Former prosecutor's acquittal on fabrication and coercion charges upheld as final on all counts.

A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

I. Prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 04.06.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de investigaţie a infracţiunilor din justiţie s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen., patru infracţiuni de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen. (în referire la declaraţiile mincinoase formulate în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de către numiţii B., C., D. şi E.), participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 47 din C. pen. în cond. art. 35 alin. (1) din C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

Astfel, prin rechizitoriul anterior menţionat s-a reţinut că:

Fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar, respectiv C. şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numiţilor B., D., E., F., G., H., I., scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată, constituie infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen.

Faptele inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, prin constrângere psihică, prin promisiuni şi prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârşită asupra martorilor B. (audiată sub pseudonimul K. la data de 14.04.2014 concomitent cu martorul D., audiat sub pseudonimul L.), C. (căruia i s-a consemnat la data de 08.04.2014 denunţul manuscris, deşi avea calitatea de suspect fără a-i fi adusă la cunoştinţă această calitate), D. (audiat sub pseudonimul L. la data de 14.04.2014 concomitent cu martora B., audiată sub pseudonimul K.) şi E. (audiat sub pseudonimul M. la data de 14.05.2014) i-a determinat pe aceştia să dea declaraţii mincinoase în dosarul menţionat anterior, constituie 4 infracţiuni de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în mod continuat, în perioada 14.04. - 13.05.2014, cu intenţie directă, a produs şi ticluit probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori (B., C., D. şi E.) la formularea de declaraţii nereale, în scopul de a dovedi existenţa faptelor de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J., constituie infracţiunea de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. în cond. art. 35 alin. (1) C. pen.

II. Cameră preliminară

Prin încheierea nr. 466 din 10 noiembrie 2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, au fost respinse, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul A. şi reprezentantul Ministerului Public, s-a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală cu rechizitoriul nr. x/2019 din 04 iunie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, privind pe inculpatul A., legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de inculpat, prin încheierea nr. 7/C din 24 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în Dosarul nr. x/2020.1.

III. Prin Sentinţa penală nr. 463 din data de 31 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2020 s-au dispus următoarele:

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. privind constatarea nulităţii absolute a actului de sesizare şi a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru participaţie improprie în modalitatea instigării la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu declaraţia martorei B.).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu declaraţia martorului D.).

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (în raport cu declaraţia martorului E.).

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă J. ca neîntemeiată.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei în fond au rămas în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1884 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a reţinut următoarele:

Prin încheierea din 30 iunie 2021, Înalta Curte a admis cererea formulată de către reprezentantul Ministerului Public şi a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen., o infracţiune de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (cu referire la C.) şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. în condiţiile art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fapte constând în determinarea/constrângerea martorilor B., D., E., F., G., H. şi N. de a da declaraţii nereale (ticluire de probe prin construirea unui scenariu mincinos) şi participaţie improprie în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen., în raport de obţinerea denunţului formulat de martorul C.

În acest sens, s-a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 04 iunie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen., patru infracţiuni de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. în referire la declaraţiile mincinoase formulate în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de către numiţii B., C., D. şi E., participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice, prealabil, Înalta Curte a subliniat faptul că cererea parchetului are în vedere strict o evaluare în abstract a componentei în drept a acuzaţiei penale, prin raportarea acesteia la situaţia de fapt reţinută de către procuror prin actul de sesizare. În aceste circumstanţe, s-a apreciat că cererea este admisibilă, cunoaşterea acuzaţiei în fapt şi în drept încă de la începutul judecăţii fiind un element esenţial al dreptului la apărare.

În continuare, instanţa a constatat că, prin rechizitoriu, sub aspectul încadrării juridice, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar, respectiv C. şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numiţilor B., D., E., F., G., H. şi I., scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată, constituie infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen.

Faptele inculpatului care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, prin constrângere psihică, prin promisiuni şi prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârşită asupra martorilor B. (audiată sub pseudonimul K. la data de 14.04.2014 concomitent cu martorul D., audiat sub pseudonimul L.), C. (căruia i s-a consemnat la data de 08.04.2014 denunţul manuscris, deşi avea calitatea de suspect fără a-i fi adusă la cunoştinţă această calitate), D. (audiat sub pseudonimul L. la data de 14.04.2014 concomitent cu martora B., audiată sub pseudonimul K.) şi E. (audiat sub pseudonimul M. la data de 14.05.2014) i-a determinat pe aceştia să dea declaraţii mincinoase în dosarul menţionat anterior, constituie patru infracţiuni de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în mod continuat, în perioada 14.04. - 13.05.2014, cu intenţie directă, a produs şi ticluit probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori (B., C., D. şi E.) la formularea de declaraţii nereale, în scopul de a dovedi existenţa faptelor de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J., constituie infracţiunea de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. în condiţiile art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte a reţinut că, în cauză, nu este contestată încadrarea juridică a celor trei infracţiuni de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., cu referire la declaraţiile formulate în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de către numiţii B., D. şi E., solicitându-se analiza tuturor celorlalte încadrări juridice.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului A. constând în obţinerea, prin constrângere psihică, promisiuni şi prin conduita sa cu efect vădit intimidant, de la martorul C. a unui denunţ mincinos (aceasta fiind situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu), Înalta Curte a constatat că a fost încadrată juridic de procurorul anchetator într-o pluralitate de infracţiuni comise în concurs formal (deşi dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. pen. nu au fost menţionate), respectiv cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen., influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. şi, în acelaşi timp, şi ca act material al participaţiei improprii, în modalitatea instigării, la inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanţa a considerat că fapta care constituie obiectul acuzaţiei penale nu poate fi circumscrisă în drept infracţiunilor reţinute de către procuror.

Astfel, art. 280 C. pen. incriminează în alin. (1) "întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, iar în alin. (2) "producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător".

Pe de o parte, acuzaţia nu vizează faptele inculpatului în legătură cu dosarul penal în care era cercetat martorul C., şi, pe de altă parte, denunţul la care se susţine că ar fi fost constrâns de către inculpat nu constituie o declaraţie sau un mijloc de probă (pentru a fi incident alin. (2), ci act de sesizare a organelor judiciare.

Pentru aceste din urmă motive, s-a apreciat că fapta nu poate fi încadrată nici în dispoziţiile art. 272 alin. (1) C. pen. care sancţionează "încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară". S-a constatat că acuzaţia nu se circumscrie nici variantei alternative a elementului material constatând în constrângerea persoanei să nu sesizeze organele de urmărire penală, întrucât are în vedere ipoteza contrară (sesizarea organelor de urmărire penală) şi care are o incriminare distinctă, în art. 268 alin. (1) C. pen., text ce sancţionează "sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală".

În ceea ce priveşte infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare, varianta de la alin. (2), potrivit căreia "producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani", nu poate fi reţinută, întrucât, aşa cum s-a arătat, denunţul nu constituie un mijloc de probă.

Înalta Curte a constatat, aşadar, că fapta descrisă în rechizitoriu în sarcina inculpatului A. constând în obţinerea, prin constrângere, de la martorul C. a unui denunţ mincinos se circumscrie în drept doar participaţiei improprii în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.

Referitor la faptele constând în determinarea şi constrângerea martorilor B., D. şi E. să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului, în scopul de a dovedi o situaţie de fapt nereală împotriva persoanei vătămate J., Înalta Curte a reţinut că acestea au primit o încadrare juridică similară celor reţinute cu privire la martorul C... Obiectul analizei cererii formulată de reprezentantul Ministerului Public îl reprezintă, aşa cum s-a arătat, doar încadrarea în infracţiunile prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 268 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte a reţinut că, în procedura de cameră preliminară, răspunzându-se cererii parchetului de constatare a neregularităţii actului de sesizare în sensul clarificării faptelor care se circumscriu fiecăreia din conţinuturile alternative ale infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de alin. (1) şi alin. (2), s-a stabilit că instanţa nu a fost sesizată cu o situaţie de fapt pentru care ar fi necesară o clarificare în sensul indicat, iar chestiunea pusă în discuţie vizează strict încadrarea juridică. S-a arătat că obiectul judecăţii îl reprezintă faptele inculpatului care în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numiţilor B., D., E., scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată.

Ca atare, în raport de obiectul judecăţii astfel cum acesta a fost stabilit în camera preliminară, Înalta Curte a constatat că în mod evident reţinerea şi a alin. (1) al art. 280 este eronată, în rechizitoriu nefiind descrisă o situaţie de fapt care să se circumscrie acestei infracţiuni. Situaţia este similară şi în privinţa faptelor referitoare la F., G., H. şi I.

Faptele constând în producerea şi ticluirea de probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori B., D. şi E. la formularea de declaraţii nereale, în scopul de a dovedi existenţa faptelor de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J. au fost încadrate juridic prin rechizitoriu şi în participaţie improprie, în modalitatea instigării, la inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte a reţinut că elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prev. de art. 268 alin. (2) C. pen. şi 280 alin. (2) C. pen. este similar (producerea sau ticluirea de probe nereale), diferenţa dintre cele două infracţiuni fiind dată de calitatea specială a subiectului activ, care, în cazul cercetării abuzive este un organ de cercetare penală, procuror sau judecător.

În aceste circumstanţe, dată fiind calitatea în care se susţine că ar fi acţionat inculpatul, de procuror, incidenţa dispoziţiilor speciale de la art. 280 alin. (2) C. pen. exclude reţinerea prevederilor cu caracter general, astfel cum sunt cele de la art. 268 alin. (2) C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cererea formulată de procurorul de şedinţă este întemeiată, astfel că a admis-o şi, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice astfel cum s-a menţionat anterior.

S-a mai reţinut că, în drept, acuzaţiile aduse inculpatului vizează şi alte trei infracţiuni de influenţare a declaraţiilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (fapte constând în constrângerea psihică, prin promisiuni şi prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârşită asupra martorilor B., D. şi E. determinându-i să dea declaraţii mincinoase), care nu au făcut obiectul cererii de schimbare a încadrării juridice.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a rechizitoriului şi a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză, în raport de decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 mai 2021, ulterior invocării sale, inculpatul a precizat că aceasta reprezintă o apărare de fond, astfel că cererea a fost discutată la momentul dezbaterilor.

Deşi cererea a fost susţinută ca o apărare de fond şi a fost invocată în subsidiar solicitării de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta are caracter prioritar analizei fondului cauzei, dat fiind consecinţele care intervin în condiţiile admiterii sale.

În continuare, analizând această cerere de constatare a nulităţii absolute, Înalta Curte a reţinut că rezultă chiar din cuprinsul Hotărârii Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 mai 2021 care sunt criteriile în funcţie de care trebuie făcut examenul legislaţiei naţionale, în sensul că se analizează, în fiecare cauză în parte, modul în care normele naţionale au influenţat desfăşurarea procesului şi respectarea drepturilor părţilor.

Or, în cauză, în procedura de cameră preliminară s-a analizat caracterul echitabil al procedurii şi nu s-a constatat existenţa vreunui caz de incompatibilitate, apreciindu-se că s-a respectat dreptul la apărare al inculpatului (pct. 3 al încheierii nr. 466 din 10 noiembrie 2020).

Drept urmare, constatând că nu au fost încălcate principiile de echitate a procedurii şi, nefiind susţinute aspecte noi care să fi influenţat urmărirea penală, de natură să pună în discuţie criteriile indicate în hotărârea Marii Camere a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 18 mai 2021, ci, mai degrabă, chestiuni care vizează fondul cauzei (lipsa de suport probator a acuzaţiei), Înalta Curte a respins cererea formulată de inculpatul A. privind constatarea nulităţii absolute a actului de sesizare şi a tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză.

În ceea ce priveşte fondul acuzaţiilor, analizând întregul material probator administrat în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a reţinut următoarele:

Astfel cum rezultă din cele anterior prezentate, acuzaţiile aduse împotriva inculpatului A. vizează comiterea unor infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, respectiv participaţie improprie în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.; influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 C. pen. (varianta influenţării, prin constrângere, a martorilor să dea declaraţii mincinoase) şi cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte a reţinut că prin art. 268 alin. (1) C. pen. se sancţionează sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală; art. 272 alin. (1) C. pen. sancţionează încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară; în fine, art. 280 alin. (2) C. pen. sancţionează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.

În cazul infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, cerinţa esenţială ataşată elementului material al laturii obiective este ca fapta să fie nereală, iar acest aspect să fie cunoscut de denunţător; de asemenea, în cazul influenţării declaraţiilor (în modalitatea în care fapta a fost reţinută), una dintre cerinţele esenţiale este aceea ca acţiunea de determinare, prin constrângere, să vizeze darea de declaraţii mincinoase; în ipoteza infracţiunii de cercetare abuzivă, elementul material al laturii obiective constă în falsificarea sau ticluirea de probe nereale.

Rezultă, aşadar, că un element esenţial al probaţiunii în cauză pentru toate acuzaţiile formulate vizează, în primul rând, demonstrarea caracterului nereal, mincinos al denunţului şi al declaraţiilor date de martorii audiaţi de către inculpatul A., în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi, bineînţeles, acţiunile inculpatului de determinare a acestora, prin constrângere, pentru a da asemenea declaraţii.

Particularitatea prezentei cauze constă în faptul că majoritatea martorilor şi partea civilă sunt inculpaţi sau martori şi în alte cauze penale, instrumentate de către inculpatul A., dosare în care, deşi în cursul urmăririi penale au recunoscut faptele, în faţa instanţei au arătat că asupra lor s-au făcut presiuni pentru a da declaraţii, revenind asupra acestora. Poziţia lor este în mod evident una interesată, astfel că, deşi au avut o atitudine procesuală relativ constantă în prezenta cauză în ambele etape procesuale, Înalta Curte nu a putut realiza o examinare a acuzaţiilor doar din perspectiva acestor declaraţii, care, în fapt, reprezintă sau au reprezentat apărările acestora în alte dosare penale.

Pentru stabilirea adevărului şi a realelor motive ale schimbării poziţiei procesuale a martorilor este necesară şi o analiză a declaraţiilor date în dosarul penal în care cercetările au fost începute de către inculpatul A. nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, precum şi a modului în care soluţia definitivă pronunţată în acest dosar influenţează prezenta cauză.

În acest sens, Înalta Curte a prezentat evoluţia acestui dosar până la soluţionarea sa definitivă de către Curtea de Apel Ploieşti (soluţie intervenită pe parcursul cercetării judecătoreşti în prezenta cauză) pentru a se fixa contextul în care a intervenit schimbarea poziţiei procesuale a martorilor, după care a procedat la analiza punctuală a acuzaţiilor formulate în prezenta cauză.

În continuare, instanţa de fond a prezentat evoluţia Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a modului în care s-a soluţionat definitiv acest dosar de către Curtea de Apel Ploieşti, precum şi declaraţiile date de martorii din prezenta cauză în faţa celor trei procurori anchetatori pe parcursul întregii faze de urmărire penală.

Ulterior, în analiza punctuală a fiecărei acuzaţii, Înalta Curte a procedat la examinarea tuturor declaraţiilor date de martori şi partea civilă, atât în prezenta cauză, cât şi în dosarul penal în care cercetările au fost începute de către inculpatul A. - nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi, ulterior, în faţa instanţei în cadrul cauzei penale nr. x/2017 a Tribunalului Ploieşti.

De altfel, în acelaşi sens a procedat şi parchetul, probaţiunea fiind constituită inclusiv din copii ale actelor din acest dosar de urmărire penală (motiv pentru care s-a şi dispus ataşarea Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Ploieşti după soluţionarea sa definitivă), însă procurorul a valorificat din punct de vedere probator doar declaraţiile în care inculpaţii/martorii au revenit asupra susţinerilor iniţiale.

Or, aflarea adevărului în cauză nu poate fi realizată prin ignorarea declaraţiilor anterioare şi analiza realităţii motivelor invocate de martori/inculpaţi pentru schimbarea poziţiei procesuale. Cu alte cuvinte, Înalta Curte nu poate pleca de la premisa că în prezenta cauză partea civilă şi martorii relatează adevărul, mai ales că o parte dintre aceştia au avut sau au calitatea de inculpaţi în alte cauze penale în care au adoptat aceeaşi strategie de apărare.

Ca o primă constatare, Înalta Curte a reţinut că martorii care şi-au schimbat declaraţiile sunt cei aflaţi în sfera de influenţă a lui D. şi J. sau în relaţii apropiate cu C... Persoanele audiate în calitate de martori şi care nu au absolut nicio legătură cu părţile din Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova şi-au menţinut declaraţiile date în faţa procurorului A., atât în cursul urmăririi penale efectuate de S. I. I. J. cât şi în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că asupra lor nu s-au făcut nici un fel de presiuni, iar cele relatate corespund adevărului.

Înalta Curte a pornit de la acuzaţiile legate de audierea martorilor D. şi B., întrucât, astfel cum se va demonstra, sunt primii care au dat declaraţii în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, după care, a analizat acuzaţiile privind ticluirea probelor în funcţie de cele două fapte care au fost reţinute în sarcina lui J.: cea vizând depozitarea şi distribuirea către alegători a unor produse interzise în campania electorală şi cea legată de solicitarea de fonduri pentru campania electorală, disimulate într-un contract încheiat între SC O. SRL şi SC P. SRL.

1. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu audierea martorilor D. şi B.

Prin rechizitoriu se susţine că audierea martorului D. s-a realizat concomitent cu cea a martorei B., astfel că Înalta Curte a analizat în cadrul aceleiaşi secţiuni a hotărârii învinuirile aduse inculpatului referitor la influenţarea declaraţiilor celor doi martori.

La data de 14.04.2014, a fost audiat, în procedura martorului ameninţat, D., care sub pseudonimul "L.", martorul a declarat următoarele:

"În cursul lunii martie 2012 am fost angrenat în organizarea alegerilor locale care au avut loc în luna iunie 2012 pe raza judeţului Prahova. Cu ocazia acestor activităţi am luat la cunoştinţă despre faptul că C., zis Q ., cunoscut ca fiind patronul SC R. SRL, fiind un susţinător al campaniei electorale pentru S., a fost contactat de către staful de campanie printre care liderii cunoscuţi ai acestuia erau J. şi D., în vederea sprijinirii şi susţinerii logistice şi financiare a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova şi a primarilor S. în judeţul Prahova.

În aceste condiţii am luat la cunoştinţă despre faptul că J., care era preşedintele T., i-a pretins lui C. să ajute, din punct de vedere logistic, campania electorală, prin punerea la dispoziţie a unui depozit frigotermic aflat în incinta U. - O. - pentru depozitarea produselor perisabile, respectiv pui şi carne tocată, precum şi un depozit pentru alte produse de larg consum neperisabile, respectiv tigăi, tricouri, geci, flyere, afişe, ulei, bere.

De asemenea, cunosc faptul că în acest spaţiu de depozitare se asigura şi ambalarea de către susţinătorii, militanţii S. a pachetelor ce urmau a fi distribuite alegătorilor.

Totodată, cunosc faptul că pentru susţinerea campaniei electorale, J., în calitate de preşedinte T., i-a pretins lui C. suma de 10 miliarde RON vechi, pe care acesta din urmă să-i plătească în două tranşe pentru susţinerea financiară a campaniei judeţene, fapt pentru care cei doi s-au înţeles ca suma respectivă să fie virată în două tranşe, cu cel puţin o lună înainte de începerea campaniei electorale.

Datorită faptului că C. nu deţinea şi nu avea posibilitatea de a plăti în numerar suma respectivă au căutat o variantă alternativă astfel încât să creeze o aparenţă de legalitate şi să poată vira banii conform înţelegerii.

Am cunoştinţă că s-a încheiat un contract, însă nu pot detalia despre ce era vorba în contract, însă cunosc că banii au fost viraţi în conturile unei societăţi comerciale de unde au fost retraşi în numerar şi înmânaţi lui J.

Referitor la această primă tranzacţie, cunosc faptul că, prima tranşă în cuantum de 5 miliarde RON vechi, i-au fost înmânaţi lui J. de către o persoană de sex feminin pe care am înţeles că o cheamă V., şi care conducea o maşină ... de culoare albă, cu numărul de înmatriculare x în faţa depozitului Frigotermic din incinta U. - O., unde aceştia începuseră să-şi desfăşoare activitatea pentru campanie.

Printre persoanele prezente în incinta parcului care ar putea avea la cunoştinţă despre tranzacţia respectivă sunt şi D., W., X ., suma predându-se în faţa depozitului, unde în fapt i-a fost înmânată lui J.".

La aceeaşi dată, a fost ascultată şi martora B., care, sub pseudonimul de "K.", a susţinut următoarele:

"Îl cunosc pe numitul C. zis Q ., ca fiind patronul SC R. SRL şi un susţinător al campaniei electorale pentru S., din vara anului 2012. În cursul anului 2012, înainte de alegerile locale care au avut loc în luna iunie 2012 pe raza jud. Prahova, am luat la cunoştinţă despre faptul că J., care era preşedinte T., i-a cerut lui C. să ajute din punct de vedere logistic campania electorală.

În acest sens, C. a fost de acord şi a pus la dispoziţie un spaţiu din incinta U., jud. Prahova, unde funcţionează şi SC O. SRL, administrată de acesta pentru depozitarea mai multor produse folosite în campania electorală.

De asemenea, mai cunosc faptul că în această incintă lucrau un nr. de 60-70 persoane care efectiv ambalau şi încărcau pachetele care ulterior urmau să fie înmânate alegătorilor S.

Totodată, mai precizez faptul că C. a susţinut şi financiar campania electorală a S., dar nu cunosc suma cu care a contribuit.

Mai arăt faptul că, din câte îmi amintesc, cu o lună înainte de începerea campaniei electorale, C., s-a prezentat la depozitul pe care îl pusese la dispoziţie, să se intereseze dacă totul este în regulă şi dacă J. a încasat prima parte de banii pe care i-a virat pentru campania electorală conform înţelegerii avute cu acesta.

Precizez faptul că, banii respectivi au fost aduşi la depozit şi înmânaţi lui J., în faţa depozitului de o persoană pe nume V. care conducea un autoturism x de culoare albă.

Fac această precizare datorită faptului că am observat acest lucru personal şi ulterior am participat la o discuţie dintre J. şi apropiaţii săi în care se face afirmaţia că banii aduşi de la C. sunt bani în bancnote mari, iar ei aveau nevoie să plătească ziua de muncă respectivă a celor 60-70 persoane în valoare de aproximativ 30-50 RON/persoană, dar bancnotele venite de la acesta erau în fâşicuri de 200 RON.

Totodată îmi amintesc că J. a trimis mai multe persoane apropiate pentru a schimba sume de bani mărunt, pentru a plăti persoanele care ambalau produsele ."

Acuzaţiile vizează împrejurarea că inculpatul A., în calitate de procuror de caz, prin constrângere psihică, promisiuni şi conduită cu efect vădit intimidant, i-a determinat pe martorii B. şi D., audiaţi la data de 14.04.2014, concomitent, în procedura martorului ameninţat, să dea declaraţii mincinoase.

Faptele au fost circumscrise în drept infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor martorilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., fiind totodată acte materiale ale infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen. (în această modalitate fiind ticluite probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi prin consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim) şi ale participaţiei improprii la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 268 alin. (2) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea de şedinţă din data de 30 iunie 2021, Înalta Curte a dispus schimbarea încadrării juridice reţinând că faptele constând în producerea şi ticluirea de probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori B. şi D. la formularea de declaraţii nereale, în scopul de a dovedi existenţa faptelor de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J. nu pot fi circumscrise atât infracţiunii de cercetare abuzivă (prin producerea sau ticluirea de probe nereale) cât şi participaţiei improprii la inducerea în eroare a organelor judiciare. În acest sens, s-a arătat că elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prev. de art. 268 alin. (2) C. pen. şi 280 alin. (2) C. pen. este similar (producerea sau ticluirea de probe nereale), diferenţa dintre cele două infracţiuni fiind dată de calitatea specială a subiectului activ, care, în cazul cercetării abuzive este un organ de cercetare penală, procuror sau judecător.

În aceste circumstanţe, dată fiind calitatea în care se susţine că ar fi acţionat inculpatul, de procuror, incidenţa dispoziţiilor speciale de la art. 280 alin. (2) C. pen. exclude reţinerea prevederilor cu caracter general, astfel cum sunt cele de la art. 268 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte alin. (1) al art. 280 C. pen. s-a constatat că instanţa nu a fost sesizată cu o situaţie de fapt care să se circumscrie acestei variante normative.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că în cauză există probe certe că "declaraţiile mincinoase" ale celor doi martori nu sunt cele date în faţa procurorului A., ci acelea formulate ulterior, atât în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, cât şi ulterior în faţa instanţei şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte contextul în care D. şi B. au revenit asupra declaraţiilor date în calitate de martori ameninţaţi, se reţin următoarele:

Înalta Curte a constatat că D. a revenit asupra declaraţiei din 14 aprilie 2014, la data 20 aprilie 2017, cu ocazia audierii sale de către procurorul Y ., anterior acesta prevalându-se de dreptul la tăcere.

Inculpatul a susţinut că "în acea perioadă eram arestat la domiciliu şi, sub presiunea generată de eventualitatea unei noi arestări preventive, în contextul în care procurorul A. mi-a spus, la momentul trimiterii în judecată a dosarului în care eram inculpat, că mă poate aresta din nou, în alte dosare, mi-a solicitat să-l ajut cu denunţuri pentru faptele pe care le cunoşteam. Atunci aveam convingerea că acesta încerca să afle fapte penale adevărate, de care aş fi avut cunoştinţă.

Ulterior acestei discuţii, în data de 14.04.2014, am fost chemat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti unde mi s-au adresat întrebări de procurorul A., în legătură cu nişte plăţi făcute de societatea inculpatului C. către SC P. SRL.

Totodată, acesta mi-a citit o declaraţie despre care pretindea că îi aparţine lui C., făcută împotriva mea, şi se arăta contrariat că acesta "minte cu neruşinare", solicitându-mi să-i spun adevărul despre cele relatate de C... Mi-a spus că declaraţia lui C. nu este înregistrată încă şi că am posibilitatea să mă hotărăsc, pe loc, dacă fac un denunţ împotriva acestuia.

Sub presiunea creată de procurorul A., care mi-a dat de înţeles că dacă nu-l ajut aş putea fi reţinut şi în contextul faptului că C. era în relaţie de duşmănie cu mine, i-am cerut procurorului A. să mă informeze cu privire la ce-l interesa să declar şi am fost de acord să dau o declaraţie împotriva lui C., cu condiţia de a-mi fi acordat statut de martor cu identitate protejată, întrucât declaraţia ar fi conţinut lucruri pe care nu le cunoşteam şi despre care nu ştiam dacă sunt sau nu adevărate.

Era de notorietate faptul că J. se ocupase de alegerile din 2012 şi că procurorul A., în absolut toate anchetele în care am fost cercetat, a dorit declaraţii compromiţătoare la adresa lui J. şi a familiei acestuia.

Odată cu începerea declaraţiei, în acelaşi fel am fost pus în faţa faptului împlinit şi a trebuit să declar că nişte sacoşe cu bani, despre care nu aveam cunoştinţă, au ajuns la inc. J.

Nu-mi mai amintesc dacă au fost şi alte persoane de faţă la momentul consemnării declaraţiei sus menţionate.

Fiind întrebat în cursul cercetării judecătoreşti cu privire la motivele pentru care nu a adus la cunoştinţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie modul în care a fost audiat şi faptul că declaraţia dată în calitate de martor nu ar reflecta adevărul, acesta a arătat că nu are "o explicaţie foarte clară".

