Limitation expiry upheld: general limitation periods ran uninterrupted from 2013, terminating forgery and abuse-of-office prosecution against lawyer, clerks.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. JUDECATA ÎN FOND

Prin Sentinţa penală nr. 17/PI/2023 din 27 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei ICCJ nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. , pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.,

- complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.,

- instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei ICCJ nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei B. , pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (2) C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen.

- complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.

- abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei ICCJ nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen.

- abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-au desfiinţat în totalitate următoarele înscrisuri:

- cerere de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 4 al dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea;

- cerere de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 5 al dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea;

- cerere de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 6 al dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea;

- cerere de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 7 al dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea;

- cerere de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 8 al dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea;

- cerere de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 9 al dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi s-a dispus restituirea către Tribunalul Bihor a dosarelor civile, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 18.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi judecată în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligată inculpata C. la plata sumei de 13.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi judecată în primă instanţă.

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu, în cuantum de câte 434 RON, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 28 august 2020, emis în Dosarul nr. x/2019 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.

- complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.

- instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

2. B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (2) C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen.

- complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.

- abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

3. C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen.

- abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt, cu privire la inculpatul A., în actul de sesizare s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

I. 1. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, inculpatul A. ar fi falsificat cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, prin aceea că a redactat în fals, prin contrafacerea totală a conţinutului, o altă cerere căreia i-a dat aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin menţionarea aceluiaşi reclamant şi prin determinarea inculpatei C. de a aplica pe cerere ştampila registraturii Tribunalului Bihor, antedatată 19.12.2012 şi de a executa pe cerere o rezoluţie olografă de asemenea antedatată 19.12.2012, cerere falsificată în care se făcea menţiunea că se solicită înmatricularea unui număr de 15 autoturisme, în scopul de a remite imediat după aceasta cererea falsificată pentru a fi depusă în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în locul celei reale (un act material).

2. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, inculpatul A. ar fi falsificat cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, prin aceea că a redactat în fals, prin contrafacerea totală a conţinutului, o altă cerere căreia i-a dat aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, prin menţionarea aceluiaşi reclamant şi prin determinarea inculpatei C. de a aplica pe cerere ştampila registraturii Tribunalului Bihor antedatată 19.12.2012 şi de a executa pe cerere o rezoluţie olografă de asemenea antedatată 19.12.2012, cerere falsificată în care se făcea menţiunea că se solicita înmatricularea unui număr de 17 autoturisme, în scopul de a remite imediat după aceasta cererea falsificată pentru a fi depusă în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în locul celei reale (un act material).

3. În perioada 18.02.2013 - 07.03.2013, inculpatul A. ar fi falsificat cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, prin aceea că a redactat în fals, prin contrafacerea totală a conţinutului, o altă cerere căreia i-a dat aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, prin menţionarea aceluiaşi reclamant şi prin determinarea inculpatei C. de a aplica pe cerere ştampila registraturii Tribunalului Bihor antedatată 27.11.2012 şi de a executa pe cerere o rezoluţie olografă de asemenea antedatată 27.11.2012, cerere falsificată în care se făcea menţiunea că se solicită înmatricularea unui număr de 14 autoturisme, în scopul de a remite imediat după aceasta cererea falsificată pentru a fi depusă în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în locul celei reale (un act material).

4. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, inculpatul A. ar fi falsificat cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, prin aceea că a redactat în fals, prin contrafacerea totală a conţinutului, o altă cerere căreia i-a dat aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, prin menţionarea aceluiaşi reclamant şi prin determinarea inculpatei C. de a aplica pe cerere ştampila registraturii Tribunalului Bihor antedatată 18.12.2012 şi de a executa pe cerere o rezoluţie olografă de asemenea antedatată 18.12.2012, cerere falsificată în care se făcea menţiunea că se solicita înmatricularea unui număr de 22 de autoturisme, în scopul de a remite imediat după aceasta cererea falsificată pentru a fi depusă în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în locul celei reale (un act material).

5. În perioada 01.01.2013 - 07.03.2013, inculpatul A. ar fi falsificat cererea de chemare în judecată, formulată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, prin aceea că a redactat în fals, prin contrafacerea totală a conţinutului, o altă cerere căreia i-a dat aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, prin menţionarea aceluiaşi reclamant şi prin determinarea inculpatei C. de a aplica pe cerere ştampila registraturii Tribunalului Bihor, antedatată 20.12.2012 şi de a executa pe cerere o rezoluţie olografă, de asemenea, antedatată 20.12.2012, cerere falsificată în care se făcea menţiunea că se solicita înmatricularea unui număr de 15 autoturisme, în scopul de a remite imediat după aceasta cererea falsificată pentru a fi depusă în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în locul celei reale (un act material).

6. În perioada 01.02.2013 - 07.03.2013, inculpatul A. ar fi falsificat cererea de chemare în judecată formulată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în care se solicita înmatricularea a două autoturisme, prin aceea că a redactat în fals, prin contrafacerea totală a conţinutului, o altă cerere căreia i-a dat aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, prin menţionarea aceluiaşi reclamant şi prin determinarea inculpatei C. de a aplica pe cerere ştampila registraturii Tribunalului Bihor, antedatată 11.12.2012 şi de a executa pe cerere o rezoluţie olografă de asemenea antedatată 11.12.2012, cerere falsificată în care se făcea menţiunea că se solicită înmatricularea unui număr de 16 autoturisme, în scopul de a remite imediat după aceasta cererea falsificată pentru a fi depusă în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor în locul celei reale (un act material).

S-a arătat faptul că, întrucât toate actele mai sus descrise la punctele 1-6 au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. (6 acte materiale).

II.1. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, inculpatul A. ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată descrisă la pct. I. 1, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material).

2. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, inculpatul A. ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată descrisă la pct. I. 2, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material).

3. În perioada 18.02.2013 - 07.03.2013, inculpatul A. ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată descrisă la pct. I. 3, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material).

4. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, inculpatul A. ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată descrisă la pct. I. 4, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material).

5. În perioada 01.01.2013 - 07.03.2013, inculpatul A. ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată descrisă la pct. I. 5, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material).

6. În perioada 01.02.2013 - 07.03.2013, suspectul A. ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea a două autoturisme, cererea de chemare în judecată falsificată descrisă la pct. I. 6, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material).

S-a arătat faptul că toate actele mai sus descrise la punctele 1-6, fiind comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale).

III. Ar fi determinat-o pe inculpata B. (stabilind dosarele la care cererile şi înscrisurile falsificate urmau să fie depuse în locul cererilor originale, acest aspect fiindu-i comunicat grefierei B. şi astfel, stabilind în ce dosare urmau să se săvârşească actele de abuz) ca aceasta, în calitate de grefier al completului CAF 3 al Tribunalului Bihor (inculpata având ca şi atribuţii, printre altele, potrivit fişei postului: întocmirea actelor de procedură dispuse de completul de judecată; utilizarea şi operarea sistemului Ecris - alcătuirea listelor de şedinţă) să săvârşească mai multe acte nelegale, acte care au avut ca scop, conţinut şi finalitate ca dosarele completului din care făcea parte inculpata şi care erau vizate de către A. pentru a fi înlocuită în ele cererea de chemare în judecată, să fie devansate ca şi termen, după cum urmează:

1. În perioada 01.02.2013 - 06.02.2013, în legătură cu Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. ca aceasta să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, inculpata B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial de 23.01.2014 şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013. De asemenea, la aceeaşi dată, tot în condiţiile în care la dosar nu exista o încheiere de preschimbare şi nici nu se dispusese de către preşedintele completului preschimbarea termenului şi fără ca suspecta să efectueze menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, B. a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat de 14.03.2013 (două acte materiale de autorat comise de inculpată) (un act material de instigare al inculpatului A.).

2. În perioada 01.02.2013 - 12.03.2013, în legătură cu Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. ca aceasta să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 12.03.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B., în mod fictiv a inclus pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013 cauza având ca obiect cerere preschimbare termen (în condiţiile în care, deşi sistemul Ecris permite aceasta, în mod obiectiv nu se poate stabili un termen de judecată pentru trecut iar în condica şedinţelor de judecată din data de 06.02.2013, nu există cauza având ca obiect cerere preschimbare termen în Dosarul nr. x/2012 şi, de asemenea, cererea de preschimbare a termenului nu este implementată în Ecris). După aceasta, tot la data de 12.03.2013, deşi la data de 06.02.2013 nu se dispusese de către judecător preschimbarea termenului, B. a redactat o încheiere de preschimbare a termenului cu data de 06.02.2013, încheiere care a fost semnată de către judecătoarea D. (două acte materiale de autorat comise de inculpată) (un act material de instigare al inculpatului A.).

