Negligent bodily harm from traffic accident: contributory negligence for failure to wear seatbelt and calculation of moral damages under civil code

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 18 din 05 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 196 alin. (2), (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa închisorii de 9 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei închisorii, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform disp. art. 92 C. pen.

În condiţiile art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Iaşi - Direcţia de Asistenţă Comunitară, B. sau în cadrul Consiliului Local Iaşi - Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, pe o perioadă de 60 de zile.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. şi a fost obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata către partea civilă a sumelor de 1.973,12 RON, reprezentând daune materiale şi 45.000 de euro, reprezentând daune morale.

Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de partea civilă C., ca nefondate.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi şi obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata către partea civilă a sumei de 317,69 RON, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data producerii prejudiciului (09.01.2019) şi până la data achitării integrale a acestuia.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1349, 1357 C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata către partea civilă a sumei de 757,8 RON, reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în procesul penal, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, pentru cheltuielile prilejuite de transportul numiţilor E., F. şi A.

În baza art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în procesul penal, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi.

În baza art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în procesul penal, acţiunea civilă exercitată de partea civilă G.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cu ocazia urmăririi penale, a procedurii de cameră preliminară şi a judecării în fond.

În temeiul art. 276 C. proc. pen., a fost respinsă cererea părţii civile C. de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 27.04.2021 întocmit de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) şi 4 C. pen.

S-a arătat că, în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, inculpatul A. este avocat în Baroul Iaşi, este proprietarul autoturismului x cu numărul de înmatriculare x şi este posesor al permisului de conducere seria x.

În dimineaţa zilei de 09.01.2019, în jurul orei 08:30, conducând autoturismul în direcţia Iaşi - Tg. Frumos, pe drumul european 583, la km 34 + 700 m, în afara localităţii Bălţaţi, jud. Iaşi, la abordarea unui viraj la dreapta, şoseaua fiind în curbă, inculpatul A. a pierdut controlul autoturismului şi acesta a intrat în derapare, s-a răsucit, a părăsit banda de circulaţie Iaşi - Tg. Frumos şi a pătruns pe contrasens (pe banda de circulaţie Tg. Frumos - Iaşi) unde a intrat în coliziune cu autoturismul x, cu numărul de înmatriculare x, condus de numitul E.

În urma impactului între partea dreaptă din spate a autoturismului condus de inculpat şi partea din stângă faţă a celuilalt autoturism, a rezultat vătămarea numiţilor C., în vârstă de 13 ani, G., în vârstă de 43 ani, şi E., pasageri, respectiv conducător auto al autoturismul x cu numărul de înmatriculare x, precum şi vătămarea numitei F., în vârstă de 52 ani, pasager în autoturismul condus de inculpat.

În urma accidentului, ambulanţele Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi au transportat minorul C., iniţial la Spitalul de Copii Sf. Maria Iaşi şi apoi la Spitalul de Copii Suceava.

Totodată, inculpatul A. şi numiţii E. şi F. au fost transportaţi iniţial la Spitalul Tg. Frumos şi, ulterior, primii doi pacienţi au fost transportaţi la Spitalul Sf. Spiridon Iaşi.

S-a mai arătat în rechizitoriu că, la data de 20.03.2019, numitul C., prin reprezentant legal E., a formulat plângere prealabilă cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 C. pen. şi a ataşat plângerii certificatul medico-legal x din 27.02.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani.

Din cuprinsul actului medico-legal sus-menţionat, rezultă că numitul C. a prezentat un traumatism obiectivat prin fractură de col femural stâng ce necesită pentru vindecare 110 - 115 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile s-au putut produce prin lovire de părţi dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier produs la data de 09.01.2019.

La data de 20.03.2019, a formulat plângere prealabilă şi numita G., care a ataşat certificatul medico-legal din 16.01.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, din cuprinsul căruia rezultă că sus-numita a prezentat leziuni de tipul echimozelor şi tumefacţiilor, ce necesită 6 - 8 zile de îngrijiri medicale şi s-au putut produce la data de 09.01.2019 prin lovire de corp/plan dur (posibil în condiţiile unui accident rutier).

Numitul E. a declarat că a formulat plângere prealabilă, în numele şi pentru fiul său minor C., iar numita F. a declarat că nu formulează plângere prealabilă.

Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului rezultă că locul producerii accidentului a fost identificat pe sensul de mers Tg. Frumos către Iaşi, pe un sector de drum unde viteza de deplasare a autoturismelor este de 100 km/h (în afara localităţii), iar partea carosabilă era acoperită cu un strat subţire de zăpadă, fiind alunecoasă în momentul producerii accidentului.

În rechizitoriu s-a menţionat că, în vederea stabilirii dinamicii şi cauzelor producerii accidentului rutier, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize criminalistice de către experţi din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi. Împotriva constatărilor şi concluziilor raportului de expertiză a formulat obiecţii inculpatul A., iar prin adresa din 12.01.2021, expertul criminalist a comunicat că îşi menţine în totalitate opiniile formulate în raportul de expertiză nr. x/2020.

S-a notat că, situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu s-a întemeiat pe procesul-verbal de cercetare la faţa locului, certificatele medico-legale nr. x/27.02.2019 şi nr. x/16.01.2019 emise de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, declaraţiile persoanelor vătămate C. şi G., declaraţiile martorilor E. şi F., raportul de expertiză criminalistică nr. x/2020 şi răspunsul la obiecţiile formulate de inculpat, declaraţiile inculpatului.

Prima instanţă a mai precizat că, prin încheierea nr. 20 din 02.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2021, s-au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2019 din 27.04.2021 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A.

De asemenea, s-a arătat că, în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, au fost audiaţi inculpatul, părţile civile C. şi G., precum şi martora F.

Analizând probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 09.01.2019, inculpatul A. se deplasa pe DE 583, pe direcţia Iaşi -Târgu Frumos, conducând autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x În jurul orei 0830, ajuns la km 34+700 m în afara localităţii Bălţaţi, jud. Iaşi, la abordarea unui viraj la dreapta, şoseaua fiind în curbă, a intrat în derapare şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, după cum rezultă din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. x/14.08.2020 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi.

În urma impactului, persoana vătămată C., în vârstă de 13 ani, pasager pe locul din dreapta spate al autoturismului marca x, a suferit un traumatism obiectivat prin fractură de col femural stâng. Conform certificatului medico-legal x din 27.02.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, leziunea s-a putut produce prin lovire de părţi dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier, poate data din 09.01.2019 şi a necesitat pentru vindecare 110 - 115 zile de îngrijiri medicale.

În procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat la 09.01.2019, ora 0840, de către lucrători din cadrul I.P.J. Iaşi, s-a consemnat că locul producerii accidentului rutier a fost identificat pe DE 583, la km 34 + 700 m, în afara localităţii Bălţaţi, jud. Iaşi, pe sensul de mers Tg. Frumos - Iaşi, în linie dreaptă, înainte de o curbă la stânga, pe un sector de drum unde viteza de deplasare a autoturismelor este limitată la 100 km/h. Pe DE 583 circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri, pe câte două benzi de circulaţie pe sens, sensurile fiind delimitate de marcaj longitudinal simplu continuu. Carosabilul era acoperit cu un strat subţire de zăpadă, fiind alunecos în momentul producerii accidentului. La faţa locului a fost identificat pe partea dreaptă a sensului de mers Tg. Frumos - Iaşi, în afara părţii carosabile, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare x, orientat cu faţa spre partea carosabilă. Pe sensul de mers Tg. Frumos - Iaşi a fost găsit staţionat auto marca VW cu nr. x, proprietatea inculpatului, orientat spre localitatea Tg. Frumos, oblic pe partea carosabilă, cu faţa spre axul drumului, blocând ambele benzi de pe sens. Poziţia celor două autoturisme a fost stabilită prin efectuarea de măsurători cu ruleta metrică, la faţa locului efectuându-se fotografii judiciar-operative ataşate la dosar.

Judecătorul fondului a precizat că, aceste aspecte rezultă şi din coroborarea declaraţiilor persoanelor vătămate C. şi G., cu depoziţiile martorei F., precum şi cu declaraţiile inculpatului.

Astfel, s-a arătat că, fiind audiată în cursul urmăririi penale, persoana vătămată G. a arătat că, în dimineaţa zilei de 09.01.2019 s-a deplasat cu autoturismul familiei spre municipiul Iaşi, pentru a efectua un consult medical fiului său. Autoturismul a fost condus de soţul persoanei vătămate, aceasta ocupând locul din faţă dreapta, iar fiul său - persoana vătămată C. - s-a aşezat pe bancheta din spate, în partea dreaptă. A precizat că la plecare au fixat cu toţii centurile de siguranţă. După ce au trecut de oraşul Târgu Frumos, în apropierea comunei Bălţaţi, a observat că un autoturism care circula pe sensul opus intră în derapaj, pierde controlul părţii din spate şi face o rotire de aproximativ 180 de grade. A precizat persoana vătămată că, derapajul acestui autoturism a survenit după ce conducătorul auto ieşise dintr-o curbă spre dreapta faţă de sensul său de deplasare. A observat că acel autoturism avea o viteză foarte mare, iar în timpul derapajului şi mişcării de rotaţie a pătruns pe sensul lor de deplasare. A menţionat că soţul său circula pe banda a doua, a încercat să frâneze şi a virat spre dreapta, dar nu a putut evita impactul. În urma accidentului, persoana vătămată şi-a pierdut cunoştinţa şi şi-a revenit când autoturismul său se afla pe câmp, în afara părţii carosabile. A mai precizat că în momentul accidentului, partea carosabilă era acoperită cu un strat subţire de zăpadă pe alocuri, întrucât tocmai ninsese.

În cuprinsul sentinţei s-a menţionat că, persoana vătămată G. şi-a menţinut declaraţiile în faza judecăţii, arătând că la data de 09.01.2019 se îndrepta cu maşina spre Iaşi pentru un control periodic al copilului, ocupa locul din dreapta faţă şi în apropiere de localitatea Bălţaţi, aproape de o curbă la stânga, a văzut o maşină care avea viteză, venea din faţă, a derapat şi s-a întors la 3600. Soţul său a frânat, a tras dreapta, dar cealaltă maşină a intrat pe banda lor de mers şi i-a lovit cu spatele. În urma impactului, maşina în care se aflau a ieşit de pe carosabil, în câmp, la 4-5 metri. A menţionat că era un strat de 1 cm de zăpadă proaspăt depusă.

De asemenea, s-a reţinut că, persoana vătămată C. a arătat cu ocazia audierii de către procuror, că la data de 09.01.2019, împreună cu părinţii săi, a plecat cu autoturismul spre municipiul Iaşi, pentru a fi consultat de un medic. Tatăl a condus autoturismul familiei pe ruta Dorohoi - Iaşi, mama a ocupat locul din dreapta faţă, iar el bancheta din spate, partea dreaptă. A declarat persoana vătămată că la un moment dat i s-a făcut sete, motiv pentru care a desfăcut centura de siguranţă pentru a căuta sticla prin autoturism. Când a terminat de băut apă a observat că un autoturism din faţa lor vine de pe sensul opus de circulaţie şi intră pe sensul lor. Acest autovehicul se afla într-o mişcare de rotaţie şi a intrat în maşina lor cu partea sa din spate, cu portbagajul. În urma impactului, persoana vătămată C. şi-a pierdut cunoştinţa, iar când şi-a revenit, a realizat că maşina sa fusese aruncată într-un şanţ, în afara şoselei pe care circula. A arătat victima că în urma accidentului a suferit leziuni la piciorul stâng.

În cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate la instanţa de fond, persoana vătămată C. a declarat că stătea pe locul spate dreapta şi a văzut de pe partea opusă cum o maşină derapează, trece pe banda lor şi îi loveşte cu spatele. A menţionat că a derapat, iar în mişcare i-a lovit în faţă cu partea din spate a maşinii. După impact, şi-a pierdut cunoştinţa şi după ce şi-a recăpătat-o era în stare de şoc, având o durere foarte mare în zona şoldului stâng.

Prima instanţă a considerat că, relevante sunt şi depoziţiile martorei F., care, fiind audiată, a arătat că la data de 09.01.2019, dimineaţa, se deplasa din municipiul Iaşi spre oraşul Darabani, jud. Botoşani, cu autoturismul condus de avocatul său, inculpatul A., pentru a participa la un proces. Martora a confirmat că, după ieşirea din comuna Bălţaţi, când vehiculul a ieşit dintr-o curbă spre dreapta, a intrat în derapaj, s-a răsucit de două ori, a pătruns pe contrasens şi, în momentul în care inculpatul încerca să redreseze şi să revină pe banda sa de mers, a fost izbit violent de un autoturism care se deplasa spre municipiul Iaşi dinspre Târgu Frumos. A menţionat martora că partea carosabilă era acoperită cu un strat subţire de zăpadă, iar sub acest strat se afla o pojghiţă de gheaţă şi viteza maşinii conduse de inculpat nu era ridicată.

Deopotrivă, instanţa a arătat că, inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că la data de 09.01.2019, s-a deplasat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, pe ruta Iaşi - Tg. Frumos, pentru a ajunge la un proces aflat pe rolul Judecătoriei Botoşani. În maşină se afla pe locul din dreapta faţă clienta sa F. După ce a ieşit din comuna Bălţaţi, într-o curbă spre stânga, a observat că partea carosabilă era acoperită cu un strat de zăpadă. Tot carosabilul era acoperit cu un strat foarte subţire de zăpadă, dar nu a realizat că în acea curbă, sub zăpadă, se află un strat de gheaţă. La un moment dat a derapat şi a pierdut controlul direcţiei de deplasare. Autoturismul a intrat într-o mişcare necontrolată de rotaţie, inculpatul a încercat să acţioneze pedala de frână, autoturismul a alunecat pe şosea pe o laterală, apoi pe cealaltă şi s-a oprit pe contrasens, poziţionat pe diagonală faţă de direcţia de deplasare cu faţa spre municipiul Iaşi şi cu spatele spre Tg. Frumos. La aproximativ 2-3 secunde după oprire, autoturismul său a fost lovit din spate de un alt vehicul, care circula din direcţia Tg. Frumos spre Iaşi. A mai arătat inculpatul că celălalt conducător auto, E., i-a spus în ambulanţa care i-a transportat la spital că fiul său nu purta centura, aflându-se pe locul din dreapta spate.

Tot în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că este conştient că a pierdut controlul autoturismului, acesta s-a rotit de două ori şi a ajuns pe sensul opus de mers.

Judecătorul fondului a reţinut că şi în faţa instanţei, inculpatul a arătat că la ieşirea din localitatea Bălţaţi, într-o curbă spre dreapta, pe asfalt era un stat de zăpadă de 1 - 2 cm grosime, depus în dimineaţa respectivă, iar el a derapat, autoturismul s-a rotit stânga-dreapta de 2-3 ori, circa 50 de metri, după care a reuşit să redreseze, însă în direcţia inversă a sensului de mers. A precizat că impactul s-a produs pe banda a doua de mers a direcţiei Tg. Frumos - Iaşi, iar viteza cu care circula era de aproximativ 70 km/h.

În cuprinsul sentinţei apelate s-a mai notat că, raportul de expertiză criminalistică nr. x/14.08.2020 întocmit de Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi a concluzionat că, viteza probabilă a autoturismului x înmatriculat cu nr. x, în momentul premergător accidentului, a fost de cca 131 km/h, iar viteza acestui autoturism în momentul impactului a fost de cca 73 km/h.

În ceea ce priveşte viteza autoturismului marca x înmatriculat cu nr. x, s-a învederat în raportul de expertiză anterior menţionată că, aceasta, în momentul impactului, a fost de 40 km/h. Potrivit aceloraşi concluzii, viteza acestui autoturism în momentul premergător accidentului nu se poate stabili, deoarece nu se cunoaşte regimul acestuia de deplasare anterior producerii coliziunii.

Concluziile aceluiaşi raport au mai relevat că, impactul s-a produs pe banda de siguranţă a sensului Târgu Frumos - Iaşi la cca 3,4 m faţă de locul unde s-a oprit autoturismul x şi la cca 2,6 m faţă de marginea carosabilului, iar inculpatul ar fi putut preveni producerea accidentului dacă ar fi circulat cu cel mult 116 km/h şi dacă s-ar fi conformat restricţiilor de viteză impuse pe porţiunea de drum. Totodată, s-a arătat că, deraparea se produce, de regulă, la ieşirea din curbă, iar în cazul de faţă, locul probabil al intrării în derapare s-a situat la cca 50 m în amonte faţă de borna hectometrică nr. 7 luată ca reper fix.

Prima instanţă a reţinut că, pentru existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe o acţiune sau inacţiune a autorului, care să producă rezultatul prevăzut de lege, vătămarea integrităţii corporale a unei persoane, fiind totodată necesar a exista şi o încălcare a dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru efectuarea unei anumite activităţi.

S-a mai arătat că, din dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, rezultă că, în tot timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorul de autovehicul trebuie să adapteze viteza la condiţiile de trafic. Dacă şoseaua este acoperită cu gheaţă sau zăpadă, conducătorul de autovehicul trebuie să reducă viteza în aşa fel încât să evite producerea oricărui accident prin coliziune cu un vehicul sau o persoană aflată pe carosabil.

În acest sens, conform art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.

Potrivit art. 50 alin. (1) din acelaşi act normativ, viteza maximă admisă în afara localităţilor este de 100 km/h pe drumurile naţionale europene (E) pentru autovehiculele din categoriile A şi B.

Însă în conformitate cu art. 123 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.

Judecătorul fondului a reţinut că, persoanele audiate în cauză şi menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului au confirmat existenţa unui strat de zăpadă pe DE 583 la data şi ora producerii accidentului. Cu toate acestea, inculpatul nu a redus viteza de deplasare. Deşi acesta a susţinut că circula cu 70 km/h, viteză superioară celei impuse de art. 123 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1391/2006, prima instanţă a arătat că raportul de expertiză criminalistică a determinat o viteză mult mai mare (131 km/h). Or, dacă autoturismul condus de inculpat ar fi avut viteza pretinsă de acesta, accidentul nu ar fi avut loc, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză.

S-a mai susţinut că, dispoziţiile legale sus-menţionate, coroborate, presupun existenţa unei obligaţii reglementate normativ de diligenţă şi prudenţă care incumba inculpatului, în calitate de conducător auto, pentru evitarea producerii unor stări de pericol sau vătămări ale valorilor juridice protejate. Existenţa unei obligaţii de prudenţă are caracter preventiv. S-a arătat, însă, că inculpatul nu a respectat obligaţia de diligenţă, prin reducerea vitezei la apariţia stratului de zăpadă pe carosabil, nerulând cu prudenţa adecvată condiţiilor de trafic.

Aşadar, pe baza materialului probator administrat în cauză, s-a reţinut nerespectarea de către inculpat a dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a Regulamentului de aplicare a acesteia, vătămarea corporală a părţii civile C., reprezentând consecinţa directă a încălcării acestor norme.

Totodată, prima instanţă nu a reţinut vreo culpă în sarcina conducătorului autoturismului marca x înmatriculat cu nr. x, aşa cum a cerut inculpatul. Astfel, contrar susţinerilor inculpatului, în sensul că a fost accidentat de maşina condusă de numitul E., care, potrivit susţinerilor inculpatului, nu a efectuat manevre de evitare a impactului, prima instanţă a reţinut că inculpatul este cel care a pătruns pe sensul opus de mers, unde circula vehiculul în care se afla persoana vătămată. Or, art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie.

Faţă de acestea, având în vedere că toate probele administrate au confirmat că accidentul s-a produs pe partea de şosea destinată deplasării în sensul opus celui în care circula maşina condusă de inculpat, apărările acestuia au fost apreciate de prima instanţă ca fiind nefondate. În acest context, s-a considerat ca fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că, după impact maşina în care se afla partea civilă a fost îndepărtată de pe carosabil de organele de poliţie pentru a nu îngreuna circulaţia şi nu avea poziţia indicată în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, astfel cum a pretins inculpatul.

Judecătorul fondului a susţinut că, vinovăţia inculpatului este indiscutabilă, indiferent de viteza autovehiculelor, întrucât pe porţiunea de drum în care a avut loc accidentul, inculpatul nu avea voie să circule, aceasta fiind destinată vehiculelor ce se deplasau din sens opus.

Aşadar, s-a constatat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii îi aparţine în întregime inculpatului, fiind cauza directă şi inevitabilă a vătămării corporale a victimei C., fără această contribuţie accidentul neputând fi produs.

În ceea ce priveşte cazul fortuit, invocat de inculpat, prima instanţă a subliniat că, specific acestuia este faptul că acţiunea sau inacţiunea unei persoane produce un rezultat socialmente periculos neaşteptat, din cauză că intră în concurs cu o împrejurare fortuită, neprevizibilă, care produce în fapt acel rezultat, iar această imprevizibilitate trebuie să aibă un caracter obiectiv şi general. Cazul fortuit are caracter obiectiv şi există atunci când acţiunea-inacţiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoană nu l-a conceput şi nu l-a urmărit, producerea lui fiind datorată unei împrejurări neaşteptate, respectiv împrejurarea nu putea fi prevăzută de nicio altă persoană, nu numai de către subiectul care a săvârşit fapta.

Raportat la împrejurările concrete ale traficului pe drumul european 583 în dimineaţa zilei de 09.01.2019, la vârsta şi experienţa de viaţă a inculpatului, s-a considerat de către Curte că, acesta a avut posibilitatea să prevadă apariţia stratului de zăpadă pe şosea, care a condus la producerea evenimentului rutier soldat cu vătămarea corporală a minorului C. Astfel, caracterul obiectiv şi general al imprevizibilităţii nu-şi găseşte suport în actele şi probele dosarului, sens în care solicitarea inculpatului de achitare a fost apreciată de prima instanţă ca fiind neîntemeiată.

Totodată, având în vedere acţiunea şi conduita inculpatului, care nu a respectat obligaţia de diligenţă, rulând cu o viteză superioară vitezei maxime admise, neadaptată condiţiilor de trafic, Curtea a arătat că nu se poate reţine culpa administratorului drumului, astfel cum a cerut inculpatul.

