Admissibility of unconstitutionality exception regarding criminal procedure termination grounds where cassation appeal dismissed for untimeliness and prior adjudication

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. (8) din C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A. şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către stat.

Pentru a dispune astfel, făcând trimitere la condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa supremă a reţinut, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are vreun efect asupra soluţionării cererii de recurs în casaţie în care a fost invocată.

Astfel, a reţinut că, în cauză, prin Decizia penală nr. 135 din data de 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, cu argumentarea, în esenţă, că termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de apel, în care se putea formula recurs în casaţie, a fost depăşit. S-a mai reţinut că, anterior, recurentul inculpat a uzat de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, iar prin Decizia penală nr. 458/RC din 27.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 02.03.2023, sub nr. x/2023/a1.1.

În motivarea cererii, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, ea priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte legătura dispoziţiilor criticate cu soluţionarea cauzei, recurentul a susţinut, în esenţă, că o eventuală soluţie de admitere a sesizării poate produce în mod real şi concret un efect asupra cursului procesului penal şi implicit asupra situaţiei sale juridice, cu argumentarea că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ar avea la dispoziţie posibilitatea formulării unei acţiuni în revizuire în temeiul art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. împotriva deciziei de respingere a cererii de recurs în casaţie.

Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, inculpatul A. a arătat că art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în lipsa reglementării şi a situaţiei în care "în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal", încalcă dispoziţiile prevăzute de art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a celor prevăzute de art. 16 şi art. 21 din Constituţia României.

În concret, apreciind că cererea de recurs în casaţie nu a fost analizată în mod efectiv sub aspectul condiţiilor de admisibilitate a căii de atac promovate, recurentul a susţinut că a invocat art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât prin prisma interpretării şi considerentelor Deciziei nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în M. Of. Partea I nr. 1141 din 28.11.2022), prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 453/2020, se configurează, în cuprinsul dispoziţiei legale menţionate, un nou motiv de recurs în casaţie, care reflectă soluţia diametral opusă a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în sensul formulării căii de atac a recursului în casaţie împotriva hotărârilor în care în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal.

Astfel, în opinia recurentului, prin pronunţarea acestor decizii s-a prefigurat interpretarea in extenso a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel încât s-ar fi impus admiterea în principiu a recursului în casaţie pentru motivul că instanţa de apel, în mod eronat şi deficitar, nu a constatat în mod corect incidenţa prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat, prin raportare la Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte termenul legal în care cererea de recurs în casaţie ar fi trebuit depusă, recurentul a apreciat că acesta a fost respectat, cu argumentarea că, în opinia sa, se calculează prin raportare la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de la data de 28.11.2022, nicidecum de la momentul comunicării deciziei instanţei de apel, având în vedere motivele concrete invocate în cererea introductivă.

A mai susţinut recurentul că şi în eventualitatea în care instanţa de control judiciar învestită cu soluţionarea prezentei cauze ar considera că recursul în casaţie ar fi inadmisibil pentru aceleaşi motive reţinute în încheierea nr. 135/RC din data de 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, sesizarea cu neconstituţionalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. atrage ope legis şi neconstituţionalitatea art. 435 din acelaşi cod, precum şi a art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., cu argumentarea că există o legătură indisolubilă între prevederile anterior menţionate, de natură să atragă neconstituţionalitatea în scară a celor trei dispoziţii legale.

Astfel, a apreciat că, în ipoteza în care norma juridică ce reglementează formularea recursului în casaţie împotriva soluţiilor în care în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal ar intra în vigoare, atunci dispoziţiile privind termenul de declarare a recursului în casaţie şi imposibilitatea formulării unei noi căi de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, în forma actuală, total ambiguă, ar fi generatoare de insecuritate juridică, câtă vreme ar exista riscul ca aceste dispoziţii să fie interpretate de o manieră absolut arbitrară şi subiectivă, principiul previzibilităţii textelor de lege neîndeplinind exigenţele constituţionale (art. 1 alin. (5) ce impun ca o dispoziţie legală să fie precisă, neechivocă şi să reglementeze în mod clar şi uniform cerinţe minimale, aplicabile tuturor destinatarilor săi.