3. La data de 06.02.2013, în legătură cu Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. ca aceasta să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material de autorat comis de inculpată) (un act material de instigare al inculpatului A.).

4. În perioada 01.02.2013 - 06.02.2013, în legătură cu Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. ca aceasta să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată. Tot la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, inculpata B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial de 09.01.2014 şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013. De asemenea, la aceeaşi dată, fără a efectua menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, în condiţiile în care nici la dosarul cauzei nu se regăseşte o astfel de încheiere, inculpata B. a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat de 14.03.2013 (trei acte materiale de autorat comise de inculpată) (un act material de instigare al inculpatului A.).

5. În perioada 01.01.2013 - 06.02.2013, în legătură cu Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. ca aceasta să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material de autorat comis de inculpată) (un act material de instigare al inculpatului A.).

6. În perioada 01.02.2013 - 07.03.2013, în legătură cu Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. ca aceasta să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material de autorat comis de inculpată) (un act material de instigare al inculpatului A.).

7. În fiecare dintre dosarele Tribunalului Bihor şi la datele de, după cum urmează: în Dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în Dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în Dosarul nr. x/2012-la data de 12.03.2013, în Dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în Dosarul nr. x/2012 - la data de 12.03.2013 şi în Dosarul nr. x/2012 - în perioada 08.03.2013 - 12.03.2013, ar fi determinat-o pe inculpata B. să îi remită hotărârile judecătoreşti, în condiţiile în care inculpatul A. nu era îndreptăţit să le primească (părţile nesolicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate acestuia şi, în orice caz, nefiind efectuată, potrivit înscrisurilor de la dosare, comunicarea către A. a hotărârilor) (6 acte materiale de autorat comise de inculpată) (6 acte materiale de instigare ale inculpatului A.), actele nelegale comise de inculpata B. fiind săvârşite prin încălcarea normelor legale:

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată (deci inclusiv cu privire la termenul la care se va judeca cererea de preschimbare a termenului) şi a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă (doar) cu procesele ce se dezbat în acea zi (ce procese se dezbat în acea zi fiind stabilit de către completul de judecată, potrivit art. 230 C. proc. civ.), ar fi inclus cererile de preschimbare a termenelor pe liste de şedinţă, stabilind astfel termenele de judecată pentru soluţionarea cererilor de preschimbare a termenelor, fără ca pe cereri să existe o viză a judecătorului prin care să se fi stabilit termenul de soluţionare şi fără ca judecătorul să fi dispus în vreun fel aceasta. Cu atât mai mult, tot prin încălcarea dispoziţiilor legale menţionate în acest paragraf (tot în condiţiile în care nu se dispusese de către judecător stabilirea termenului de soluţionate a cererii de preschimbare a termenului), ar fi inclus în mod fictiv cererea de preschimbare a termenului pe o listă de şedinţă;

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată (deci prin încheieri valide şi redactate de către grefier conform celor dispuse de judecător), deşi anterior nu se dispusese de către judecător preschimbarea termenului, B. ar fi redactat încheiere de preschimbare a termenului antedatată şi fictivă (încheiere care a fost semnată de către judecătoarea D.).

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată (deci inclusiv cu privire la emiterea de citaţii, de către grefier, pentru noul termen), fără ca la dosare să existe încheieri de preschimbare a termenului sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, ar fi procedat la imprimarea de citaţii către părţi pentru noile termene implementate;

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată, suspecta, în condiţiile în care la dosar nu exista o încheiere şi nu se dispusese de către preşedintele completului preschimbarea termenului, ar fi procedat la modificarea termenului acordat iniţial şi a adăugat un nou termen de judecată mai apropiat;

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (2) C. proc. civ. potrivit cărora comunicarea actelor de procedură se face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia; comunicarea se face în plic închis, la care se alătură dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea; plicul va purta menţiunea "Pentru justiţie. A se înmâna cu prioritate" şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea se va comunica părţilor, în copie, inculpata B. i-ar fi remis inculpatului A. hotărârile judecătoreşti, în condiţiile în care acesta nu era îndreptăţit să le primească (părţile nesolicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate acestuia şi, în orice caz, nefiind efectuată, potrivit înscrisurilor de la dosare, comunicarea către acesta a hotărârilor), toate actele comise de inculpatul A. mai sus descrise la punctele 1-7 fiind comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale;

Prin acţiunile mai sus descrise, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Tribunalului Bihor, interese ce constau în necesitatea de respectare a înregistrării şi a circuitului cererilor şi a hotărârilor judecătoreşti, în soluţionarea în condiţii de legalitate a cererilor de preschimbare a termenelor, în corespondenţa dintre cuprinsul actelor întocmite de grefieri şi realitate, în suveranitatea judecătorilor asupra măsurilor dispuse în cadrul completurilor de judecată conduse de către aceştia, precum şi în prestigiul instituţiei care face parte din sistemul de justiţie, şi ar fi fost obţinute foloase necuvenite pentru proprietarii autoturismelor inserate în cereri, în sensul că aceştia au beneficiat de includerea autovehiculelor lor în cadrul dosarelor deja formate şi, implicit, de reducerea perioadelor de aşteptare până la obţinerea unor hotărâri judecătoreşti şi, de asemenea, ar fi fost obţinute foloase necuvenite şi pentru avocatul A., care a beneficiat de includerea unor autoturisme suplimentare în dosarele în care reprezenta proprietarii autovehiculelor, de reducerea perioadelor de aşteptare de către acesta până la finalizarea dosarelor şi de atragerea de clienţi, fiind cunoscut că putea obţine în termene scurte hotărâri judecătoreşti prin care se dispunea înmatricularea vehiculelor fără plata taxei de înmatriculare, astfel încât ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. (12 acte materiale), toate infracţiunile cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Cu privire la inculpata B., s-au reţinut în esenţă următoarele:

I. În perioada 01.01.2013 - 07.03.2013, în calitate de grefier al completului CAF 3 al Tribunalului Bihor, s-ar fi înţeles cu inculpatul A. ca aceasta să nu sesizeze către organele abilitate depunerea la dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2012, nr. t/2012 şi nr. s/111/2012 ale Tribunalului Bihor aflate pe rolul completului al cărui grefier era, a cererilor de chemare în judecată falsificate de către A., astfel că inculpatul A. ar fi fost încurajat şi sprijinit în acţiunile sale de falsificare a cererilor, după cum s-a arătat mai sus, toate acţiunile fiind comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (2) C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. (un singur act material de complicitate la infracţiunea continuată de fals material în înscrisuri oficiale).

II. În urma unei înţelegeri prealabile cu funcţionarul din cadrul Tribunalului Bihor care a sustras de la dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2012, nr. t/2012, nr. s/2012 ale Tribunalului Bihor cererile de chemare în judecată iniţiale şi reale prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism şi care le-a înlocuit cu cele falsificate de către inculpatul A. (prin aceste din urmă cereri falsificate se solicita aparent înmatricularea mai multor autoturisme), precum şi în urma unei înţelegeri cu inculpatul A., care a falsificat cererile, inculpata B., în calitate de grefier al completului CAF 3 al Tribunalului Bihor condus de judecătoarea D., a efectuat o serie de acte nelegale în legătură cu cele 6 dosare ale Tribunalului Bihor, acte nelegale care au avut ca scop şi finalitate devansarea termenelor de judecată stabilite iniţial, pentru ca cererile falsificate să fie introduse în dosare având un termen mai apropiat de judecată decât cel stabilit iniţial, în modalitatea în descrierea acuzaţiei adusa inculpatului A. la pct. II.

S-a arătat faptul că toate actele descrise au fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (10 acte materiale).

