Limits of Cassation Review: Factual Re-evaluation Barred for Criminal Group and Fraud Charges Against Notary and Supporter

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 93 din data de 4 octombrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, între altele, s-au hotărât următoarele:

În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul A., (...) la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (3) C. pen. 1969 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969, în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen. 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen. 1969.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu 12.11.2012 şi până la 21.02.2014.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată E.).

În considerarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului F. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul F., (...), la pedepsele de:

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la 323 C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. 1969.

În baza art. 861 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, potrivit dispoziţiilor art. 862 C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune Sibiu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune Sibiu schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a încredinţat supravegherea inculpatului către Serviciul de probaţiune Sibiu.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau de neplată, cu rea-credinţă, a despăgubirilor civile.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. din 1969, s-a computat din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu 12.11.2012 şi până la 23.01.2014.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de sprijinire grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza I şi lit. b) pct. 4 şi 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată G.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată E.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la şantaj, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată H.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (4 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. şi ped. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (9 acte materiale).

(...)

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, privind pe inculpaţii I., J., A., K., L., M., N., F., O., P., Q. şi R., inculpaţii I., J., A., K., L., M., N., F., S. şi O. şi părţile civile T., U., V., W., X., G., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., C., D., FF., E. şi GG., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au decis următoarele:

1. Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Sibiu, de inculpaţii I., J., O., N. şi F. şi de părţile civile EE. şi CC. împotriva Sentinţei penale nr. 93 din 4 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr. x/2013, care a fost desfiinţată, în parte.

Rejudecându-se cauza în aceste limite, între altele:

În aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului F. este C. pen. în vigoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire grup infracţional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi 5 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen. 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale).

Au fost desfiinţate pedepsele de mai sus, precum şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul F. , fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanţă, ca pedeapsă complementară.

- 1 an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare, pe care o va executa în final inculpatul, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probaţiune Sibiu, la datele fixate de consilierul de probaţiune;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Bibliotecii Judeţene Sibiu (având ca obiect de activitate servicii culturale).

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin dispoziţiilor prezentei decizii.

(...)

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A., K., S., L., M., de părţile civile C., D., G., Y., Z., AA., BB., E., GG., prin mandatar D., DD., T., U., X., V. şi W. şi de martora HH. împotriva aceleiaşi sentinţe.

(...)

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, inculpaţii F. şi A. au declarat recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare menţionat, în esenţă, recurentul inculpat F. a susţinut că instanţa de judecată nu a putut stabili cu certitudine existenţa unei conivenţe între acesta şi membrii grupului infracţional organizat. Astfel, Înalta Curte a constatat că nu a existat nicio înţelegere prealabilă sau concomitentă între membrii grupului infracţional şi inculpatul F., prin care să se materializeze o eventuală înţelegere privind acordarea unui sprijin grupului infracţional organizat. Practic, s-a reţinut că inculpatul F. ar fi acţionat din culpă atunci când a sprijinit grupul infracţional organizat, întrucât nu a cunoscut, dar trebuia şi putea să cunoască contextul juridic în care ar fi fost angrenaţi inculpaţii. Or, infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (în modalitatea sprijinirii) se poate comite doar cu intenţie calificată prin scop, adică o intenţie directă circumscrisă unui anumit scop, respectiv acela de a sprijini un grup infracţional ce are drept scop comiterea unor infracţiuni.

Acelaşi recurent inculpat a mai precizat că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât grupul infracţional nu a existat, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 367 alin. (6) din C. pen., în situaţia în care promisiunile de vânzare-cumpărare a apartamentelor tip mansardă au fost încheiate de inculpaţii M. sau P., iar inculpatul N. a fost implicat doar în proiectul de construire a patru blocuri în Şelimbăr, jud. Sibiu, în timp ce inculpaţii M. şi P. nu au avut nicio legătură cu promisiunile de vânzare-cumpărare a unor apartamente din cele patru blocuri edificate în Şelimbăr. A învederat că aceiaşi inculpaţi au încheiat, în aceleaşi condiţii, o mare parte din promisiunile de vânzare-cumpărare privind mansardele din Sibiu şi apartamentele din Şelimbăr, la alte birouri notariale din Sibiu, însă nu au fost reţinute ca fapte penale în rechizitoriu.

