Bailiff embezzlement and abuse of office: Appeal allowed in part, charges reclassified to abuse of office and defendant acquitted due to non-existence of the act; civil party appeal dismissed.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) partially admitted the appeals of the Public Prosecution Service and the defendant, quashing the appellate judgment in part to reclassify the charges related to a creditor from embezzlement and abuse of office into a single count of abuse of office, and subsequently acquitted the defendant on the grounds that the act did not exist; simultaneously, the ICCJ dismissed the civil party's appeal, maintaining the first-instance acquittal for embezzlement regarding a second sum of money, with a separate concurring opinion arguing for acquittal based on the statute of limitations. The dispute centered on whether a judicial bailiff, as a public official, could be criminally liable for embezzlement (art. 295 Penal Code) for retaining and withdrawing funds from a client's account, and whether the failure to transfer funds to a creditor constituted abuse of office after civil proceedings suspended and reversed the underlying execution. The decisive legal basis established that a judicial bailiff does not meet the specialized qualification of a "manager" or "administrator" (gestionar/administrator) required for embezzlement under Law No. 22/1969, as they lack an employment relationship and specific management duties over public property; however, regarding the abuse of office charge, the court found no criminal act because the suspension of enforcement by a civil court removed the bailiff's legal obligation to distribute the funds, rendering the conduct lawful under the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (5) C. proc. pen, art. 295 alin. (1) C. pen, art. 35 alin. (1) C. pen, art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 297 alin. (1) C. pen; Bailiff embezzlement and abuse of office: Appeal allowed in part, charges reclassified to abuse of office and defendant acquitted due to non-existence of the act; civil party appeal dismissed: The dispute centered on whether a judicial bailiff, as a public official, could be criminally liable for embezzlement (art. 295 Penal Code) for retaining and withdrawing funds from a client's account, and whether the failure to transfer funds to a creditor constituted abuse of office after civil proceedings suspended and reversed the underlying execution. The decisive legal basis established that a judicial bailiff does not meet the specialized qualification of a "manager" or "administrator" (gestionar/administrator) required for embezzlement under Law No. 22/1969, as they lack an employment relationship and specific management duties over public property; however, regarding the abuse of office charge, the court found no criminal act because the suspension of enforcement by a civil court removed the bailiff's legal obligation to distribute the funds, rendering the conduct lawful under the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the appeals and modifying the lower court's judgment regarding the criminal charges.
Provision applied to reclassify the legal qualification of the offense committed by the defendant.
Ground for acquitting the defendant on the grounds that the act did not exist for the abuse of office charge.
Legal basis for dismissing the civil party's appeal as unfounded.
Provision determining that the partial fee of the ex officio defender remains at the state's expense.
Provision imposing the obligation on the civil party to pay judicial costs to the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35 din data de 06 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea a două infracţiuni:
- delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - persoană vătămată SC B. SA;
- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. - persoană vătămată C.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 397 rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile SC B. SA şi C. împotriva inculpatului.
În baza art. 276 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin rechizitoriul din data de 30.09.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018, înregistrat sub nr. x/2020, la data de 02.10.2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. - funcţionar public în sensul legii penale - a încasat suma de 175.071 RON în contul de consemnare x deschis pe numele executorului judecătoresc (compusă din suma de 750 RON încasată în data de 27.06.2014, suma de 60.221 RON şi suma de 114.100 RON încasate în data de 29.07.2014), în urma popririi înfiinţate asupra conturilor debitorului B. SA deschise la D. (deşi această plată nu mai era datorată, întrucât debitorul acoperise integral debitul de executat în 32 dosare de executare deschise în anul 2011 la B.E.J. A., în sumă de 330.602 RON, la data de 16.06.2014) iar, după încasările succesive, şi-a însuşit aceste sume prin transferul lor iniţial în alt cont aparţinând B.E.J. A., iar, ulterior, prin retrageri în numerar efectuate în perioada 31.04 - 4.09.2014;
- abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. - funcţionar public în sensul legii penale - efectuând executarea silită în dosarul nr. x/2011, a încălcat, în scopul obţinerii unui folos patrimonial pentru sine, dispoziţiile art. 562 şi art. 563 din C. proc. civ. din 1865, norme care îi impun executorului judecătoresc obligaţia de a proceda la eliberarea sumei de bani realizată prin urmărirea silită către creditorul urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, până la acoperirea integrală a drepturilor sale, conform ordinii de preferinţă, iar inculpatul A. nu s-a achitat de această obligaţie, nefăcând nicio menţiune în dosarul de executare nr. x/2011 cu privire la încasarea sumei de 9.461 RON datorate creditorului C.;
- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. - funcţionar public în sensul legii penale - efectuând executarea silită în dosarul nr. x/2011, după ce a intrat în posesia sumei de 9.461 RON datorate creditorului C., la data de 28.03.2013, şi-a însuşit-o în interes propriu, retrăgând-o din contul de consemnare (cu menţiunea că, după declanşarea urmăririi penale la data de 2 octombrie 2018, inculpatul a restituit suma de 9.461 RON către B. SA, la data de 12 noiembrie 2018).
Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: plângerile, adresele şi declaraţiile părţii civile B.; ordonanţe de predare înscrisuri- f. x; copiile dosarelor de executare nr. x; copie dosar executare nr. x/2011 - copie dosar executare nr. x/2018; corespondenţa purtată de B. SA cu inculpatul A.; adresă B.; copie sentinţa civilă nr. x/26.05.2015 ; înscrisuri depuse de inculpat în apărare; ordonanţe obţinere şi analiză date; procese-verbale specialişti; referate obţinere date ; încheieri instanţă şi mandate de supraveghere tehnică; coroborate cu declaraţiile inculpatului A.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei s-au constatat următoarele:
- prejudiciul cauzat persoanei vătămate B. SA, în cuantum de 175.071 RON, nu a fost recuperat, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu această sumă;
- prejudiciul cauzat persoanei vătămate C., în cuantum de 9.461 RON, nu a fost recuperat, persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 12.000 RON.
Prin încheierea nr. 3 din 26.01.2011 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău, în baza art. 345 alin. (2) şi art. 346 alin. (3) lit. b) şi 4 indice 2 C. proc. pen., coroborat cu art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., astfel cum a fost acesta interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566 din 17 iulie 2017, în condiţiile art. 102 alin. (3) C. proc. pen., s-au admis cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea efectuării urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în prezenta cauză, legalitatea administrării probelor şi legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriu, formulate de inculpatul A., executor judecătoresc şi, totodată, avocat pe tabloul avocaţilor incompatibili din Baroul Bacău, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 din 30.09.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată, prevăzute de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, prevăzut de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. şi delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. privind concursul de infracţiuni.
S-au desfiinţat toate actele de urmărire penală, înţelegând prin această noţiune toate actele procesuale şi procedurale efectuate şi întocmite în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi organele de cercetare penală delegate de acesta, inclusiv cele de administrare a probelor, începând cu ordonanţa de extindere a urmăririi penale şi de schimbare a încadrării juridice nr. x/2018 din 21.06.2019 şi până la rechizitoriul de sesizare a instanţei nr. x/2018 din 30.09.2020, inclusiv, ca fiind efectuate cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală.
S-au exclus toate probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale începând cu data de 21.06.2019 şi până la data emiterii rechizitoriului, respectiv 30.09.2020, inclusiv.
S-a restituit cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în vederea declinării acesteia, în cursul urmăririi penale, către organul de urmărire penală competent atât după materie, cât şi după calitatea persoanei.
Prin încheierea nr. 202 din 09.03.2021 pronunţată de ÎCCJ s-au admis contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, intimatul inculpat A. şi partea civilă B., s-a desfiinţat încheierea menţionată mai sus şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, sub nr. x/2020/a1*, când judecătorul de cameră preliminară, prin încheierea nr. 9 din data de 19.05.2021, a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul A., s-a constatat legalitatea sesizării Curţii de Apel Bacău cu rechizitoriul nr. x/2018, emis la data de 30 septembrie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind pe inculpatul A., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.
Prezent la judecarea cauzei, instanţa i-a adus la cunoştinţă inculpatului învinuirea care i se aduce prin actul de sesizare a instanţei, precum şi faptul că are dreptul să nu facă nicio declaraţie, că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, iar dacă acceptă să dea declaraţii are obligaţia să spună tot ce ştie cu privire la învinuirile care i se aduc.
La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită din data de 05.10.2021, ulterior citirii în extras de către grefierul de şedinţă, în baza art. 374 alin. (1) C. proc. pen., a actului de sesizare a instanţei, inculpatul a fost întrebat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În prezenţa apărătorului ales, inculpatul A. a arătat că doreşte să se judece conform procedurii de drept comun, rezervându-şi dreptul de a da declaraţii la un termen subsecvent.
Cu privire la probele administrate în faza de urmărire penală, inculpatul a arătat că nu solicită o readministrare a lor, ci doar o audiere a părţii civile C.
Reprezentantul Ministerului Public şi reprezentantul părţii civile B. SA nu au solicitat readministrarea probelor din faza de urmărire penală.
La termenul de judecată din 20.10.2021, a fost audiată partea civilă C.
La solicitarea părţii civile SC B. SA, s-au depus la dosar înscrisuri din dosarele de executare întocmite de către inculpat (dos. i).
La solicitarea inculpatului, s-au depus la dosar înscrisuri reprezentând hotărâri judecătoreşti, extrase de cont ale inculpatului şi soluţii de practică judiciară, decizia civilă nr. 884/R/19.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul x/2011, sentinţa civilă nr. 12855/06.07.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2011, decizia civilă nr. 1185/R/14.05.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul x/2011, sentinţa civilă nr. 13681/11.09.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2011 şi procesul-verbal din data de 17.07.2015.
La termenul de judecată din data de 12.01.2022, instanţa a procedat la audierea inculpatului A. (vol II d.i.), în prezenţa apărătorului ales.
Analizând ansamblul materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 24.04.2018, reprezentanţii B. SA, cu sediul în Bucureşti, str. x, au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) C. pen., raportat la activitatea executorului judecătoresc A.. În plângerea formulată, persoana vătămată a menţionat faptul că, în urma înfiinţării unei popriri de către B.E.J. A. la D., unitatea bancară a virat, la datele de 20.06.2014 şi 29.07.2014, în contul executorului judecătoresc trei sume - 60.221 RON, 114.110 RON şi 750 RON, deşi această plată, în sumă totală de 175.071 RON, nu mai era datorată, iar ulterior executorul a refuzat restituirea ei.
Probele administrate în cauză au relevat că, prin sentinţa civilă nr. 656 din data de 15 aprilie 2011, pronunţată de magistraţii judecători din cadrul Tribunalului Bacău, în dosarul nr. x/2009, definitivă la data de 2 septembrie 2011, a fost admisă acţiunea pentru litigii de muncă având ca obiect drepturi băneşti promovată de reclamanţii E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL. şi MMMM., toţi reclamanţii cu sediul procesual ales la Cabinet avocat NNNN., în contradictoriu cu pârâta B. SA - membru B. şi a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant cota parte din profitul net obţinut în anii 2006, 2007 şi 2008, în cuantum de 5%, în sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
La data de 2 septembrie 2011, avocata OOOO., în calitate de presupus reprezentant al celor 87 de creditori a apelat la serviciile inculpatului A., solicitând executarea sentinţei civile nr. 656 din data de 15 aprilie 2011. În consecinţă, la B.E.J. A. au fost înregistrate 87 de dosare de executare, în cadrul cărora inculpatul A. a emis somaţii de plată, însoţite de procese-verbale de cheltuieli de executare şi rapoarte de expertiză întocmite individual pentru fiecare dosar, dar şi adrese de înfiinţare a popririi pentru creanţa în sumă totală de 907.130 RON, adresată mai multor unităţi bancare, printre care PPPP. şi D. (la data de 15.09.2011). În urma pronunţării unor hotărâri de către instanţele bucureştene în materia contestaţiilor la executare, creanţa a fost diminuată, iniţial, până la valoarea de 799.283 RON, iar ulterior, la valoarea de 330.602 RON.
La data de 13.06.2014, inculpatul a emis o adresă către PPPP. SA Bucureşti, în care menţiona că revine la adresa de înfiinţare poprire primită de unitatea bancară şi aduce la cunoştinţă că suspendarea executării pronunţată în dosarul nr. x/2014 se referă doar la cei trecuţi în acţiunea de chemare în judecată de către SC B. SA, 32 de creditori nefigurând ca intimaţi în dosarul respectiv. În consecinţă, inculpatul solicita băncii "ca în cursul zilei de astăzi sau în cel puţin o zi de la primirea prezentei să efectuaţi plata pentru creditorii din tabel, pentru suma totală de 330.602 RON". Adresa a fost semnată de inculpat şi purta ştampila B.E.J. A.
S-a arătat că suma de 330.602 RON a fost virată de debitorul SC B. SA, a fost poprită de bancă şi transferată prin ordin de plată în contul executorului judecătoresc de PPPP. SA Bucureşti, la data de 16.06.2014.
Deopotrivă, s-a constatat că inculpatul A. nu a procedat la dispunerea desfiinţării popririi prin adresă către D., deşi cauza în temeiul căreia s-a înfiinţat poprirea a încetat să mai existe, începând cu data de 16.06.2014. În urma solicitărilor repetate şi exprese ale debitorului B. SA, B.E.J. A. a emis şi către D. o adresă de sistare a popririi, însă abia la data de 26.11.2014. În consecinţă, în lipsa unei astfel de dispoziţii din partea inculpatului, unitatea bancară a procedat la virarea, la datele de 20.06.2014 şi 29.07.2014, în contul B.E.J. A., a trei sume - 60.221 RON, 114.110 RON şi 750 RON, totalizând 175.071 RON.
