Typicity of fiscal warehouse possession vs. contraband transport and post-decriminalization penalty recidivism

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 703 din 17 august 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021 a Judecătoriei Sighetu-Marmaţiei, în temeiul art. 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen., printre alţii, s-a dispus condamnarea inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, faptă prev. de disp. art. 270 alin. (1) şi alin. (3), combinate cu disp. art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României şi ped. de disp. art. 274 din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi a art. 375 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la dispoziţiile art. 83 C. pen. din 1969, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 259/09.04.2019, din Dosarul nr. x/2013, al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă la data de 03.12.2019.

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 şi a art. 86 indice 4 C. pen. din 1969, s-a revocat beneficiul suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 256 din 20.01.2017, din Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Baia Mare, definitivă la data de 02.10.2017.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. din 1969, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 3 ani închisoare la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, cu consecinţele prev. de art. 60 C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 26 ianuarie 2021, la zi.

În baza art. 399 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestului la domiciliu a inculpatului.

S-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă, faptă prev. de disp. art. 270 alin. (3), combinate cu disp. art. 274 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României şi ped. de disp. art. 274 din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi a art. 375 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sarasău sau al Primăriei Câmpulung la Tisa, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă ANAF - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi inculpaţii C. şi B.

Prin Decizia penală nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către inculpaţii B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 703 din 17.08.2021 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe care a desfiinţat-o, în parte, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, cuantumul pedepselor aplicate şi operaţiunea de contopire în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.

Conform art. 419 din C. proc. pen., s-a dispus extinderea efectelor apelurilor declarate de către inculpaţii B. şi C. şi cu privire, printre alţii şi la inculpatul A.

Pronunţând o nouă hotărâre în limitele anterior menţionate:

În temeiul art. 396 alin. (2) şi 10 noul C. proc. pen., urmare a schimbării încadrării juridice conform art. 386 din C. proc. pen., s-a dispus, printre alţii, condamnarea inculpaţilor:

I. B. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afară antrepozitului fiscal prev. de art. 452 lit. h) Codul fiscal cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi a art. 375 C. proc. pen. la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.

S-au menţinut dispoziţiile privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 259 din 09.04.2019, din Dosarul nr. x/2013, al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă la data de 03.12.2019 şi cele referitoare la revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere pentru pedeapsa de 1 an şi 11 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 256 din 20.01.2017, din Dosarul nr. x/2015, al Judecătoriei Baia Mare, definitivă la data de 02.10.2017.

În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen. din 1968, raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 43 alin. (1) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare, cu consecinţele prev. de art. 60 C. pen.

S-au înlătură dispoziţiile referitoare la pedepsele complementare şi accesorii.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 26 ianuarie 2021 până la data de 06.04.2022.

II. A. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afară antrepozitului fiscal prev. de art. 452 lit. h) Codul fiscal la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. şi a art. 375 C. proc. pen., la pedeapsa de la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

S-au înlăturat dispoziţiile referitoare la pedepsele complementare şi accesorii.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) din C. pen., s-a impus inculpatului să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Sarasău sau al Primăriei Câmpulung la Tisa, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

S-a constatat că în faţa instanţei de apel inculpaţii au mai achitat o parte din prejudicial cauzat părţii civile A.N.A.F. - AD.G.R.F. Cluj Napoca - A.J.P.F. Maramureş în cuantum de 62.000 RON, sumă ce se adaugă la suma de 57.000 RON achitată în faţa instanţei fondului.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate care nu contravin prezentei.

III. S-au respins, ca nefundat,e apelurile declarate împotriva aceleiaşi sentinţe de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi partea civilă A.N.A.F. - AD.G.R.F. Cluj Napoca - A.J.P.F. Maramureş.

Decizia penală nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a fost comunicată, printre alţii, inculpaţilor A. la data de 07.09.2022 şi B. la data de 07.09.2022.

Pentru inculpaţii A. şi B., termenul pentru declararea recursului în casaţie s-a împlinit la data de 10.10.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, au formulat recurs în casaţie inculpatul B. la data de 20.09.2022 şi inculpatul A. şi la data de 10.10.2022.

