Cassation appeal against termination of tax evasion proceedings for statute of limitations dismissed, upholding expiration of prescription.

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 59/2021 din 07.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 5 din C. proc. pen. (faptă din 09.06.2010).

În baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 5 din C. proc. pen. (faptă din 22.12.2010). Pe durata prevăzută de art. 71 din C. pen. s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a din C. pen. - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, art. 64 lit. lit). b din C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, art. 64 lit. lit). c din C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, în concret, dreptul de a ocupa o funcţie de fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale. În baza art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen., pe o durată de 3 ani. Conform art. 12 Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale s-a interzis inculpatului A. dreptul de a mai fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societăţilor comerciale.

Prin aceeaşi sentinţă penală, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 5 din C. proc. pen. Pe durata prevăzută de art. 71 din C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a, lit. lit). b şi lit. c) din C. pen. iar în baza art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, art. 64 lit. lit). b din C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, art. 64 lit. lit). c din C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, în speţă, dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani. Conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, instanţa a interzis inculpatului A. dreptul de a mai fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al societăţilor comerciale.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. şi art. 34 lit. b) din C. pen. au fost contopite cele două pedepse cu închisoarea aplicate pentru infracţiuni concurente, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. Alături de pedeapsa principală, pe durata prevăzută de art. 71 din C. pen., s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- a din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, art. 64 lit. lit). b din C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, art. 64 lit. lit). c din C. pen. - dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, în concret, dreptul de a ocupa o funcţie de fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar în baza art. 65 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării aceloraşi drepturi, pe o durată de 3 ani.

În baza art. 861 din C. pen. instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, iar conform art. 863 din C. pen. a stabilit următoarele măsuri de supraveghere faţă de inculpat:

1. Să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele ce urmează a fi stabilite de acest serviciu;

2. Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

3. Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

4. Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, pedeapsa complementară urmând a se executa în condiţiile art. 66 din C. pen., respectiv, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripţia executării pedepsei.

În latura civilă a cauzei, instanţa de fond a luat act că Statul Român -Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar în baza art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 206.765 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat.

În baza. 397 din C. proc. pen., art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 şi urm. din C. proc. pen., art. 11 din Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Decizia 19/2017 a ÎCCJ, instanţa de fond a instituit măsuri asigurătorii constând în sechestru asigurător şi poprire asupra bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 206.765 RON, în vederea confiscării acesteia.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 669 din data de 14 septembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul promovat de inculpatul A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Vaslui, împotriva Sentinţei penale nr. 59/2021 din data de 07.05.2021 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2019 al aceleiaşi instanţe, sentinţă care a fost desfiinţat parţial, iar în rejudecare:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă stabilită de instanţa de fond în pedepsele componente, şi:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă situaţiei juridice a inculpatului apelant este legea penală în vigoare.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul A., sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă comisă la data de 22.12.2010), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

S-a înlăturat pedeapsa principală stabilită de instanţa de fond în sarcina inculpatului A. pentru comiterea acestei infracţiuni, ca şi pedepsele complementare şi accesorii.

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul A., sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă comisă la data de 02.11.2010), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

S-a înlăturat pedeapsa principală stabilită de instanţa de fond în sarcina inculpatului A. pentru comiterea acestei infracţiuni, ca şi pedepsele complementare şi accesorii.

S-a înlăturat aplicarea disp. art. 861 şi urm. din C. pen. din 1969 privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a înlăturat aplicarea art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. din 1969 de către instanţa de fond, respectiv dispoziţia de confiscare de la inculpatul A. a sumei de 206.765 RON.

S-a înlăturat dispoziţia instanţei de fond de instituire a măsurilor asiguratorii constând în sechestru asigurător şi poprire asupra bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatului A., până la concurenţa sumei de 206.765 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului formulat de inculpat, au rămas în sarcina acestuia.