De asemenea, instanţa a mai arătat că inculpatul A., la data de 13.06.2014, a emis adresa menţionată anterior către PPPP. SA Bucureşti, în care făcea referire expresă la suma totală de executat (creanţă certă, lichidă şi exigibilă) de 330.602 RON. S-a menţionat şi faptul că, la data de 29.04.2016, inculpatul A. a dispus sistarea popririi în celelalte dosare de executare, pentru diferenţa de 468.861 RON, apreciindu-se că aceste documente demonstrează faptul că, în luna iunie 2014, executorul judecătoresc nu mai efectua executarea silită în bloc în toate cele 87 dosare de executare înregistrate sub nr. x/2011, hotărârile judecătoreşti pronunţate impunând împărţirea acestora în trei părţi, respectiv 32 dosare de executare vizând suma de 330.602 RON (executare realizată la data de 16.06.2014), 44 dosare de executare vizând suma de 468.861 RON (executare desfiinţată de instanţă prin sentinţa civilă nr. 10029 din data de 26.05.2015 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, irevocabilă prin decizia civilă nr. 376R/5.04.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă şi 21 dosare vizând suma de 107.847 RON (executare silită desfiinţată de instanţă, creditorii nu au mai declarat recurs).
Analiza datelor bancare efectuată de specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a relevat faptul că operaţiunea de încasare a sumei de 175.071 RON a fost consemnată în contul x astfel: 750 RON în data de 27.06.2014, 60.221 RON şi 114.100 RON în data de 29.07.2014. Cea mai mare parte a fost transferată de inculpat în data de 31.07.2014 în contul x, respectiv 173.480 RON. În perioada imediat următoare, inculpatul a retras din cont suma în numerar, astfel: 6.500 RON în data de 31.07.2014; 11.691 RON în data de 01.08.2014; 11.950 RON în data de 04.08.2014; 35.119 RON în data de 05.08.2014; 20.000 RON în data de 06.08.2014; 8.450 RON în data de 07.08.2014; 10.000 RON în data de 26.08.2014; 9000 RON în data de 27.08.2014; 8.940 RON în data de 28.08.2014; 23.034 RON în data de 01.09.2014; 26.186 RON în data de 02.09.2014; 31.922 RON în data de 03.09.2014; 84.393 RON în data de 04.09.2014, fiind trecută pe documentele justificative aferente retragerilor de numerar efectuate de A., la explicaţie, menţiunea Plată creditori sau Plată onorariu avocat.
Totodată, s-a reţinut că, la data de 1.10.2018, persoana vătămată C., domiciliată în com. Zemeş, jud. Bacău, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi înşelăciune, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) C. pen., raportat la activitatea executorului judecătoresc A.. În plângere, s-a precizat faptul că executorul judecătoresc a făcut demersuri pentru executarea silită a B. SA pentru suma de 9.761 RON, fără a exista o cerere a persoanei vătămate în acest sens, suma executată nefiindu-i virată.
Probatoriul administrat a demonstrat faptul că B.E.J. A. a înregistrat dosarul de executare nr. x/2011, urmare a cererii formulate de avocat OOOO. (în numele creditorului C.) prin care se solicita punerea în executare a sentinţei civile nr. 2108/17.12.2010 pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia civilă în dosarul nr. x/2008. La data de 11.05.2011, magistraţii Judecătoriei Moineşti au emis încheiere în dosarul nr. x/2011 prin care au admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de B.E.J. A. la cererea mai multor creditori (printre care şi C.), prin avocat OOOO.. În fapt, prin sentinţa civilă nr. 2108/2010, a fost admisă în parte acţiunea formulată de C., iar B. SA a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a unor drepturi băneşti, însumând valoarea de 9.461 RON. Suma a fost achitată integral, ca urmare a înfiinţării popririi la terţul poprit QQQQ. SA, terţul poprit virând, la data de 28.03.2013, din contul debitorului suma de 172.205 RON reprezentând debit şi cheltuieli de executare silită datorate de B. în dosarele de executare silită.
În condiţiile expuse, s-a arătat că suma de 9.461 RON a intrat, în mod cert, în contul executorului judecătoresc A. unde a rămas până la data de 12.11.2018, când inculpatul a restituit suma de 9.461 RON către B. SA, prin virarea ei din contul x în contul debitoarei deschis la QQQQ. SA.
Astfel, s-a precizat că partea civilă C. a luat cunoştinţă de fapta executorului judecătoresc în luna noiembrie 2016, la momentul primirii sentinţei civile nr. 14324 din data de 1.11.2016 pronunţate de magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2016. S-a reţinut că, prin această sentinţă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea B. SA în contradictoriu cu C. şi s-a dispus întoarcerea executării silite efectuate în baza sentinţei civile nr. 2108/2010, pârâtul fiind obligat să restituie suma de 9.461 RON actualizată cu rata inflaţiei. Sentinţa a rămas definitivă la data de 20.04.2018, în urma pronunţării deciziei civile nr. 136/R/2018 de către magistraţii judecători din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă. Pentru punerea în executare a acestei sentinţe, B. SA a apelat la serviciile executorului judecătoresc RRRR., fiind deschis dosarul de executare nr. x/2018. Suma (la care s-au adăugat cheltuielile de executare) a fost integral executată în luna noiembrie 2018, prin înfiinţarea popririi pe salariul debitorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 295 C. pen., constituie infracţiunea de delapidare însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
Din perspectiva obiectului juridic, acesta este constituit din relaţiile de serviciu privind administrarea şi gestionarea bunurilor aparţinând persoanelor juridice de drept public şi privat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, "gestionar, în înţelesul prezentei legi, este acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din C. pen. care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a acesteia".
Din analiza textului de lege enunţat rezultă că gestionarea de bunuri presupune efectuarea următoarelor activităţi:
- primirea unor bunuri, adică luarea în primire a bunurilor în cantitatea, calitatea şi sortimentul specificate în actele însoţitoare;
- păstrarea unor bunuri, respectiv deţinerea lor în depozit, asigurarea integrităţii acestora, în vederea efectuării, în condiţii normale, a mişcării bunurilor gestionate şi, corelativ, evidenţierea, întocmirea de registre care să reflecte în mod exact cantitatea, felurile şi calitatea bunurilor aflate în păstrare.
Momentul intrării unui bun în sfera bunurilor gestionate sau administrate de făptuitor este acela în care bunul intră în gestiunea sau administrarea acestuia.
Din perspectiva subiectului activ al infracţiunii de delapidare, acesta este dublu circumstanţiat, putând fi numai persoana care, la data săvârşirii faptei, are calitatea de funcţionar şi de administrator sau gestionar.
Calitatea de funcţionar public este definită de art. 175 C. pen., potrivit cu care:
"(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."
Curtea a reţinut însă că nu toţi funcţionarii publici, aşa cum este definită această categorie conform dispoziţiilor art. 175 C. pen., pot fi şi gestionari sau administratori.
Astfel, s-a considerat că persoanele care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora, cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, nu au calitatea de gestionar sau administrator.
De asemenea, s-a precizat că eventualele activităţi ilicite ale acestei categorii de funcţionari publici pot fi circumscrise altor norme de încriminare, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii, dar nu pot constitui infracţiunea de delapidare.
În acest sens, s-a arătat că gestionarii sau administratorii pot fi doar funcţionarii publici care exercită, singuri sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, respectiv din categoria celor care exercită funcţie publică de orice natură, în măsura în care aceasta este compatibilă cu calitatea de gestionar sau administrator.
În ceea ce priveşte noţiunea de "gestionar de fapt" - consacrată anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea C. pen. - în actuala reglementare, calitatea de "gestionar de fapt" nu conferă calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare, întrucât art. 175 C. pen. prevede în mod expres faptul că funcţionarul public trebuie să exercite "cu titlu permanent sau temporar" funcţia publică.
S-a menţionat că, în reglementarea anterioară (art. 147 C. pen. din 1968), era considerat funcţionar public orice persoană care exercita permanent sau temporar, "cu orice titlu", indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 din acelaşi cod.
S-a considerat, astfel, că, a interpreta altfel dispoziţiile art. 175 C. pen. ar presupune o extindere a efectelor legii prin analogie, ceea ce nu este posibil.
Prin administrator, potrivit reglementării în vigoare, se înţelege funcţionarul care are bunuri în administrare sau care are ca atribuţii principale de serviciu efectuarea de acte de administrare cu privire la întregul patrimoniu al unei unităţi, în raport cu natura şi scopul activităţii acesteia.
În egală măsură, s-a arătat că noţiunea de "administrator" se deosebeşte de cea de "gestionar" deoarece nu presupune îndeplinirea unor activităţi de primire, păstrare şi eliberare de bunuri, ci doar de conducere şi de dispoziţie cu privire la primirea, păstrarea, întrebuinţarea sau eliberarea de bunuri.
Sintetizând, din coroborarea dispoziţiilor art. 175 C. pen. şi art. 1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, prin raportare la norma de incriminare circumscrisă dispoziţiilor art. 295 C. pen., curtea a constatat că executorul judecătoresc nu îndeplineşte nici condiţia de administrator şi nici pe cea de gestionar, astfel încât faptele astfel cum au fost reţinute mai sus nu sunt prevăzute de legea penală (în acelaşi sens s-a dispus şi prin decizia penală nr. 49/R/08.04.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2020).
În condiţiile în care, inculpatul executor judecătoresc A. nu putea avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare, curtea nu a găsit necesar să analizeze dacă faptele reţinute în sarcina sa pot constitui elementul material al aceleiaşi infracţiuni (respectiv dacă inculpatul şi-a însuşit sumele de 9461 RON, respectiv 175.071 RON).
Aşa fiind, constatând că faptele inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală, Curtea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea a două infracţiuni:
- delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. - persoană vătămată SC B. SA;
- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. - persoană vătămată C.
Raportat la soluţia de achitare, curtea, în baza art. 397 rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile B. SA şi C. împotriva inculpatului.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, curtea a reţinut că prin actul de sesizare s-a reţinut că, prin neîndeplinirea obligaţiei de a proceda la eliberarea sumei executate către partea civilă C., inculpatul A. a încălcat, cu ştiinţă, dispoziţiile art. 562 din C. proc. civ. din 1865 care prevedeau că "suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului" dispoziţiile au corespondent în art. 864 C. proc. civ., potrivit căruia "dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului"). În situaţia existenţei unei pluralităţi de creditori, legiuitorul a prevăzut şi ordinea de preferinţă, în art. 563 din C. proc. civ. din 1865 (cu corespondent în art. 865 C. proc. civ.).
S-a mai arătat că procedura de eliberare a sumei este prevăzută în art. 569 din C. proc. civ. din 1865, care, în aliniatul 1, prevede că "eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile" şi în art. 570 din C. proc. civ. din 1865, care, în aliniatul 1, prevede că "despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul va întocmi de îndată un proces-verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente".
În rechizitoriu, s-a reţinut că probatoriul administrat a demonstrat, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul A. nu a efectuat niciun demers pentru eliberarea sumei către partea civilă C., încălcând dispoziţiile art. 562 şi art. 563 din C. proc. civ. din 1865. S-a considerat de către procuror că fapta de abuz în serviciu a fost comisă cu intenţie directă, pentru a-i înlesni inculpatului comiterea şi a infracţiunii de delapidare, aşa încât executorul judecătoresc A., după ce a intrat în posesia sumei de 9.461 RON, şi-a însuşit-o în interes propriu.
Prima instanţă a constatat că, din probele administrate în cauză a rezultat că prin sentinţa civilă nr. 2108/2010, a fost admisă în parte acţiunea formulată de C., iar B. SA a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a unor drepturi băneşti, însumând valoarea de 9.461 RON. Suma a fost achitată integral, ca urmare a înfiinţării popririi la terţul poprit QQQQ. SA, terţul poprit virând la data de 28.03.2013, din contul debitorului suma de 172.205 RON reprezentând debit şi cheltuieli de executare silită datorate de B. în dosarele de executare silită x/2011.
S-a mai arătat că prin încheierea irevocabilă din 29.03.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul x/2013, s-a admis cererea formulată de contestatoarea SC B. în contradictoriu cu intimatul şi s-a dispus suspendarea executării silite desfăşurate în dosarul de executare nr. x/2011 înregistrate la BEJ A., până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. x/2013.
Prin încheierea irevocabilă din 16.08.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, s-a admis cererea formulată de contestatoarea SC B. în contradictoriu cu intimatul C. şi s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare (x/2012).
Prin sentinţa civilă nr. 12821 din 24.10.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul x/2012, s-au admis cererile conexate (inclusiv dosarul conexat x/2013) în contradictoriu cu intimatul C., s-au anulat adresele de înfiinţare a popririi din datele de 01.08.2018 şi 11.03.2013, în dosarul de executare x/2011, întoarcerea executării, obligarea intimatului la restituirea sumelor încasate urmare a înfiinţării popririi prin adresele emise în data de 11.03.2013, în dosarul de executare x/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 14324/01.11.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea formulată de contestatoarea B. SA în contradictoriu cu intimatul C., prin care s-a dispus întoarcerea executării silite efectuate în baza sentinţei civile nr. 2108/17.12.2010 pronunţate de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2018, pârâtul fiind obligat să restituie reclamantei, suma de 9461 RON, actualizată cu rata inflaţiei.
Practic, s-a apreciat că pe fondul acestei situaţii de fapt, ignorată de Ministerul Public, s-a imputat inculpatului A. că, după ce instanţele civile au dispus suspendarea executării silite şi ulterior întoarcerea executării, acesta nu a făcut niciun demers pentru a elibera creditorului, până la acoperirea integrală a drepturilor sale, suma de bani realizată prin executare silită.
Instanţa a observat că, deşi vechiul C. proc. civ. nu conţinea dispoziţii exprese cu privire la suspendarea executării silite, practica judiciară este unanimă în a considera că aceasta reprezintă "un incident procedural care se materializează în sistarea temporară a tuturor actelor de urmărire şi determină în mod iremediabil sistarea oricărei activităţi de urmărire şi a oricărui act de executare".