Atât din declaraţiile martorului Z., cât şi ale martorului Y ., Înalta Curte a reţinut că, iniţial, acesta a încercat să determine o soluţie de clasare în ceea ce îl priveşte, invocând faptul că este denunţător, a colaborat cu procurorul şi "de la el a pornit tot acest dosar". "Îmi făcea anumite semne din care rezulta că ar fi fost ofiţer sau colaborator şi că lucra pentru procurorul A. sau îndeaproape cu acesta. Omul era foarte contrariat de faptul că fusese chemat să i se aducă la cunoştinţă calitatea de suspect şi afirma că de la el a pornit tot acest dosar" (declaraţie martor Z., dosar fond); " mi-a spus că fusese audiat cu identitate protejată, că scopul acestei audieri, din afirmaţiile lui D., consta în temerile lui faţă de AA. şi, posibil şi faţă de membrii familiei ... şi că "aşa a convenit cu procurorul de caz" adică cu domnul procuror A. (declaraţie martor Y ., filele x d. u. p .) Acelaşi martor a arătat că D. a încercat să invoce inclusiv dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 "Îmi amintesc vag ceva de genul că D. a susţinut că beneficiază de prevederile art. 19, în sensul că el a denunţat primul, făcând referire la declaraţia formulată sub identitatea de L... Îmi amintesc că singurul denunţ a fost cel formulat de C. (declaraţie martor Y ., filele x d. u. p .). Susţinerea martorului este confirmată de cererea formulată de apărarea inculpatului D.

Împrejurări similare rezultă şi din declaraţia martorului BB.:

"am fost abordat de câteva ori de D. care îmi solicita să îi spun procurorului A. că procurorul Z. l-a inculpat în respectivul dosar. Acesta îmi solicita ca procurorul A. să îi comunice lui Z. că martorul cu identitate protejată din dosar este chiar el. Nu am dat curs solicitării lui, mai ales că aveam o relaţie de subordonare, instituţională cu A... I-am sugerat lui D. să vorbească personal cu A.".

După ce a realizat că procurorii anchetatori nu acordau declaraţiei dată în calitate de martor ameninţat nicio relevanţă juridică care să îi fie favorabilă, în contextul suspendării din magistratură a procurorului A. şi al mediatizării unor discuţii telefonice purtate de acesta cu soţia unui inculpat, D. a preluat apărarea inculpatului J.

Astfel, în declaraţia dată la 12 aprilie 2017, J. susţinuse că, în perioada 2015-2016, a aflat de la procurorul A. şi de la D. că "C. a formulat un denunţ în data de 08.05.2014, după care acest denunţ a fost arătat, cu rea intenţie, numitului D., pentru a-l determina şi pe acesta să dea o declaraţie mincinoasă cu privire la participarea mea în prezenta cauză. În continuare, D. a primit o identitate protejată pentru a putea declara cele solicitate expres de organul de cercetare penală, declaraţia acestuia fiind antedatată şi nereală în ceea ce mă priveşte".

Ascultat după audierea lui J., la data de 20 aprilie 2017, D. a arătat că procurorul A. i-a prezentat denunţul formulat de C., încercând în acest mod să justifice informaţiile pe care le-a oferit organului judiciar în declaraţia din data de 14 aprilie 2014 şi care erau concordante cu susţinerile din acest denunţ. Şi în calitate de inculpat în dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, şi în calitate de martor în prezenta cauză, D. a susţinut că procurorul A. i-ar fi spus că denunţul lui C. nu a fost înregistrat, pentru a-i acorda posibilitatea să formuleze el primul un denunţ împotriva acestuia din urmă.

Similar inculpatului D., asupra declaraţiei dată la 14 aprilie 2014 a revenit şi B., martoră despre care Y. a susţinut că "era sub influenţa inculpatului D... Am ajuns la această concluzie dat fiind modul în care B. îşi schimba declaraţiile în raport de interesele inculpatului D.".

Atât D. cât şi B. şi-au motivat schimbarea poziţiei procesuale prin aceea că declaraţiile iniţiale ar fi fost date urmare a presiunilor la care au fost supuşi de către anchetator.

Înalta Curte a constatat că susţinerile celor doi martori, D. şi B., referitoare la exercitarea de către procurorul A. de presiuni şi ameninţări în scopul de a da declaraţii mincinoase nu corespund adevărului.

În prezenta cauză, în cursul urmăririi penale a fost administrată o probă extrem de importantă pentru stabilirea adevărului, constând într-o înregistrare audio a unei discuţii ambientale care a avut loc în biroul procurorului A... Înregistrarea este relevantă şi prin prisma faptului că aceasta nu a fost realizată pentru a fi folosită în faţa organelor judiciare (nefiind utilizată în nici un dosar instrumentat de procurorul A., iar despre o eventuală acuzare a sa nici se punea problema la nivelul anului 2013), ci, pentru a surprinde informaţiile pe care le oferea D., dată fiind poziţia oscilantă a acestuia.

Deşi, astfel cum se va arăta, înregistrarea dovedea extrem de clar faptul că declaraţiile martorului D. nu corespund realităţii, procurorul a prezentat în rechizitoriu doar anumite fragmente, scoase din context, pe care le-a folosit în susţinerea acuzaţiei.

Discuţia a avut loc în cursul lunii decembrie 2013, în perioada instrumentării de către inculpatul A. a dosarului penal nr. x/2013, dosar în care, astfel cum s-a arătat, fusese descoperită o mare reţea de evaziune fiscală şi de spălare de bani, ce cuprindea peste 190 de societăţi comerciale şi în care se contura un prejudiciu adus bugetului statului de aproximativ 199 milioane de RON (aproximativ 47 milioane de euro). La aceasta au participat, pe lângă procurorul A., inculpatul D., ofiţerii de poliţie judiciară CC. şi BB. şi DD., avocata lui D.

Înregistrarea este relevantă în prezenta cauză pentru că atât D. cât şi B. şi W. au susţinut că presiunile, ameninţările şi obligarea de a da declaraţii necorespunzătoare adevărului prin care să incrimineze membrii familiei ... au fost făcute pe parcursul instrumentării acestui dosar, cât timp erau arestaţi preventiv, şi au continuat în aceeaşi manieră şi în dosarul disjuns din acesta, în care au fost audiaţi în calitate de martori, sub ameninţarea dispunerii din nou a măsurii arestării preventive.

Înalta Curte a reţinut că D., arestat preventiv într-o altă cauză aflată pe rolul D. N. A., şi care până la acel moment se prevalase de dreptul la tăcere, a fost adus pentru a avea o discuţie cu procurorul anchetator A., care fusese solicitată chiar de apărătorul ales al acestuia, avocat DD.: Ştiu că te-a sunat domnul procuror! Ştiam, ştiam de chestia asta! Urma ca dumnealui să vină la tine ... (proces-verbal de redare, fila x d. u. p .). Cert este faptul că D. venise pregătit pentru această discuţie cu procurorul, având deja calculate limitele de pedeapsă la care putea ajunge în ipoteza colaborării sale cu organele judiciare şi condiţiile acestei colaborări, care se refereau la B. şi W.

Întregul dialog, de aproximativ 2 ore şi 30 de minute, relevă faptul că asupra lui D. nu au fost făcute nici un fel de presiuni, ameninţări, nu a fost îndemnat să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului, ci, dimpotrivă, procurorul îi spune că vrea să afle adevărul pentru ca fiecare să răspundă civil şi penal proporţional cu ceea ce a făcut; că bănuieşte că nu este el beneficiarul final deşi toţi ceilalţi inculpaţi îl incriminează ("toată lumea vine pe tine", "te arată pe tine ca să se scoată ei") şi nu se merită să îşi asume întreaga responsabilitate a faptelor pentru că riscă o pedeapsă maximă pentru spălarea unei sume de 199 milioane de RON iar cei care i-au promis că va exista o lege de amnistie şi graţiere îl mint; că ceea ce îl interesează este recuperarea prejudiciului adus statului iar fiecare să răspundă potrivit faptelor comise; că în acest fel poate beneficia de reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă şi cu o treime în urma recunoaşterii vinovăţiei, putând ajunge chiar la aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, şi că, dacă nu vrea să spună nimic, îi va respecta dreptul la tăcere.

În ceea ce-l priveşte pe D., acesta a susţinut că are o "responsabilitate morală" faţă de B. şi W., astfel că "înţelegerea" cu parchetul nu poate fi făcută singur şi trebuie să îi privească şi pe aceştia; că nu cunoaşte toate cele 132 de societăţi, ci doar "25 sau 30 sau 50" (replica procurorului fiind "pe alea vorbim") dar nu poate să spună chiar tot ceea ce ştie, întrucât anumite lucruri l-ar incrimina, şi îi "oferă" câteva exemple din informaţiile pe care le deţine "v-am aruncat aşa, ca să vedeţi ce am în tolbă": despre unele societăţi comerciale care erau inculpate în dosar, inclusiv despre modul în care acestea câştigau licitaţiile, prin plata unui comision de 10% către autorităţile locale, cu referiri punctuale la diverse persoane, susţinând că prin denunţul său se va ajunge la anumite societăţi "care le încurcă nişte socoteli", de pe urma cărora ... şi ..., poate şi alţii, câştigă bani; că a aprovizionat partidul pentru campaniile electorale cu diverse lucruri "ce am luat ... tigăi, veste, tot felul ..." că anumite lucruri sunt cunoscute de B. "care vrea să-şi scape pielea în clipa în care vreţi să facem o discuţie generală". Dialogul relevă şi starea de temere a inculpatului D. arătând că ceea ce ştie poată ducă la "explozia Ploieştiului", pentru că "toată chestia asta înseamnă S.", iar regimul politic se va schimba, vor fi "alţii la butoane" şi a trăit prin experienţele similare în anii 1996, 2000, 2004, 2008, etc.

În cadrul discuţiei s-a ridicat şi problema acordării protecţiei, solicitarea formulată expres de martora DD., D. susţinând că "îmi puneţi toată lumea în cap . . . . . . . . . .toată viaţa cât oi mai avea eu de trăit! Credeţi-mă! Eu vă spun bine ce vă spun" întrucât, prin datele pe care i le va pune la dispoziţie, procurorul va ajunge la ... şi la ... precum şi la nişte societăţi comerciale din care aceştia, dar şi alţii câştigă bani, că aceste persoane îl pot presa inclusiv pe procuror "în cazul în care ei vor prinde foarte mare putere, poate să vă preseze ... vă presează doar ca să vă ţineţi gura!.

Ca o posibilă soluţie la cererea de acordare a protecţiei, procurorul le comunică faptul că nu poate trimite în judecată toate cele 132 de firme, iar în dosarul disjuns ar putea să fie audiat cu identitate protejată.

Concluzionând asupra discuţiei avută cu procurorul, D. arată următoarele: Domn procuror, eu am învăţat un lucru: cu o mână dai cu una primeşti! Ajung la concluzia că înţelegerile pe bază legală şi reducerile care mi se pot aplica mie le faceţi cu doamna DD. atâta timp cât eu sunt corect şi vă duc pe pistele corecte. Mai ales, în funcţie de ce avansez în anumite discuţii, îmi face şi mie viaţa mai uşoară ... e corect aşa? Cu o mâna dai, cu una primeşti" ..."Dacă mă apuc cu dumneavoastră şi facem o înţelegere clară care dumneavoastră sunteţi un om serios şi o susţin în totalitate 100%. Dacă dumneavoastră o să găsiţi 5% din înţelegerea asta că am încălcat-o ... faceţi ce vreţi dumneavoastră ... tre să-mi acordaţi prezumţia de sinceritate de 100%.

A.: Păi de aicea pornim şi de aicea începem să scădem. Ascultă-mă puţin. De la 100%, eu aşa plec, de la 100% scădem 1% dacă nu e în regulă, 2%, 3%, ... adică nu ... dacă de la 100% nu-mi iese un lucru, gata bă, e mincinos şi n-am ... Scădem ce nu e sau ce e, da? Deci eu merg cu tine cu 100%, da?".

Înalta Curte a reţinut, aşadar, că martorul D. este cel care a susţinut că are date referitoare la familia ..., acesta fiind chiar motivul pentru care a solicitat acordarea protecţiei, "aruncându-i din tolbă" (în exprimarea martorului) informaţii privind implicarea fiului lui EE. în pretinderea unui comision de 10% din lucrările câştigate la licitaţie publică, despre faptul că familia ... este în legătură cu unele dintre societăţile inculpate în dosar câştigând bani din acestea, despre un împrumut de 250.000 euro pe care l-a luat pe notariatul FF. şi l-a achitat, dar "ei au plătit mai departe creditul la ... înţelegeţi? A preluat altcineva creditul respectiv", despre faptul că avocata care îl apără la D. N. A. "este pusă avocata mea că vrea lumea să fie avocata mea" şi că este un mesager al lui J., pentru că acestuia "îi este cel mai frică".

Interesul în colaborarea cu procurorul şi denunţarea faptelor cunoscute îi aparţinea în exclusivitate inculpatului D., în condiţiile în care existau formulate denunţuri împotriva sa, iar circumstanţele cauzei conduceau la acel moment la concluzia că el este cel care ar fi spălat întreaga sumă de aproximativ 47 milioane de euro. De asemenea, acesta susţinea că afirmaţiile din denunţurile formulate împotriva sa nu sunt reale, că nu el a fost administratorul de fapt al tuturor societăţilor comerciale.

D. era interesat de reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracţiunea de spălare de bani, solicitând, prin avocatul său, inclusiv reţinerea de circumstanţe atenuante, oferindu-se să îi pună la dispoziţie practică judiciară, rechizitorii întocmite în alte cauze, în care au fost indicate dispoziţiile art. 74-76 C. pen., faţă de susţinerea procurorului că acestea se reţin doar de instanţă.

D. este cel care îi solicită procurorului să îi acorde "prezumţia de sinceritate de 100%", şi, din nicio afirmaţie a procurorului nu rezultă că acesta l-ar fi îndemnat să spună altceva decât adevărul "duceţi-mă şi arătaţi-mi adevărul", repetând de mai multe ori că îl interesează să răspundă civil şi penal toţi cei care se aflau în spatele societăţilor comerciale anchetate ("să răspundă ăia ... unde s-au dus banii en gros, că n-aţi rămas voi cu ei") şi că, deşi porneşte de la o încredere maximă în ceea ce îi relatează inculpatul, însă aceasta poate să scadă, dacă se dovedeşte că nu spune adevărul. În acest context probator, s-a constatat că afirmaţia din rechizitoriu, în sensul că "negocierea pe care magistratul procuror A. a adus-o în discuţia cu D. se referă la procentul vinovăţiei persoanei cu care dialoga, procent care urma să se modifice în funcţie de acceptul lui D. de a declara în sensul dorit de magistratul procuror" este în afara realităţii rezultată din simpla lecturare a dialogului dintre D. şi A.

Înalta Curte a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, întocmit de procurorul A., inculpaţilor D., B. şi W. le-a fost reţinută cauza de reducere cu jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzută de art. 30 din Legea nr. 656/2002 pentru infracţiunea prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002, menţionându-se, totodată, că aceştia au adoptat o atitudine sinceră, de cooperare, au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor, au formulat denunţ faţă de participanţii din cauză, au contribuit şi cooperat la aflarea adevărului.

Ca atare, Înalta Curte a reţinut că, ulterior acestei discuţii, D. a adoptat în mod liber o poziţie procesuală sinceră, a recunoscut propriile fapte, astfel cu el însuşi arăta "eu am să mă bat pentru faptele mele ca să-mi reţineţi mie corect ce-a fost" şi a formulat denunţuri faţă de participanţii la săvârşirea infracţiunilor din cauză.

În acest context probator, care demonstrează cum a decurs discuţia dintre procuror şi inculpat (la cea mai mare parte a acesteia participând şi avocatul ales care s-a implicat în mod activ), este mai mult decât evident că toate declaraţiile lui D. referitoare la teroarea, presiunile la care a fost supus de procurorul A. în perioada în care a fost arestat preventiv pentru a formula denunţuri sunt nereale, scopul său vădit fiind acela de a se sustrage răspunderii penale în dosarele în care era judecat şi în care a folosit aceeaşi strategie de apărare (astfel cum rezultă din declaraţiile sale date în faţa instanţelor, aflate în fotocopie la dosarul de urmărire penală).

Lipsa totală de onestitate a lui D., lipsa oricăror scrupule pentru atingerea acestui scop este evidenţiată şi de invocarea propriului copil, susţinând că acesta a fost folosit de procuror pentru a-l determina să formuleze denunţuri "eram arestat la Câmpina când a chemat-o pe soţia mea cu minorul de 10 ani ca să mă determine să dau declaraţie împotriva unui primar şi împotriva lui J.". Realitatea este că aducerea minorului la parchet a constituit o măsură de favoare, pentru ca acesta, în vârstă de numai 10 ani, să nu fie traumatizat de vederea tatălui în arest, iar împrejurarea rezultă atât din declaraţia martorei DD. cât şi din procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale.

Înalta Curte a reţinut că şi după trimiterea sa în judecată, inculpatul D. păstra acelaşi interes, de a formula denunţuri ("dacă, după aia fac un denunţ separat de aflarea adevărului, care nu priveşte cauza asta, sau, nu ştiu, fac un denunţ ... îmi reduce iarăşi jumătate din pedeapsa aia care mi-a rămas. Şi abia după aia pot sa mă duc în 320"), în noul dosar disjuns putând fi ascultat cu identitate protejată, aşa cum a solicitat încă de la început şi cum îi confirmase procurorul că este posibil.

A.:

"eu n-o să pot să trimit toate cele 132 de firme în judecată în primul lot . . . . . . . . . .După care mă disjung. Şi am impresia că în dosarul disjuns el poate să facă pe acela, ăăă, pe protecţia nu ştiu care ..."

De asemenea, acest interes exista şi în raport cu o altă cauză penală în care acesta era deja trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.; complicitate la infracţiunea de contrafacere şi punere în circulaţie de produse contrafăcute, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 90 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 84/1998 modific. şi republicată, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; complicitate la infracţiunea de concurenţă neloială, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 5 lit. a) şi f) din Legea nr. 11/1991 modific. şi republic ., în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; complicitate la infracţiunea de folosire, deţinere şi punere în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 modific ., în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.; complicitate la infracţiunea de producere de produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală în afara unui antrepozit fiscal autorizat, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 2961 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, în formă continuată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prin rechizitoriul din data de 14 martie 2014, emis în Dosarul nr. x/2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. De altfel, inculpatul, prin apărătorul său ales a şi formulat o cerere pentru a beneficia de dispoziţiile privind reducerea limitelor de pedeapsă în raport de declaraţia dată la data de 14 aprilie 2014 în Dosarul nr. x/2014.

Modul în care a decurs audierea acestuia în calitate de martor cu identitate protejată L. rezultă din declaraţia martorului BB., care a fost reţinută de instanţă, fiind în totală concordanţă cu cele rezultate din procesul-verbal de redare a înregistrării ambientale, în condiţiile în care D. a susţinut încă de la acel moment (decembrie 2013), că de pe urma unor societăţi cercetate în dosar câştigă bani şi familia . . . . . . . . . ."prin mine ajungeţi la ...! ... Ajungeţi la ...! Ajungeţi la diferite societăţi: una, două, trei ... care le încurcă nişte socoteli care ... câştigă nişte bani de pe urma lor! Poate nu numai ... şi ..., da? Poate mai mulţi ..."

Martorul a arătat că D. s-a prezentat pentru a da o declaraţie în legătură cu SC O. SRL, având "tabloul disjungerilor efectuate din Dosarul nr. x/2013 şi că el cunoştea faptul că în urma percheziţiei informatice făcute în acel dosar, toate aceste activităţi comerciale fuseseră descoperite de noi. În acest dosar în care a fost implicată SC O., societatea fantomă folosită era o societate comercială despre care cercetările din 465/P/2013 au stabilit cu certitudine că era folosită de D... Societatea respectivă era P. SRL. La momentul în care D. a formulat denunţ, cerinţa lui a fost să nu fie expus, să i se acorde identitate protejată, întrucât a susţinut că banii nu erau ai lui şi că au fost folosiţi pentru altcineva, arătând că "eu nu doresc să mă duc la puşcărie pentru altcineva, că eu nu am luat banii". Când a formulat cererea de acordare a identităţii, mi-am dat seama de motivul pentru care a solicitat acest lucru, întrucât l-a indicat ca beneficiar al sumelor de bani pe J. (...) Din câte îmi amintesc în mare, D. a declarat faptul că între P., societate controlată de acesta, şi S. C O. s-a încheiat un contract, în urma căruia SC O. a făcut o plată către P., fără că această societate comercială să fi prestat vreodată vreun serviciu sau să livreze vreun bun. A spus că suma astfel virată printr-un mecanism descris în Dosarul nr. x/2013 urma să fie restituită numerar şi pusă la dispoziţia lui J. pentru campania electorală din 2012. A mai declarat că aceste sume de bani au fost folosite pentru achiziţionarea de diverse produse alimentare şi non alimentare depozitate într-una din halele SC O. şi distribuită de acolo prin reţeaua voluntarilor S.,GG.

Dl procuror i-a solicitat să indice şi alte persoane care au cunoştinţă despre ceea ce a declarat acesta. D. a declarat că cea mai în măsură este B., care a ţinut contabilitatea la toate aceste societăţi comerciale, însă i-a solicitat procurorului să îi acorde şi ei identitate protejată, susţinând că, altfel, nu o să declare nimic, întrucât îi este frică de J.

Arăt că mi s-au adus la cunoştinţă cele afirmate de B., respectiv faptul că declaraţia dată în calitate de martor cu identitate protejată i-ar fi fost dictată de procuror A... Arăt că nu sunt adevărate susţinerile martorei B. şi, de altfel, sunt şi ilogice pentru că B. a fost adusă de D. să îl ajute pe el în dosar, să îi susţină denunţul, fiind aşa cum am arătat într-o relaţie de subordonare faţă de acesta şi nicidecum să îl ajute pe procurorul A... Acesteia i s-a acordat identitate protejată, din aceleaşi motive ca cele incidente în cazul lui D., respectiv implicarea lui J.".

Referitor la relaţia dintre B. şi D., Înalta Curte a reţinut că aceasta era una de subordonare, declaraţiile martorului BB. fiind susţinute de martorii Y. şi HH. cât şi de datele rezultate din procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale.

Astfel, martorul Y. a arătat că "B. era sub influenţa inculpatului D... Am ajuns la această concluzie dat fiind modul în care B. îşi schimba declaraţiile în raport de interesele inculpatului D.", iar martorul HH. subliniază, că "domnul D. era şeful iar doamna B. era secretara şi cunoştea tot ce făcea acesta pe linie de contabilitate şi bani. Am sesizat şi eu această relaţie de subordonare întrucât doamna B. nu făcea nimic fără acordul dl D... Am lucrat şi în Dosarul nr. x/2013 în care, o mare perioadă, m-am ocupat de interceptările din acea cauză din care am concluzionat asupra relaţiei care exista între cei doi, în sensul că B. îi cerea părerea sau îl întreba pe D. ce să facă în toate situaţiile despre care am luat la cunoştinţă, adică ce să facă cu banii, câţi bani dă într-un loc sau altul.

Eu am perceput-o pe B. ca o femeie simplă şi oarecum temătoare pentru că a fost prinsă într-o situaţie de care îi era teamă să vorbească. Sunt convins că dânsa ştia mult mai multe dar îi era teamă să vorbească .".

Din procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale dintre D. şi procurorul anchetator, Înalta Curte a reţinut că prima condiţie pusă de acesta pentru a colabora cu organele de urmărire penală este ca înţelegerea să îi vizeze şi pe B. şi pe W., pentru că "aceştia sunt oamenii de care eu sunt responsabil moral", procurorul asigurându-l că acest lucru se va întâmpla "dar, duceţi-mă şi arătaţi-mi adevărul! În momentul în care văd adevărul şi tu eşti singurul împreună cu ei! Dacă tu le spui: gata frate, băgaţi! Şi să răspundă aia (...) unde s-au dus banii en gros, că n-aţi rămas voi cu ei!".

Înalta Curte a mai reţinut din afirmaţiile lui D. că până în acel moment B. se prevalase de dreptul la tăcere ("a dat o declaraţie pe 70 alin. (2) şi cu aia a rămas"), că a fost administrator la II. şi la JJ. şi că acesta cunoaşte date pe care este dispusă să le comunice procurorului:

D.:

"Ştie de exemplu B. care şi ea vrea să-şi scape pielea în clipa în care vreţi să facem o discuţie generală ... eu vin la dumneavoastră şi vă spun: băi, pachetul asta e alb şi tu spui: nu e bă alb ... eu spun uite că mai sunt trei oameni aicea care spun că e alb. Adică eu vin cu nişte probe" (...).

A.: Domnule, să spună B. ce ştie ea şi pentru ce a făcut ea. Restul ... dacă băieţii veneau ca la Mecca şi făceau combinaţii pe alea aşa, le reţin la băieţi, nu-i problemă!".

Totodată, pentru a putea discuta cu B., D. a solicitat ca "săptămâna viitoare trebuie neapărat să mă scoateţi într-o zi cu KK... Am nevoie ... (...) să stau eu de vorbă două minute cu ea. Pe culoar, pe undeva ...".

Astfel cum s-a arătat anterior, dacă până la momentul acestei discuţii, B. s-a prevalat de dreptul la tăcere, în rechizitoriu s-a reţinut poziţia sa procesuală sinceră, de recunoaştere a faptelor, precum şi împrejurarea că a formulat denunţuri ce au contribuit la descoperirea participanţilor.

De asemenea, dincolo de datele rezultate din procesul-verbal de redare a discuţiei ambientale dintre D. şi procurorul anchetator HH., care relevă motivele pentru care se solicita audierea cu identitate protejată, Înalta Curte a reţinut şi declaraţia martorului CC., care a arătat că D. şi B. "au fost audiaţi sub identitate protejată în mai multe cauze, la solicitarea acestora motivând că le este teamă de anumite persoane. De obicei, se indicau şi numele acestor persoane. Una dintre aceste persoane indicate era J... Este posibil ca D. sau B. să fi făcut referire şi la C.".

În final, o ultimă analiză se impune în raport de susţinerea din rechizitoriu referitoare la demersurile procurorului A., la solicitarea lui D., de a-l muta într-o altă cameră, în care se afla şi W., afirmându-se că acest ajutor a intervenit pentru ca D. să declare "ceea ce îşi dorea inculpatul A.".

Simpla trimitere la dialogul redat în cele ce preced este suficientă pentru a concluziona că A. nu i-a solicitat niciodată lui D. să declare ceea ce îşi dorea procurorul, ci să îi spună doar adevărul. Totodată, potrivit susţinerilor inculpatului, confirmate de datele din rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. x/2013, exista un interes tactic în mutarea lui D., în condiţiile în care existau mandate de supraveghere tehnică pentru încăperile din arest în care erau cazaţi inculpaţii din acest dosar, fiind interceptate discuţiile care aveau loc. În acest fel, s-au putut demonstra înţelegerile dintre aceştia prin care se evita incriminarea unor persoane, respectiv V., sau implicarea unora dintre inculpaţii care negau iniţial faptele, cum ar fi W. Procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental în perioada decembrie 2013 - ianuarie 2014 de către W. şi D., identificate în dosarul de urmărire penală nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, comunicate de Tribunalul Prahova la solicitarea instanţei dovedesc şi faptul că susţinerile martorilor W. şi D. referitoare la existenţa unor înţelegeri, în perioada arestului preventiv, de a formula denunţuri nereale împotriva lui J., nu corespund adevărului.

Înalta Curte a reţinut, totodată, că declaraţiile martorilor D. şi B. nu au fost influenţate de inculpat, ci reprezintă propriile relatări ale acestora.

Faptul că cei doi martori nu spun adevărul rezultă cu certitudine din motivarea pe care aceştia o oferă cu privire la aspectele relatate cu ocazia audierii lor cu identitate protejată. Aşa cum s-a arătat, ideea centrală a celor două declaraţii este aceea că procurorul a fost cel care le-a pus la dispoziţie informaţiile pe baza cărora au dat declaraţiile, citindu-le denunţul formulat de C... Numai în acest fel martorii puteau să justifice faptul că au ştiut să ofere organului judiciar informaţii similare celor din denunţ.

Aşa cum s-a arătat, această variantă a fost susţinută pentru prima dată de partea civilă J., care a arătat că inculpatul A. i-ar fi relatat, în perioada 2015-2017, cum a lucrat în dosar, respectiv faptul că ar fi antedatat declaraţia lui D. în raport de denunţul lui C. (declaraţia din 19 noiembrie 2014).