Prin urmare, recurentul inculpat F. a susţinut că nu a desfăşurat o activitate care să depăşească sau să încalce limitele atribuţiilor de notar public, neexistând nicio sprijinire a grupului infracţional nestructurat, iar instanţa de fond şi cea de apel nu au identificat o stare de fapt compatibilă cu dispoziţiile art. 367 din C. pen.

În acest context, a apreciat că în mod eronat Înalta Curte a constatat întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

Recurentul a făcut trimitere la prevederile art. 367 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, în sensul că, prin grup infracţional organizat, se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Astfel, pentru existenţa grupului infracţional organizat, este necesar ca acesta să fie format din cel puţin trei persoane, să funcţioneze pe o anumită perioadă de timp, în mod coordonat, să existe o subordonare ierarhică prestabilită şi o ierarhizare în rândul membrilor grupului, respectiv să fie cunoscut dinainte rolul fiecărui membru în comiterea infracţiunilor.

S-a arătat că sintagma "constituit pentru o anumită perioadă de timp" reprezintă o condiţie de existenţă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, care are menirea de a face diferenţa între pluralitatea constituită de infractori - incriminată de dispoziţiile art. 367 din C. pen. - şi pluralitatea ocazională, cu scopul de a evita ca simpla participaţie penală la săvârşirea unei infracţiuni să fie sancţionată de două ori, atât ca infracţiune distinctă, cât şi ca autorat, instigare sau complicitate la infracţiunea efectiv comisă.

Aşadar, nu poate constitui grup infracţional organizat grupul format ocazional, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate.

Cât priveşte cerinţa ca gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp, s-a arătat că semnifică tocmai faptul că ea nu trebuie să aibă caracter ocazional. Aceasta înseamnă că între membrii grupului infracţional organizat trebuie să existe o înţelegere, ce conferă stabilitate şi durabilitate, condiţii care, în opinia recurentului, nu sunt îndeplinite în prezenta cauză în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii M., P. şi N. şi, cu atât mai mult, în ceea ce îl priveşte pe acesta.

Sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., recurentul inculpat F. a precizat că, din analiza stării de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de control judiciar, nu rezultă că ar fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, întrucât în toate actele în care au fost legalizate semnăturile părţilor ori s-au acordat date certe, părţile contractante, de comun acord, au stabilit clauze de dezicere.

În raport cu motivul de casare invocat şi cu argumentele expuse, recurentul inculpat F. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac promovate, casarea deciziei penale atacate şi, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., atât pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cât şi pentru infracţiunea prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, în acord cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Prin prisma aceluiaşi caz de casare, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că nu există concordanţă între fapta reţinută în sarcina sa şi tipicitatea infracţiunii ce a făcut obiectul acuzaţiei.

A menţionat că, în cuprinsul filelor x ale deciziei atacate, se reţine ca stare de fapt ce justifică pronunţarea unei hotărâri de condamnare că, în anii 2008 - 2012, inculpaţii I. şi J., împreună cu inculpaţii O. şi A., au constituit o grupare infracţională organizată, în scopul obţinerii de bani în urma comiterii unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj. Activitatea inculpatului A. de sprijinire a grupului infracţional este descrisă în cuprinsul filelor x, instanţa apreciind că acesta se ocupa, în anumite situaţii, de obţinerea de extrase CF şi îl consilia pe I., sprijinindu-l moral.

A subliniat recurentul că se poate observa, din lecturarea deciziei, că instanţa de apel reţine, faţă de acesta, săvârşirea infracţiunii de constituire grup, şi nu de sprijinire, astfel cum a fost trimis în judecată, nepunându-se în discuţie prealabilă o eventuală schimbare de încadrare juridică.

Astfel, reţinerile instanţei sunt în contradicţie cu dispozitivul hotărârii pronunţate, cu referire la achitarea pentru infracţiunea scop, de şantaj şi înşelăciune.

A mai arătat recurentul că infracţiunile au fost reţinute în mod expres ca fiind infracţiunile scop de către Înalta Curte, la fila x din decizie, făcându-se abstracţie că s-a menţinut achitarea pentru aceste infracţiuni.

Totodată, a precizat că, deşi în rechizitoriu, cel puţin formal, a fost descris un grup infracţional cu un număr suficient de membri, urmare a administrării probelor, judecătorul fondului a concluzionat că grupul infracţional a fost constituit doar de I. şi J., fiind sprijinit de inculpaţii O. şi A.

