Criminal review admissibility: suspension of execution and panel composition during preliminary admissibility of a revizuire petition for corruption offenses

Deliberând asupra contestaţiei formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe condamnatul A., constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (7) din C. proc. pen. coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a dispus rejudecarea cauzei în fond şi în baza art. 43 alin. (1) rap. art. 26 din C. proc. pen., s-a trimis cauza la completul C4 Fond al secţiei I Penale a Curţii de Apel Bucureşti, în vederea discutării reunirii laturii penale cu latura civilă a dosarului nr. x/2020, cu termen la 30.06.2023.

În baza art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, încheierea fiind definitivă în privinţa admiterii în principiu.

Pentru a dispune astfel, cu privire la suspendarea executării, s-a reţinut, în esenţă, că la data de 20.10.2022, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 115 din 23.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2012, prin care a solicitat, în baza art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., admiterea, în principiu, a cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei în fond, cu consecinţa anulării în parte a hotărârii în ceea ce priveşte condamnarea sa pentru cele două infracţiuni şi pronunţarea unei noi hotărâri potrivit dispoziţiilor art. 395 - 399 din C. proc. pen., în sensul achitării sale pentru infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, şi dare de mită, în temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Referitor la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, revizuentul a arătat că toată construcţia juridică care a stat la baza reţinerii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, respectiv motivarea expusă atât în actul de sesizare, cât şi în considerentele hotărârilor celor două instanţe, gravitează în jurul constatării faptului că terenul în suprafaţă de 226.61 ha, împreună cu construcţiile aferente B. ar avea regimul juridic al unor bunuri aflate în domeniul public al statului, fiindu-i astfel aplicabile normele juridice care reglementează domeniul public şi, în consecinţă, USAMV Bucureşti nu putea dispune de el decât în limita dreptului său de administrare, nicidecum în calitate de proprietar, prin înstrăinare/aportare ori exercitarea altor acte de dispoziţie.

În motivarea soluţiilor pronunţate în ceea ce priveşte infracţiunea antereferită, cele două instanţe au apreciat, în mod greşit, regimul juridic al imobilului în cauză, reţinând totodată o pretinsă încălcare a unor acte normative care ar nesocoti acest regim juridic.

Cu privire la motivul de revizuire, a arătat că nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei următoarele fapte şi împrejurări noi, dezvoltate în cele ce urmează în succesiunea lor în timp şi prezentate inclusiv în anexe, preexistente hotărârii atacate şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate.

În acest sens, revizuentul a arătat că prin procesul-verbal de predare-primire din 28 iunie 1920, Casa Centrală a Cooperaţiei Improprietărirei - Direcţia Cadastrului predă Şcolii Centrale de Agricultură de la Herăstrău (în calitate de primilor) terenul arabil în suprafaţa de 301,40 ha. situat la nord de satul Băneasa şi în dreapta Şoselei Bucureşti-Ploieşti, expropriat din moşia Băneasa aparţinând C.

Acesta a mai arătat că Legea nr. 2746/02.08.1929 pentru înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, act normativ invocat/reţinut şi în hotărârea atacată, transformă prin art. I Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău şi Academia de Agricultură de la Cluj în Academiile de Înalte Studii Agronomice.

Dispoziţiile art. 25 alin. (1) din această lege constituie titlul legal ce consacră, mai presus de orice dubiu, dreptul deplin de proprietate al actualei USAMV Bucureşti asupra întregului inventar, clădiri şi terenuri, existente la data promulgării legii în folosinţa şcolii de agricultură de la Herăstrău, inclusiv Ferma experimentală Băneasa - expres menţionată la art. 14 lit. b) din aceasta lege, precum şi asupra viitoarelor înzestrări ce urmau a fi afectate celor două academii agricole nou înfiinţate în temeiul dispoziţiilor acestei legi.

De altfel, actuala Universitate de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (fosta Academie de înalte Studii Agronomice Cluj) a păstrat în proprietate privată terenurile astfel atribuite, astfel cum rezultă şi din conţinutul listei cu baza materială-terenuri aliate în proprietatea USAMV Cluj-Napoca şi al extrasului de Carte Funciară nr. x/16.08.2022 pentru terenul de 16,97 ha proprietatea Staţiunii de Cercetări Horticole (SCH) Cluj Napoca din cadrul U.Ş.A.M.V. Cluj-Napoca, cu care s-a făcut un schimb cu Consiliul Judeţean Cluj în vederea construirii unui spital şi aprobarea acestui schimb în şedinţa Senatului Universităţii din 24.03.2020.

Mai mult chiar, conform Rezoluţiei parchetului - DNA - Serviciul teritorial Cluj de respingere a plângerii contra soluţiei de netrimitere în judecată din 23 aprilie 2008, contractului de colaborare încheiat între USAMV Cluj Napoca şi D. şi articolului publicat de E. la data de 10.08.2000, o anumită suprafaţă a terenului aflat în proprietatea Universităţii din Cluj (conform Ordinului M.E.C. nr. 3593/29.04.2002 publicat în articol) a făcut obiectul unei investigaţii penale a DNA Cluj, urmare construirii mall-ului F. de către G., prin preluarea terenului de la H. SA Cluj, ajungându-se la concluzia că asocierea dintre USAMV Cluj şi D. SRL, care a permis ridicarea mall-ului de la marginea Clujului, s-a făcut în mod legal.

De asemenea, revizuentul a arătat că Legea nr. 386 din 23.05.1942, republicată în Monitorul Oficial nr. 274/23.11.1943, organiza sistemul de învăţământ superior din România, Academia de Înalte Studii Agronomice de la Bucureşti trecând în subordinea Politehnicii din Bucureşti sub denumirea de Facultatea de Agronomie (art. 4) şi prevedea la art. 151 pct. 7 abrogarea înaltului Decret Regal nr. 2746/1929 şi la art. 159 păstrarea în continuare a dreptul de proprietate asupra bunurilor deţinute anterior de către Academiile de Înalte Studii Agronomice şi eliminarea interdicţiei de înstrăinare a bunurilor deţinute de cele două Academii, noua formulare a art. 159 fiind:

"Facultăţile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobiliare de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate în viitor", împrejurări necunoscute de către instanţe, însă preexistente hotărârii atacate şi care ar fi putut influenţa soluţia procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.

Astfel, prin dispoziţiile exprese ale art. 159 din această lege s-a menţinut nealterată deplina proprietate a tuturor bunurilor prezente, dar şi viitoare ale facultăţilor de agronomie - în cazul concret de faţă fiind vorba despre Facultatea de Agronomie Bucureşti din cadrul Politehnicii din Bucureşti, însă a fost eliminată interdicţia de înstrăinare a bunurilor aflate în proprietatea facultăţilor de agronomie, interdicţie instituită iniţial prin art. 25 alin. (2) din Legea 2746 de înfiinţare a Academiilor de înalte Studii Agronomice din 1929.

De asemenea, a arătat revizuentul, Decretul 266/25.09.1948 la care se face referire şi în cele două hotărâri, organizează Ministerul învăţământului Public ANEXA 5 şi stabileşte prin art. 51 că "Bunurile mobile şi imobile folosite cu orice titlu de instituţiile şcolare de orice grad şi categorie, precum şi ale oricăror instituţii culturale şi ştiinţifice administrate sau dependente de Ministerul Învăţământului Public, sunt proprietatea Statului şi sunt date în folosinţa Ministerului Învăţământului Public", naţionalizând, practic, inclusiv terenul B., aspect consemnat în cele două hotărâri.

Acest decret întrerupe exercitarea de către precursoarea actualei USAMV Bucureşti a dreptului său de proprietate asupra terenurilor şi clădirilor B., acestea fiind naţionalizate în folosul statului român odată cu intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Însă, a arătat revizuentul că, prin Decretul nr. 691/28.12.1973 ANEXA 6 (aprobat prin Legea nr. 22/1974) s-a abrogat Decretul nr. 266/1948, împrejurare necunoscută de către instanţe şi care ar fi putut influenţa în mod determinant soluţia procesului dacă ar fi fost cunoscută la momentul soluţionării cauzei.

În consecinţă, a arătat revizuentul că, terenul în discuţie se afla la 01.01.1990 în proprietatea USAMV Bucureşti, nicidecum în proprietatea statului pentru a se reţine incidenţa art. 135 alin. (4) din Constituţie, art. 35 din Legea nr. 18/1991, republicată ori a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Terenul B. se află în proprietatea privată a USAMV Bucureşti, regimul juridic al acestui teren fiind stabilit de dreptul comun, respectându-se inclusiv dispoziţiile art. 9 alin. (3) ale Legii nr. 1/2000 la emiterea titlului de proprietate nr. x/2001, text de lege potrivit căruia "Terenurile agricole proprietate de stat, care pe baza actelor doveditoare au constituit patrimoniul Academiei Române, universităţilor şi instituţiilor de învăţământ superior cu profil agricol, trec în proprietatea acestora".

În consecinţă, raportat la acest element nou, necunoscut de instanţă la data pronunţării, dar preexistent hotărârii atacate, urmează a se constata greşita/nelegala constatare a instanţei potrivit căreia inculpaţii trebuiau să urmeze această procedură specială de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu de emitere a unui titlu de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000, în condiţiile în care titlul de proprietate nr. x a fost emis la data de 06 iunie 2001, iar procedura emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării s-a instituit prin lege abia 6 luni mai târziu, la data de 14.12.2001.

Revizuentul a apreciat că, având în vedere expunerea de motive la O.U.G. nr. 78/2003 rezultă indubitabil că s-a avut cunoştinţă de existenţa titlului de proprietate nr. x/06.06.2001, recunoscându-se legalitatea şi validitatea acestuia chiar de către Guvernul României, implicit, prin radierea/înlăturarea poziţiei 1.3. din Anexa 5 a Legii nr. 290/2002 în care era menţionată iniţial (din eroare practic cum se sugerează în expunerea de motive) B. - în subordinea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, cu o suprafaţă de 226.61 ha în administrare, deşi în realitate terenul se afla în proprietatea Universităţii.

Referitor la infracţiunea de dare de mită, revizuentul a arătat următoarele:

Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a arătat că nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei următoarele fapte şi împrejurări noi care vizează ambele activităţi reţinute ca intrând în componenţa infracţiunii de dare de mită, dezvoltate în cele ce urmează, preexistente hotărârii atacate şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate.

Astfel, referitor la activitatea din 24.12.2008, respectiv remiterea de către inculpatul I. ofiţerului de poliţie judiciară delegat J. (martor denunţător) a unor sticle cu băuturi alcoolice (palincă şi whisky) şi materiale promoţionale de sărbători (agende, calendare, pixuri, şapcă, tricou) cu scopul ca acesta să facă cercetări superficiale care să conducă la o soluţie de netrimitere în judecată, a solicitat a se constata că revizuentul a fost condamnat pentru această infracţiune, reţinându-se în sarcina sa forma autoratului, în timp ce activitatea lui I. a fost calificată drept complicitate, ceea ce presupune că revizuentul, pe de o parte, ar fi cunoscut faptul remiterii respectivelor bunuri, iar pe de altă parte, ar fi avut reprezentarea că scopul oferirii/remiterii acestor bunuri a fost acela ca J. să îşi exercite într-un anumit fel atribuţiile de serviciu în legătură cu Dosarul nr. x/2006.