Cu toate acestea, prima instanţă a reţinut că, persoana vătămată C., în momentul coliziunii nu avea fixată centura de siguranţă (astfel cum a declarat aceasta în cursul urmăririi penale, coroborat cu cele declarate de inculpat, potrivit cărora tatăl victimei i-a spus în ambulanţă aceasta nu purta centura de siguranţă). Totodată, certificatul medico-legal x din 27.02.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani a concluzionat că leziunea suferită de persoana vătămată C. s-a putut produce prin lovire de părţi dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier.

În acest context, Curtea a apreciat că declaraţia persoanei vătămate G. din cursul urmăririi penale, în sensul că fiul său purta centura, dar şi susţinerea victimei C., care a arătat instanţei că nu-şi mai aminteşte acest aspect, sunt nesincere.

Curtea a mai remarcat faptul că, din toate cele cinci persoane aflate în cele două autoturisme implicate în accident, doar victima C., care ocupa un loc pe bancheta din spate a maşinii sale, a suferit leziuni severe, ceea ce confirmă declaraţia dată de persoana vătămată C. în cursul urmăririi penale, în care a recunoscut că nu purta centura de siguranţă.

Aşa fiind, prima instanţă a reţinut o contribuţie a victimei la producerea vătămării suferite, apreciind că aceasta are o culpă de 10% în producerea rezultatului.

În ceea ce priveşte proba cu martori cerută de inculpat, Curtea a considerat că aceasta nu este necesară pentru soluţionarea cauzei, întrucât acestea nu ar fi putut da precizări suplimentare, faţă de cele relatate de martora F., aflată în maşina condusă de inculpat, care a dat declaraţii detaliate în faza urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Relativ la solicitarea apărătorul părţii civile privind efectuarea unei expertize medico-legale, instanţa a precizat că, acesta nu a depus la dosar niciun înscris medical din care să reiasă că partea civilă ar fi avut nevoie de un număr de zile de îngrijiri medicale mai mare sau că situaţia acesteia s-ar fi înrăutăţit.

Sub acest aspect, Curtea a susţinut că, probaţiunea în procesul penal nu este una ce ţine de cantitatea ori numărul probelor, ci una ce ţine de temeinicia şi fiabilitatea lor. Indiferent de numărul şi natura probelor administrate în cauză, pentru stabilirea adevărului nu se face o paritate a lor.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, prima instanţă a reţinut că, vătămarea corporală din culpă prin care au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare între 1 şi 90 de zile de îngrijiri medicale nu este incriminată dacă fapta nu a fost săvârşită de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

S-a arătat că, inculpatul nu s-a aflat în niciuna dintre aceste situaţii enumerate în art. 196 alin. (1) C. pen.

Conform certificatului medico-legal din 16.01.2019 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, la examinarea numitei G. s-au constatat echimoze şi tumefacţii, ce au necesitat pentru vindecare 6-8 zile de îngrijiri medicale.

În aceste condiţii, judecătorul fondului a apreciat că, nu se poate reţine incidenţa art. 196 alin. (4) C. pen., întrucât fapta comisă în raport de persoana vătămată G. nu este tipică sub aspect obiectiv, câtă vreme autorul vătămării din culpă nu a consumat băuturi alcoolice ori substanţe psihoactive înainte de comiterea faptei şi nici nu a comis fapta în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

S-a mai notat că, urmările prevăzute în alin. (1) - (3) ale art. 196 C. pen. trebuie să se producă faţă de două sau mai multe persoane prin săvârşirea unei infracţiuni, pentru reţinerea alin. (4) al art. 196 C. pen. în încadrarea juridică.

Leziunile produse printr-o faptă care nu este prevăzută de legea penală nu pot atrage, în opinia Curţii, varianta agravată sus-menţionată.

De aceea, s-a arătat că, prin încheierea din 09.03.2022, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptei reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracţiunea prev. de art. 196 alin. (2), (3) şi 4 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Faţă de situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a arătat că, în drept, fapta inculpatului A., care, la data de 09.01.2019, în timp ce se deplasa pe DE 583, pe direcţia Iaşi - Târgu Frumos, conducând autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, provocând persoanei vătămate C. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 - 115 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că, inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma culpei cu prevedere, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu a acceptat producerea lui, crezând fără temei că nu se va produce.

Vătămarea corporală a victimei a avut drept cauză acţiunea inculpatului. S-a mai precizat că, legătura cauzală nu este întreruptă nici dacă rezultatul s-a datorat unor particularităţi fizice ale victimei, astfel cum a susţinut inculpatul.

Prin urmare, prima instanţă a procedat la tragerea la răspundere penală a inculpatului, prin stabilirea unei pedepse care să reflecte pericolul social concret al infracţiunii comise.

La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa, conform art. 74 C. pen., a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat atât de modul de săvârşire, cât şi de importanţa valorilor sociale încălcate, urmările produse. Deopotrivă, au fost avute în vedere datele personale ale inculpatului, respectiv faptul că acesta se află la prima încălcare a dispoziţiilor legii penale, este avocat în cadrul Baroului Iaşi şi beneficiază de caracterizări favorabile, conform înscrisurilor depuse, fapta ce face obiectul prezentei cauze, având un caracter accidental.

Raportând toate aceste aspecte la scopul general al procesului penal, precum şi la scopul şi funcţia pedepsei - de a contribui la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor, prima instanţă a apreciat că, aplicarea unei pedepse de 9 luni închisoare este suficientă pentru a asigura realizarea scopului preventiv-educativ, atenţionând inculpatul asupra modului în care trebuie să se comporte, pentru a evita săvârşirea unei noi infracţiuni, astfel încât aceasta să constituie un avertisment pentru ca, în viitor, să nu mai comită alte fapte penale.

Referitor la modalitatea de angajare a răspunderii penale a inculpatului, Curtea a considerat că se impune pronunţarea unei soluţii de condamnare, nefiind oportună acordarea beneficiului amânării aplicării pedepsei.

S-a arătat că, împrejurările comiterii faptei (viteza excesivă iarna pe un drum alunecos) şi urmările acesteia (fractură de femur provocată victimei minore care a avut nevoie peste 100 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare) pun în evidenţă gravitatea ridicată a infracţiunii, precum şi periculozitatea inculpatului.

Aşadar, chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră, judecătorul fondului a apreciat că nu este justificată amânarea aplicării pedepsei, întrucât nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. d) C. pen.

În acest sens, Curtea a motivat că, gravitatea infracţiunii săvârşite impune pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, doar astfel putându-se realiza justa sancţionare a inculpatului şi, totodată, corijarea sa, în scopul împiedicării, pe viitor, a reiterării acestui tip de conduită, amânarea aplicării pedepsei, nefiind adecvată în raport cu gravitatea faptei şi nici suficientă pentru îndreptarea inculpatului.

Totodată, s-a arătat că, împrejurările legate de persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, precum şi culpa concurentă a victimei minore au fost valorificate la momentul stabilirii cuantumului pedepsei închisorii orientate spre minim şi au fost avute în vedere şi la alegerea unei modalităţi neprivative de libertate în ceea e priveşte executare a acesteia.

Apreciind, aşadar, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără încarcerarea inculpatului, s-a dispus suspendarea executării acesteia, conform art. 91 C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 92 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 1.680 de RON.

Tot astfel, s-a notat că Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 352,997 RON pentru îngrijirea medicală acordată minorului C.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 762 de RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru numiţii E. (346 RON) şi A. (416 RON).

De asemenea, s-a menţionat că şi numiţii C. şi G. s-au constituit părţi civile şi au solicitat obligarea părţii responsabile civilmente la plata sumelor de 30.000 de RON, reprezentând daune materiale şi 500.000 de euro, reprezentând daune morale pentru partea civilă C., respectiv 15.000 de RON daune materiale şi 50.000 de euro daune morale pentru partea civilă G.

Prima instanţă a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale reprezentate de existenţa unei fapte ilicite - infracţiunea săvârşită, prejudiciului cert şi nereparat încă, legăturii de cauzalitate directă dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, vinovăţia inculpatului sub forma culpei.

Referitor la cuantumul daunelor materiale pretinse de partea civilă C., prima instanţă a constatat că acestea nu sunt dovedite în totalitate. Afirmaţiile părţii civile, conform cărora pentru vindecarea leziunilor a achitat 30.000 de RON, nu au fost primite de judecătorul fondului, întrucât nu au fost confirmate de înscrisuri doveditoare suficiente, reţinându-se că, doar suma de 2.192,36 RON, a fost dovedită, conform înscrisurilor anexate (bonuri, facturi, chitanţe). În consecinţă, Curtea a admis, în parte, aceste pretenţii.

S-a reţinut, totodată, că în urma vătămării corporale provocate de accidentul rutier, partea civilă C. a suferit şi un prejudiciu moral, participarea sa la viaţa socială şi de familie, fiind afectată, comparativ cu situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii.

Sub acest aspect, prima instanţă a susţinut că, despăgubirile care se acordă cu titlu de daune morale, sunt destinate diminuării sau alinării suferinţelor fizice sau psihice ale victimelor, iar sumele acordate trebuie să aibă efecte strict compensatorii, fără ca acestea să se transforme în venituri nejustificate pentru victime, regulile de evaluare a prejudiciului moral, impunându-se a fi unele care să asigure o satisfacţie morală pe baza unei aprecieri în echitate.

Prin urmare, Curtea a considerat că, suma solicitată cu titlu de daune morale de partea civilă C. este excesivă, având în vedere faptul că răspunderea civilă delictuală este menită să acopere un prejudiciu, iar nu să asigure un câştig. S-a precizat că, despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs persoanei vătămate, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a acesteia.

Fără a contesta traumele fizice şi psihice suferite de partea civilă C. ca urmare a accidentului rutier provocat de către inculpat, prima instanţă a susţinut că, se impune, menţinerea unei proporţionalităţi între suferinţele provocate, care, deşi nu pot fi cuantificate, trebuie cel puţin estimate raportat la circumstanţele particulare ale cauzei.

Raportat la împrejurările concrete ale cauzei, Curtea a observat că, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 48 şi 50 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 123 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1391/2006, conducând autovehiculul în condiţii de iarnă, pe carosabil acoperit cu zăpadă, inculpatul a produs părţii civile C. grave traumatisme corporale, ce au necesitat pentru vindecare un număr foarte mare de zile de îngrijiri medicale. S-a reţinut, astfel, ca fiind dovedită, supunerea părţii civile unor suferinţe fizice şi psihice de excepţie, prin internări repetate în unităţi de specialitate, intervenţii chirurgicale, consecinţele prejudiciabile prelungindu-se şi în prezent şi impunând noi examene medicale, raportat la modificările de personalitate şi nevoile de reinserţie socială intervenite în cazul părţii civile.

De aceea, fără a minimaliza în vreun fel suferinţele reale ale părţii civile, instanţa a apreciat că suma de 50.000 de euro ar fi suficientă pentru asigurarea unui just echilibru între prejudiciul personal nepatrimonial suferit şi infracţiunea comisă de inculpat, de natură a compensa prejudiciul moral suferit de către partea civilă C.