Cererea de recurs în casaţie formulată de B. a fost comunicată către inculpatul A. la data de 26.09.2022, inculpatului D. la data de 26.09.2022, C. la data de 26.09.2022, E. la data de 27.09.2022, F. la data de 27.09.2022, părţii civile Autoritatea Vamală Română DRV Cluj la data de 26.09.2022, DGRFP Cluj AJFP Maramureş la data de 26.09.2022, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 26.09.2022.

La data de 28.09.2022, ANAF DGRFP Cluj Napoca AJFP Maramureş, a depus concluzii scrise şi a susţinut, în esenţă, că potrivit art. 6 pct. A 39 din H.G. nr. 237/2022, Autoritatea Vamală Română reprezintă statul, potrivit domeniului său de competenţă, în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice vamale şi fiscale, precum şi orice alte raporturi juridice rezultate din activitatea Autorităţii, direct sau prin direcţiile regionale vamale, în baza mandatelor transmise. În considerarea celor expuse anterior, s-a solicitat să se ia act că Autoritatea Vamală Română reprezintă statul, potrivit domeniului său de competenţă în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice vamale şi fiscale, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş neavând calitate procesuală în prezenta cauza.

La data de 06 octombrie 2022, inculpatul B. a depus precizări cu privire la recursul în casaţie formulat.

La data de 13 octombrie 2022, Direcţia Regională Vamală Cluj a depus concluzii scrise şi a solicitat respingerea recursului în casaţie ca fiind inadmisibil, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei fondului, aşa cum a fost modificată de hotărârea instanţei de apel.

În esenţă, s-a arătat că jurisprudenţa constituţională a subliniat că finalitatea recursului în casaţie în materie penală (Decizia nr. 540 din 12 iulie 20162), este în sensul că "recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, de anulare, dată în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (...) astfel că în recurs nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se apreciază dacă hotărârea dată corespunde sau nu legii. Recursul în casaţie reprezintă, aşadar, un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea hotărârilor necorespunzătoare, cu scopul de a asigura respectarea legii, recursul având şi un rol subsidiar în uniformizarea jurisprudenţei", iar "instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, ci judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este corespunzătoare din punct de vedere al dreptului, adică dacă aceasta este conformă cu regulile de drept aplicabile."

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată către inculpatul D. la data de 13.10.2022, B. la data de 13.10.2022 şi 17.10.2022, C. la data de 13.10.2022, E. la data de 14.10.2022, F. la data de 14.10.2022, părţii civile Autoritatea Vamală Română DRV Cluj la data de 13.10.2022, DGRFP Cluj AJFP Maramureş la data de 13.10.2022 şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 13.10.2022.

La data de 24.10.2022, Autoritatea Vamală Română Direcţia Regională Vamală Cluj a depus concluzii scrise şi a solicitat respingerea recursului în casaţie ca fiind inadmisibil, cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei fondului, aşa cum a fost modificată de hotărârea instanţei de apel.