În realitate, însă, revizuentul A. nici nu a cunoscut faptul remiterii acestor bunuri şi nici nu a avut reprezentarea naturii coruptive a remiterii bunurilor de către I., aspect reţinut în cuprinsul Sentinţei penale nr. 118/F/11.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, ANEXA 9, respectiv a deciziei penale definitive nr. 291A/02.12.2021 a ÎCCJ pronunţată în Dosarul nr. x/2021, ce a avut ca obiect cererea de revizuire a inculpatului I. împotriva aceleaşi hotărâri de condamnare.

Împrejurarea nouă pe care o introduc în discuţie Curtea de Apel Bucureşti, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (cu ocazia soluţionării cererii de revizuire a inculpatului I.) este aceea că, în realitate, I. este cel care a dat acestor bunuri destinaţia dorită de el, în condiţiile în care aceste bunuri proveneau de la alte persoane.

În atare situaţie, s-a reţinut fără niciun dubiu şi cu putere de lucru judecat că nu el este cel care a stabilit destinaţia de mită a bunurilor remise de I. lui J. la data de 24.12.2008, aceasta fiind decizia/contribuţia exclusivă şi personală a numitului I.

De altfel, această constatare este în concordanţă chiar cu declaraţiile martorului denunţător J.

Cu privire la activitatea din 15.01.2009 şi 27.01.2009, respectiv promisiunea de sprijin/funcţii în favoarea martorului denunţător J., revizuentul a arătat că, împrejurarea cu caracter de noutate pe care doresc să o releve derivă dintr-o declaraţie notarială dată la 06.12.2022 de numitul K., fost inculpat condamnat în aceeaşi cauză.

A arătat că aspectul de noutate relevat de acesta declaraţie constă în inexistenţa, în materialitatea sa, a vreunei promisiuni de sprijin/funcţii în favoarea martorului denunţător J., ceea ce conduce la lipsa juridică a elementului material al infracţiunii de dare de mită. Această situaţie reflectă îndeplinirea condiţiei privind revizuirea hotărârii de condamnare în temeiul art. 453 lit. a) din C. proc. pen., întrucât împrejurarea de noutate tinde să conducă la pronunţarea în cauză a unei soluţii de achitare faţă de el, deci a unei soluţii diametral opuse celei definitive care se atacă.

A arătat că declaraţia notarială dată la 06.12.2022 de K. se coroborează şi cu o serie de aspecte care pot fi observate din dosarul cauzei.

A învederat că, analizând actele dosarului, se observă că menţiunea privind promisiunea pe care el i-ar fi făcut-o lui J. apare în actele procurorului la 06.03.2009, deşi la acea dată J. dăduse deja o declaraţie (raportul olograf din 27.01.2009, imediat după întâlnire) şi nu făcuse nicio referire la o atare promisiune; procesul-verbal de transcriere a convorbirilor ambientale şi suportul optic nu existau la dosarul cauzei; chiar în ziua când se depun înregistrările convorbirilor la dosar, respectiv 23.03.2009, J. dă o nouă declaraţie în care, nici de această dată nu face nicio referire la pretinsa promisiune, ceea ce se coroborează cu declaraţia notarială dată la 06.12.2022 de numitul K.

A arătat că aspectele de mai sus sunt susţinute şi de conţinutul exact al discuţiei ambientale care s-a purtat între A. şi J. la data de 27.01.2009, în urma unei audieri atente a acestei convorbiri se poate sesiza un anumit aspect care nu a fost consemnat în cuprinsul procesului-verbal de transcriere.

A mai arătat că din analiza dosarului cauzei reies următoarele aspecte controversate: pentru imprimarea înregistrării convorbirii din 27.01.2009 s-a creat, la DNA, DVD-ul original, fiind întocmit procesul-verbal din 27.01.2009, ANEXA 12; la data de 21.08.2012, domnul procuror L. a emis o rezoluţie prin care a dispus transcrierea discuţiei din 27.01.2009; dispoziţia a fost adusă la îndeplinire la data de 22.08.2012, în procesul-verbal de transcriere din aceeaşi dată menţionându-se ca s-a utilizat DVD-ul original. De asemenea, în acelaşi proces-verbal s-a precizat că a fost realizată copia nr. x, aflată pe suportul optic, aceasta fiind cea înaintată ulterior instanţei de judecată, la momentul emiterii rechizitoriului în cauză.

Însă, a apreciat revizuentul, că este însă deosebit de relevantă împrejurarea că la dosarul cauzei se regăsesc două procese-verbale, datate 16.07.2012 şi 17.07.2012, în care se consemnează că în zilele respective s-a prezentat la sediul DNA învinuitul M., care a studiat dosarul de urmărire penală şi a audiat, printre altele, tocmai suportul optic copie 18.

Mai mult decât atât, tot la dosarul cauzei se regăseşte şi un alt proces-verbal, datat 16.07.2012, din care rezultă că CD-ul "Copie 18" a fost audiat şi de avocatul N. Acesta a solicitat şi un alt suport optic pe care să fie imprimată aceeaşi convorbire din 27.01.2009. fiindu-i pus la dispoziţie CD-ul cu seria x , care însă nu a funcţionat. În procesul-verbal în care s-a consemnat această situaţie există însă şi o altă menţiune importantă a organului de urmărire penală, respectiv că CD-ul ar fi aferent "procesului-verbal de transcriere datat 17.09.2009 ce surprinde aceeaşi discuţie din data de 27.01.2009".

Revizuentul a arătat că din cele de mai sus reiese, aşadar, că suportul optic copie nr. 18, care cuprinde discuţia din 27.01.2009 şi care a fost înaintat instanţei de judecată, fiind folosit ca mijloc de probă în cauză, prezintă o situaţie incertă: deşi, conform înscrisurilor oficiale emise chiar de organul de urmărire penală, suportul optic ar fi fost creat abia la data de 22.08.2012, el exista totuşi fizic cu o lună înainte de momentul creării (16 - 17.07.2012 - când a fost consultat de părţi şi avocaţi, conform înscrisurilor oficiale întocmite tot de organul de urmărire penală) şi, mai mult, este menţionat tot de organul de urmărire penală, într-un alt înscris oficial, ca existent încă din data 17.09.2009 (deci, cu circa 3 ani anterior creării lui).

A apreciat că elementele mai sus expuse nasc cel puţin o suspiciune rezonabilă privind existenţa în realitate a elementului material al infracţiunii de dare de mită pentru care revizuentul A. a fost condamnat. Este perfect plauzibil - atât pe baza celor indicate mai sus, cât şi pe baza declaraţiei notariale date la 06.12.2022 de numitul K. ANEXA 17 - că A. nu a formulat nicio promisiune de foloase către denunţătorul J.; această ipoteză reprezintă o împrejurare nouă, aptă a invalida elementul material al dării de mită, şi care este de natură să dovedească netemeinicia hotărârii definitive de condamnare.

Revizuentul a menţionat că toate aceste aspecte problematice privitoare la condamnarea sa se coroborează cu o hotărâre fără precedent pronunţată de The High Court of Justice din Marea Britanie, care, la data de 11.06.2021, prin decizia [2021] EWHC 1584, în Dosarul nr. x/2019, a refuzat să pună în executarea mandatul european de arestare emis în România pe numele revizuentului.

Acesta a apreciat că este deosebit de relevantă împrejurarea că, pe lângă caracterul de noutate pe care hotărârea în sine îl prezintă pentru justiţia britanică, judecătorii au constatat că el a suferit în România o încălcare a dreptului său la un proces echitabil şi o flagrantă negare a justiţiei.

Astfel, revizuentul a apreciat că aceste considerente, deşi sunt relative doar la un anumit aspect al cauzei în care domnul A. a fost condamnat (invocat în faţa instanţelor britanice), devin cu atât mai actuale cu cât elementele expuse mai sus evidenţiază suspiciuni rezonabile asupra existenţei în sine a faptelor calificate de instanţele române ca întrunind elementele constitutive al infracţiunii de dare de mită.

Având în vedere argumentele expuse, apreciind întemeiate motivele invocate, revizuentul A. a solicitat admiterea în principiu a prezentei cereri de revizuire, anularea în parte a Sentinţei penale nr. 115/F din 23.06.2016, definitivă prin Decizia penală nr. 266/02.08.2017 a ÎCCJ în ceea ce priveşte soluţia de condamnarea sa pentru infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, respectiv dare de mită şi rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012

De asemenea, în temeiul art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., revizuentul a solicitat ca, odată cu admiterea în principiu a prezentei cereri de revizuire, să se dispună şi suspendarea executării Sentinţei penale nr. 115 din 23.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2012, reţinând că executarea acesteia ar produce efecte negative iremediabile în ceea ce îl priveşte, întrucât Curtea Supremă a Regatului Unit a acordat Guvernului României permisiunea de a contesta hotărârea Înaltei Curţi de Justiţie - Curtea Reginei (High Court of Justice, Queen’s Bench Division, Administrative Court, Divisional Court) din 11.06.2021, prin care s-a respins cererea de extrădare în România, termenul de soluţionare urmând a fi stabilit în anul 2023.

În drept, revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Analizând actele dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Revizuirea este calea extraordinară de atac prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau violările cu caracter continuu ale drepturilor garantate de Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ori încălcările dispoziţiilor constituţionale în cazul în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate ulterior rămânerii definitive a hotărârii.

Judecata revizuirii presupune o primă etapă, reglementată prin art. 459 C. proc. pen., în care instanţa sesizată cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac examinează admisibilitatea în principiu a cererii.

Astfel, în această procedură, se verifică dacă hotărârea atacată este una prin care s-a soluţionat fondul acţiunii penale şi al acţiunii civile, respectiv una prin care s-a soluţionat acţiunea penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei şi acţiunea civilă, prin admiterea sau respingerea acesteia.

De asemenea, se verifică dacă persoana care a formulat cererea de revizuire este una dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen., respectiv părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale, un membru de familie al condamnatului, chiar şi după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată în favoarea condamnatului şi procurorul, care poate cere din oficiu revizuirea laturii penale a hotărârii.

Potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., tot în această etapă, instanţa examinează dacă cererea a fost formulată în termenele prevăzute de art. 457 C. proc. pen., a fost redactată în scris şi este indicat cazul de revizuire pe care se întemeiază şi mijloacele de probă în dovedirea acestuia şi dacă aceste fapte şi mijloace de probă nu au fost prezentate printr-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Curtea a constatat că cererea de revizuire formulată de A. vizează o hotărâre prin care s-a rezolvat acţiunea penală şi a fost formulată de o parte din dosar, revizuentul având calitatea de inculpat în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Totodată, Curtea a reţinut că în cererea de revizuire redactată în scris, cât şi susţinută oral s-a indicat ca şi caz de revizuire pe care se întemeiază cererea şi mijloacele de probă în dovedirea acestuia - art. 452 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., atât pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, cât şi pentru infracţiunea de dare de mită.

De asemenea, limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 din C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, s-a constatat că pentru a reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză"), este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate sa nu fi fost cunoscute de către instanţă la judecarea cauzei, iar acestea să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacate.