Având în vedere, însă, culpa concurentă a părţii civile în producerea vătămării, stabilită de instanţă ca fiind în proporţie de 10% (faţă de 90% culpa inculpatului), compensaţiile acordate părţii civile cu titlu de daune morale, aplicând acest procent, au fost stabilite la suma de 45.000 de euro, iar daunele materiale au fost acordate în cuantum de 1.973,12 RON.

Cât priveşte unităţile spitaliceşti, judecătorul fondului a considerat că, deşi acestora nu li se poate imputa vreo culpă/contribuţie la producerea urmării imediate a infracţiunii, dispoziţiile art. 1731 C. civ. le sunt aplicabile şi acestora, nu doar în cazul acţiunii civile exercitate în procesul penal de victima infracţiunii, care a contribuit la producerea rezultatului. În acest sens, s-a arătat că, prin Decizia nr. 12/HP/2016, instanţa supremă a reţinut că dispoziţiile art. 1731 alin. (1) C. civ. se interpretează în sensul că, autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă.

S-a reţinut că, prin adresa nr. x/26.02.2020, s-a precizat că minorul C. a fost internat în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi în data de 09.01.2019. Conform decontului de cheltuieli depus de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi, minorul a beneficiat de îngrijire medicală taxată (medicamente, materiale sanitare, analize de laborator, alte investigaţii) în cuantum de 352,997 RON.

Întrucât instanţa a reţinut şi culpa părţii civile minore în producerea vătămării, acţiunea civilă exercitată de unitatea medicală sus-menţionată a fost admisă, în parte, în limita sumei de 317,69 RON.

De asemenea, s-a notat că, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, prin adresa nr. x/15.03.2021 a comunicat că persoana vătămată C. a fost transportată, conform fişei de urgenţă prespitalicească nr. x/09.01.2019, cod galben de urgenţă, de la Spitalul de Copii Sf. Maria Iaşi la Spitalul de Copii Suceava, costul transportului fiind de 842 de RON. Prin urmare, raportat la cele reţinute de mai sus, instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă, pentru suma de 757,8 RON.

În ceea ce priveşte acţiunile civile exercitate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, precum şi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, pentru cheltuielile prilejuite de îngrijirea/transportul numiţilor E., F. şi A., prima instanţă a susţinut că acestea sunt inadmisibile.

Astfel, s-a reţinut că acţiunea civilă, în procesul penal, are acelaşi izvor ca şi acţiunea penală, respectiv infracţiunea săvârşită. În raport cu această trăsătură, s-a arătat că acţiunea civilă în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile, potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale. Nu orice acţiune civilă poate fi alăturată acţiunii penale, ci numai cea care decurge din aceasta din urmă. Cererea de despăgubiri nu poate fi admisă de instanţa penală dacă fapta prin care au fost produse pagubele nu este incriminată de legea penală.

Or, prin actul de trimitere în judecată nu s-a reţinut comiterea vreunei infracţiuni în raport cu numiţii E. şi F., care au avut calitatea de martori în cauză.

Tot astfel, s-a arătat că, autovătămarea inculpatului nu face obiectul acţiunii penale, iar cheltuielile angajate de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, precum şi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi pentru îngrijirea şi transportul acestuia nu pot fi recuperate prin exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.

Astfel, s-a arătat că, unităţile spitaliceşti se pot constitui parte civilă în procesul penal pentru prejudiciile patrimoniale produse ca urmare a cheltuielilor efectuate cu îngrijirile acordate victimei directe a infracţiunii.

Raportat la încadrarea juridică dată faptei pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, Curtea a considerat că şi acţiunea civilă exercitată de partea civilă G. este inadmisibilă în procesul penal, întrucât fapta prin care aceasta a fost vătămată nu este incriminată de legea penală.

Instanţa a constatat că doar partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi a solicitat dobânda legală şi, având în vedere principiul disponibilităţii care guvernează acţiunea civilă, chiar şi atunci când aceasta este alăturată acţiunii penale, a dispus obligarea părţii responsabile civilmente la plata dobânzii exclusiv în cazul acestei părţi civile.

Cât priveşte prejudiciile produse unităţilor sanitare achitate de inculpat, prima instanţă a constatat că la dosar există doar dovada plăţii, la 13.03.2019, a sumei de 2.141,05 RON, către Spitalul Judeţean Suceava, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru partea civilă C.

Referitor la cheltuielile de judecată (onorariul avocat) solicitate de partea civilă C., Curtea a reţinut că acesta nu a făcut dovada achitării onorariului menţionat.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul A., părţile civile C., G., precum şi partea responsabilă civilmente SC D. SA.

Prin motivele de apel formulate, inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, atât pe latură penală, cât şi pe latura civilă a cauzei.

Sintetizând criticile de netemeinice şi nelegalitate aduse sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, invocate de inculpatul A. în cuprinsul motivelor de apel (completate ulterior printr-un memoriu separat), precum şi prin concluziile scrise depuse la dosar, acestea vizează următoarele:

- analiza superficială a situaţiei de fapt, privind dinamica producerii accidentului, poziţia ambelor autoturisme implicate în accident şi locul real al impactului;

- lipsa de imparţialitate a instanţei derivată din lipsa administrării complete a probatoriului;

- încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea, ca nefondată, a probelor solicitate în apărare;

- analizarea selectivă şi superficială a probelor administrate în cauză;

- nemotivarea hotărârii sub aspectul soluţiilor dispuse cu privire la acţiunile penală şi civilă exercitate în cauză.

Criticile de netemeinicie a soluţiei pe latură penală au vizat, sub un prim aspect, omisiunea primei instanţe de a constatat caracterul superficial şi incomplet al urmăririi penale, judecătorul fondului preluând o situaţie de fapt prezentată în mod eronat de către organul de cercetare penală, reţinută în mod nereal în procesul-verbal de cercetare la faţa locului (respectiv că autoturismul pe care-l conducea a intrat în coliziune cu autoturismul marca x), împrejurare ce a condus, în opinia apelantului inculpat, la stabilirea unor împrejurări de fapt nereale şi eronate. Deşi nu a negat pătrunderea cu autoturismul pe sensul opus de circulaţie, inculpatul a susţinut că, modul de producere al impactului este cu totul altul decât cel reţinut de instanţa de fond, mod pe care aceasta l-a preluat din procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Sub un alt aspect, inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma nelegalităţii ce decurge din încălcarea flagrantă a dreptului la un proces echitabil şi garanţiilor esenţiale vizând exercitarea dreptului la apărare, statuate de art. 100 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 6 CEDO. În acest sens, apelantul inculpat a susţinut că, prima instanţă nu i-a încuviinţat proba testimonială, precum şi efectuarea unei expertize tehnice de specialitate auto, pentru a stabili, în mod corect şi complet, dinamica producerii accidentului. A susţinut că expertiza efectuată în cauză s-a realizat pe baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de cercetare penală (care nu au stabilit dinamica producerii accidentului corespunzătoare adevărului), de către un expert care este de profesie chimist, iar nu specialist în profesia auto.

Apoi, prin refuzul de a administra proba cu efectuarea unei expertize judiciare independente, instanţa de fond, practic, a adoptat necondiţionat concluziile raportului de constatare, acordându-i eficienţă probatorie ştiinţifică absolută, prin asimilarea eronată cu un veritabil raport de expertiză judiciară. Aceasta, în condiţiile în care valoarea probantă a unor astfel de constatări nu este prestabilită de C. proc. pen., iar constatarea expertului (nespecialist în domeniul auto), fiind supus, în condiţiile art. 103 alin. (1) C. proc. pen., liberei aprecieri în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, nu se ridică la standardul de exigenţă impus de prevederile art. 103 alin. (2) C. proc. pen., respectiv de a constitui o probă aptă să formeze convingerea reală că acuzaţia formulată în cauză, a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Ca atare, apelantul inculpat a solicitat înlăturarea raportului de expertiză criminalistică, susţinând că aceasta nu constituie o probă ştiinţifică bazată pe date reale culese la faţa locului, ci reprezintă o lucrare strict formală, realizată prin simularea pe calculator, pe baza procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi pe paza fotografiilor realizate de către organul de poliţie cu prilejul cercetării la faţa locului.

A mai afirmat că, deşi prima instanţă a admis administrarea probei cu expertiza tehnică extrajudiciară efectuată de un specialist (expert şi inginer auto), aceasta nu a ţinut cont de concluziile acestei expertize tehnice extrajudiciare, care au contrazis concluziile raportului de expertiză efectuată în cursul urmăririi penale, printre altele, sub aspectul vitezei cu care se deplasa autoturismul său, modul derapare, precum şi cu privire la impactul dintre cele două autoturisme. Deopotrivă, judecătorul fondului nu a făcut referire nici la declaraţiile notariale date de trei martori (H., I. şi J.), pe care le-a depus la dosar, deşi instanţa avea posibilitatea să-i audieze în mod nemijlocit pe aceştia.

Concluzionând cu privire la acest aspect, apelantul inculpat A., a arătat că prima instanţă a făcut o apreciere selectivă asupra probelor administrate în cauză (încălcând astfel, dispoziţiile art. 103 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.), reţinând o situaţie de fapt doar pe baza raportului de constatare tehnică efectuat în cursul urmăririi penale şi pe baza declaraţiilor membrilor familiei P., care erau direct interesaţi, având şi calitate procesuală în cauză.

O altă critică de nelegalitate a Sentinţei nr. 18 din 05.09.2022 a Curţii de Apel Iaşi, vizează soluţia, respectiv sancţiunea pronunţată pe latură penală, inculpatul invocând faptul că, raportat la împrejurările reale în care a fost săvârşită fapta prevăzută de legea penală, instanţa ar fi trebuit să pronunţe o soluţie de amânare a aplicării pedepsei, conform art. 83 C. pen.

Astfel, a considerat că prima instanţă a procedat la o individualizare a pedepsei neadecvată, necorespunzătoare adevărului. În opinia sa, dacă ar fi administrat un probatoriu complet, judecătorul fondului ar fi amânat aplicarea pedepsei sau ar fi orientat pedeapsa aplicată la minimul special prevăzut de lege, respectiv 6 luni închisoare, conform art. 196 alin. (3) C. pen.

Pentru motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate, atât în cuprinsul cererii de apel, cât şi prin completările motivelor de apel, dar şi concluziile scrise depuse la dosar, inculpatul A. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în sensul că, în cauză există o cauză justificativă sau de neimputabilitate, raportat la împrejurarea că, la momentul accidentului rutier suprafaţa carosabilă era acoperită cu un strat de zăpadă sub care exista un strat subţire de gheaţă, împrejurare pe care nu pute să o prevadă.

În subsidiar, a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 80 alin. (1) C. pen.

În al treilea rând, a solicitat amânarea aplicării pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) C. pen.

Pe latură civilă, apelantul inculpat A. a susţinut că suma acordată părţii civile C. cu titlu de daune morale este extrem de mare, având în vedere culpa şi atitudinea nesinceră a acestuia care nu purta centura de siguranţă la momentul incidentului rutier, coroborată cu culpa CNAIR, precum şi culpa conducătorului auto E.