Aceasta înseamnă că, pe timpul suspendării nu se mai poate îndeplini niciun act de urmărire silită. Astfel, actele încheiate anterior îşi păstrează valabilitatea dacă nu sunt desfiinţate şi acestea, iar procedura va fi reluată la încetarea cauzei care a determinat suspendarea executării silite.
De altfel, continuarea executării s-a dispus de executorul judecătoresc la cererea părţii interesate. S-a apreciat că reluarea executării se va face însă numai în măsura în care actele de executare sau executarea însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii.
S-a făcut trimitere la noul C. proc. civ. care cuprinde dispoziţii în ceea ce priveşte suspendarea executării silite în alin. (4) şi (5) din articolul 701. Astfel, potrivit alin. (4), actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare, iar potrivit alin. (5) după încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, a dispus continuarea executării, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii.
În ceea ce priveşte întoarcerea executării, curtea a reţinut că potrivit art. 4041 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865 în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.
Astfel, curtea a apreciat că, în condiţiile în care, inculpatul s-a supus întru totul dispoziţiilor legale dispuse în mod imperativ de instanţa civilă, cât şi dispoziţiilor legale privind întoarcerea executării, nu poate fi angajată răspunderea penală a acestuia, pentru că nu îi incumba obligaţia de a elibera creditorului suma de bani realizată prin executare silită, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească i s-a tranşat o anumită conduită de urmat, în cazul de faţă inculpatul A. s-a conformat întocmai acestei obligaţii care îi impunea în mod imperativ să mai îndeplinească sau să mai dispună vreo măsură ca efect al suspendării.
În acest context, curtea a considerat că inculpatul A. nu avea niciun temei legal să mai îndeplinească vreun act de executare după suspendarea executării silite de către instanţa civilă, şi ulterior, după întoarcerea executării, modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în aducerea la îndeplinire a dosarului de executare x/2011 relevă o aplicare corectă a legii în litera şi spiritul ei (în acelaşi sens s-a dispus şi prin decizia 22/A/01.02.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2020).
Pentru toate aceste motive, Curtea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 276 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva sentinţei penale nr. 35 din data de 06 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatul A. şi partea civilă SC B.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2020.
Prin motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 35 din data de 06.04.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bacău, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, pe fond, condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. şi delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. referitoare la concursul real de infracţiuni.
S-a apreciat că hotărârea atacată este netemeinică întrucât întregul probatoriu administrat în cele două faze ale procesului penal demonstrează vinovăţia inculpatului A. dincolo de orice dubiu rezonabil.
Rezumând fapta dedusă judecăţii, s-a arătat că inculpatul A. a încălcat, cu bună-ştiinţă dispoziţiile legale (normele procesual civile) ce îi reglementau activitatea, urmărind să cauzeze o pagubă persoanei vătămate C., iar ulterior şi-a însuşit două sume aflate în contul său, respectiv suma de 175.071 RON pe care trebuia să o restituie părţii civile B. SA şi suma de 9.461 RON intrată în contul său pe care trebuia să o distribuie părţii civile C.
A fost susţinut că motivarea judecătorului fondului nu se referă la calitatea de gestionar, astfel cum este definită de legislaţia penală, făcând exclusiv trimitere şi analogie la dispoziţiile Legii nr. 22/1969, care nu îşi găsesc, însă, aplicabilitatea, în prezenta speţă.
S-a considerat că executorul judecătoresc are, potrivit dispoziţiilor procesual civile şi legii executorilor judecătoreşti, atribuţii de gestionar ale sumelor intrate în contul său, pe care trebuie să le distribuie creditorilor, cu respectarea integrală a dispoziţiilor legale în materie.
Aşadar, s-a precizat că inculpatul A. şi-a însuşit în mod fraudulos suma de 175.071 RON (ce trebuia restituită B.) şi suma de 9.461 RON (ce trebuia predată creditorului C.), pe care le-a retras în mod ilegal din cont şi le-a folosit în interes propriu.
S-a considerat că, în mod netemeinic, judecătorul fondului a apreciat că inculpatul A. s-a supus dispoziţiilor legale dispuse în mod imperativ de instanţa civilă, cât şi dispoziţiilor legale privind întoarcerea executării.
Astfel, s-a apreciat că cele reţinute de instanţă nu au susţinere în probatoriul administrat care a demonstrat faptul că inculpatul A., după ce a primit în cont suma de 9.461 RON, la data de 28.03.2013, datorată creditorului C., nu a făcut niciun demers pentru a preda această sumă părţii civile, păstrând-o în cont pentru o perioadă de 5,6 ani şi restituind-o către B. SA doar după declanşarea urmăririi penale în cauză.
Faţă de aceste aspecte, s-a precizat că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. există, sunt prevăzute de legea penală, au fost comise cu vinovăţia cerută de lege şi sunt dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil, astfel că se impune condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. - funcţionar public în sensul legii penale -, a încasat suma de 175.071 RON în contul de consemnare x deschis pe numele executorului judecătoresc (compusă din suma de 750 RON încasată în data de 27.06.2014, suma de 60.221 RON şi suma de 114.100 RON încasate în data de 29.07.2014), în urma popririi înfiinţate asupra conturilor debitorului B. SA deschise la D. (deşi această plată nu mai era datorată, întrucât debitorul acoperise integral debitul de executat în 32 dosare de executare deschise în anul 2011 la B.E.J. A., în sumă de 330.602 RON, la data de 16.06.2014), iar, după încasările succesive, şi-a însuşit aceste sume prin transferul lor iniţial în alt cont aparţinând B.E.J. A., iar, ulterior, prin retrageri în numerar efectuate în perioada 31.07 - 4.09.2014;
- abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. - funcţionar public în sensul legii penale -, efectuând executarea silită în dosarul nr. x/2011, a încălcat, în scopul obţinerii unui folos patrimonial pentru sine, dispoziţiile art. 562 şi art. 563 din C. proc. civ. din 1865, norme care îi impun executorului judecătoresc obligaţia de a proceda la eliberarea sumei de bani realizată prin urmărirea silită către creditorul urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, până la acoperirea integrală a drepturilor sale, conform ordinii de preferinţă, iar inculpatul A. nu s-a achitat de această obligaţie, nefăcând nicio menţiune în dosarul de executare nr. x/2011 cu privire la încasarea sumei de 9.461 RON datorate creditorului C.;
- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. - funcţionar public în sensul legii penale -, efectuând executarea silită în dosarul nr. x/2011, după ce a intrat în posesia sumei de 9.461 RON datorate creditorului C., la data de 28.03.2013, şi-a însuşit-o în interes propriu, retrăgând-o din contul de consemnare (cu menţiunea că, după declanşarea urmăririi penale la data de 2 octombrie 2018, inculpatul a restituit suma de 9.461 RON către B. SA - la data de 12 noiembrie 2018), cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. referitoare la concursul real de infracţiuni.
Prin motivele de apel formulate de partea civilă SC B., s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, condamnarea inculpatului A. şi admiterea acţiunii civile, iar, în subsidiar, rejudecarea de către prima instanţă, având în vedere că aceasta nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare.
S-a apreciat că interpretarea primei instanţe în sensul că inculpatul A. nu este subiect activ calificat al infracţiunii de delapidare este nelegală şi netemeinică, deoarece în argumentarea soluţiei de achitare privind infracţiunea de delapidare sunt ignorate atribuţiile inculpatului, în calitate de executor judecătoresc, cu precădere, atribuţiile executorului judecătoresc în activităţile sale profesionale de consemnare a sumelor de bani.
Astfel, s-a arătat că inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a nesocotit în mod intenţionat şi abuziv dispoziţiile procesual civile ce instituiau reguli imperative de conducere şi desfăşurare a activităţii de distribuire a sumelor de bani rezultate din executarea silită, respectiv: a reţinut în mod abuziv suma de 175.071 RON, deşi executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2108/17.12.2010 pronunţată în dosarul nr. x/2008 fusese finalizată anterior. În această situaţie, executorul judecătoresc ar fi trebuit să restituie debitoarei (subscrisei) suma de 175.071 RON ca fiind suma rămasă disponibilă, în lumina dispoziţiilor art. 562 C. proc. civ. 1865; nu a procedat la citarea părţilor (creditorii şi subscrisa în calitate de debitoare) înainte de a proceda la eliberarea şi distribuirea sumelor executate, astfel cum stabilesc în mod imperativ dispoziţiile art. 569 din C. proc. civ. 1865.
De asemenea, s-a mai arătat că din interpretarea sistematică a textelor procesual civile în vigoare la data punerii în executare a sentinţei civile nr. 2108/17.12.2010, pronunţate în dosarul nr. x/2008 reiese faptul că inculpatul A. a condus în mod abuziv întreaga activitate de executare silită, însuşindu-şi fără temei şi suma de 175.071 RON, ulterior finalizării executării silite. În plus, deşi subscrisa a comunicat inculpatului A. numeroase solicitări prin care îl înştiinţa că a reţinut în mod eronat suma de 175.071 RON şi este necesar a se proceda la restituire, inculpatul a nesocotit toate aceste demersuri şi a procedat la retragerea în numerar a întregii sume, fapt recunoscut şi prin declaraţiile date de inculpat cu prilejul audierilor.
În subsidiar, a solicitat ca, în cazul în care instanţa va aprecia că inculpatul nu poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor de delapidare în infracţiuni de abuz în serviciu.
De asemenea, a arătat că, în cazul în care instanţa de judecată va aprecia că situaţia de fapt a însuşirii în mod abuziv a sumei de 175.071 RON nu se circumscrie sferei de incidenţă a dispoziţiilor art. 295 alin. (1) din C. pen. ce prevăd şi sancţionează infracţiunea de delapidare, a considerat că se impune punerea în discuţie a schimbării de încadrare juridică din infracţiunea de delapidare în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată (trei acte materiale) în scopul obţinerii de foloase pentru sine sau pentru altul, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., constând în: fapta inculpatului A. care, în calitate de executor judecătoresc în cadrul BEJ A. - funcţionar public în sensul legii penale - a încasat suma de 175.071 RON în contul de consemnare deschis pe numele executorului judecătoresc x (compusă din suma de 750 RON încasată în data de 27.06.2014, suma de 60.221 RON şi suma de 114.100 RON încasate în data de 29.07.2014), în urma popririi înfiinţate asupra conturilor debitorului B. SA deschise la D. (deşi această plată nu mai era datorată, întrucât debitorul acoperise integral debitul executat în 32 de dosare de executare deschise în anul 2011 la BEJ A. în sumă de 330.602 RON la data de 16.06.2014), iar, după încasările succesive, şi-a însuşit aceste sume prin transferul lor iniţial în alt cont aparţinând BEJ A., iar, ulterior, prin retrageri în numerar efectuate în perioada 31.07 - 4.09.2014.
Pe de altă parte, a solicitat a se observa faptul că prima instanţă s-a pronunţat în considerente numai asupra îndeplinirii condiţiei subiectului activ calificat al infracţiunii de delapidare, apreciind că nu se mai impune realizarea cercetării judecătoreşti asupra faptelor reţinute şi probate prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale. S-a arătat că omisiunea de cercetare judecătorească a fondului, urmată implicit de ignorarea întregului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, a condus la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu încălcarea principiului aflării adevărului şi a rolului activ al instanţei de judecată.
Totodată, s-a subliniat faptul că legalitatea şi loialitatea administrării mijloacelor de probă au fost supuse verificării realizate în procedura camerei preliminare, astfel că prima instanţă de fond ar fi trebuit să se pronunţe asupra faptelor existente în materialitatea lor şi nu doar asupra încadrării reţinute prin rechizitoriu. Astfel, s-a considerat că prima instanţă avea la dispoziţie punerea în discuţie din oficiu a schimbării încadrării juridice şi pronunţarea printr-o încheiere separată.
În acest sens, s-a apreciat că se impune desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea stabilirii corespondenţei dintre situaţia de fapt dovedită prin mijloacele de probă administrate (inclusiv prin declaraţia inculpatului A. din care reiese că a reţinut în mod netemeinic suma de 175.071 RON, declaraţie coroborată şi cu celelalte mijloace de probă) şi norma incriminatoare.
În sprijinul solicitării, s-a invocat cu titlu de practică judiciară relevantă sentinţa penală nr. 53/14.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul penal nr. x/2016 privind pe inculpatul A. şi pe inculpata OOOO.
De asemenea, s-a susţinut că o altă critică adusă sentinţei atacate vizează nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei penale apelate sub aspectul achitării inculpatul A. pentru fapta de abuz în serviciu motivat, în esenţă, de instanţa de fond prin faptul că "inculpatul s-a supus întru totul dispoziţiilor în mod imperativ prevăzute de lege" , situaţie în care a apreciat că fapta nu există şi, pe cale de consecinţă, a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) "fapta nu există".
În argumentare, s-a arătat că prima instanţă nu a luat în considerare probatoriul administrat (declaraţia persoanei vătămate C., sentinţa civilă nr. 12821/24.10.2013 pronunţată în dosarul civil nr. x/2012 la care s-a conexat dosarul civil nr. x/2013), stabilind în mod eronat întreaga situaţie de fapt ce are legătură cu persoana vătămată C.
Apelanta parte civilă a apreciat că inculpatul A. a săvârşit fapta de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen.
Mai mult, s-a arătat că s-a obţinut suspendarea provizorie a executărilor silite în data de 29.03.2013, iar, la 25.04.2013 a renunţat la judecarea cererii de suspendare în dosarul nr. x/2012 din simplul motiv că BEJ A., încă din data de 28.03.2013 (înainte cu o zi ca instanţa de judecată să pronunţe încheierea din data de 29.03.2013 de suspendare provizorie aferentă dosarului nr. x/2013), executase silit prin poprire suma de 172.185 RON pentru următoarele dosare de executare: x/2011.