III. În calitate de grefier al completului CAF 3 al Tribunalului Bihor condus de judecătoarea D., având ca şi atribuţii, printre altele, potrivit fişei postului: întocmeşte actele de procedură dispuse de completul de judecată, utilizează şi operează sistemul Ecris - alcătuieşte liste de şedinţă, a procedat la următoarele:

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată (deci inclusiv cu privire la termenul la care se va judeca cererea de preschimbare a termenului) şi a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă (doar) cu procesele ce se dezbat în acea zi (ce procese se dezbat în acea zi fiind stabilit de către completul de judecată, potrivit art. 230 C. proc. civ.), a inclus cererile de preschimbare a termenelor pe liste de şedinţă, stabilind astfel termenele de judecată pentru soluţionarea cererilor de preschimbare a termenelor, fără ca pe cereri să existe o viză a judecătorului prin care să se fi stabilit termenul de soluţionare şi fără ca judecătorul să fi dispus în vreun fel aceasta. Cu atât mai mult, tot prin încălcarea dispoziţiilor legale menţionate în acest paragraf (tot în condiţiile în care nu se dispusese de către judecător stabilirea termenului de soluţionate a cererii de preschimbare a termenului), a inclus în mod fictiv cererea de preschimbare a termenului pe o listă de şedinţă;

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată (deci prin încheieri valide şi redactate de către grefier conform celor dispuse de judecător), deşi anterior nu se dispusese de către judecător preschimbarea termenului, B. a redactat încheiere de preschimbare a termenului antedatată şi fictivă (încheiere care a fost semnată de către judecătoarea D.).

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată (deci inclusiv cu privire la emiterea de citaţii, de către grefier, pentru noul termen), fără ca la dosare să existe încheieri de preschimbare a termenului sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, a procedat la imprimarea de citaţii către părţi pentru noile termene implementate.

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 potrivit cărora completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte cu privire la preschimbarea termenului de judecată, suspecta, în condiţiile în care la dosar nu exista o încheiere şi nu se dispusese de către preşedintele completului preschimbarea termenului, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial şi a adăugat un nou termen de judecată mai apropiat.

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 154 alin. (1), (2) C. proc. civ. potrivit cărora comunicarea actelor de procedură se face, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sau prin orice alt salariat al acesteia; comunicarea se face în plic închis, la care se alătură dovada de înmânare/procesul-verbal şi înştiinţarea; plicul va purta menţiunea "Pentru justiţie. A se înmâna cu prioritate" şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea se va comunica părţilor, în copie, inculpata B. i-a remis inculpatului A. hotărârile judecătoreşti, în condiţiile în care acesta nu era îndreptăţit să le primească (părţile nesolicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate acestuia şi, în orice caz, nefiind efectuată, potrivit înscrisurilor de la dosare, comunicarea către acesta a hotărârilor), după cum urmează:

1. În Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, inculpata B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial de 23.01.2014 şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013. De asemenea, la aceeaşi dată, tot în condiţiile în care la dosar nu exista o încheiere de preschimbare şi nici nu se dispusese de către preşedintele completului preschimbarea termenului şi fără ca suspecta să efectueze menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, B. a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat de 14.03.2013 (două acte materiale).

2. În Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 12.03.2013, fără a exista nicio viză judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B., în mod fictiv a inclus pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013 cauza având ca obiect cerere preschimbare termen (în condiţiile în care, deşi sistemul Ecris permite aceasta, în mod obiectiv nu se poate stabili un termen de judecată pentru trecut iar în condica şedinţelor de judecată din data de 06.02.2013, nu există cauza având ca obiect cerere preschimbare termen în Dosarul nr. x/2012 şi, de asemenea, cererea de preschimbare a termenului nu este implementată în Ecris). După aceasta, tot la data de 12.03.2013, deşi la data de 06.02.2013 nu se dispusese de către judecător preschimbarea termenului, B. a redactat o încheiere de preschimbare a termenului cu data de 06.02.2013, încheiere care a fost semnată de către judecătoarea D. (două acte materiale).

3. În Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material).

4. În Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată. Tot la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, inculpata B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial de 09.01.2014 şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013. De asemenea, la aceeaşi dată, fără a efectua menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, în condiţiile în care nici la dosarul cauzei nu se regăseşte o astfel de încheiere, inculpata B. a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat de 14.03.2013 (trei acte materiale).

5. În Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material).

6. În Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material).

7. În fiecare dintre dosarele Tribunalului Bihor şi la datele de, după cum urmează: în Dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în Dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în Dosarul nr. x/2012 - la data de 12.03.2013, în Dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în Dosarul nr. x/2012 - la data de 12.03.2013 şi în Dosarul nr. x/2012 - în perioada 08.03.2013 - 12.03.2013, inculpata B. i-a remis inculpatului A. hotărârile judecătoreşti, în condiţiile în care acesta nu era îndreptăţit să le primească (părţile nesolicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate acestuia şi, în orice caz, nefiind efectuată, potrivit înscrisurilor de la dosare, comunicarea către A. a hotărârilor) (6 acte materiale).

S-a arătat faptul că toate actele mai sus descrise la punctele 1 - 7 fiind comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar prin toate actele de mai sus fiind vătămate interesele legitime ale Tribunalului Bihor, interese ce constau în necesitatea de respectare a înregistrării şi a circuitului cererilor şi a hotărârilor judecătoreşti, în soluţionarea în condiţii de legalitate a cererilor de preschimbare a termenelor, în corespondenţa dintre cuprinsul actelor întocmite de grefieri şi realitate, în suveranitatea judecătorilor asupra măsurilor dispuse în cadrul completurilor de judecată conduse de către aceştia, precum şi în prestigiul instituţiei care face parte din sistemul de justiţie, prin toate actele de mai sus fiind obţinute foloase necuvenite pentru proprietarii autoturismelor inserate în cereri, în sensul că aceştia au beneficiat de includerea autovehiculelor lor în cadrul dosarelor deja formate şi, implicit, de reducerea perioadelor de aşteptare până la obţinerea unor hotărâri judecătoreşti şi, de asemenea, fiind obţinute foloase necuvenite şi pentru avocatul A., care a beneficiat de includerea unor autoturisme suplimentare în dosarele în care reprezenta proprietarii autovehiculelor, de reducerea perioadelor de aşteptare de către acesta până la finalizarea dosarelor şi de atragerea de clienţi, fiind cunoscut că putea obţine în termene scurte hotărâri judecătoreşti prin care se dispunea înmatricularea vehiculelor fără plata taxei de înmatriculare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. (16 acte materiale), toate infracţiunile cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Cu privire la inculpata C., s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

I. 1. În perioada 01.02.2013-14.03.2013 a falsificat (împreună cu numitul A.) cererea de chemare în judecată iniţială din Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor prin aceea că, pe cererea de chemare în judecată contrafăcută total prin redactarea în fals de către A. - cerere care, prin menţionarea aceluiaşi reclamant prezenta aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală - a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor antedatată 19.12.2012 şi a executat o rezoluţie olografă de înregistrare de asemenea antedatată 19.12.2012, dând astfel aparenţa că înscrisul falsificat reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, înregistrată la instanţă la data de 19.12.2012 (un act material).

2. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013 a falsificat (împreună cu numitul A.) cererea de chemare în judecată iniţială din Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor prin aceea că, pe cererea de chemare în judecată contrafăcută total prin redactarea în fals de către A. - cerere care, prin menţionarea aceluiaşi reclamant prezenta aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală - a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor, antedatată 19.12.2012 şi a executat o rezoluţie olografă de înregistrare de asemenea antedatată 19.12.2012, dând astfel aparenţa că înscrisul falsificat reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, înregistrată la instanţă la data de 19.12.2012 (un act material).

3. În perioada 18.02.2013 - 07.03.2013 a falsificat (împreună cu numitul A.) cererea de chemare în judecată iniţială din Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor prin aceea că, pe cererea de chemare în judecată contrafăcută total prin redactarea în fals de către A. - cerere care, prin menţionarea aceluiaşi reclamant prezenta aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală - a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor, antedatată 27.11.2012 şi a executat o rezoluţie olografă de înregistrare de asemenea antedatată 27.11.2012, dând astfel aparenţa că înscrisul falsificat reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, înregistrată la instanţă la data de 27.11.2012 (un act material).

4. În perioada 01.02.2013 - 14.03.2013 a falsificat (împreună cu numitul A.) cererea de chemare în judecată iniţială din Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor prin aceea că, pe cererea de chemare în judecată contrafăcută total prin redactarea în fals de către A. - cerere care, prin menţionarea aceluiaşi reclamant prezenta aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală - a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor, antedatată 18.12.2012 şi a executat o rezoluţie olografă de înregistrare, de asemenea, antedatată, 18.12.2012, dând astfel aparenţa că înscrisul falsificat reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, înregistrată la instanţă la data de 18.12.2012 (un act material).