În fine, sub aspectul termenului de introducere a cererii de recurs în casaţie, recurentul a mai susţinut, în esenţă, următoarele:

- deşi nu a invocat în mod expres sesizarea cu neconstituţionalitatea articolelor 435 şi 438 alin. (3) din C. proc. pen., în realitate prin invocarea neconstituţionalităţii art. 438 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod se pune în discuţie mod implicit şi organic neconstituţionalitatea celorlalte două articole de lege prin raportare la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

- art. 435 şi a art. 438 alin. (3) din C. proc. pen. aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat la rang de drept fundamental în Constituţia României la art. 16 şi art. 21 alin. (3);

- prin imposibilitatea formulării unui nou recurs în casaţie împotriva aceleiaşi decizii penale definitive, cu depăşirea termenului de 30 de zile, pentru motive noi care nu au existat la momentul promovării primei cereri de recurs în casaţie, inculpatul este lăsat fără o modalitate efectivă de a-şi proteja drepturile şi interesele în cadrul procesului penal;

- în raport cu expunerea de motive a C. proc. pen., precum şi în raport de configuraţia legislativă a celorlalte căi extraordinare de atac situate în Titlul III, Capitolul V din C. proc. pen., legiuitorul român, prin tehnica de legiferare deficitară, a creat un regim limitat, nejustificat şi anacronic de uzitare a căii extraordinare de atac a recursului în casaţie în raport de căile extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi a revizuirii, pentru situaţii similare deduse judecăţii.

Conchizând, recurentul a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, având în vedere că prin sesizarea de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a urmărit şi promovarea implicită a neconstituţionalităţii art. 435 şi art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., ca urmare a raportului simetric dintre aceste dispoziţii legale, iar atâta timp cât dispoziţiile criticate sunt temeiul respingerii ca inadmisibile a cererii sale de recurs în casaţie, aceste dispoziţii au legătură directă cu soluţionarea cauzei, fiind îndeplinită condiţia impusă de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992.

Examinând recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerinţe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

c) - existenţa unei legături între norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituţională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are, însă, valenţele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorităţii de jurisdicţie constituţională. Instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, potrivit legii, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu dispoziţiile legii pertinente, dar şi cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recurentul pretinde că textul în cauză este contrar art. 16 şi art. 21 din Constituţia României, respectiv art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în lipsa reglementării şi a situaţiei în care "în mod greşit nu s-a dispus încetarea procesului penal" în cuprinsul cazului de recurs în casaţie prevăzut de norma criticată.

Se reţine că prin încheierea nr. 135/RC din data de 28 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2023, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, cu argumentarea, în esenţă, că cererea de recurs în casaţie nu a fost depusă în termenul de declarare a căii extraordinare de atac conform art. 435 din C. proc. pen., coroborat cu împrejurarea că recurentul nu mai avea posibilitatea să formuleze o nouă cerere de recurs în casaţie, în raport de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., întrucât prin Decizia penală nr. 458/RC din 27.11.2019, instanţa supremă a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acelaşi inculpat împotriva aceleiaşi decizii penale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A. prin prisma exigenţelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a tuturor motivelor invocate de către inculpat, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la "legătura" normei contestate cu soluţia ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, în raport de motivele pentru care a fost respinsă cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A., în procedura examinării admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac, respectiv pentru depăşirea termenului de declarare a recursului în casaţie coroborat cu împrejurarea că recurentul nu mai avea posibilitatea să formuleze o nouă cerere de recurs în casaţie, în raport de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.

Or, condiţia privind existenţa unei legături între norma a cărei constituţionalitate se doreşte a fi verificată şi soluţionarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituţionalităţii să fie de natură a produce un efect concret în situaţia juridică a părţii în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevăd că instanţa de contencios constituţional "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]".

Cu privire la condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, "legătura cu soluţionarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituţională a arătat că, în esenţă, "condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă părţilor care au invocat-o pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Ca atare, Înalta Curte constată că decizia Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, astfel că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Soluţia se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curţii Constituţionale ar fi de prisos, întrucât instanţa de contencios constituţional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi ar respinge excepţia ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.

Înalta Curte observă că recurentul a arătat, prin motivele de recurs depuse la dosar, că a urmărit implicit şi declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 435 şi a art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Instanţa de control judiciar reţine că obiectul recursului de faţă îl constituie exclusiv soluţia pronunţată de Înalta Curte, judecătorul de filtru, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În acest sens, se constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii." (Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, parag. 22)

Aşadar, soluţionând recursul declarat împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de control judiciar acţionează exclusiv în limitele în care a dispus prima instanţă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Deopotrivă, se reţine că şi criticile aduse încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie, excedează obiectului judecăţii.

Pentru aceste considerente, reţinând că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2023.

GGC - ED