A mai fost învederat că, în cadrul judecăţii în prima instanţă a dosarului nr. x/2012, având ca obiect contestaţie la executare, C. în calitate de pârât a formulat întâmpinare prin care a cerut admiterea contestaţiei formulate, având în vedere că acesta nu s-a adresat executorului A. cu cerere de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2108/17.12.2010.
În acest sens a arătat că, în judecarea dosarului nr. x/2012, prin pronunţarea sentinţei civile nr. 12821/24.10.2013, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin perimarea recursului declarat, instanţa de judecată a dispus anularea dosarelor de executare iniţiate de BEJ A., inclusiv dosarul de executare nr. x/2011 şi întoarcerea executării silite prin obligarea creditorilor, inclusiv a lui C., la restituirea sumelor executate. Instanţa de judecată a dispus obligarea creditorilor la restituirea sumelor de bani, deoarece BEJ A. executase deja suma de 172.185 RON, fiind de la sine înţeles că banii nu ar mai fi trebuit să se găsească în contul său de consemnaţiuni, ci la creditori. În urma recursului formulat în dosarul civil nr. x/2008, prin pronunţarea deciziei civile nr. 232/17.02.2014, Curtea de Apel Bacău a admis recursul şi a desfiinţat în parte sentinţa civilă nr. 2108/17.12.2010.
Concluzionând, s-a susţinut că, în conformitate cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a României, inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen., constând în îndeplinirea prin încălcarea legii a atribuţiilor de executor judecătoresc, cauzând prejudicii atât persoanei vătămate C., cât şi subscrisei.
În ceea ce priveşte latura civilă, raportat la ansamblul probatoriu administrat în cauză, în temeiul art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 1357 şi art. 1381 din C. civ., s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere a acţiunii civile şi de obligare a inculpatului A., la plata cuantumului prejudiciului cauzat prin infracţiune, în sumă totală de 175.071 RON, la care s-a adăugat dobânda legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie.
Prin concluziile scrise formulate de apelanta parte civilă B. SA, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi condamnarea inculpatului A. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa şi admiterea laturii civile.
Astfel, s-a arătat că fapta constând în încasarea fără drept a sumei de 175.071 RON, în urma popririi înfiinţate asupra conturilor debitorului B. deschise la D. şi însuşirea acestei sume constituie infracţiune şi este prevăzută de legea penală, instanţa omiţând să verifice elementele de tipicitate ale unei alte infracţiuni înainte de a pronunţa achitarea pentru încadrarea juridică de delapidare, reţinută prin rechizitoriu.
Prin urmare, fapta inculpatului de încasare fără drept a sumei de 175.071 RON, în urma popririi înfiinţate asupra conturilor debitorului B. deschise la D. şi însuşirea acestei sume constituie elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzut şi pedepsit de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 "în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime". Întrucât prin încasarea fără drept a sumei de 175.071 RON, inculpatul a obţinut pentru sine un folos necuvenit, a solicitat admiterea cererii de constituire parte civilă, aceasta fiind formulată pentru fapta ilicită de încasare fără drept, faptă penală ce atrage şi răspunderea civilă, nefiind condiţionată de reţinerea sau nu a încadrării de delapidare.
În continuare, s-a susţinut interpretarea eronată a dispoziţiilor C. proc. civ. reţinând, în esenţă, că, efectele încheierii pronunţate în data de 29.03.2013, în dosarul nr. x/2013 prin care instanţa civilă a dispus suspendarea provizorie a executării silite s-au produs până la data de 25.04.2013, când completul învestit cu soluţionarea contestaţiei la executare nr. x/2012 şi a cererii accesorii a suspendării executării silite s-a pronunţat prin încheiere interlocutorie asupra acestei din urmă cerere şi a constatat că subscrisa a renunţat la judecarea cererii de suspendare a executării silite din simplul motiv că aceasta a rămas fără obiect, din moment ce BEJ A. executase deja încă din data de 28.03.2013, suma de 172.185 RON.
Concluzionând, s-a arătat că BEJ A., începând cu data de 25.04.2013 (data la care instanţa a luat act de cererea subscrisei de renunţare la judecarea cererii accesorii de suspendare a executării silite şi data la care şi-a încetat efectele încheierea din data de 29.03.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 prin care instanţa civilă dispusese suspendarea provizorie) ar fi trebuit să întocmească acte de executare în conformitate cu prevederile procesual civile aplicabile -art. 403 alin. (1) şi (4), art. 458 alin. (1), art. 562 şi art. 569 din C. proc. civ. 1865 -, respectiv să distribuie sumele executate silit existente în contul său de consemnaţiuni către creditori, restul revenind subscrisei în calitate de debitor, aspecte ignorate de prima instanţă.
În schimb, BEJ A., sfidând legea, a reţinut suma de 172.185 RON în folosul propriu, motivând, fără temei legal, faptul că respectă o încheiere de suspendare provizorie a executării silite ce îşi încetase efectele începând cu 25.04.2013.
În plus, s-a susţinut că BEJ A. nu a respectat norme imperative, precum art. 5 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti referitor la legalitatea şi imparţialitatea activităţii executorilor judecătoreşti, art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti cu privire la respectarea dispoziţiilor legii de către executorii judecătoreşti, art. 46 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti referitor la interdicţia de dobândire a bunurilor supuse executării silite de către executorii judecătoreşti, art. 403 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ. 1865 referitor la suspendarea executării silite şi suspendarea provizorie, art. 3715 lit. d) din C. din proc. civ. 1865 care prevede că executarea silită încetează dacă titlul executoriu a fost desfiinţat, art. 458 alin. (1), art. 562, art. 569 alin. (1) din C. proc. civ. 1865, cu privire la eliberarea sumei de bani consemnate, cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.
În conformitate cu Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a României, inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen., constând în îndeplinirea prin încălcarea legii a atribuţiilor de executor judecătoresc, cauzând prejudicii atât părţii vătămate C., cât şi subscrisei.
De asemenea, s-a invocat cu titlu de practică judiciară relevantă sentinţa penala nr. 53/14.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul penal nr. x/2016 (nedefinitivă) privind, printre alţii, pe inculpatul A., prin care s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul A. fiind obligat în solidar la plata sumei de 2.000.000 RON către subscrisa.
Pe latură civilă, potrivit art. 19 şi art. 20 C. proc. pen., s-a formulat cerere de constituire parte civilă împotriva inculpatului A.. Sub aspectul probaţiunii, B. SA însuşindu-şi situaţia de fapt reţinută în rechizitoriul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ansamblul probatoriu administrat în faza de urmărire penală, cât şi pe timpul cercetării judecătoreşti (cerere de constituire parte civilă, note scrise, rezultatul supravegherii tehnice constând în extrasele de cont aferente operaţiunilor efectuate de inculpat, adreselor formulate şi trimise inculpatului prin care se solicita sistarea popririi instituite la D. şi restituirea sumelor poprite abuziv).
Raportat la ansamblul probatoriu administrat în cauză, în temeiul art. 19 şi 25 din C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 1357 şi 1381 din C. civ., s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere a acţiunii civile şi de obligare a inculpatului A., la plata cuantumului prejudiciului cauzat prin infracţiune, în sumă totală de 175.071 RON, la care se adaugă dobânda legală şi actualizarea cu indicele de inflaţie.
Prin motivele de apel formulate de inculpatul A., prin apărător ales, s-a precizat că sentinţa atacată este nelegală exclusiv sub aspectul temeiului achitării cu privire la acuzaţiile de delapidare. S-a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului formulat, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, achitarea sa cu privire la cele două infracţiuni de delapidare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., constatând că faptele nu există - că nu a existat o însuşire a sumelor de bani, aspect ce se impune a fi reţinut cu prioritate faţă de analiza condiţiilor cerute pentru subiectul activ al infracţiunii.
I. În legătură cu suma de 175.071 RON pretins a fi fost însuşită, a arătat că aceasta a fost virată de către D. în contul curent al BEJ A., şi nu în contul de consemnări al BEJ A. În acest sens, s-a precizat că aspectele reţinute în cuprinsul actului de sesizare cu privire la întrebuinţarea unor sume de bani în legătură cu diverse operaţiuni financiare nu relevă o însuşire a sumelor de bani de către inculpat din moment ce acele operaţiuni au fost efectuate din contul curent al BEJ (x), nu din contul de consemnări (x - în care se aflau banii reprezentând debitele din dosarele de executare silită).
II. În legătură cu suma de 9.461 din dosarul nr. x/2011 al creditorului C., aceasta a fost virată în contul de consemnări al BEJ A. şi a rămas în respectivul cont (x) până la momentul restituirii către B. (noiembrie 2018), după ce a aflat că acest creditor a avut dosarul de drepturi disjuns. Astfel, s-a precizat că nu există la dosarul cauzei nicio probă din care să reiasă că şi-ar fi însuşit respectiva sumă de bani din dosarul de executare silită. Faptul că din contul de consemnări au fost retrase unele sume de bani nu semnifică însuşirea sumei de 9.461 RON din moment ce în respectivul cont bancar existau şi alte sume de bani (din celelalte dosare de executare silită), sume care au fost retrase în legătură cu activitatea profesională din respectivele dosare.
Având în vedere aceste aspecte, s-a solicitat achitarea pentru cele două infracţiuni de delapidare întemeiate pe inexistenţa faptelor deduse judecăţii, având în vedere că şi-a îndeplinit în mod legal atribuţiile profesionale şi nu şi-a însuşit sumele de bani virate în legătură cu dosarele de executare silită.
Prin concluziile scrise formulate de apelantul inculpat A., prin apărător ales, având în vedere motivele de apel formulate de către partea civilă B. SA şi solicitarea procurorului de şedinţă din cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la termenul de judecată din data de 02.11.2022 - ambele cu privire la schimbarea de încadrare juridică din cele două infracţiuni concurente de delapidare (art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen.) în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, s-a solicitat respingerea, ca nefondate, a acestor cereri.
Sub un prim aspect, s-a arătat că nu se indică în niciuna dintre aceste două cereri de schimbare a încadrării juridice care sunt dispoziţiile legale presupus a fi încălcate cu ocazia desfăşurării atribuţiilor sale de serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art. 297 C. pen., din perspectiva laturii obiective, s-a considerat că infracţiunea de abuz în serviciu se poate săvârşi fie prin neîndeplinirea unei atribuţii de serviciu (forma omisivă a infracţiunii), fie prin îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor - adică îndeplinirea acestora cu încălcarea dispoziţiilor legale.
S-a arătat că nici procurorul şi nici partea civilă nu au indicat în cuprinsul cererii formulate care ar fi aceste dispoziţii legale încălcate de către inculpat, argumentându-se doar că executorul judecătoresc are calitatea de administrator pe lângă cea de funcţionar public şi că ar putea fi subiect activ al infracţiunii de delapidare.
De asemenea, s-a constatat că B. indică două texte de lege din C. proc. civ. din 1865 (art. 562 şi art. 569), texte care nu au însă legătură cu acuzaţia de delapidare. Nici dispoziţiile art. 671 C. proc. civ. actual, care prevăd atribuţii ale executorului judecătoresc în legătură cu sumele consemnate cu titlu de cauţiune - nu pot fi reţinute, întrucât în prezenta cauză este vorba despre sume executate cu titlu de debit din dosarele de executare silită. Totodată, dispoziţiile art. 788 C. proc. civ. invocate vizează tot eliberarea şi distribuirea sumelor de bani, ceea ce nu face obiectul prezentei cauze.
Astfel, s-a solicitat să se constate că indicarea textelor de lege pretins a fi încălcate de către funcţionarul public cu ocazia desfăşurării atribuţiilor de serviciu reprezintă un element esenţial pentru a putea aprecia o astfel de cerere de schimbare a încadrării juridice şi pentru a fundamenta o acuzaţie în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu.
Referitor la problema executării silite a sumei de 175.071 RON, s-a reamintit că există o soluţie definitivă cu privire la acuzaţia de abuz în serviciu, prin respingerea plângerii formulate împotriva soluţiei de clasare dispuse.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt dedusă judecăţii, s-a arătat că a fost trimis în judecată pentru că şi-ar fi însuşit suma de 175.071 RON virată de către D. în baza unui act legal de executare din anul 2011, aşa încât s-a apreciat că nu poate fi vorba despre o nerespectare a dispoziţiilor legale din această perspectivă, iar sumele care au fost virate nu şi le-a însuşit. S-a precizat că suma a fost virată în contul curent al BEJ A., a oprit onorariul de executor şi cheltuielile de executare (sume care puteau rămâne în contul curent al BEJ), iar restul sumei (173.480 RON) a fost virată în data de 31.07.2014, în contul de consemnări al cărui sold era, la acea dată de 506.312,01 RON. S-a susţinut că această operaţiune nu are valenţa unei însuşiri din moment ce a vizat tocmai virarea sumelor în contul care avea destinaţia de cont de consemnări.
În fine, s-a apreciat că nu sunt identificate atribuţiile de serviciu pretins a fi încălcate de către executorul judecătoresc în ceea ce priveşte modul în care sumele de bani au fost transferate în contul de consemnare, aşa încât nu poate fi vorba despre o exercitare cu încălcarea legii a atribuţiilor de serviciu.
Pentru aceste motive, s-a considerat că sunt nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi partea civilă B. SA şi a solicitat respingerea, ca nefondate, a acestora.
