Forfeiture of extraordinary amendment petition for contradiction due to one-month deadline expiring from definitive pronouncement

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 2282 din 8 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4025 din 28 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulată.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023.

Recurentul arată că temeiul juridic al cererii de recurs este art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurentul face precizări cu privire la modalitatea de formare a prezentului dosar în faţa curţii de apel.

Astfel, Dosarul nr. x/2020 a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind format prin decizia instanţei de revizuire care a avut în vedere decizia instanţei de recurs. Or, învederează că niciuna dintre cele două instanţe nu a constatat existenţa vreunui viciu de tardivitate în cauză.

Astfel, cererea prin care a contestat Decizia civilă nr. 4025/2018 a instanţei de recurs a Curţii de Apel Bucureşti, comunicată recurentului la 25 martie 2019, a fost înregistrată în termenul legal, la 08 aprilie 2019, iar după această dată a înaintat doar răspunsurile la întâmpinările formulate de intimaţii Primăria Sector 6 şi B.

Având în vedere aspectele de mai sus, recurentul arată că cererile sale au îndeplinit condiţiile legale de înregistrare, iar soluţia pronunţată prin Decizia civilă nr. 2282 din 08 aprilie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal este neîntemeiată deoarece instanţa nu a luat în considerare argumentele sale.

În continuare, recurentul prezintă istoricul cauzei şi texte legale pe care le apreciază ca fiind incidente cauzei.

3. Procedura derulată în cauză

La termenul de judecată de la 5 decembrie 2022, instanţa a suspendat cauza în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nu au solicitat judecarea în lipsă, astfel cum permit dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ.

La 30 mai 2023, recurentul a depus, prin mail, o cerere de repunere pe rol a cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că recurentul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ. a fost invocat doar formal, în memoriul de recurs neregăsindu-se critici care ar putea fi încadrate în acest motiv de casare.

Criticile privind greşita aplicare a regulilor de procedură civilă întemeiate în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. sunt nefondate.

Motivul de recurs invocat de recurent vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 174 din C. proc. civ.:

"(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public.

(3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat".

Aşadar, nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

În esenţă, recurentul a criticat soluţia instanţei, susţinând că instanţa de revizuire nu a avut în vedere istoricul cauzei şi modalitatea de formare a dosarului de revizuire.

Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Înalta Curte constată că în cauză recurentul a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 4025/28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, întemeiată pe motivul prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. cu referire la invocarea contradictorialităţii în raport de Decizia civilă nr. 894/14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în Dosarul nr. x/2009. Or competenţa de soluţionare a acestui caz de revizuire aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 510 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ.

Se reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul revizuent, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, încălcarea lui atrăgând sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, cererea de revizuire are ca obiect anularea Deciziei civile nr. 4025 din 28 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, faţă de Decizia civilă nr. 894 din 14 aprilie 2011 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2009.

Ultima hotărâre judecătorească a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire este Decizia nr. 4025 din 28 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, care a rămas definitivă la data pronunţării, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

În consecinţă, data pronunţării Deciziei nr. 4025 din 28 iunie 2018 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi marchează momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii, neprezentând relevanţă, sub acest aspect, data comunicării hotărârii, aşa cum în mod eronat susţine partea recurentă.

În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 28 iunie 2018, s-a împlinit la 28 iulie 2018, care a fost o zi nelucrătoare (sâmbătă) şi s-a prelungit până la 30 iulie 2018 (luni).

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuent la 30 iulie 2019, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru motivul că instanţa nu a ţinut cont de istoricul cauzei când a dispus formarea dosarului privind cererea de revizuire, data înregistrării dosarului x/2019 neavând nici ea vreo relevanţă, sub acest aspect.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2282 din 8 aprilie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2023.

GGC - ED