5. În perioada 01.01.2013 - 07.03.2013 a falsificat (împreună cu numitul A.) cererea de chemare în judecată iniţială din Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor prin aceea că, pe cererea de chemare în judecată contrafăcută total prin redactarea în fals de către A. - cerere care, prin menţionarea aceluiaşi reclamant prezenta aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală - a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor antedatată 20.12.2012 şi a executat o rezoluţie olografă de înregistrare de asemenea antedatată 20.12.2012, dând astfel aparenţa că înscrisul falsificat reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, înregistrată la instanţă la data de 20.12.2012 (un act material).

6. În perioada 01.02.2013 - 07.03.2013 a falsificat (împreună cu numitul A.) cererea de chemare în judecată iniţială din Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor prin aceea că, pe cererea de chemare în judecată contrafăcută total prin redactarea în fals de către A. - cerere care, prin menţionarea aceluiaşi reclamant prezenta aparenţa că reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală - a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor, antedatată 11.12.2012 şi a executat o rezoluţie olografă de înregistrare de asemenea antedatată 11.12.2012, dând astfel aparenţa că înscrisul falsificat reprezintă cererea de chemare în judecată iniţială şi reală, înregistrată la instanţă la data de 11.12.2012 (un act material).

S-a arătat faptul că toate actele mai sus descrise fiind comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. (6 acte materiale).

II. În calitate de agent procedural în cadrul Tribunalului Bihor, având ca şi atribuţii, printre altele, potrivit fişei postului, aplicarea de dată certă pe actele de sesizare depuse personal sau prin reprezentant, a procedat la următoarele:

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 199 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit cărora doar cererile "depuse" se înregistrează şi primesc dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare, a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare, la solicitarea inculpatului A., pe cereri care nu fuseseră depuse la instanţă la momentul respectiv, ci pe cereri preexistente;

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 199 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora cererile de chemare în judecată se înregistrează şi primesc dată certă prin aplicarea ştampilei, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor antedatată şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare de asemenea antedatată;

- prin încălcarea dispoziţiilor art. 199 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, după înregistrare, cererea şi înscrisurile care o însoţesc se predau preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, suspecta, după aplicarea ştampilei registraturii Tribunalului Bihor şi după executarea rezoluţiei olografe de înregistrare pe cerere, a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A., după cum urmează:

1. În Dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată, cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 19.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material).

2. În Dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013 - 14.03.2013 la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate, 19.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material).

3. În Dosarul nr. x/2012, în perioada 18.02.2013 - 07.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 27.11.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material).

4. În Dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013 - 14.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate, 18.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material).

5. În Dosarul nr. x/2012, în perioada 01.01.2013 - 07.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate, 20.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material).

6. În Dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013 - 07.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 11.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material).

S-a arătat faptul că toate actele mai sus descrise fiind comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, iar prin toate actele de mai sus fiind vătămate interesele legitime ale Tribunalului Bihor, interese ce constau în necesitatea de respectare a înregistrării şi a circuitului cererilor, în încrederea oferită publicului şi în siguranţa juridică conferită prin aplicarea rezoluţiilor şi ştampilelor de către lucrătorii instituţiei, precum şi în prestigiul instituţiei care face parte din sistemul de justiţie, prin toate actele de mai sus fiind obţinute foloase necuvenite pentru proprietarii autoturismelor inserate în cereri, în sensul că aceştia au beneficiat de includerea autovehiculelor lor în cadrul dosarelor deja formate şi, implicit, de reducerea perioadelor de aşteptare până la obţinerea unor hotărâri judecătoreşti şi, de asemenea, fiind obţinute foloase necuvenite şi pentru avocatul A., care a beneficiat de includerea unor autoturisme suplimentare în dosarele în care reprezenta proprietarii autovehiculelor, de reducerea perioadelor de aşteptare de către acesta până la finalizarea dosarelor şi de atragerea de clienţi, fiind cunoscut că putea obţine în termene scurte hotărâri judecătoreşti prin care se dispunea înmatricularea vehiculelor fără plata taxei de înmatriculare.

Prin încheierea de cameră preliminară din 20.05.2021 au fost admise, în parte, cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A., B. şi C., fiind constatată nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviinţate, după caz, prelungite prin încheierea nr. 43/22.03.2013 a Tribunalului Bihor, încheierea nr. 43/28.03.2013 a Tribunalului Bihor, încheierea nr. 49/04.04.2013 a Tribunalului Bihor, încheierea nr. 4/S/11.04.2013 a Curţii de Apel Oradea, încheierea nr. 3/S/08.04.2013 a Curţii de Apel Oradea, încheierea nr. 56/08.05.2013 a Tribunalului Bihor, ordonanţă de interceptare şi înregistrare provizorie a convorbirilor telefonice şi a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental şi de imagini din data de 05.04.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, confirmată prin încheierea nr. 3/S/08.04.2013 a Curţii de Apel Oradea.

În aplicarea Deciziei nr. 22 din 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, s-a dispus excluderea materială din dosarul cauzei a proceselor-verbale de redare a înregistrării comunicaţiilor telefonice interceptate, a procesului-verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental, a procesului-verbal de redare în formă scrisă a înregistrării discuţiilor ambientale purtate de investigatorul cu identitate reală E., a procesului-verbal de redare a înregistrării comunicaţiilor telefonice interceptate, a procesului-verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental, a procesului-verbal de redare a înregistrării comunicaţiilor telefonice interceptate, a procesului-verbal de redare a înregistrării comunicaţiilor telefonice interceptate (filele x up), a procesului-verbal de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental, a procesului-verbal de redare a înregistrării comunicaţiilor telefonice interceptate, precum şi a suporţilor care conţin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică mai sus-menţionate, măsură cu privire la care s-a dispus a fi dusă la îndeplinire de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, căruia i se va trimite dosarul de urmărire penală, urmând a fi restituit instanţei de judecată.

Prin încheierea finală de cameră preliminară nr. 13/CCP/03.06.2021, definitivă prin respingerea contestaţiilor formulate prin încheierea nr. 1047/21.12.2021 a ICCJ, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală - cu excepţia celor a căror nulitate absolută a fost constatată prin încheierea penală intermediară din data de 20 mai 2021, dispunându-se începerea judecăţii.

La termenul din data de 22.06.2022 şi 29.06.2022, a fost pusă în discuţie incidenţa Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, respectiv incidenţa prescripţiei răspunderii penale, iar toţi cei trei inculpaţi au arătat, raportat la prevederile art. 18 C. proc. pen., că nu solicită continuarea procesului penal în condiţiile în care s-ar constata prescrisă răspunderea penală pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi.

Examinând cu prioritate excepţia prescripţiei răspunderii penale, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale "(...) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "55. (...) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancţionează «soluţia legislativă» pe care textul de lege criticat o conţinea, astfel că, (...), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituţionalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancţionat unica soluţie legislativă pe care dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau".

Conform art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale au efect general obligatoriu de la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Caracterul general obligatoriu vizează nu doar dispozitivul, ci şi considerentele acestor decizii.

Curtea Constituţională a statuat că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi Deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017).

În acest context, instanţa a reţinut obligativitatea erga omnes atât a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, cât şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, efect care se întinde asupra dispozitivului şi considerentelor ambelor decizii.

În considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, instanţa de contencios constituţional a arătat, cu privire la natura juridică a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, că aceasta "55. (...) nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme (...)".

S-a mai arătat că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Astfel fiind, Curtea a reţinut, faţă de natura juridică a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, analizată în considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, că efectul pe care Decizia nr. 297/2018 l-a produs a fost acela că de la data publicării sale în Monitorul Oficial până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, art. 155 alin. (1) C. pen. nu a reglementat niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, deoarece unica soluţie legislativă pe care textul a reglementat-o de la intrarea sa în vigoare la data de 1 februarie 2014, ca având efect întreruptiv, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 297/2018.

Fără echivoc, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. au natura unei legi penale substanţiale supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, care se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din C. pen. şi în cazul actelor normative declarate neconstituţionale.