Înalta Curte a constatat că susţinerile martorilor D. şi B. nu corespund adevărului, întrucât, la data de 14 aprilie 2014 când au fost ascultaţi de către inculpatul A., C. nu formulase încă denunţul, acesta fiind datat şi înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 08.05.2014.

Fiind întrebat de instanţă cum poate explica susţinerea cu privire la prezentarea de către procuror a denunţului lui C., în condiţiile în care acesta este ulterior datei la care martorul a fost audiat, D. a arătat că "nu ştiu ce denunţ a înregistrat A. sau de câte ori l-a pus pe C. să formuleze un denunţ. Nu am o explicaţie cu privire la acest lucru. Exista posibilitatea ca denunţul/declaraţia meu/mea să-l fi antedatat/ă cu patru zile înainte. Cert e că în ziua în care am ajuns la procuratură,C. pleca de acolo împreună cu doamna avocat LL.". Este de menţionat şi faptul că anterior acestei solicitări de lămurire a declaraţiei sale, martorul afirma că "C. fusese înaintea mea în ziua precedentă cu doamna avocat LL. şi făcuse acest denunţ".

Similar martorului D., şi B. a încercat, încă de la începutul declaraţiei dată în faţa instanţei, să sugereze incertitudinea sa cu privire la data la care a fost ascultată de procurorul A., întrucât "declaraţiile puteau fi şi antedatate".

Înalta Curte a constatat însă că nu există nici cel mai mic dubiu referitor la datele la care au fost audiaţi martorii D. şi B., aceasta fiind 14.04.2014, şi nici în ceea ce priveşte denunţul lui C., 08.05.2014.

Astfel, D. şi B. au fost ascultaţi în procedura martorului ameninţat prevăzută de art. 125 şi următoarele din C. proc. pen., la dosar fiind ataşate atât cererile formulate de aceştia de acordare a protecţiei şi care sunt datate 14.04.2014, cât şi ordonanţele procurorului prin care se dispune acordarea statutului de martor ameninţat din aceeaşi dată de 14.04.2014.

Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) C. proc. pen.. ordonanţa motivată prin care s-a acordat statutul de martor ameninţat se păstrează în condiţii de confidenţialitate.

În cauză, s-a constatat că cererile formulate de martorii D. şi B. şi cele două ordonanţe ale procurorului au fost înaintate Compartimentului dosare clasificate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti acestea fiind înregistrate sub numerele x/2014 şi y/2014 în cazul martorului D. şi z, w din 14.04.2014 în cazul martorei B... Împrejurarea rezultă atât din numărul de înregistrare aplicat de acest compartiment pe respectivele înscrisuri cât şi din extrasul din Registrul de evidenţă a documentelor clasificate, care a fost ataşat referatului privind declasificarea unor documente clasificate nivel "Secret de serviciu" emise de P. C. A. Ploieşti, precum şi din ordonanţele de ridicare a acestui statut.

Mai este de precizat faptul că data menţionată de Compartimentul dosare clasificate reprezintă data la care documentele secret de serviciu au fost înregistrate la acest departament (având valoare de dată certă) şi nu cea la care a fost emis respectivul document. Un exemplu în acest sens îl reprezintă cererea şi ordonanţa de acordare a statutului de martor ameninţat şi de aplicare a măsurilor de protecţie pentru E. din data de 14.05.2014, înregistrate la Compartimentul dosare clasificate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub numerele x şi y din 19.05.2014. Similar, cererea lui F. şi ordonanţa de acordare a statutului de martor ameninţat din 14.05.2014 au fost înregistrate la Compartimentul dosare clasificate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub numerele z şi w din 19.05.2014.

Având în vedere susţinerile constante ale martorilor D. şi B. în sensul că acordarea statutului de martor ameninţat a avut loc chiar cu prilejul audierii lor (aceasta fiind, de altfel, şi procedura prevăzută de lege), Înalta Curte a reţinut că este în afara oricărei îndoieli că aceştia au fost ascultaţi la data menţionată în cuprinsul declaraţiei de martor, respectiv la 14.04.2014.

În ceea ce priveşte denunţul, Înalta Curte a constatat că acesta a fost datat de C., data menţionată fiind 08.05.2014 şi a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la aceeaşi dată. De asemenea, martorul C. a confirmat faptul că "denunţul l-am dat la data pe care am consemnat-o în cuprinsul său"(declaraţia din 25 noiembrie 2019 filele x d. u. p .) şi că a formulat un singur denunţ "eu am dat doar o singură declaraţie care, în fapt, a fost denunţul".

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că există certitudine cu privire atât la data ascultării celor doi martori (14.04.2014) cât şi la data formulării şi înregistrării denunţului (08.05.2014), astfel că susţinerile martorilor D. şi B. în sensul că ceea ce au declarat le-a fost sugerat de procuror, care le-a citit un denunţ, sunt în mod evident neadevărate, după cum nereale sunt şi afirmaţiile părţii civile J. care a fost primul care a prezentat, în declaraţia din 12 aprilie 2017, dar şi ulterior pe parcursul procesului, această variantă a situaţiei de fapt.

Totodată, împrejurarea că audierea lui D. şi B. a fost anterioară denunţului lui C. rezultă şi din succesiunea actelor procesuale efectuate în cauză.

Astfel, după audierea celor doi martori din data de 14.04.2014, şi în baza informaţiilor oferite de către D. referitoare la depozitarea într-o hală frigorifică a unor produse perisabile destinate campaniei electorale (informaţii care nu existau anterior), la data de 29.04.2014 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat SC MM. SRL Ploieşti o copie de pe registrele de intrare/ieşire pentru accesul auto şi de asigurare a serviciului de pază pentru obiectivul NN. din cadrul parcului O.

Un alt element care dovedeşte nesinceritatea martorilor D. şi B. îl reprezintă faptul că informaţiile din denunţ sunt diferite de cele prezentate în declaraţiile acestora. Astfel, D. relatează despre "punerea la dispoziţie a unui depozit frigotermic aflat în incinta U. - O. - pentru depozitarea produselor perisabile, respectiv pui şi carne tocată, precum şi un depozit pentru alte produse de larg consum neperisabile, respectiv tigăi, tricouri, geci, flyere, afişe, ulei, bere", împrejurări ce nu se regăsesc în denunţul lui C., acesta arătând că J. a folosit doar OO., fără să ceară amănunte şi fără să cunoască activităţile ce s-au desfăşurat. D. vorbeşte despre înmânarea unor sume de bani în faţa depozitului O., fapte, de asemenea, nerelatate de C.

În ceea ce o priveşte pe B., Înalta Curte a constatat că împrejurările prezentate de aceasta nu se regăsesc în denunţ, şi, totodată, că aspectele sunt diferite de cele rezultate din declaraţia lui D... Astfel, martora nu face referire la contractul încheiat, la felul produselor care au fost depozitate şi oferă informaţii suplimentare referitoare la remunerarea persoanelor care lucrau, cu sume cuprinse între 30-50 RON, împrejurări confirmate ulterior de martorul G.

Înalta Curte a semnalat şi alte neconcordanţe între declaraţiile celor doi martori referitoare la modalitatea în care au fost ascultaţi, aceştia susţinând diverse variante ale situaţiei de fapt, cu ocazia fiecărei audieri.

Astfel, în declaraţia din data de 20 aprilie 2017, dată în faţa procurorului Y ., D. a arătat că procurorul A. "mi-a solicitat să-l ajut cu denunţuri pentru faptele pe care le cunoşteam. Atunci aveam convingerea că acesta încerca să afle fapte penale adevărate, de care aş fi avut cunoştinţă", că i s-a citit o declaraţie dată de C. "solicitându-mi să-i spun adevărul despre cele relatate de C... Mi-a spus că declaraţia lui C. nu este înregistrată încă şi că am posibilitatea să mă hotărăsc, pe loc, dacă fac un denunţ împotriva acestuia. Sub presiunea creată de procurorul A., care mi-a dat de înţeles că dacă nu-l ajut aş putea fi reţinut şi în contextul faptului că C. era în relaţie de duşmănie cu mine, i-am cerut procurorului A. să mă informeze cu privire la ce-l interesa să declar şi am fost de acord să dau o declaraţie împotriva lui C., cu condiţia de a-mi fi acordat statut de martor cu identitate protejată, întrucât declaraţia ar fi conţinut lucruri pe care nu le cunoşteam şi despre care nu ştiam dacă sunt sau nu adevărate". Totodată, D. a susţinut că nu îşi aminteşte să fi fost de faţă şi alte persoane la momentul consemnării declaraţiei.

După doi ani, în declaraţia din 4 februarie 2019, dată la S. I. I. J., D. şi-a amintit că de faţă a fost şi B. " în aceeaşi zi a fost adusă la sediul P. C. A. Ploieşti, B." iar procurorul nu doar i-a sugerat că l-ar putea reţine ci "i-a creat o stare de presiune şi de temere, cu privire la punerea mea sub această identitate protejată, spunându-mi că, în caz contrar, o să mă aresteze în acest dosar, ca urmare a denunţului formulat de C.... Am dat denunţurile în aceeaşi zi, însă nu îmi mai amintesc dacă le-am dat concomitent sau le-am consemnat separat ... Declaraţiile care stăteau în spatele denunţurilor îi erau dictate de domnul procuror A. ofiţerului de poliţie judiciară BB., căruia, în prezenţa mea, îmi amintesc că îi spunea să coreleze declaraţia lui B. cu declaraţia mea, în sensul ca ceea ce spusesem eu despre faptul că acea sumă de 1 milion RON fusese folosită să se achiziţioneze bere în campania electorală să spună şi B." (fapte ce nu se regăsesc însă în declaraţia lui B. din 14 aprilie 2014).

În faţa instanţei, acţiunile procurorului anchetator sunt mult amplificate, martorul subliniind faptul că "eu i-am zis că nu sunt de acord să dau acea declaraţie şi că îmi asum să mă aresteze dacă vrea. B. a început să plângă. A. a venit cu a doua variantă şi mi-a spus: că să nu ştie nimeni că aveţi vreo implicaţie, vă facem martori sub acoperire. Nu pot să vă descriu limbajul care a fost folosit. Mie îmi spunea ţigan, lui B. că e curvă. Mi-a spus că o să fac 20 de ani de puşcărie şi că o să mă urmărească şi că o să-mi mai facă nu ştiu câte dosare. Tot felul de ameninţări. Gândindu-mă că voi ajunge în faţa unei instanţe care va fi interesată să afle adevărul, am fost de acord să semnez o declaraţie dactilografiată în calitate de martor cu identitate protejată. Mă numeam L., adevăratul L. fiind un coleg de clasă de a lui J... Nimic din conţinutul declaraţiei nu îmi aparţine".

Cu privire la aceleaşi împrejurări de fapt, în prima declaraţie, dată în calitate de suspect, cercetată pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă (când deja revenise asupra declaraţiei dată în calitate de martor ameninţat), B. a arătat că a fost citată telefonic de procurorul A., s-a prezentat, iar în biroul acestuia se afla şi D. şi "am observat o atmosferă cordială. Nu îmi aduc aminte care era obiectul discuţiei dintre cei doi, dar la un moment dat am semnat acea declaraţie, probabil am citit-o, nu ştiu cine a dactilografiat-o, însă procurorul A. mi-a spus că este posibil să nu fie nevoie să susţin acea declaraţie în instanţă şi că voi fi pusă sub identitate protejată şi nu se va şti cine a dat acea declaraţie. Am dat acea declaraţie pentru că la acea dată eram arestată la domiciliu şi voiam să fiu în asentimentul procurorului, acesta sugerându-mi că este posibil să mă întorc din nou în arest"... (declaraţia din 31.05.2017, filele x, d. u. p .).

În declaraţia din data de 02 martie 2018, dată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, martora (suspect la acel moment) susţine că a fost chemată de procurorul A., că în birou se afla şi D., i s-a spus că trebuie să confirme "lucruri despre numiţii C. şi J. cu privire la finanţarea campaniei electorale din anul 2012", că i-a spus procurorului că "nu cunosc nimic despre toate acestea, dar dânsul nu a ţinut cont şi mi-a spus că, dacă nu semnez o declaraţie în acest sens, mă întorc în arest".

Peste doi ani, cu ocazia audierii sale de către procurorul din cadrul S. I. I. J. (declaraţia de suspect din 20 ianuarie 2020) îşi aminteşte faptul că atât ea cât şi D. au dat declaraţii în acelaşi timp, la acelaşi birou.

În faţa Înaltei Curţi, memoria martorei se reîmprospătează:

"am avut o discuţie cu dl. A. pe hol care mi-a spus că trebuia să declar anumite lucruri referitoare la campanie, la C., la SC O. SRL şi la o situaţie de la parcul industrial. Am înţeles atunci că C. dăduse şi el un denunţ care era scris de mână. Am văzut denunţul când am intrat înăuntru", fără a putea explica motivele pentru care "până în prezent, nu am spus nimic despre faptul că mi s-ar fi arătat un denunţ". "Pe hol mi-a spus că există un denunţ iar înăuntru mi l-a arătat fără să îl citesc sau să mi se citească ori să cunosc în ce măsură eram vizată de acest denunţ. Eu cu dl. A. şi cu D., care era de asemenea prezent, am discutat, în linii mari, ce ar fi trebuit să declar eu. Eu trebuia să declar că, cunoşteam lucruri legate de campania din anul 2012 în care C. ar fi trebuit să facă nişte servicii pentru J., acesta să plătească, că am fost de faţă, că am văzut depozitul, că am văzut o maşină care a adus banii, nişte detalii pe care nu le cunoşteam ... Am acceptat să dau această declaraţie de frică şi temere pentru ce se putea întâmpla cu mine în continuare".

Astfel cum rezultă din variantele prezentate de cei doi martori, situaţia de fapt a evoluat, de la audierea lui D. fără să fie prezente alte persoane, la audierea concomitentă cu B.; de la o atmosferă cordială susţinută de B. la o atmosferă încărcată de ameninţări, jigniri ("ţigan", "curvă") astfel cum este descrisă de D.; de la faptul că nu îşi aminteşte obiectul discuţiilor cu procurorul la revenirea memoriei şi prezentarea situaţiei de fapt în detaliu la interval de câţiva ani (B.).

Toate aceste împrejurări, alături de cele anterior reţinute, demonstrează dincolo de orice îndoială, faptul că asupra martorilor D. şi B. nu au fost exercitate presiuni, că declaraţiile din prezenta cauză nu reflectă adevărul, cei doi martori fiind cei care au pus la dispoziţia procurorului, în mod liber, informaţiile consemnate în cuprinsul declaraţiilor date sub identitate protejată PP. şi K. şi, nicidecum, invers. De altfel, anterior acestor audieri, procurorul nu avea nici un fel de date referitoare la circumstanţele în care s-a încheiat contractul între SC O. SRL şi SC P. SRL şi nici despre utilizarea depozitelor SC O. SRL Aceste declaraţii prezintă informaţii pe care cei doi martori le cunoşteau şi, astfel cum se va arăta pe parcursul prezentei hotărâri, ele reprezentau adevărul, coroborându-se şi cu celelalte probe administrate în cauză.

Înalta Curte a reţinut, totodată, faptul că martora B. nu a fost audiată concomitent cu martorul D., ci ulterior, astfel cum au arătat cei doi martori în primele declaraţii şi astfel cum rezultă şi din declaraţia martorului BB.

Suplimentar, şi, totodată, relevante în ansamblul materialului probator administrat sunt şi rezultatele testului poligraf realizat în cursul urmăririi penale în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Astfel, la întrebările relevante ale cauzei: Tu împreună cu J. i-ai cerut lui C. bani pentru campania electorală? Răspuns - Nu; Tu i-ai dat în anul 2012 lui C. documente contabile ce reprezentau lucrări efectuate de SC P. SRL? Răspuns - Nu; Este adevărat că banii plătiţi în anul 2012 de C. în contul P. au ajuns în posesia ta? Răspuns - Nu, răspunsurile numitului D. au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Tot acest ansamblu probator demonstrează şi lipsa de relevanţă a presupusei discuţii dintre FF. şi A., invocată de către apărarea părţii civile.

În cauză, atât la cererea părţii civile J. cât şi a inculpatului A. a fost încuviinţată administrarea probei cu înscrisuri, fiind depuse la dosar fotografii conţinând discuţii purtate prin intermediul aplicaţiei QQ ., pe de o parte, de către sora părţii civile, FF. şi A., şi, pe de altă parte de către acesta din urmă şi D... S-a susţinut de către partea civilă că, în respectiva discuţie, inculpatul A. recunoaşte faptul că denunţul formulat de D. nu este real. În ceea ce-l priveşte pe inculpat, acesta a arătat că D. îi comunica faptul că J. a luat legătura cu martorii din Dosarul nr. x/2014 şi îi îndemna să îşi schimbe poziţia procesuală.

Cu privire la aceste convorbiri purtate prin intermediul aplicaţiei QQ ., Înalta Curte a constatat că nu există nici o dovadă în privinţa autenticităţii lor şi, totodată, că atât inculpatul, cât şi martorul D. nu le-au recunoscut. Or, este de notorietate faptul că asemenea discuţii pot fi uşor simulate, prin simpla memorare în agenda telefonului a unui număr oarecare cu numele celui care se doreşte a fi personificat, însoţit eventual de fotografia de profil (care şi aceasta poate fi copiată), şi purtarea unui dialog fictiv între cele două telefoane asupra cărora deţine controlul aceeaşi persoană. Ulterior, se realizează capturi de ecran, iar acestea prezintă doar numele persoanei cu care se poartă discuţia, nu şi numărul de telefon.

Înalta Curte a constatat, însă, că discuţia dintre numita FF. şi procurorul A. a avut un rol important în soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2017, astfel că instanţa nu o poate ignora, deşi nu s-a demonstrat autenticitatea sa.

Din înscrisul depus la dosar, ar rezulta că între sora părţii civile şi A. ar fi avut loc următorul dialog:

FF.:

"Păi nu înţeleg. I-ai mai făcut un dosar şi a ajuns la unu Z.

A.: Este vechi.

FF.: Este din 2014 din ce înţeleg de la ....

A.: Da.

FF.: Şi cum facem? Că e al treilea pe care l-ai făcut tu contra familiei mele

A.: Nu e vina mea FF.

FF.: Ba da. D. oricum zice că tu l-ai pus să facă denunţ pe ... şi că habar nu ştie ce l-ai pus să semneze.

A.: Şi ce vrei acum? Îmi pare rău pentru cum a fost atunci dar nu pot da timpul înapoi.

FF.: Păi asta nu rezolvă situaţia şi ăsta rămâne cu încă un dosar pe cap de la tine cadou.

A.: O să vedem ce se poate rezolva. Dar să ţii minte de la mine şi D. e de vină şi e un bulangiu ... asta ca paranteză.

FF.: Nu mă interesează cine cum este, în schimb vreau să terminaţi cu invenţiile la adresa familiei mele că ies public.

A.: Ok. Aşa a fost atunci. Sincer îmi pare rău".

Fiind audiat cu privire la conţinutul acestei discuţii, inculpatul A. a arătat că a avut o relaţie extrem de apropiată cu sora lui J., la acel moment FF. fiind iubita sa, însă nu a putut preciza dacă această convorbire a avut loc sau dacă este prezentată integral, "fiind posibil chiar să fie modificată pro causa din punct de vedere tehnic". Inculpatul nu a recunoscut dialogul, susţinând însă că "în condiţiile în care ar fi existat, singura explicaţie ar fi fost că eram evaziv" "am fost evaziv pentru a nu da un răspuns afirmativ sau negativ la susţinerile FF... Vreau să arăt că probele din Dosarul nr. x/2014 au constituit probele în baza cărora un alt procuror Y. a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor" "în Dosarul nr. x/2014 am avut reprezentarea clară că persoanele respective se fac vinovate de săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi evaziune fiscală, convingerea pe care o aveam în baza probelor administrate, probe obiective cum ar fi rulajele bancare, rapoarte de inspecţie fiscală, sesizare ONSP. Nu aveam dubii cu privire la existenţa vinovăţiei persoanelor cercetate în cauză".

Înalta Curte a constatat că, într-adevăr, la dosar nu a fost depus întregul dialog ce se susţine că ar fi avut loc între inculpat şi sora părţii civile. Însă, chiar pornind de la premisa că discuţia este reală şi s-a rezumat doar la cele prezentate în acest înscris, instanţa a considerat că aceasta nu este de natură a înlătura probatoriul anterior expus, din care rezultă cu certitudine faptul că afirmaţia "D. oricum zice că tu l-ai pus să facă denunţ pe ... şi că habar nu ştie ce l-ai pus să semneze" nu corespunde realităţii şi că D. a declarat în mod liber împrejurări de fapt pe care le cunoştea şi despre care procurorul nu avea ştiinţă anterior audierii sale.

Concluzionând în privinţa acuzaţiilor aduse inculpatului A. referitoare la audierea martorilor D. şi B., Înalta Curte a constatat că în cauză nu s-a dovedit existenţa unor acte de conduită ale procurorului care să se circumscrie unor acţiuni de determinare a acestora, prin constrângere sau intimidare, să dea declaraţii care nu corespund adevărului sau a unor activităţi de ticluire de probe nereale. Dimpotrivă, probatoriul administrat conduce la concluzia fermă că declaraţiile au fost date în mod liber şi ele cuprind date, informaţii pe care cei doi martori le cunoşteau anterior ascultării lor, şi, astfel cum se va arăta, se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Referitor la fapta de corupere a alegătorilor, Înalta Curte a reţinut că au fost audiaţi de către procurorul A. martorii G., H., I. şi F.

2. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu audierea martorului G.

Martorul G. a fost audiat de procurorul A. la data de 12.05.2014, în procedura martorului ameninţat, sub pseudonimul de "RR .", acesta arătând următoarele:

"Cu aproximativ 3 săptămâni înainte de organizarea alegerilor locale care au avut loc în cursul lunii iunie 2012, la sediul SC O. respectiv într-o OO. care fusese de curând amenajată şi care nu era închiriată am observat faptul că în această hală se permitea accesul unor persoane care se ocupau cu ambalarea unor produse alimentare şi nealimentare ce urmau a fi date alegătorilor în campania electorală ce se derula.

Am asistat la discuţiile purtate între aceste persoane din care rezulta faptul că în fiecare pachet trebuiau puse produse ce urmau a fi distribuite alegătorilor respectiv: biscuiţi, eugenii, peturi de bere de culoare maro la 1 litru marca x, cozonac, tigăi, ulei, zahăr, papuci de plastic, brichete.

În perioada preelectorală în zilele de sâmbătă şi duminică la această hală se prezentau aproximativ 70-80 de persoane, care se ocupau cu ambalarea produselor mai sus menţionate.

De asemenea, cunosc faptul că hala care fusese pusă la dispoziţie pentru această activitate nu era închiriată. Din discuţiile purtate de către persoanele care au participat la această activitate am înţeles faptul că aceste pachete au fost împărţite alegătorilor de către reprezentanţii GG.

Am cunoscut că această activitate a fost organizată de către GG., deoarece după ce au avut loc alegerile locale am auzit discutându-se faptul că este bine că a ieşit GG. câştigător pentru că în caz contrar toate produsele rămase nedistribuite urmau a fi inventariate.

Azi data de mai sus, mi-au fost prezentate de către procuror mai multe fişe de evidenţă a persoanelor şi am recunoscut ca persoane care coordonau această activitate pe numitul D. care se deplasa cu un automobil de culoare neagră ..., W. - care se deplasa cu o maşină de teren de culoare argintiu închis a cărei marcă nu îmi mai aduc aminte, SS., TT. care era şoferul lui D., X. şi UU.

De asemenea, cunosc faptul că în perioada electorală se prezentau delegaţi de la primării, respectiv Primăria Bărcăneşti, Primăria Cornu, Primăria Pucheni, Primăria Vărbilău, Primăria Chiţorani, Primăria Mizil, care se prezentau cu autoutilitare şi încărcau pachete pentru a fi distribuite alegătorilor.

La un moment dat, persoana care am identificat-o ca fiind D. a venit la mine şi a vrut să îmi ofere o plasă inscripţionată cu însemnele GG. în care erau 2 peturi de 1 litru fiecare cu bere pe care însă am refuzat să o primesc.

De asemenea cunosc faptul că persoanele care participau la ambalarea acestor pachete erau remunerate în funcţie de orele de lucru cu sume cuprinse între 20 şi 50 RON pe zi ."

Înalta Curte a constatat că G. face parte din categoria de martori care şi-au menţinut în mod constant declaraţia dată în faţa procurorului A... Atât cu ocazia audierii sale de către procurorul din cadrul S. I. I. J., cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că declaraţia reflectă adevărul, că nu a fost influenţat în nici un mod de procuror, că i s-a citit declaraţia înainte de a o semna şi că aceasta corespundea total cu cele afirmate (declaraţia de la dosar urmărire penală), "dl procuror mi-a citit acea declaraţie înainte de a o semna, tot ceea ce s-a consemnat corespunde adevărului, respectiv corespundea celor declarate de mine". Martorul a accentuat în faţa Înaltei Curţi faptul că declaraţia dată cu ocazia audierii sale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti "corespunde mai mult realităţii, întrucât, ulterior, în anul 2020, nu mi-am mai amintit exact toate împrejurările relatate anterior".

Procurorul S. I. I. J. a apreciat însă că faptele inculpatului A. în legătura cu audierea acestui martor se circumscriu unui act material al infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen. (instanţa dispunând schimbarea încadrării juridice în art. 280 alin. (2) C. pen.), constând în ticluirea de probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numitului G. (precum şi a lui B., D., E., F., H., I.), scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată (rubrica "în drept" a actului de sesizare, fila x).

În cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că "modalitatea concretă în care magistratul procuror A. a procedat la audierea martorului G., respectiv acordarea unei identităţi protejate, în condiţiile în care acesta nu a solicitat şi nu se afla în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 125 C. proc. pen., precum şi dialogul pe care magistratul procuror l-a avut cu martorul referitor strict la ceea ce acesta cunoştea despre J. sunt de natură să facă dovada interesului manifest al inculpatului A. de a concepe un scenariu menit să îl plaseze pe J. în sfera ilicitului penal şi, în felul acesta, să transforme persoana vătămată în participant la derularea activităţii infracţionale a SC O. SRL".

De asemenea, s-a mai susţinut că "singura raţiune a atribuirii calităţilor de martori protejaţi a fost intenţia vădită a inculpatului A. de a se folosi de protecţia anonimatului martorilor, cu încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii administrării probelor, cu încălcarea dreptului la apărare a persoanelor urmărite penal, pentru a ticlui materialul probator".

Rezultă, aşadar, că ceea ce i se reproşează în realitate procurorului A. este audierea martorului G. în procedura martorului ameninţat şi faptul că i-au fost adresate întrebări cu privire la J.

În mod mai mult decât evident, nu se poate susţine că inculpatul ar fi ticluit această probă prin consemnarea de declaraţii nereale, în condiţiile în care martorul a susţinut constant că "niciodată procurorul care mă audia nu mi-a impus să spun absolut nimic, am declarat doar ceea ce am auzit eu şi ceea ce am văzut eu".

În ceea ce priveşte audierea lui G. în procedura martorului ameninţat, Înalta Curte a constatat că lipseşte raţionamentul procurorului care ar putea conduce, măcar ipotetic, la încadrarea acestei fapte în vreo infracţiune. Se susţine doar că se încalcă principiul legalităţii şi loialităţii şi dreptul la apărare a persoanelor urmărite penal, însă aceste încălcări atrag, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., sancţiuni procesuale şi nu penale. De asemenea, instanţa a reţinut că dispoziţiile procesual penale prevăd suficiente garanţii pentru persoana acuzată, în situaţia în care un martor este audiat în procedura prevăzută de art. 125 şi următoarele C. proc. pen.. În primul rând, identitatea martorului nu îi este ascunsă instanţei, aceasta având acces la datele sale reale, judecătorul verificându-le personal înaintea audierii; apoi, se poate dispune, la cerere sau din oficiu, ridicarea măsurilor de protecţie în ipoteza în care se constată că temeiurile care le-au justificat nu mai subzistă, şi, nu în ultimul rând, forţa probantă a unei asemenea declaraţii este limitată de lege, întrucât hotărârea de condamnare nu se poate întemeia, în mod determinant, pe o atare probă.

