Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 142/2023 AI generated

Appeal against European Arrest Warrant surrender dismissed as inadmissible due to consent

Case Number Decizia nr. 142/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the requested person, upholding the lower court’s final and definitive decision to execute the European Arrest Warrant (EAW) and order the individual's surrender to Italian authorities. The dispute involved the execution of an EAW issued by Italy for the execution of a custodial sentence resulting from multiple convictions for theft and fraud, where the requested person had formally consented to surrender before the Court of Appeal. The Court determined that under Article 110(2) of Law No. 302/2004, the consent to surrender renders the sentence definitive and precludes any subsequent appeal, including against the associated preventive detention measure, thereby violating the principle of legality of appeals if entertained. Consequently, the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs, while the fee for the ex officio defender (340 RON) was borne by the Ministry of Justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, art. 102 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, art. 87 din Legea nr. 302/2004, art. 99 din Legea nr. 302/2004, art. 244 din C. pen; Appeal against European Arrest Warrant surrender dismissed as inadmissible due to consent: The dispute involved the execution of an EAW issued by Italy for the execution of a custodial sentence resulting from multiple convictions for theft and fraud, where the requested person had formally consented to surrender before the Court of Appeal. The Court determined that under Article 110(2) of Law No. 302/2004, the consent to surrender renders the sentence definitive and precludes any subsequent appeal, including against the associated preventive detention measure, thereby violating the principle of legality of appeals if entertained. Consequently, the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs, while the fee for the ex officio defender (340 RON) was borne by the Ministry of Justice.

Keywords

AI generated
European arrest warrant sentence of detention judicial law withdrawal of legal petition procedural orders surrender of evidence documents

Cited Legislation

AI generated
art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
x/2023, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, privind persoana solicitată A.
art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004
În baza art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată şi s-a dispus ca predarea să se realizeze în stare de arest.
art. 102 alin. (13) din Legea nr. 302/2004
art. 87 din Legea nr. 302/2004
Curtea de Apel Bucureşti a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr.
art. 99 din Legea nr. 302/2004
de art. 99, 81, 624 şi 640 din C.
art. 244 din C. pen
229, respectiv art. 244 din C. pen.
art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
Totodată, conform prevederilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(2) Hotărârea prevăzută la art.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen
Procedural basis cited to formally dismiss the appeal as inadmissible.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen.

Procedural basis cited to formally dismiss the appeal as inadmissible.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Basis for determining that the ex officio defender's fee is supported by the Ministry of Justice.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 24/F din 09 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2023, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, privind persoana solicitată A. şi s-a dispus predarea acesteia autorităţilor judiciare italiene în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 08.11.2022 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli pentru executarea pedepsei de 2 ani, 7 luni şi 27 de zile închisoare cu respectarea regulii specialităţii şi a garanţiilor juridice oferite de Deciziile cadru JAI/584/2002 şi JAI/299/2009, respectiv rejudecarea cauzei în prezenţa persoanei solicitate şi posibilitatea eliberării sale în condiţiile statului emitent după executarea unei perioade din pedeapsa aplicată.

În baza art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată şi s-a dispus ca predarea să se realizeze în stare de arest.

Totodată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile de la data de 09.02.2023 până la data de 10.03.2023, inclusiv.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată de către autorităţile române în procedura punerii în executare a mandatului european de arestare începând cu data de 29.01.2023 la zi şi în cauza care a determinat emiterea mandatului de către autorităţile italiene de la data de 29.06.2013 la data de 01.07.2013.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

La data de 30 ianuarie 2023, a fost înregistrată pe rolul instanţei sesizarea nr. 156/II-5/2023 formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 08.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, faţă de persoana solicitată A., urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 99, 624 din C. pen. italian.

După depistarea şi identificarea persoanei solicitate, prin ordonanţa de reţinere nr. x/29.01.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus reţinerea acesteia, pentru 24 de ore, începând de la 29.01.2023, ora 1211, până la 30.01.2023, ora 1211.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.01.2023, dat fiind faptul că, la acel moment, la dosarul cauzei nu fusese ataşat mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene pe numele persoanei solicitate, însoţit de traducerea în limba română, instanţa a dispus amânarea cauzei în vederea prezentării acestor documente de către procuror şi arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 30.01.2023, până la data de 13.02.2023 inclusiv, în baza acestei încheieri fiind emis, conform art. 102 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul de arestare nr. x (EAW - provizoriu) din data de 30.01.2023.

Cu adresa din data de 09.02.2023, Ministerul Public a transmis mandatul european de arestare, împreună cu traducerea acestuia în limba română, emis la data de 08.11.2022 de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, în dosarul de referinţă nr. x, faţă de persoana solicitată A.