Conform art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin efectele pe care Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 le-au produs la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) C. pen., aceste dispoziţii de drept penal substanţial au intrat sub incidenţa art. 5 C. pen., deoarece de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 până la data modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, textul legal nu a reglementat niciun caz de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.

Prin urmare, s-a arătat că soluţia normativă rămasă în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 până la data modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, este legea penală substanţială mai favorabilă pentru acei inculpaţi faţă de care termenul de prescripţie generală s-a împlinit, deoarece în intervalul de timp de mai sus, în fondul legislativ activ, nu a existat reglementată o situaţie care să genereze întreruperea cursului prescripţiei.

Pe cale de consecinţă, s-a considerat că art. 155 alin. (1) C. pen., în configuraţia existentă de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018 până la data modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, intră sub incidenţa art. 5 C. pen. şi este lege penală mai favorabilă, pentru că în acest interval de timp, nu pot fi identificate la nivelul dreptului pozitiv în niciun moment, norme care să stabilească actele ce pot genera efectul întreruptiv de prescripţie şi, prin urmare, acte care să determine, de la apariţia lor, curgerea unor noi termene de prescripţie (conform art. 155 alin. (2) C. pen.), termene de prescripţie care însumate, să nu depăşească cu mai mult de încă o dată, termenul de prescripţie generală (conform art. 155 alin. (4) C. pen.).

Astfel, s-a apreciat că această interpretare este şi cea reliefată de Decizia nr. 67/25.10.2022 a ICCJ pronunţată de către completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie prin care ICCJ a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În prezenta cauză, s-a arătat că infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, limite în raport de care termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani; infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 6 ani 8 luni, limite în raport de care termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani şi infracţiunea de abuz în serviciu în forma calificată, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani 4 luni, limite în raport de care termenul general de prescripţie este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani.

Conform art. 154 alin. (2) C. pen., termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Faţă de cele de mai sus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa a constatat ca termenul prescripţiei răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în forma continuată prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. a început sa curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2018.

Pentru comiterea infracţiunii de complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., imputată aceluiaşi inculpat, termenul prescripţiei răspunderii penale a început să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2021.

Pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., imputată aceluiaşi inculpat, termenul prescripţiei răspunderii penale a început să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2021.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., instanţa a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în forma continuată, prevăzută de art. 48 alin. (2) raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. a început să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2018.

Pentru comiterea infracţiunii de complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., imputate aceleiaşi inculpate, termenul prescripţiei răspunderii penale a început să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2021.

Pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., imputată aceleiaşi inculpate, termenul prescripţiei răspunderii penale a început să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2021.

În ceea ce o priveşte pe inculpata C., instanţa a constatat că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în forma continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. a început să curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2018.

Pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., imputată aceleiaşi inculpate, termenul prescripţiei răspunderii penale a început sa curgă, conform art. 154 alin. (2) C. pen., la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2021.

Potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de prescripţie, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, poziţie ce nu a fost exprimată de către cei trei inculpaţi, astfel încât în cauză a operat cazul de imposibilitate a tragerii la răspundere penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Curtea a mai constatat că, potrivit art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a se pronunţa cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

În prezenta cauză, instanţa a fost sesizată şi cu judecarea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale având ca obiect material cererile de chemare în judecată depuse în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2012, nr. t/2012 şi nr. s/2012 ale Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, s-a subliniat că, deşi inculpaţii nu au solicitat continuarea procesului penal în baza art. 18 C. proc. pen. şi, în acest fel, instanţa nu va efectua vreo analiză a tipicităţii infracţiunii de fals, s-a procedat la verificarea incidenţei art. 25 alin. (3) C. proc. pen. raportat la ansamblul probator administrat până la data invocării cauzei de încetare a procesului penal, dar cu respectarea jurisprudenţei Curţii EDO reflectată în cauza Cauza Didu c. României în considerentele căreia s-a arătat că "trebuie făcută o distincţie între deciziile care reflectă sentimentul de vinovăţie a persoanei respective şi cele care se limitează să descrie o stare de suspiciune. Primele încalcă prezumţia de vinovăţie, în timp ce ultimele au fost considerate de mai multe ori ca fiind conforme cu spiritul art. 6 din Convenţie".

De asemenea, în cauza Teodor c. României, CEDO a reamintit că prezumţia de nevinovăţie este încălcată în cazul în care o hotărâre judecătorească privind o persoană reflectă impresia că aceasta este vinovată, deşi vinovăţia sa nu a fost legal stabilită în prealabil.

Analizând din perspectiva considerentelor teoretice evocate caracterul fals al celor şase înscrisuri mai sus indicate, prin raportare la probatoriul administrat în cauză până la momentul intervenţiei cauzei de încetare a procesului penal, instanţa a constatat ca cererile de chemare în judecată aflate la filele x din fiecare dintre anexele 4, 5, 6, 7, 8, 9 ale dosarului de urmărire penală prezintă menţiuni suplimentare celor corespondente iniţial înregistrate la Tribunalul Bihor, respectiv cererilor de chemare în judecată comunicate instituţiei Prefectului Judeţului Bihor - SPCRPCIV, astfel încât s-a reţinut caracterul lor fals cu consecinţa, desfiinţării totale a tuturor acestor înscrisuri.

Instanţa a mai constatat că, la punctul 10 din rechizitoriu, procurorul a dispus "sesizarea judecătorului de camera preliminară din cadrul Curţii de Apel Oradea cu propunerea de desfiinţare a următoarelor înscrisuri: Sentinţa civilă nr. 2201 din 14.03.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor; Sentinţa civilă nr. 2204 din 14.03.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor; Sentinţa civilă nr. 1973 din 07.03.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor; Sentinţa civilă nr. 2196 din 14.03.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor; Sentinţa civilă nr. 1981 din 07.03.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor; Sentinţa civilă nr. 1976 din 07.03.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor" în condiţiile în care la pct. 9 din rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 alin. (3) C. pen., art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin urmare, instanţa a apreciat că o eventuală desfiinţare a acestor din urmă înscrisuri în procedura reglementată de art. 5491 C. proc. pen. nu poate fi realizată cu ocazia judecăţii în fond şi nici cu titlu de restabilire a situaţiei anterioare în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., câtă vreme desfiinţarea acestor hotărâri, chiar şi parţial, nu este de natură a conduce la restabilirea situaţiei existentei anterioare falsificării cererilor de chemare în judecată, în special în ceea ce îi priveşte pe titularii reali ai cererilor de chemare în judecată cu care a fost sesizat Tribunalul Bihor.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva Sentinţei penale nr. 17/PI/2023 din 27 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii B., A. şi C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2020, la data de 20.03.2023.

I. Procedura în faţa instanţei de apel

La primul termen fixat la data de 12 aprilie 2023, instanţa a încuviinţat cererile de amânare a judecării cauzei formulate de apelantul inculpat A. şi apelanta inculpată B., prin apărător ales, avocat F., pentru a le da posibilitatea să-şi pregătească apărarea. A amânat cauza şi a fixat termen de judecată la data de 07 iunie 2023.

La termenul de judecată din data de 07 iunie 2023 au avut loc dezbaterile şi susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi ale părţilor, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

II. Sinteza criticilor formulate

Prin motivele scrise de apel, dar şi prin susţinerile orale formulate în faţa instanţei de control judiciar, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a solicitat, în temeiul art. 408 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 421 punctul 2 lit. b) C. proc. pen., art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admiterea apelului, desfiinţarea în parte a Sentinţei penale nr. 17/PI/2023 a Curţii de Apel Oradea, cu privire la infracţiunile de instigare la abuz în serviciu şi abuz în serviciu, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., respectiv art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., săvârşite de inculpaţii A., B. şi C. şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru aceste infracţiuni.

Procurorul a considerat că, în mod nelegal, instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, pentru următoarele motive:

Infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, potrivit titlului Secţiunii a 3-a din Legea nr. 78/2000, care a fost adoptată tocmai pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Prin urmare, s-a precizat că, în privinţa acestor infracţiuni, Statul român este obligat să îşi respecte angajamentele asumate prin Decizia Comisei Comunităţilor Europene nr. 2006/928 din 13.12.2006, care sunt obligatorii pentru România de la data aderării sale la Uniune, în temeiul articolului 2 din Actul de aderare şi rămân în vigoare, în conformitate cu art. 2 alin. (3) din Tratatul de aderare, până când sunt abrogate.