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că martorul G. a susţinut că nu îşi aminteşte exact circumstanţele în care i-a fost acordat statutul de martor ameninţat, însă, a arătat că procurorul i-a spus că dacă i se întâmplă ceva să anunţe organele de poliţie şi "să stau liniştit că în ipoteza voi fi chemat să dau declaraţie la instanţă voi fi audiat prin intermediul unui monitor şi nu o să fiu prezent, iar vocea îmi va fi distorsionată pentru a nu fi recunoscut".

Ca atare, instanţa a constatat că, în mod cert, au existat discuţii cu privire la o anumită stare de temere a martorului, de vreme ce procurorul i-a expus acestuia garanţiile de care se bucură potrivit legii. Faptul că, audiat de procurorul S. I. I. J., acesta a arătat că nu primise vreo ameninţare, că avea doar o stare de emoţie determinată de faptul că se afla pentru prima dată în faţa unui procuror, sunt, în opinia Înaltei Curţi, fără relevanţă. Martorul G. era un simplu paznic la depozitul aparţinând SC O. SRL, iar declaraţia sa contribuia la acuzarea administratorului acestei societăţi dar şi a unei persoane care era deputat şi, totodată, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova existând astfel o suspiciune rezonabilă că, prin declaraţiile sale, ar fi putut fi pus în pericol, fie şi numai din perspectiva activităţii profesionale.

În plus, dincolo de orice solicitare a martorului, dispoziţiile legale permiteau procurorului ca, din oficiu, să-i acorde acest statut, iar acesta era cu atât mai justificată cu cât şi alţi martori, precum D. şi-au exprimat temerea, solicitând expres, prin apărătorul ales, acordarea identităţii protejate, în raport cu împrejurarea că informaţiile deţinute vizau familia ... (proces-verbal de redare discuţie ambientală).

Mai mult, dacă intenţia inculpatului ar fi fost aceea de a-l inculpa în orice condiţii pe J., nu rezultă care ar fi fost interesul procesual al procurorului de a audia un martor care relata informaţii importante în cauză, în procedura prev. de art. 125 C. proc. pen., care are ca efect, aşa cum prevăd dispoziţiile 103 alin. (3) C. proc. pen., limitarea forţei probante a unei asemenea declaraţii.

În ceea ce priveşte faptul că inculpatul A. a adresat martorului G. întrebări referitoare la J., împrejurarea ce ar dovedi interesul inculpatului de a "concepe un scenariu menit să îl plaseze pe J. în sfera ilicitului penal", s-au reţinut următoarele:

Această "acuzaţie" a rezultat din răspunsul dat de martorul G. la o întrebare formulată în cursul urmăririi penale de către apărătorul părţii civile, respectiv "dacă la momentul la care lucra în parcul industrial a auzit ca J. să fi fost implicat în campania electorală?", martorul arătând că "aşa cum am declarat, nu îl cunosc pe J., iar atunci când am fost audiat am fost întrebat acelaşi lucru, respectiv dacă îl cunosc pe J., am răspuns că nu îl cunosc, iar domnul procuror mi-a spus dacă nu am văzut afişele electorale, pe stâlp. I-am spus că eu când merg pe stradă nu mă interesează afişele, iar eu nu cunosc nici candidaţii din Dâmboviţa".

Întrebarea care, cel mai probabil, a fost adresată de procurorul A. martorului (deşi în cursul cercetării judecătoreşti acesta a susţinut că nu i-au fost puse întrebări referitoare la J., recunoscând însă că unele aspecte nu şi le mai aminteşte din cauza trecerii timpului) era o întrebare firească, pe care orice organ judiciar ar fi formulat-o, mai ales în condiţiile în care G. confirma prin declaraţia sa aspectele relatate de către martorii D. şi B... Cei doi martori îl indicau pe J. ca fiind persoana care s-a implicat în obţinerea acestui spaţiu de la C... Astfel, D. arătase că:

"J., care era preşedintele T., i-a pretins lui C. să ajute, din punct de vedere logistic, campania electorală, prin punerea la dispoziţie a unui depozit frigotermic aflat în incinta U. - O. - pentru depozitarea produselor perisabile, respectiv pui şi carne tocată, precum şi un depozit pentru alte produse de larg consum neperisabile, respectiv tigăi, tricouri, geci, flyere, afişe, ulei, bere" iar B. susţinuse că "J., care era preşedinte T., i-a cerut lui C. să ajute din punct de vedere logistic campania electorală. În acest sens, C. a fost de acord şi a pus la dispoziţie un spaţiu din incinta U., jud. Prahova, unde funcţionează şi SC O. SRL, administrată de acesta pentru depozitarea mai multor produse folosite în campania electorală". De asemenea, aspectele relatate de martor în privinţa sumelor de bani pe care le încasau zilnic persoanele care participau la ambalarea pachetelor corespundeau celor declarate de B.

Concluzionând, Înalta Curte a constatat că în ceea ce priveşte audierea martorului G. nu se identifică vreun act de conduită al inculpatului care să se poată circumscrie unei activităţi de ticluire de probe nereale.

Declaraţia lui martorului G. este relevantă în cauză şi pentru a demonstra nesinceritatea martorului VV., invocat de rechizitoriu în acuzarea inculpatului.

Fiind audiat de către procurorul S. I. I. J., martorul VV., a cărui firmă SC MM. SRL asigura paza SC O. SRL, a arătat că a avut o relaţie de prietenie, apropiată cu procurorul A., începând din perioada 2008-2009. "Dată fiind relaţia destul de apropiată pe care o aveam cu domnul procuror A., prin primăvara anului 2014, în timp ce domnul procuror mai lucra la P. C. A Ploieşti, m-a chemat la parchet unde am discutat despre activitatea de paza pe care o desfăşuram în beneficiul SC O. SRL Domnul procuror A. încerca să îmi inducă ideea că această firmă nu ar fi executat o lucrare de eliberare a unei suprafeţe de teren de o cantitate foarte mare de pământ care rezulta din excavările din alte lucrări. Astfel de activităţi de eliberare teren se făceau în mod obişnuit, în funcţie de clientul pe care cei de la SC O. SRL îl găseau şi de suprafaţa de teren pe care urma să se execute construcţia. Prin urmare, i-am spus domnului procuror A. că eu nu pot să spun că nu s-a efectuat lucrarea, cu atât mai mult cu cât aveam şi fotografii care fixau lucrările ce se executau.

Ţin minte că în biroul domnului procuror A. fiind, acesta mi-a cerut telefonul cu care făcusem aceste fotografii şi mi-a şters fotografiile. Nu pot să îmi explic de ce a procedat în felul acesta. În aceeaşi zi, după ce mi-a şters fotografiile, domnul procuror A. mi-a sugerat să dau o declaraţie cu identitate protejată şi să spun că acel munte de pământ nu a existat pe vreo suprafaţă de la SC O. SRL, niciodată şi nu doar într-o anumită zonă, iar eu am refuzat să dau o asemenea declaraţie, invocându-i domnului procuror că eu lucrez cu cei de la SC O. SRL şi că ceea ce îmi cere să fac ar fi o minciună la care nu pot să recurg. Plus că era posibil să se afle cine a dat acea declaraţie, ceea ce ar fi însemnat să îmi pierd contractul şi automat ar fi aflat şi alţi potenţiali parteneri despre ceea ce eu făcusem. Tot atunci, domnul procuror A. mi-a dat o hârtie oficială prin care îmi cerea registrele conţinând rapoartele de pază şi mi-a cerut să îi indic nişte angajaţi de-ai mei de încredere, paznici, care ar fi trebuit să vină să declare în locul meu ce ar fi dorit dânsul. I-am spus domnului procuror că nu pot să fac aşa ceva, i-am dat registrele solicitate şi i-am indicat că, în măsura în care doreşte, poate să cheme la întâmplare orice paznic. Nu ştiu dacă oamenii au fost chemaţi pentru că mi-ar fi spus. Nu am mai avut alte discuţii cu domnul procuror A. despre acest subiect" (declaraţie filele x d. u. p .).

Cu ocazia audierii în faţa Înalta Curţi, martorul şi-a schimbat în parte declaraţia susţinând că atunci când i-a solicitat să dea declaraţii procurorul A. i-a spus "că doreşte să deschidă un dosar penal împotriva familiei ..., dânsul având probleme cu această familie, dorea să îi vadă la puşcărie, să îi nenorocească. Mi-a spus că vrea să îi paradească prin orice metodă, că nu înţelegea de unde are această familie averi, afaceri, funcţii".

Dacă în faţa procurorului S. I. I. J. martorul nu ştia dacă au fost chemaţi agenţi de pază în vederea audierii, în instanţă şi-a amintit că "a însoţit un agent de pază, pe nume G., pentru a da declaraţii la dl procuror A." dar declaraţiile nu mai trebuiau să vizeze suprafaţa de pământ ci produsele alimentare depozitate într-o hală a SC O. SRL "Eu ştiu că SC O. SRL a avut închiriată o hală GG. pentru a depozita materiale de publicitate electorală. M-am referit la GG. pentru că am văzut aceste materiale publicitare căzând din saci şi aveau sigla acestei O. Dl A. mi-a cerut să aduc două persoane care să relateze că în respectiva hală s-au depozitat produse alimentare. Este adevărat că SC O. SRL avea şi o cameră frigorifică, mai bine zis o hală imensă, însă nu ştiu dacă şi aceasta a fost închiriată.

Eu l-am ales pe dl G., pentru că era o persoană mai în vârstă şi avea vechime la mine la firmă şi a înţeles în mare despre ce este vorba. El nu trebuia să zică nimic sau să scrie, ci doar să meargă la dl procuror. Am ajuns la acesta în birou, eram doar noi trei, mare lucru nu s-a spus dlui G. despre ce este vorba, 5-10 minute s-au scos la imprimantă nişte înscrisuri, pe care acesta le-a semnat ca martor cu identitate protejată. În tot acest timp eu am stat în birou. Nu l-am ajutat să identifice persoane din planşe foto. I s-a promis lui G. că nu va avea nici un fel de problemă, gen ameninţări, pentru că nu se va afla cine a dat declaraţie. Dl. G. nu a spus absolut nimic, toată declaraţia a fost pregătită de procurorul A., cred. Bănuiesc că declaraţia era deja pregătită anterior venirii noastre, pentru că totul a decurs foarte repede.

Procurorul A. nu l-a lăsat să citească declaraţia, ci l-a pus doar să semneze, ultimele cuvinte pe care i le-a spus fiind să stea liniştit, că nu va afla nimeni şi nu va avea nicio problemă, iar după aceea am plecat".

Referitor la activitatea desfăşurată în hală martorul a susţinut că "în timpul zilei se adunau cam 30-40 de persoane, în general tineri. Din câte am observat puneau în sacoşe de plastic produse promoţionale, respectiv pixuri, calendare, produse de birotică, ştiu ce era în sacoşă pentru că ne-au dat şi nouă".

Fiind întrebat de reprezentantul Ministerului Public cum îşi explică susţinerile martorului G., martorul VV. a menţionat că "există posibilitatea ca dl G. să fi fost chemat şi altă dată fără ca eu să fi fost prezent şi atunci să fi fost audiat de A.".

O asemenea ipoteză a fost infirmată de martorul G., acesta susţinând constant că a fost o singură dată audiat de procuror când a mers la parchet la rugămintea şefului său, VV., şi însoţit de acesta. Martorul a relatat atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei modalitatea în care a fost ascultat, susţinerile sale contrazicând toate afirmaţiile martorului VV.

Similar declaraţiei dată în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei martorul G., a susţinut că "în cursul anului 2014, după sărbătorile pascale eram de serviciu la obiectiv şi am fost sunat de VV., care m-a întrebat ce fac şi dacă a doua zi dimineaţă am treabă. Eu i-am spus că nu am nimic de făcut, iar acesta mi-a solicitat ca a doua zi să îl aştept în faţa Jandarmeriei din Ploieşti. M-am întâlnit cu acesta a doua zi şi am mers împreună la parchet. Am ajuns în biroul dlui procuror, nu îl recunosc azi pe dl A., nu pot spune dacă a fost acesta sau un alt procuror şi am fost solicitat să relatez ce am văzut în incinta parcului industrial SC O. SRL înainte de votare, era vorba de votul din vara unui an pe care nu mi-l amintesc acum.

Îmi amintesc că am relatat că, venind în tura de noapte, colegul pe care îl înlocuiam mi-a relatat că în interiorul halei se află depozitate nişte materiale şi nu avem voie să intrăm înăuntru sau să lăsăm pe altcineva să intre. În următoarele ture când lucram în timpul zilei am observat că în hală au fost aduse materiale alimentare (ulei, zahăr), bunuri de consum casnice, respectiv tigăi, bere. La câteva zile după au fost aduşi şi cozonaci. Cunosc acest lucru întrucât într-o perioadă am asigurat paza şi în interiorul halei în timpul nopţii şi am observat aceste produse depozitate.

Într-un weekend, sâmbăta sau duminica, în incinta parcului industrial au venit mai mulţi tineri, de ordinul zecilor, iar aceştia intrau şi ieşeau din hală, aşezau marfa, posibil făceau pachete, pentru că eu am văzut pungi care conţineau produse ce se găseau în hală. Am văzut că aceste pachet se făceau în afara halei, pe o parte laterală a acesteia. Nu mai reţin dacă se prezentau maşini de la primării.

Mi s-a citit declaraţia dată în faţa procurorului A. şi arăt că dacă aşa am declarat atunci înseamnă că este adevărat întrucât am spus adevărul. Acum nu îmi amintesc despre maşinile care veneau de la primării. Îmi amintesc însă că spre final pachetele au dispărut şi au rămas în hală cozonaci, cutii de fursecuri sau prăjituri, erau fursecuri asortate.

I-am mai comunicat dlui procuror A. numele pe care le auzeam prin incinta parcului industrial, întrucât persoanele se strigau între ele. Îmi amintesc numele de WW., ştiu că venea cu un jeep negru. Arăt că niciodată procurorul care mă audia nu mi-a impus să spun absolut nimic, am declarat doar ceea ce am auzit eu şi ceea ce am văzut eu. VV. m-a ajutat însă să identific persoanele, dar nu îmi amintesc dacă mi-au fost şi prezentate şi fotografii ale acestora".

Fiind întrebat dacă VV. cunoştea ce bunuri erau depozitate în hală, martorul a arătat că "din punctul meu de vedere VV. cunoştea ce era depozitat în hală, întrucât era administratorul firmei de pază. Acesta venea în control atunci când hotăra dumnealui, fie noaptea, fie în cursul zilei. Ne controla să nu fim băuţi, să nu dormim, să fim echipaţi regulamentar. Uneori venea de două ori pe zi, alteori şi o dată pe săptămână. Spun că VV. cunoştea ceea ce se afla în depozit, întrucât un administrator al unei firme de pază nu avea cum să nu ştie ceea ce se afla în depozitul pentru care asigura paza. În prezent eu sunt şef de formaţie Pază la Parcul Municipal Ploieşti Vest şi sunt obligat să ştiu tot ce se întâmplă în parc.

L-am văzut o dată pe VV. intrând în hală, dar nu mai reţin când. Reevaluând situaţia aşa cum s-a petrecut, respectiv faptul că VV. m-a propus martor, m-a dus la parchet, nu mi-a spus până acolo despre ce este vorba şi a fost prezent pe toată perioada luării declaraţiei, apreciez că acesta cunoştea ce se întâmplase în hală, întrucât altfel nu avea de ce să mă propună martor".

Înalta Curte nu are nici un fel de îndoieli cu privire la sinceritatea martorului, acesta fiind o persoană fără nicio legătură cu părţile din dosarul penal instrumentat de procuror, a avut o poziţie procesuală constantă şi, mai mult, aspecte similare celor învederate de acest martor rezultă şi din declaraţiile martorilor I. şi H.

Referitor la martorul VV., Înalta Curte a constatat că şi în ceea ce priveşte episodul legat de ştergerea de către inculpat a anumitor fotografii care ar fi atestat efectuarea lucrărilor de eliberare a terenului, declaraţiile sale nu corespund adevărului. În faţa instanţei martorul a arătat faptul că nu îşi aminteşte dacă prin contractul de pază avea obligaţia să facă raportări în ceea ce priveşte stadiul lucrărilor care se aflau în execuţie în parcul industrial, însă făcea acest lucru la rugămintea lui F... Avea obligaţia de a da rapoarte lunare sau zilnice despre lucrări, şi că "personal mergeam zilnic şi făceam două trei poze la fiecare din aceste lucrări, în general mergeam aproape de sfârşitul programului şi păstram toate aceste poze în telefon. Deşi i le trimiteam pe QQ. lui F. nu mă îngrijeam să le şterg. Nu aveam nicio problemă cu memoria telefonului şi îmi permiteam să le păstrez şi acum am în jur de 4.000 de poze ."(...) "Referitor la modul în care au fost şterse fotografiile arat că eu i-am spus că am fotografii care atestă efectuarea lucrării, acesta mi-a cerut telefonul să le vadă, m-a întrebat cine le mai are, am spus că au fost transmise şi dlui F., mi le-a şters din telefon şi mi-a spus că o să rezolve şi cu dl. F... De aceea nu am putut să declar ceea ce vroia dansul".

Dincolo de faptul că declaraţiile martorului privind păstrarea unor asemenea fotografii timp de doi ani în memoria telefonului personal nu pare credibilă (aceasta ar fi presupus stocarea a mii de fotografii anual, în condiţiile în care martorul a susţinut că erau mereu aproximativ 2-3 lucrări în desfăşurare şi efectua cam 2-3 fotografii la fiecare dintre aceste lucrări), de împrejurarea că în anul 2012 este puţin probabil că acesta să fi utilizat aplicaţia QQ. (aproape necunoscută la acel moment pe teritoriul României, nefiind gratuită ca în prezent), Înalta Curte a reţinut că ipoteza existenţei unor asemenea fotografii privind stadiul lucrărilor nu a fost confirmată de martorul F.

Astfel, întrebat chiar de către partea civilă J. dacă primea "fotografii în legătură cu stadiul lucrărilor", martorul F. a arătat că la finalul fiecărei zile primea "fotografii cu utilajele terţilor angajaţi de SC O. SRL, cu sigiliile asupra motorinei. Ca atare, primeam fotografii cu toate utilajele care rămâneau la sfârşitul zilei în custodia SC O. SRL Am primit fotografii şi cu utilajele angrenate în activitatea de degajare a pământului de pe suprafaţa de teren despre care am vorbit anterior. Acestea rămâneau peste noapte în câmp, la fiecare lucrare, paza fiind asigurată de o firmă".

Totodată, Înalta Curte a reţinut, din declaraţiile martorului VV., că respectivele fapte s-ar fi petrecut cu prilejul chemării sale la parchet pentru a i se înmâna o adresă către SC MM. SRL, societate pe care o administra. Din actele dosarului de urmărire penală rezultă că această adresă a fost emisă la data de 29.04.2014 (semnată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi înmânată reprezentantului SC MM. SRL, care a confirmat primirea, aplicând ştampila societăţii. Dat fiind faptul că martorul G. a fost audiat la data de 12.05.2014, rezultă că acest "incident" legat de ştergerea fotografiilor s-ar fi putut petrece în intervalul 29.04.2014 - cel târziu 11.05.2014 (din declaraţia martorului VV. rezultând că fapta a avut loc anterior audierii martorului G.).

Înalta Curte a constatat, de asemenea, că martorul F. a fost audiat ulterior acestei date, respectiv la 14.05.2014, iar declaraţia sa dată în faţa procurorului A. vizează exclusiv aspecte legate de depozitarea unor produse într-un spaţiu pus la dispoziţie de către C. Martorul a subliniat şi în faţa instanţei că acesta a fost obiectul discuţiei cu procurorul, despre lucrarea de înlăturare a pământului fiind întrebat doar de către procurorul din cadrul S. I. I. J.

În mod evident, dacă lucrurile s-ar fi petrecut astfel cum le-a relatat martorul VV., procurorul A., ca de altfel orice anchetator, ar fi adresat întrebări martorului F. şi cu privire la această lucrare şi la fotografiile pe care le deţine. Dacă ar fi fost reale toate susţinerile martorului VV. referitor la ceea ce i-ar fi spus procurorul A., respectiv că vrea "să nenorocească familia ...", că vrea să "îi paradească prin orice metodă", ar fi condus la un comportament similar şi faţă de martorul F... S-ar fi impus măcar adresarea unor minime întrebări cu privire la aceste fotografii, procurorul neputând "risca" ca acelaşi fotografii, pe care le-a şters, să fie deţinute în continuare de către martorul F. şi, astfel, planul său de "distrugere şi paradire" (în exprimarea martorului VV.) să fie îngreunat.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte a constatat, din hotărârea definitivă de condamnare a martorului C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, că instanţa a reţinut, făcând trimitere chiar la declaraţia martorului VV., împrejurarea că, în incinta parcului O., se aflau "mai mulţi munţi de pământ".

Totodată, s-a reţinut că, la data la care martorul VV. s-a prezentat la parchet (finalul lunii aprilie, începutul lunii mai 2014), procurorul A. nu avea informaţii cu privire la locaţia exactă a acestei lucrări, respectiv care dintre acei "munţi de pământ" a făcut obiectul contractului încheiat între SC O. SRL şi SC P. SRL Aceasta întrucât, în contractul nr. x din 09.03.2012 nu existau nici un fel de date referitoare la locul unde trebuia desfăşurată lucrarea. Prima persoană care a oferit informaţii cu privire la această lucrare a fost C. cu ocazia audierii sale în calitate de suspect la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 14 ianuarie 2015, când a arătat că lucrarea viza îndepărtarea pământului şi deşeurilor care se aflau pe o suprafaţă de teren ce "urma să fie vândut companiei XX .".

Or, chiar dacă martorul VV. ar fi făcut, pentru propria colecţie, fotografii cu evoluţia tuturor lucrărilor (ele nefiindu-i cerute de F.), nu ar fi ştiut care dintre acestea vizează lucrarea de care era interesat procurorul.

Toate cele anterior reţinute demonstrează, în afara oricărei îndoieli, că martorul VV. nu spune adevărul, relatând fapte care nu s-au petrecut în realitate, astfel că au fost înlăturate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dovedirea legăturii existente între martorul VV. şi partea civilă J. (negată de ambii), inculpatul A. a depus la dosar o înregistrare a unor convorbiri telefonice şi a unei discuţii pe care a purtat-o în mediul ambiental cu martorul VV., din care rezultă că, la începutul anului 2018, acesta din urmă îi transmitea inculpatului mesaje provenind de la J., care avea nevoie de o adresă de la DNA Ploieşti din care să rezulte că beneficiază de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, motivând faptul că a primit doar o simplă caracterizare de la această instituţie. Deşi martorul VV. a susţinut că această înregistrare nu este reală, ci a jucat un rol, la solicitarea inculpatului A., Înalta Curte a constatat, într-adevăr, că la acel moment J. era interesat de obţinerea unei astfel de adrese, fiind inculpat într-un dosar penal aflat pe rolul completului de 5 judecători, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de partea civilă la dosar.

Împrejurările de fapt care tind a fi dovedite nu prezintă însă relevanţă deosebită în cauză, fiind suficientă constatarea certă că martorul VV. nu spune adevărul, nefiind importante motivele care determină această poziţie procesuală.

3. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu audierea martorilor H. şi I.

Înalta Curte a analizat situaţia declaraţiilor luate ambilor martori, dat fiind faptul că prin rechizitoriu se invocă în acuzarea inculpatului faptul că acesta nu a respectat dispoziţiile art. 122 C. proc. pen.. care reglementează audierea separată a martorilor.

La data de 13.05.2014, inculpatul A. a procedat la audierea martorului I., în procedura martorului ameninţat, sub pseudonimul de "YY .", acesta declarând următoarele:

"Sunt un apropiat al persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul grupului de firme O... Cunosc faptul că toate lucrările vizând, construcţia, decopertarea, efectuarea terasamentelor erau executate de antreprenorul general ZZ. SRL, având în subantrepriză societatea comercială SC AAA. SRL.

Azi data de mai sus mi-a fost prezentat de către procuror un contract de execuţie lucrări nr. x din 09.03.2012 prin care SC O. în calitate de beneficiar ar fi contractat de la SC P. SRL contra sumei de 200.000 euro, lucrări de decopertare şi evacuare excedent, lucrări pe care această societate comercială SC P. SRL nu cunosc să le fi executat pe raza SC O. SRL.

Contractul este semnat la beneficiar de către numitul C. şi directorul general BBB... De asemenea, factura, devizul de lucrări şi procesul-verbal de recepţie este semnat pentru beneficiar de către C.

În condiţiile în care lucrările ar fi fost executate în realitate, persoana care ar fi trebuit să semneze devizul de lucrări şi procesul-verbal de recepţie ar fi fost F.

În cursul lunii mai 2012 în perioada campaniei electorale care a fost organizată în iunie 2012 am asistat la o discuţie în care numitul F., prin care acesta comunica angajaţilor că C. a dat dispoziţie ca să se permită accesul unor persoane în hala de frig şi clădirea SME din incinta parcului industrial, care vor depozita temporar în aceste spaţii alimente perisabile şi neperisabile respectiv: pui, zahăr, ulei, cozonac, bere.

De asemenea, C. a dat dispoziţie să permită accesul a 70-80 persoane să participe la constituirea pungilor cu alimente care ulterior erau transportate cu dubiţe şi părăseau teritoriul parcului industrial.

Ulterior am observat o cantitate mare de ambalaje rămase din activitatea de despachetare şi împachetare a produselor despre care am aflat de la alţi angajaţi ai parcului că provin de la produsele mai sus menţionate. De asemeni alţi angajaţi m-au invitat să servesc din produsele alimentare rămase în OO., respectiv cozonac ."

La aceeaşi dată, a fost audiat şi martorul H. sub pseudonimul de "CCC.", acesta susţinând următoarele:

"Sunt angajat în cadrul grupului de firme O... În această calitate am luat la cunoştinţă faptul că toate lucrările vizând, construcţia, decopertarea, efectuarea terasamentelor au fost executate de antreprenorul general SC ZZ. SRL, având în subantrepriză societatea comercială SC AAA. SRL.

Azi data de mai sus mi-a fost prezentat de către procuror un contract de execuţie lucrări nr. x din 09.03.2012 prin care SC O. în calitate de beneficiar ar fi contractat de la SC P. SRL contra sumei de 200.000 euro, lucrări de decopertare şi evacuare excedent, lucrări pe care această societate comercială SC P. SRL nu cunosc să le fi executat pe raza SC O. SRL.

Contractul este semnat la beneficiar de către numitul C. şi directorul general BBB... De asemenea, factura, devizul de lucrări şi procesul-verbal de recepţie este semnat pentru beneficiar de către numitul C.

În condiţiile în care lucrările ar fi fost executate în realitate, persoana responsabilă în firmă să semneze devizul de lucrări şi procesul-verbal de recepţie ar fi fost managerul de lucrări F.

Fac precizarea că din cunoştinţele mele această situaţie în care C. a semnat procesul-verbal de recepţie este singulară în raport cu lucrările pretins efectuate de decopertare şi evacuare excedent.

În cursul lunii mai 2012 în perioada campaniei electorale care a fost organizată în iunie 2012 am asistat la o discuţie în care numitul F., care îndeplineşte funcţia de manager de construcţii a comunicat angajaţilor că C. a dat dispoziţie ca să se permită accesul unor persoane în Hala de frig şi clădirea SME de pe raza parcului industrial, care vor depozita în aceste spaţii temporar alimente perisabile şi neperisabile respectiv: pui, zahăr, ulei, cozonac, bere.

