de condamnare au rămas definitive.

Examinând contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de persoana solicitată A., pe baza actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată:

"Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate 2.

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 20022, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

Aşadar, art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 reglementează un caz de refuz al executării mandatului european de arestare, respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea sub aspectul căreia persoana solicitată este cercetată de către autorităţile judiciare străine, termen care se calculează conform C. proc. pen. român.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, se constată că la data de 22.12.2022 a fost emis mandatul european de arestare de către procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea din Imperia, în dosarul cu nr. de referinţă x/2021 SIEP, pentru executarea pedepsei de 5 ani, o lună şi 24 zile închisoare, aplicată prin Ordinul de încarcerare x/2021 SIEP emis la 24.09.2021 de Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de bunuri furate, prev. de art. 648 din C. pen. italian.

De asemenea, au fost înaintate spre executare şi mandatele europene de arestare vizând pe aceeaşi persoană solicitată A., emise la data de 22.11.2022, de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Imperia, fundamentate pe Sentinţa nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo şi Sentinţa nr. 581/2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia.

În contestaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a solicitat desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, să se constate că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună predarea persoanei solicitate A., în vederea executării pedepsei totale de 5 ani, 1 lună şi 24 zile închisoare la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021, Sentinţa penală nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 01.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015.

Aşa cum s-a menţionat anterior, în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, care reprezintă reflectarea art. 4 pct. 4 din Decizia-cadru, executarea MEA poate fi refuzată când, potrivit legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române.

Or, în cauză, Curtea de Apel Iaşi a reţinut în mod greşit că executarea pedepselor de 1 an închisoare şi cele două pedepse de 6 luni închisoare, aplicate persoanei solicitate prin Sentinţa penală nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 01.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015, s-a prescris în raport de data rămânerii definitive a acestora şi de termenele de prescripţie a executării pedepselor, prevăzute de art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată că prin Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, Reg. Gen. nr. 419/2014 DIB- R.G.N.R nr. 1427/2014 emisă la data de 22.03.2014, de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la data de 28.05.2014, persoană solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea, în calitate de coautor, a infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 624, 625 nr. 2 - 7 din C. pen. Italian, constând în sustragerea la data de 20.03.2014 de bunuri în valoare de 6491, 60 euro din incinta magazinului C. din localitatea D., prin îndepărtarea etichetelor codurilor de bare şi ascunderea produselor în obiecte vestimentare pe care le purta.

Din copia cazierului judiciar al persoanei solicitate rezultă că prin sentinţa penală 1496/09.12.2015, pronunţată în dosar x/2015 al Judecătoriei Vaslui, definitivă prin Decizia penală nr. 214 din 14.03.2016 a Curţii de Apel Iaşi, aceasta a fost condamnată în România pentru săvârşirea la data de 22.02.2015 a infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 337 C. pen. la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare, cu aplic. art. 91 C. pen.

Prin Sentinţa nr. 581/2015 Reg. gen. nr. 85/2015 DIB. - R.G. N.R. nr. 3179/2010 emisă la data de 08.04.2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la data de 25.07.2015, persoană solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenta alcoolului şi ultraj la un funcţionar public, prevăzută de art. 186 alin. (2) din Decretul Legislativ nr. 285/30.04.1992 (Codul Rutier) şi ultraj la un funcţionar public, prevăzut de art. 337 din C. pen. italian, constând în aceea că la data de 4.08.2010 a fost depistată în stare de ebrietate pe raza localităţii Santo Stefano al Mare la volanul unui autoturism marca x ocazie cu care a executat acte cu caracter ameninţător la adresa carabinierilor, respectiv a mimat tăierea gâtului cu degetul mare al mâinii drepte.

De asemenea, se constată că din cazierul judiciar rezultă că persoană solicitată A. a mai fost condamnată în România pentru săvârşirea la data de 19.08.2015 a infracţiunilor prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. şi art. 336 alin. (1) C. pen. (Sentinţa nr. 1700/15.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la data de 05.12.2017).

Prin Sentinţa nr. 1203/2016, Reg. gen. nr. 1057/2014 DIB. - R.G.N.R. nr. 83/2013 emisă la data de 18.07.2016 de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la data de 01.12.2016, persoană solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 624, 625 nr. 2 din C. pen. Italian, constând în sustragerea, la 31.08.2012, a unui telefon mobil în valoare de 699 euro, prin efracţie, din vitrina unui supermarket din Imperia.

De asemenea, din fişa de cazier judiciar reiese că, la data de 23.08.2021 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de A. şi ulterior, la data de 26.01.2023 s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea la data de 09.02.2020 a infracţiunilor prev. de art. 337 C. pen. şi 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen.

Se observă că prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021, în baza art. 168 C. pen. italian s-a revocat suspendarea executării pedepsei acordată inculpatului prin Sentinţa nr. 581 a Tribunalului din Imperia din 08.04.2015, definitivă la data de 27.05.2015 (6 luni închisoare) şi prin Sentinţa nr. 1203 a Tribunalului din Imperia din 18.07.2016, definitivă la data de 01.12.2016 (1 an închisoare).