De asemenea, apelantul inculpat A., prin apărător ales, a transmis concluzii scrise, la data de 24 martie 2023, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău având în vedere că soluţia de achitare întemeiată pe inexistenţa faptei pentru infracţiunea de abuz în serviciu este legală şi temeinică, iar cu privire la infracţiunile concurente de delapidare reţinute în sarcina sa nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi subiect activ al acestei infracţiuni.
a. Referitor la infracţiunile de delapidare, inculpatul A. a considerat că fapta nu e prevăzută de legea penală, întrucât nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi subiect activ al acestei infracţiuni
Obiectul juridic al infracţiunii de delapidare este reprezentat de relaţiile sociale de serviciu ale căror formare şi desfăşurare implică o corectă gestionare şi administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei autorităţi publice, instituţii publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică - având în vedere sfera subiecţilor activi care pot săvârşi fapta în forma ei de bază (art. 295 alin. (1) C. pen.). Or, B. nu are niciuna dintre aceste calităţi, fiind o persoană juridică de drept privat. Interesele persoanelor juridice de drept privat sunt ocrotite prin forma atenuată a infracţiunii - prevăzută de art. 308 alin. (1) teză finală C. pen. (... ori în cadrul oricărei persoane juridice) - însă executorul judecătoresc nu se încadrează între aceste categorii de persoane. Totodată, s-a arătat că nici prin raportare la partea civilă C. nu sunt îndeplinite condiţiile preexistente pentru a reţine această infracţiune - nici între acesta şi executorul judecătoresc nu există relaţiile specifice obiectului juridic al infracţiunii.
Referitor la calitatea subiectului activ, deşi îndeplineşte funcţia de executor judecătoresc, nu se află în relaţii de serviciu ce presupun administrarea sau gestionarea unor bunuri care aparţin autorităţilor sau instituţiilor publice sau altor persoane juridice ce exploatează bunuri proprietate publică. Concluzionând, s-a precizat că executorul judecătoresc are calitate de funcţionar public, însă nu are şi calitate de angajat al părţii civile (debitor, respectiv creditor în dosarele de executare silită) şi nu are relaţii de serviciu ce presupun gestionarea bunurilor acesteia.
Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este unitatea - la care lucrează funcţionarul public sau un alt angajat ce are şi calitatea de gestionar sau administrator - prejudiciată prin activitatea ilicită, condiţie nu este îndeplinită în prezenta cauză/presupus subiect pasiv fiind debitorul din dosarele de executare silită (B.), respectiv creditorul din dosarele de executare silită (C.).
S-a solicitat să se constate, în concordanţă cu motivele avute în vedere de către prima instanţă, că activitatea sa, în calitate de executor judecătoresc, nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi subiect activ al infracţiunii de delapidare, întrucât acesta nu are calitatea cerută de lege - aceea de funcţionar public cu atribuţii de administrare sau gestiune. Cu toate acestea, în concordanţă cu motivele apelului, are prioritate constatarea inexistenţei faptei faţă de calitatea subiectului activ, motiv pentru care a solicitat schimbarea temeiului achitării.
b. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, s-a considerat, în acord cu soluţia instanţei de fond, că fapta nu există. După cum rezultă din probele administrate în prezenta cauză, pe de o parte domnul C. nu avea dreptul de a obţine suma de bani din executarea silită derulată de către BEJ A. şi, pe de altă parte, acesta însuşi a solicitat restituirea sumei executate la B. SA.
În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere în primul rând faptul că partea civilă C. nu avea dreptul (din punct de vedere obiectiv) de a primi suma de bani din dosarul de executare silită, având în vedere disjungerea dosarului său de drepturi, aspect ce nu a fost adus la cunoştinţa sa.
În al doilea rând, nu exista obligaţia de a încunoştinţa partea civilă C. cu privire la derularea actelor în dosarul de executare silită. Având în vedere că era reprezentat de avocat în dosarul de executare silită, executorul judecătoresc a încunoştinţat avocatul părţii civile cu privire la virarea sumei de bani, acesta având obligaţia de a înştiinţa creditorii.
În al treilea rând, s-a mai arătat că partea civilă C. însuşi a solicitat executorului judecătoresc să restituie suma respectivă de bani către B. şi a refuzat să o ridice. Cu privire la acest aspect, a avut mai multe declaraţii contradictorii, dar este cert faptul că aceasta a solicitat în mod expres executorului judecătoresc să restituie suma de bani către B., după cum a confirmat şi cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată - formulând prin e-mail o solicitare de acest tip. Prin urmare, şi-a manifestat dreptul de dispoziţie, indicând expres executorului judecătoresc că nu doreşte să ridice acea sumă de bani şi solicită ca ea să fie restituită către debitor.
Având în vedere aceste aspecte, s-a solicitat să se constate legalitatea şi temeinicia soluţiei de achitare cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu întemeiată pe inexistenţa faptei pronunţate de către prima instanţă prin sentinţa apelată.
c. În subsidiar, dacă se constată calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare, s-a solicitat a fi analizată prescripţia generală a răspunderii penale pentru aceste infracţiuni concurente şi dispunerea unei soluţii de încetare a procesului penal cu privire la acestea.
Pentru infracţiunea de delapidare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. c) rap. la art. 295 alin. (1) C. pen.
Cu privire la delapidarea sumei de 175.071 RON, data săvârşirii infracţiunii se reţine în rechizitoriu a fi data de 04.09.2014. Astfel, s-a solicitat să se constate că s-a împlinit prescripţia generală a răspunderii penale în data de 04.09.2022.
Cu privire la pretinsa delapidare a sumei de 9.461 RON, care ar fi avut loc în data de 28.03.2013, s-a apreciat că termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit încă din data 28.03.2021.
Luând în considerare termenul general de prescripţie a răspunderii penale, s-a arătat că prescripţia răspunderii penale s-a împlinit pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, iar legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispoziţiile C. pen., în reglementarea dintre 25.06.2018 şi 30.05.2022, care nu reglementau cauze de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale.
Cu privire la apelul formulat de către partea civilă B. SA, inculpatul A. a solicitat:
a. În primul rând, să se constate inadmisibilitatea apelului referitor la situaţia părţii civile C., în legătură cu dosarul de executare silită nr. x/2011.
Cu toate că atât B. SA, cât şi C. sunt părţi civile în prezenta cauză, prejudiciile pretins a fi fost cauzate acestora survin din fapte diferite - infracţiuni diferite - ce fac obiectul unor acţiuni penale distincte. B. SA nu poate formula apel în cauză pentru partea civilă C., aşa încât apelul formulat trebuie să fie respins, din această perspectivă, ca inadmisibil.
b. În al doilea rând, referitor la schimbarea de încadrare juridică solicitată de către partea civilă din infracţiunile de delapidare în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, s-a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
Referitor la suma de 175.071 RON, s-a evidenţiat că a fost cercetat inclusiv cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, dispunându-se prin rechizitoriu, clasarea, având în vedere neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale acestei infracţiuni.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere partea civilă B. SA, plângere respinsă prin încheierea nr. 8/P din 07.05.2021 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2020 (depusă de către inculpat la dosarul cauzei la termenul din data de 01.11.2021). Aşadar, referitor la procedura de executare a celor 175.071 RON s-a pronunţat deja o soluţie definitivă cu privire la acuzaţia de abuz în serviciu.
Concluzionând, s-a considerat că nu sunt identificate atribuţiile de serviciu pretins a fi încălcate de către executorul judecătoresc în ceea ce priveşte modul în care sumele de bani au fost transferate în contul x, aşa încât nu poate fi vorba despre o exercitare cu încălcarea legii a atribuţiilor sale de serviciu.
Având în vedere aceste aspecte, apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului său şi respingerea, ca nefondate, a apelurilor formulate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi partea civilă B. SA.
Mai mult, apelantul inculpat A., prin apărător ales, a transmis concluzii scrise şi la data de 21 aprilie 2023, prin care a precizat că modalitatea de executare prin poprire a avut şi are o reglementare specială, fapt adus la cunoştinţa procurorului de caz prin nota depusă la urmărirea penală.
Aşa cum a arătat şi în concluziile orale, poprirea are unele particularităţi faţă de celelalte modalităţi de executare silită, printre care dispoziţiile art. 459, în care este reglementată situaţia în care este aplicabilă procedura prevăzută de art. 562, 563 şi următoarele din C. proc. civ.
Art. 459 din C. proc. civ. are următorul conţinut: "În cazul în care sunt înfiinţate mai multe popriri şi sumele cuvenite creditorilor depăşesc suma urmăribilă din veniturile debitorului, terţul poprit în termenul prevăzut de art. 458 alin. (1), va reţine şi consemna suma urmăribilă şi va depune dovada consemnării la executorul judecătoresc. Distribuirea se va face potrivit dispoziţiilor art. 562 - 571".
Din dispoziţiile art. 459 reiese ca legiuitorul a înţeles să reglementeze singurul caz în care să se aplice, în materia popririi dispoziţiile art. 562, 563 şi urm. C. proc. civ. Nici judecătorul, cu atât mai puţin procurorul, nu poate să adauge la lege, prin aplicarea disp. art. 562, 563 şi urm. C. proc. civ. la alte situaţii de fapt.
În niciunul din dosarele de executare ce fac obiectul trimiterii în judecată nu există situaţia descrisă de legiuitor, fiecare dosar având un singur creditor.
Pentru ca B. aibă calitate procesuala cu privire la suma de 175.071 RON, ar fi trebuit să dovedească că această sumă i se cuvenea. Or, este cunoscut faptul că înaintea apariţiei noului C. proc. civ., hotărârile date în contestaţii la executare nu erau comunicate de instanţe şi executorului judecătoresc, ele trebuind să fie depuse la executor de partea interesată, în speţă, SC B. SA.
Examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, în limitele impuse de art. 417 C. proc. pen., constată, următoarele:
Analizând cu prioritate cererea părţii civile SC B. prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unei fapte, Înalta Curte constată, în unanimitate, că este nefondată.
Astfel, prin actul de sesizare a instanţei, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru: o infracţiune de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată SC B.), o infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.) şi o infracţiune de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată C.), asupra cărora prima instanţă s-a pronunţat prin sentinţă, respectând limitele investirii.
Cât priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată SC B.), Înalta Curte constată că prin rechizitoriul din data de 30 septembrie 2020, emis de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., clasarea cauzei faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) C. pen., persoană vătămată B. SA, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. Prin încheierea penală nr. 8/P din 7 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta SC B., împotriva soluţiei de clasare emise în data de 30.09.2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rechizitoriul nr. x/2018.
Cu privire la criticile privind fondul cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la acuzaţiile aduse în legătură cu partea civilă SC B., din probele administrate în cauză, în esenţă, rezultă următoarea situaţie de fapt:
În calitate de executor judecătoresc, inculpatul A., la solicitarea a 87 de creditori, formulată prin avocat OOOO., a început procedura de executare silită a sentinţei civile nr. 656 din data de 15 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2009, fiind înregistrate 87 de dosare de executare pentru suma totală de 907.130 RON, în cadrul cărora au fost înaintate adrese de înfiinţare a popririi mai multor unităţi bancare, printre care PPPP. şi D. (la data de 15.09.2011) însă, în timp, procedura a continuat doar în privinţa a 32 de creditori pentru de suma de 330.602 RON.
La data de 13.06.2014, B.E.J. A. a emis o adresă către PPPP. SA Bucureşti, în care solicita băncii "ca în cursul zilei de astăzi sau în cel puţin o zi de la primirea prezentei să efectuaţi plata pentru creditorii din tabel, pentru suma totală de 330.602 RON". Adresa este semnată de inculpat şi poartă ştampila B.E.J. A.
În urma acestei adrese, suma de 330.602 RON, virată de debitorul SC B. SA, a fost poprită de PPPP. SA Bucureşti şi transferată prin ordin de plată, la data de 16.06.2014, în contul executorului judecătoresc.
Inculpatul A. nu a dispus desfiinţarea popririi asupra conturilor SC B. SA deţinute la D. şi nu a înştiinţat imediat unitatea bancară despre sistarea popririi, astfel că D. a virat, în data de 27.06.2014, suma de 750 RON, iar, în data 29.07.2014, sumele de 60.221 RON, respectiv 114.110 RON, în contul B.E.J. A. - x, totalizând 175.071 RON. Cea mai mare parte a fost transferată de inculpat, în data de 31.07.2014, în contul x, respectiv 173.480 RON. În perioada imediat următoare, inculpatul a retras din cont suma în numerar, astfel: 6.500 RON, în data de 31.07.2014; 11.691 RON, în data de 01.08.2014; 11.950 RON, în data de 04.08.2014; 35.119 RON, în data de 05.08.2014; 20.000 RON, în data de 06.08.2014; 8.450 RON, în data de 07.08.2014; 10.000 RON, în data de 26.08.2014; 9000 RON, în data de 27.08.2014; 8.940 RON, în data de 28.08.2014; 23.034 RON, în data de 01.09.2014; 26.186 RON, în data de 02.09.2014; 31.922 RON, în data de 03.09.2014; 84.393 RON, în data de 04.09.2014, fiind trecută pe documentele justificative aferente retragerilor de numerar efectuate de inculpatul A., la explicaţie, menţiunea Plată creditori sau Plată onorariu avocat.
Reprezentantul Ministerului Public şi partea civilă SC B. au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de delapidare în infracţiunea de abuz în serviciu, în scopul dobândirii unui folos patrimonial pentru sine ori pentru altul, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Înalta Curte apreciază că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei, având în vedere faptul că, prin rechizitoriul din data de 30 septembrie 2020, emis de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., clasarea cauzei faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) C. pen., persoană vătămată B. SA, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală. În argumentarea acestei soluţii, în rechizitoriu s-a arătat că "se impune analizarea condiţiilor în care a fost comisă infracţiunea de abuz în serviciu, prin raportare la dispoziţiile art. 562 din C. proc. civ. din 1865, care prevedeau că suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului. În condiţiile în care această sumă era nedatorată de debitorul B. SA şi a intrat în contul B.E.J. A. doar ca urmare a manoperelor acestuia, nu se poate reţine că este realizată prin executarea silită. Mai mult, chiar dacă s-ar admite că suma de 175.071 RON a fost legal obţinută de executor, ea nu reprezintă o sumă rămasă disponibilă, în sensul art. 562 din C. proc. civ. din 1865, în condiţiile în care la dosarele de executare nr. x/2011 nu există procese-verbale de distribuire sume către creditori. În condiţiile expuse, suma de 175.071 RON apare ca fiind o plată nedatorată, fără a exista conotaţii penale prin raportare la dispoziţiile vechiul C. proc. civ., B. SA fiind îndreptăţită la restituirea ei".