În esenţă, s-a precizat că raportând jurisprudenţa instanţei supreme la considerentele precizate de Curte de Apel Cluj, rezultă că faptele descrise în rechizitoriul şi care au fost recunoscute de făptuitori există, ca atare, în materialitatea lor şi nu pot fi negate. Faptele complicilor, fiind de natură accesorie, nu pot avea un alt "destin" judiciar decât cel al faptelor autorilor, la care se şi raportează. Aşa cum, per exempli gratia, achitarea inculpatului-autor pentru că fapta nu există, conduce automat la inexistenţa actelor de complicitate materială şi, deci, la achitarea inculpatului-complice, s-a apreciat că şi situaţia inversă este la fel de validă. A., prin faptele sale, a facilitat material săvârşirea faptelor imputate inculpaţilor-autori, aşa încât, existenţa şi întinderea efectelor actelor autorilor, dovedite pe deplin, nu pot să justifice o analiză şi încadrare juridică diferită a faptelor complicilor, iar legătura de cauzalitate necesară există şi a fost probată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.11.2022, sub Dosar nr. x/2021, iar judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 17.01.2023.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. sunt menţionate numele şi prenumele acestuia, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1099/A din data de 05.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), precum şi semnătura titularului cererii, prin avocat G., cu împuternicire avocaţială aflată la fila x, în raport de dispoziţiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, prin cererea formulată a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa încetării procesului penal, în subsidiar, achitarea, iar în temeiul art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării deciziei recurate.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, a susţinut că din probele de la dosar nu rezultă faptul că ar fi deţinut aceasta cantitate, ci doar a încărcat în autoturismul marca x, fiind exclusă acţiunea de deţinere, rămânând doar acţiunea de transport, ori aceasta activitate nu are corespondent în prev. art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Elementul material prevăzut de reglementarea cuprinsă în art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal nu se suprapune, în speţa de faţă, peste elementul material cu care a fost comisă fapta incriminată prin dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, anterior pronunţării Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale. Aşadar, pentru ca infracţiunea prevăzută de Codul fiscal să constituie infracţiunea absorbită în infracţiunea de contrabandă asimilată este necesar îndeplinirea armatoarelor condiţii: (i) caracterul necesar al absorbţiei care presupune ca toate elementele specifice incriminării absorbite trebuie să se regăsească în conţinutul incriminării complexe, (ii) caracterul determinant sau determinabil al infracţiunii absorbite şi (iii) diferenţa de pericol social între cele două fapte.

S-a precizat că acţiunile comise în concret de inculpat nu bifează elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) privind Codul fiscal în modalitatea deţinerii, întrucât s-a menţionat că a comis o acţiune specifică de "transport", "deţinerea" fiind absorbită natural în conţinutul activităţii de transport a bunurilor provenind din contrabanda. Mai exact, acţiunea de transport, respectiv deţinere comisă a debutat şi s-a epuizat în acelaşi moment, concomitent. Deci, elementul material al deţinerii s-a suprapus în concret, în totalitate, peste elementul material al transportului săvârşindu-se în aceeaşi împrejurare, prelungindu-se acelaşi interval de timp şi de către acelaşi subiect activ, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale.

Prin urmare, raportat la modalitatea în care este descrisă fapta pentru care a fost condamnat, nu se poate concepe transportul unor bunuri fără a le poseda/deţine, însăşi deplasarea acestora implicând posesia şi nefiind posibilă în lipsa posesiei bunurilor. În speţă, s-a apreciat că există o acţiune unică de transport care reprezintă una şi aceeaşi împrejurare faptică, neexistând niciun temei pentru ruperea transportului, în mod artificial, în două componente, în ipoteza în care elementul material se realizează prin deţinere. Aşadar, acţiunea de transport realizată absoarbe în mod natural acţiunea de deţinere, deoarece transportul nu poate fi comis sub nicio formă într-o modalitate care să nu includă şi deţinerea, prin raportare la datele speţei.

S-a menţionat că până la pronunţarea Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, interpretarea dată infracţiunilor în discuţie se făcea de la general, art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal - la special - art. 270 alin. (3) Cod vamal, făcând trimitere şi la considerentele expuse în Decizia nr. 3/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde se poate observa că elementul material cum era în reglementarea anterioară a art. 270 alin. (3) Cod vamal şi art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal reprezintă elementul material în forma "deţinerii".

De asemenea, s-a mai susţinut că în baza art. 3 din Legea nr. 187/2012 instanţa de apel trebuia să verifice dacă fapta comisă de acesta, adică fapta de a transporta cantitatea de 16.500 de pachete de ţigări întruneşte sau nu elementele constitutive, se regăseşte în conţinutul faptei prev. şi ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât şi din punct de vedere al laturii subiective, ceea ce nu s-a întâmplat, instanţa de apel precizând doar faptul că este evident că inculpatul a deţinut în afara antrepozitului fiscal cantitatea de 16.500 de pachete de ţigarete, astfel fiind întrunite, în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat toate elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal, infracţiune prevăzută de art. 452 lit. h) din Codul fiscal.