Nu se poate ajunge pe calea revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probaţiunii pe aspecte de fapt avute în vedere de instanţa sau instanţele care au judecat cauza, legea referindu-se la situaţii noi, în sensul că, din diferite motive, acestea au rămas necunoscute instanţei de fond, şi nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere şi verificate.

Prin rechizitoriul nr. x/2006 din data de 17 decembrie 2012, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a dispus trimiterea în judecată a revizuentului pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 2481 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior.

Prin Sentinţa penală nr. 115 din 23 iunie 2017, pronunţată în fond de Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 248 C. pen., art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 5 C. pen. şi la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, 7 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, în final inculpatul având de executat 9 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 266/A din 02.08.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că legea penală mai favorabilă este legea penală anterioară, iar pe cale de consecinţă a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în pedepsele componente: 2 pedepse de câte 7 ani închisoare aplicate de instanţa de fond pentru infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior - art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a art. 5 C. pen. şi pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi în sporul de 2 ani închisoare, iar prin aplicarea disp. art. 5 din C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile) şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 06 mai 2014 a înlăturat sporul de 2 ani închisoare şi a menţinut pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate de instanţa de fond conform încadrărilor juridice menţionate.

Totodată, cu privire la pedeapsa principală în baza art. 33 - 35 C. pen. anterior a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei celei mai grele, respectiv 7 ani închisoare.

1. Referitor la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, Curtea a reţinut că înscrisurile la care face referire apărarea şi descoperite ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Curtea a reţinut că toată construcţia infracţională a abuzului în serviciu, respectiv complicităţii, a fost clădită pe reţinerea unui regim juridic de bun aflat în proprietatea publică a statului a terenului B., nesusceptibil de apropriere privată, cu toate caracterele aferente unui drept de proprietate publică (inalienabilitate, imprescriptibilitate, insesizabilitate, reţinute drept fapte infracţionale), instanţa apreciind că prin noile fapte şi împrejurări invocate de revizuent şi preexistente hotărârii pronunţate şi care nu au putut fi cunoscute de către instanţă, însă aflate în legătură de indivizibilitate cu cele pentru care revizuentul a fost condamnat, dovedeşte, cel puţin aparent netemeinicia hotărârii, respectiv că, în realitate, acest imobil s-a aflat în proprietatea USAMV Bucureşti.

Curtea a reţinut că prin procesul-verbal de predare-primire din 28 iunie 1920, Casa Centrală a Cooperaţiei şi Improprietărirei - Direcţia Cadastrului predă Şcolii Centrale de Agricultură de la Herăstrău (în calitate de primilor) terenul arabil în suprafaţa de 301,40 ha. situat la nord de satul Băneasa şi în dreapta Şoselei Bucureşti-Ploieşti, expropriat din moşia Băneasa aparţinând C.

Legea nr. 2746/02.08.1929 pentru înfiinţarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, transformă prin art. I Şcoala Superioară de Agricultură de la Herăstrău şi Academia de Agricultură de la Cluj în Academiile de Înalte Studii Agronomice.

Dispoziţiile art. 25 alin. (1) din actul normativ antereferit constituie titlul legal ce consacră, mai presus de orice dubiu, dreptul deplin de proprietate al actualei USAMV Bucureşti asupra întregului inventar, clădiri şi terenuri, existente la data promulgării legii în folosinţa şcolii de agricultură de la Herăstrău, inclusiv Ferma experimentală Băneasa - expres menţionată la art. 14 lit. b) din aceasta lege, precum şi asupra viitoarelor înzestrări ce urmau a fi afectate celor două academii agricole nou înfiinţate în temeiul dispoziţiilor acestei legi.

Totodată, în acord cu cele expuse de revizuent, actuala Universitate de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (fosta Academie de Înalte Studii Agronomice Cluj) a păstrat în proprietate privată terenurile astfel atribuite, astfel cum rezultă şi din conţinutul listei cu baza materială-terenuri aliate în proprietatea USAMV Cluj-Napoca şi al extrasului de Carte Funciară nr. x/16.08.2022 pentru terenul de 16.97 ha proprietatea Staţiunii de Cercetări Horticole (SCH) Cluj Napoca din cadrul U.Ş.A.M.V. Cluj-Napoca, cu care s-a făcut un schimb cu Consiliul Judeţean Cluj, în vederea construirii unui spital şi aprobarea acestui schimb în şedinţa Senatului Universităţii din 24.03.2020.

Legea nr. 386 din 23.05.1942, republicată în Monitorul Oficial nr. 274/23.11.1943 organiza sistemul de învăţământ superior din România. Academia de Înalte Studii Agronomice de la Bucureşti trecând în subordinea Politehnicii din Bucureşti sub denumirea de Facultatea de Agronomie (art. 4) şi prevedea la art. 151 pct. 7 abrogarea înaltului Decret Regal nr. 2746/1929 şi la art. 159 păstrarea în continuare a dreptul de proprietate asupra bunurilor deţinute anterior de către Academiile de înalte Studii Agronomice şi eliminarea interdicţiei de înstrăinare a bunurilor deţinute de cele două Academii, noua formulare a art. 159 fiind:

"Facultăţile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobiliare de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate în viitor", împrejurări necunoscute de către instanţe, însă preexistente hotărârii atacate şi care ar fi putut influenţa soluţia procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei.

Curtea a reţinut că prin raportare la cele invocate de revizuent, dispoziţiile exprese ale art. 159 din Legea nr. 386 din 23.05.1942 s-a menţinut nealterată deplina proprietate a tuturor bunurilor prezente, dar şi viitoare ale facultăţilor de agronomie şi a fost eliminată interdicţia de înstrăinare a bunurilor aflate în proprietatea facultăţilor de agronomie, interdicţie instituită iniţial prin art. 25 alin. (2) din Legea 2746 de înfiinţare a Academiilor de Înalte Studii Agronomice din 1929.

Prin Decretul nr. 266/25.09.1948 organizează Ministerul Învăţământului Public şi stabileşte prin art. 51 că "Bunurile mobile şi imobile folosite cu orice titlu de instituţiile şcolare de orice grad şi categorie, precum şi ale oricăror instituţii culturale şi ştiinţifice administrate sau dependente de Ministerul învăţământului Public, sunt proprietatea Statului şi sunt date în folosinţa Ministerului învăţământului Public", naţionalizând, practic, inclusiv terenul B., aspect consemnat în cele două hotărâri.

Cu toate acestea, la capitolul "Dispoziţii finale şi tranzitorii", la art. 51 se prevede (...) că mutaţiile privind dreptul de proprietate şi folosinţă vor fi făcute de instanţele competente la cererea Ministerului Învăţământului Public.

Prin adresa din 06.12.2022, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Arhivele Naţionale se reţine că nu au fost identificate solicitări ale Ministerului Învăţământului Public adresate instanţelor judecătoreşti privind transcrierea dreptului de proprietate/folosinţă asupra terenului situat în Bucureşti.

S-a constatat, aşadar, că acest înscris nou invocat de revizuent relevă aspecte de fapt şi de drept necunoscute instanţelor judecătoreşti, aprecierea valorii probatorii impunându-se din perspectiva necesităţii susţinerii situaţiei premisă, anume dacă la data de 01.01.1990 terenul se afla în proprietatea USAMV Bucureşti sau în proprietatea statului pentru a se reţine incidenţa art. 135 alin. (4) din Constituţie (la momentul de referinţă) - 136 alin. (3) republicată şi art. 35 din Legea nr. 18/1991, republicată ori a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

De asemenea, se completează cu cele de-al doilea element nou, respectiv, că aşa cum rezultă din informarea publică a Ministerului Educaţiei, cu ocazia întocmirii inventarelor, în conformitate cu art. 3 din H.G. nr. 1045/2000, în anexa la inventar nu a fost imobilul teren în suprafaţă de 224, 6529 ha, situat în Şoseaua Bucureşti-Ploieşti sect. 1, întrucât, conform prevederilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, "universităţii i s-a conferit dreptul de proprietate asupra acestui imobil care făcea parte din baza materială încă din anul 1929, ca urmare a Decretului Regal dat de O., odată cu promulgarea Legii de Înfiinţa a Academiei de Înalte Studii Agronomice."

Mai mult, se arată că necuprinderea în anexă a avut la bază prevederile art. 654 din vechiul C. civ., în vigoare la data adoptării Legii nr. 84/1995 potrivit căruia "legea este unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate", precum şi dispoziţiile art. 135 din Constituţie, înainte de republicare, privind ocrotirea proprietăţii.

Pe de altă parte, Curtea a notat că necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor (ICCJ secţia penală, Decizia nr. 953 din 10 martie 2006).

În alta ordine de idei, fără a antama fondul cauzei, s-a apreciat că aceasta situaţie nou apărută în calea de atac a revizuirii, este aptă de a conduce la o noua evaluare a situaţiei juridice a terenului B., în suprafaţă de 226,61 ha sub aspectul titularului dreptului de proprietate şi reglementarilor legale relevante.

2. Referitor la infracţiunea de dare de mită, Curtea a constatat că faptele noi invocate de revizuent, sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului, în sensul că acestea nu susţin o participaţie a revizuentului la comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Referitor la activitatea din 24.12.2008, respectiv remiterea de către inculpatul I. ofiţerului de poliţie judiciară delegat J. (martor denunţător) a unor sticle cu băuturi alcoolice (palincă şi whisky) şi materiale promoţionale de sărbători (agende, calendare, pixuri, şapcă, tricou) cu scopul ca acesta să facă cercetări superficiale care să conducă la o soluţie de netrimitere în judecată, Curtea a reţinut că revizuentul a solicitat a se constata că a fost condamnat pentru această infracţiune reţinându-se în sarcina sa forma autoratului, în timp ce activitatea lui I. a fost calificată drept complicitate, ceea ce presupune că revizuentul, pe de o parte, ar fi cunoscut faptul remiterii respectivelor bunuri, iar pe de altă parte, ar fi avut reprezentarea că scopul oferirii/remiterii acestor bunuri a fost acela ca J. să îşi exercite într-un anumit fel atribuţiile de serviciu în legătură cu Dosarul nr. x/2006

Împrejurarea nouă pe care revizuentul o invocă, o reprezintă Sentinţa penală nr. 118/F din data de 11 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (cu ocazia soluţionării cererii de revizuire a inculpatului I.) din care reiese că I. este cel care a dat acestor bunuri destinaţia dorită de el, în condiţiile în care aceste bunuri proveneau de la alte persoane.

În atare situaţie, s-a reţinut în sentinţa penală antereferită că nu A. este cel care a stabilit destinaţia de mită a bunurilor remise de I. lui J. la data de 24.12.2008, aceasta fiind decizia/contribuţia exclusivă şi personală a numitului I., această constatare fiind în concordanţă chiar cu declaraţiile martorului denunţător J.

Aceasta presupune că, deşi A. era, în mod firesc, interesat într-o soluţie favorabilă în dosar, nu el a stabilit că se va putea obţine prin mituirea lui J., ci I. a ales această modalitate fără ca revizuentul A. să fi avut cunoştinţă.

Or, în condiţiile în care el a fost condamnat tocmai pentru că ar fi cunoscut scopul în care I. ar fi furnizat bunurile lui J., instanţa de revizuire care a soluţionat Dosarul nr. x/2021 a infirmat această împrejurare/constatare.