În esenţă, inculpatul a considerat că, este partajabilă culpa reţinută în sarcina sa cu cea a administratorului drumurilor (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - CNAIR, reprezentată de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Iaşi), care nu a semnalizat corespunzător sectorul de drum, pe care au loc frecvent accidente de circulaţie, precum şi cu cea a conducătorului auto E. (în autoturismul căruia se afla parte civilă C.), care nu a condus cu maximă diligenţă autoturismul x, nu a frânat, nu a deplasat autoturismul spre dreapta din timp (pe porţiunea de acostament sau în afara carosabilului), deşi avea vizibilitate cu privire la maşina aflată în derapaj, care a mers cca 50 metri până a pătruns pe contrasens.

Deopotrivă, a susţinut că, instanţa, a mod netemeinic, a stabilit doar o culpă de 10% în sarcina părţii civile C., arătând că dacă ar fi purtat centura de siguranţă nu ar fi suferit ruptura de femur, având în vedere că, celelalte patru persoane din autoturismele implicate în accident, care au purtat centura de siguranţă, nu au suferit leziuni specifice infracţiunii de vătămare corporală. Ca atare, a considerat că, lipsa centurii de siguranţă, reprezintă elementul esenţial al vătămării corporale suferite de partea civilă C., aşa încât, culpa acestuia nu poate fi apreciată ca fiind doar în proporţie de 10%.

Nu în ultimul rând, a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată avansate de stat, susţinând că acestea sunt prea mari, iar în subsidiar reducerea acestora proporţional cu culpa fiecărui participant la evenimentul rutier.

Părţile civile G. şi C. au apelat Sentinţa nr. 18 din 05.09.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, formulând critici de netemeinicie şi nelegalitate.

Astfel, prin motivele de apel formulate, pe latură penală, au susţinut că, prima instanţă, în mod greşit, a reţinut o culpă concurentă a părţii civile C. în proporţie de 10%, fiind solicitată înlăturarea acestei culpe.

Sub acest aspect, s-a arătat că, expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, în faza de urmărire penală, nu conţine nicio precizare cu privire la purtarea sau lipsa centurii de siguranţă de către victimă. Deopotrivă, părţile civile au considerat eronată concluzia instanţei de fond, potrivit căreia în cuprinsul certificatului medico-legal emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani s-a menţionat că leziunea suferită de persoana vătămată C. s-a putut produce prin lovire de părţi dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier şi că acest aspect conduce, în mod direct, la concluzia că victima nu purta centura de siguranţă. În opinia părţii civile, dacă nu ar fi purtat centura de siguranţă, ar fi fost proiectată în parbriz în momentul impactului.

Concluzionând cu privire la această chestiune, apelantele părţi civile au susţinut că, accidentul a s-a produs ca urmare a neadaptării, de către inculpat, a vitezei la condiţiile de trafic, la abordarea unui viraj la dreapta, şoseaua fiind în curbă, acesta a intrat în derapare, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de numitul E., aşa încât în sarcina părţii civile C. nu se poate reţine vreo culpă, vinovăţia aparţinând, exclusiv, inculpatului.

Apelanta parte civilă G. a precizat că a suferit o vătămare corporală ce a avut drept cauză acţiunea inculpatului, motiv pentru care a considerat că nu se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 196 alin. (2), (3) şi 4 C. pen. în infracţiunea prev. de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Deopotrivă, a considerat că acţiunea civilă exercitată de aceasta în procesul penal este admisibilă, contrar celor reţinute de prima instanţă. A menţionat că, iniţial, din cauza şocului, dar mai ales din cauza necesităţii de a-şi însoţi copilul la spital, şi-a neglijat propriile răni şi dureri. Ulterior, din cauza durerilor şi tumefacţiilor echimotice ce se întindeau pe suprafeţe mari din corp, s-a deplasat la Spitalul Municipal Dorohoi unde a fost diagnosticată şi tratată.

Pe latură civilă, a fost solicitată majorarea daunelor materiale şi morale acordate părţii civile C. până la concurenţa sumelor solicitate prin cererea de constituire de parte civilă (30.000 RON daune materiale, 500.000 euro daune morale), precum şi acordarea unor daune materiale şi morale părţii civile G., raportat la consecinţele deosebit de grave pe care cei doi le-au avut asupra stării fizice şi psihice.

Astfel, au fost criticate argumentele primei instanţe care, la momentul stabilirii cuantumului daunelor morale, s-a raportat doar la consecinţele imediate şi pe termen scurt, pe care evenimentul rutier le-a avut asupra stării de sănătate. În niciun paragraf din cuprinsul hotărârii apelate nu a fost făcută referire la consecinţele accidentului rutier pe termen lung, asupra stării de sănătate a celor două părţi civile. În această ordine de idei, a fost menţionată pierderea calităţii vieţii în elementele esenţiale de către partea civilă C. Împrejurările noi apărute în viaţa acestuia, determinate de accidentul auto suferit au avut şi încă mai au un impact asupra stării psihice, prin manifestări şi trăiri disconfortante, prin sentimente de neputinţă, anxietate şi tristeţe, retrăirea momentului accidentului, frică ori lipsă de perspectivă. Totodată, s-a susţinut că, vătămările produse prin accidentul din 09.01.2019 au avut o intensitate sporită, fiind suprapuse pe afecţiunile medicale de care suferea deja partea civilă şi pentru care urma deja un tratament. De asemenea, instanţa de fond nu a acordat daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial dedus din restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială ale părţii civile minore, pentru cei doi ani în care a lipsit din mediul său social şi şcolar.

În susţinerea solicitărilor de majorare a daunelor morale, apărătorul desemnat din oficiu al părţii civile C. a invocat cu titlu de jurisprudenţă în materie, Decizia penală nr. 75 din 31 octombrie 2022, pronunţată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cât priveşte daunele materiale acordate părţii civile C. de către instanţa de fond, în cuantum de 1973,12 RON, s-a susţinut că acestea sunt insuficiente şi reprezintă doar o adunare matematică a bonurilor fiscale depuse de mama acestuia. Apărarea părţii civile minore a considerat că, instanţa de fond, trebuia să acorde acesteia daunele materiale în cuantumul solicitat de 30.000 RON, fiind omisă acordarea daunelor materiale determinate de cheltuieli pentru sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1387 alin. (1) teza a II-a din C. civ. Acestea au fost dovedite atât prin înscrisurile din dosarul cu documente confidenţiale, din care rezultă efectuarea cursurilor şcolare la domiciliu, precum şi din declaraţiile celor doi martori audiaţi în apel - K. şi L.

O altă critică formulată de părţile civile a vizat neacordarea de către prima instanţă a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocatului ales. S-a precizat că aceste cheltuieli au fost dovedite prin depunerea chitanţelor la dosar, în data de 18.03.2022, motiv pentru care a fost solicitată şi acordarea acestora.

Apelanta parte responsabilă civilmente D. SA a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 18/2022 a Curţii de Apel Iaşi, pe care o consideră nelegală şi netemeinică şi, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii civile exercitate în cauză. În subsidiar, a fost solicitată diminuarea despăgubirilor morale acordate prin hotărârea apelată.

Un prim motiv de nelegalitate susţinut de apelanta parte responsabilă civilmente, îl constituie încălcarea dispoziţiilor art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Sub acest aspect, s-a susţinut că hotărârea primei instanţei este nemotivată, întrucât nu a fost examinată, în mod real, latura civilă exercitată în procesul penal, judecătorul fondului limitându-se a face aprecieri generale şi reţinând că suma echitabilă pentru despăgubirea părţii civile pentru suferinţele cauzate de leziunile traumatice se ridică la suma de 45.000 euro.

Al doilea motiv de nelegalitate a vizat soluţia dispusă pe latură penală cu privire la inculpatul A., în opinia părţii responsabile civilmente, instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că inculpatul este vinovat în producerea accidentului rutier, având în vedere că, atât în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, precum şi în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, cât şi din declaraţiile persoanelor audiate pe parcursul procesului penal, s-a arătat că suprafaţa carosabilă era acoperită cu un strat de zăpadă şi gheaţă, drumul fiind alunecos. În aceste împrejurări, inculpatul nu putea să prevadă, în mod obiectiv, că la ieşirea din curbă va pierde controlul volanului, deşi circula cu viteza regulamentară (aprox. 70 km/h), intrând în derapaj şi, ulterior, după ce s-a oprit, să fie acostat de autoturismul cu numărul de înmatriculare x, fapta fiind săvârşită în condiţiile cazului fortuit, lipsindu-i trăsătura esenţială a vinovăţiei.

Pentru aceste considerente, a fost solicitată achitarea inculpatului A., în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar a fost solicitată amânarea aplicării pedepsei, conform art. 396 alin. (4) C. proc. pen., rap. la art. 83 C. pen., având în vedere şi culpa comună a conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare x - E., care nu a adaptat viteza de circulaţie într-o manieră care să-i permită evitarea obstacolului ivit în calea sa.

Criticile de netemeinicie aduse hotărârii pronunţate de prima instanţă au viza daunele morale acordate în cauză (partea responsabilă civilmente fiind obligată la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 45.000 euro).

Sub un prim aspect, s-a susţinut că interesele şi drepturile celor afectaţi ca urmare a producerii unui accident auto trebuie puse în balanţă cu necesitatea respectării drepturilor asiguratorului, iar acordarea despăgubirilor pentru daune morale nu trebuie să aibă un efect sancţionator asupra autorului faptei ilicite, întrucât funcţia sancţionatorie, represivă a comportamentului ilicit este îndeplinită de sancţiunile de drept penal ce pot fi aplicate inculpatului, iar răspunderea civilă delictuală are, în principal, o funcţie reparatorie, menită să înlăture prejudiciile pe care le suferă victima faptei ilicite.

Sub un alt aspect, s-a arătat că, părţii civile C. i-au fost acordate daune moale într-un cuantum disproporţionat cu suferinţa ce i-a fost cauzată, iar prin raportare la contextul social-economic, cuantumul daunelor morale acordate de prima instanţă le transformă pe acestea într-o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile.

De asemenea, partea responsabilă civilmente a invocat netemeinicia sentinţei apelate, sub aspectul daunelor materiale acordate părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Sfânta Maria, respectiv dobânda legală de la data producerii prejudiciului (09.01.2019) şi până la data achitării integrale a acestuia, ataşată daunelor materiale acordate în cuantum de 317,69 RON.