Aceste obligaţii cuprinse în Decizia 2006/928 au termeni clari şi precişi şi nu sunt însoţite de nicio condiţie, astfel încât ele au efect direct, în conformitate cu Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021, cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 (Euro Box Promotion şi alţii), astfel că instanţele naţionale trebuie să înlăture acele dispoziţii sau practici, a căror aplicare ar duce la un risc sistemic de impunitate, cum ar fi cel care decurge din prescripţia răspunderii penale. În acest context, a arătat cele reţinute de CJUE, respectiv că în prezenţa unui asemenea risc nu poate fi invocat un standard naţional mai ridicat de protecţie, care ar fi de natură să compromită supremaţia, unitatea şi caracterul efectiv al dreptului Uniunii (parag. 211 - 213).

Prin urmare, s-a arătat că ceea ce Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat, cu titlu de principiu, este faptul că în prezenţa unui risc de impunitate sistemică trebuie înlăturate de la aplicare deciziile Curţii Constituţionale. Or, astfel cum s-a reţinut în parag. 253 al deciziei, rezultă că articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolul 325 alin. (1) TFUE, precum şi obiectivele de referinţă enunţate în anexa la Decizia 2006/928 sunt formulate în termeni clari şi precişi şi nu sunt însoţite de nicio condiţie, astfel încât ele au efect direct, Curtea menţionând ca relevante Hotărârea din 5 decembrie 2017, M.A.S. şi M.B., C 42/17, precum şi Hotărârea din 18 mai 2021, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi alţii, C 83/19, C 127/19, C 195/19, C 291/19, C 355/19 şi C 397/19, potrivit căreia MCV este obligatoriu în toate elementele sale pentru România, arătând că actele adoptate înainte de aderare de instituţiile Uniunii, printre care figurează Decizia 2006/928, sunt obligatorii pentru România de la data aderării sale la Uniune, în temeiul articolului 2 din Actul de aderare şi rămân în vigoare, în conformitate cu art. 2 alin. (3) din Tratatul de aderare, până când sunt abrogate (parag. 163).

S-a considerat că decizia impune României obligaţia de a atinge obiectivele de referinţă care figurează în anexa la aceasta (parag. 167).

S-a mai arătat că obiectivele de referinţă menţionate concretizează angajamentele specifice asumate de România şi cerinţele acceptate de aceasta la încheierea negocierilor de aderare la 14 decembrie 2004, care figurează în anexa IX la Actul de aderare, referitoare în special la domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Prin urmare, astfel cum reiese din considerentele (4) şi (6) ale Deciziei 2006/928, instituirea MCV şi stabilirea obiectivelor de referinţă au avut ca scop finalizarea aderării României la Uniune, pentru a remedia deficienţele constatate de Comisie anterior acestei aderări în domeniile respective (parag. 168).

Având în vedere aceste aspecte, prin motivele formulate, procurorul a subliniat că potrivit CJUE, obiectivele de referinţă au caracter obligatoriu pentru România, astfel încât acest stat membru este supus obligaţiei specifice de a atinge obiectivele respective şi de a lua măsurile adecvate în vederea realizării lor în cel mai scurt timp. De asemenea, statul membru menţionat are obligaţia de a se abţine să pună în aplicare orice măsură care ar risca sa compromită realizarea aceloraşi obiective (parag. 169).

În acest context, a reamintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, privind principiul cooperării loiale, consacrat la articolul 4 alin. (3) TUE, statele membre sunt ţinute să ia toate măsurile necesare pentru a garanta aplicabilitatea şi eficacitatea dreptului Uniunii, precum şi să elimine consecinţele ilicite ale unei încălcări a acestui drept şi că o astfel de obligaţie revine, în cadrul competenţelor sale, fiecărui organ al statului membru în cauză (parag. 173).

Aşadar, s-a considerat că actele Uniunii, care au caracter obligatoriu pentru România, impun obligaţia de a atinge, printre altele, obiectivul care vizează lupta împotriva corupţiei, România trebuind în acest sens să ia măsurile adecvate în vederea realizării acestui obiectiv în cel mai scurt timp, să se abţină să pună în aplicare orice măsură care ar risca sa compromită realizarea acestui obiectiv, o astfel de obligaţie revenind, în cadrul competenţelor sale, fiecărui organ al statului membru. În concluzie, lupta anticorupţie reprezintă pentru România o obligaţie care rezultă din dreptul Uniunii, acesta trebuind a fi aplicat cu prioritate în detrimentul oricărei reglementări sau jurisprudenţe naţionale care să compromită realizarea acestui obiectiv.

Deopotrivă, s-a arătat că infracţiunile de corupţie şi de abuz în serviciu intră sub incidenţa dreptului Uniunii chiar dacă nu aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. CJUE a arătat în parag. 184 - 194 faptul că expresia "orice activitate ilegală" din cuprinsul articolului 325 alin. (1) TFUE nu poate fi interpretată restrictiv şi acoperă orice act de corupţie sau orice abuz în serviciu care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi aceasta indiferent dacă s-a şi produs o pierdere de resurse proprii Uniunii. Însă, obligaţia de a lupta în mod efectiv împotriva corupţiei şi în special a corupţiei la nivel înalt, care decurge din obiectivele de referinţă prezentate în anexa la Decizia 2006/928 coroborate cu angajamentele specifice ale României, nu se limitează doar la cazurile de corupţie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (parag. 189). Acest aspect reiese şi din parag. 191 al deciziei, în care se arată faptul că: "În plus, în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie în general, obligaţia de a prevedea sancţiuni penale care au caracter efectiv şi disuasiv decurge, pentru România, din Decizia 2006/928, având în vedere că, aşa cum s-a arătat la punctul 189 din prezenta hotărâre, această decizie obligă statul membru menţionat să lupte, în mod efectiv şi independent de o eventuală atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii, împotriva corupţiei şi în special împotriva corupţiei la nivel înalt".

Totodată, s-a concluzionat că obligaţia României de a lupta în mod efectiv împotriva corupţiei în general rezultă şi din parag. 192, care prevede următoarele: "Această cerinţă de efectivitate se extinde în mod necesar atât la urmărirea şi la sancţionarea infracţiunilor de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi de corupţie în general cât şi la punerea în aplicare a pedepselor dispuse, întrucât, în lipsa unei executări efective a sancţiunilor, ele nu ar putea avea caracter efectiv şi disuasiv ".

Pe de altă parte, s-a considerat că, în conformitate cu Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021, cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, în prezenţa unui risc de impunitate sistemică trebuie înlăturate de la aplicare deciziile Curţii Constituţionale.

Corolarul acestor considerente îl constituie parag. 194 al Hotărârii:

"Cât priveşte instanţele naţionale, acestora le revine sarcina de a da efect deplin obligaţiilor care decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE, precum şi din Decizia 2006/928 şi de a lăsa neaplicate dispoziţii interne care, în cadrul unei proceduri care priveşte infracţiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau infracţiuni de corupţie în general, împiedică aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru a combate astfel de infracţiuni."

Prin urmare, din cele anterior menţionate, procurorul a conchis că rezultă obligaţia instanţelor naţionale de a da efect deplin obligaţiilor care decurg din Decizia 2006/928 şi de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022 care, în cazul unor infracţiuni de corupţie, duc la o soluţie de încetare a procesului penal şi împiedică astfel aplicarea unor sancţiuni efective.

În consecinţă, s-a apreciat ca fiind nelegală soluţia instanţei de fond, care făcând abstracţie de această obligaţie, a analizat cu prioritate cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu privire la toate infracţiunile deduse judecăţii.

Astfel, s-a considerat că se impune casarea parţială cu trimitere spre rejudecare, în aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru ca instanţa de fond să efectueze o cercetare judecătorească completă şi apoi să se pronunţe pe fondul cauzei. Deşi acest motiv nu este unul prevăzut pentru casarea cu trimiterea pentru rejudecare, s-a apreciat că instanţa de apel nu ar putea să efectueze pentru prima dată o cercetare judecătorească şi să dispună asupra fondului cauzei, pentru că ar priva astfel părţile de dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.

Prin motivele scrise de apel, dar şi prin susţinerile orale formulate în faţa instanţei de control judiciar, inculpata C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate, înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 13.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi judecată.