Cu privire la activitatea din 15.01.2009 şi 27.01.2009, respectiv promisiunea de sprijin/funcţii în favoarea martorului denunţător J., revizuentul a arătat că, împrejurarea cu caracter de noutate derivă dintr-o declaraţie notarială dată la 06.12.2022 de numitul K., fost inculpat condamnat în aceeaşi cauză.

Astfel, s-a apreciat că aspectul de noutate relevat de declaraţia sus-menţionata constă în inexistenţa, în materialitatea sa a vreunei promisiuni de sprijin/funcţii în favoarea martorului denunţător J., ceea ce conduce la lipsa juridică a elementului material al infracţiunii de dare de mită. Această situaţie reflectă îndeplinirea condiţiei privind revizuirea hotărârii de condamnare în temeiul art. 453 lit. a) din C. proc. pen., întrucât împrejurarea de noutate tinde să conducă la pronunţarea în cauză a unei soluţii de achitare faţă de el, deci a unei soluţii diametral opuse celei definitive care se atacă.

Curtea a reţinut, în acord cu apărarea, că aparent declaraţia notarială dată la 06.12.2022 de K. se coroborează şi cu o serie de aspecte care pot fi observate din dosarul cauzei.

Analizând actele dosarului, în acord cu apărarea Curtea a observat că menţiunea privind promisiunea pe care el inculpatul revizuent i-ar fi făcut-o lui J. apare în actele procurorului la 06.03.2009 deşi la acea dată J. dăduse deja o declaraţie (raportul olograf din 27.01.2009, imediat după întâlnire) şi nu făcuse nicio referire la o atare promisiune; procesul-verbal de transcriere a convorbirilor ambientale şi suportul optic nu existau la dosarul cauzei; chiar în ziua când se depun înregistrările convorbirilor la dosar, respectiv 23.03.2009, numitul J. dă o nouă declaraţie în care, nici de această dată nu face nicio referire la pretinsa promisiune, ceea se coroborează cu declaraţie notarială dată la 06.12.2022 de numitul K., coroborate şi cu discuţia ambientală care s-a purtat între A. şi J. la data de 27.01.2009.

În continuare, Curtea a reţinut că admiterea în principiu a cererii de revizuire nu presupune de plano desfiinţarea hotărârii de condamnare şi pronunţarea unei soluţii radical diferite de către instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, ci oferă posibilitatea inculpatului de a administra probele noi care nu au fost cunoscute de instanţă la momentul condamnării sale, iar în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator să se aprecieze asupra întrunirii condiţiilor angajării răspunderii penale.

Regulile procesului echitabil obligă ca apărării revizuentului A. să i se pună la dispoziţie posibilitatea combaterii caracterului verosimil al acuzaţiilor formulate împotriva sa, în condiţiile existenţei înscrisurilor antereferite ce constituie împrejurări noi în raport cu judecata anterioară şi care îl pot plasa în afara activităţii infracţionale.

Prin raportare la elementele de noutate menţionate şi analizate mai sus, invocate de petentul A., s-a apreciat că sunt de natură a duce la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., cererea de revizuire fiind formulată în termen şi de o parte din proces, cererea respectă dispoziţiile art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., s-a invocat temeiul legal incident, faptele şi mijloacele de probă ce susţin cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire, iar faptele invocate conduc la stabilirea existenţei temeiului legal, sens în care apreciază că cerea de revizuire este admisibilă în principiu.

Totodată, Curtea a reţinut că cele două infracţiuni pentru care revizuentul a fost trimis în judecată şi condamnat se află într-o strânsă şi indisolubilă legătură, astfel că se impune admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru ambele infracţiuni pentru care petentul a fost condamnat.

Legea trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice fiind necesar ca modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale să aibă în vedere nu numai litera ci spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor.

Prin urmare, în considerarea argumentelor de mai sus, în baza art. 459 alin. (7) din C. proc. pen. coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2012 definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a I.C.C.J.

S-a dispus rejudecarea cauzei în fond şi în baza art. 43 alin. (1) rap. art. 26 din C. proc. pen., s-a trimis cauza la completul C4 Fond al secţiei I Penale a Curţii de Apel Bucureşti, în vederea discutării reunirii laturii penale cu latura civilă a dosarului nr. x/2020, cu termen la 30.06.2023.

Curtea a avut în vedere soluţia de trimitere a cauzei la completul C4 aflat pe rolul secţiei I Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că prin însăşi sentinţa penală a fondului s-a dispus disjungerea laturii civile, constituindu-se astfel cauza penală la nivelul acestei secţii sub nr. x/2020.

Potrivit art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

Curtea a reţinut că instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii, textul de lege prevăzând doar o facultate a instanţei sesizate de a aprecia oportunitatea dispunerii acestei măsuri, suspendarea executării hotărârii a cărei revizuire se cere fiind o chestiune de oportunitate, iar nu de legalitate. Cu toate acestea, faţă de motivul invocat şi faţă de actele şi lucrările dosarului aşa cum au fost anterior expuse, Curtea, fără a antama fondul cauzei, a apreciat că menţinerea executării Sentinţei penale nr. 115/23.06.2016 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti în Dosar nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/din 02.08.2017 a I.C.C.J. presupune riscul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate potrivit unei hotărâri ce poate fi anulată în calea extraordinară de atac a revizuirii, admisă în principiu.

Faţă de considerentele expuse, în baza art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a I.C.C.J.

Având în vedere că presupusele fapte ar fi fost săvârşite în anul 2004, respectiv 2009, prin raportare la dreptul la un proces echitabil de care se bucură revizuentul, şi la hotărârea pronunţată de The High Court of Justice din Marea Britanie, care, la data de 11.06.2021, prin decizia [2021] EWHC 1584, în Dosarul nr. x/2019 a refuzat să pună în executarea mandatul european de arestare emis în România pe numele revizuentului, Curtea a apreciat că nu se impune ca petentul-condamnat A. să respecte vreuna dintre obligaţiile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

Împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că încheierea din 26.05.2023 este nelegală din următoarele motive: nelegala compunere a completului de judecată şi nelegala citare a altor participanţi la judecarea cererii de suspendare a executării hotărârii definitive de condamnare, odată cu discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire.

Sub primul aspect, s-a arătat că această excepţie a nelegalei compuneri a completului de judecată a fost invocată de reprezentantul Ministerului Public şi în faţa completului de judecată care a pronunţat încheierea atacată, la data de 07.04.2023, solicitând scoaterea cauzei de pe rolul completului de judecată S2 C9F - SC - judecător P., în vederea trimiterii completului iniţial învestit prin repartizarea aleatorie a cauzei (automat, în sistem informatizat), în compunerea avută la momentul repartizării iniţiale, respectiv judecător Q., ocazie cu care instanţa a rămas în pronunţare asupra acesteia, fixând anticipat următorul termen de judecată a cauzei pentru data de 28.04.2023.

Instanţa de judecată a respins, ca nefondată, excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, la data de 24.04.2023.

Se impune a se observa faptul că, atât pentru termenul din 07.04.2023 (când s-au pus concluzii pe excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată), cât şi pentru termenul din 24.04.2023 (când instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei, respingând-o), există redactată, la dosarul cauzei, o singură încheiere de şedinţă ce poartă în antet data de 07.04.2023 şi apare pronunţată, conform dispozitivului, la data de 24.04.2023. Sesizând această inadvertenţă/eroare, reprezentantul parchetului a solicitat clarificarea acestei chestiuni la termenul de judecată din data de 28.04.2023, ocazie cu care instanţa a dispus oral în şedinţă, fiind consemnat şi în încheierea din 28.04.2023, îndreptarea erorii materiale în antetul încheierii din data de 24.04.2023, în sensul că în loc de "07.04.2023" se va menţiona data de "24.04.2023". În consecinţă, în prezent, la dosarul cauzei există o singură încheiere de şedinţă datată 24.04.2023, fără a mai exista încheierea de şedinţă din 07.04.2023 la care au avut loc dezbaterile asupra excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată.

De asemenea, întrucât instanţa nu a răspuns argumentelor parchetului vizând nelegala compunere a completului de judecată derivată din judecarea cauzei de către un complet specializat, cu încălcarea dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum se poate observa cu uşurinţă din lecturarea încheierii din 24.04.2023, reprezentantul Ministerului Public a solicitat din nou, la termenul din 28.04.202, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la preşedintele secţiei a II-a penale pentru a dispune repartizarea aleatorie a cauzei către unul dintre completurile nespecializate. Cu această ocazie, instanţa a dispus oral în şedinţă, respingerea cererii formulată de către reprezentantul parchetului, "având în vedere, pe de o parte, că acest aspect a fost dezbătut prin încheierea de la termenul anterior şi, pe de altă parte, a apreciat că, chiar dacă este într-o cale extraordinară de atac şi indiferent de soluţia care se va da, respectiva cauză trebuie soluţionată într-un complet specializat de corupţie. În şedinţa de judecată, instanţa a afirmat, oral, că admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire "trebuie soluţionată într-un complet specializat de corupţie, având în vedere soluţia care se va da în cauză", reformulând imediat, ulterior, sesizând diferenţa de nuanţă, în sensul "indiferent de soluţia care se va da în cauză" - acest lucru se poate constata prin punerea la dispoziţia Înaltei Curţi a înregistrării şedinţei de judecată din 28.04.2023.

Respingând cererea parchetului vizând nelegala compunere a completului de judecată derivată din judecarea cauzei de către un complet specializat, instanţa s-a şi antepronunţat cu privire la soluţia pe care urma să o dea cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire şi cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii penale definitive de condamnare, întrucât, fără a face referire la texte legale incidente, a afirmat că "admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire trebuie soluţionată într-un complet specializat de corupţie" şi că acest lucru se va întâmpla "având în vedere soluţia care se va da".

De asemenea, s-a susţinut că nelegala compunere a completului de judecată care a pronunţat încheierea atacată cu prezenta contestaţie derivă din următoarele aspecte ce ţin de legalitate:

În primul rând, prezenta cauză nu este una dintre cele pentru care legea să impună judecarea de către un complet specializat, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Prezenta cauză are ca obiect judecarea unei cereri de revizuire, care iniţial trebuie analizată procedural din perspectiva admisibilităţii în principiu, conform art. 459 din C. proc. pen., chestiune care presupune examinarea condiţiilor prevăzute la alin. (3) din acelaşi articol, fără a se proceda la "judecarea" în primă instanţă a vreunei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000. Rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă (ce presupune o nouă judecată a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea revizuentului şi în privinţa cărora acesta a formulat cererea de revizuire) are loc, potrivit art. 461 din C. proc. pen., doar în cazul în care va dispune admiterea în principiu a cererii de revizuire şi doar după acest moment procedural.