Astfel, partea responsabilă civilmente a susţinut că dobânzile legale curg de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra despăgubirilor materiale şi morale, iar nu de la data producerii faptului cauzator de prejudicii (în speţă data producerii accidentului rutier). S-a menţionat că dreptul la reparaţie se naşte în ziua cauzării prejudiciului, aşa cum statuează disp. art. 1381 alin. (1) C. civ. În schimb, dreptul la obţinerea despăgubirilor este contemporan cu data la care instanţa de judecată stabileşte atât categoria prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, cât şi întinderea acestuia, stabilind, totodată, modalitatea de executare a obligaţiei de reparaţie a prejudiciului de către cel obligat la reparaţiune. Aşadar, în opinia părţii responsabile civilmente, până la îndeplinirea actului procedural de comunicare a hotărârii judecătoreşti definitive către asigurator, această penalitate nu se află în actualitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 30.09.2022 sub nr. x/2021 şi a avut următoarele termene de judecată:

- 19.10.2022 (termen intermediar), când Înalta Curte a pus în discuţie cererea apelantului inculpat A. de prelungire a dreptului de circulaţie şi a pronunţat o soluţie de respingere a acesteia;

- 02.11.2022, când cauza a fost amânată în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru apelantul parte civilă C.;

- 18.01.2023, când instanţa de apel a pus în discuţie cererile de probatorii formulate de părţi în cauză şi s-a pronunţat asupra acestora, încuviinţând cererea de probatorii formulată de apelantul inculpat A., constând în proba cu înscrisuri şi proba testimonială, respectiv audierea martorului H. şi audierea expertului M., precum şi proba testimonială solicitată de apelantele părţi civile G. şi C., constând în audierea martorilor L. şi K. Totodată, s-a luat act de manifestarea de voinţă a apelantului inculpat A. de a fi audiat la finalul cercetării judecătoreşti în apel;

- 01.03.2023, când au fost audiaţi martorii L., K. şi H.;

- 12.04.2023, când a fost audiat expertul M. din cadrul INEC - LIEC Iaşi. Prin încheierea de la acelaşi termen de judecată instanţa de apel a respins cererea formulată de inculpatul A., privind prelungirea dreptului de circulaţie;

- 10.05.2023, termen la care a fost audiat apelantul inculpat A. şi când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor declarate în cauză.

*

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, în limitele impuse de art. 417 C. proc. pen., constată că apelurile declarate de partea civilă C. şi partea responsabilă civilmente SC D. S.A sunt fondate, iar apelurile declarate de partea civilă G. şi inculpatul A., sunt nefondate, pentru următoarele motive:

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, constând în declaraţiile părţilor civile G., C., declaraţiile martorilor E., F., H., K., L., declaraţia expertului criminalist M., declaraţiile inculpatului A., procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat la 09.01.2019, ora 08:40, de către lucrători din cadrul I.P.J. Iaşi, raportul de expertiză criminalistică din 14 august 2020, întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Iaşi, răspunsul la obiecţiunile formulate de inculpat, acte medico-legale, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că:

În dimineaţa zilei de 09.01.2019, în jurul orei 08:30, inculpatul A., în timp ce conducea autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe drumul european 583, în direcţia Iaşi -Tg. Frumos, la km 34 + 700 m, în afara localităţii Bălţaţi, jud. Iaşi, partea carosabilă fiind acoperită cu un strat subţire de zăpadă, la efectuarea unui viraj la dreapta, şoseaua fiind în curbă, a pierdut controlul autoturismului care a intrat în derapare, s-a răsucit de trei ori, a părăsit sensul de circulaţie Iaşi - Târgu Frumos şi a pătruns pe contrasens (pe sensul de circulaţie Târgu Frumos - Iaşi) unde a intrat în coliziune cu autoturismul x, cu numărul de înmatriculare x, condus de martorul E., care circula în direcţia Târgu Frumos - Iaşi.

În autoturismul condus de inculpatul A. se afla, pe locul din faţă, partea dreaptă, martora F., iar, în autoturismul condus de martorul E., se aflau: partea civilă G., pe locul din faţă, partea dreaptă, precum şi partea civilă C., în vârstă de 13 ani, pe bancheta din spate, pe locul din partea dreaptă. Partea civilă C. nu purta centura de siguranţă în momentul impactului, aspect ce rezultă din declaraţiile date în cauză de partea civilă, de martorul H., care conducea un autoturism aflat în urma autoturismului inculpatului, declaraţii ce se coroborează cu certificatul medico-legal x din 27.02.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, care a concluzionat că leziunea suferită de persoana vătămată C. s-a putut produce prin lovire de părţi dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier. În acelaşi sens, este şi gravitatea leziunilor produse în urma impactului celor două autoturisme, în comparaţie cu leziunile suferite de G., E., F., care, deşi se aflau în partea din faţă a autoturismelor, datorită faptului că au purtat centura de siguranţă, nu au suferit leziuni grave.

În urma impactului între partea dreaptă din spate a autoturismului condus de inculpatul A. şi partea din stângă faţă a celuilalt autoturism condus de martorul E., a rezultat vătămarea:

- părţii civile minore C., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 - 115 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal x din 27.02.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani;

- părţii civile G., care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6 - 8 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 16.01.2019 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani;

- conducătorului auto E.,

- martorei F.

În procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat la 09.01.2019, ora 08:40, de către lucrători din cadrul I.P.J. Iaşi, s-a consemnat că locul producerii accidentului rutier a fost identificat pe DE 583, la km 34 + 700 m, în afara localităţii Bălţaţi, jud. Iaşi, pe sensul de mers Tg. Frumos - Iaşi, în linie dreaptă, înainte de o curbă la stânga, pe un sector de drum unde viteza de deplasare a autoturismelor este limitată la 100 km/h. Pe DE 583 circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri, pe câte două benzi de circulaţie pe sens, sensurile fiind delimitate de marcaj longitudinal simplu continuu. Carosabilul era acoperit cu un strat subţire de zăpadă, fiind alunecos, în momentul producerii accidentului. La faţa locului a fost identificat pe partea dreaptă a sensului de mers Tg. Frumos - Iaşi, în afara părţii carosabile, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare x, orientat cu faţa spre partea carosabilă. Pe sensul de mers Tg. Frumos - Iaşi a fost găsit staţionat auto marca VW cu nr. x, proprietatea inculpatului, orientat spre localitatea Tg. Frumos, oblic pe partea carosabilă, cu faţa spre axul drumului, blocând ambele benzi de pe sens. Poziţia celor două autoturisme a fost stabilită prin efectuarea de măsurători cu ruleta metrică, la faţa locului efectuându-se fotografii judiciar-operative ataşate la dosar.

Raportul de expertiză criminalistică nr. x/14.08.2020 întocmit de Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi a concluzionat că:

- "viteza probabilă a autoturismului x înmatriculat cu nr. x în momentul premergător accidentului a fost de cca 131 km/h. Viteza acestui autoturism în momentul impactului a fost de cca 73 km/h;

- viteza autoturismului marca x înmatriculat cu nr. x, în momentul impactului a fost de 40 km/h. Viteza acestui autoturism în momentul premergător accidentului nu se poate stabili, deoarece nu se cunoaşte regimul acestuia de deplasare anterior producerii coliziunii;

- impactul s-a produs pe banda de siguranţă a sensului Tg. Frumos - Iaşi la cca 3,4 m faţă de locul unde s-a oprit autoturismul x şi la cca 2,6 m faţă de marginea carosabilului;

- numitul A. ar fi putut preveni producerea accidentului dacă ar fi circulat cu cel mult 116 km/h şi dacă s-ar fi conformat restricţiilor de viteză impuse pe porţiunea de drum;

- nu putem reţine în sarcina numitului E., fapte sau atitudini generatoare de pericole;

- din probatoriul administrat în cauză nu rezultă nu rezultă suficiente date prin care să se poată stabili dacă numitul C. a purtat sau nu centura de siguranţă în momentul impactului;

- deraparea se produce, de regulă, la ieşirea din curbă. În cazul de faţă, locul probabil al intrării în derapare s-a situat la cca 50 m în amonte faţă de borna hectometrică nr. 7 luată ca reper fix".

Critici formulate de inculpatul A.

Inculpatul a invocat critici privitoare la modalitatea de efectuare a urmăririi penale, însă, Înalta Curte constată că verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a făcut obiectul procedurii în camera preliminară, procedură finalizată prin încheierea nr. 20 din 02.07.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2021

Pe altă parte, situaţia de fapt a fost stabilită în urma analizării întregului material probator administrat în toate fazele procesuale, prima instanţă analizând, argumentat, fiecare critică formulată de către inculpat în privinţa interpretării mijloacelor de probă. Aspectele referitoare la profesia domnului M., care a întocmit raportul de expertiză criminalistică, nu au importanţă în privinţa conţinutului şi concluziilor acestui raport, deoarece acest raport a fost efectuat de un expert criminalist autorizat din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Iaşi.

Sunt nefondate susţinerile inculpatului privitoare la încălcarea dreptului la apărare, în condiţiile în care prima instanţă a apreciat relevanţa şi utilitatea probelor solicitate de inculpat, prin raportare la celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Mai mult, în apel, s-a dispus audierea martorului H. şi a expertului criminalist M., cărora inculpatul a avut posibilitatea să le adreseze întrebări.

Referitor la cauzele producerii accidentului, inculpatul a invocat, în esenţă:

- culpa conducătorului auto al autoturismului x, cu numărul de înmatriculare x, martorul E., care, în opinia inculpatului, nu a condus autoturismul cu maximă diligenţă, nu a frânat, nu a deplasat autoturismul spre partea dreaptă pentru a evita impactul;

- culpa administratorului drumului - CNADRE pentru că nu a semnalizat corespunzător sectorul de drum în care s-a produs accidentul;

- faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare x a fost mutat înainte de a fi fost efectuate măsurătorile şi fotografiile ce au stat la baza întocmirii procesului-verbal de cercetare la faţa locului;

- faptul că expertiza criminalistică, pe de-o parte, nu a stabilit corect viteza de deplasare a autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, condus de el, iar, pe de altă parte, nu a putut stabili viteza de deplasare a autoturismului autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de martorul E. În acest sens, a precizat că sunt corecte concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, care este întocmit de un specialist auto, cu o bogată experienţă în activitate.

Înalta Curte apreciază că susţinerile inculpatului A. sunt nefondate pentru următoarele motive:

Aşa cum rezultă din fotografiile judiciar-operative efectuate la faţa locului, coroborate cu declaraţia martorului H., audiat de instanţa de apel, dar şi cu declaraţiile inculpatului, partea carosabilă era acoperită cu un strat subţire de zăpadă, iar pe sectorul de drum în care s-a produs impactul, pe sensul în care se deplasa autoturismul condus de inculpatul A., în direcţia Iaşi - Tg. Frumos, era indicatorul "curbă deosebit de periculoasă" spre dreapta.

Conform art. 123 lit. b) şi lit. e) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, publicată în Monitorul Oficial, nr. 876 din 26 octombrie 2006, "conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor, în următoarele situaţii: (...) b) în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 m; (...) e) când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă".

Potrivit art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, "conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă". Art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că "participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private".

În acest context, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că, modul în care inculpatul A. a condus autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, este singura cauză de producere a accidentului rutier, deoarece nu a respectat dispoziţii legale menţionate anterior, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, existând un indicator care avertiza că urmează o curbă deosebit de periculoasă, partea carosabilă fiind acoperită cu un strat subţire de zăpadă, astfel că nu a putut controla autoturismul pe care îl conducea, a intrat în derapare, autovehiculul s-a rotit de trei ori, intrând pe sensul opus de mers, în direcţia Tg. Frumos-Iaşi, unde a avut loc impactul cu autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de martorul E.

Chiar dacă s-ar accepta susţinerea inculpatului, potrivit căreia ar fi circulat cu o viteză de aproximativ 70 km/h, culpa producerii evenimentului rutier îi aparţine în totalitate, deoarece, nici în această ipoteză, nu a respectat dispoziţiile legale menţionate anterior.

Astfel, cauza producerii accidentului a fost pătrunderea autoturismului condus de inculpat, pe sensul opus, în direcţia Tg, Frumos-Iaşi, ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum.