De asemenea, C. a dat dispoziţie să permită accesul a 70-80 persoane care să participe la constituirea pungilor cu alimente care ulterior erau transportate cu dubiţe şi părăseau teritoriul parcului industrial. Am observat faptul că în fiecare pungă erau puse produsele alimentare mai sus menţionate respectiv pui, zahăr, ulei, cozonac, bere, precum şi obiecte promoţionale inscripţionate cu însemnele GG.

Întreaga activitate de aprovizionare şi ambalare a pachetelor, inclusiv coordonarea celor 70 de persoane a fost organizată de numitul J. împreună cu alte persoane care se aflau în permanenţă la coordonarea activităţii şi care se aflau în permanenţă la Hala de frig ."

Audiaţi în cursul urmăririi penale în prezenta cauză, martorii au relatat circumstanţele în care au fost ascultaţi cu identitate protejată, au dat anumite explicaţii suplimentare referitor la modalitatea de semnare a contractelor şi a înscrisurilor care atestau efectuarea lucrării, dar care nu sunt de natură a infirma susţinerile acestora din declaraţiile din data de 13.05.2014, au arătat că cele consemnate corespund realităţii, ambii martori precizând că anumite informaţii le cunoşteau de la F. (faptul că C. a dat dispoziţia de a se permite accesul persoanelor în hală), I. susţinând că aflat de la subordonaţi ce fel de produse au fost depozitate, după consumarea evenimentelor din weekendul premergător alegerilor.

În rechizitoriu se arată că faptele inculpatului în legătură cu audierea celor doi martori se circumscriu unui act material al infracţiunii de cercetare abuzivă, constând în ticluirea de probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numiţilor H. şi I. (precum şi a lui B., D., E., F., G.), scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată (rubrica "în drept" a actului de sesizare, fila x).

În acuzare s-a susţinut, pe de o parte, că "iniţiativa ca cei doi martori să fie audiaţi sub pseudonim şi să beneficieze de măsurile de protecţie a aparţinut inculpatului A." şi, totodată, "că modul de consemnare a celor două declaraţii nu este consecinţa liberei exprimări a fiecăruia dintre martorii audiaţi, astfel încât, din punct de vedere formal, declaraţiile contravin posibilităţii de a asigura aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, conform art. 5 din C. proc. pen.. întrucât este evident că au fost concepute de către organul de urmărire penală conform propriei sale voinţe şi fără nicio legătură cu percepţia proprie a fiecăruia dintre martorii audiaţi". Totodată, se mai invocă faptul că, spre deosebire de declaraţia dată în faţa procurorului A. în care martorul Preda a susţinut prezenţa numitului J. în incinta parcului industrial, "în faţa judecătorului de la Tribunalul Prahova la întrebarea apărătorului ales al persoanei vătămate, cu identitate reală, martorul a declarat că nu l-a văzut pe J. la parcul industrial".

În primul rând, Înalta Curte a constatat că varianta constituirii unui scenariu mincinos prin ticluirea de probe este contrazisă de martorii H. şi I., care au arătat că cele consemnate în declaraţiile date în faţa procurorului A. corespund adevărului, declaraţiile date fiind menţinute atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei. "Audierea realizată de procurorul A. a decurs absolut normal, nu m-a ameninţat în nici un fel, nu m-a obligat să spun lucruri care nu se întâmplaseră în realitate" ".. am dat o declaraţie care reflectă ceea ce am perceput eu la acele momente, nu am inventat absolut nimic. Nu am avut absolut nicio înţelegere cu inculpatul A... Era prima oară când îl vedeam pe dl. procuror" (declaraţie I., dosar fond). "În ambele declaraţii eu am spus adevărul, respectiv modul în care am perceput eu evenimentele". "Nu am fost forţat, nu am fost ameninţat de procuror" (declaraţie H., dosar fond).

În ceea ce priveşte susţinerile martorului H. referitoare la prezenţa lui J. în incinta parcului industrial, Înalta Curte a constatat că procurorul S. I. I. J. a ignorat faptul că aceeaşi afirmaţie a făcut-o martorul şi în faţa sa şi nici nu a verificat motivele acestei neconcordanţe între declaraţii.

În cadrul cercetării judecătoreşti, martorul a susţinut că, din cauza trecerii timpului, nu îşi aminteşte în mod cert, însă a subliniat faptul că atât cu ocazia audierii de către procurorul A. cât şi în faţa procurorului din cadrul S. I. I. J. a spus adevărul. "La acest moment nu pot să afirm suta la sută că J. a fost în incinta spaţiului parcului industrial, întrucât nu pot să fac o conexiune cu imaginea dânsului. Au trecut atâţia ani de la momentul evenimentelor, încât la acest moment nu îmi amintesc. Mi s-au citit pasaje din ambele declaraţii date în cauză, respectiv din 2014 şi 2020, şi arăt că la momentul respectiv memoria era mult mai proaspătă şi în acest fel îmi explic faptul că azi nu pot să confirm cu exactitate. Arăt, însă, că în ambele declaraţii eu am spus adevărul, respectiv modul în care am perceput eu evenimentele".

Înalta Curte a reţinut că menţionarea lui J. ca fiind prezent în incinta parcului industrial în perioada premergătoare alegerilor locale din anul 2012 nu este nicidecum rezultatul unui scenariu construit de procurorul A., ci al afirmaţiilor martorului H., asupra cărora, din cauza trecerii a aproximativ 8-10 ani de la momentul evenimentelor, martorul nu a putut păstra acelaşi nivel de certitudine. De altfel, prezenţa acestuia a fost confirmată inclusiv de martorii propuşi în apărare de J.: DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK.

Totodată, instanţa a constatat că şi celelalte împrejurări invocate în acuzare sunt lipsite de orice relevanţă juridică.

Faptul că inculpatul a avut iniţiativa acordării statutului de martor ameninţat nu relevă decât exercitarea unei prerogative prevăzute de lege (art. 126 alin. (3) C. proc. pen.), în condiţiile în care martorii H. şi I. manifestau reticenţă în a da declaraţii, având în vedere situaţia lor personală şi profesională. Martorii au descris, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti, circumstanţele care au condus la acordarea măsurilor de protecţie, acestea fiind legate de faptul că de curând fuseseră concediaţi din cadrul SC O. SRL şi urmau să promoveze în instanţă o acţiune prin care să conteste această măsură. "Când ni s-a spus că trebuie să dăm declaraţii de martori am ezitat pentru că nu ştiam în ce context am ajuns să fim implicaţi în procese penale, noi lucrând în departamente tehnice. Atunci procurorul ne-a propus să dăm declaraţii sub identitate protejată, spunându-ne că, dacă ne este frică, acesta este cel mai sigur lucru pentru noi. Neştiind exact care erau motivele concedierii noastre şi fiind şi la prima experienţă de genul acesta, respectiv la prima concediere şi, necunoscând implicarea profesională pe mai departe, ni s-a părut în regulă propunerea procurorului, întrucât starea de temere pe care o aveam era în legătură cu decizia de concediere" (declaraţie I., dosar fond); "dl procuror A. ştia că fusesem concediaţi, ne-a cerut să dăm declaraţii în dosar, noi am ezitat, neştiind ce implicaţii şi ce legături au cu concedierea noastră şi cu faptul că noi urmam să ne îndreptăm împotriva firmei în instanţă pe fondul concedierii nefondate şi ne-am gândit să nu ne afecteze în acţiunile ulterioare. Din acest motiv ezitam să dăm declaraţii, iar dl procuror A. era de acord cu noi că fusesem concediaţi abuziv şi din discuţie rezulta că ar putea avea o legătură, motiv pentru care ne-a propus să dăm declaraţii în calitate de martori cu identitate protejată" (declaraţie H., dosar fond). Răspunzând întrebărilor procurorului, martorul Preda a arătat că statutul de martor protejat a facilitat declararea adevărului şi că "este greu de spus" dacă ar fi declarat aceleaşi lucruri şi cu identitate reală.

Este adevărat, însă, că cei doi martori au fost audiaţi unul în prezenţa celuilalt, astfel cum rezultă din declaraţiile acestora dar şi ale inculpatului, procurorul A. având iniţial o discuţie cu aceştia despre împrejurările pe care le cunoşteau, le-a prezentat contractul încheiat între SC O. SRL şi SC P. SRL şi procesul-verbal de recepţie, pe baza cărora le-au fost adresate întrebări, după care au fost consemnate ambele declaraţii.

Evident, modul în care s-a procedat încalcă prevederile art. 122 C. proc. pen.. care reglementează audierea separată a martorilor, însă simpla nerespectare a dispoziţiilor legale nu reprezintă o activitate de ticluire de probe. Ceea ce este relevant în cauză este faptul că atât martorul H. cât şi martorul I. au arătat că împrejurările cu privire la care le-au fost adresate întrebări de către procurorul A. erau cunoscute de ambii anterior ascultării lor, iar faptul că au fost audiaţi în acelaşi timp nu a influenţat în nici un fel conţinutul declaraţiilor pe care le-au dat. "Vreau să arăt că ceea ce am relatat în declaraţie referitor la depozitarea produselor în hala industrială şi în clădirea SME erau aspecte pe care eu le cunoşteam anterior şi nu am fost influenţat de cele declarate de martorul I." (declaraţie H., dosar fond). "Vreau să precizez că tot ceea ce am declarat erau aspecte pe care eu le cunoşteam personal, anterior audierii. De altfel, la cele două hale lucrau zeci de oameni şi sunt absolut sigur că ceea ce am aflat eu au aflat şi cel puţin alte zeci de persoane" (declaraţie I., dosar fond).

Ca atare, Înalta Curte a reţinut că audierea în acelaşi timp a martorilor H. şi I. nu a produs consecinţe în privinţa conţinutului informaţiilor pe care aceştia le-au adus la cunoştinţa organului judiciar. Forma relativ identică de consemnare a celor două declaraţii, invocată în rechizitoriu, este lipsită de relevanţă în condiţiile în care aspectele de fond, de conţinut au fost relatate de către martori, astfel cum aceştia le-au perceput în mod nemijlocit.

Înalta Curte a apreciat că ceea ce trebuia sesizat în legătură cu declaraţiile celor doi martori erau aspectele de fond (şi nu de formă), respectiv faptul că H. şi I., ca de altfel şi martorul G. confirmau anumite împrejurări de fapt despre care martorii D. şi B. susţineau că nu erau adevărate şi că le-ar fi fost dictate de inculpat. Or, aceste circumstanţe erau de natură să ridice suspiciuni cu privire la realitatea afirmaţiilor martorilor D. şi B.

Concluzionând, în raport cu toate considerentele anterioare, Înalta Curte a constatat că nici în ceea ce priveşte audierea celor doi martori nu există vreun act de conduită al inculpatului care să se circumscrie unei activităţi de ticluire de probe nereale.

4. Acuzaţiile legate de audierea martorului F.

La data de 14.05.2014, inculpatul A. a procedat la audierea lui F., în procedura martorului ameninţat. Sub identitatea"LLL.", martorul F. a învederat următoarele:

"Ştiu că înainte de alegerile locale din anul 2012 C. de la SC O. a dispus punerea la dispoziţie a unui spaţiu situat într-o hală aflată în construcţie în incinta parcului, către o persoană fără a preciza numele acestuia.

Astfel, după câteva zile am observat că la OO. se descărcau din autocamioane de 3,5 tone diferite mărfuri şi în zonă se aflau multe persoane care aşteptau afară lângă autoturisme.

De asemenea, C. a afirmat că în OO. se vor face nişte pachete dar nu a precizat concret despre ce este vorba.

După câteva zile persoanele respective au terminat activităţile şi au plecat lăsând în incinta depozitului o grămadă de gunoaie, respectiv cutii de la ambalaje mărfuri şi ambalaje de plastic ."

Cu referire la acest martor, prin rechizitoriu s-a reţinut că "din analiza cronologică a modului în care martorul F. a fost audiat pe parcursul urmăririi penale iniţial, exclusiv, sub pseudonimul "LLL." de către inculpatul A., iar ulterior cu identitatea sa reală, se apreciază că singura raţiune pe care inculpatul A. a avut-o pentru a audia acest martor sub protecţia anonimatului a fost aceea de a crea aparenţa că o persoană nevinovată, în concret fiind vorba despre J. a săvârşit fapte cu caracter penal, respectiv infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi coruperea alegătorilor".

De asemenea, s-a invocat consemnarea în cuprinsul declaraţiilor luate sub pseudonim a unor aspecte nereale, acestea rezultând din faptul că în declaraţiile date în cursul urmăririi penale în prezenta cauză la datele de 25.11.2019 şi 20.01.2020, cu identitate reală, martorul a declarat că:

"consemnarea din cuprinsul declaraţiei cu identitatea protejată LLL. că aş fi observat că la OO. se descărcau din autocamioane de 3,5 tone diferite mărfuri nu este reală, în sensul că eu nu am văzut aşa ceva", precum şi că:

"consemnarea din cuprinsul aceleiaşi declaraţii cu identitate protejată LLL., conform căreia C. ar fi afirmat că în OO. se vor face nişte pachete (...) nu este reală, eu nu am auzit despre aşa ceva".

În drept, faptele au fost circumscrise unui act material al infracţiunii de cercetare abuzivă constând în ticluirea de probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numitului F. (precum şi a lui B., D., E., G.), scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată (rubrica "în drept" a actului de sesizare, fila x).

Analizând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că acest martor, deşi a avut o poziţie procesuală oscilantă pe parcursul procesului penal ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2014 devenit ulterior nr. x/2007, precum şi în prezenta cauză, este, poate, cel mai relevant, în a dovedi comportamentul procurorului A. pe parcursul audierilor.

Astfel, este de observat faptul că martorul F. a fost ascultat la data de 14.05.2014, deci ulterior audierii martorilor G., I. şi H., care au avut loc la datele de 12 şi 13.05.2014. Ca atare, procurorul A. era în posesia unor informaţii suficiente, provenite de la persoane care nu aveau absolut nici un interes procesual în cauză, care confirmau susţinerile martorilor D. şi B. referitoare la depozitarea în spaţiile aparţinând SC O. a unor produse alimentare destinate campaniei electorale, ce au fost ulterior împachetate şi distribuite. Totodată, martorii I. şi H. confirmau implicarea lui F. în această activitate, acesta fiind cel care "a comunicat angajaţilor că C. a dat dispoziţie ca să se permită accesul unor persoane în Hala de frig şi clădirea SME de pe raza parcului industrial, care vor depozita în aceste spaţii temporar alimente perisabile şi neperisabile respectiv: pui, zahăr, ulei, cozonac, bere ."

Înalta Curte a reţinut că declaraţia dată de F. în faţa procurorului A. este extrem de evazivă. Astfel, martorul nu a indicat persoana căreia i-a fost pus la dispoziţie spaţiul, susţinând că nu i-a fost precizat numele, deşi în declaraţia dată în faţa procurorului Z., la data de 15.04.2015 a susţinut că "m-a sunat domnul C. să-i dăm lui J. o parte mică din hală". Totodată, F. nu a precizat despre ce fel de mărfuri era vorba, aspect esenţial în cauză pentru formularea acuzaţiei de corupere a alegătorilor, şi nici despre accesul în incinta NN., deşi, astfel cum rezultă din declaraţiile celorlalţi martori, acesta cunoştea respectivele împrejurări.

În aceste circumstanţe, era evident pentru orice anchetator faptul că martorul F. nu relata tot ceea ce cunoştea referitor la împrejurări esenţiale din cauză. Cu toate acestea, comportamentul inculpatului nu a fost unul similar celui pe care l-au descris martorii C., W., SS. şi X. şi nu i-a impus să declare alte împrejurări în afară de cele relatate.

Astfel, întrebat cu privire la modul în care a decurs audierea sa de către procurorul A., martorul F. a arătat că s-a aflat "sub o stare de presiune, dat fiind faptul că era pentru prima dată când eram chemat în faţa unui organ judiciar, dar şi pentru aceea că tonul folosit de persoana care mă audia era unul ridicat. Ceea ce am declarat eu, am declarat în mod liber şi nu mi-a spus nimeni ceea ce trebuie să declar (...) La prima audiere s-a vorbit cu mine pe un ton ridicat, impunător şi m-am speriat. Însă eu am declarat tot ceea ce cunoşteam eu şi nu mi s-a spus de către persoana care mă audia să declar într-un sens sau în altul".

Înalta Curte a reţinut însă poziţia oscilantă a martorului F. Deşi a susţinut ferm în faţa instanţei că a declarat doar ceea ce cunoştea şi că nu a fost influenţat de procuror (afirmând chiar de două ori în cuprinsul aceleiaşi depoziţii), iar în finalul declaraţiei din 14.05.2014 exista menţiunea că a citit declaraţia iar ceea ce s-a consemnat corespunde adevărului, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, martorul a arătat fie că nu îşi mai aminteşte anumite aspecte, fie că s-a exprimat greşit, fie că nu ar fi declarat cele consemnate.

În acest sens martorul a susţinut că "nu îmi amintesc să fi declarat că C. mi-a comunicat că în hală se vor face nişte pachete. La acest moment nu îmi mai amintesc dacă C. mi-a spus că în hală se vor face nişte pachete, ceea ce îmi amintesc cu certitudine este faptul că mi-a zis să îi dau cheia lui J." ... "Mi s-a citit din declaraţia dată cu identitatea LLL. fragmentul în care afirmam că aş fi observat autocamioane de 3.5 tone cu diferite mărfuri. Arăt că eu nu am declarat aşa ceva şi nici nu am văzut. Nu am nicio explicaţie cu privire la faptul că în conţinutul declaraţiei s-a consemnat această menţiune. Bănuiesc că după ce am fost audiat am semnat o declaraţie, însă nu îmi aduc aminte, nu mai ştiu dacă am citit-o, nu îmi aduc aminte la acest moment" ... "După ce am văzut că nu mai este nimeni acolo de câteva zile, am intrat şi am văzut că rămăseseră multe gunoaie, sticle de cola, pachete de ţigări, foarte multe hârtii de la mâncare. Nu erau ambalaje de mărfuri, ci era doar mizerie în urma consumării unor produse. Nu îmi explic de ce în cursul declaraţiei am afirmat că erau cutii de ambalaje, cel mai probabil este o modalitate greşită în care m-am exprimat".

Deşi esenţială pentru acuzaţiile formulate în prezenta cauză este susţinerea martorului în sensul că procurorul A. nu l-a influenţat în nici un fel să declare aspecte necorespunzătoare adevărului, Înalta Curte a apreciat că se impune şi o analiză a declaraţiei martorului F. în contextul materialului probator administrat, pentru a se demonstra că aspectele consemnate în prima sa declaraţie nu au fost nereale.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că susţinerile pe care martorul nu şi le aminteşte, respectiv că "în hală se vor face nişte pachete" au fost confirmate în mod constant de către martorii G., I. şi H... "Când lucram în timpul zilei am observat că în hală au fost aduse materiale alimentare (ulei, zahăr), bunuri de consum casnice, respectiv tigăi, bere. La câteva zile după au fost aduşi şi cozonaci. (...) Într-un weekend, sâmbăta sau duminica, în incinta parcului industrial au venit mai mulţi tineri, de ordinul zecilor, iar aceştia intrau şi ieşeau din hală, aşezau marfa, posibil făceau pachete, pentru că eu am văzut pungi care conţineau produse ce se găseau în hală. Am văzut că aceste pachete se făceau în afara halei, pe o parte laterală a acesteia" (declaraţie martor G., dosar fond); "Este corectă afirmaţia consemnată în cuprinsul declaraţiei din 13.05.2014, în sensul că în cursul lunii mai 2012 am asistat la o discuţie în care F. comunica angajaţilor că C. a dat dispoziţie să se permită accesul unor persoane în hala de frig şi în clădirea SME pentru a depozita temporar alimente, cum ar fi pui, cozonac, bere. În cadrul aceleiaşi discuţii, F. le-a comunicat angajaţilor să permită şi accesul în hală a unor persoane necunoscute. Era o discuţie pe linie de pază la care am fost prezent întâmplător. Întrucât foloseam aceeaşi echipă de subordonaţi era necesar să cunosc şi eu. Arăt ca în prima zi lucrătoare din următoarea săptămâna am aflat de la subordonaţii mei că a fost activitate în cele două hale în weekend, un fel de distribuţie de mărfuri, din care rămăseseră câteva baxuri într-un colţ al halei, pe care mi le-au arătat. Era vorba despre bere, cozonac şi ulei" (declaraţie martor I., dosar fond); "După acest sfârşit de săptămâna am observat în hală pungi în care se găseau produse alimentare, nu îmi amintesc exact ce din cauza trecerii timpului. Dacă am făcut referire la anumite produse în declaraţia dată în faţa procurorului acelea au fost bunurile pe care le-am văzut" (declaraţie martor H., dosar fond).

De asemenea, revenirea martorului F. asupra afirmaţiei că ar fi observat "autocamioane de 3.5 tone cu diferite mărfuri", fără vreo explicaţie plauzibilă (în afara aceleia de a-i susţine apărările lui C., al cărui angajat este de aproximativ 15 ani), nu poate fi acceptată de către Înalta Curte, în condiţiile în care martorii anterior menţionaţi au făcut referire la existenţa unor "dubiţe", maşini de transport precum şi la faptul că în urma activităţilor s-a constatat "în exteriorul halei o cantitate de ambalaje ... erau ambalaje de carton, folie cu care sunt de obicei împachetate, de obicei, baxurile mari, respectiv europaleţii". Or, în mod evident asemenea baxuri nu puteau fi transportate în autoturisme de capacitate mică. În acelaşi context, Înalta Curte a apreciat că nu poate fi primită nici susţinerea martorului referitoare la exprimarea greşită în ceea ce priveşte "cutiile de ambalaje", formularea martorului F. din cuprinsul declaraţiei din 14.05.2014 exprimând realitatea de la faţa locului, confirmată de ceilalţi martori.

Astfel cum s-a remarcat chiar de la prima declaraţie dată de martor în faţa procurorului A., poziţia acestuia a fost ezitantă (nu a declarat tot ceea ce în mod evident cunoştea), iar nuanţările ulterioare nu pot fi calificate decât ca fiind pro cauza, în susţinerea apărărilor lui C., al cărui angajat este de aproximativ 15 ani.

În ceea ce priveşte circumstanţele în care i-a fost acordat statutul de martor ameninţat, Înalta Curte a constatat că martorul "nu îşi aminteşte" împrejurările în care a dobândit aceasta calitate şi nici dacă semnat o declaraţie sub numele de LLL... Punându-i-se în vedere faptul că expresia "nu îmi aduc aminte" include posibilitatea ca lucrurile să se fi întâmplat, spre deosebire de afirmaţia certă că nu am semnat o declaraţie sub numele de LLL... Menţin acelaşi răspuns, în sensul că nu îmi aduc aminte nici să fi semnat sub numele de LLL. şi nici să fi fost audiat sub numele de LLL.".

În cadrul cercetării judecătoreşti, la solicitarea Înaltei Curţi a fost comunicată atât cererea din data de 14.05.2014 formulată de martorul F. de acordare a statutului de martor ameninţat cât ordonanţa procurorului de încuviinţare a acestei cereri. Rezultă aşadar că cererea există, a fost formulată de martor şi a fost urmată procedura prevăzută de lege pentru încuviinţarea sa.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin rechizitoriu se susţine că "singura raţiune pe care inculpatul A. a avut-o pentru a audia acest martor sub protecţia anonimatului a fost aceea de a crea aparenţa că o persoană nevinovată, în concret fiind vorba despre J. a săvârşit fapte cu caracter penal".

Raţionamentul rechizitoriului nu poate fi înţeles, mai ales în condiţiile în care martorul F. nu a făcut nicio referire la J... Pe de altă parte, după cum s-a mai arătat şi în situaţia martorului G., se pare că există o eronată înţelegere a dispoziţiilor legale privind acordarea statutului de martor ameninţat, o atare faptă neputând fi circumscrisă, nici ipotetic, în vreo infracţiune. Dincolo de garanţiile prevăzute de lege pentru persoana acuzată, identitatea martorului nu îi este ascunsă instanţei, aceasta având acces la datele sale reale, judecătorul verificându-le personal înaintea audierii; apoi, se poate dispune, la cerere sau din oficiu, ridicarea măsurilor de protecţie în ipoteza în care se constată că temeiurile care le-au justificat nu mai subzistă, şi, nu în ultimul rând, forţa probantă a unei asemenea declaraţii este limitată de lege, întrucât hotărârea de condamnare nu se poate întemeia, în mod determinant, pe o atare probă. Din această ultimă perspectivă, nu există nici un interes real al procurorului să utilizeze procedura decât strict în cazurile în care este necesară.

În prezenta cauză s-a constatat faptul că, pe lângă reticenţa iniţială a martorului F. în a comunica tot ceea ce cunoştea (chiar audiat sub identitatea LLL.), în condiţiile audierii cu identitate reală, de către procurorul Z., la solicitarea suspectului C., prin cererea formulată la 05.02.2014 declaraţia sa este mult nuanţată, în sensul că hala a fost într-adevăr pusă la dispoziţie de către C., că a văzut mai mulţi tineri şi vreo 40-50 de autoturisme, nu cunoaşte ce s-a întâmplat în respectiva hală, nu a întrebat şi nu l-a interesat, însă la final a dispus să se facă curăţenie întrucât rămăseseră pachete de ţigări şi peturi. Toate acele elemente circumstanţiale care ar fi putut conduce la stabilirea caracterului ilegal al activităţii desfăşurate în depozitul societăţii la care era angajat au dispărut din declaraţie (descărcarea mărfurilor din autocamioane de 3,5 tone) în momentul în care martorul a fost audiat cu identitate reală.

Fie şi numai această împrejurare dovedeşte temeinicia cererii de acordare a statutului de martor ameninţat, fiind evident că martorul nu are o altă justificare a poziţiei sale procesuale, decât cea a relaţiei pe care o avea cu C.

În raport cu cele anterior reţinute, Înalta Curte a constatat că în cauză nu se poate reţine în sarcina inculpatului vreo acţiune de ticluire de probe prin construirea unui scenariu mincinos privindu-l pe J., persoana la care martorul F. nici măcar nu face referire în declaraţia dată în faţa procurorului A.

Tot în acest context, Înalta Curte a analizat şi celelalte probe invocate în legătură cu fapta de corupere a alegătorilor.

Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti, s-a încuviinţat ascultarea unei înregistrări efectuate de partea civilă, despre care s-a arătat că ar dovedi caracterul mincinos al afirmaţiilor martorului D. referitoare la activităţile privind ambalarea şi distribuirea unor produse alimentare şi nealimentare destinate alegătorilor. Înregistrarea, de o durată de aproximativ 0,46 secunde, prezintă doar fragmente din discuţii purtate în paralel de mai multe persoane neidentificate. Aceasta debutează cu afirmaţia părţii civile:

"Aşa mi-ai făcut şi mie cu Berea Noroc", reluată de mai multe ori:

"Aşa mi-ai făcut şi mie cu Berea Noroc; Auzi ... aşa mi-ai făcut şi mie cu berea Noroc şi pui Campion; Aşa mi-a făcut mie cu Berea Noroc şi m-a denunţat. Adică domn’ procuror, distins şi onest, a zis că am dat eu bere Noroc?!".

S-a susţinut că, în cadrul acestui dialog la care ar fi participat şi D. şi procurorul A., D. ar fi recunoscut că denunţul referitor la bere şi pui ar fi opera unui anume "Mihai". "Nu e adevărat, este opera lui, nici n-am ştiut ... Nici a lui nu e, a lui Mihai ... Mă jur".

P1 (J.): Aşa mi-ai făcut şi mie cu Berea "Noroc".

P2: Jur că e bună asta.

P1 (J.): Auzi ... aşa mi-ai făcut şi mie cu berea "Noroc" şi pui "Campion".

P3: În viaţa mea nu am avut o discuţie în mod direct cu el.

P4: Cu cine?

P3: Eu cu MMM ., uite aşa ... direct, cum vorbesc cu domnul procuror.

P2: neinteligibil ... când stăteau unul lângă altul ... şi erau supăraţi ... (râsete).