Astfel, a considerat că dacă în ce priveşte latura penală, judecătorul fondului a efectuat o corectă aplicare a dispoziţiilor legale privind prescripţia răspunderii penale, în ce priveşte cheltuielile judiciare, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. şi a dispus în mod nelegal obligarea la plata unor cheltuieli judiciare.

S-a arătat că potrivit textului legal aplicat (art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.), cheltuielile judiciare avansate de către stat sunt achitate, în caz de încetare a procesului penal, de către inculpat doar în situaţia în care există o cauză de nepedepsire. În toate celelalte situaţii, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

De asemenea, s-a precizat că sunt cauze de nepedepsire, acelea care, fără a înlătura infracţiunea, înlătură aplicarea pedepsei, iar doctrina le stabileşte în două categorii, după cum sunt regăsite în C. pen. Astfel:

- cauze generale (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului, prevăzută de art. 34 C. pen., împiedicarea săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 51 C. pen.);

- cauze speciale (nedenunţarea săvârşită de un membru de familie - art. 266 alin. (4) C. pen. sau retragerea mărturiei mincinoase de către autor, în anumite situaţii, prevăzută de art. 273 alin. (3) C. pen.).

S-a arătat că, în cauză, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii unei cauze care înlătură răspunderea penală, şi anume prescripţia, care nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă, drepturilor persoanei vătămate/civile şi asupra acţiunii civile exercitate în cadrul procesului penal, dar produce efecte asupra altor măsuri, implicit şi asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat (instituţia prescripţiei operând ca o sancţiune pentru pasivitatea subiectului activ al acţiunii penale în desfăşurarea procedurilor şi pentru încălcarea termenului rezonabil al soluţionării unui dosar penal).

Deopotrivă, s-a apreciat că singura situaţie de obligare la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat ar fi fost aceea a existenţei unei cauze de nepedepsire (prescripţia nefiind o cauză de nepedepsire a infracţiunii, ci una de înlăturare a răspunderii penale pentru fapta comisă).

Cum în cauză nu s-a reţinut existenţa vreunei cauze de nepedepsire, s-a considerat că a fost obligată în mod nelegal la plata unei sume disproporţionate, cu titlu de cheltuieli judiciare (fără ca acestea să fie măcar defalcată pentru faza de urmărire penală şi faza de judecată în prima instanţă).

Prin susţinerile orale formulate în faţa instanţei de control judiciar, apelanta inculpată B., prin apărător ales, a formulat concluzii de admitere a apelului, desfiinţarea, în parte, a hotărârii atacate, strict sub aspectul înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 18.000 RON, în sensul dispunerii ca, în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

A susţinut că, în mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că raportat la împrejurarea că ar exista o cauză de nepedepsire, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., se impune obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât, în realitate, prescripţia răspunderii penale care a stat la baza pronunţării soluţiei de încetare a procesului penal este o cauză care înlătură răspunderea penală şi nu o cauză de nepedepsire.

În atare situaţie, a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., pentru că, nesolicitând continuarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie, inculpata nu poate fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, având în vedere alin. (3) al aceluiaşi articol, care arată că, în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Prin susţinerile orale formulate în faţa instanţei de control judiciar, apelantul inculpat A., prin apărător ales, a formulat concluzii de admitere a apelului, strict sub aspectul înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor judiciare către stat. Întrucât inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, nu îi sunt aplicabile prevederile art. 275 alin. (1) pct. 3 din C. proc. pen. Prin urmare, a susţinut că singurul text de lege aplicabil în ce priveşte cheltuielile de judecată este cel de la art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., astfel încât toate cheltuielile judiciare ar trebui să rămână în sarcina statului.

În ce priveşte apelul promovat de parchet, toţi apelanţii inculpaţi, prin apărător, au solicitat respingerea acestuia.

III. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 din C. proc. pen. cu referire la art. 420 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Pornind de la criticile formulate de procuror, se constată că prin Decizia Comisiei 2006/928/CE din 13 decembrie 2006, de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referinţă specifice în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei, Curtea a reamintit că România a aderat la un set de valori şi principii de care nu se poate dezice şi că este competentă în a judeca dacă legislaţia naţională este conformă cu dreptul Uniunii sau nu, din perspectiva respectării statului de drept şi al independenţei justiţiei. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene aminteşte Statelor membre că au obligaţia pozitivă pe de-o parte de a modifica legile care pot reprezenta un instrument de presiune pentru independenţa justiţiei şi pe de altă parte, de a evita luarea unor măsuri care pot fi percepute ca represive.

Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 21 decembrie 2021, cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, s-a reţinut, printre altele, că articolul 2 şi articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum şi Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia deciziile curţii constituţionale sunt obligatorii pentru instanţele de drept comun, cu condiţia ca dreptul naţional să garanteze independenţa curţii constituţionale menţionate în special faţă de puterile legislativă şi executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziţii. În schimb, aceste dispoziţii din Tratatul UE şi decizia menţionată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curţii constituţionale naţionale de către judecătorii naţionali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară.

De asemenea, principiul supremaţiei dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naţionale potrivit căreia instanţele naţionale de drept comun sunt ţinute de deciziile curţii constituţionale naţionale şi nu pot, din acest motiv şi cu riscul săvârşirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudenţa rezultată din deciziile menţionate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curţii, că această jurisprudenţă este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928.

În cauza Ivo Tarico şi alţii, nr. C-105/14 (Tarico I), CJUE a reţinut că o reglementare naţională în domeniul prescripţiei răspunderii penale poate aduce atingere obligaţiilor impuse statelor membre prin articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE, în ipoteza în care această reglementare naţională ar împiedica aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei naţionale. Revine instanţei naţionale sarcina de a asigura efectul deplin al articolului 325 alin. (1) şi (2) TFUE, lăsând, dacă este necesar, neaplicate dispoziţiile de drept naţional care ar avea ca efect împiedicarea statului membru vizat să respecte obligaţiile care îi sunt impuse prin articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE.

În cauza C-42/17 (Tarico II), CJUE a reiterat soluţia propusă prin hotărârea din data de 8 septembrie 2015, în cauza privindu-i pe Ivo Taricco şi alţii, potrivit căreia se vor lăsa neaplicate dispoziţiile din dreptul naţional, instituind însă, de data aceasta, o excepţie în ipoteza cazului în care neaplicarea determină încălcarea principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor datorită lipsei preciziei legii aplicabile sau în ipoteza aplicării retroactive a legii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.

Mai mult, se are în vedere art. 7 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care interzice de o manieră absolută aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul persoanei acuzate, consfinţind astfel un drept fundamental absolut de la care nu se poate deroga.

Prescripţia răspunderii penale în dreptul naţional

Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (4) C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022, "cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză şi termenele prevăzute de art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".

Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, Curtea Constituţională a declarat, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 09 iunie 2022, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reţinând că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraf 73).

Până la momentul publicării acestei decizii, la data de 9 iunie 2022, în Monitorul Oficial, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022, prin care a pus în acord dispoziţiile care reglementează cursul prescripţiei răspunderii penale cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Subsecvent deciziilor anterior menţionate şi modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.".

Drept urmare, în intervalul temporal 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 C. pen., motiv pentru care dispoziţiile art. 155 C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă, în condiţiile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi.

Se reţine aşadar că, în lipsa unor cauze de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale, termenele generale de prescripţie curg nestingherit de la data comiterii infracţiunilor sau de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, în cazul infracţiunilor continuate, iar împlinirea lor atrage prescripţia răspunderii penale.

În acest context, raportând aceste consideraţii teoretice la datele speţei, se constată că instanţa de fond în mod corect a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţi cu privire la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (A.), complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (2) C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen., complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (B.), fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen., abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (C.), ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

Pornind de la criticile formulate prin motivele de apel, în sensul înlăturării dispoziţiei privind încetarea procesului penal doar cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., respectiv instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen., instanţa de apel urmează să examineze intervenirea prescripţiei răspunderii penale doar cu privire la aceste infracţiuni.

Astfel, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, care a fost reţinută în sarcina inculpaţilor şi care se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, ale căror limite speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, termenul general de prescripţie prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, este de 8 ani.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) C. pen., termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, termenul curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

În raport de limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de abuz în serviciu, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, care a început să curgă la data de 14.03.2013 şi s-a împlinit la data de 13 martie 2021.