Instanţa s-a mărginit la a preciza faptul că nu poate fi primită teza apărării conform căreia inculpaţii au comis o activitate specifică de transport, deţinerea fiind absorbită natural în conţinutul activităţii, astfel că, această acţiune nu poate fi separată artificial în două acţiuni distincte, transport şi deţinere şi că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prev. de art. 452 lit. h) Codul fiscal care face referire expresă la activitatea de deţinere.

Instanţa de apel nu a analizat elementele de tipicitate ale faptei prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, care incriminează atât deţinerea cât şi comercializarea bunurilor deţinute în afara antrepozitului fiscal, astfel încât, legiuitorul a incriminat distinct două condiţii şi anume conduita constând în deţinerea de bunuri în afara antrepozitului fiscal şi conduita constând în comercializarea acestora, fiind evident că sunt două acţiuni diferite şi la fel ca şi în cazul transportului, comercializarea nu se poate realiza fără a deţine bunurile în cauza, la fel cum efectiv acţiunea de transport nu se poate realiza fără a şi le deţine scurt timp, pe perioada transportului, fiind evident că legiuitorul a avut în vedere fapta de deţinere distinct de acţiunea de comercializare sau de transport, la fel cum şi legiuitorul a prevăzut distinct fapta de deţinere de bunuri cunoscând că acestea provin din contrabanda, faţă de acţiunea de transport a acestor bunuri, fiind acţiuni separate şi conduite diferite, în cazul art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, anterior pronunţării Deciziei CCR 176/2022.

Instanţa de apel a dat dovada de lipsa de imparţialitate, privându-l de dreptul la un proces echitabil, în sensul noţiunii art. 6 din CEDO, în momentul în care aceasta a ignorat elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, atât sub aspectul faptului că acest text de lege incriminează distinct fapta/acţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal faţă de cea de comercializare a aceloraşi bunuri, iar acţiunea de transport a unor asemenea bunuri nu este incriminată, iar fapta acestuia a constat efectiv în încărcarea acestor bunuri în autoturismul marca x, cu numere de înmatriculare x, după care, s-a aflat în autoturism alături de numitul F., care a fost achitat atât sub aspectul faptei prev. şi ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, iar în primă instanţă pentru fapta prev. şi ped. de art. 207 alin. (3) din Codul vamal, deşi acesta a fost găsit la volanul autoturismului mai sus menţionat, în momentul opririi şi controlului autoturismului de către organele de politie.

Instanţa de apel nu a procedat la analiza unui alt element constitutiv al infracţiunii/faptei prev. şi ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, respectiv cerinţa ca aceste ţigări peste limita a 10.000 de ţigări, să nu fie marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, condiţie fără de care nu se poate reţine această faptă în sarcina acestuia, mai mult, potrivit actelor de la dosarul cauzei rezultă că aceste bunuri erau marcate, respectiv cele 16.500 pachete cu ţigări.

În prezenta cauză, au fost încălcate toate normele de procedură penală cu privire la desfăşurarea procesului penal şi a garanţiilor instituite de legiuitor, în vederea garantării dreptului la apărare al suspectului sau inculpatului, a dreptului la un proces echitabil, a prezumţiei de nevinovăţie, a principiului aflării adevărului în cauză, inculpatul fiind condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de lege, respectiv aceea de a transporta pe teritoriul României ţigări, marcate cu timbre, probe mai presus de orice îndoială rezonabilă că ar fi săvârşit fapta prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal

S-a menţionat că analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

A invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune, iar instanţa de apel trebuia să constate dezincriminarea totală a faptei pentru care a fost trimis în judecată şi ulterior condamnat în primă instanţa, ca urmare a Deciziei CCR nr. 176/2022.

