Admissibility of constitutional exception to interpretative criminal procedure provisions lacking concrete link to case outcome

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 19/CA din data de 27 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. în interpretarea conferită acestora prin efectul Deciziilor nr. 10/2017 şi nr. 67/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, a constatat că acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei sau judecătorului de cameră preliminară de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Instanţa în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

După cum a statuat şi instanţa supremă, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate - în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii - în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

În cauză, Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite primele trei condiţii, respectiv excepţia a fost ridicată în faţa unei instanţe învestite cu soluţionarea unei contestaţii în anulare, de către o persoană având calitatea de contestator şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare care nu au fost declarate neconstituţionale.

Referitor la condiţia de admisibilitate, în sensul ca dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond a apreciat că aceasta trebuie să vizeze incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei de judecată.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către organul judiciar, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi a efectului pe care decizia Curţii Constituţionale îl produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Or, în prezenta cauză, Curtea a apreciat că decizia Curţii Constituţionale de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., în interpretarea conferită acestora prin efectul Deciziilor nr. 10/2017 şi nr. 67/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept nu poate avea efecte asupra soluţiei care vizează contestaţia în anulare formulată de condamnatul A.

Prin Decizia nr. 10/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Apoi, prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.

A reţinut că niciuna dintre cele două decizii invocate în sprijinul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu-şi găsesc aplicarea în prezenta cauză. În privinţa contestatorului A., instanţa de apel nu a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale ca şi cauză de încetare a procesului penal. A constatat că Tribunalul Arad a analizat acest aspect, însă dezbaterile nu au fost reluate în faţa instanţei de apel, unde problema prescripţiei răspunderii penale a fost invocată doar de către inculpatul B.

Prin urmare, Deciziile nr. 10/2017 şi nr. 67/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, care vorbesc despre analizarea prescripţiei răspunderii penale ca şi cauză de încetare a procesului penal, de către instanţa de apel, nu-i sunt aplicabile contestatorului A., astfel că nici interpretarea dată de instanţa supremă prevederilor art. 426 lit. b) C. proc. pen. prin intermediul celor două decizii nu este incidentă în cauză.

A precizat că respingerea contestaţiei în anulare nu se întemeiază pe împrejurarea că prescripţia răspunderii penale a fost analizată de către instanţa de apel, ci pe împrejurarea că soluţia de condamnare a fost pronunţată prin raportare la dispoziţiile C. pen. din 1969, care a fost apreciat ca fiind legea penală mai favorabilă.

Ca atare, în opinia Curţii de Apel, o eventuală soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către petent nu are nici un efect asupra fondului cauzei, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu poate fi admisă.

Împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 19/CA din data de 27 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022, petentul A. a formulat recurs.

În esenţă, a solicitat admiterea recursului formulat şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., apreciind că sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte aminteşte că excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de recurentul contestator, în faţa Curţii de Apel Timişoara şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor consideraţii teoretice, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul contestator nu îndeplineşte condiţiile cerute cumulativ de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest context, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor procesual penale invocată de recurentul contestator nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal de faţă.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale.

În concret, recurentul contestator a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., în interpretarea dată de Deciziile nr. 10/2017 şi nr. 67/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, interpretare potrivit căreia instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.

În acest context, Înalta Curte reţine că aspectele invocate în susţinerea excepţiei vizează în realitate o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, nu o problemă de neconstituţionalitate, recurentul contestator exprimându-şi nemulţumirea faţă de împrejurarea că în contextul factual al cauzei nu poate beneficia de cauza de încetare a procesului penal, prescripţia răspunderii penale, având în vedere că soluţia de condamnare a recurentului a fost pronunţată prin raportare la dispoziţiile C. pen. din 1969, apreciat ca lege penală mai favorabilă.

Înalta Curte reţine, similar instanţei de fond că niciuna dintre cele două decizii invocate în sprijinul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu-şi găsesc aplicarea în prezenta cauză. În privinţa contestatorului A., instanţa de apel nu a analizat incidenţa prescripţiei răspunderii penale ca şi cauză de încetare a procesului penal. Respingerea contestaţiei în anulare formulată de recurentul contestator prin care a solicitat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în contextul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, nu se întemeiază pe împrejurarea că această cauză de încetare a fost analizată de către instanţa de apel, ci pe împrejurarea că soluţia de condamnare a fost pronunţată prin raportare la dispoziţiile C. pen. din 1969, care a fost apreciat ca legea penală mai favorabilă.

Prin urmare, criticile aduse de recurentul contestator dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul ei propriu-zis în abstracto.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă şi necesară între pronunţarea unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate.

În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul contestator nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Or, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 19/CA din data de 27 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat, în cuantum de 85 de RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 19/CA din data de 27 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu desemnat, în cuantum de 85 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2023.

GGC - ED