P1 (J.): Aşa mi-a făcut mie cu Berea "Noroc" şi m-a denunţat.

P4: Nu e adevărat, este opera lui, nici n-am ştiut ... Nici a lui nu e, a lui Mihai ... Mă jur.

P1 (J.): Adică domn’ procuror, distins şi onest, a zis că am dat eu bere "Noroc"?!

P4: Vrei să-ţi spun ce mi-a făcut mie?

P1 (J.): Ia ... Auziţi domn’ procuror ce zice ... denunţătorul ăsta.

P2: Denunţător de profesie.

P1 (J.): Denunţător de profesie.

Înalta Curte a constatat că această înregistrare este lipsită de relevanţă în cauză, în condiţiile în care reprezintă un fragment din discuţii paralele fără un caracter serios (par glume făcute de participanţi), nu conţine absolut nicio informaţie din care să rezulte că afirmaţiile lui D. ar fi neadevărate şi, în plus, în cauză a fost administrat un probatoriu suficient pentru a concluziona în mod cert că activităţile desfăşurate în depozitele SC O. SRL au vizat şi distribuirea unor produse alimentare.

Înalta Curte a mai reţinut că, prin memoriile depuse la dosar, partea civilă a susţinut că pentru aceleaşi fapte de corupere a alegătorilor în campania din 2012 a fost cercetat şi numitul NNN., depunând în acest sens extrase din presa locală cu titlul "NNN. acuzat că a cerut pentru campania electorală carne, tricouri, baloane şi tocătoare de lemn".

Nici aceste afirmaţii nu au legătură cu realitatea, din comunicatul de presă nr. x al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, rezultând că acuzaţiile aduse numitului NNN. sunt distincte de faptele din Dosarul nr. x/2014, în sarcina acestuia reţinându-se, printre altele că, în campania pentru alegerile locale din anul 2012, "în calitate de persoană cu funcţii de conducere în cadrul unei formaţiuni politice, filiala Prahova, a pretins şi primit, de la un om de afaceri, următoarele: suma de 20.000 RON, bunuri constând în carne, tricouri, bannere, baloane, servicii de personalizare produse şi servicii de transport în valoare totală de aproximativ 80.000 RON, destinate distribuirii către alegători. În schimbul acestor bunuri şi servicii, inculpatul i-a promis omului de afaceri că, după câştigarea portofoliului de primar, va încredinţa societăţii comerciale administrată de acesta din urmă lucrări de construcţii pe raza municipiului Ploieşti, finanţate din bugetul primăriei, lucru care, în fapt, s-a şi realizat. În acelaşi context şi în acelaşi scop, inculpatul NNN., a pretins de la alt om de afaceri să-i confecţioneze un număr de 10.000 tocătoare din lemn din care a primit efectiv 7.400 bucăţi în valoare de 7.432,56 RON" (www. x. ro).

În fine, o ultimă precizare ce se impune este legată de invocarea în rechizitoriu a soluţiei de clasare pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor prev. de art. 386 alin. (1) C. pen., întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.. dispusă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Înalta Curte a constatat că această soluţie este lipsită de relevanţă juridică în prezenta cauză, din două motive:

În primul rând, din probele administrate a rezultat dincolo de orice îndoială că susţinerile referitoare la depozitarea unor produse alimentare (cozonac, ulei, pui, bere Noroc, etc .) în NN. din cadru SC O. SRL, care au fost împachetate şi ulterior preluate de anumite autoturisme, aparţinând martorilor H., I. şi G. (inclusiv lui D. şi B.) nu constituie o "invenţie", "un scenariu" construit de procurorul A.

În al doilea rând, chiar dacă în Dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, la solicitarea suspectului J., au fost audiaţi mai mulţi martori, membri şi simpatizanţi ai S., care, deşi au confirmat prezenţa lui J. la depozitul aparţinând SC O. SRL şi implicarea acestuia în coordonarea activităţilor, au susţinut că au fost distribuite doar produse promoţionale permise de legea electorală (poziţie explicabilă din perspectiva dreptului de a nu se autoincrimina, în condiţiile în care au participat la respectivele activităţi) procurorul a reţinut în ordonanţa de clasare şi faptul că "deşi pe parcursul urmăririi penale au existat indicii că în incinta parcului SC O. SRL au fost depozitate şi ambalate într-o hală în construcţie - denumită SME şi într-un spaţiu hală frigo denumită "NN.", sacoşe cu diverse bunuri (ulei, zahăr, făină, orez, bere îmbuteliată, cozonaci şi pui), în lipsa unor probe certe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că respectivele bunuri au fost date/oferite ca mită electorală în scopul influenţării voinţei alegătorilor, printr-o manieră care excedează lupta electorală, bazată pe ideile şi proiectele candidaţilor, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 386 alin. (1) C. pen.".

Înalta Curte a reţinut că în cursul urmăririi penale în acest dosar s-au dispus verificări în cadrul unităţilor administrativ teritoriale Bărcăneşti, Cornu, Puchenii Mari, Vărbilău, Chiţorani, Mizil pentru a se stabili dacă aceste bunuri au fost oferite/date alegătorilor acestor comunităţi (Ordonanţa din 14.03.2018, filele x d. u. p .), însă cercetările nu s-au soldat cu vreun rezultat (situaţie, de altfel, previzibilă având în vedere intervalul de 6 ani scurs de la data alegerilor şi numărul mare de locuitori din aceste localităţi).

5. Acuzaţiile vizând audierea martorului E.

Înalta Curte a reţinut că martorul E. a fost audiat de procurorul A. în procedura martorului ameninţat, cu identitatea M ., la data de 14.05.2014, când a declarat următoarele:

"Cunosc faptul că în cursul lunii martie 2012 la sediul SC O. SRL s-a prezenta J., fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova care l-a contactat pe C., administratorul societăţii şi i-a solicitat acestuia să îi dea bani pentru campania electorală.

S-au purtat discuţii cu privire la modalitatea prin care banii puteau fi daţi şi justificaţi prin atribuirea unor lucrări de construcţii.

Ştiu că s-a hotărât atribuirea unei lucrări de decopertare şi compactare a unei suprafeţe de teren, proprietatea societăţii.

La o perioadă de timp la sediul societăţii s-a prezentat J. însoţit de D., aceştia înmânându-i administratorului societăţii dl. C. un contract, o factură fiscală, devize de lucrări şi procesul-verbal de recepţie a lucrărilor pe care aceştia le-au înmânat lui C., care le-a semnat. Ştiu că C. a fost întrebat dacă lucrările au fost efectuate, iar în acel moment D. a intervenit într-o manieră trivială, spunând că nu contează şi să facă plata mai repede.

Cunosc de asemenea faptul că din dispoziţia lui C. a fost efectuată plata, conform facturii în două tranşe a câte 543.000 RON iar lucrările nu au fost efectuate nici până în prezent.

Cunosc faptul că în perioada campaniei electorale dl C. i s-a solicitat de către J. punerea la dispoziţie a unui spaţiu, hale, în vederea desfăşurării unor activităţi. Nu cunosc natura acestor activităţi".

Prin actul de sesizare s-a arătat, în baza susţinerilor martorului E. din prezenta cauză, că declaraţia acestuia din 14.05.2014 este rezultatul influenţei procurorului A. care urmărea acuzarea lui J. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi de spălare de bani. De asemenea, s-a susţinut că prin utilizarea dispoziţiilor procedural penale care reglementează "protecţia martorilor", inculpatul a urmărit un singur scop, acela de a contura o situaţie de fapt de natură a-l incrimina, în mod nereal, pe J. şi în sensul de a-l implica în activitatea de evaziune fiscală a SC O. SRL.

În drept, faptele inculpatului referitor la acest martor au fost circumscrise infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., fiind totodată acte materiale ale infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen. (în această modalitate fiind ticluite probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi prin consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim) şi ale participaţiei improprii la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 268 alin. (2) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin încheierea de şedinţa din data de 30 iunie 2021, Înalta Curte a dispus schimbarea încadrării juridice reţinând că faptele constând în producerea şi ticluirea de probe nereale, prin instigarea martorului E. să dea declaraţii nereale, în scopul de a dovedi existenţa faptelor de evaziune fiscală de către persoana vătămată J. nu pot fi circumscrise atât infracţiunii de cercetare abuzivă (prin producerea sau ticluirea de probe nereale) cât şi participaţiei improprii la inducerea în eroare a organelor judiciare. În acest sens, s-a arătat că elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prev. de art. 268 alin. (2) C. pen. şi 280 alin. (2) C. pen. este similar (producerea sau ticluirea de probe nereale), diferenţa dintre cele două infracţiuni fiind dată de calitatea specială a subiectului activ, care, în cazul cercetării abuzive este un organ de cercetare penală, procuror sau judecător.

În aceste circumstanţe, dată fiind calitatea în care se susţine că ar fi acţionat inculpatul, de procuror, incidenţa dispoziţiilor speciale de la art. 280 alin. (2) C. pen. exclude reţinerea prevederilor cu caracter general, astfel cum sunt cele de la art. 268 alin. (2) C. pen. În ceea ce priveşte alin. (1) al art. 280 C. pen. s-a constatat, încă din procedura de cameră preliminară, că instanţa nu a fost sesizată cu o situaţie de fapt care să se circumscrie acestei variante normative.

Pentru aceste motive, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, constatându-se că fapta cu care a fost sesizată Înalta Curte se circumscrie în drept infracţiunii de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen., constituind şi act material al infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte fondul acuzaţiei, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că este necesară o analiză a tuturor declaraţiilor date de E. atât în cauza în care au fost inculpaţi C., D. şi J., cât şi în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este făcută prin rechizitoriu, procurorul limitându-se exclusiv la declaraţiile prin care martorul a revenit asupra poziţiei procesuale.

Astfel, analizând poziţia procesuală a martorului E., Înalta Curte a reţinut următoarele:

În cursul urmăririi penale în Dosarul nr. x/2014 al P. I. C. C. J., procurorul Z. a încuviinţat cererea formulată de apărarea suspectului C. şi, la data de 15 aprilie 2015, a fost audiat martorul E., necunoscându-se că acesta este, de fapt, martorul cu identitate protejată M.

Martorul E. a dat o primă declaraţie olografă, în prezenţa apărătorului ales al lui C., OOO., în care a relatat următoarele:

"Îmi amintesc că în prima perioadă a lunii aprilie 2012 am fost chemat într-o sală de şedinţă de la birou de către C. pentru a-mi da un contract şi o factură în vederea efectuării plăţii avansului către acel partener. În sala de şedinţă, spre sfârşitul programului de lucru erau prezenţi pe lângă C. mai multe persoane din care am recunoscut pe suspectul J., acesta fiind un personaj public cunoscut în judeţul Prahova. A mai fost o persoană despre care am aflat ulterior că se numeşte D., dar la momentul respectiv nu îl cunoşteam. Mi s-a predat un set de documente, C. spunându-mi să efectuez plata avansului conform contractului cu respectivul partener comercial. Îmi amintesc că persoana despre care am aflat că se numeşte D. mi s-a adresat injurios lucru care nu mi se mai întâmplase şi nici nu mi s-a mai întâmplat după aceea într-o întâlnire de afaceri".

Ulterior, la aceeaşi dată, martorul E., a fost audiat de către procurorul Z., în prezenţa aceluiaşi apărător ales al suspectului C., împrejurările relatate de acesta corespunzând în esenţă celor pe care le-a declarat sub identitate protejată M ., dar şi declaraţiei dată de C... "Îmi amintesc că în prima parte a lunii aprilie am fost chemat de C. într-o sală de şedinţă de la sediul societăţii pentru a-mi înmâna un contract şi o factură. În acea sală de şedinţă erau mai multe persoane, dintre care am recunoscut pe J., întrucât era o persoană cunoscută în judeţul Prahova. A mai fost o persoană, despre care ulterior am aflat că se numeşte D., am reţinut această persoană pentru că la întâlnirea respectivă mi s-a adresat într-un mod trivial, lucru pe care nu-l mai păţisem şi nici nu mi s-a mai întâmplat în vreo altă întâlnire de afaceri. Suspectul D. mi s-a adresat în prezenţa administratorului societăţii, suspectul C., după ce am solicitat anumite lămuriri legate de activitatea ce urma să o desfăşor, la maniera:

"Ce te interesează, mă, pe tine? (...) du-te şi ocupă-te de problemă (...), du-te mă în ..." în acea împrejurare lămuririle mi le-a dat administratorul societăţii, care a încercat totodată să-l pondereze pe D., după care eu am părăsit încăperea. Îmi amintesc că actul respectiv avea ca obiect lucrări de amenajare a unui teren, respectiv excavare, decopertare şi evacuare excedent. (...)

Revenind, mai arăt că, după întâlnirea respectivă, C. sau altcineva mi-a spus cine este D., astfel am putut afla că acesta are o reputaţie de scandalagiu, interlop, lucru care mi-a indus o stare de temere la momentul respectiv; de altfel, acelaşi lucru pot să-l spun şi despre C., care era tulburat de reacţia respectivă şi care mi-a spus că mai avusese şi anterior discuţii cu D. la aceeaşi manieră, spunându-i acestuia că îi datorează multe, întrucât şi cu sprijinul lui a realizat Parcul industrial U., ceea ce, după părerea mea, nu poate fi adevărat; la nivel de bârfă în judeţ, D. era apropiat cu J., participând la activităţi de propagandă electorală, etc.

La o zi sau două după întâlnirea respectivă, am făcut plata avansului (50% din valoarea contractului împreună cu alte plăţi, nu a fost singura şi, dintr-o neglijenţă a mea am omis să fac menţiunea plăţii într-o agendă personală pe care o foloseam pentru rigoare ... Ziua următoare ... am fost sunat de C. care m-a întrebat dacă am făcut plata avansului. M-am uitat în agendă, nu notasem, nu îmi veniseră încă extrasele de la bancă, nu fuseseră operate în sistemul informatic şi am crezut că nu am făcut acea plată şi am efectuat încă o dată plata".

Înalta Curte a reţinut că diferenţa dintre declaraţii vizează împrejurări nerelevante sub aspectul acuzaţiilor din prezenta cauză, însă importante în ceea ce priveşte învinuirile aduse suspectului C., la solicitarea căruia a fost audiat martorul E. Astfel, sub identitate protejată martorul a arătat că plata s-a făcut din dispoziţia lui C., iar sub identitate reală a susţinut că ce-a de-a doua tranşă a achitat-o dintr-o greşeală. Din examinarea şi a declaraţiei dată de suspectul C. la data de 14 ianuarie 2015, se constată că acesta a susţinut aceeaşi variantă, a plăţii celei de-a doua tranşe a sumei din eroare.

Înalta Curte a constatat că o asemenea eroare invocată de C. şi susţinută de martorul E. este exclusă, din extrasul de cont de la PPP., rezultând că între cele două plăţi interbancare din datele de 10.04.2012 (ordin de plată nr. x) şi 11.04.2012 (ordin de plată nr. x), societatea a efectuat doar două alte plăti în valoare de 15.000 RON către O. (10.04.2012) şi de 2.879 RON către QQQ. (11.04.2012). Plăţile au fost ordonate electronic de martor prin intermediul aplicaţiei de Internet banking, astfel că nu era necesar ca acesta să îşi verifice agenda, ci istoricul tranzacţiilor, chiar dacă plata nu fusese încă procesată. În mod evident, directorul financiar al societăţii, martorul E., nu avea cum să uite că în ziua anterioară‚ ordonase şi autorizase o plată similară de 543.120 RON, ceea ce reprezenta peste 100.000 euro, în condiţiile în care nu făcea plăţi de o asemenea valoare în mod constant, de altfel fiind singurele de asemenea nivel din respectiva perioadă.

Nu în ultimul rând, nu rezultă despre ce avans putea fi vorba, în condiţiile în care, potrivit procesului-verbal de recepţie finală a lucrării din 10.04.2012, aceasta era deja finalizată.

Concluzia instanţei este că declaraţia ulterioară a martorului nu reflectă adevărul, acesta susţinând apărările suspectului de la acel moment C. la propunerea căruia a fost audiat şi cu care se afla într-o relaţie apropiată.

Ce-a de-a patra declaraţie a fost dată de martorul E. în faţa procurorului Y ., la data de 21 martie 2017, cel mai probabil necunoscându-se, la acel moment, faptul că acesta este martorul cu identitatea protejată M ... Declaraţia sa nu a vizat întreaga situaţie de fapt, ci doar unele întrebări punctuale. Martorul a fost întrebat în principal cu privire la modul de efectuare a plăţilor în cadrul SC O. SRL, care se făcea la dispoziţia lui C., dar şi referitor la prezenţa lui J. la sediul firmei. Cu privire la acest din urmă aspect, martorul E. a arătat că "nu-mi amintesc dacă J. mai era prezent la momentul când C. mi-a solicitat să fac plata, dar cert acesta venise împreună cu D. la sediu firmei. Precizez că J. a fost prezent când mi s-a înmânat contractul cu P.." Martorul a mai precizat că el nu a cunoscut că sumele respective urmau să fie folosite în campania electorală şi că a făcut plata în scopul realizării obiectului contractului, însă lucrarea nu a fost efectuată, iar sumele nu au fost recuperate. Înalta Curte a reţinut că la audiere a participat şi avocatul inculpatului C., LL., care nu a adresat întrebări.

Astfel cum rezultă din declaraţia dată în calitate de martor de procurorul Y ., în raport cu faptul că inculpaţii au revenit asupra declaraţiilor date anterior în cauză afirmând că s-ar fi exercitat presiuni din partea organelor judiciare, acesta a dispus readministrarea probatoriului.

În acest context, la data de 15.05.2017 a fost audiat în calitate de martor ameninţat M. (a cincea declaraţie dată de martorul E.), care a susţinut următoarele:"Nu îmi amintesc în totalitate declaraţia dată în data de 14.05.2014 în prezenta cauză şi în urma vizualizării acesteia declar că o menţin cu următoarele precizări:

Faptul că J. a solicitat bani pentru campania electorală îl ştiu din spusele lui C... Tot de la C. ştiu că nu a fost de acord să dea bani pentru campania electorală şi a acceptat să atribuie o lucrare de degajare a unui teren de pământ şi resturile de construcţii, teren ce urma a fi vândut de societate către altă firmă.

Nu este adevărată afirmaţia că "s-au purtat discuţii cu privire la modalitatea prin care banii puteau fi daţi şi justificaţi prin atribuirea unor lucrări de construcţii", aceasta datorându-se consemnării eronate, de către organul de urmărire penală, în realitate eu afirmând că: "numitul C. mi-a spus că datorită refuzului de a finanţa campania electorală a fost insistent rugat, fără a preciza de cine, să atribuie lucrări de construcţie".

Precizez că nu am solicitat în mod expres audierea sub identitate protejată şi nu mai doresc menţinerea acestei modalităţi de protecţie".

Înalta Curte a constatat că între cele două declaraţii date de E. în procedura martorului ameninţat nu există diferenţe de substanţă, martorul făcând doar precizări cu privire la persoana de la care ştia informaţiile pe care le-a oferit organului judiciar cu ocazia primei audieri. Totodată, exceptând motivarea oferită de martor în ceea ce priveşte cea de-a doua plată, nu există diferenţe faţă de declaraţiile date cu identitate reală.

Ca atare, se poate concluziona că, în cursul urmăririi penale desfăşurată în Dosarul nr. x/2014, devenit ulterior Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, fiind audiat de procurori diferiţi, martorul E. a avut o poziţie procesuală constantă, susţinând că J. i-a solicitat lui C. bani pentru campania electorală şi că, din cauza refuzului de a finanţa campania, i s-a solicitat atribuirea unei lucrări de construcţie. De asemenea, se constată că niciunul dintre apărătorii aleşi ai inculpatului C. nu au formulat absolut nicio întrebare, asistând pasiv la audierea acestui martor. Or, o asemenea poziţie nu poate fi explicată decât prin aceea că apărătorii cunoşteau situaţia de fapt relatată de martor, împrejurare dovedită de micile intervenţii pe care le-au avut cu ocazia audierii lui C., astfel cum se va arăta ulterior.

Martorul a fost audiat (a şasea oară) şi în cadrul cercetării judecătoreşti efectuate în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova (dosar ataşat la prezenta cauză). În declaraţia din data de 18.10.2018, referitor la aspectele ce interesează prezenta cauză, martorul E. a arătat următoarele:

"menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale atât în faţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Î. C. C. J., dar şi în faţa celui din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Fiindu-mi prezentate cele două declaraţii, precizez că semnăturile de pe acestea îmi aparţin. Cele consemnate în cuprinsul declaraţiilor corespund adevărului şi nu am fost constrâns în vreun fel să declar în acel mod. Am dat o declaraţie în cursul urmăririi penale şi ca martor cu identitate protejată în conţinutul căreia mi s-a sugerat mai mult mi s-a impus că trebuie să scriu ce s-a consemnat şi nu mai îmi amintesc exact, dar în mod sigur nu erau lucruri exacte ca realitate. Anchetatorul a fost cel care mi-a sugerat acest lucru, nu mai ştiu cine era acesta. (...) Documentele necesare efectuării plăţii, respectiv contractul şi factura mi-au fost înmânate de C., în calitate de administrator al societăţii într-o sală de şedinţă, unde se aflau birourile firmei din RRR. În acel moment erau mai multe persoane prezente în sediu, dar nu îmi amintesc cu exactitate ce persoane erau. Îi cunosc pe J. şi pe D., persoane prezente azi în sala de judecată şi arăt că în ziua în care administratorul societăţii mi-a înmânat documentele la care am făcut referire se aflau şi aceştia la sediu, însă nu pot preciza cu exactitate că la momentul înmânării efective a documentelor, cei doi erau prezenţi. Bănuiesc că la momentul respectiv am făcut legătura între lucrările ce urmau a fi efectuate, consemnate în contract, şi prezenţa celor două persoane, deoarece l-am întrebat pe C. despre ce lucrări este vorba. Pe mine mă interesa acest aspect ca să ştiu cum se vor înregistra aceste lucrări în evidenţa contabilă a firmei. (...) Întrucât doream să primesc lămuriri de la C., l-am întrebat pe acesta despre ce lucrări este vorba şi îmi amintesc că D. a intervenit în această discuţie, spunându-mi că nu este treaba mea, după care am primit explicaţiile respective de la C.". Nu cunosc să fi existat o înţelegere între C. şi J. legată de finanţarea campaniei electorale în contextul încheierii acestui contract.

Astfel cum rezultă din conţinutul declaraţiei, Înalta Curte nu a constatat diferenţe semnificative faţă de cele anterior declarate vizând prezenţa lui J. şi D. la sediul SC O. SRL în contextul înmânării contractului, lipsa de precizie a martorului putând fi justificată de trecerea timpului. La acel moment C. nu fusese audiat, astfel că varianta încheierii contractului cu SSS. nu apăruse încă în strategia de apărare a acestuia.

Ceea ce este relevant este faptul că martorul accentuează că în faţa procurorilor Z. şi Y. a spus adevărul şi nu a fost constrâns în nici un fel. Referitor la susţinerea din faţa tribunalului că, în declaraţia dată în procedura martorului ameninţat, procurorul i-ar fi impus să declare anumite aspecte, se constată că martorului nu i-au fost adresate întrebări clarificatoare, însă, aşa cum s-a reţinut şi în privinţa celorlalte declaraţii, elementul de neconcordanţă vizează efectuarea plăţii celei de-a doua tranşe a sumei de bani, care ar fi făcut-o din eroare (aceleaşi împrejurări fiind declarate şi în faţa instanţei).

Dat fiind faptul că martorul a precizat ferm că declaraţiile date în faţa procurorilor Z. şi Y. corespund adevărului, susţinerea finală a acestuia că nu cunoştea să fi existat vreo înţelegere între "C. şi J. legată de finanţarea campaniei electorale în contextul încheierii acestui contract", nu poate fi interpretată decât în sensul precizărilor făcute în faţa procurorului Y ., că respectivele împrejurări le-a cunoscut de la C... "Faptul că J. a solicitat bani pentru campania electorală îl ştiu din spusele lui C. Tot de la C. ştiu că nu a fost de acord să dea bani pentru campania electorală şi a acceptat să atribuie o lucrare de degajare a unui teren de pământ şi resturile de construcţii, teren ce urma a fi vândut de societate către altă firmă".

În cursul urmăririi penale efectuate în prezenta cauză penală, fiind ascultat la data de 22 noiembrie 2019 cu privire la modalitatea în care a fost audiat de inculpatul A. a arătat următoarele "nu m-am simţit confortabil în discuţia pe care am avut-o cu domnul procuror şi acest disconfort a venit din modul în care domnul procuror s-a purtat cu mine, respectiv din atitudinea superioară a domniei sale şi din discuţia agresivă pe care a avut-o. De fiecare dată când încercam să îi spun cum s-au derulat lucrurile în realitate, domnul procuror îmi spunea că nu acele aspecte îl interesau şi îmi cerea să spun ceea ce dorea dumnealui să audă şi ceea ce îmi spunea că ştie, respectiv că existase o înţelegere între C. şi J... Menţionez că domnul procuror A. îmi spunea că are cunoştinţă despre faptul că C. finanţase campania electorală din anul 2012, lucru care chiar nu este adevărat, din ceea ce cunosc eu. De asemenea, declar că domnul procuror A. mi-a spus că, oricum o să îl aresteze pe C... Totodată, domnul procuror A. mi-a spus că o să îmi dea identitate protejată şi sub această identitate să declar doar ce voia dânsul să declar şi ce mi s-a dictat. I-am spus că nu e necesar să îmi dea identitate protejată şi că pot să declar cu identitatea mea reală pentru că nu aveam nimic de ascuns şi nici nu era necesar să mă ascund de cineva. Domnul procuror a insistat şi în aceste condiţii mi s-a atribuit o identitate protejată, dar nu îmi mai amintesc dacă am semnat vreo cerere prin care solicitam să mi se atribuie această identitate. Nu cred că domnul procuror A. m-a informat cu privire la identitatea atribuită. Astăzi, cu prilejul audierii, am fost informat de către procuror că identitatea protejată a fost aceea de M ., îmi spune ceva, dar nu o asociez cu absolut nicio persoană. Sub această identitate, declaraţia pe care eu am dat-o nu corespunde realităţii şi aceste aspecte i le-am relatat şi domnului procuror Y ., care m-a audiat din nou la PCA Ploieşti, după ce mi-a citit declaraţia cu identitate protejată consemnată în prezenţa domnului procuror A... De altfel, anterior domnului procuror Y ., am fost audiat la PICCJ de către domnul procuror Z., cu identitate reală, acolo am fost ascultat şi am dat o declaraţie detaliată cu privire la tot ceea ce cunoşteam în legătură cu aspectele de care fusesem întrebat.

(...) Declar că acea declaraţie care mi s-a consemnat sub pseudonimul de M. nu conţine aspecte care să fie rezultatul propriei mele percepţii şi a ceea ce cunosc eu în realitate, ci rezultatul influenţei pe care domnul procuror A. a avut-o în ceea ce priveşte audierea mea. Domnul procuror A. urmărea ca atât C., cât şi J. să fie vinovaţi de evaziune fiscală şi de spălare de bani. Infracţiunea de evaziune fiscală, în accepţiunea domnului procuror A. fusese săvârşită prin faptul că se făcuse o plată pentru o lucrare pe care domnul procuror A. o considera inexistentă. Am încercat să îi spun domnului procuror că nu se punea problema ca acel contract pentru executarea lucrării şi acea înţelegere să fie frauduloase. Conform politicii economico-financiare a firmei, în mod uzual, celor cărora li se atribuiau lucrări în vederea executării, li se făceau plăţi în avans de până la 50% pentru ca, în felul acesta, prestatorul de servicii să aibă posibilitatea să-şi desfăşoare activitatea şi să fie capabil să ne ofere preţuri foarte avantajoase. În acest context, am achitat un procent de 50% din contravaloarea lucrării de decopertare teren despre care domnul procuror A. susţinea că a fost o înţelegere frauduloasă, în sensul că lucrarea nu s-a executat şi nici nu s-ar fi dorit executarea ei, situaţie care nu este adevărată". În ceea ce-l priveşte pe J., martorul a susţinut că ştie că "la un moment dat a solicitat să i se finanţeze campania electorală, dar asociaţii belgieni, precum şi C. au refuzat implicarea firmei în activităţile politice interne, astfel încât nu s-a realizat o astfel de finanţare şi nici alte finanţări".