A solicitat să se constate faptul că a fost condamnat de instanţa de apel pentru o fapta care nu îmbracă tipicitatea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal, faptă prev. şi ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, iar pe cale de consecinţă, cu ocazia analizării admisibilităţii în principiu al prezentului recurs în casaţie, a solicitat suspendarea Deciziei penale nr. 1099/A/2022 a Curţii de Apel Cluj, în baza căreia s-a emis mandatul de executare al pedepsei x/2022 de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în prezent fiind deţinut în Penitenciarul Gherla.

La data de 06 octombrie 2022, inculpatul a depus precizări cu referire la cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând că instanţa de apel i-a aplicat în mod eronat o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare, condamnându-l în prezentul dosar la pedeapsa închisorii de 1 an şi 8 luni, după ce a schimbat în prealabil încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din fapta prev. şi ped. de art. 270 alin. (3) Cod Vamal în fapta prev. şi ped. de art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal, adăugând la aceasta pedeapsă, în mod netemeinic şi nelegal, pedeapsa de 2 ani închisoare dispusă prin Sentinţa penală nr. 259/2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, rămasă definitivă la data de 3.12.2019, reţinându-i starea de recidiva postcondamnatorie, în condiţiile în care, prin Sentinţa penală nr. 259/2019 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fapta asimilată celei de contrabanda, prev şi ped de art. 270 alin. (3) din Codul vamal, în vigoare la acel moment, text legal ce a fost dezincriminat prin Decizia CCR nr. 176/2022, astfel încât, potrivit prev. art. 42 alin. (1) din C. pen., fapta de complicitate la contrabanda, prev. de art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, în vigoare la momentul comiteri faptei din Dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, dar şi al condamnării în acel dosar penal, nu mai este prevăzută de legea penală în forma în care era la acel moment, fapta fiind dezincriminată potrivit Deciziei nr. CCR 176/2022.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. sunt menţionate numele şi prenumele acestuia, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1099/A din data de 05.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), precum şi semnătura titularului cererii, prin avocat H., cu împuternicire avocaţială aflată la fila x, în raport de dispoziţiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, prin cererea formulată a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa achitării, iar în temeiul art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării deciziei recurate.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a susţinut că decizia Curţii de Apel Cluj este nelegală, întrucât fapta săvârşită de inculpat nu este prevăzută de legea penală, astfel că, încadrarea juridică s-a făcut în mod greşit, fără a fi respectate normele de drept în materie.

Procedând la aplicarea normelor de drept referitoare la încadrarea juridică a faptei la starea de fapt reţinută în sarcina inculpatului A., s-a solicitat să se constate că fapta acestuia nu este prevăzută de legea penală şi cu atât mai mult nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, întrucât acesta nu a deţinut nicio cantitate de ţigarete, nu a avut contact fizic cu bunurile transportate şi nu a oferit vreun ajutor în vederea deţinerii acestora de către alte persoane.

S-a precizat că prin rechizitoriul din data de 18.03.2021 în Dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în forma coautoratului, prevăzută de dispoziţiile art. 270 alin. (3), cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006 (Codul Vamal), modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010.

S-a reţinut în actul de sesizare că fapta inculpatului A. constă în aceea că în data de 25.01.2021, împreună cu inculpaţii E., D., respectiv C., a facilitat preluarea, deţinerea şi transportul cu autoturismul marca x, tip x, cu nr. de înmatriculare x, din localitatea Sarasău până în zona numită Valea Neagră, de pe zona localităţii Baia Mare, a cantităţii de 16.500 pachete cu ţigări, provenite din contrabandă, bunuri care au fost predate inculpaţilor B. şi A., în sensul că s-a deplasat cu autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, pe traseul menţionat anterior, în faţa autoturismului care transporta bunurile provenite din contrabandă, pentru a verifica dacă traseul este liber şi a anunţa eventualele pericole, dând în acest fel siguranţă celor care transportau bunurile.

Din starea de fapt reţinută în rechizitoriu, asumată şi necontestată în cursul judecăţii de inculpatul A., rezultă în mod cert faptul că ţigaretele au fost transportate cu un alt autovehicul, respectiv x şi mutate la momentul predării acestora într-un x Vito, astfel că, în autoturismul condus de A. nu au fost identificate bunuri provenite din contrabandă sau alte produse accizabile supuse marcării.