În esenţă, s-a reţinut că, inculpatul A., în calitate de administrator al SC B. SRL, în perioada mai- noiembrie 2010, a evidenţiat operaţiuni comerciale fictive în documentele contabile ale societăţii (concretizate în facturile nr. x/25.03.2010 în valoare de 55.216, reprezentând 232 mc lemne salcâm, emitent SC C. SRL, nr. x/15.10.2010 (în valoare de 465.000 RON reprezentând achiziţie imobil situat în oraşul Buşteni, str. x caz în care a fost aplicată taxarea pentru o operaţiune scutită, neputând fi exercitat dreptul de deducere); nr. x/31.08.2010 (în valoare de 18.497 RON reprezentând achiziţie lemn pentru foc (caz în care se aplică măsurile de taxare inversă); nr. x/15.05.2010 (în valoare de 11.900 RON reprezentând achiziţie lemn pentru foc (caz în care se aplică măsurile de taxare inversă); nr. x/05.06.2010, x/26.07.2010, x/31.07.2010, x/30.08.2010, x/01.09.2010, x/30.09.2010, x/22.10.2010 şi x/29.10.2010 (în valoare totală de 232.556 RON, reprezentând prestări servicii reparaţii imobiliare, motorină, centrală termică D., instalaţie de dedurizare a apei D., moară tip IMAIA, transformator electric, emitent SC E. SRL, nr. x/02.11.2010 în valoare de 276.000 RON, reprezentând achiziţie imobil în mun. Bârlad, str. x emitent SC F. SRL, nr. x/2 noiembrie 2010 în valoare totală de 276.000 RON, reprezentând achiziţie imobil situat în Bârlad, str. x, judeţul Vaslui, emitent SC G. SRL, nr. x/28.06.2010, x/30.06.2010, x/fd, x/30.06.2010 şi x/30.06.2010, în care se specifică prestări servicii conform contract nr. x/01.11.2008, emitent SC H. SRL) în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în sensul de a creşte în mod artificial suma negativă a TVA-ului cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 206.765 RON.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În argumentarea cererii, Ministerul Public a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii şi, în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziei nr. 669 din data de 14 septembrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, întrucât, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru infracţiunile prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă comisă la data de 22.12.2010), şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. (faptă comisă la data de 02.11.2010), ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale.

Astfel, s-a apreciat că decizia instanţei de apel este nelegală, întrucât în cauză termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. de 8 ani, nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Referitor la natura juridică a actelor întreruptive, "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituţia prescripţiei ca aparţinând dreptului penal substanţial şi, ca atare, aplică în materia prescripţiei regula legii penale mai favorabile.

Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripţiei, nu şi actelor întreruptive de prescripţie. Într-adevăr, în timp ce prescripţia este o instituţie de drept substanţial, întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripţie trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".

La rândul său, Curtea Constituţională a reţinut că aşezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare şi scopul normei.

De altfel, art. 155 din C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014):

"Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură".

Prin urmare, actul întreruptiv este esenţialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Actul de procedură sau actul procedural a fost definit ca fiind acela prin care se efectuează actul procesual (în dinamizarea procesului penal şi care se desfăşoară după anumite reguli prevăzute de C. proc. pen., exprimând exercitarea unui drept, a unei facultăţi sau executarea unei îndatoriri, având ca urmare amplificarea activităţii procesuale). Prin actul de procedură creşte cantitativ, de o manieră continuă, materialul constatator acumulat în desfăşurarea procesului; de exemplu, înregistrarea unei plângeri adresate organului competent, înmânarea unei citaţii, audierea unor martori, explicaţiile date unui expert, întocmirea unui proces-verbal, redactarea unei hotărâri.