Curtea de Apel Bucureşti a procedat la ascultarea persoanei solicitate, care a declarat că a fost informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, primind un exemplar al acestuia, tradus în limba română, că nu are de formulat obiecţii în ceea ce priveşte identitatea, că este de acord cu predarea către autorităţile italiene, cunoscând consecinţele juridice ale consimţământului său, inclusiv caracterul irevocabil al acestuia şi că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii. Consimţământul la predare al persoanei solicitate şi poziţia acesteia de a nu renunţa la drepturile conferite de regula specialităţii au fost consemnate şi în cuprinsul unui proces-verbal, întocmit conform art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în privinţa persoanei solicitate A., Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli, Italia, a emis în data de 08.11.2022, în dosarul de referinţă nr. x, un mandat de arestare, în vederea executării unei pedepse rezultante de 2 ani 7 luni şi 27 zile şi 1100 euro amendă, mandat care a avut în vedere următoarele condamnări:

- pedeapsa de 4 luni închisoare şi 300 de euro amendă dispusă prin Sentinţa nr. 941 din data de 01.07.2013 a Tribunalului Novvara, definitivă la 26.10.2013 (pentru o infracţiune de tentativă de furt calificat comisă la data de 29.06.2013, constând, în esenţă, în aceea că a încercat să sustragă articole vestimentare din incinta parcului comercial B.); în cadrul acestui proces persoana solicitată a fost prezentă personal la judecarea cauzei;

- pedeapsa de 8 luni închisoare şi 200 de euro amendă dispusă prin Sentinţa nr. 1297 din data de 05.10.2015 a Tribunalului Alexandria, definitivă la data de 17.10.2016 (pentru o infracţiune de furt calificat comisă la data de 05.04.2013, constând, în esenţă, în aceea că a sustras obiecte vestimentare din punctul de vânzare ... din ..., prin distrugerea etichetelor antifurt); în cadrul acestui proces persoana solicitată a fost absentă;

- pedeapsa de 10 luni închisoare şi 300 de euro amendă dispusă prin Sentinţa nr. 424 din data de 10.04.2013, a Tribunalului Vercelli definitivă la data de 20.07.2018 (pentru o infracţiune continuată de înşelăciune comisă în intervalul 06.12.2014 - 26.01.2015, constând, în esenţă, în aceea că a parcurs tronsoane de autostradă pe benzi rezervate deţinătorilor de Telepass reuşind să treacă imediat după aceste autovehicule, fără a achita taxele, inducând în eroare operatorii de la cabinele de taxare); în cadrul acestui proces persoana solicitată a fost absentă;

- pedeapsa de 10 luni închisoare şi 300 de euro amendă dispusă prin Sentinţa nr. 408 din data de 06.04.2018 a Tribunalului Vercelli definitivă la data de 06.02.2020 (pentru o infracţiune de furt comisă la data de 17.01.2015, constând, în esenţă, în aceea că în vederea realizării unui profit nelegal, a intrat în posesia unui mobilier în valoare de 200 de euro, scoţându-l din depozitele firmei C., unde intrase); în cadrul acestui proces persoana solicitată a fost absentă.

Urmare a acestor sentinţe, s-a efectuat cumulul potrivit dispoziţiilor legale italiene şi a rezultat pedeapsa finală de 2 ani, 7 luni şi 27 de zile de închisoare şi 1100 de euro amendă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, respectiv înşelăciune prev. de art. 99, 81, 624 şi 640 din C. pen. italian, infracţiuni pedepsite, potrivit acestor norme, cu închisoarea egală sau superioară pedepsei de 3 ani.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplineşte condiţiile de formă şi conţinut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, republicată, că infracţiunile pentru care este urmărită persoana solicitată sunt sancţionate de legea statului italian cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei durată maximă este mai mare de 3 ani, că toate faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate şi de legea penală română şi, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Astfel, acuzaţiile aduse de către autorităţile italiene persoanei solicitate corespund unor infracţiuni prevăzute de legislaţia penală din România şi anume, furt calificat, prev. de art. 228 - art. 229, respectiv art. 244 din C. pen. român.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea către autorităţile judiciare italiene şi a precizat că nu renunţă la drepturile conferite de regula specialităţii.

În consecinţă, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, instanţa de fond a admis cererea formulată de autorităţile judiciare italiene, hotărând conform dispozitivului redat în partea introductivă a prezentelor considerente.

Împotriva Sentinţei penale nr. 24/F din 09 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie persoana solicitată A.

La termenul din data de 21 februarie 2023, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, în raport de prevederile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, având în vedere că persoana solicitată a consimţit la predare.

Examinând excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportând consideraţiile teoretice anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare."

Totodată, conform prevederilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(2) Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă."

În cauză, prin Sentinţa penală nr. 24/F din 09 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2023, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, privind persoana solicitată A. şi s-a dispus predarea acesteia autorităţilor judiciare italiene în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 08.11.2022 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli.

Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată.

Întrucât persoana solicitată a consimţit la predarea către autorităţile judiciare italiene emitente ale mandatului european de arestare, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în sensul că sentinţa prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare este definitivă.

Relativ la cele ce precedă, se constată că persoana solicitată A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac.

Referitor la susţinerea contestatorului A., în sensul că a formulat calea de atac împotriva dispoziţiei privind arestarea provizorie până la predare, Înalta Curte reţine că arestarea în vederea predării, prevăzută de dispoziţiile art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, reprezintă, în fapt, o punere în executare a dispoziţiei de admitere a sesizării formulate de Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Vercelli pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 08.11.2022. Predarea, ca o consecinţă directă a admiterii cererii privind executarea mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii definitive pot proceda la reţinerea şi remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant.

Astfel cum s-a menţionat anterior, dacă persoana solicitată a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare italiene emitente ale mandatului european de arestare, sentinţa prin care instanţa de fond s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare este definitivă, inclusiv cu privire la măsura preventivă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 24/F din 09 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2023.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 24/F din 09 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2023.

GGC - ED