În faţa primei instanţe, raportat la această stare de fapt reţinută în sarcina sa, inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura simplificată, însuşindu-şi starea de fapt aşa cum a fost descrisă în actul de sesizare, cererea sa fiind admisă. Mai mult, raportat la faptul că în sarcina acestuia nu s-a reţinut că ar fi transportat efectiv ţigarete de contrabandă sau că ar fi intrat în contact cu acestea, el având doar rolul de antemergător, în vederea verificării traseului şi anunţarea unor eventuale controale de politie sau alte asemenea pericole, în faţa primei instanţe, s-a solicitat prin apărător schimbarea încadrării juridice din coautorat în complicitate la infracţiunea de contrabandă, având în vedere că inculpatul doar a facilitat efectuarea transportului prin rolul avut de antemergător, în maşina condusă de el nefiind identificate ţigarete provenite din contrabandă.

Inculpatul A. a fost condamnat definitiv de către instanţa de apel pentru infracţiunea de deţinere în afara antrepozitului fiscal a unor produse accizabile supuse marcării, în forma complicităţii. Elementul material al infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul A. de către instanţa de apel, în urma schimbării încadrării juridice, presupune potrivit art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, acţiunea de deţinere a unor bunuri, activitate prin care se înţelege potrivit dex stăpânirea sau păstrarea unui bun material.

Prin urmare, făcând aplicarea normelor de drept referitoare la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului, starea de fapt reţinută fiind certă în sensul că A. nu a transportat ţigarete, nu a deţinut, nu a intrat în contact cu acestea, ci doar a asigurat traseul prin rolul de antemergător în vederea anunţării unor eventuale controale sau pericole, a solicitat să se constate că fapta nu este prevăzută de legea penală, neputându-se constata că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal în forma complicităţii, el acordând ajutor doar cu privire la transport, nu şi cu privire la deţinere.

Or, fiind evident că elementul material al infracţiunii pentru care a fost condamnat recurentul implică doar acţiunea de deţinere, nu şi pe aceea a transportului, în raport de starea de fapt arătată anterior referitoare la ajutorul dat de A. în legătură cu transportul efectuat, a solicitat să se constate că nu este întrunită latura obiectivă a infracţiunii pentru care acesta a fost condamnat, concluzia fiind că acţiunea de a facilita transportul în sensul deplasării în faţa autovehiculului care transporta ţigaretele, în vederea anunţării unor eventuale pericole, este o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.

Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 17/2013 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabanda (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite, cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos.

Aşadar, acţiunea efectivă comisă de A. reprezintă o acţiune de ajutor în vederea efectuării transportului, însă dat fiind faptul că nu au fost identificate ţigarete în maşina cu care s-a deplasat, nu a existat o acţiune de manipulare a acestora, nu a pus la dispoziţie un spaţiu în vederea depozitării sau alte asemenea acţiuni care să implice în mod concret activitatea de deţinere sau acţiuni de ajutor în vederea deţinerii în sensul prevăzut în decizia amintită anterior, astfel că, rezultă fără putinţă de tăgadă că nu este întrunită tipicitatea infracţiunii pentru care recurentul a fost condamnat de către instanţa de apel.

Ca o scurtă paranteză, a precizat că se poate înţelege că reţinerea complicităţii la infracţiunea de contrabandă pentru care A. a fost condamnat în primă instanţă, întrucât în infracţiunea art. 270 alin. (3) era prevăzută ca şi modalitate a elementului material şi transportul, prin urmare, în mod corect s-a reţinut ajutorul dat la efectuarea transportului, însă aici fiind vorba doar de simpla deţinere, nu se poate identifica în ce ar consta ajutorul dat de A. la deţinerea de către ceilalţi autori a bunurilor.

Mai mult, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal nici din perspectiva laturii subiective, întrucât A. a avut din punct de vedere al elementului volitiv reprezentarea unui ajutor acordat în vederea facilitării transportului, iar nu a unui ajutor acordat în vederea deţinerii de către ceilalţi inculpaţi a materialelor provenite din contrabandă.