Aceeaşi definiţie o dă şi un alt autor, exemplificând cu mandatul de arestare ca act de procedură emis în temeiul încheierii - act procesual - prin care s-a dispus măsura arestării preventive, respectiv cu citarea persoanelor ce urmează a fi audiate sau consemnarea celor declarate de către aceste persoane cu ocazia ascultării în cuprinsul unei declaraţii ca acte de procedură efectuate în vederea aducerii la îndeplinire a actelor procesuale ale organelor de urmărire penală sau ale instanţei prin care se dispune audierea acestora.

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a C. proc. pen., de cele două decizii ale Curţii Constituţionale şi de O.U.G. nr. 71/2022, în ce condiţii actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripţie.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de control constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 parag. 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii.

Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituţională a concluzionat că opţiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 174 - 176 din C. pen. din 1969 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării, nu are drept consecinţă un prejudiciu constituţional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituţia, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile Legii fundamentale.

Or, faţă de cele expuse, deşi Curtea se fereşte să expliciteze natura juridică a prescripţiei, indiferent că este vorba de cea aferentă executării pedepselor sau de cea a răspunderii penale, limitându-se în a spune că este "controversată", este evident că pleacă de la premisa că are cel puţin o natură juridică mixtă.

Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din cele mai sus menţionate, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituţionale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanţial (cursul termenului de prescripţie, prescripţia specială a răspunderii penale) şi de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speţă, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex. începerea urmăririi penale, aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, rechizitoriul, hotărârea judecătorească de primă instanţă, etc.) nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.

Mai mult, dispoziţiile legale care suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziţii legale care suspendă cursul prescripţiei, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 din C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecăţii (art. 367, art. 368 din C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenţei unei autorizări pentru punerea în mişcare a acţiunii penale (art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (2) din C. proc. pen.).

Dispoziţiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripţiei răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate şi condamnate în lipsă, respectiv art. 5221 din C. proc. pen. anterior. În prezent, procedura corespunzătoare se regăseşte în art. 466 - art. 469 din C. proc. pen. şi este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.

În concluzie, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul-apelant A., aşa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, la data de 23.04.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale în rem, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Prin ordonanţa din data de 27.06.2016 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui din data de 22.08.2017 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina suspectului A., din infracţiunile prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracţiunile prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanţa nr. x/2015 din data de 22.08.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

La data de 10.08.2016, numitului A. i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea de suspect şi încadrarea juridică a faptei .

La data de 23.05.2017 numitul A. a fost audiat în calitate de suspect .

La data de 12.09.2017 numitului A. i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea de inculpat şi încadrarea juridică a faptei .

La data de 14.06.2018 a fost întocmit rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Vaslui nr. 61/CP/27.09.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

Astfel, aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripţie.

Ţinând cont că faptele de care este acuzat inculpatul A. s-au consumat la datele de 22.12.2010 şi, respectiv, 02.11.2010, iar de la aceste date începe să curgă termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. de 8 ani, termenul nu a fost depăşit cu încă o dată, astfel că în cauză nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal.

Având în vedere considerentele mai sus dezvoltate, solicităm Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., să dispună admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare să constate nelegalitatea Deciziei penale nr. 669/14.09.2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2029 al Curţii de Apel Iaşi, să înlăture greşita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 32 din C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Prin concluziile scrise, intimatul inculpat A. a solicitat respingerea recursului în casaţie formulat şi menţinerea ca legală a hotărârii de încetare a procesului.

În acest sens, a solicitat a se avea în vedere considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022, în raport cu care întreaga argumentaţie adusă de Parchetul de pe lângă Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a dispus încetarea procesului penal prin împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, apare ca fiind fără suport juridic.

Totodată, a susţinut că a solicitat în faţa instanţei de fond încetarea procesului penal prin prescrierea răspunderii penale, cerere care a fost respinsă cu o motivare asemănătoare celei din prezenta cerere de recurs în casaţie.

Mai mult, a arătat că a solicitat continuarea procesului penal, conform dispoziţiilor art. 18 din C. proc. pen. pentru a-şi dovedi nevinovăţia, însă această cerere nu a fost înregistrată în dosarul pendinte.