Din examinarea fişei de cazier rezultă că inculpatul a comis pe teritoriul României mai multe infracţiuni la următoarele date, respectiv, 22.02.2015, 19.08.2015 şi 09.02.2020. Faţă de dispoziţiile C. pen., şi anume art. 163 alin. (2), termenul de prescripţie a executării unei pedepse se întrerupe prin săvârşirea unei alte infracţiuni, astfel că se constată că executarea pedepselor aplicate prin sentinţele penale nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, Sentinţa nr. 528/2014, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia nu s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române. Legea română prevede un termen de prescripţie a executării pedepsei de 5 ani la care se adaugă durata pedepsei stabilite ceea ce face ca termenele de prescripţie e executării pedepselor întrerupte la datele de 22.02.2015, 19.08.2015 şi 09.02.2020 să se împlinească cel mai devreme în luna august 2025 (în raport de hotărârea rămasă definitivă la 28.05.2014 şi faţă de data comiterii ultimei infracţiuni, la 09.02.2020), chiar fără luarea în considerare a faptului că unele dintre hotărâri au fost ulterior modificate de către instanţele italiene prin revocarea suspendării executării pedepsei.

Prin ordonanţa nr. x/21 SIGE din 21.10.2021 a Tribunalului Imperia - Instanţa de Executare, s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată persoanei solicitate A. prin Sentinţa nr. 528 pronunţată la data de 22.03.2014 de Tribunalul Cuneo, definitivă la data de 28.05.2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 162 alin. (3) C. pen., în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă.

Aşadar, ca urmare a suspendării executării pedepsei, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă, respectiv din anul 2021 (conform Sentinţei penale nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021 şi ordonanţei nr. 287/21 SIGE din 21.10.2021 a Tribunalului Imperia), astfel că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit după cum urmează:

- pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 528/2014 (copie tradusă în limba română, filele x verso -103, Dosar nr. x/2023 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.), în raport de ordonanţa nr. x/21 SIGE din 21 octombrie 2021 a Tribunalului Imperia (copie tradusă în limba română, Dosar nr. x/2023 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.), termenul de prescripţie a executării pedepsei s-ar fi împlinit la 20 aprilie 2027;

- pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 581/2015 (copie tradusă în limba română, Dosar nr. x/2023 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.), în raport de Sentinţa penală nr. 253/2021 definitivă la 13 iulie 2021 (copie tradusă în limba română, filele x verso-107, Dosar nr. x/2023 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.), termenul de prescripţie a executării pedepsei s-ar fi împlinit la 25 ianuarie 2027;

- pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa nr. 1203 (copie tradusă în limba română, filele x verso-106, Dosar nr. x/2023 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.), în raport de Sentinţa penală nr. 253/2021 definitivă la 13 iulie 2021, termenul de prescripţie a executării pedepsei s-ar fi împlinit la 25 februarie 2027.

Mai mult, având în vedere dispoziţiile art. 163 alin. (2) C. pen., potrivit căruia cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni, se constată că, în raport de săvârşirea infracţiunilor de pe teritoriul României, a fost întrerupt termenul de prescripţie al executării pedepselor la care a fost condamnat în străinătate, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată (Decizia nr. 214/2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen.; Sentinţa nr. 1700/15.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vaslui, definitivă prin neapelare la data de 05.12.2017; prin Rechizitoriul nr. x din 26.01.2023 s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârşirea la data de 09.02.2020 a infracţiunilor prev. de art. 337 C. pen. şi 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 38 alin. (1) C. pen.).

În ceea ce priveşte condamnarea persoanei solicitate la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de primire de bunuri furate prev. de art. 648 din C. pen. italian, aplicată prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021 a Tribunalului Ordinar din Imperia, definitivă la 13.07.2021, se constată că nu a fost împlinit termenului de prescripţie a răspunderii penale, criticile apărării fiind nefondate. Instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanţei, constată că nu există niciun impediment la predarea persoanei solicitate pentru infracţiunea vizată de mandatul european de arestare emis la data de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă x/2021/SIEP, nefiind incident motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât predarea vizează executarea pedepsei aplicate în mod definitiv de autorităţile judiciare străine.

Drept urmare, datele cauzei converg spre o soluţie de predare a persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia, în baza mandatului european de arestare emis la data de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă 222/2021/SIEP, în vederea executării pedepsei totale de 5 ani, 1 lună şi 24 zile închisoare, la care a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021, Sentinţa penală nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 01.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

Pentru considerente expuse, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 15/FCJI din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2023.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală contestată şi, rejudecând:

În temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, va admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia privind predarea persoanei solicitate A. şi pentru executarea mandatelor europene de arestare emise la data de 22.11.2022 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Imperia, cuprinse în totalul restului de pedeapsă de 5 ani, 1 lună, 24 zile de închisoare, în dosarul cu număr de referinţă x/2021/SIEP. fundamentate pe:

- Sentinţa nr. 1203/2016, Reg.gen. nr. 1057/2014 DIB. - R.G.N.R. nr. 83/2013 emisă la data de 18.07.2016 de Tribunalul Ordinar din Imperia,definitivă la data de 01.12.2016, de condamnare la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea de către A. infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 624, 625 nr. 2 din C. pen. Italian, constând în sustragerea, la 31.08.2012, a unui telefon mobil în valoare de 699 euro, prin efracţie, din vitrina unui supermarket din Imperia.

- Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, Reg. Gen. nr. 419/2014 DIB - R.G.N.R nr. .1427/2014 emisă la data de 22.03.2014, de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la data de 28.05.2014, de condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către A. în calitate de coautor a infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 624, 625 nr. 2 - 7 din C. pen. Italian, constând în sustragerea la data de 20.03.2014 de bunuri în valoare de 6491, 60 euro din incinta magazinului C. din localitatea D., prin îndepărtarea etichetelor codurilor de bare şi ascunderea produselor în obiecte vestimentare pe care le purta.

- Sentinţa nr. 581/2015 Reg,gen. nr. 85/2015 DIB. - R.G.N.R. nr. 3179/2010 emisă la data de 08.04.2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la data de 25.07.2015, de condamnare la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenta alcoolului şi ultraj la un funcţionar public, prevăzută de art. 186 alin. (2) din Decretul Legislativ nr. 285/30.04.1992 (Codul Rutier) şi ultraj la un funcţionar public, prevăzut de art. 337 din C. pen. italian, constând în aceea că la data de 4.08.2010 A. a fost depistat în stare de ebrietate pe raza localităţii Santo Stefano al Mare la volanul unui autoturism marca x ocazie cu care a executat acte cu caracter ameninţător la adresa carabinierilor, respectiv a mimat tăierea gâtului cu degetul mare al mâinii drepte.

Va constata că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

Va dispune predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia, în baza mandatului european de arestare emis la data de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă x/2021/SIEP, în vederea executării pedepsei totale de 5 ani, 1 lună şi 24 zile închisoare, la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021, Sentinţa penală nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă Ia 01.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin deciziei.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 15/FCJI din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 15/FCJI din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2023.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală contestată şi, rejudecând:

În temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia privind predarea persoanei solicitate A. şi pentru executarea mandatelor europene de arestare emise la data de 22.11.2022 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Imperia, cuprinse în totalul restului de pedeapsă de 5 ani, 1 lună, 24 zile de închisoare, în dosarul cu număr de referinţă x/2021/SIEP. fundamentate pe:

- Sentinţa nr. 1203/2016, Reg.gen. nr. 1057/2014 DIB. - R.G.N.R. nr. 83/2013 emisă la data de 18.07.2016 de Tribunalul Ordinar din Imperia,definitivă la data de 01.12.2016, de condamnare la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea de către A. infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 624, 625 nr. 2 din C. pen. Italian, constând în sustragerea, la 31.08.2012, a unui telefon mobil în valoare de 699 euro, prin efracţie, din vitrina unui supermarket din Imperia.

- Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, Reg. Gen. nr. 419/2014 DIB - R.G.N.R nr. .1427/2014 emisă la data de 22.03.2014, de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la data de 28.05.2014, de condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea de către A. în calitate de coautor a infracţiunii de furt, prevăzută de art. 110, 624, 625 nr. 2 - 7 din C. pen. Italian, constând în sustragerea la data de 20.03.2014 de bunuri în valoare de 6491, 60 euro din incinta magazinului C. din localitatea D., prin îndepărtarea etichetelor codurilor de bare şi ascunderea produselor în obiecte vestimentare pe care le purta.

- Sentinţa nr. 581/2015 Reg,gen. nr. 85/2015 DIB. - R.G.N.R. nr. 3179/2010 emisă la data de 08.04.2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la data de 25.07.2015, de condamnare la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenta alcoolului şi ultraj la un funcţionar public, prevăzută de art. 186 alin. (2) din Decretul Legislativ nr. 285/30.04.1992 (Codul Rutier) şi ultraj la un funcţionar public, prevăzut de art. 337 din C. pen. italian,constând în aceea că la data de 4.08.2010 A. a fost depistat în stare de ebrietate pe raza localităţii Santo Stefano al Mare la volanul unui autoturism marca x ocazie cu care a executat acte cu caracter ameninţător la adresa carabinierilor, respectiv a mimat tăierea gâtului cu degetul mare al mâinii drepte.

Constată că persoana solicitată A. nu a consimţit la predare şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

Dispune predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă Parchetul de pe lângă Curtea din Imperia, în baza mandatului european de arestare emis la data de 22.11.2022, în dosarul cu număr de referinţă x/2021/SIEP, în vederea executării pedepsei totale de 5 ani, 1 lună şi 24 zile închisoare, la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 253/2021 din 26.02.2021, definitivă la 13.07.2021, Sentinţa penală nr. 1203/2016, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă Ia 01.12.2016, Sentinţa nr. 528/2014 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Cuneo, definitivă la 28.05.2014 şi Sentinţa nr. 581/2015, pronunţată de Tribunalul Ordinar din Imperia, definitivă la 25.07.2015, cu respectarea beneficiului regulii specialităţii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin deciziei.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.

II. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 15/FCJI din 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul persoană solicitată plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 martie 2023.

GGC - ED