Ceea ce se reţine din această declaraţie (cea de-a şaptea) este faptul că martorul accentuează împrejurarea că în faţa procurorilor Z. şi Y. a relatat adevărul, "acolo am fost ascultat şi am dat o declaraţie detaliată cu privire la tot ceea ce cunoşteam" şi că aspectele care nu corespundeau realităţii "le-am relatat şi domnului procuror Y .". De asemenea, se observă că intervenţia, "influenţa" procurorului A. în declaraţia sa a fost legată de aceea că înţelegerea ar fi avut caracter fraudulos, că lucrarea nu fost efectuată şi că nu s-ar fi dorit executarea ei, "situaţie care nu este adevărată". Martorul nu contestă nimic din declaraţiile anterioare referitoare la implicarea lui J. în încheierea contractului, ci susţine doar că acesta a fost executat, că ştie că J. a solicitat bani pentru campania electorală, însă a fost refuzat, iar lucrarea executată nu are legătură cu scrutinul electoral.

Aşa cum s-a mai arătat în cele ce preced, Înalta Curte a constatat că în declaraţiile date în faţa procurorilor Z. şi Y. martorul a expus aceeaşi situaţie de fapt referitoare la implicarea lui J. în solicitarea finanţării campaniei electorale şi obţinerea contractului de degajare a suprafeţei de teren, ca aceea consemnată în declaraţia dată în faţa procurorului A... Diferenţele vizează justificarea pe care a dat-o martorul cu privire la cea de-a doua plată (iniţial susţinând că a făcut-o la solicitarea lui C. iar apoi că a făcut-o dintr-o eroare).

O cu totul altă perspectivă, atât asupra situaţiei de fapt (care devine total diferită) cât şi în ceea ce priveşte modalitatea în care a dat declaraţii, a oferit martorul E. cu ocazia celei de-a opta declaraţii, dată cu ocazia audierii sale în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De această dată, accentul este pus pe modul în care s-a comportat procurorul A. la momentul audierii, "am fost ameninţat că o să fac puşcărie, că sunt şi eu de vină, mi-a adus injurii pe care nu le pot reproduce" care i-a determinat o stare de temere ce s-a perpetuat şi ulterior în faţa celorlalţi procurori, astfel că, de frică, şi-a menţinut declaraţia dată în faţa inculpatului, deşi aceasta nu era adevărată. Punându-i-se în vedere să explice de ce în declaraţia dată în faţa procurorului Z. a dat detalii suplimentare, martorul E. a susţinut că le-a inventat, pentru a fi mai credibil. Fiind întrebat cu privire la afirmaţiile făcute în cursul urmăririi penale, în care arăta că în faţa procurorului Z. a fost ascultat şi a spus adevărul, martorul a precizat că, în realitate se referea doar la prima parte a declaraţiei dată în faţa acestui procuror, cea care viza plata făcută din eroare.

"Mi s-a citit partea din declaraţia dată în faza urmăririi penale în faţa procurorului Z., cu identitate reală, prin care afirmam că a avut loc o întâlnire la sediul societăţii SC O. SRL, la care au participat J. şi D., însă arăt că această întâlnire nu s-a petrecut niciodată şi aceasta mi-a fost sugerată, în prima fază a urmăririi penale, de către dl procuror A.

Am menţinut această declaraţie în faţa procurorului Z. şi, ulterior, în faţa procurorului Y ., întrucât am rămas cu o teamă în urma audierii de către procurorul A... (...)

Mi s-au citit fragmente din declaraţiile date în faţa procurorului Y. la 15.05.2017, la data de 21.03.2017 şi din declaraţia din 15.04.2015 dată în faţa procurorului Z. şi mi s-au solicitat explicaţii cu privire la faptul că am susţinut aceleaşi aspecte, indicând doar împrejurarea că o singură afirmaţie nu ar fi adevărată din cele consemnate în declaraţia luată de către procurorul A. şi că aceasta ar fi datorată unor consemnări eronate.

Şi declaraţiile ulterioare au fost luate într-o atmosferă neplăcută pentru mine, întrucât aşa mă simţeam, mi-a fost frică de la prima anchetă.

Nu îmi amintesc dacă vreunul dintre procurorii ce m-au audiat ulterior au ridicat tonul sau dacă atmosfera a fost una tensionată, însă eu am declarat aceleaşi lucruri ca cele menţionate în faţa procurorului A., de frică. Mi s-au citit declaraţiile din care rezultă că în declaraţiile ulterioare am dat detalii suplimentare celor din prima declaraţie şi arăt că am făcut acest lucru tot de frică. Nu pot oferi o altă justificare. (...)

Mi s-a cerut de către instanţă să relatez cine a construit tot acel scenariu privind întâlnirea de la sediul firmei SC O. SRL la care ar fi participat D., J., C. şi eu. La prima audiere făcută de către A. acesta mi-a spus că ştie că a existat o înţelegere între J. şi C. şi că respectiva factură este pentru campania electorală. Am fost ameninţat la momentul respectiv că o să fiu arestat şi eu, că şi eu sunt implicat, la fel şi C. şi sora lui. În acest context, eu am inventat acea întâlnire de la sediul SC O. SRL, inclusiv replicile pe care mi le-ar fi adresat D.

În declaraţiile ulterioare am menţinut ceea ce am spus anterior şi pentru a fi credibil ceea ce am spus iniţial, am dezvoltat anumite aspecte. (...)

Revin şi arăt că, de fapt, la prima declaraţie procurorul A. a fost cel care mi-a impus să spun că a existat acea întâlnire, exact astfel cum a fost consemnat în declaraţie. (...)

Explic declaraţia dată în faţa procurorului S. I. I. J. în sensul că, la procurorul Z. am dat o declaraţie şi am relatat toată povestea, referindu-mă doar la modalitatea de înregistrare a facturii şi nu la prima parte a declaraţiei date în faţa procurorului Z. în care relatam despre întâlnirea de la SC O. SRL"

Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova a fost ataşat ulterior audierii acestui martor de către Înalta Curte, astfel că nu i-au putut fi adresate întrebări referitoare la motivele pentru care a susţinut inclusiv în faţa instanţei aspectele despre întâlnirea de la sediul SC O. SRL, despre care, în prezent, afirmă că "le-ar fi inventat".

Ceea ce se constată, însă, din analiza actelor acestui dosar este o coordonare a declaraţilor date de martorul E. cu cele ale inculpatului C... Astfel, se observă, că schimbarea poziţiei procesuale a martorului E. a intervenit cu ocazia audierii în faţa Înaltei Curţi, din 15.12.2021, doar după ce, la data de 09.07.2020, C. a fost ascultat în calitate de inculpat, iar acesta a oferit o cu totul altă variantă a situaţiei de fapt decât cea expusă până la acel moment şi care excludea total implicarea lui D. şi J... Aceeaşi coordonare a declaraţiilor a fost constatată şi în ceea ce priveşte apărările formulate de C. referitoare la plata din eroare a avansului de două ori.

Înalta Curte a constatat că informaţiile oferite de martor organelor judiciare referitoare la întâlnirea de la sediul O., pe care ulterior susţine că ar fi inventat-o, se coroborează cu datele rezultate din declaraţiile lui C... Astfel, audiat de procurorul Z., E. a arătat că nu îl cunoştea pe D. şi că, după întâlnire, C., tulburat de reacţia acestuia, i-a relatat că mai avusese şi anterior discuţii cu acesta şi s-a comportat în aceeaşi manieră reproşându-i "că îi datorează multe, întrucât şi cu sprijinul lui a realizat Parcul industrial U.". Aceleaşi împrejurări de fapt rezultă şi din declaraţia martorului C. care a precizat că D. îi reproşa constant că "datorită lui am ajuns să dezvolt afacerea cu parcul industrial".

Instanţa a apreciat că susţinerile martorului E. din cursul cercetării judecătoreşti sunt lipsite de o minimă credibilitate, împrejurare ce rezultă şi din faptul că acesta, pentru prima dată, evocă împrejurări noi, esenţiale, pe care nu şi le-a amintit nici în faţa judecătorului de la Tribunalul Prahova şi nici în faţa procurorului S. I. I. J. (deşi a fost audiat în detaliu aproximativ 2 ore), din motivarea pe care o oferă schimbării declaraţiilor sale, precum şi din modalitatea în care a revenit asupra aspectelor susţinute în cursul aceleiaşi declaraţii.

Astfel, dacă în faţa Tribunalului Prahova martorul a arătat că procurorul i-a sugerat, mai mult i-a impus ceea ce trebuie să declare, iar în cursul urmăririi penale a susţinut că nu s-a simţit confortabil în discuţia cu procurorul, că acesta ar fi avut o atitudine superioară iar discuţia a fost agresivă, nepermiţându-i să spună cum s-au petrecut lucrurile în realitate, ci afirma că ştie că existase o înţelegere între C. şi J. şi că îl va aresta pe C., în cursul cercetării judecătoreşti faptele sunt mult schimbate, iar martorul a precizat că a fost ameninţat că va fi arestat, că va face puşcărie şi că i s-au adresat injurii care nu pot fi reproduse.

Dacă în faţa procurorului S. I. I. J. martorul a susţinut că aspectele nereale pe care procurorul i le-ar fi impus să le menţioneze în declaraţie erau legate de neexecutarea lucrării de degajare a terenului, în cadrul cercetării judecătoreşti martorul a arătat că nici întâlnirea de la sediul O. nu este reală, fiindu-i sugerată de procuror. Ulterior, solicitându-i-se să relateze cine a construit tot scenariul privind această întâlnire, martorul a precizat că el a inventat întâlnirea, inclusiv replicile pe care i le-ar fi adresat D., iar în declaraţiile ulterioare le-a dezvoltat, pentru a fi mai credibil.

Motivarea pe care martorul o oferă pentru susţinerea aceleiaşi situaţii de fapt cu prilejul a şapte audieri, în faţa a trei procurori diferiţi şi a unui judecător, respectiv starea de teamă pe care i-a inspirat-o primul dintre aceştia, nu este nici aceasta credibilă şi este contrazisă chiar de martor în declaraţiile în care arată că în faţa procurorilor Z. şi Y. a spus adevărul. Martorul nu a fost capabil să ofere o altă justificare, decât această stare de temere care ar fi subzistat timp de mai mulţi ani, din 2014 până în 2020, neputând să indice concret de ce anume îi era frică, mai ales în contextul în care tot timpul a fost audiat în prezenţa apărătorilor inculpaţilor.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte declaraţia dată în faţa procurorului Z., rezultă că starea de temere a martorului a vizat doar o parte a declaraţiei. Aceasta întrucât martorului nu i-a mai fost teamă să susţină aspecte contrare celor consemnate în declaraţia dată în calitate de martor ameninţat, respectiv faptul că plata ambelor tranşe de bani s-a făcut la solicitarea lui C., martorul susţinând că ce-a de-a doua plată a fost făcută din eroare.

Aceeaşi concluzie rezultă şi în privinţa declaraţiei din data de 15.05.2017 dată în faţa procurorului Y ... Martorului i-a fost prezentată declaraţia dată sub identitatea "M ." şi acestuia nu i-a fost deloc teamă să susţină că unele dintre consemnări "nu corespund adevărului", sunt eronate, întrucât informaţiile le cunoştea din relatările lui C. Deşi, astfel cum rezultă din conţinutul declaraţiei, martorul a analizat fiecare frază din declaraţia dată în faţa procurorului A., nu a avut de făcut niciun fel de precizări în legătură cu paragraful în care descria întâlnirea de la sediul SC O. SRL la care "s-a prezentat J. însoţit de D., aceştia înmânându-i administratorului societăţii dl. C. un contract, o factură fiscală, devize de lucrări şi procesul-verbal de recepţie a lucrărilor pe care aceştia le-au înmânat lui C., care le-a semnat. Ştiu că C. a fost întrebat dacă lucrările au fost efectuate, iar în acel moment D. a intervenit într-o manieră trivială, spunând că nu contează şi să facă plata mai repede". De asemenea, acesta nu a avut de făcut precizări nici cu privire la susţinerea sa că "din dispoziţia lui C. a fost efectuată plata, conform facturii în două tranşe a câte 543.000 RON iar lucrările nu au fost efectuate nici până în prezent".

Totodată, Înalta Curte a reţinut că martorul E. a fost audiat de către procurorul Y. în cursul lunii mai 2017, într-o perioadă în care în spaţiul public era invadat de înregistrări privindu-l pe procurorul A. (apărute din februarie 2017), acesta era cercetat disciplinar, era suspendat din magistratură îşi dăduse demisia din magistratură. Contextul îi era aşadar total favorabil, martorul putând declara în mod liber adevărul cu privire la faptele despre care a fost întrebat.

De asemenea, nu rezultă care ar fi putut fi starea de temere a martorului E. cu ocazia audierii din faţa Tribunalului Prahova, în condiţiile în care şedinţa de judecată era publică, erau prezenţi apărătorii inculpaţilor, situaţia personală şi profesională a procurorului A. se degradase şi mai mult, fiind exclus din magistratură şi cercetat în diverse cauze penale. Aceeaşi stare de teamă nu l-a împiedicat însă pe martor să susţină faptul că declaraţia dată în calitate de martor ameninţat i-a fost sugerată de procuror.

Înalta Curte nu a acceptat explicaţiile martorului formulate cu ocazia audierii de către instanţa supremă şi nici varianta "scenariului vizitei lui J. şi D." construit de acesta şi menţinut timp de 6 ani, în perioada 2014-2019, în şapte declaraţii date în faţa unor organe judiciare diferite. Declaraţia martorului din faţa Înaltei Curţi este în mod vădit nereală, aceasta înscriindu-se în noua strategie de apărare a inculpatului C. din dosarul ce se afla la acel moment pe rolul instanţelor din Prahova.

Referitor la susţinerile martorului E. din declaraţiile date în perioada 2014-2019, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, singura diferenţă faţă de cele relatate în calitate de martor ameninţat, a vizat efectuarea întregii plăţi dintr-o eroare precum şi faptul că lucrarea de degajarea a suprafeţei de teren ar fi fost realizată (cu privire la care, anterior, s-a constatat că nu corespunde adevărului). Acestea sunt împrejurările cu privire la care s-a susţinut de către martor fie că ar fi fost influenţat de procuror, fie că i s-ar fi impus de aceasta să declare în mod neadevărat.

Înalta Curte a constatat că împrejurările evocate de martor ca fiind nereale şi sugerate de procurorul A. sunt exact acelea care au fost reţinute de Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia penală nr. 440 din 08.04.2022 pentru condamnarea lui C. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Prin hotărâre definitivă s-a stabilit fictivitatea contractului nr. x din 09.03.2012 încheiat între SC O. SRL şi SC P. SRL (factura x/10.03.2012 în valoare totală de 1.086.240 RON emisă de SC P. SRL, neavând la bază operaţiuni reale), precum şi că împrejurarea că C. nu a avut în vedere o prestaţie reală din partea SC P. SRL.

Înalta Curte a reţinut şi faptul că această constatare a instanţei nu se întemeiază pe declaraţii de martori, ci pe înscrisuri, Curtea de Apel Ploieşti evidenţiind neconcordanţele dintre apărările inculpatului C. şi susţinerile martorului SSS... "Ceea ce formează convingerea Curţii că inculpatul C. nu a avut în vedere o prestaţie reală din partea SC P. SRL,este faptul că a semnat un proces-verbal de recepţie finală a lucrării datat 10.04.2012, în care a pretins că împreună cu reprezentantul SC P. SRL a efectuat deplasarea în teren, în scopul verificării respectării prevederilor obiectului contractului din punct de vedere calitativ şi cantitativ, constatând că s-a efectuat decopertarea pământului în conformitate cu reglementările convenite între părţi şi s-a evacuat excedentul. Rubrica privind data efectuării deplasării în teren nu este completată. Din partea SC P. SRL procesul-verbal este semnat de către administratorul de drept TTT., deşi acest cetăţean sârb, potrivit adresei nr. x din 30.09.2013 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, figurează cu ieşirea din 23.06.2011, ca ultimă menţiune, de unde rezultă că în anul 2012 nu s-a aflat pe teritoriul României. Se observă că în contract se stabilise un termen de executare a lucrării de 3 luni, şi, cu toate acestea, lucrările au putut fi finalizate într-o lună" (Decizia penală nr. 440 din 08.04.2022, Curtea de Apel Ploieşti).

Concluzia ce rezultă din cele anterior prezentate este aceea că susţinerile martorului consemnate în declaraţia data în faţa procurorului A. nu erau nereale, ci reprezentau exact ceea ce cunoştea E., în calitatea sa de director economico-financiar în cadrul SC O. SRL, şi, totodată, că, necorespunzătoare adevărului sunt declaraţiile ulterioare ale martorului în care a susţinut faptul că acest contract a fost executat şi că nu a existat o înţelegere frauduloasă cu SC P. SRL De asemenea, Înalta Curte nu a reţinut că asupra martorului s-au făcut presiuni de către inculpatul A., susţinerile sale, care evoluează în timp de la simpla sugestie la ameninţare, fiind evident nesincere şi făcute în scopul de a justifica schimbarea poziţiei procesuale.

În ceea ce priveşte circumstanţele în care i-a fost acordată identitatea protejată, sunt relevante declaraţiile martorului CC., care, prezent la audierea martorului E., a arătat că, din câte îşi aminteşte, acesta era un angajat al lui C. şi "îl văzuse pe J. împreună cu D. în biroul lui C. şi a susţinut să nu fie băgat pentru că îi este teamă. A indicat persoana care îi insufla temerea dar nu mi-o amintesc".

Înalta Curte a constatat, aşadar, că acuzaţia adusă inculpatului A. nu se confirmă din punct de vedere probator, în cauză neexistând acţiuni ale acestuia de determinare, prin constrângere, a martorului E. de a da declaraţii nereale privindu-l pe J., după cum nu există vreo acţiune de ticluire de probe nereale.

6. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu denunţul martorului C.

La data de 08.05.2014, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a fost înregistrat denunţul suspectului C., care avea următorul conţinut:

"La începutul anului 2012, în cursul lunii ianuarie sau februarie s-au prezentat la sediul SC O. SRL numiţii J. şi D... Aceştia mi-au spus că au nevoie de bani pentru a finanţa campania electorală ce urma să aibă loc în cursul anului 2012 pentru alegerile locale. Faţă de cererea celor doi, le-am adus la cunoştinţă acestora că nu pot să iau niciun ban din fondurile firmei pentru că nu sunt singur asociat în companie, iar asociatul belgian nu ar fi de acord. În aceste condiţii, J. şi D. mi-au reproşat faptul că de când sunt asociat şi administrator în firma O. nu le-am dat nici o lucrare.

În aceste condiţii D. în prezenţa lui J. a solicitat să-i dau măcar o lucrare. Le-am spus acestora că urmează să mă gândesc la o soluţie şi pentru că am întârziat cu răspunsul, la câteva zile s-a prezentat la sediul societăţii numitul J. care m-a rugat să accept propunerea lor deoarece au nevoie urgentă de bani pentru finanţarea campaniei electorale arătând că D. va găsi soluţii pentru executarea lucrărilor. În acest context i-am spus lui J. că singura modalitate de a-i putea ajuta este să încheiem un contract având ca obiect amenajarea unei suprafeţe de teren, fostă groapă de împrumut (balast şi pietriş), pentru edificarea unei construcţii.

În aceste condiţii am făcut o estimare a valorii lucrărilor şi am ajuns la concluzia că lucrările de amenajare nu pot depăşi valoarea de 170.000 - 180.000 de euro + TVA. Această estimare i-am comunicat-o lui J. după care la o zi sau două, la sediul societăţii s-a prezentat D. cu un contract cu sume deja completate, respectiv era consemnată contravaloarea lucrărilor şi contractul de execuţie în valoare de 1.086.240 ron inclusiv TVA. Precizez faptul că acest contract avea anexate devizele de lucrări, situaţii de lucrări, inclusiv factura reprezentând contravaloarea contractului.

Arăt faptul că am semnat contractul de execuţie lucrări nr. x din data de 09.03.2012, între O. şi SC P. reprezentat de TTT., inclusiv factura nr. x din 10.03.2013. La data semnării contractului şi a facturii lucrările nu începuseră a fi executate şi nu au fost executate vreodată. De asemenea fac precizarea că nu l-am cunoscut niciodată pe reprezentantul P., TTT... Anexez la prezentul denunţ contractul de executare lucrări, centralizatorul situaţiei de lucrări, lista consumurilor şi factura, precum şi devizul ofertă, precum şi procesul-verbal.

Urmare a acestui contract, la data de 10.04.2012, respectiv 11.04.2012, am virat în contul bancar a lui P. câte 543.120 ron deoarece competenţa mea de plată pe zi, în calitate de administrator era de maximum 150.000 euro echivalent în RON. Menţionez că am avut reprezentarea celor doi că D. va executa lucrările având încredere în cuvântul lui J.

Cu aproximativ o lună înainte de organizarea alegerilor locale care au avut loc în luna iunie 2012, la sediul administrativ s-a prezentat J. şi m-a rugat să-i pun la dispoziţie un spaţiu de depozitare, unde să ambaleze produse destinate campaniei electorale. Am fost de acord să folosească OO., deoarece era în stadiu de construcţie, fără utilităţi, cu condiţia să nu o deterioreze şi să mi-o predea în aceeaşi stare în care am găsit-o, în condiţiile în care am făcut un gest gratuit, fără să cer amănunte şi fără să mă implic în vreun fel. Hala a fost folosită câteva zile, ulterior am fost informat de unul dintre angajaţi că au lăsat foarte multă mizerie respectiv cartoane, plastic şi alte deşeuri. În aceste condiţii l-am sunat pe J. şi i-am spus să nu mai intre, i-am interzis accesul în incinta parcului .".

Acuzaţia adusă inculpatului A. constă în obţinerea, prin constrângere psihică, promisiuni şi prin conduita sa cu efect vădit intimidant, a acestui denunţ mincinos cu privire la participarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a lui J. S-a susţinut prin rechizitoriu că momentul iniţial care a declanşat o stare de temere, în plan subiectiv, a fost cel al efectuării percheziţiei la domiciliul părinţilor martorului şi la sediul SC O. SRL, şi a fost determinat de modul în care inculpatul s-a comportat în raporturile cu persoana percheziţionată.

S-a arătat că presiunea exercitată asupra lui C. a continuat în momentul în care a fost chemat să formuleze denunţul, moment care, din punct de vedere procedural, respectiv data de 08.05.2014, era ulterior celui la care s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de aceeaşi persoană, în calitate de suspect, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, respectiv data de 03.04.2014. Pentru a-l determina pe C. să consemneze denunţul olograf din data de 08.05.2014, inculpatul A. a omis să-i aducă la cunoştinţă calitatea de suspect.

Reţinându-se declaraţia martorului C., s-a arătat că la momentul la care s-a consemnat denunţul, discuţia s-a purtat într-un cadru lipsit de rigorile normelor procedurale pe fondul ameninţărilor proferate de inculpatul A. şi în prezenţa unor mijloace evidente de constrângere, respectiv pistolul şi cătuşele pe care procurorul de caz le avea pe masă.

Toate aceste manopere frauduloase au fost de natură a facilita un cadru în afara normelor procesuale şi a deontologiei profesiei de magistrat procuror, cu scopul de a determina o persoană asupra căreia s-au exercitat evidente presiuni fizice şi psihice să formuleze un denunţ nereal despre J., persoană cu privire la care procurorul de caz avea cunoştinţă că nu participase la săvârşirea vreunei fapte penale şi în legătură cu care a urmărit, cu intenţie directă, să o învinovăţească de fapte penale. În contextul concret, inculpatul A. l-a determinat pe C., să formuleze un denunţ mincinos pe baza căruia să efectueze investigaţii, deşi avea cunoştinţă despre faptul că aceste investigaţii sunt despre o faptă prevăzută de legea penală, dar care a fost atribuită pe nedrept unei persoane nevinovate.

Mai mult, persoana căreia, pe nedrept, i se atribuia participarea la săvârşirea unei fapte penale avea, la acel moment, respectiv anul 2014, calitatea de deputat în Parlamentul României şi, prin urmare, competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul fiind obligat să îşi decline competenţa şi nu să efectueze alte acte de urmărire penală, astfel cum a procedat.

Sub aspect probator, rechizitoriul se întemeiază pe declaraţiile martorilor C. şi LL., concluzionându-se că inculpatul A. a săvârşit atât acte de constrângere morală, cât şi alte acte intimidante faţă de C., în mod direct, dar şi în mod indirect prin intermediul apărătorului ales, avocat LL., în sensul că a proferat ameninţări cu referire directă la starea de libertate, în scopul obţinerii de declaraţii mincinoase de natură a o incrimina pe persoana vătămată J. De asemenea, actul de sesizare se întemeiază pe o serie de înscrisuri încuviinţate părţii civile J., prin care, pe de o parte s-a susţinut că în prima parte a anului 2012 aceasta nu a fost în ţară, şi, pe de altă parte, că lucrarea de decopertare teren, despre care procurorul A. susţinea că nu ar fi fost efectuată, a fost realizată în cursul anului 2012.

După cum rezultă din formularea acuzaţiei penale, parchetul a considerat că denunţul formulat de C. are caracter nereal doar în ceea ce priveşte implicarea într-o faptă prevăzută de legea penală a unei persoane nevinovate, respectiv a lui J... Toate celelalte împrejurări de fapt referitoare la încheierea contractului între SC P. SRL, prin D., şi SC O. S. R. L, prin C., nu au fost apreciate necorespunzătoare adevărului, D. neavând calitatea de persoană vătămată (subiect pasiv adiacent) în ceea ce priveşte infracţiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, fapta a fost încadrată juridic într-o pluralitate de infracţiuni comise în concurs formal, respectiv cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen., influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. şi, în acelaşi timp, ca act material al participaţiei improprii, în modalitatea instigării, la inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 268 alin. (2) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea de şedinţă din 30 iunie 2021, Înalta Curte a dispus schimbarea încadrării juridice în participaţie improprie în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea faptei în dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, acuzaţia nu vizează faptele inculpatului în legătură cu dosarul penal în care era cercetat martorul C., şi, pe de altă parte, împrejurarea că denunţul la care se susţine că ar fi fost constrâns de către inculpat nu constituie o declaraţie sau un mijloc de probă, ci act de sesizare a organelor judiciare. Pentru aceste din urmă motive, fapta nu poate fi încadrată nici în dispoziţiile art. 272 alin. (1) sau 2 C. pen. Totodată, acuzaţia nu se circumscrie nici variantei alternative a elementului material constând în constrângerea persoanei să nu sesizeze organele de urmărire penală, întrucât are în vedere ipoteza contrară (sesizarea organelor de urmărire penală) şi care are o incriminare distinctă, în art. 268 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte a reţinut, aşadar, că fapta descrisă de rechizitoriu în sarcina inculpatului A. constând în obţinerea, prin constrângere, de la martorul C. a unui denunţ mincinos cu privire la participarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a unei persoane despre care cunoştea că este nevinovată se circumscrie în drept doar participaţiei improprii în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen.

Totodată, s-a constatat că prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei faţă de C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare cu motivarea că faptele au fost săvârşite ca urmare a constrângerii morale exercitate pe parcursul derulării urmăririi penale în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Ceea ce se impune a fi analizat în legătură cu această acuzaţie este săvârşirea de către autor a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, aceasta fiind o condiţie de bază a existenţei participaţiei penale.

Ca atare, în primul rând Înalta Curte a trebuit să stabilească dacă faptele menţionate în denunţul formulat de către C. cu privire la implicarea lui J. sunt sau nu reale. Constrângerea nu constituie un element material al laturii obiective a infracţiunii, ci a fost reţinută ca o cauză de neimputabilitate în favoarea martorului C., reprezentând, totodată, potrivit rechizitoriului, modalitatea prin care s-ar fi realizat instigarea de către inculpatul A.