S-a precizat că susţinerile avocatului uneia dintre părţile citate, potrivit cărora specializarea instanţei este necesară şi justificată inclusiv prin raportare la participarea, la judecarea cererii de revizuire, a unui procuror specializat, din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sunt nefondate, excedând dispoziţiilor legale care reglementează judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, neexistând o suprapunere între situaţiile în care un procuror din cadrul DNA participă la judecarea unor cauze, temeiul pentru aceasta fiind dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 304/2022, art. 3 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, şi situaţiile în care un complet specializat trebuie să judece anumite cauze având ca obiect infracţiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000. De asemenea, nici susţinerile apărătorului unei alte părţi citate în cauză, conform cărora s-ar încălca principiul continuităţii în ipoteza în care judecarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire s-ar realiza de către un judecător nespecializat, iar rejudecarea cauzei după eventuala admitere în principiu s-ar judeca de către un alt judecător, specializat, nu sunt întemeiate, întrucât, pe de o parte, chestiunea admisibilităţii în principiu vizează aspecte evident şi fundamental diferite de cele referitoare rejudecarea cauzei după admisibilitatea în principiu, iar, pe de altă parte, situaţia ipotetică vizată reprezintă o excepţie de la obligativitatea respectării principiului continuităţii, excepţie prevăzută de lege, justificată de dispoziţiile legale în vigoare.

Pentru aceste motive, s-a apreciat că judecarea prezentei cauze, în acest stadiu procesual, de către un complet specializat pe corupţie (SC) este nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi infra-legale anterior referite, astfel cum au fost deja interpretate (corect, în opinia mea) de către respectiva Comisie din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru faptul că judecarea unei cererii de revizuire, aflată în etapa premergătoare analizei admisibilităţii în principiu, nu este dată în competenta legală a unui complet specializat pentru judecarea în primă instanţă a cauzelor privind infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pledează chiar practica de la nivelul Curţii de Apel Bucureşti între care se include şi cauza nr. x/2022 aflată pe rolul aceleiaşi secţii (Secţia a II-a penală) a Curţii de Apel Bucureşti, ce are ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul-condamnat R., şi care a fost judecată, la data de 30.03.2023 de un complet nespecializat (Complet nr. 4F - judecător S.), instanţa pronunţându-se la data de 20.04.2023.

În al doilea rând, s-a menţionat că înlocuirea judecătorului desemnat iniţial în urma repartizării aleatorii a dosarului în sistem ECRIS, cu un al judecător anume desemnat, aduce atingere principiilor repartizării aleatorii a cauzelor şi continuităţii completului, fiind contrară principiului legalităţii în desfăşurarea unui proces penal, indiferent de obiectul acestuia.

Potrivit fişei cauzei, rezultă faptul că dosarul, ce are ca obiect "revizuire fond - penal - infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000) - revizuent A.", a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală - la data de 20.12.2022, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu (automat, în sistem informatizat ECRIS) la completul de judecată "S2 Completul nr. 23F - jud. Q.", cu prim termen de judecată la data de 10.02.2023, termen ce a fost preschimbat de judecător Q. pentru data de 10.03.2023 (acelaşi complet, cu acelaşi număr şi acelaşi judecător). La termenul din 10.03.2023, judecătorul cauzei a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea emiterii unei adrese către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1, în vederea comunicării situaţiei juridice a terenului în suprafaţă de 226,61 ha ce face obiectul prezentului dosar, şi a dispus amânarea judecării cauzei în vederea emiterii respectivei adrese, fără a se pune în discuţie, conform art. 459 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, fiind acordat termen la data de 07.04.2023, ora 09:00, sala P85 Papadopol, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

Cu toate că termenul de judecată din 07.04.2023 a fost, astfel, acordat iniţial pe completul nr. 23F Continuitate (judecător Q.), ulterior dosarul a fost re-repartizat, manual, pe un alt complet de judecată, S2 C9F - SC (judecător P.), complet specializat pe corupţie.

Fiind reglementate prin norme de organizare judiciară, de ordine publică, s-a menţionat că neregularităţile procedurale constând în încălcarea acestor principii sunt sancţionate cu nulitatea absolută şi pot fi invocate oricând în cursul judecăţii.

În acest context, apreciindu-se că judecarea prezentei cauze, ca de altfel orice altă cauză similară, într-o altă compunere decât cea iniţial stabilită, în condiţiile în care judecătorul iniţial învestit cu judecarea acestuia (judecător Q., care a şi dispus măsuri procesuale, admiţând probe invocate din oficiu - emiterea unei adrese către O.C. PEN.I. Sector 1), funcţionează în continuare în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (judecătorul nefiind delegat, detaşat, transferat, suspendat ori eliberat din funcţie prin pensionare sau din alte motive), prin înlocuirea acestuia cu un alt judecător, nou delegat în cadrul Curţii de Apel (jud. P.), ca urmare a desemnării acestuia în cadrul completurilor al căror titular era doamna judecător Q. (prin decizia preşedintelui instanţei, cu avizul colegiului de conducere a instanţei, deci prin implicarea factorului decizional uman), desemnare nominală şi manuală, nealeatorie, cu nerespectarea dispoziţiilor legale anterior prezentate, încalcă principiului repartizării aleatorii a prezentei cauzei şi al continuităţii completului de judecată, neexistând nicio cauză obiectivă pentru înlocuirea acestuia şi trecerea cauzei spre soluţionare altui judecător.

Prin urmare, s-a precizat că, în opinia parchetului, se impunea, pentru respectarea principiilor anterior referite, ca toate cauzele înregistrate pe rolul respectivelor completuri de judecată, până la momentul intervenirii schimbării compunerii completului de judecată (prin înlocuirea doamnei judecător Q. cu doamna judecător P.), inclusiv prezenta cerere de revizuire, să rămână a fi soluţionate de către singurul judecător căruia cauza i-a fost repartizată aleatoriu, în persoana doamnei judecător Q., ori repartizarea dosarului aleatoriu, în sistem ciclic, potrivit regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, fiind comunicate Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la solicitarea procurorului, Decizia nr. 2/5507/04.04.2023 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti şi Hotărârea Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 73/04 aprilie 2023, prin care s-a avizat schimbarea titularului completului C9 Specializat Corupţie, din studierea acestora şi a documentelor ataşate acestora, rezultă faptul că judecător Q. a solicitat preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, la data de 28.03.2023, oportunitatea desemnării altui titular pentru completul specializat în fapte de corupţie S2 C9F SC, al căreia titular era, având în vedere necesitatea degrevării acesteia, ţinând cont de încărcătura şedinţelor, de volumul mare de muncă şi de complexitatea cauzelor aflate pe rolul completurilor de fond şi de apel în care dna judecător Q. figura ca titular.

Astfel, cu toate că pe rolul completului de judecată specializat în fapte de corupţie S2 C9F SC nu exista la acel moment niciun dosar de corupţie, vizând judecarea, conform art. 29 alin. (1), a infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, nici măcar prezentul dosar cu nr. x/2022, care figura - la acel moment - pe rolul completului S2 C9F, fiind trecut, ulterior, pe complet specializat, manual, administrativ, fără o repartizare aleatorie, aşa cum ar fi fost legal şi cum s-a întâmplat în cazul altor dosare, şi cu toate că doamna judecător Q. ceruse desemnarea unui alt judecător doar pentru completul specializat (S2 C9F/CP SC), acesteia i-a fost admisă cererea şi a fost schimbată atât de pe completul specializat corupţie, cât şi de pe completurile de fond nespecializate (C23F, C23 C. pen. şi C15DL).

Astfel, s-a apreciat faptul că, independent de formularea unei acţiuni în contencios administrativ vizând anumite acte administrative, cum ar fi decizia preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti şi avizul Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti, chestiunea nelegalei compuneri a completului de judecată ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale indicate şi analizate anterior, pe larg, intră în competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei (primă instanţă/căi de atac), fiind o chestiune incidentală, prealabilă, conform art. 52 din C. proc. pen. Cu alte cuvinte, instanţa de judecată nu ar putea refuza să analizeze actele administrative referite, în condiţiile în care s-a invocat nelegala compunere a instanţei, peste care au interferat chiar actele administrative în discuţie, cu argumentarea că această chestiune este de competenţa instanţei de contencios administrativ, fiind vorba despre acte care se bucură de prezumţia de legalitate. Prin urmare, Înalta Curte este evident competentă şi trebuie să se pronunţe asupra chestiunii nelegalei compuneri a instanţei, şi, pe cale de consecinţă, să stabilească dacă prin actele administrative în discuţie şi, mai ales, prin modul lor de aplicare, în cauza dedusă judecăţii, s-a adus atingere principiilor legalităţii, repartizării aleatorii a cauzelor şi continuităţii întrucât încălcarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată determină întotdeauna aplicarea nulităţii, conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., astfel că, se impune constatarea incidenţei nulităţii absolute în privinţa încheierii contestate, fiind pronunţată de un complet de judecată nelegal compus.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate a încheierii contestate, s-a susţinut că îl reprezintă soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulate de revizuentul-condamnat A. şi cererii de suspendare a executării hotărârii penale definitive de condamnare, cu citarea şi în prezenţa părţilor responsabile civilmente SC T. SA, SC U. SA, V. SA, citate în calitate de "intimaţi, în cauză (citate "din eroare" ca intimate părţi civile" în cauză, facilitându-li-se şi accesul la piesele dosarului), în condiţiile în care, la judecata admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire, participă, potrivit dispoziţiilor legale, doar revizuentul-condamnat şi procurorul.

Semnalând această nelegalitate, reprezentantul Ministerului Public a solicitat, la termenul de dezbateri din 28.04.2023, rediscutarea şi fixarea corectă a cadrului procesual, prin participarea la judecarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi a cererii de suspendare doar a revizuentului-condamnat şi a procurorului, conform dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din C. proc. pen., cu scoaterea din cauză a celorlalte persoane juridice a căror citare a fost dispusă anterior fixării primului termen de judecată, fără punerea în discuţie a acestei chestiuni.

La acelaşi termen, instanţa a respins cererea reprezentantului Ministerului Public, motivat de faptul că "acesta (cadrul procesual n.n.) a fost stabilit deja la primul termen de judecată, părţile citate, atât părţile responsabile civilmente, cât şi partea civilă, având legătură directă cu faptele reţinute în sarcina revizuentului A.".

Dincolo de injusteţea şi lipsa de pertinenţă a argumentelor instanţei, s-a apreciat că această dispoziţie este nelegală fiind contrară art. 459 alin. (2) din C. proc. pen.

Procedând la analizarea cadrului procesual într-o procedură similară, vizându-l chiar pe acelaşi revizuent-condamnat A. (o cerere anterioară de revizuire, respinsă ca inadmisibilă), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 61/A din 27.02.2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Astfel, s-a reţinut că această nelegalitate trebuie sancţionată cu nulitatea încheierii contestate, fiind îndeplinite condiţiile nulităţii prevăzute de art. 282 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fiind trădată o lipsă de imparţialitate şi o antepronunţare cu privire la judecătorul care a pronunţat încheierea contestată, acesta urmărind păstrarea la judecarea cauzei a unor participanţi, în considerarea soluţiei pe care urma să o pronunţe (de admitere în principiu), contrar dispoziţiilor legale şi contrar practicii judiciare a ICCJ, care a fost învederată şi pe care judecătorul a ignorat-o întrucât este "doar o decizie de speţă", potrivit afirmaţiilor acestuia ce nu au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 28.04.2023, vătămarea reieşind cu evidenţă din încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice definitiv judecate şi al autorităţii de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti definitive.