Aşadar, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, a procedat instanţa de fond, la data de 27 februarie 2023, prin pronunţarea soluţiei de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu faţă de fiecare dintre inculpaţii B., A. şi C.

Prin urmare, referitor la solicitarea reprezentantului Ministerului Public de înlăturare de la aplicare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, pe motiv că nu sunt compatibile cu legislaţia Uniunii Europene, nu este întemeiată, neputându-se reţine existenţa unei incompatibilităţi între jurisprudenţa CJUE şi aplicarea legii penale mai favorabile în materie de prescripţie a răspunderii penale ca urmare a evaluării incidenţei art. 155 alin. (1) din C. pen. în interpretarea Deciziilor Curţii Constituţionale.

Referitor la apelul declarat de inculpaţii B., A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale privind înlăturarea obligaţiei de plată a sumelor reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi de judecată, întrucât nu au solicitat continuarea procesului penal, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile formulate de inculpaţi, prin care au invocat greşita obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de prescripţie, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, poziţie ce nu a fost exprimată însă în prezenta cauză de către cei trei inculpaţi.

În conformitate cu art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a se pronunţa cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Astfel, instanţa reţine că deşi inculpaţii nu au solicitat continuarea procesului penal, prima instanţă a evaluat faptele inculpaţilor din perspectiva incidenţei art. 25 alin. (3) C. proc. pen., prin raportare la probatoriul administrat, cu referire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale având ca obiect material cererile de chemare în judecată depuse în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2012, nr. t/2012 şi nr. s/2012 ale Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a caracterului fals al celor şase înscrisuri reprezentând cererile de chemare în judecată depuse în dosarele amintite.

Prima instanţă a constatat că cererile de chemare în judecată, aflate la filele x din fiecare dintre anexele 4, 5, 6, 7, 8, 9 ale dosarului de urmărire penală (x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea), prezintă menţiuni suplimentare celor corespondente iniţial înregistrate la Tribunalul Bihor, respectiv cererilor de chemare în judecată comunicate instituţiei Prefectului Judeţului Bihor - SPCRPCIV, astfel încât a reţinut caracterul lor fals, dispunând desfiinţarea lor.

Prin urmare, constatând caracterul ilicit penal al faptelor inculpaţilor A., B. şi C., prima instanţă a reţinut că aceştia au culpă procesuală, dispunând, în temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., desfiinţarea celor şase înscrisuri.

În condiţiile în care, prima instanţă a constatat o culpă procesuală a celor trei inculpaţi, soluţionând aspecte ce privesc acţiunea civilă în procesul penal, conform denumirii marginale a articolului 25 din C. proc. pen., în mod corect, a dispus obligarea inculpaţilor la acoperirea cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 275 alin. (1), pct. 1, lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora "Cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate după cum urmează: 1. în caz de achitare, de către: (...) c) inculpatul care a fost obligat la repararea prejudiciului".

Or, dacă în cazul în care inculpatul, deşi a fost achitat, suportă cheltuielile judiciare avansate de stat, din cauza faptului că a fost obligat la repararea prejudiciului, pentru identitate de raţiune, cu atât mai mult, în cazul încetării procesului penal pentru împlinirea termenului prescripţiei răspunderii penale, când se aplică dispoziţiile art. 25 alin. (3) C. proc. pen., având culpă procesuală, înscrisul falsificat fiind consecinţa faptei sale ilicite, inculpatul trebuie să suporte cheltuielile efectuate de stat, în cauza în care instanţa a dispus desfiinţarea înscrisului respectiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în unanimitate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 17/PI/2023 din 27 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de procuror rămân în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată C., în cuantum de 300 RON, va rămâne în sarcina statului.

În majoritate:

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpaţii B., A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În unanimitate:

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Sentinţei penale nr. 17/PI/2023 din 27 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de procuror rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată C., în cuantum de 300 RON, rămâne în sarcina statului.

În majoritate:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpaţii B., A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelanţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată la data de 10 iulie 2023, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Opinie separată în sensul admiterii apelurilor formulate de inculpaţii B., A. şi C. şi înlăturarea obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat dispusă de prima instanţă (cu consecinţa rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor inculpaţilor).

În cauză, prin Sentinţa penală nr. 17/PI/2023 din data de 27.02.2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d), art. 5 C. pen., art. 155 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea Deciziilor nr. 297/2018, nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a ICCJ, s-a dispus soluţia încetării procesului penal faţă de inculpaţii B., A. şi C., urmare împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale pentru toate infracţiunile cu privire la care s-a dispus trimiterea acestora în judecată (soluţie menţinută în calea de atac a apelului).

Inculpaţii nu au solicitat continuarea procesului penal.

În aceste condiţii, consider că, în mod greşit, prima instanţă a dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat (câte 18.000 RON inculpaţii A. şi B. şi 13.000 RON inculpata C.), nefiind aplicabile dispoziţiile art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. căci, deşi s-a pronunţat faţă de inculpaţi încetarea procesului penal, fundamentul soluţiei nu îl reprezintă o cauză de nepedepsire, ci împlinirea termenului de prescripţie generală a răspunderii penale (cauză de înlăturare a răspunderii penale), după cum nu au incidenţă nici prevederile art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) C. proc. pen. fiindcă inculpaţii nu au solicitat continuarea procesului penal.

Prin urmare, prima instanţă trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen. în conformitate cu care în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Având în vedere motivele care au condus la lipsa unanimităţii asupra apelurilor inculpaţilor, se mai notează că, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., în caz de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - în cazul prescripţiei, instanţa soluţionează acţiunea civilă.

Însă, în cauză, nu s-a exercitat acţiunea civilă în raport de infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, având ca obiect material cererile de chemare în judecată depuse în dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2012, nr. t/2012 şi nr. s/2012 ale Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi nici cu privire la infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, reţinute în acuzare de procuror. Nici în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu nu există constituire de parte civilă, relevant fiind şi faptul că, prin rechizitoriu, nu s-a reţinut ca element constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu cauzarea unei pagube, ci vătămarea intereselor legitime ale Tribunalului Bihor şi atingerea prestigiului instituţiei care face parte din sistemul de justiţie.

Decizia nr. 586 din 13.09.2016 a Curţii Constituţionale (M.Of. nr. 1001 din 13.12.2016), care a stat la baza modificării art. 25 alin. (5) din C. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - în cazul prescripţiei (prin Legea nr. 9/2017), a vizat prin considerentele sale exclusiv situaţia în care, urmare soluţiei de încetare a procesului penal era lăsată nesoluţionată acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, apreciindu-se de instanţa de contencios constituţional că soluţia reglementată anterior admiterii excepţiei de neconstituţionalitate prelungeşte nejustificat procedurile judiciare în privinţa persoanei vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni, în situaţia prescrierii răspunderii penale a inculpatului, de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al acesteia, în componenta sa referitoare la dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, drept fundamental prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie (paragraf 21).

Totodată, consider că desfiinţarea înscrisurilor falsificate constând în cererile de chemare în judecată ce formează obiectul material al infracţiunilor de fals, în cauză, nu reprezintă o soluţionare a acţiunii civile.

Operaţiunea juridică a desfiinţării înscrisurilor mai sus menţionate este legată de soluţionarea acţiunii penale a procesului. În această ordine de idei, se evidenţiază că desfiinţarea vizează înscrisurile privite ca instrumentum probationem, iar nu ca act juridic privit ca manifestare de voinţă exprimată în vederea producerii de efecte juridice (negotium juris). De altfel, de principiu, operaţiunea de anulare a actului juridic (negotium juris) este străină procesului penal, iar acţiunea civilă ce are acest obiect nu este una delictuală.

Ca atare, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris constituie o soluţie specifică laturii penale a cauzei, corespunzătoare restabilirii ordinii încălcate prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, prin înlăturarea, în tot sau în parte, dintre înscrisurile producătoare de efecte juridice, a celor falsificate.

Desfiinţarea înscrisului nu constituie o modalitate prin care inculpatul repară prejudiciul cauzat prin infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Concluzia se impune dat fiind că rezolvarea acţiunii penale constă în verificarea validităţii înscrisului şi a condiţiilor de întocmire a acestuia, aspecte ce exced laturii civile a cauzei.

De altfel, în cuprinsul art. 397 C. proc. pen. - Rezolvarea acţiunii civile, nu enunţă ca modalitate de soluţionare a laturii civile a procesului penal desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

GGC - ED