Ca atare, a apreciat recurentul inculpat că starea de fapt reţinută de instanţa de judecată nu permite pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de constituire grup infracţional organizat, nefiind întrunite elementele constitutive esenţiale ale infracţiunii, respectiv existenţa unui număr suficient de membri.

Pe cale de consecinţă, în lipsa unei infracţiuni de constituire grup infracţional, în condiţiile legii, recurentul inculpat A. a susţinut că nu poate fi tras la răspundere penală pentru o presupusă activitate de sprijinire, astfel cum este descrisă de textul de incriminare, fie art. 7 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 39/2003, fie art. 367 C. pen., coroborat cu faptul că acelaşi inculpat a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care s-ar fi constituit grupul organizat.

În concluzie, acesta a apreciat că se impune a se constata că faptele ce i-au fost imputate nu întrunesc tipicitatea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.

Pe cale de consecinţă, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie declarat şi casarea deciziei penale atacate, cu consecinţa achitării sale.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013.

S-a trimis cauza Completului C6, în vederea judecării recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii F. şi A., cu citarea părţilor, pentru termenul din 19 ianuarie 2023.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpaţii F. şi A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenţii inculpaţi F. şi A. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate, şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurenţilor inculpaţi nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, susţinerile inculpatului F. în sensul că nu a desfăşurat o activitate care să depăşească sau să încalce limitele atribuţiilor de notar public, neexistând nicio sprijinire a grupului infracţional nestructurat, iar instanţa de fond şi cea de apel nu au identificat o stare de fapt compatibilă cu dispoziţiile art. 367 din C. pen., ori că în toate actele în care au fost legalizate semnăturile părţilor ori s-au acordat date certe, părţile contractante, de comun acord, au stabilit clauze de dezicere, precum şi cele ale inculpatului A., constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpaţilor.

Deşi recursurile în casaţie sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpaţii susţinând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la înşelăciune, respectiv sprijinire a unui grup infracţional organizat, Înalta Curte constată că argumentele acestora nu relevă critici cu privire la cerinţele de tipicitate obiectivă ale normelor de incriminare, în ansamblul lor, motivele tinzând la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în contextul în care recurenţii inculpaţi, în concret, neagă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, Înalta Curte învederează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a reţinut, în sarcina inculpatului F., faptul că în perioada 2008 - 2012 a sprijinit, prin încheierea actelor la biroul său notarial, grupul infracţional nestructurat constituit de către inculpaţii M., N. şi P. în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare apartamente, infracţiuni care au avut ca şi consecinţă prejudicierea persoanelor vătămate cu o sumă ce depăşeşte 200.000 RON.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că inculpatul F., în perioada 2008 - 2012 i-a ajutat pe inculpaţii N. şi M. să inducă în eroare persoanele vătămate II., JJ., KK., FF., V., LL., MM., CC., NN., OO., PP., QQ. şi RR., cu prilejul încheierii şi executării unor antecontracte de vânzare cumpărare a unor apartamente în construcţie, precum şi în cazul încheierii de către părţi a unor acte adiţionale prin care de regulă se prelungea termenul de predare a apartamentelor şi de încheiere a contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, neaducând la cunoştinţa părţilor situaţia exactă a acestor imobile (ca de exemplu: faptul că inculpaţii nu aveau autorizaţie de construcţie, faptul că inculpatul N. îşi asumase obligaţia de a nu înstrăina apartamente din cele două blocuri construite în Şelimbăr până nu avea să-i vândă un anumit număr de apartamente proprietarului terenului pe care urma să ridice construcţia, faptul că unele dintre apartamentele ce au făcut obiectul convenţiilor încheiate cu persoanele vătămate au fost promise şi altor persoane sau chiar înstrăinate altor persoane; faptul că la data încheierii unora dintre convenţii inculpaţii se aflau în imposibilitate de a finaliza construcţia apartamentelor promise şi că nu erau în măsură să respecte obligaţiile asumate - aspecte pe care le ştia având în vedere succesiunea convenţiilor încheiate de inculpaţi la biroul său notarial şi fiind la curent cu toate demersurile acestora, cu reclamaţiile la adresa inculpaţilor făcute de alte părţi şi cu stadiul lucrărilor), profitând de faptul că părţile nu aveau cunoştinţe juridice şi redactând doar încheieri de legalizare semnătură sau de dată certă, fără a solicita notarea în CF a acestor antecontracte şi fără a discuta cu părţile acest aspect, creând persoanelor vătămate convingerea că se va ocupa de toate formalităţile şi dându-le impresia că încheind actele la biroul său notarial vor avea garanţia că totul va decurge conform prevederilor convenţiilor redactate, că acele acte sunt ireversibile, şi cauzând prin activitatea sa infracţională un prejudiciu ce depăşeşte suma de 200.000 RON.