Sintetizând, s-a arătat că, după ce efectuează o analiză selectivă a mijloacelor de probă administrate în cursul judecării cauzei definitiv soluţionate, contrar raţionamentului instanţelor care au judecat cauza în fond şi în apel, şi după ce au atribuit, contrar practicii unanime a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, caracterul de "fapte şi împrejurări noi" unor acte normative care au fost analizate şi cunoscute de instanţele care au dispus condamnarea revizuentului, precum şi unor aspecte consemnate în hotărâri judecătoreşti ulterioare şi unor declaraţii notariale extrajudiciare ulterioare condamnării definitive, care demonstrează o antepronunţare (susţinând fidel apărările revizuentului, pe care le-a apreciat ca fiind întemeiate, şi care ar dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare), judecătorul din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a apreciat, ca fiind oportună, suspendarea executării hotărârii de condamnare a cărei revizuire se cere, motivând că menţinerea executării Sentinţei penale nr. 115/23.06.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosar nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/din 02.08.2017 a I.C.C.J., presupune riscul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate potrivit unei hotărâri ce poate fi anulată în calea extraordinară de atac a revizuirii, admisă în principiu.

S-a susţinut că aprecierea primei instanţe este nejustificată şi netemeinică, principiul autorităţii de lucru judecat şi al stabilităţii raporturilor juridice definitiv consolidate trebuie să primeze faţă de situaţia juridică a revizuentului-condamnat A., întrucât acesta nici măcar nu se află în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, sustrăgându-se de la executarea acesteia, aflându-se pe teritoriul unui stat non-UE (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord), părăsind teritoriul României înainte de rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.

Autoritatea de lucru judecat conduce la recunoaşterea a două efecte de natură diferită: a) un prim efect pozitiv, în sensul că hotărârea care a dobândit autoritatea de lucru judecat poate fi pusă în executare; b) un efect negativ, în sensul că hotărârea cu autoritate de lucru judecat constituie un obstacol la repunerea în discuţie, în faţa instanţei, a conflictului judecat definitiv şi irevocabil. Executarea eficientă a unei hotărâri judecătoreşti obligatorii este un element fundamental al statului de drept de natură a prezerva încrederii în autoritatea sistemului judiciar. Independenţa judiciară şi dreptul la un proces echitabil sunt lipsite de conţinut dacă hotărârea nu este executată.

În consecinţă, s-a susţinut că suspendarea executării hotărârii judecătoreşti definitive este permisă în situaţii excepţionale, care, în opinia Ministerului Public, nu sunt îndeplinite în cauză.

Astfel, s-a arătat că "Riscul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate potrivit unei hotărâri ce poate fi anulată în calea extraordinară de atac a revizuirii, admisă în principiu", risc pe care îl constată prima instanţă, prin raportare la posibilitatea anulării hotărârii în calea extraordinară de atac a revizuirii (admisă în principiu), dincolo de faptul că este de natură să conducă la o anticipare a soluţiei ce urmează a fi dată într-o cale extraordinară de atac, este aproape inexistent în condiţiile în care autorităţile judiciare din Marea Britanie au respins cererea de extrădare a condamnatului A. formulată de autorităţile române. De asemenea, soluţia asupra fondului revizuirii nu este şi nu poate fi, în acest moment, previzibilă, motiv pentru care s-a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de suspendare a executării hotărârii definitive de condamnare (a cărei revizuire se cere).

În consecinţă, pentru toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie dezvoltate anterior, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 460 alin. (2) din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea contestaţiei formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, desfiinţarea în parte a încheierii din data de 26.05.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, prin care s-a dispus suspendarea executării Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a ÎCCJ, secţia penală, şi respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate de revizuentul-condamnat A. de suspendare a executării Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a ÎCCJ, secţia penală, pronunţate în Dosarul nr. x/2012.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale, se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte apreciază că se impune a se prezenta limitele judecăţii în prezenta cale de atac a contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 460 alin. (2) din C. proc. pen., în condiţiile în care, prin contestaţia formulată, procurorul aduce critici în principal dispoziţiei vizând admiterea în principiu a cererii de revizuire din încheierea contestată.

Astfel, prin încheierea contestată (încheierea din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022), în baza art. 459 alin. (7) din C. proc. pen. coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a dispus admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a dispus rejudecarea cauzei în fond şi în baza art. 43 alin. (1) rap. art. 26 din C. proc. pen., s-a trimis cauza la completul C4 Fond al secţiei I Penale a Curţii de Apel Bucureşti, în vederea discutării reunirii laturii penale cu latura civilă a dosarului nr. x/2020, cu termen la 30.06.2023.

În baza art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conform art. 459 alin. (7) teza I din C. proc. pen., "încheierea prin care este admisă în cererea de revizuire este definitivă.", iar conform art. 460 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., "(1) Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune respectarea de către condamnat a unora dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2).

(2) Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea hotărârii supuse revizuirii, prevăzută la alin. (1), procurorul sau persoana interesată poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. [...]".

Din aceste dispoziţii legale rezultă că poate fi contestată doar dispoziţia prin care instanţa de judecată a dispus suspendarea, în tot sau în parte, a executării hotărârii supuse revizuirii, nu şi dispoziţia prin care s-a admis în principiu cererea de revizuire, care este definitivă, conform art. 459 alin. (7) teza I din C. proc. pen.

Prin contestaţia declarată în conformitate cu dispoziţiile art. 460 alin. (2) din C. proc. pen., procurorul a invocat, în principal, motive ce vizează soluţia de admitere a cererii de revizuire, care este definitivă, dar şi un motiv care vizează exclusiv soluţia de suspendare a executării hotărârii.

Din prima categorie, în esenţă, motivele vizează:

- nelegalitatea încheierii atacate atrasă de împrejurarea că, de la dosarul cauzei, lipseşte o încheiere de şedinţă de la un termen de judecată, acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat desfiinţarea încheierii atacate şi trimitere cauzei spre rejudecare în vedere remedierii acestei situaţii;

- nelegala compunere a completului de judecată atrasă de:

· înlocuirea judecătorului desemnat iniţial în urma repartizării aleatorii a dosarului în sistem ECRIS, cu un al judecător anume desemnat, în baza unei hotărâri de colegiu, prin încălcarea principiilor repartizării aleatorii şi continuităţii completului de judecată;

· soluţionarea admisibilităţii în principiu de către un complet specializat în judecarea cauzelor de corupţie, în condiţiile în care prezenta cauză nu este una dintre cele pentru care legea să impună judecarea de către un complet specializat, potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

- nelegala citare atrasă de soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi a cererii de suspendare a executării hotărârii, cu citarea şi în prezenţa părţilor responsabile civilmente, în condiţiile în care, la judecata admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire, participă, potrivit dispoziţiilor legale, doar revizuentul-condamnat şi procurorul.

Motivul care vizează exclusiv soluţia de suspendare a executării hotărârii este acela al netemeiniciei, întrucât, în opinia procurorului, suspendarea executării hotărârii judecătoreşti definitive este permisă în situaţii excepţionale, care nu sunt îndeplinite în cauză.

Deşi motivele din prima categorie anterior expuse vizează soluţia de admitere a cererii de revizuire, unele dintre acestea radiază inclusiv asupra soluţiei de suspendare a executării hotărârii, în mod direct (nelegala compunere a completului de judecată), iar cel vizând nelegala citare este invocat inclusiv cu privire la soluţia de suspendare a executării hotărârii, situaţie în care Înalta Curte va proceda la analiza acestora, în limitele controlului permis de calea de atac cu care a fost sesizată.

Cât priveşte primul motiv, respectiv nelegalitatea încheierii atacate atrasă de împrejurarea că, de la dosarul cauzei, lipseşte o încheiere de şedinţă de la un termen de judecată, Înalta Curte constată că acesta nu se răsfrânge în mod direct asupra soluţiei de suspendare, situaţie în care nu poate fi analizat în prezenta contestaţie fără a se depăşi limitele judecăţii (verificarea legalităţii şi temeiniciei dispoziţiei de suspendare a executării hotărârii de revizuire din cadrul încheierii contestate).

În schimb, motivul vizând nelegala compunere a completului de judecată, în ambele sale componente, se răsfrânge în mod direct şi asupra dispoziţiei de suspendare, atât timp cât aceasta ar fi fost dispusă de un complet nelegal compus, astfel că Înalta Curte va analiza cu întâietate acest motiv, dată fiind şi sancţiunea ce intervine într-o asemenea situaţie, respectiv nulitatea absolută, prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Cât priveşte motivul de nelegală compunere a completului de judecată atrasă de înlocuirea judecătorului desemnat iniţial în urma repartizării aleatorii a dosarului în sistem ECRIS, cu un al judecător anume desemnat, în baza unei hotărâri de colegiu, prin încălcarea principiilor repartizării aleatorii şi continuităţii completului de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Aşa cum şi procurorul a susţinut, cauza ce face obiectul dosarului a fost repartizată aleatoriu unui complet de judecată nespecializat, apoi transferat pe un complet de judecată specializat condus de acelaşi judecător. Ulterior, judecătorul - preşedinte al completului căruia i s-a repartizat aleatoriu prezenta cauză a formulat o cerere prin care a solicitat preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti oportunitatea desemnării altui titular pentru completul specializat în fapte de corupţie, al căreia titular era, având în vedere necesitatea degrevării acestuia.

Prin Decizia nr. 2/5507 din data de 04 aprilie 2023 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti şi Hotărârea Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 73 din data de 04 aprilie 2023, printre altele, s-a admis cererea judecătorului - preşedinte al completului căruia i s-a repartizat aleatoriu prezenta cauză şi a fost desemnat ca preşedinte un alt judecător, nou delegat în cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Conform art. 7 alin. (1) din Hotărârea nr. 3243/2022 din 22 decembrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (R.O.I.I.J.), emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători (publicată în M. Of. nr. 1254 bis din 27 decembrie 2022), "(1) Preşedintele curţii de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii curţii, precum şi atribuţii de coordonare şi control privind administrarea curţii de apel şi a instanţelor din circumscripţie, după cum urmează:

a) ia măsuri pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţei pe care o conduce, precum şi a activităţii instanţelor din circumscripţia curţii de apel; [...]

h) stabileşte componenţa secţiilor şi a completurilor specializate, în funcţie de volumul de activitate şi complexitatea cauzelor, ţinând seama de nevoile instanţei şi de specializarea judecătorilor, şi aduce la cunoştinţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii modificările referitoare la structura şi componenţa nominală a secţiilor instanţei; în mod excepţional, aprobă schimbarea membrilor completurilor specializate, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta; [...]"

Totodată, conform art. 17 alin. (1) din aceeaşi hotărâre, "(1) Colegiul de conducere îndeplineşte următoarele atribuţii referitoare la problemele generale de conducere a instanţei stabilite prin lege sau regulament: [...]

f) aprobă, în mod excepţional, schimbarea membrilor completurilor de judecată, altele decât cele specializate, la propunerea preşedintelui instanţei, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta. În acest scop, preşedinţii de secţie formulează propuneri, pe care le înaintează preşedintelui instanţei; [...]"

Deopotrivă, conform art. 101 din aceeaşi hotărâre, "(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin sistemul ECRIS.

(2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic.

(3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament. [...]