Având în vedere cele arătate, s-a menţionat că fapta pentru care numitul A. a fost trimis în judecată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, faptă pentru care a fost condamnat definitiv, fapta comisă de acesta nefiind prevăzută de legea penală.

Deci în mod pertinent se poate ridica întrebarea în ce măsură poate fi legală o soluţie de condamnare a unei persoane pentru deţinerea unor produse accizabile în afara antrepozitului fiscal în măsura în care acea persoană nu a deţinut în niciun fel astfel de bunuri, nu a intrat în contact direct cu acestea, nu a oferit niciun fel de ajutor în deţinerea lor, singura sa activitate fiind de a asigura traseul până la locul predării bunurilor în vederea anunţării unor eventuale pericole, activitate ce nu se circumscrie elementului material al infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de contrabandă şi nu pentru cea prevăzută în Codul fiscal, nu s-a probat şi nu s-a făcut o cercetare efectivă pentru a se stabili dacă bunurile confiscate ce aveau aplicate marcajul "duty free" erau corespunzătoare sau nu, astfel că, şi din această perspectivă se poate constata că fapta pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii nu este prevăzută de legea penală, neexistând probe din care să rezulte că marcajul existent era necorespunzător sau fals.

În concluzie, raportat la modalitatea în care este descrisă fapta reţinută în sarcina condamnatului A., a solicitat să se constate nelegalitatea Hotărârii nr. 1099/A/2022 pronunţată la data de 05.09.2022 de Curtea de Apel Cluj, în dosarul cu nr. x/2021, din perspectiva motivelor mai sus arătate, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept referitoare la încadrarea juridică asupra stării de fapt reţinute, concluzia fiind că fapta săvârşită de A. nu este prevăzută de legea penală, acesta fiind condamnat pentru o faptă care nu întruneşte tipicitatea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal prevăzută de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

Având în vedere că în urma pronunţării Deciziei CCR nr. 176/2022 prin care a fost dezincriminată contrabanda asimilată prevăzută la art. 270 alin. (3) din Codul Vamal, unde era prevăzută ca modalitate a elementului material inclusiv forma transportului şi având în vedere că infracţiunea pentru care a fost condamnat recurentul A. nu prevede ca modalitate de realizare a elementului material această acţiune de transport, ci doar a deţinerii, văzând fapta comisă în concret de recurent, respectiv de facilitare a transportului prin rolul avut de antemergător, a solicitat să se constate că fapta comisă nu este prevăzută de legea penală, fiind dezincriminată total în urma pronunţării deciziei CCR amintite anterior.

Prin urmare, a solicitat admiterea recursului în casaţie astfel cum acesta a fost formulat, casarea hotărârii atacate, iar pe cale de consecinţă, achitarea inculpatului în raport de incidenţa cazului prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurenţii-inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2021.

S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători. S-a acordat termen la data de 14 martie 2023, cu citarea intimatelor părţi civile a recurenţilor inculpaţi A. şi B., precum şi asigurarea apărării (apărător ales/din oficiu). S-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de inculpaţii A. şi B.

Procedând, prioritar, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 434, art. 435 şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că în cuprinsul cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. au fost menţionate numele şi prenumele acestora, semnătura apărătorilor inculpaţilor, iar Decizia penală nr. 1099/A din data de 05.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că cererile de recurs în casaţie au fost formulate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. astfel cum a fost consacrată în jurisprudenţă, s-a constatat că, formal, criticile invocate de recurenţii inculpaţi se circumscriu doar în parte, în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. în ceea ce îi priveşte pe ambii inculpaţi şi art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.

Astfel, din modul în care recurenţii inculpaţi au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a acestora nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, ori a intervenit dezincriminarea acestora, recursul în casaţie fiind admisibil în principiu numai sub acest aspect.