Prin încheierea penală nr. 8/P din 7 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta SC B., împotriva soluţiei de clasare emisă în data de 30.09.2020 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin rechizitoriul nr. x/2018.
În condiţiile în care, în faţa instanţei de apel, se invocă de către Ministerul Public şi de către partea civilă, încălcarea de către inculpat a aceloraşi dispoziţii legale (dispoziţiile art. 562 din C. proc. civ. din 1865), iar situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, este aceeaşi cu cea reţinută în actul de sesizare, în baza căreia procurorul a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., clasarea cauzei faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) C. pen., fiind respinsă plângerea formulată de către petenta SC B., ca nefondată, prin încheierea penală definitivă nr. 8/P din 7 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte nu mai poate analiza infracţiunea de abuz în serviciu în privinţa căreia există o soluţie definitivă.
Privitor la infracţiunea de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (parte civilă SC B.), Înalta Curte, în majoritate, apreciază că soluţia de achitare dispusă de prima instanţă, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., este corectă.
Potrivit dispoziţiilor art. 295 C. pen., constituie infracţiunea de delapidare "însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează".
Aspecte teoretice privind infracţiunea de delapidare prev. de art. 295 C. pen.:
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale de serviciu ale căror formare şi desfăşurare implică o corectă gestionare şi administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei autorităţi publice, instituţii publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică.
Subiectul activ nemijlocit nu poate fi decât un funcţionar public care gestionează sau administrează bunurile unei autorităţi publice, instituţii publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. Autorul este de două ori calificat, pe de o parte, are calitatea de funcţionar public, iar, pe de altă parte, calitatea de administrator sau gestionar de bunuri care aparţin unei persoane juridice de drept public. Aceste două calităţi se cer a fi cumulativ îndeplinite, lipsa oricăreia ducând la excluderea infracţiunii de delapidare.
În cazul infracţiunii de delapidare, calitatea de funcţionar public este circumscrisă numai la acei funcţionari publici care, în virtutea raportului juridic cu unitatea publică, au atribuţii de gestionare sau administrare.
Subiectul pasiv la infracţiunea de delapidare nu poate fi decât autoritatea publică, instituţia publică sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de delapidare constă într-o acţiune de sustragere definitivă sau temporară a unui bun din patrimoniul public al unei persoane juridice în posesia sau detenţia căreia se află de către un funcţionar public care îl gestionează sau administrează. Această acţiune, potrivit dispoziţiei art. 295 C. pen., se poate realiza prin "însuşirea", "folosirea" sau "traficarea" bunurilor din patrimoniul public.
"Însuşirea", ca modalitate a sustragerii unui bun, constă, pe de o parte, dintr-un act iniţial de scoatere a unui bun din posesia sau detenţia unei persoane juridice dintre cele prevăzute în art. 176 C. pen. şi, pe de altă parte, dintr-un act subsecvent de trecere a acestuia în stăpânirea proprie a făptuitorului.
Un bun se socoteşte însuşit în momentul în care făptuitorul îl ia în stăpânire şi poate dispune de el, adică poate să-l consume, să-l folosească sau să-l înstrăineze.
"Folosirea", ca modalitate de realizare a sustragerii unui bun, constă dintr-un act iniţial de luare sau scoatere a unui bun din sfera patrimonială a unei unităţi publice şi apoi într-un act subsecvent de întrebuinţare a bunului scos, prin care se obţine un folos nelegal, în beneficiul făptuitorului ori a altei persoane, după care bunul este readus în patrimoniul instituţiei sau unităţii publice respective.
Ceea ce este caracteristic acestei modalităţi normative a infracţiunii de delapidare este, pe de o parte, împrejurarea că infractorul sau o altă persoană a tras foloase nelegale de pe urma folosirii unui sau unor bunuri din patrimoniul public, iar, pe de altă parte, că, prin folosire, bunul în cauză a fost scos temporar din sfera patrimonială în care se găsea şi, astfel, s-a creat o stare de pericol pentru patrimoniul public, constând în posibilitatea ca acel bun să fie pierdut, avariat de altcineva sau chiar ca autorul să convertească folosirea în însuşire.
"Traficarea", ca formă de sustragere şi modalitate normativă a elementului material al infracţiunii de delapidare, constă, pe de o parte, în scoaterea bunului din sfera patrimonială a unităţii sau instituţiei publice şi, pe de altă parte, din actul de speculare, în vederea obţinerii unui profit.
Traficarea unui bun proprietate publică aflat în gestiunea sau administrarea făptuitorului presupune ca, după scoaterea bunului din sfera patrimonială a unei persoane juridice publice, să fie dat în folosinţă altei persoane în schimbul unui profit sau câştig.
Urmarea imediată a infracţiunii de delapidare constă în scoaterea bunului din sfera patrimonială în care se găsea şi lipsirea unităţii publice de bunul sustras, de posibilitatea de a-l avea şi de a folosi bunul respectiv, ceea ce duce şi la producerea unei eventuale pagube persoanei juridice de drept public, precum şi la crearea unei stări de pericol pentru acele relaţii sociale referitoare la interesele publice, ocrotite prin incriminarea delapidării.
Prin "interes public" se înţelege orice situaţie, stare, activitate, de care este legat un interes al unei autorităţi, instituţii publice, al unei persoane juridice care administrează sau exploatează bunuri proprietate publică.
Delapidarea constituie infracţiune numai când este săvârşită cu intenţie directă sau indirectă.
Având în vedere aceste aspecte teoretice, Înalta Curte apreciază, pe de o parte, că infracţiunea de delapidare este o infracţiune de serviciu incompatibilă cu specificul faptei materiale imputate inculpatului A., iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege din perspectiva cerinţelor subiectului activ calificat, executorul judecătoresc nefiind un gestionar al sumelor de bani încasate, în procedura executării silite, de la debitor pentru a fi distribuite creditorului.
Totodată, nu există legătură între valoarea socială protejată prin norma de încriminare a infracţiunii de delapidare şi raţiunea reglementării obligaţiei prevăzute de Codul de procedură civilă, referitoare la virarea sumelor încasate de la debitor către creditor, într-un dosar de executare silită.
Înalta Curte analizează subiectul activ al infracţiunii de delapidare din perspectiva calităţii de gestionar de fapt sau de drept, respectiv de administrator, raportat la atribuţiile executorului judecătoresc prevăzute de Legea nr. 188/2000.
Calitatea de funcţionar public este definită de art. 175 C. pen., conform căruia:
"(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:
a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;
b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;
c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.
(2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru ca o persoană să fie considerată funcţionar public, nu conferă automat şi calitatea de gestionar sau administrator.
În speţă, Înalta Curte are în vedere atribuţiile executorului judecătoresc prevăzute de Legea nr. 188/2000:
"Art. 1
(1) Executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat, bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel.
(2) Executorii judecătoreşti îndeplinesc şi alte atribuţii date prin lege în competenţa lor.
Art. 2.
(1) Executorii judecătoreşti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public. (...)
Art. 4.
Coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti se exercită de către Ministerul Justiţiei. (...)
Art. 7.
Executorul judecătoresc are următoarele atribuţii:
a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare;
c) comunicarea actelor de procedură;
d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe;
e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească;
f) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.
g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.
h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a cecurilor, după caz;
i) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lui. (...)
Art. 60.
(1) Actele executorilor judecătoreşti sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente.
(2) Activitatea executorilor judecătoreşti este supusă controlului profesional, în condiţiile prezentei legi. (...)
Art. 61.
Cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ."
Analizând atribuţiile executorilor judecătoreşti prevăzute de Legea nr. 188/2000 prin raportare la dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor publice, se constată subzistenţa concluziei primei instanţe, în sensul că executorul judecătoresc nu este gestionar al sumelor de bani încasate de la debitori pentru a fi plătite creditorilor.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea 22/1969 "gestionar, în înţelesul prezentei legi, este acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din C. pen. care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a acesteia".
Analizând acest text de lege, Înalta Curte constată că, în cazul gestionarului, există un raport de muncă între acesta şi una dintre persoanele juridice dintre cele prevăzute de art. 176 din C. pen., în baza căruia are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a persoanei juridice angajatoare.
Or, executorul judecătoresc nu este angajat al unei persoane juridice, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, fiind învestit să îndeplinească un serviciu de interes public. Totodată, potrivit art. 39 alin. (1) teza I din acelaşi act normativ, "executorii judecătoreşti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale şi maximale stabilite de ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti". Astfel, raporturile dintre executorul judecătoresc şi părţile dintr-un dosar de executare silită nu reflectă existenţa unor raporturi de muncă, acesta primind un onorariu pentru serviciul prestat.
Pe de altă parte, executorul judecătoresc nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat gestionar de fapt, în sensul art. 31 din Legea nr. 22/1969, conform căruia "angajatul care primeşte, păstrează şi eliberează bunuri fără a avea calitatea de gestionar în înţelesul articolului 1 răspunde integral, aplicându-i-se în mod corespunzător prevederile prezentului capitol". Din analiza acestui articol rezultă că gestionarul de fapt este tot un angajat al unei persoane juridice, dintre cele prevăzute de art. 176 din C. pen., condiţie care nu este îndeplinită.
Deopotrivă, se evidenţiază că executorul judecătoresc nu este administrator în înţelesul dispoziţiilor art. 295 C. pen. Astfel, administratorul este funcţionarul care printre atribuţiile de serviciu le are şi pe acelea referitoare la efectuarea de acte de administrare cu privire la întregul patrimoniu al persoanei juridice în cadrul căreia prestează activitatea, atribuţii ce includ şi încheierea de acte de dispoziţie.
Calitatea de administrator o are acel funcţionar public în ale cărui atribuţii de serviciu intră şi efectuarea de acte de dispoziţie cu privire la bunurile ce aparţin autorităţii publice, instituţiei publice sau altei persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică. Asemenea acte de dispoziţie privesc planificarea, aprovizionarea, desfacerea, repartizarea plăţilor etc. şi sunt îndeplinite de funcţionarii publici special însărcinaţi cu atribuţii de conducere, atribuţii legate de dispoziţia patrimoniului autorităţii publice, instituţiei publice sau persoanei juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.
Există o deosebire între gestionar şi administrator, în sensul că primul vine în contact direct şi material cu bunurile datorită atribuţiilor sale legate de primirea, păstrarea sau eliberarea bunurilor, iar cel de-al doilea are numai un contact virtual, juridic cu bunurile pe care le administrează, concretizat în actele de dispoziţie pe care le ia cu privire la acestea.
În consecinţă, Înalta Curte, în majoritate, constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că executorul judecătoresc nu îndeplineşte nici condiţia de administrator şi nici pe cea de gestionar, astfel încât fapta acestuia, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzute de art. 295 din C. pen.
Având în vedere temeiul achitării, respectiv art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., precum şi dispoziţiile art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., în mod corect, prin sentinţa apelată, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă promovată de B. SA.
În acest context în care s-a stabilit că există o faptă, dar nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, este nefondată critica inculpatului A., prin care a vizat schimbarea temeiului achitării în cel reglementat de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există).
Privitor la acuzaţia adusă în legătură cu partea civilă C., din probele administrate în cauză, în esenţă, rezultă următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 2108/2010 din 17 decembrie 2010 definitivă şi executorie, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2008, a fost respinsă excepţia prescripţiei întemeiată pe art. 283 lit. c) din Codul Muncii, a fost admisă excepţia întemeiată pe art. 283 lit. c) din Codul Muncii, în ceea ce priveşte drepturile aferente anului 2005, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de mai mulţi reclamanţi, inclusiv partea civilă C., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, având ca obiect drepturi băneşti cum a fost completată. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile constând în aprovizionarea toamnă - iarnă pentru anii 2005, 2006, 2007, constând într-un salariu minim pe ramură, pentru fiecare an, în valoare actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor drepturile constând în contravaloarea unei cote de 4000 m3 gaze naturale, pentru anii 2006 şi 2007, pentru fiecare an, în valoare actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, corespunzător perioadei efectiv lucrate de fiecare reclamant.
B.E.J. A. a înregistrat dosarul de executare nr. x/2011, urmare a cererii formulate de avocat OOOO., în numele creditorului C., prin care se solicita punerea în executare a sentinţei civile nr. 2108/17.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă în dosarul nr. x/2008.
Suma de 9.461 RON a fost transferată integral în contul BEJ A., ca urmare a înfiinţării popririi la terţul poprit QQQQ. SA, terţul poprit virând la data de 28.03.2013 din contul debitorului suma de 172.205 RON, reprezentând debit şi cheltuieli de executare silită datorate de B. în dosarele de executare silită. Suma de 9.461 RON a rămas în contul BEJ A., până la data de 12.11.2018, când inculpatul A. a restituit suma de 9.461 RON către B. SA, prin virarea din contul x în contul debitoarei deschis la QQQQ. SA
Prin decizia civilă nr. 232 din 17 februarie 2014, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2008, s-au dispus următoarele:
"Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinţei civile nr. 2108/2010/17.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2008.
Modifică în parte sentinţa civilă nr. 2108/2D/2010 pronunţată în dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Bacău în sensul că:
Admite în parte acţiunea.
Respinge ca nefondat capătul de cerere privind cotă gaze-naturale pentru anii 2006, 2007, pentru intimaţii reclamanţi SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX., YYYY., ZZZZ., AAAAA., BBBBB., CCCCC., DDDDD., EEEEE., FFFFF., GGGGG., HHHHH.
Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea ca prescris a capătului de cerere privind cotă gaze-naturale pentru anul 2005 pentru aceiaşi intimaţi-reclamanţi.
Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la drepturi aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anii 2005, 2006, 2007 pentru aceiaşi intimaţi-reclamanţi.
Admite excepţia autorităţii de lucru judecat pentru ceilalţi intimaţi-reclamanţi.
Respinge acţiunea pentru autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi intimaţi-reclamanţi".
Prin această decizie, în privinţa părţii civile C., a fost desfiinţat titlul executoriu ce a stat la baza începerii executării silite în dosarul de executare nr. x/2011 aflat pe rolul BEJ A., fiind respinsă acţiunea formulată de C., pentru autoritate de lucru judecat.
Prin încheierea irevocabilă pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă, în data de 29.03.2013, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă cererea formulată de contestatoarea SC B. SA, în contradictoriu cu mai mulţi intimaţi, printre care se afla şi partea civilă C., dispunându-se suspendarea provizorie a executării silite ce se desfăşoară pe raza Sectorului 3 Bucureşti în mai multe dosare de executare înregistrate la BEJ A., inclusiv în dosarul nr. x/2011, până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare.
Prin încheierea irevocabilă pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă, în data de 16.08.2012, în dosarul nr. x/2012, a fost admisă cererea formulată de contestatoarea SC B. SA, în contradictoriu cu mai mulţi intimaţi, printre care se afla şi partea civilă C., dispunându-se "suspendarea provizorie a executării silite ce se desfăşoară pe raza Sectorului 3, până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare (x/2012)".
Prin sentinţa civilă nr. 12821 din 24.10.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, au fost admise cererile conexate formulate de contestatoarea SC B. SA, în contradictoriu cu mai mulţi intimaţi, printre care se afla şi partea civilă C., dispunându-se, printre altele, "anularea adreselor de înfiinţare a popririi din datele de 01.08.2012 şi 11.03.2013, precum şi procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.07.2012 emise în dosarele de executare (...) x/2011 (...) aflate pe rolul BEJ A.". S-a mai dispus întoarcerea executării silite şi au fost obligaţi intimaţii la restituirea sumelor încasate urmare a înfiinţării popririi prin adresele emise în data de 11.03.2011, în dosarele de executare aflate pe rolul BEJ A., inclusiv în dosarul nr. x/2011.
Prin decizia civilă nr. 1547 R din 26.06.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2012, a fost admis recursul declarat de mai mulţi recurenţi-intimaţi împotriva sentinţei civile nr. 12821 din 24.10.2013, pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-contestatoare SC B. SA, cu intimata-terţ poprit QQQQ. şi cu intimaţii IIIII., JJJJJ., C., a fost modificată în totalitate sentinţa recurată, în sensul că a fost respinsă contestaţia la executare, ca neîntemeiată.
În luna noiembrie 2016, la momentul primirii sentinţei civile nr. 14324 din data de 1.11.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, partea civilă C. a luat cunoştinţă de faptul că în dosarul de executare nr. 904/2011, SC B. SA a virat suma de 9.461 RON în contul BEJ A.. Prin această sentinţă, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea B. SA în contradictoriu cu C. şi s-a dispus întoarcerea executării silite efectuate în baza sentinţei civile nr. 2108/2010, pârâtul fiind obligat să restituie suma de 9.461 RON actualizată cu rata inflaţiei. Sentinţa a rămas definitivă la data 20.04.2018, prin decizia civilă nr. 136/R/2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă. Pentru punerea în executare a acestei sentinţe, B. SA a apelat la serviciile executorului judecătoresc RRRR., fiind deschis dosarul de executare nr. x/2018.
Prealabil, Înalta Curte va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public, din infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. pen. "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".
Prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial, nr. 517 din 08 iulie 2016, s-a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".
Potrivit dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 "în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime".
Conform dispoziţiilor art. 295 C. pen., constituie infracţiunea de delapidare "însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează".
Aspecte teoretice privind infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.:
Obiectul juridic special al infracţiunii de abuz în serviciu este complex, fiind constituit, pe de o parte, din relaţiile sociale ale căror normală formare, desfăşurare şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără asigurarea bunului mers al activităţii autorităţilor publice, instituţiilor publice sau a altor persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, a persoanelor juridice de interes public sau a oricăror alte persoane juridice, împotriva abuzurilor funcţionarilor publici sau a altor persoane care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice, iar, pe de altă parte, din relaţiile sociale privind ocrotirea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii de abuz în serviciu, varianta tip, este circumstanţiat. Poate fi numai un funcţionar public, în înţelesul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. pen. sau o persoană care, potrivit prevederilor art. 175 alin. (2) C. pen., exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Subiect pasiv este autoritatea publică, instituţia publică, persoana juridică publică sau privată ori persoana căreia i s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime.
Elementul material la varianta tip prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen. constă fie în neîndeplinirea unui act, fie în îndeplinirea acestuia în mod defectuos.
Termenul "act" folosit de legiuitor are înţelesul de operaţiune care trebuie efectuată de funcţionarul public sau persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită.
Prin "neîndeplinirea unui act" se înţelege omisiunea făptuitorului de a efectua operaţia pe care era ţinut să o efectueze, iar prin "îndeplinirea în mod defectuos a unui act" se înţelege efectuarea unei operaţii altfel decât trebuia efectuată.
Neîndeplinirea unui act poate consta şi în lăsarea în nelucrare a unui act început şi care trebuia să fie desăvârşit.
Pentru întregirea elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, se cere ca oricare dintre actele incriminate să se efectueze de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu sau de către o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, un serviciu de interes public, cu ocazia, în cadrul sau în timpul îndeplinirii atribuţiunilor de serviciu.
Urmarea imediată constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din unitatea în care îşi desfăşoară activitatea subiectul activ al abuzului în serviciu. Această urmare este condiţionată de producerea sau cauzarea unei pagube aduse în patrimoniul unei persoane fizice sau a unei persoane juridice ori de o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau a unei persoane juridice.
Prin "cauzarea unei pagube" se înţelege producerea unei pierderi materiale suferite de o persoană fizică sau juridică, subiect pasiv al abuzului în serviciu, generată de actul abuziv al funcţionarului public sau al altei persoane care exercită un serviciu de interes public.
Prin "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane.
Forma de vinovăţie cerută de norma de incriminare a abuzului în serviciu, varianta prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., este intenţia manifestată în oricare dintre modalităţile sale normative (directă, indirectă).
Aspecte teoretice privind infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 C. pen. au fost prezentate în cazul analizării acuzaţiei aduse în legătură cu partea civilă SC B. SA, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Având în vedere consideraţiile teoretice privitoare la infracţiunea de abuz în serviciu şi infracţiunea de delapidare, Înalta Curte apreciază că cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de reprezentantul Ministerului Public, este fondată.
În esenţă, procurorul a reţinut că fapta inculpatului A., de a încasa, la data de 28.03.2013, suma de 9.461 RON în contul de consemnaţiuni al BEJ A., în procedura executării silite desfăşurate în dosarul nr. x/2011, privind pe C., pe care nu a transferat-o creditorului, ci a rămas în contul BEJ A. până la data de 12.11.2018, când a fost restituită debitoarei SC B. SA, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere şi ale infracţiunii de delapidare.
Aceeaşi situaţie de fapt nu poate realiza elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi ale infracţiunii de delapidare, ambele făcând parte din grupul infracţiunilor de serviciu, prin care se vatămă mai întâi relaţia de serviciu şi în subsidiar se afectează patrimoniul unei persoane juridice (Expunerea de motive a C. pen.).
Faptul că inculpatul, în calitate de executor judecătoresc, a încasat de la debitorul SC B. SA, suma de 9.461 RON, dar nu a transferat-o creditorului C., folosind-o până la data de 12.11.2018, obţinând un folos pentru sine, ar putea realiza elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
Dacă s-ar reţine şi infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 C. pen., ar însemna ca inculpatul să fie cercetat şi, eventual, pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă.
În acest context, Înalta Curte, în unanimitate, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (parte civilă C.) într-o singură infracţiune de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
În privinţa acestei infracţiuni, în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:
"fapta inculpatului A. care, în calitate de executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A. - funcţionar public în sensul legii penale, efectuând executarea silită în dosarul nr. x/2011, a încălcat, în scopul obţinerii unui folos patrimonial pentru sine, dispoziţiile art. 562 din C. proc. civ. din 1865 (conform cărora suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului) şi art. 563 din C. proc. civ. din 1865 (1. În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus şi alţi creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel: [...] b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora ...), norme care îi impun executorului judecătoresc obligaţia de a proceda la eliberarea sumei de bani realizată prin urmărirea silită către creditorul urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, până la acoperirea integrală a drepturilor sale, conform ordinii de preferinţă, or, inculpatul A. nu s-a achitat de această obligaţie, nefăcând nicio menţiune în dosarul de executare nr. x/2011 cu privire la încasarea sumei de 9.461 RON datorate creditorului KKKKK., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.".
Raportat la această încadrare juridică şi la succesiunea în timp a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, atât cu privire la titlul executoriu ce a stat la baza executării silite, cât şi în privinţa contestaţiilor la executare şi a cererilor de suspendare a executării silite, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. nu există, întrucât inculpatul nu avea niciun temei legal să mai transfere suma de bani creditorului C., după suspendarea executării de către instanţa civilă, modul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în aducerea la îndeplinire a dosarului de executare relevând o aplicare corectă a legii în litera şi spiritul ei.
Astfel, după ce la data de 28.03.2013, terţul poprit QQQQ. SA a virat suma de 9.461 RON în contul BEJ A., din contul debitorului SC B. SA, în vederea transferării către creditorul C., prin încheierea irevocabilă pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă, în data de 29.03.2013, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă cererea formulată de contestatoarea SC B. SA, în contradictoriu partea civilă C., dispunându-se suspendarea provizorie a executării silite în dosarul nr. x/2011, până la soluţionarea cererii de suspendare din cadrul contestaţiei la executare.
Prin sentinţa civilă nr. 12821 din 24.10.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, au fost admisă cererea formulată de contestatoarea SC B. SA, în contradictoriu partea civilă C., dispunându-se, "anularea adreselor de înfiinţare a popririi din datele de 01.08.2012 şi 11.03.2013, precum şi procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.07.2012 emise în dosarele de executare (...) x/2011 (...) aflate pe rolul BEJ A.". S-a mai dispus întoarcerea executării silite şi au fost obligaţi intimaţii la restituirea sumelor încasate urmare a înfiinţării popririi prin adresele emise în data de 11.03.2011, în dosarele de executare aflate pe rolul BEJ A., inclusiv în dosarul nr. x/2011.
Prin decizia civilă nr. 232 din 17 februarie 2014, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2008, a fost admis recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva sentinţei civile nr. 2108/2010/17.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2008, a fost modificată, în parte sentinţa recurată, în sensul că a fost respinsă acţiunea formulată de C., pentru autoritate de lucru judecat.
Semnificative sunt dispoziţiile legii procesual civile care reglementează suspendarea executării silite. În acest sens, art. 701 din C. proc. civ. prevede că:
"(1) Executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţă. (...)
(3) Pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel.
(4) Actele de executare efectuate în ziua soluţionării cererii având ca obiect suspendarea, fie şi provizorie, a executării silite sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de suspendare şi a contestaţiei la executare.
(5) După încetarea suspendării, executorul, la cererea părţii interesate, va dispune continuarea executării, în măsura în care actele de executare sau executarea silită însăşi nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată ori acestea nu au încetat prin efectul legii".
În speţă, iniţial, prin încheierea irevocabilă pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă, în data de 29.03.2013, în dosarul nr. x/2013, s-a dispus suspendarea executării silite în dosarul x/2011 aflat pe rolul BEJ A., apoi, prin sentinţa civilă nr. 12821 din 24.10.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. x/2012, au fost anulate formele de executare, iar, ulterior, prin decizia civilă nr. 232 din 17 februarie 2014, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2008, în privinţa reclamantului C., a fost modificată sentinţa civilă nr. 2108/2010/17.12.2010 pronunţată de Tribunalul Bacău, fiind respinsă acţiunea formulată de reclamant pentru autoritate de lucru judecat. Astfel a fost desfiinţată sentinţa ce constituia titlul executoriu ce a stat la baza procedurii executării silite.
În acest context, Înalta Curte constată că, pe timpul suspendării, inculpatul A. nu mai putea îndeplini niciun act de urmărire silită. Actele de executare încheiate anterior au fost desfiinţate, iar, ulterior, a fost desfiinţată şi sentinţa civilă a cărei executare silită a solicitat-o creditorul C., prin avocat.
Inculpatul A. a respectat dispoziţiile hotărârilor instanţelor civile, context în care nu poate fi angajată răspunderea penală a inculpatului, pentru că nu îi incumba obligaţia de a transfera suma de de 9.461 RON către partea civilă C., în perioada în care a fost suspendată executarea. După ce a fost desfiinţat titlul executoriu, nu mai exista niciun motiv pentru ca partea civilă C. să primească suma de bani de la executorul judecătoresc.
Norma prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu presupune inexistenţa niciunui element de fapt, respectiv cazul nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă la inexistenţa faptei pe care, în norma de incriminare, o descrie verbum regens. Aşadar, cazul de împiedicare rămâne incident şi când există o anume conduită, dar ea nu este cea prevăzută ca element material al infracţiunii.
Înalta Curte mai reţine că, deşi apelanta SC B. SA, în motivele de apel, a criticat soluţia primei instanţe în privinţa faptelor comise în raport cu partea civilă C., această apelantă nu are interes în a formula aceste critici, în condiţiile în care, în actul de sesizare, s-a reţinut că persoana prejudiciată prin prezenta infracţiune de abuz analizată, a fost creditorul C., debitorul SC B. SA neavând calitatea de persoană vătămată în raport de această acuzaţie.