(6) Pentru aplicarea criteriului aleatoriu, completurile se vor constitui la începutul fiecărui an şi se numerotează pe instanţă sau, după caz, pe secţii, ţinându-se seama de materiile în care judecă, de specializarea completurilor şi de stadiul procesual în care se află cauzele. Schimbarea judecătorilor care compun completurile de judecată se va putea realiza doar pentru motive obiective, în condiţiile legii. Modificarea numerelor completurilor de judecată se poate dispune de preşedintele instanţei, la propunerea preşedintelui de secţie, pentru motive obiective.

(7) Toate modificările aduse compunerii completului de judecată ori repartizării dosarelor în condiţiile prezentului regulament vor fi evidenţiate în programele informatice de repartizare aleatorie.

(8) În situaţiile de modificare a compunerii completului de judecată, copiile de pe actele prin care se dispune sau se constată modificarea se păstrează în mape separate. [...]"

În acest context, Înalta Curte reţine că, prezenta cauză, care are ca obiect cerere de revizuire, a fost repartizată aleatoriu în sistem informatic, conform art. 101 alin. (1) din R.O.I.I.J., pe un complet de judecată constituit şi numerotat, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (6) din R.O.I.I.J., fiind astfel respectat întocmai principiul repartizării aleatorii a cauzei.

Împrejurarea că, ulterior repartizării aleatorii în sistem informatic a cauzei, s-a schimbat judecătorul - preşedinte al completului căruia i s-a repartizat aleatoriu prezenta cauză - cu un judecător, nou delegat în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, nu este de natură a aduce atingere principiului repartizării aleatorii a cauzei, atât timp cât o astfel de schimbare este permisă, în anumite condiţii, de dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. a) şi h), art. 17 alin. (1) lit. f) şi art. 101 alin. (6) - (8) din R.O.I.I.J. (Hotărârea nr. 3243/2022 din 22 decembrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti).

Or, Înalta Curte constată că schimbarea judecătorului care compunea completul de judecată căruia i-a fost repartizată aleatoriu prezenta cauză, s-a făcut prin Decizia nr. 2/5507 din data de 04 aprilie 2023 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti şi Hotărârea Colegiului de conducere a Curţii de Apel Bucureşti nr. 73 din data de 04 aprilie 2023, în temeiul dispoziţiilor regulamentare anterior menţionate, situaţie în care nu se poate susţine, cu temei, încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzei.

În cadrul motivelor de contestaţie, procurorul a susţinut că, independent de formularea unei acţiuni în contencios administrativ vizând anumite acte administrative, cum ar fi decizia preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti şi avizul Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, chestiunea nelegalei compuneri a completului de judecată ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale, intră în competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea cauzei (primă instanţă/căi de atac) şi, pe cale de consecinţă, trebuie să stabilească dacă prin actele administrative în discuţie şi, mai ales, prin modul lor de aplicare, în cauza dedusă judecăţii, s-a adus atingere principiilor legalităţii, fiind o chestiune incidentală, prealabilă, conform art. 52 din C. proc. pen.

Deşi în cadrul dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public care a participat la judecată nu a mai reiterat această solicitare, Înalta Curte o va analiza atât timp cât nu s-a renunţat expres la aceasta.

Conform art. 52 din C. proc. pen., "(1) Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, cu excepţia situaţiilor în care competenţa de soluţionare nu aparţine organelor judiciare.

(2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune. [...]"

"Chestiunea prealabilă", ca noţiune de drept procesual penal, reprezintă, aşa cum reiese din doctrină, dar şi din jurisprudenţă, acele condiţii de fapt sau de drept care trebuie soluţionate înainte de rezolvarea fondului cauzei penale şi de a căror rezolvare prealabilă depinde soluţia în cauza respectivă.

Prin Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 (publicată în M. Of. nr. 357 din 07 aprilie 2021), Curtea Constituţională, raportat la noţiunea de "chestiune prealabilă", a reţinut următoarele:

"20. Chestiunile prealabile constituie aspecte ale cauzei de natură extrapenală, trebuie rezolvate anterior soluţionării problemelor care privesc fondul cauzei penale şi privesc existenţa unei cerinţe esenţiale din structura infracţiunii, cum ar fi situaţia premisă a unei infracţiuni ori un element esenţial al conţinutului infracţiunii.

21. De asemenea, Curtea constată că, prin obiectul lor, chestiunile prealabile au caracterul unor condiţii de fapt sau de drept a căror existenţă este necesar a fi verificată pentru justa soluţionare a cauzei penale sau, altfel spus, probleme de natură extrapenală care trebuie soluţionate înainte de rezolvarea fondului cauzei penale şi de a căror rezolvare prealabilă depinde soluţia în cauza respectivă. S-a apreciat, în acest sens, că, sub aspectul naturii juridice, chestiunile prealabile pot fi de natură civilă, de dreptul muncii, de dreptul familiei, de drept internaţional public, de drept constituţional, de drept administrativ etc., arătându-se că o asemenea chestiune o constituie, de exemplu, prejudiciul cauzat, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală; existenţa împrejurării că fapta priveşte atribuţiile de serviciu ale inculpatului, în ipoteza comiterii infracţiunii de abuz în serviciu; stabilirea calităţii de cetăţean sau de persoană fără cetăţenie, în cazul infracţiunilor comise în străinătate; constatarea raportului juridic patrimonial în baza căruia o persoană deţinea cu orice titlu un bun mobil al altuia, pe care şi l-a însuşit, de care a dispus pe nedrept sau pe care a refuzat să îl restituie, în cazul infracţiunii de abuz de încredere etc. Referitor la aceeaşi instituţie de drept procesual penal, a chestiunilor prealabile, Curtea reţine că acestea sunt situaţii cu caracter excepţional, care apar pe parcursul soluţionării cauzelor penale, iar de rezolvarea lor depinde modul de soluţionare a respectivelor cauze; astfel de situaţii pot fi calificate drept chestiuni prealabile dacă au caracter de condiţie de fapt sau de drept pentru soluţionarea cauzei penale şi dacă acestea sunt de competenţa organelor judiciare."

Aşadar, chestiunea prealabilă reglementată prin dispoziţiile art. 52 din C. proc. pen. poate fi incidentă doar la soluţionarea în fond a cauzei penale, respectiv la soluţionarea unei acuzaţii penale şi nicidecum la soluţionarea unei căi de atac care vizează o chestiune subsidiară, cum este cazul suspendării executării hotărârii ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Nici problema "antepronunţării" preşedintelui de complet, antamată incidental de către procuror în susţinerea motivului de nelegală compunere a completului de judecată, nu poate fi analizată în calea de atac a contestaţiei îndreptată împotriva dispoziţiei de suspendare a executării hotărârii, întrucât legea procesual penală pune la îndemâna părţilor şi a procurorului o altă instituţie, respectiv recuzarea prevăzută de dispoziţiile art. 67 din C. proc. pen., prin intermediul căreia se verifică existenţa sau inexistenţa motivului de incompatibilitate a judecătorului ce compune completul chemat să soluţioneze respectiva cauză, invocat de procuror.

În speţă, din actele dosarului rezultă că procurorul nu a formulat o cerere de recuzare a judecătorului. Or, în situaţia în care procurorul aprecia că judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei s-ar fi antepronunţat cu privire la soluţia ce urma să fie dispusă în cauză, aşa cum se susţine, avea posibilitatea să formuleze imediat o cerere de recuzare, în conformitate cu dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. proc. pen. A supune controlului direct în calea de atac a contestaţiei un astfel de motiv (incompatibilitatea judecătorului atrasă de o eventuală antepronunţare), înseamnă a eluda dispoziţiile art. 67 şi art. 68 din C. proc. pen., care reglementează procedura de urmat într-o atare situaţie.

Totodată, Înalta Curte reţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018 şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând compunerea completurilor de 5 judecători, invocate de procuror atât prin motivele de contestaţie, cât şi oral în cadrul dezbaterilor asupra contestaţiei, nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea vizează o situaţie specială, respectiv situaţia completurilor de 5 judecători din cadrul instanţei supreme, care au o reglementare legală şi regulamentară (art. 18 - 34 din Legea nr. 304/2004 şi Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vigoare la momentul pronunţării hotărârilor şi a Deciziei Curţii Constituţionale) diferită de cea a completurilor înfiinţate la celelalte instanţe, în baza Legii nr. 304/2022 şi a Hotărârii nr. 3243/2022 din 22 decembrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (în vigoare la momentul repartizării şi judecării prezentei cauze).

Nici încălcarea principiului continuităţii completului de judecată invocată în susţinerea aceluiaşi motiv de contestaţie (nelegala compunere a completului de judecată atrasă de înlocuirea judecătorului desemnat iniţial cu un al judecător) nu poate fi reţinută de Înalta Curte pentru următoarele argumente:

Principiul continuităţii completului de judecată îşi găseşte consacrarea în dispoziţiile procesual penale, respectiv art. 354, care are următorul conţinut:

"(1) Instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege.

(2) Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

(3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor."

Continuitatea completului de judecată este prevăzută şi de dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, care prevăd că "Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective."

De asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului obligă la luarea în considerare a principiului continuităţii completului de judecată, prin prisma exigenţelor regulii nemijlocirii ce decurge din art. 6 parag. 1 din Convenţie (ex. Cauza Cutean împotriva României, parag. 60 şi 61).

Însă, acest principiu nu poate fi interpretat ca o interdicţie absolută în schimbarea compunerii completului de judecată odată ce o cauză i-a fost repartizată spre soluţionare. De altfel, chiar dispoziţia procesuală (art. 354 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din C. proc. pen., anterior citat) prevede posibilitatea schimbării compunerii completului de judecată în anumite condiţii. O asemenea posibilitate este prevăzută şi de legea de organizare judiciară.

În Cauza Cutean împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, potrivit principiului nemijlocirii şi, implicit, al continuităţii completului de judecată, într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenţi la procedură şi la procesul de administrare a probelor. Totuşi, nu se poate considera că aceasta constituie o interdicţie a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces. Pot apărea factori administrativi sau procedurali foarte evidenţi care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces. De asemenea, pot fi luate măsuri pentru a se asigura că judecătorii care continuă să judece cauza au înţeles în mod corespunzător probele şi argumentele, de pildă, prin asigurarea disponibilităţii în formă scrisă a declaraţiilor, în cazul în care credibilitatea martorilor în chestiune nu este pusă la îndoială, sau prin noi ascultări ale argumentelor relevante sau ale martorilor importanţi înaintea completului nou-format.

Analizând situaţia concretă din speţă în acest context normativ şi jurisprudenţial, Înalta Curte reţine că, prin înlocuirea judecătorului iniţial învestit cu un alt judecător, nu s-a încălcat principiul continuităţii completului de judecată, atât timp cât înlocuirea s-a făcut în baza unor dispoziţii legale, iar cauza se afla în faza incipientă a procedurii (faza admiterii în principiu a cererii de revizuire), fază în care nu sunt administrate probe şi nici nu sunt expuse argumentele părţilor cu privire la fondul acuzaţiei.

Împrejurarea invocată de procuror, în sensul că judecătorul iniţial învestit a şi dispus măsuri procesuale, admiţând probe invocate din oficiu - emiterea unei adrese către O.C. PEN.I. Sector 1, este o măsură pregătitoare admisibilităţii în principiu şi nu echivalează cu administrarea probelor şi ascultarea argumentelor părţilor şi ale procurorului cu privire la fondul acuzaţiei care să atragă o eventuală încălcare a principiului continuităţii, respectiv a principiului nemijlocirii.

