Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 705/2004 AI generated

Competence of Tribunal over objections to land restitution decisions and proof of service for appeal deadlines under Law No. 10/2001

Case Number Decizia nr. 705/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

**Final Operative Outcome:** The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal in cassation as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to annul the defendant's administrative decision and order a re-examination of the restitution procedure. **Dispute and Material Facts:** The plaintiff, a former land owner, challenged a decision by a state-owned agricultural company that had rejected a request for in-kind restitution of land under Law No. 10/2001, arguing that the company had improperly invoked statute of limitations without offering alternative compensation or examining the possibility of natural restitution as required by law. The state company appealed on grounds of lack of material jurisdiction and untimeliness of the plaintiff's objection. **Decisive Legal Basis:** The Court ruled that the District Court (Tribunal) had material jurisdiction under Article 24(8) of Law No. 10/2001, which assigns such objections to the civil section of the tribunal within the territory of the unit's headquarters, and found the objection timely because the appellant failed to provide definitive proof of the date the administrative decision was served to the plaintiff, noting that legal deadlines for appeal cannot be calculated based on implicit dates or presumptions.

Legislator headnote

AI generated

art. 27 din Legea nr. 10/2001, art. 24 din Legea nr. 10/2001, art. 304 din C. proc. civ, art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001; Competence of Tribunal over objections to land restitution decisions and proof of service for appeal deadlines under Law No. 10/2001: Instanța de apel a reținut competența de primă instanță a tribunalului în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, introducerea în termen a contestației ca urmare a faptului că nu s-a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziei atacate, iar pe fond pârâta nu s-a conformat prevederilor legale în materie, respectiv art. 23 – 27 din Legea nr. 10/2001.

Keywords

AI generated
land law grounds for cassation article of civil procedure restitution and compensation legal presumption proof of service

Cited Legislation

AI generated
art. 27 din Legea nr. 10/2001
24 și art. 27 din Legea nr. 10/2001.
art. 24 din Legea nr. 10/2001
23 și art. 24 de legea citată.
art. 304 din C. proc. civ
299 și art. 304 din C. proc. civ.
art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 contestațiile împotriva deciziilor prin care se soluționează notificările depuse potrivit legii citate se soluționează de secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 86/2001
83/D din 17 aprilie 2002 a admis contestația formulată de reclamant a anulat decizia nr. 86/2001 emisă de pârâtă urmare Notificării primite în baza Legii nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la 22 martie 2002 la Tribunalul Satu Mare, reclamantul N.P. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. S. SA Poiana Codrului, anularea deciziei nr. 86 din 17 octombrie 2001 emisă de acesta în aplicarea Legii nr. 10/2001, fără respectarea prevederilor legale aplicabile și anume art. 23 și art. 24 de legea citată.

Tribunalul Satu Mare prin sentința civilă nr. 83/D din 17 aprilie 2002 a admis contestația formulată de reclamant a anulat decizia nr. 86/2001 emisă de pârâtă urmare Notificării primite în baza Legii nr. 10/2001 și a dispus reluarea procedurii speciale ca urmare a notificării cu observarea dispozițiilor art. 23 alin. (2), art. 24 și art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a reținut că pârâta a respins cererea de restituire emițând decizia atacată prin invocarea formală a incidentei Legii nr. 99/1999 fără a examina posibilitatea restituirii în natură și fără a avansa ofertele prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta invocând necompetența materială a instanței, tardivitatea contestației iar pe fond nelegalitatea și netemeinicia sentinței deoarece diferența de teren solicitată se află în proprietatea statului.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin decizia civilă nr. 23/A din 4 septembrie 2002 a respins ca nefondat apelul.

Instanța de apel a reținut competența de primă instanță a tribunalului în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, introducerea în termen a contestației ca urmare a faptului că nu s-a făcut dovada comunicării către reclamant a deciziei atacate, iar pe fond pârâta nu s-a conformat prevederilor legale în materie, respectiv art. 23 – 27 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat prezentul recurs pârâta S.C. S. SA Poiana Codrului, invocând prevederile art. 299 și art. 304 din C. proc. civ.

În esență, se susține că instanța competentă să judece pe fond cauza este Judecătoria Satu Mare și că reclamantul a formulat tardiv contestația.

Recursul se privește ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 contestațiile împotriva deciziilor prin care se soluționează notificările depuse potrivit legii citate se soluționează de secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

Așadar, Tribunalul Satu Mare și nu judecătoria era competent să soluționeze contestația formulată de N.P. împotriva deciziei nr. 86 din 17 octombrie 2001 emisă de S.C. S. SA Poiana Codrului.

Nici motivul de recurs privind formularea tardivă a contestației nu poate fi primit.

Este adevărat că termenul pentru introducerea contestației este de 30 de zile de la data comunicării deciziei a cărei anulare se cere. Numai că recurenta pârâtă nu a putut face dovada certă a datei la care a comunicat intimatului – reclamant decizia atacată. În materia decăderilor din drepturile de a exercita calea de atac prevăzută de lege nu se poate opera cu date ce ar rezulta „implicit” sau cu „presupuneri”.

Față de cele ce preced recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de S.C. S. SA Poiana Codrului împotriva deciziei 23 A din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2004.