Pentru toate considerentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte, în unanimitate, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi apelantul inculpat A.
Va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată, şi, rejudecând:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (parte civilă C.), în infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va dispune achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (parte civilă C.), întrucât fapta nu există.
Având în vedere temeiul achitării, precum şi dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., va respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă C., deoarece nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, neexistând fapta ilicită.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în sumă de 600 RON, va rămâne în sarcina statului.
În majoritate, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă SC B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii.
În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată apelanta parte civilă SC B. SA la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În unanimitate:
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 35 din data de 06 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. şi infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (parte civilă C.), în infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. (parte civilă C.), întrucât fapta nu există.
Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 600 RON, rămâne în sarcina statului.
În majoritate:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă SC B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei decizii.
Obligă apelanta parte civilă SC B. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată la data de 10 iulie 2023, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Cu opinie separată în sensul admiterii apelului formulat de partea civilă SC B. şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pe latură penală, numai în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (parte civilă SC B.), reţinută în sarcina inculpatului A., în sensul încetării procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi, pe latură civilă, numai în privinţa acţiunii exercitate de partea civilă SC B., în sensul admiterii, implicit pe aspectul cheltuielilor judiciare prilejuite de judecata apelului acestei părţi civile, cheltuieli ce ar fi rămas în sarcina statului.
Problematica ce a primit o soluţionare diferită
În dezacord cu opinia majoritară, faptele inculpatului A. se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din C. pen. (parte civilă SC B.). Dezacordul poartă, în esenţă, asupra calităţii de gestionar sau administrator de fapt al executorului judecătoresc.
Acuzaţia
Constituie infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 din C. pen., însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
În actul de sesizare s-a reţinut, în sarcina inculpatului, că, în calitate de executor judecătoresc, fiind funcţionar public în sensul legii penale, a încasat suma de 175.071 RON în contul de consemnare, în urma popririi înfiinţate asupra conturilor debitorului B. SA, deschise la D., deşi această plată nu mai era datorată, întrucât debitorul acoperise integral debitul, iar, după încasările succesive, şi-a însuşit aceste sume prin transferul lor, iniţial în alt cont aparţinând B.E.J. A., iar, ulterior, prin retrageri în numerar efectuate în perioada 31.04 - 4.09.2014. Procurorul semnatar al rechizitoriului a evaluat că această bază factuală ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare în formă continuată.
Obiectul judecăţii
Caracterizarea în drept în privinţa infracţiunii având ca parte civilă SC B., nu poate fi reformată în infracţiunea de abuz în serviciu,în condiţiile evaluării certe anterioare a procurorului care a dispus distinct clasarea pentru infracţiunea de abuz în serviciu, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., soluţie menţinută în plângere (asupra chestiunii schimbării încadrării juridice completul a evaluat în unanimitate).
Ca urmare, acuzaţia emisă în raport cu infracţiunea săvârşită împotriva părţii civile SC B., nu ar putea fi recalificată ca abuz în serviciu fără a se încălca limitele judecăţii.
Cadrul normativ incident în prezenta cauză
Art. 7 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti enumeră atribuţiile acestora în cadrul procedurii executării silite.
Art. 671 din C. proc. civ.: (1) Depunerea sau consemnarea oricărei sume în scopul participării la desfăşurarea, potrivit legii, a executării silite ori al obţinerii suspendării executării silite, depunerea sumelor cu afectaţiune specială, precum şi depunerea sau consemnarea sumelor reprezentând veniturile bunurilor urmărite ori preţul rezultat din vânzarea acestor bunuri se fac la D. - SA, Trezoreria Statului sau la orice altă instituţie de credit care are în obiectul de activitate operaţiuni de consemnare la dispoziţia instanţei de executare sau a executorului judecătoresc.
(3) Eliberarea acestor sume se face persoanelor îndreptăţite sau reprezentanţilor acestora numai pe baza dispoziţiei executorului judecătoresc ori a instanţei de executare, după caz.
Art. 864 din C. proc. civ.: Dacă există un singur creditor urmăritor, după reţinerea cheltuielilor de executare, când este cazul, suma de bani realizată prin urmărirea silită se eliberează acestuia până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.
Art. 869 din C. proc. civ.: Dacă există mai mulţi creditori urmăritori sau intervenienţi, suma rezultată din vânzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferinţă prevăzute la art. 865 - 868.
Art. 880 din C. proc. civ.: (1) Plăţile vor fi efectuate de către unitatea la care au fost depuse sau consemnate sumele rezultate din urmărire, pe baza unei dispoziţii de plată trimise de executorul judecătoresc.
Potrivit Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc aprobat prin Hotărârea nr. 19/2010 a Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, cu modificările aduse prin Hotărârea nr. 13/10.12.2015, Cap. V-1 - "Metodologia privind evidenţa financiar-contabilă a încasărilor din executarea silită în cadrul birourilor executorilor judecătoreşti":
Art. 656. - (1) În scopul asigurării bunei desfăşurări a activităţii specifice, pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale prevăzute la art. 7 lit. a), d) şi g) din lege, în conformitate cu prevederile art. 671 din C. proc. civ., executorii judecătoreşti sunt obligaţi să efectueze operaţiunea de consemnare a tuturor sumelor încasate cu numerar şi nepredate în termen de 3 zile, a sumelor indisponibilizate, a garanţiilor de participare, precum şi orice alte sume cuvenite potrivit legii, dacă acestea din urmă au fost încasate cu numerar sau, prin virament, direct în contul curent al organului de executare silită.
(2) În aceste sens, executorii judecătoreşti sunt obligaţi să efectueze operaţiunile de consemnare în conturile generale de consemnaţiuni ale instituţiilor financiar-bancare ori în contul de consemnaţiuni al căror titular este executorul judecătoresc deschis, potrivit legii, la instituţiile financiar-bancare din România, care emit documentele prevăzute de art. 671 alin. (2) din C. proc. civ., deţinute separat şi distinct de conturile bancare curente ale birourilor sau societăţilor civile profesionale.
Art. 657. - (1) Este interzisă cu desăvârşire efectuarea oricăror operaţiuni cu debite propriu-zise, constând în sume cuvenite creditorilor, în şi prin conturile bancare de operaţiuni curente ale executorilor judecătoreşti, altele decât conturile de consemnaţiune, cu excepţia onorariilor şi a celorlalte cheltuieli de executare silită, precum şi a oricăror sume cuvenite lor potrivit legii.
Art. 658. - (1) Este interzisă cu desăvârşire retragerea de către executorul judecătoresc din conturile de consemnări a oricăror sume de bani, fără evidenţierea şi justificarea acestora.
Dubla calitate, funcţionar public şi gestionar
Calitatea de funcţionar public a executorului judecătoresc nu este contestată de opinia majoritară.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi a atestat faptul că executorul judecătoresc îndeplineşte calitatea impusă de dispoziţiile art. 175 C. pen. Astfel, instanţa supremă a dispus condamnarea inculpatului D.C.R, executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 312/A din 27 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016); a dispus condamnarea inculpatului G. N., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 272/A din 16 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018); a dispus condamnarea inculpatului D.M., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 14/A din 17 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2020); s-a dispus condamnarea inculpatului LLLLL., executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiuni de abuz în serviciu (ICCJ, SP, decizia penală nr. 471/A din 18 decembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014).
Calitatea de gestionar
Deşi, potrivit actualului C. pen., delapidarea este o infracţiune de serviciu (este prevăzută în Partea specială, Titlul V, Capitolul II), iar conform vechii reglementări era încadrată în categoria infracţiunilor contra patrimoniului (fiind prevăzută de C. pen. din 1969 în Partea specială, Titlul III), elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare nu au suferit modificări. Ca urmare, opiniile exprimate în doctrină, ca şi soluţiile pronunţate de instanţe referitoare la infracţiunea de delapidare, anterioare intrării în vigoare a actualului C. pen., îşi menţin aplicabilitatea.
Noţiunea de gestionar este definită, de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 22/1969 modificată, ca fiind acel angajat al unei persoane juridice prevăzute la art. 176 din C. pen. care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a acesteia.
Art. 31 din acelaşi act normativ extinde sfera răspunderii penale şi la gestionarul de fapt, respectiv angajatul care primeşte, păstrează şi eliberează bunuri fără a avea calitatea de gestionar în înţelesul articolului 1.
În sensul dispoziţiilor legale care reglementează materia gestiunii, în principal Legea nr. 22/1969, modificată, calitatea de gestionar de drept derivă nemijlocit din principalele atribuţii de serviciu ale funcţionarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă şi conferă titularului ei drepturi şi obligaţii pe care le exercită în contextul contactului nemijlocit şi material cu bunurile.
Gestionar este persoana care are ca principale atribuţii de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri. Gestionar de fapt este persoana care îndeplineşte activităţile specifice gestionarului de drept.
Executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public în cadrul unei funcţii autonome. Dispoziţiile C. proc. civ. şi a Statutului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, impun executorului obligaţia de a gestiona banii din contul de consemnare în vederea distribuirii acestora către creditori. Sumele de bani încasate de către executor de la debitori, în procedura executării silite, sunt eliberate numai pe baza dispoziţiei executorului judecătoresc sau instanţei de executare.
Raporturile juridice create în cadrul unui dosar de executare silită au ca premisă atribuţiile ori competenţele funcţionale specifice ale executorului cu privire la sumele de bani virate în contul de consemnare şi obligaţia legală de a preda banii către creditori. Executorul judecătoresc exercită atribuţii de încasare a sumelor de bani datorate creditorilor şi dispune de aceste bunuri, exclusiv în interesul acestora. Sumele de bani încasate în procedura executării silite sunt eliberate numai pe baza dispoziţiei sale sau a instanţei de executare. Asupra acestor sume, ce nu îi aparţin, executorului executorul judecătoresc dispune limitat, respectiv numai în favoarea creditorilor, aspect ce creează în sarcina sa un atribut de gestiune în cadrul unor raporturi născute din instrumentarea dosarului de executare silită.
Raportul de prepuşenie este înlocuit cu raporturile specifice generate de asumarea dosarului de executare în cadrul căruia se va percepe un onorariu pentru serviciului prestat.
Ca urmare, în opinie separată, se consideră că obligaţia impusă executorului judecătoresc de a încasa şi dispune asupra sumelor virate în contul de consemnare, conferă acestuia calitatea de gestionar de fapt al acestor bunuri.
Tipicitatea obiectivă
Infracţiunea de delapidare are un conţinut alternativ, modalităţile de săvârşire fiind descrise în textul de lege prin noţiunile:
"însuşirea", "folosirea" sau "traficarea".
Prin "însuşire" se înţelege scoaterea unui bun din posesia sau detenţia unei persoane şi trecerea în proprietatea făptuitorului, aşa încât acesta să poată dispune de bun prin consumare, folosire. Elementul material al infracţiunii în cazul inculpatului A. îl constituie însuşirea sumei de bani în interes propriu, respectiv scoaterea unui bunului din sfera patrimonială a persoanei vătămate urmată de imposedarea făptuitorului.
Scopul urmărit de inculpat a fost satisfacerea unui interes personal, aspect, de altfel, necontestat.
În fapt, în opinie separată, reţine că din probatoriul administrat rezultă faptul că sumele de bani, ce urmau a fi virate, în procedura executării silite, creditorilor au fost însuşite în interes propriu de inculpat, conduită ilicit penală subsumată infracţiunii cercetate.
În drept, fapta descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare.
Soluţia
Astfel cum s-a arătat, fapta inculpatului A., care în calitate de executor judecătoresc, şi-a însuşit sumele de bani din procedura executării silite cuvenite creditorilor, este aptă a antrena răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen.
În ceea ce priveşte durata termenului general de prescripţie a răspunderii penale, se constată că infracţiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
În jurisprudenţa obligatorie şi relevantă a Curţii Constituţionale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) şi nr. 358/2022 (publicată în M.O. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a statuat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Instanţa de control constituţional a reţinut că: (...) trebuie stabilit în ce măsură ansamblul legislativ în vigoare este apt să determine o aplicare clară şi previzibilă a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum acestea au fost sancţionate prin Decizia nr. 297/2018 (...). În consecinţă, Curtea constată că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale (...). Aşadar, Curtea constată că, în cazul de faţă, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecinţa creării unui viciu de neconstituţionalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale (Curtea Constituţională a României, Decizia nr. 358/2022, parag. 60, parag. 73, parag. 76).
Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, de asemenea cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile.
Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislaţia penală substanţială, cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie, prevăzute de art. 154 din C. pen.
În acest context, evaluarea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de delapidare pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. se face în raport de termenul general de prescripţie calculat de la momentul săvârşirii faptei, efectele întreruptive de prescripţie ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.
Astfel, decizia instanţei de control constituţional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forţă juridică a instituţiei prescripţiei speciale, cu consecinţa revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.
Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii."
Aşadar, referitor la momentul săvârşirii infracţiunii se constată că, momentul cu relevanţă penală în raport cu care se stabileşte legea penală aplicabilă activităţii ilicite şi se calculează termenul de prescripţie a răspunderii penale, în cauză, este data ultimului act de executare, 4.09.2014. Înalta Curte constată că, în raport de momentul săvârşirii faptelor, 4.09.2014, termenul general de prescripţie pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, de 8 ani, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., s-ar fi considerat împlinit la data de 3.09.2022 (fapta în dauna părţii vătămate B.).
Ca urmare, pe latură penală, se decela soluţia încetării procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (parte civilă SC B.).
Pe latură civilă, numai în privinţa acţiunii exercitate de partea civilă SC B., se impunea soluţionarea acesteia în sensul admiterii şi obligării inculpatului la plata despăgubirilor în limita prejudiciului neacoperit.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. civ..pen., admiterea căii de atac declarate de partea civilă impunea ca toate cheltuielile judiciare ocazionate de judecata acestui apel să rămână în sarcina statului.
GGC - ED