Instanţa de apel a avut în vedere că inculpatul F., în calitate de notar public care a încheiat actele de cesiune a dreptului de construire între inculpaţi, între aceştia şi persoana vătămată V. şi antecontractele de vânzare-cumpărare dintre inculpaţii M. şi N., pe de o parte şi fiecare persoană vătămată, pe de altă parte, i-a sprijinit pe inculpaţii M. şi N. să le inducă în eroare. În esenţă, sprijinul acordat de inculpatul F. a constat în aceea că nu a adus la cunoştinţa persoanelor vătămate la momentul efectuării procedurii de dată certă sau de legalizare a semnăturilor, care erau garanţiile pe care le ofereau acestea atât pentru executarea obligaţiilor contractuale, cât şi pentru recuperarea facilă a sumelor semnificative de bani plătite ca avans preţ sau care erau avantajele notării antecontractului de vânzare-cumpărare în CF. Totodată, inculpatul F. nu s-a asigurat că părţile au încheiat antecontractele în cunoştinţă de cauză, respectiv că acestea ştiau că inculpaţii încheiaseră anterior cu persoana vătămată V., proprietarul terenului, o convenţie în anumite condiţii şi se confruntau cu probleme financiare şi de ordin tehnico-juridic cu privire la construcţiile pe care le edificau.

Instanţa de apel a constatat că prin modalitatea în care şi-a desfăşurat activitatea notarială inculpatul F. a creat cadrul perfect pentru ca inculpaţii M. şi N. să încheie atât de multe antecontracte de vânzare cumpărare, pe o perioada îndelungată de timp cu privire la apartamente în blocuri aflate în construcţie pentru unele dintre acestea nefiind eliberate autorizaţie de construire şi pentru toate nefiind respectate termenele de finalizare, unele dintre apartamente făcând obiectul unor promisiuni de vânzare repetate, pentru care persoanele vătămate au plătit sume semnificative de bani şi pe care nu le-au recuperat.

Cu privire la fapta inculpatului A., instanţa de apel a reţinut că, în perioada 2008 - 2009, acesta a sprijinit grupul infracţional constituit de către inculpaţii I. şi J., în scopul obţinerii de bani şi foloase materiale din săvârşirea unor infracţiuni de cămătărie şi şantaj pe raza judeţului Sibiu, fapte în urma cărora persoanele vătămate C., D. şi E. au fost deposedate de sume importante de bani.

Respingând apelul inculpatului, instanţa de apel a validat considerentele instanţei de fond, reţinând că elementul material al laturii obiective al infracţiunii s-a realizat prin săvârşirea unor acţiuni de sprijinire a grupului infracţional constituit de către inculpaţii I. şi J. şi nu a acţiunii de constituire de grup infracţional organizat, aspect ce rezidă din însăşi modalitatea în care este descrisă activitatea de manieră penală a inculpatului A. în prezentarea stării de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei.

Având în vedere ansamblul circumstanţelor în care a acţionat inculpatul A., sprijinindu-l în ampla activitate infracţională pe inculpatul I. şi implicit gruparea constituită de acesta, s-a apreciat că fapta sa este specifică activităţii de sprijinire a grupului organizat.

Raportat la specificul normei de incriminare, la faptul că modalităţile alternative de săvârşire a infracţiunii sunt regăsite în acelaşi aliniat al art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a apreciat că nu se impune o schimbare de încadrare juridică în accepţia normei procesual penale, fiind suficientă menţionarea modalităţii în care a acţionat inculpatul A., în speţa de faţă sub forma sprijinirii grupului infracţional organizat.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, faptele inculpatului F. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi 5 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, în vigoare la data săvârşirii faptelor, respectiv fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpatului F. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 244 alin. (1) C. pen., respectiv fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârşirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii F. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2023.

GGC - ED