Aşadar, Înalta Curte găseşte ca fiind nefondat motivul de nelegală compunere a completului de judecată atrasă de înlocuirea judecătorului desemnat iniţial în urma repartizării aleatorii a dosarului în sistem ECRIS, cu un al judecător anume desemnat, în baza unei hotărâri de colegiu, invocat de procuror.

Nelegala compunere a completului de judecată a fost invocată de procuror şi din perspectiva "soluţionării admisibilităţii în principiu de către un complet specializat în judecarea cauzelor de corupţie, în condiţiile în care prezenta cauză nu este una dintre cele pentru care legea să impună judecarea de către un complet specializat."

Aşa cum s-a expus anterior, în prezenta cale de atac, instanţa de control nu este îndrituită de lege să verifice soluţia de admitere în principiu a cererii de revizuire, această soluţie fiind definitivă, ci doar soluţia de suspendare a executării hotărârii supuse revizuirii.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, prezenta cauză a fost repartizată aleatoriu în sistem informatic pe un complet, iar ulterior a fost transferată pe un complet specializat, constituit conform Legii nr. 304/2022 şi a Legii nr. 78/2000, al cărui preşedinte era tot judecătorul care făcea parte din completul pe rolul căruia fusese repartizată aleatoriu cauza.

Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, "La curţile de apel şi tribunale, în cazul în care prin lege specială se prevede obligativitatea constituirii completurilor specializate, acestea se înfiinţează prin hotărâre a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea preşedintelui instanţei.", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, "(1) Pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate."

Prezenta cauză are ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire s-a judecat de un complet specializat, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 458 din C. proc. pen., "Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în primă instanţă. [...]", iar potrivit art. 461 alin. (1) din C. proc. pen., "Rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă."

Având în vedere aceste dispoziţii legale şi pornind de la caracterul căii de atac a revizuirii, Înalta Curte apreciază că revizuirea ce face obiectul prezentei cauze, în ambele sale faze (admiterea în principiu şi rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire) trebuie să fie judecată de instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, în complet specializat.

Astfel, aşa cum s-a reţinut în mod unanim în doctrină şi jurisprudenţă, revizuirea are caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, ceea ce înseamnă că, urmare admiterii în principiu a cererii de revizuire, cauza se rejudecă în primă instanţă. Rejudecându-se, se aplică regulile de la judecata în primă instanţă [art. 461 alin. (1) din C. proc. pen.], inclusiv dispoziţiile vizând judecarea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 de către complete specializate.

Nu există nicio justificare (legală sau raţională) ca cererea de revizuire să fie judecată separat, pe faze procesuale, de două complete de judecată, respectiv admiterea în principiu să fie judecată de un complet nespecializat, iar rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire să se facă de un alt complet specializat, aşa cum susţine procurorul.

De altfel, este foarte greu de înţeles raţionamentul procurorului, care, pe de o parte, susţine nelegala compunere a completului de judecată atrasă tocmai de schimbarea judecătorului din compunerea completului în faza admisibilităţii în principiu a revizuirii (prin încălcarea continuităţii completului), iar pe de altă parte, susţine că judecarea admisibilităţii în principiu trebuie să se facă de un complet nespecializat, iar rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire de un alt complet specializat, deci, prin schimbarea judecătorului.

Într-adevăr, în practica judiciară există soluţii şi în sensul invocat de procuror, însă nu există nicio decizie cu caracter obligatoriu (pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vreunul dintre cele două mecanisme de asigurare a unei practici unitare) care să fi fost încălcată de completul care a dispus suspendarea executării hotărârii şi prin aceasta să fi adus atingere legalei compuneri a completului de judecată.

Înalta Curte mai reţine şi împrejurarea că un judecător poate fi desemnat atât într-un complet specializat, cât şi într-un complet nespecializat. De regulă, toţi judecătorii sunt desemnaţi în compunerea completelor nespecializate, însă doar o parte dintre aceştia sunt desemnaţi şi în compunerea celorlalte complete de judecată (cele specializate). Judecătorul desemnat şi în compunerea unui complet specializat poate judeca în egală măsură şi cauze care nu necesită judecarea de către un complet specializat, fără a se încălca vreo regulă vizând compunerea completului de judecată. Însă, judecătorul desemnat doar în completele nespecializate nu poate judeca cauze care necesită judecarea de către un complet specializat, întrucât ar încălca dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (sau dispoziţiile unor alte legi care reglementează complete specializate) şi, implicit, ar aduce atingere legalei compuneri a completului de judecată.

În cauză, judecătorul care a făcut parte din compunerea completului de judecată ce a soluţionat cererea de suspendare a executării hotărârii, era desemnat atât în complete specializate, cât şi în complete nespecializate, astfel că nu se poate pune problema, sub nicio formă, a nelegalei compuneri a completului de judecată.

În concluzie, Înalta Curte reţine că motivul de contestaţie vizând nelegala compunere a completului de judecată, în ambele componente, este nefondat.

Cât priveşte motivul ce vizează nelegala citare, întrucât "soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi a cererii de suspendare a executării hotărârii, cu citarea şi în prezenţa părţilor responsabile civilmente, în condiţiile în care, la judecata admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire, participă, potrivit dispoziţiilor legale, doar revizuentul-condamnat şi procurorul."

Înalta Curte reiterează faptul că, în această cale de atac, nu este supusă verificării soluţia de admitere în principiu a cererii de revizuire, aşa cum s-a mai arătat anterior.

Procurorul a susţinut, în esenţă, că suspendarea executării hotărârii a fost pronunţată de prima instanţă prin nesocotirea dispoziţiilor privind citarea părţilor, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 282 din C. proc. pen. ce reglementează nulităţile relative.

Nici acest motiv de contestaţie nu poate fi reţinut de instanţa de control judiciar ca fiind fondat, faţă de dispoziţiile art. 459 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, conform dispoziţiilor legale anterior menţionate, "Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor şi cu participarea procurorului. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică examinarea admisibilităţii în principiu."

Important de precizat este împrejurarea că dispoziţiile alin. (2) al art. 459 din C. proc. pen. au fost modificate prin O.U.G. nr. 18/2016 (publicată în M. Of. nr. 389 din 23 mai 2016), ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 506 din 30 iunie 2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 539 din 20 iulie 2015), prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă "fără citarea părţilor" este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut "32. În concluzie, atâta vreme cât admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se soluţionează cu participarea procurorului, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că norma legală trebuie să permită citarea părţilor, fiind suficient să li se asigure părţilor posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi fără participarea părţilor atât timp cât acestea au fost legal citate, de vreme ce, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un proces penal, că atât procurorului, cât şi părţii trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la observaţiile depuse de către cealaltă parte în vederea influenţării deciziei instanţei."

Or, din dispoziţiile art. 459 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd "citarea părţilor" fără distincţie în funcţie de calitatea procesuală (revizuent, intimat, inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente) coroborate şi cu considerentele Deciziei Curţii Constituţionale anterior citate, în care, de asemenea, nu se face nicio distincţie între părţi, rezultă fără putinţă de tăgadă că admisibilitatea în principiu a unei cereri de revizuire se examinează de instanţă cu citarea tuturor părţilor, implicit cu participarea acestora la judecată dacă apreciază că este necesar, astfel că susţinerea procurorului în sensul că "la judecata admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire, participă, potrivit dispoziţiilor legale, doar revizuentul-condamnat şi procurorul" nu are o bază legală. De altfel, acesta nici nu a precizat care dispoziţie legală prevede, aşa cum susţine, că "participă [..] doar revizuentul-condamnat şi procurorul".

Într-adevăr, în practica judiciară există soluţii şi în sensul invocat de procuror, la care instanţele de judecată au ajuns prin interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, însă instanţei de judecată din prezenta cauză nu i se poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii legale atât timp cât aceasta a interpretat şi aplicat norma legală în concordanţă cu principiile constituţionale reflectate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 30 iunie 2015, general obligatorie, conform dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În concluzie, încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii, ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, a fost pronunţată de instanţa de judecată cu respectarea dispoziţiilor legale vizând citarea părţilor în această procedură, susţinerile procurorului în sens contrar fiind nefondate.

Sub aspectul motivului de netemeinicie a încheierii de şedinţă prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârii, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., "Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii şi poate dispune respectarea de către condamnat a uneia dintre obligaţiile prevăzute la art. 215 alin. (1) şi (2)."

Din modalitatea de reglementare a revizuirii rezultă că admiterea în principiu a cererii de revizuire nu are niciun efect asupra hotărârii supuse revizuirii, în sensul că dispoziţiile acesteia nu sunt desfiinţate, hotărârea nu este anulată, iar executarea acesteia continuă fără nicio rezervă.

Însă, deşi hotărârea rămâne în fiinţă, executarea ei poate fi suspendată, conform dispoziţiilor art. 460 alin. (1) din C. proc. pen. (anterior citate), în tot sau în parte, tocmai pentru a nu crea anumite efecte ireversibile pentru situaţia în care cererea de revizuire ar fi admisă în fond şi desfiinţată hotărârea supusă revizuirii cu pronunţarea unei soluţii contrare.

Suspendarea, în tot sau în parte, depinde şi de cazul de revizuire supus analizei, astfel că, dacă acesta ar putea conduce la reformarea totală a hotărârii, cum este, de altfel, şi cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., suspendarea trebuie să vizeze executarea întregii hotărâri.

În speţă, admiterea în principiu a cererii de revizuire a fost dispusă în temeiul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. cu privire la toate infracţiunile pentru care revizuentul a fost condamnat prin hotărârea supusă revizuirii, ceea ce conduce la concluzia că, în măsura în care cererea de revizuire urmează a fi admisă pe fond, reformarea sentinţei atacate va fi una integrală.

Deopotrivă, în rejudecarea cauzei s-ar putea dispune o soluţie diametral opusă faţă de soluţia pronunţată iniţial, prin hotărârea supusă revizuirii, situaţie în care ar dispărea temeiul executării hotărârii şi, implicit, a executării pedepsei.

Cum executarea pedepsei aplicate revizuentului prin hotărârea supusă revizuirii, prin încarcerarea propriu-zisă a acestuia, nu a început, deşi executarea hotărârii este în desfăşurare, măsura suspendării executării hotărârii este una temeinică.

Înalta Curte nu poare reţine susţinerea procurorului, în sensul că, prin suspendarea pedepsei la care a fost condamnat revizuentul A. se aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi, de asemenea, stabilităţii raporturilor juridice, întrucât măsura suspendării executării hotărârii este prevăzută de lege, iar aceasta s-a dispus de către instanţa de fond ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire ce vizează întreaga hotărâre.

În concluzie, având în vedere existenţa unor premise de revizuire integrală a hotărârii supuse revizuirii şi posibilele soluţii ce s-ar putea dispune ca urmare a rejudecării cauzei, Înalta Curte consideră că măsura suspendării executării hotărârii a fost dispusă în mod legal şi temeinic de către prima instanţă, iar contestaţia procurorului sub acest aspect apare ca fiind nefondată.

Pentru toate considerentele expuse în cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 460 alin. (2) şi art. 425 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe condamnatul A.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor fi lăsate în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din data de 26 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2022, privind pe condamnatul A.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea contestaţiei declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2023.

GGC - ED