Ulterior, prin memoriul transmis la data de 3 ianuarie 2023, intimatul inculpat A. a solicitat să se constate că nu există un motiv de casare a Deciziei penale nr. 669/14.09.2022 şi să se aibă în vedere că instanţa de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, lipsindu-l de posibilitatea de a putea solicita continuarea procesului penal, în baza art. 18 din C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25 noiembrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 17 ianuarie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2023, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 669 din data de 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o, în principiu, şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 28 februarie 2023, s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public şi apărătorului desemnat din oficiu al intimatului inculpat A., acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., greşita încetare a procesului penal, dispusă de Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 669 din data de 14 septembrie 2022, faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse au constat în aceea că, inculpatul A., în calitate de administrator al SC B. SRL, în perioada mai- noiembrie 2010, a evidenţiat operaţiuni comerciale fictive în documentele contabile ale societăţii (concretizate în facturile nr. x/25.03.2010 în valoare de 55.216, reprezentând 232 mc lemne salcâm, emitent SC C. SRL, nr. x/15.10.2010 (în valoare de 465.000 RON reprezentând achiziţie imobil situat în oraşul Buşteni, str. x caz în care a fost aplicată taxarea pentru o operaţiune scutită, neputând fi exercitat dreptul de deducere); nr. x/31.08.2010 (în valoare de 18.497 RON reprezentând achiziţie lemn pentru foc (caz în care se aplică măsurile de taxare inversă); nr. x/15.05.2010 (în valoare de 11.900 RON reprezentând achiziţie lemn pentru foc (caz în care se aplică măsurile de taxare inversă); nr. x/05.06.2010, x/26.07.2010, x/31.07.2010, x/30.08.2010, x/01.09.2010, x/30.09.2010, x/22.10.2010 şi x/29.10.2010 (în valoare totală de 232.556 RON, reprezentând prestări servicii reparaţii imobiliare, motorină, centrală termică D., instalaţie de dedurizare a apei D., moară tip IMAIA, transformator electric, emitent SC E. SRL, nr. x/02.11.2010 în valoare de 276.000 RON, reprezentând achiziţie imobil în mun. Bârlad, str. x, emitent SC F. SRL, nr. x/2 noiembrie 2010 în valoare totală de 276.000 RON, reprezentând achiziţie imobil situat în Bârlad, str. x bis, judeţul Vaslui, emitent SC G. SRL, nr. x/28.06.2010, x/30.06.2010, x/fd, x/30.06.2010 şi x/30.06.2010, în care se specifică prestări servicii conform contract nr. x/01.11.2008, emitent SC H. SRL) în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, în sensul de a creşte în mod artificial suma negativă a Tva-ului cauzând, astfel, bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 206.765 RON.

Curtea de Apel Iaşi a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speţă este cea în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) şi data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în perioada anterior menţionată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, condiţii în care prescripţia specială nu va opera, prescripţia răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Prin urmare, având în vedere data consumării infracţiunilor prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, şi anume data de 22.12.2010, respectiv 02.11.2010, momente de la care începe a curge termenul de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani, acesta s-a împlinit la datele de 21.12.2018, respectiv 01.11.2018, termen care nu a fost întrerupt şi nici suspendat.

Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată.

Prin decizia 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, s-a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.

Evaluând aceste considerente, se constată că, în faza judecării apelului, Curtea de Apel Iaşi a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior şi în hotărârea prealabilă menţionată.

În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile deduse judecăţii, prevăzute de art. art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani şi a început să curgă începând cu data de 22.12.2010, respectiv 02.11.2010, data consumării infracţiunilor.

De vreme ce, pe de o parte, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, iar, pe de altă parte, cursul prescripţiei nu a fost suspendat în speţă, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, în datele de 21.12.2018, respectiv 01.11.2018.

În consecinţă, în privinţa inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 669 din data de 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 669 din data de 14 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.

GGC - ED