Administratorul drumului nu are vreo culpă în privinţa nesemnalizării necorespunzătoare a segmentului de drum pe care s-a produs accidentul, deoarece, în zona respectivă, era indicatorul "curbă deosebit de periculoasă", a cărui semnificaţie trebuia să fie cunoscută de inculpat.

Totodată, nu are importanţă faptul că, în momentul impactului, autoturismul condus de inculpat era oprit sau era în mişcare, sau că autoturismul cu numărul de înmatriculare x a fost mutat, după impact, înainte de a fi fost efectuate fotografiile judiciare-operative, în condiţiile în care martorul E., conducătorul acelui autoturism, nu a încălcat nicio dispoziţie legală, circulând pe sensul său de mers, în direcţia Tg. Frumos - Iaşi, cu o viteză care se încadra în limitele prevăzute de lege, aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, impactul producându-se într-un punct aflat în linie dreaptă, înainte de o curbă la stânga, pe un sector de drum unde viteza de deplasare a autoturismelor este 100 km/h. Astfel, ca urmare a neadaptării vitezei, înainte de intrarea în curba spre dreapta, autoturismul condus de inculpat, a derapat, a parcurs o anumită distanţă, în timp ce a derapat şi s-a rotit, a intrat pe sensul opus, ajungând în punctul unde s-a produs impactul, astfel cum a fost descris în procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Prin urmare, chiar dacă s-ar accepta concluziile raportului de expertiză extrajudiciară, în sensul că viteza autoturismului condus de inculpat, în pre momentul impactului, a fost de 72 km/h, şi, în momentul impactului, de 0 km/h, iar viteza autoturismului condus de martorul E., în pre momentul impactului a fost de cca. 85 km/h, şi, în momentul impactului, de cca. 48,7 km/h, nu rezultă că martorul ar avea vreo culpă în producerea accidentului.

În altă ordine de idei, deşi inculpatul A. contestă conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi, implicit, concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. x din 14 august 2020, întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Iaşi, nu există mijloace de probă în sprijinul susţinerilor sale.

Semnificativ, în acest sens, este faptul că inculpatul a semnat procesul-verbal de cercetare la faţa locului, în care se menţionează că "cei prezenţi la faţa locului nu au de făcut obiecţiuni cu privire la cele consemnate în prezentul proces-verbal şi la modul în care s-a făcut constatarea. Prezentul proces-verbal a fost întocmit la sediul Poliţiei Oraş Tg. Frumos, între orele 11:00 şi 12:00, fiind citit tuturor persoanelor."

Totodată, în cuprinsul raportului de expertiză criminalistică din 14 august 2020, sunt descrise, în mod detaliat, argumentele care au condus la stabilirea răspunsurilor la obiectivele stabilite prin ordonanţa din 12.12.2019 dispusă în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Deosebit de important, în privinţa concluziilor acestui raport, este faptul că, în partea introductivă, se arată că "Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Iaşi este acreditat RENAR pentru Determinarea vitezelor de impact ale autovehiculelor în cazul expertizei accidentului de trafic rutier, în baza cerinţelor standardului ISO CEI 17025: 2018, conform certificatului nr. LI 762. Obiectivele ce se referă la domeniile neacreditate, respectiv obiectivele 1,4,5,6 şi 7 nu sunt acoperite de acreditarea RENAR".

Prin urmare, răspunsurile la obiectivele 2 şi 3, prin care s-au stabilit vitezele celor două autoturisme, în momentul premergător accidentului şi în momentul impactului, sunt acoperite de acreditarea RENAR.

În faza urmăririi penale, expertul criminalist a răspuns obiecţiunilor formulate de inculpatul A., iar, în faţa instanţei de apel, expertul a fost audiat, inculpatul adresându-i întrebări cu privire la conţinutul raportului de expertiză.

Concluziile raportului de expertiză sunt susţinute de argumente ştiinţifice, care au la bază aspecte ce privesc prezenţa mijloacelor materiale de probă la faţa locului, răspândirea acestora, urmele de pneuri, poziţiile finale ale autovehiculelor, deformările plastice remanente ale autoturismelor. Astfel, poziţia finală a autovehiculelor nu a fost un aspect decisiv în stabilirea concluziilor raportului de expertiză, fiind avute în vedere mai multe împrejurări de fapt ce privesc locul impactului şi avariile autoturismelor implicate în accident.

Locul impactului este stabilit prin procesul-verbal de cercetare la faţa locului, care a fost întocmit la scurt timp după impact, ţinându-se cont de urmele pneurilor, avariile produse celor două autoturisme, perimetrul în care au fost găsite materialele desprinse din autovehiculele implicate în accident. Semnificative, în acest sens, sunt fotografiile judiciar-operative efectuate de lucrătorii de poliţie care au întocmit procesul-verbal de cercetare la faţa locului.

Dacă autoturismul condus de inculpat ar fi respectat regimul prevăzut de lege, înainte de a intra în curba deosebit de periculoasă, nu ar derapat, nu s-ar fi rotit de trei ori, aşa cum rezultă din declaraţia martorului H., audiat de instanţa de apel, şi, implicit, nu ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde a avut loc impactul.

Deşi inculpatul a invocat raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert tehnic judiciar N., inginer în specialitatea autovehicule - circulaţie rutieră, acest raport nu schimbă concluzia rezultată din ansamblul probelor administrate în cauză, în sensul că accidentul rutier s-a produs, exclusiv, din culpa inculpatului A., care nu a respectat dispoziţiile art. art. 123 lit. b) şi lit. e) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, art. 48, art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, existând un indicator care avertiza că urmează o curbă deosebit de periculoasă, partea carosabilă fiind acoperită cu un strat subţire de zăpadă, astfel că nu a putut controla autoturismul pe care îl conducea, a intrat în derapare, autovehiculul s-a rotit, intrând pe sensul opus de mers, în direcţia Tg. Frumos-Iaşi, unde a avut loc impactul cu autoturismul numărul de înmatriculare x, condus de martorul E. Chiar dacă raportul de expertiză extrajudiciară concluzionează că martorului E., conducătorului autoturismului cu numărul de înmatriculare x, "i se pot imputa erori, indecizii de conducere prin neadaptarea vitezei de circulaţie la condiţiile periculoase de drum", această afirmaţie nu este susţinută de celelalte mijloace de probă, martorul circulând pe sensul său de mers, în direcţia Tg. Frumos-Iaşi, cu o viteză care se încadra în limitele prevăzute de lege.

În altă ordine de idei, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 31 C. pen., referitoare la cazul fortuit, întrucât această cauză de neimputabilitate implică existenţa unei imprevizibilităţi obiective a împrejurării care are drept consecinţă producerea rezultatului.

Inculpatul A. nu a respectat regulile de circulaţie pe drumurile publice în vederea evitării oricărui pericol, neadaptând viteza la condiţiile de drum, având pregătirea şi experienţa necesară, putea şi trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, şi anume producerea unui accident de circulaţie ca urmare a derapării, nefiind îndeplinită condiţia imprevizibilităţii absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că accidentul rutier s-a produs, exclusiv, din culpa inculpatului A., iar, în drept, fapta inculpatului, care, la data de 09.01.2019, în timp ce se deplasa pe DE 583, pe direcţia Iaşi - Tg. Frumos, conducând autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, înmatriculat cu nr. x, provocând persoanei vătămate C. leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110 - 115 zile de îngrijiri medicale, realizează elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen.

În acest sens, sunt nefondate criticile părţii civile G. cu privire la înlăturarea alin. (4) al articolului 196 C. pen., în condiţiile în care această parte civilă a suferit, în urma accidentului, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-8 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 16.01.2019 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani. Vătămarea corporală din culpă, prin care au fost produse leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare între 1 şi 90 de zile de îngrijiri medicale, nu constituie infracţiune, dacă fapta nu a fost săvârşită de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. În speţă, inculpatul A. nu s-a aflat în niciuna dintre aceste situaţii.

Prin urmare, deoarece apelanta G. nu are calitatea de persoană vătămată, în raport cu infracţiunea prev. de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, nu poate exercita, în nume propriu, acţiunea civilă în procesul penal.

Individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare

Înalta Curte apreciază că pedeapsa şi modalitatea de executare au fost just individualizate, ţinând cont de criteriile prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii - din cauza neadaptării vitezei la intrarea în curbă, pe un drum alunecos, acoperit cu strat subţire de zăpadă, a pierdut controlul autoturismului care a intrat în derapare, s-a răsucit de trei ori, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu alt autoturism care circula regulamentar; starea de pericol ridicat creată pentru valoarea ocrotită de lege, având în vedere faptul că drumul pe care s-a produs accidentul era intens circulat la ora evenimentului rutier; natura şi gravitatea rezultatului produs - partea civilă minoră C. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 110-115 zile de îngrijiri medicale.

Circumstanţele personale invocate de inculpat, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, au fost valorificate de către prima instanţă, în sensul orientării pedepsei spre minimul special prevăzut de lege. Totodată, aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanţa de fond în privinţa alegerii modalităţii de executare a pedepsei, respectiv la analizarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 91 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Criticile părţii responsabile civilmente SC D. SA, privitoare la modul de soluţionare a laturii penale, coincid cu cele formulate de inculpatul A., fiind valabile considerentele expuse anterior.

Critici formulate de inculpatul A., partea civilă minoră C., partea responsabilă civilmente SC D. SA cu privire la modul de soluţionare al laturii civile

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 alin. (1) şi (2) din C. civ., conform cărora "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă".

Înalta Curte apreciază că primă instanţă a stabilit riguros proporţia culpelor. În acest sens, semnificativ este faptul că singura cauză de producere a accidentului a fost conduita inculpatului, care nu a respectat dispoziţiile art. art. 123 lit. b) şi lit. e) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, art. 48, art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.

Omisiunea de a purta centura de siguranţă în momentul impactului dintre cele două autoturisme, de către minorul C., a generat, doar pe latura civilă a cauzei, o reţinere a unei culpe concurente de 10% în producerea prejudiciului.

Conform art. 1.371 alin. (1) din C. civ., "în cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o".

Prin Decizia nr. 12 din 16.05.2016 Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M.Of. nr. 498 din 04.07.2016, a stabilit că "dispoziţiile art. 1.371 alin. (1) din C. civ. se interpretează în sensul că autorul faptei va fi ţinut să răspundă numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o în cazul în care victima prejudiciului a contribuit şi ea cu vinovăţie la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă".

Văzând dispoziţiile legale menţionate, se impune precizarea că, vinovăţia (culpa) victimei în producerea prejudiciului, aşa cum este definită prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi alin. (3) din C. civ., excedează culpei, ca formă a vinovăţiei penale. Amintim că, în dinamica producerii accidentului, conducătorul autoturismului x cu numărul de înmatriculare de x nu a încălcat nicio normă privind circulaţia pe drumurile publice, conduită ce să fie aptă a se interpune în antecedenţa cauzală. Raportat la ipoteza reţinută în speţă, respectiv lipsa centurii de siguranţă în cazul victimei minore, instanţa de apel reţine că aceasta constituie o faptă culpabilă care se înscrie în lanţul cauzal generator al prejudiciului şi determină diminuarea obligaţiei de despăgubire stabilite în sarcina făptuitorului infracţiunii, acţionând exclusiv în latura civilă.