S-a reţinut că analiza conţinutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanţele inferioare şi-au fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori a eventualelor contradicţii între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului, precum şi aspectele referitoare la latura subiectivă excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum aspectele privind latura subiectivă, materialul probator administrat şi reaprecierea elementelor de fapt reţinute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

În ceea ce priveşte invocarea cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul B., respectiv "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, că criticile invocate se încadrează în mod formal în cazul de recurs în casaţie invocat.

În ceea ce priveşte solicitarea de suspendare a executării hotărârii formulată de ambii inculpaţi, s-a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere disp. art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie sau completul care judecă recursul în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii.

În considerarea acestor dispoziţii legale, în raport de motivele invocate în susţinerea cererii de recurs în casaţie, împrejurările concrete ale cauzei şi stadiul procesual al cauzei când se analizează doar îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu se justifică suspendarea executării hotărârii atacate.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2021, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Se constată că prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis în principiu recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. şi a constatat că este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. numai pentru chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a acestora nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, ori a intervenit dezincriminarea acestora.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege", cum de altfel solicită şi inculpatul B. prin cererea de recurs în casaţie formulată.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de ambii inculpaţi ce au susţinut că soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal prev de art. 452 lit. h) din C. pen., este nelegală întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă, argumentând, în esenţă, că nu au deţinut, ci doar au transportat, respectiv a ajutat, fiind astfel condamnaţi pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal prev de art. 452 lit. h) Codul fiscal, pentru care au fost condamnaţi inculpaţii, corespund faptei reţinute în concret în sarcina acestora, respectiv, că în data de 25 ianuarie 2021 inculpatul B. împreună cu inculpatul F. a preluat, deţinut şi transportat cu autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x deplasându-se pe drumul judeţean 183 Valea Neagră precum şi pe strada x din Baia Mare cantitatea de 16500 de pachete de ţigări compuse din 6.500 pachete I. cu timbrul duty free only; 6.000 pachete marca x cu timbre duty free only şi 4.000 marca x cu timbru duty free only provenite din contrabandă bunuri care trebuie plasate sub regim vamal şi care au fost introduse în România prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, bunuri care le-au preluat de la inculpaţii D., E., A. şi respectiv C., acesta din urmă fiind organizatorul activităţii de contrabandă.

Critica formulată de inculpaţi în cadrul recursurilor în casaţie cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal, sunt neîntemeiate, întrucât instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a avut în vedere probele administrate, actele desfăşurate de aceştia întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestora.

Înalta Curte constată că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile formulate privesc chestiuni referitoare la situaţia de fapt ce a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, în realitate, criticile vizează netemeinicia raţionamentului instanţei de apel, care a răspuns în considerentele hotărârii asupra tuturor aspectelor legate de tipicitatea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal.

Aşadar, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi B. şi A., nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă acestora, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal, ci reprezintă o veritabilă solicitare de analiză a situaţiei de fapt în sensul celor invocate şi reţinerea unei alte situaţii de fapt.

Critica privind dezincriminarea prin raportare la considerentele Deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale formulată de ambii inculpaţi este neîntemeiată, aceasta fiind amplu analizată de instanţa de apel la filele x, concluzionând că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 176/2022 nu a intervenit o dezincriminare în sensul art. 4 C. pen., faptele imputate regăsindu-se fie în dispoziţiile art. 270 C. pen., fie în prevederile art. 452 lit. h) din Codul fiscal.

Prin urmare, motivele invocate în susţinerea recursurilor în casaţie nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia acestora.

Referitor la critica recurentului B. privind incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pedeapsa de 1 an şi 8 luni aplicată inculpatului este în limite legale şi în mod corect instanţa de apel a dispus instanţa revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare de 2 ani şi a făcut aplicarea regulilor privind pedeapsa în caz de recidivă prevăzute de art. 43 alin. (1) din C. pen. Aşadar, argumentele formulate pe calea recursului în casaţie de faţă vizează individualizarea pedepselor aplicate, în cauză, pedeapsa are caracter legal sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitele prevăzute în lege, nefiind identificate situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2021.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1099/A din data de 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 martie 2023.

GGC - ED