Deşi partea civilă a criticat sentinţa sub aspectul reţinerii acestei culpe, susţinând că a purtat centura de siguranţă, Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate, apărarea sa nefiind confirmată de probele administrate în cauză. Astfel, martorul H., audiat de instanţa de apel, a declarat că minorul nu purta centura de siguranţă, declaraţie ce se coroborează cu certificatul medico-legal x din 27.02.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Botoşani, care a concluzionat că leziunea suferită de persoana vătămată C. s-a putut produce prin lovire de părţi dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier. În acelaşi sens este gravitatea leziunilor produse în urma impactului celor două autoturisme, în comparaţie cu leziunile suferite de G., E., F., care, deşi se aflau în partea din faţă a autoturismelor, datorită faptului că au purtat centura de siguranţă, nu au suferit leziuni grave.

Sunt nefondate criticile părţii civile C. referitoare la cuantumul daunelor materiale, în condiţiile în care, din înscrisurile depuse la dosar (bonuri, facturi, chitanţe), rezultă că a suportat cheltuieli, pentru îngrijire de specialitate şi achiziţionarea medicamentelor, în cuantum de 2.192,36 RON, sumă din care se scade un procent de 10%, potrivit culpei reţinută în sarcina părţii civile cu privire la producerea prejudiciului.

Deşi, la solicitarea părţii civile C., în faţa instanţei de apel, au fost audiaţi martorii K., L., aceştia nu au putut preciza ce sume de bani au fost cheltuite de partea civilă în timpul perioadei de recuperare, declaraţiile martorilor urmând să fie avute în vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, din declaraţiile celor doi martori, rezultă că, după accident, minorul C. a stat imobilizat la pat timp de trei luni, perioadă în care a avut nevoie de îngrijiri speciale, fiind folosite metode speciale pentru igienă. Totodată, în această perioadă, minorul a fost transportat la diferite unităţi sanitare în vederea efectuării controalelor medicale, transport ce s-a efectuat în condiţii dificile, deoarece partea civilă nu avea voie să se mişte, fiind nevoit să stea întins pe o targă. Ulterior, minorul, timp de o lună, s-a deplasat cu ajutorul unui cadru, apoi, a urmat o perioadă de recuperare, în care a participat la programe speciale, respectiv masaj, înot în bazin, bicicletă medicinală la o sală de sport sau de fitness. Conform declaraţiei martorilor K., L., minorul a mai suferit o intervenţie chirurgicală, la un an de zile după accident, iar, în prezent, are o fobie în ceea ce priveşte transportul cu autoturismul pe distanţe lungi, prezintă deficienţe locomotorii, neputând susţine un anumit ritm de mers, având nevoie de momente de odihnă în timpul deplasării.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul părţii civile de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, această compensaţie materială să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză. Suma acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victima daunei.

Având în vedere faptul că nu este posibilă identificarea unor criterii ştiinţifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei psihice şi fizice, care sunt inestimabile, ci reprezintă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia pe toate planurile sociale ale părţii civile.

În acest sens, se analizează consecinţele negative suferite de partea civilă pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute, consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială şi socială.

Curtea de la Strasbourg a realizat o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, în sensul că proba faptei ilicită este suficientă, urmând ca prejudiciul şi legătura de cauzalitate să fie prezumate, instanţele deducând producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu.

Cât priveşte întinderea prejudiciului, este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, despăgubirile trebuie să fie apte să constituie o satisfacţie echitabilă (cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, cererea nr. x/91).

Prin săvârşirea infracţiunii, părţii civile i-a fost cauzat, de către inculpat, un prejudiciu moral, prin suferinţele de natură fizică şi psihică produse ca urmare a leziunilor, iar, la stabilirea cuantumului daunelor, Înalta Curte are în vedere mai multe aspecte, respectiv vârsta părţii civile la data accidentului - 13 ani, natura şi gravitatea leziunilor, intervalul de timp în care partea civilă a fost imobilizată după externarea din spital, intervenţiile chirurgicale la care a fost supusă partea civilă, precum şi perioada de recuperare fizică.

În acest context, Înalta Curte apreciază că suma de 100.000 de euro, reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul de natură nepatrimonială produs prin accidentul rutier provocat de inculpatul A., însă, ţinând cont şi de gradul de culpă a părţii civile C., de 10% în producerea prejudiciului, suma va fi redusă cu acest procent, conform art. 1.371 alin. (1) din C. civ., urmând ca partea responsabilă civilmente SC D. SA să-i plătească 90.000 de euro.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile părţii civile C., şi nefondate criticile inculpatului A., părţii responsabile civilmente SC D. SA, privitoare la cuantumul daunelor morale, urmând ca acesta să fie majorat de la 45.000 de euro la 90.000 de euro - cuantum, care de altfel, nu depăşeşte nivelul limitei de despăgubire (5.000.000 euro), prevăzut de art. 24 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Înalta Curte constată că este fondată şi critica persoanei responsabile civilmente referitoare la obligarea, pe lângă despăgubirile materiale acordate părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi, şi la dobânda legală, prin motivul de apel criticându-se modul de calcul al dobânzii de la data faptei - 01.09.2019, până la achitarea integrală a acestuia.

În privinţa daunelor materiale, se notează că prejudiciul dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (care constituie titlu executoriu) conform dispoziţiilor art. 663 din C. proc. civ.

În cauză, cuantumul daunelor morale şi materiale a devenit cert, în urma administrării probatoriului în apel, prin care s-a stabilit gradul culpei inculpatului în producerea prejudiciului ca fiind de 90%.

Partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi s-a constituit parte civilă cu suma de 352,997 RON. Întrucât instanţa de apel a reţinut culpa concurentă a minorului C., în proporţie de 10% la producerea prejudiciului, suma la care va fi obligată partea responsabilă civilmente, reprezentând daune materiale către unitatea spitalicească menţionată, va fi de 317,69 RON. Aşa cum s-a precizat anterior, această creanţă devine certă, lichidă şi exigibilă numai la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, motiv pentru care aceasta este data de la care va curge dobânda legală.

Deşi inculpatul A. a susţinut că a plătit cheltuielile de spitalizare către Spitalul Judeţean Suceava, acest aspect nu are relevanţă, în condiţiile în care această unitate spitalicească nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Totodată, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi a obligat aceeaşi parte responsabilă civilmente la plata, către partea civilă, a sumei de 757,8 RON, reprezentând daune materiale.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate motivele de apel formulate de partea civilă C. referitoare la neacordarea cheltuielilor judiciare reprezentând onorariu avocat la prima instanţă, având în vedere chitanţa seria x nr. x din 2.08.2021, pentru suma de 2000 RON, precum şi chitanţa seria x nr. x din 28.09.2021, pentru suma de 1000 RON, depuse la dosarul instanţei de fond.

Prin urmare, ţinând cont de dispoziţiile art. 276 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, conform cărora "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul le plăteşte cu titlu de dezdăunare şi pentru cheltuielile de judecată şi/sau cheltuielile aferente în cazul soluţionării alternative a litigiului persoanelor prejudiciate prin vătămare corporală sau deces şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri", va fi obligată partea responsabilă civilmente SC D. SA, către partea civilă C., la 3000 RON, reprezentând onorariul apărător ales la judecata în primă instanţă.

Deşi partea civilă G. a formulat aceeaşi critică, invocând chitanţa seria x nr. x din 19.07.2021, pentru suma de 1000 RON, precum şi chitanţa seria x nr. x din 1.09.2021, pentru suma de 2000 RON, Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată, având în vedere faptul că prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă exercitată de către această parte civilă în procesul penal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile declarate de partea civilă C. şi partea responsabilă civilmente SC D. SA.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa apelată şi, în rejudecare:

Va majora cuantumul daunelor morale acordate părţii civile C. de la 45.000 de euro la 90.000 de euro.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 1349, 1357 C. civ., va obliga partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 317,69 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, va obliga partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 3000 RON către partea civilă C., reprezentând onorariul apărătorului ales la judecata în primă instanţă.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă G. şi inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta partea civilă G. şi apelantul inculpat A., la câte 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de partea responsabilă civilmente SC D. SA şi de partea civilă C., vor rămâne în sarcina statului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul parte civilă C., avocat O., atât oral, cu ocazia dezbaterilor, cât şi printr-o cerere scrisă, a solicitat majorarea onorariului la nivelul celui prevăzut pentru asistenţa juridică acordată inculpatului (942 RON), pentru egalitate de tratament, având în vedere că, asistarea părţii civile nu este mai puţin importantă decât asistare inculpatului în faza judecăţii, iar aceasta ar trebui să se reflecte şi în onorariul acordat avocatului desemnat din oficiu. În sprijinul acestei solicitări, apărătorul desemnat din oficiu a mai susţinut că, a studiat dosarul în arhivă, a formulat concluzii scrise şi a fost prezent la patru termene de judecată (18.01.2023, 01.03.2023, 12.04.2023 şi 10.05.2023).

În ceea ce priveşte cuantumul onorariului apărătorului desemnat din oficiu, Înalta Curte va avea vedere dispoziţiile art. 5 lit. d) din Protocolul din 17 iunie 2022 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală, potrivit cărora onorariul este de 510 RON pentru asistenţa judiciară sau reprezentarea în cursul judecăţii a părţii civile. Deopotrivă, se notează că în cuprinsul delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 121893/22.11.2022, emisă de Barou Bucureşti, a fost menţionat un onorariu de 510 RON, pentru activităţile avocaţiale efectuate de apărătorul desemnat din oficiu în cauza aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Conform art. 10 alin. (2) din Protocol, cuantumul onorariilor prevăzute de acesta reprezintă limită minimă a onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară în materie penală. Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, în situaţia în care activitatea avocaţială presupune un volum mare de lucru sau se realizează în cauze de complexitate deosebită, organul judiciar poate să majoreze cuantumul onorariilor până la dublul limitei minime prevăzute în protocol, ce s-ar fi cuvenit avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară.

Raportat la aceste dispoziţii, având în vedere complexitatea cauzei, volumul activităţilor, care nu a implicat din partea apărătorului desemnat din oficiu evaluarea unui probatoriu vast, precum şi numărul redus al termenelor de judecată stabilite în procedura soluţionării apelurilor, instanţa constată suficientă acordarea onorariului integral, prevăzut de art. 5 lit. d) din Protocolul din 17 iunie 2022, iar nu în cuantum majorat.

Prin urmare, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 510 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de partea civilă C. şi partea responsabilă civilmente SC D. SA împotriva Sentinţei penale nr. 18 din 05 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:

Majorează cuantumul daunelor morale acordate părţii civile C. de la 45.000 de euro la 90.000 de euro.

Obligă partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 317,69 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi, reprezentând daune materiale, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data achitării integrale a debitului.

Obligă partea responsabilă civilmente SC D. SA la plata sumei de 3000 RON către partea civilă C., reprezentând onorariul apărătorului ales la judecata în primă instanţă.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă G. şi inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Obligă apelanta partea civilă G. şi apelantul inculpat A., la câte 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de partea responsabilă civilmente SC D. SA şi de partea civilă minoră C., precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 510 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată la data de 10 iulie 2023 prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - ED