S-a constatat însă, că în actul de sesizare accentul este pus pe demonstrarea acţiunilor de constrângere la care ar fi fost supus martorul C., caracterul nereal al denunţului fiind reţinut doar pe baza susţinerilor sale, în sensul că declaraţiile nu corespund adevărului, şi pe o serie de înscrisuri prin care partea civilă J. a încercat să demonstreze că nu s-a aflat în ţară într-o anumită perioadă de la începutul anului 2012 şi că lucrarea ar fi fost executată.

După cum s-a menţionat şi anterior, împrejurarea că prin Decizia penală nr. 440 din 08.04.2022 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului J. sub aspectul instigării la infracţiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 47 C. pen. actual rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de spălare a banilor, prev. de art. 47 C. pen. actual rap. la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 nu conduce automat la concluzia că faptele denunţate de C. nu sunt reale.

Soluţia a fost consecinţa înlăturării unor probe cu privire la care instanţa a constatat că există indicii privind încălcarea de către procurorul anchetator a principiului loialităţii în administrarea probelor la debutul urmăririi penale, iar aceste din urmă fapte fac obiectul acuzaţiilor din prezenta cauză. Se impune, totodată, şi precizarea că, în acelaşi timp, au fost înlăturate şi apărările formulate de inculpatul J. prin care tindea să dovedească imposibilitatea fizică a acestuia de a participa, împreună cu inculpatul D., la întâlnirile cu inculpatul C. de la sediul O. SRL menţionate în rechizitoriu, Curtea de Apel Ploieşti arătând că probele administrate nu acoperă întregul interval în care se reţine în rechizitoriu că aceste întâlniri ar fi putut avea loc. În ceea ce priveşte planşele foto, Curtea a reţinut că nu rezultă cu certitudine din acestea, care era situaţia în luna martie 2012, neputându-se exclude, doar pe baza acestor fotografii, posibilitatea ca această cantitate de pământ să fi fost îndepărtată până la acel moment sau ulterior.

Similar celorlalţi martori, Înalta Curte a apreciat că se impune o analiză a evoluţiei poziţiei procesuale a lui C. atât în cauza în care a avut calitatea de inculpat, cât şi în prezenta cauză, pentru a verifica în ce măsură poziţia sa ulterioară denunţului corespunde realităţii sau se înscrie în strategia de apărare construită alături de ceilalţi inculpaţi din dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Prahova. Această analiză presupune o examinare a tuturor apărărilor formulate de C. şi nu numai a afirmaţiilor sale legate de implicarea/neimplicarea lui J. în încheierea contractului dintre cele două societăţi.

Declaraţiile date în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, devenit ulterior nr. 427/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în care C. a avut calitatea de inculpat

După comunicarea calităţii procesuale de suspect, C. nu a dorit să dea declaraţii, arătând că îşi rezervă acest drept după consultarea dosarului de urmărire penală (proces-verbal din 20 noiembrie 2014, fila x, d. u. p. nr. x/2014).

Acesta a fost audiat în calitate de suspect la data de 14 ianuarie 2015, audierea realizându-se de către ofiţerul de poliţie judiciară, martorul UUU., în prezenţa apărătorilor săi aleşi OOO. şi VVV., iar C. a reluat, în esenţă, aceleaşi aspecte ca cele consemnate în denunţul formulat la data de 08.05.2014: ... "în anul 2012, înainte de campania electorală, a venit la mine D. însoţit de J., cu care aveam o relaţie de amiciţie şi de vecinătate, iar din câte îmi amintesc D. m-a întrebat dacă sponsorizez campania electorală a S., D. spunând că este membru de conducere a organizaţiei S. din jud. Prahova. Din câte cunosc şi J. este membru al S... Eu am refuzat să sponsorizez campania electorală a S. deoarece nu aveam nici un interes politic sau de altă natură faţă de mediul politic, iar mai mult partenerul belgian cu care sunt asociat la această societate nu agreează implicarea societăţii în activităţi politice care să conducă la discreditarea de orice natură a societăţii. Deoarece am refuzat să sponsorizez S. D. mi-a cerut să-i dau o lucrare cât de mică pentru a face rost de lichidităţi pentru campania electorală, iar în acest sens prietenul meu J. m-a rugat să îi dau o lucrare, garantându-mi moral că D. va executa lucrarea respectivă".

Singura diferenţă esenţială faţă de aspectele relatate în denunţ a fost susţinerea că, după plata avansului, cea de-a doua tranşă de bani a fost achitată a doua zi dintr-o eroare a directorului economic E., despre care a luat cunoştinţă în momentul în care a dorit rezilierea contractului, întrucât reprezentanţii SC P. SRL au adus pe teren utilaje improprii, vechi, iar operatorii acestor utilaje erau sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu aveau minimul de echipament necesar desfăşurării activităţii pe şantier. C. a oferit şi unele informaţii suplimentare celor din denunţ, respectiv că "nu am acţionat în instanţă SC P. SRL deoarece primisem asigurări de mai multe ori de la J. că va rezolva problema, iar lucrarea a fost executată cu o altă societate pentru că era urgentă. Mai mult decât atât, arăt că nu am vrut să creez tensiuni între SC O. SRL şi J. care este fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova şi deputat în Parlamentul României". De asemenea, acesta a relatat despre rugămintea ce i-a fost adresată de J. de a-i pune la dispoziţie un spaţiu de depozitare materiale promoţionale, că a aflat de la F. că, în zilele următoare au venit mai mulţi tineri care au făcut nişte pungi cu materiale promoţionale şi că a fost informat că aceştia au lăsat foarte multă mizerie după ce au plecat.

La data de 21.12.2015, suspectul C. a fost audiat de către procurorul Z., în declaraţia dată în prezenţa aceloraşi doi apărători aleşi, menţionând următoarele:

"persoanele care m-au vizitat (la sediul societăţii) au fost D. şi J... Pe J. îl cunoşteam de peste 10 ani, eram în raporturi de amiciţie şi vecini. Pe D. îl ştiam doar din vedere şi nu am avut niciodată vreo relaţie comercială sau orice altă relaţie cu el. Îl ştiam pe acesta din totdeauna ca pe un interlop în zonă, nu am luat niciodată bani cu camătă sau altceva de la acesta însă pot spune că am în continuare o anumită temere motivat de pildă de împrejurarea că, cu ceva vreme în urmă, cu cca 7-8 luni în urmă, m-am aflat absolut întâmplător în contextul unei invitaţii la o zi de naştere, iar el se afla la o masă lângă noi cu câteva persoane şi a avut un gest obscen, în sensul că a încercat să mă scuipe" "inculpatul D. mi-a adus documentele necesare încheierii contractului într-o scurtă perioadă de la data încheierii, timp în care m-a sunat continuu pe telefonul mobil, nu mai ştiu dacă i l-am furnizat eu sau altcineva, presându-mă să semnez actele şi ulterior să îi plătesc contractul. Declar că nu aş fi semnat contractul cu SC P. SRL dacă la întâlnirea respectivă nu ar fi participat şi J., acesta din urmă fiind cel care mi-a spus că mă roagă să-i dau o lucrare simplă ca să scape de gura lui ... Din auzite D. participa la campaniile electorale ale S. Prahova, auzind şi eu la vremea respectivă despre întâmplări în care D. a agresat politicieni aflaţi în opoziţie cu familia ... sau cu altele" "Doresc să mai arăt că la stăruinţele inc. J. eu chiar am dorit să-i ofer o lucrare simplă, de genul ridicat şi cărat pământ ...".

Ca atare, rezultă că până la acest moment procesual C. a susţinut constant, în faţa a doi anchetatori diferiţi (poliţistul judiciar şi procurorul) o situaţie de fapt similară celei relatate în denunţ şi care viza implicarea directă a lui J. în încheierea contractului între O. SRL şi SC P. SRL, sumele de bani obţinute din acest contract fiind necesare în campania electorală din anul 2012. Diferenţele faţă de denunţ se referă la apărările pe care suspectul şi le-a formulat respectiv, faptul că a acţionat cu credinţa că acest contract va fi executat de către SC P. SRL şi, pe de altă parte, faptul că dintr-o eroare a martorului E., plata avansului de 50% s-a făcut de două ori, în zile consecutive.

După declinarea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ascultat în calitate de inculpat la data de 27 martie 2017, a arătat următoarele:

"cu circa 3 săptămâni înainte de semnarea contractului, am fost sunat de J. pe care îl cunoşteam anterior care mi-a spus că vrea să-mi facă o vizită, lucru cu care am fost de acord şi i-am spus că-l aştept la birou. În aceeaşi zi, numitul J. s-a prezentat la sediul SC R. SRL din RRR ., împreună cu D... Cu această ocazie, numitul J. mi-a solicitat în mod insistent să-i încredinţez numitului D. lucrări de construcţii ale parcului, motivând faptul că nu mai scapă de el şi insistă să-i dau lucrări ştiind că în cadrul parcului O. se efectuau lucrări de amploare. Ştiam că numitul J. şi D. sunt prieteni şi se afişau împreună în oraş sau la anumite evenimente. I-am spus că nu pot să iau o decizie decât după ce mă consult cu partenerul belgian BBB., deoarece toate deciziile de achiziţie erau validate împreună cu acesta, întrucât reprezenta acţionarul majoritar din Belgia. După ce am stat de vorbă cu BBB. şi i-am spus că nu am încredere în D., propunându-i să-i încredinţăm acestuia o lucrare simplă, respectiv mutarea unei cantităţi de pământ de pe amplasamentul parcului care a rezultat din decopertarea unei suprafeţe de teren. Cu această ocazie i-am spus lui BBB. că numitul D. a venit împreună cu J., iar acesta mi-a spus că dacă consider că poate efectua lucrarea să i-o atribui. Precizez că în discuţia iniţială J. nu mi-a solicitat fonduri pentru campania electorală, acest aspect fiind consemnat de mine cu ocazia denunţului formulat la 08.05.2014 la solicitarea expresă a organului de urmărire penală. De asemenea, precizez că anterior D. mi-a reproşat că nu finanţez campania electorală şi nu atribui lucrări firmei administrate de acesta, inclusiv mi-a reproşat că datorită lui se construieşte O., deşi ştiam că nu este adevărat, aceste reproşuri fiind acţiuni de intimidare.

După această discuţie am luat legătura cu J. şi i-am spus că singura lucrare pe care i-o pot atribui lui D. este lucrarea sus-menţionată".

După cum se constată, în raport cu declaraţiile anterioare, este menţinută implicarea directă a lui J. în încheierea contractului, însă nu acesta este cel care a solicitat fonduri pentru campania electorală, ci D. "la discuţia iniţială J. nu mi-a solicitat fonduri pentru campania electorală, acest aspect fiind consemnat de mine cu ocazia denunţului formulat la data de 08.05.2014 la solicitarea expresă a organului de urmărire penală ."

Ulterior, la data de 5 mai 2017, în prezenţa aceloraşi apărători, inculpatul C. a arătat că "am formulat denunţul la insistenţele procurorului A. în care am consemnat aspecte nereale cu privire la implicarea inc. J. în prezenta cauză". Cu ocazia aceleiaşi declaraţii, C. a arătat că îi cunoaşte pe fraţii ..., fiind vecin cu aceştia în perioada 2000-2007 şi "mergeam în acea perioadă pe la aceştia în calitate de vecin/invitat la diferite evenimente la care au fost prezenţi şi numiţii WWW. zis XXX ., YYY. zis ZZZ., însă numele lui SSS. nu îmi spune nimic .".

Se constată că inculpatul nu oferă nici un fel de informaţii suplimentare referitor la "aspectele nereale cu privire la implicarea inc. J." şi nici nu îl cunoaşte pe SSS., numele nespunându-i nimic, deşi acesta din urmă va deveni, în cursul judecaţii, pionul central al întregii afaceri dintre SC O. SRL şi SC P. SRL.

Inculpatul C. şi-a dat acordul pentru a fi testat la poligraf, iar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 08.05.2017 s-a constatat că la întrebările relevante ale cauzei: Este adevărat că la începutul anului 2012 J. ţi-a cerut bani pentru campania electorală? Răspuns -NU; Tu la începutul anului 2012 i-ai dat bani lui J. dispunând plăţi în contul P.? Răspuns - NU; Tu minţi când declari că J. nu ţi-a solicitat bani pentru campania electorală din 2012? Răspuns - NU, răspunsurile numitului C. au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

După trimiterea sa în judecată, în cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate de Tribunalul Prahova, audiat la data de 09.07.2020, C. a prezentat o cu totul altă situaţie de fapt, de această dată, de natură să îl excludă inclusiv pe inculpatul D.

"În toamna - iarna anului 2011 am mers în vizită la AAAA., fostul meu vecin de la ..., unde am locuit 8 ani, invitat la ziua copilului, unde au fost aproape toţi vecinii din cartier, cu care avea o relaţie de prietenie. La discuţii libere cu acea ocazie la un moment dat am deschis subiectul referitor la cum funcţionează Parcul - generalităţi. (...) La acea întâlnire a participat şi naşul copiilor lui ..., YYY ., moment în care a intervenit şi mi-a spus:

"ştiu pe cineva care poate să îţi facă la superpreţuri, dacă vrei te pun în contact cu el". (...)

Undeva, în a doua parte a lui februarie 2012 am fost contactat de către reprezentantul XX ., care mi-a spus că urmează să aibă o delegaţie din USA şi vrea să le prezinte şi noua locaţie a fabricii XX ., spunându-mi că e imperios necesar ca terenul să fie plat şi curat, eliberat complet, în momentul în care vine cu delegaţia, ca să nu existe potenţiale discuţii.

La vremea respectivă am cerut la colegii de la tehnic ce preţuri au în piaţă, acestea erau undeva între 1,3 şi 1,5 euro/mc şi dintr-o prostie majoră am pus mâna pe telefon şi am sunat pe "ZZZ." (YYY .), întrebându-l dacă tipul respectiv poate să facă cu un euro sau nu. El mi-a spus că îl sună şi revine. După aprox. 10-15 min ., YYY. m-a sunat şi mi-a spus că acea persoană este de acord să realizeze lucrarea la preţul de un euro +TVA, sfatul lui fiind:

"ai grijă cu banii, ţine-l din ambreiaj, că îi papă repede". Mi-a trimis la vremea respectivă numărul de telefon sau emailul, pe care l-am dat fetelor de la secretariatul comercial, ca să ia legătura cu persoana respectivă şi să pregătească un contract. Fetele au trimis pe email contractul, după care după 2-3 zile l-am avut la mapă, l-am semnat şi l-am dat înapoi pentru a-1 trimite pentru o altă semnătură, la tehnic, la implementare.

După această perioadă, la câteva zile, au venit şi s-au apucat de lucru. După max. 10 zile - o săptămână, directorul F. a venit la mine şi mi-a spus că această societate e un dezastru, pentru că lucrează numai cu beţivi, utilaje vechi şi indiferent cât de ieftin ar fi, nu o să terminăm în câteva luni. Imediat l-am sunat pe YYY ., spunându-i că m-a băgat într-o mare belea. Acesta mi-a răspuns:

"nu vă iau de suflet, te-am atenţionat să ai grijă cu el". Eu i-am spus:

"te-am întrebat dacă e o societate care e capabilă să facă aceasta lucrare sau nu, iar tu mi-ai spus doar că trebuie să am grijă cu banii". Aici era vorba în principal de seriozitate, pentru că trebuia să vină delegaţia şi noi nu eram gata nici pe jumătate. Atunci, împreună cu F., directorul tehnic al societăţii, am luat decizia să ne oprim cu ei, să îi dam afară din şantier, pentru că s-a epuizat orice formă de constrângere sau convingere ca această lucrare să fie finalizată".

Inculpatul a menţinut apărarea în sensul că martorul E. ar fi făcut plata avansului de două ori, dintr-o eroare, şi, totodată, a susţinut că J. a fost prezent la petrecerea la care YYY. i-ar fi comunicat că ar cunoaşte o persoană care poate efectua lucrări la "superpreţuri".

Înalta Curte a constatat că, prin Decizia penală nr. 440/08.04.2022, Curtea de Apel Ploieşti, dispunând condamnarea inculpatului C. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, a reţinut următoarele:

- probatoriul administrat nu poate fundamenta concluzia că echipa care s-ar fi prezentat pentru efectuarea lucrării şi ar fi fost dată afară ar fi aparţinut SC P. SRL;

- inculpatul nu a oferit nicio explicaţie cu privire la semnarea procesului-verbal de recepţie finală a lucrării datat 10.04.2012, în care a pretins că împreună cu reprezentantul SC P. SRL a efectuat deplasarea în teren, în scopul verificării respectării prevederilor obiectului contractului din punct de vedere calitativ şi cantitativ, constatând că s-a efectuat decopertarea;

- la momentul încheierii contractului inculpatul nu a avut în vedere o prestaţie reală din partea SC P. SRL.

Declaraţiile martorului C. din prezenta cauză

C. a fost audiat în calitatea de martor de către S. I. I. J., la data de 25 noiembrie 2019, când a susţinut, următoarele:

"Denunţul este în parte real, în parte reprezenta o poveste acceptată tacit de mine şi de domnul procuror. Nuanţa a ceea ce am scris avea o singură ţintă, să semene a denunţ. S-a insistat din partea domnului procuror foarte mult să precizez că, J. a vrut să îi dau această lucrare, iar eu încercam să îi explic că nu este cazul deoarece suntem vecini şi nu mă poate obliga sau forţa astfel încât să îi dau această lucrare. Îmi spunea:

"o luăm de la capăt. Tu nu ai înţeles ce am eu nevoie?", spunându-mi că are nevoie de un denunţ ca să poată să îl aresteze pe J... I-am spus domnului procuror că dacă doreşte să ştie detaliile reale mă poate confrunta cu D., care era pe holurile parchetului, afară. În acel moment s-a exprimat:

"ghinion de neşansă pentru tine că D. e prietenul meu" (...).

Revenind la momentul formulării denunţului, precizez că în momentul în care domnul procuror mi-a spus că D. este prietenul lui, mi-am dat seama că este inutil să mai continui orice discuţie. (...) Referitor la acea lucrare despre care domnul procuror A. susţinea că nu a fost efectuată, că a fost fictivă, declar că este vorba despre o lucrare de decopertare a unei suprafeţe de teren din parcul industrial al SC O... Pe acea suprafaţă de teren se depozitase o cantitate de pământ vegetal de aproximativ 200.000 metri cubi, rezultată din o lucrare de decopertă a proiectului BBBB... Era o distanţă mică, de aproximativ 200 de metri între locul unde se executase lucrarea de decopertă a proiectului BBBB. şi locul unde se depozitase pământul, unde este astăzi fabrica CCCC., fabrica de rulmenţi. Dacă se intră pe DDDD. se văd toate aceste lucruri în succesiunea lor în ani, adică momentul când s-a decopertat, unde s-a decopertat şi unde s-a depozitat, începerea construcţiilor, finalizarea lor. Referitor la această lucrare, eu am fost citat şi am dat declaraţii conform cu realitatea şi în faţa procurorului de la P. Î. C. C. J., a fost o declaraţie reală şi atunci am aflat că sunt suspect. Am fost apoi chemat la P. C. A. Ploieşti, la domnul procuror Y ., căruia i-am relatat modul de anchetă al domnului procuror A., dar dumnealui nu a consemnat, cumva precizând că nu vrea să îşi complice viaţa cu lucruri care nu îl privesc. (...) De fapt, întreaga audiere de la domnul procuror A. s-a derulat într-o manieră golănească, care nu avea nimic în comun cu vreo procedură şi fiind prima mea audiere la parchet, de-abia ulterior, în prezenţa domnului procuror Z. am înţeles că o audiere poate să decurgă şi altfel".

Înalta Curte a constatat că declaraţia dată de C. în faţa procurorului S. I. I. J. care a efectuat urmărirea penală în prezenta cauză este anterioară audierii sale de către Tribunalul Prahova, dar total diferită de aceasta din urmă. Accentul este pus de martor pe faptul că lucrarea a fost efectuată, martorul arătând că a solicitat confruntarea cu D., iar când a aflat că acesta este "prietenul" procurorului şi-a dat seama că orice discuţie este inutilă. Totodată, s-a constatat că martorul a susţinut că a dat o declaraţie conformă cu realitatea atunci când a fost audiat la P. I. C. C. J. în calitate de suspect.

În faţa Înaltei Curţi, sub aspectul situaţiei de fapt consemnate în denunţ, martorul C. a fost ascultat după soluţionarea definitivă a cauzei în care a avut calitatea de inculpat. Acesta a susţinut aceeaşi variantă ca cea prezentată în faţa Tribunalului Prahova, încercând însă să ofere diverse explicaţii în raport cu împrejurările reţinute prin decizia de condamnare a sa, contrazicându-se de la o idee la alta.

Astfel, martorul a arătat că "la un moment dat a venit din partea lui YYY ., zis "ZZZ.", un anume SSS., care mi-a adus contractul, factura şi documentele", în condiţiile în care Curtea de Apel Ploieşti constatase contradicţii evidente între declaraţiile inculpatului (care nu a făcut nicio referire la SSS.) şi ale martorului SSS. care "menţionează interacţiuni nemijlocite cu inculpatul C.". La întrebările Înalte Curţi, martorul C. a susţinut că "nu am amintit în faţa instanţei de fond în dosarul în care am fost condamnat despre aducerea contractului de către SSS., întrucât am fost avertizat foarte clar de către A., în timpul anchetei, că nu YYY ., zis "ZZZ.", este ţapul ispăşitor, ci alţii sunt" imediat însă acesta a revenit, arătând că, de fapt, "eu nu m-am întâlnit cu acest SSS. faţă în faţă niciodată, nu am negociat contractul, această discuţie a avut loc cu YYY ., zis "ZZZ.". Revin şi arăt că nu ştiu dacă actele le-a adus SSS. în persoană sau o altă persoană din cadrul P. SRL Eu semnam mii de documente, astfel că nu ştiu cine le-a adus. După ce mi s-a citit declaraţia dată în faţa Tribunalului Prahova, în care arătam că documentele au venit pe mail, arăt că nu îmi amintesc dacă le-am primit pe mail sau mi le-a adus cineva, cert este că le-am avut la mapă. Am semnat contractul şi factura".

Martorul a mai precizat că nu a semnat procesul-verbal de recepţie finală a lucrării "şi nu ştiu cine l-a semnat, dar pot spune că D. s-a lăudat că dl. procuror A., în urma discuţiei cu el, a zis "lasă că îi demonstrez eu că a terminat doar pe hârtie lucrările ." Nu am fost cu absolut nici o persoană pe teren. Nu ştiu cine a semnat proces-verbal, dar bănuiesc că a fost făcut de A., aşa cum a făcut multe alte documente. Toate documentele societăţii SC O. SRL au fost ridicate în timpul percheziţiei, iar eu nu am mai avut nici un document de la societate după percheziţie. Nu îmi explic cum SC O. SRL a pus la dispoziţia parchetului aceste documente în original, iar acest lucru l-am menţionat şi cu ocazia audierii de către instanţa de fond. Cu siguranţă în timpul audierilor în faţa Tribunalului Prahova am menţionat acest lucru. (...)

Prezentându-mi-se actele comunicate de SC O. SRL Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a adresei formulate de această instituţie la data de 15.09.2015 arăt că aparent semnătura de pe proces-verbal de recepţie finală a lucrării îmi aparţine, semănând cu semnătura executată de mine. Mi s-a prezentat şi lista cu cantităţile de lucrări de la dosar de urmărire penală şi arăt că aparent semnătura de la rubrica "beneficiar" îmi aparţine, semănând cu semnătura mea. De asemenea, şi semnătura de pe factura de la fila x din acelaşi dosar. (...)

În urma declaraţiei mele de la Tribunalul Prahova, în care am arătat că nu am semnat acest proces-verbal, în urma şedinţei, jos, în faţa Tribunalului, l-am auzit pe D. spunând că, printre altele, "inclusiv procesul-verbal este făcut de el", referindu-se evident la A.".

Fiind întrebat de ce nu a contestat în cursul judecăţii faptul că semnătura de pe respectivele înscrisuri nu îi aparţine, martorul a susţinut că apărătorul său ales, EEEE., "a fost extrem de superficial, spunând că nu există nicio bază legală de a fi condamnat şi că lucrurile sunt foarte clare şi nu am de ce să îmi fac griji, pentru că voi fi achitat. Nu s-a solicitat efectuarea unei expertize în privinţa semnăturii de pe procesul-verbal de recepţie finală a lucrării, întrucât nu a considerat necesar (...)".

C. nu a putut oferi o explicaţie rezonabilă referitoare la motivele pentru care nu a întreprins nici un demers pentru recuperarea sumei de bani de peste 200.000 euro şi a acceptat să ofere acest "cadou" numitului SSS. sau SC P. SRL.

Înalta Curte a reţinut, aşadar, că ulterior denunţului, evoluţia poziţiei procesuale a lui C. (audiat în calitate de suspect, inculpat şi martor), a fost următoarea:

- iniţial, prezentarea unei situaţii de fapt care să excludă doar vinovăţia sa (solicitarea de bani pentru campania electorală de către J. şi D., înţelegerea privind efectuarea unei lucrări de degajare a unei suprafeţe de teren, încrederea sa că aceasta va fi efectuată, plata din eroare a celei de-a doua tranşă, efectuarea lucrării de o altă societate);

- ulterior, imediat după apariţia în spaţiul public a unor înregistrări privindu-l pe procurorul A., încetarea calităţii de procuror D. N. A. şi suspendarea sa din magistratură, excluderea discuţiilor cu J. privind finanţarea campaniei electorale, acesta solicitându-i doar să îi dea o lucrare lui D.;

- în final, prezentarea unei situaţii de fapt care să excludă vinovăţia inculpaţilor J. şi D. - încheierea contractului cu SSS. (cercetarea judecătorească în dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Prahova şi în prezenta cauză).

Înalta Curte, analizând coroborat probatoriul administrat în cauză, a constatat că niciuna dintre cele trei variante, anterior expuse, prin care s-a încercat revenirea asupra aspectelor relatate în denunţ, nu corespunde adevărului.

În primul rând, astfel cum s-a arătat în cazul martorului E., apărarea potrivit căreia plata avansului s-a făcut de două ori, dintr-o eroare, nu poate fi primită. O asemenea eroare invocată de C. şi susţinută de martorul E. este exclusă, din extrasul de cont de la PPP., rezultând că între cele două plăţi interbancare din datele de 10.04.2012 (ordin de plată nr. x) şi 11.04.2012 (ordin de plată nr. x), societatea a efectuat doar două alte plăţi în valoare de 15.000 RON către O. (10.04.2012) şi de 2.879 RON către QQQ. (11.04.2012). Plăţile au fost ordonate electronic de martorul E. prin intermediul aplicaţiei de Internet banking, astfel că nu era necesar ca acesta să îşi verifice agenda, ci istoricul tranzacţiilor, chiar dacă plata nu fusese încă procesată. În mod evident, directorul financiar al societăţii, martorul E., nu avea cum să uite că în ziua anterioară‚ ordonase şi autorizase o plată similară de 543.120 RON, ceea ce reprezenta peste 100.000 euro, în condiţiile în care nu făcea plăţi de o asemenea valoare în mod constant, de altfel fiind singurele de asemenea nivel din respectiva perioadă, împrejurare ce rezultă din examinarea extraselor de cont aferente lunii aprilie 2012. Din istoricul tranzacţiilor, rezultă că SC O. SRL efectua zilnic maxim una - două plăţi, de regulă sume mici, iar principalele operaţiuni vizau constituirea şi desfiinţarea de depozite bancare şi încasarea dobânzii.

Totodată, din examinarea înscrisurilor ataşate contractului de execuţie lucrare încheiat între SC O. SRL şi SC P. SRL, Înalta Curte a reţinut următoarele: data încheierii contractului este 09.03.2012; data facturii aferente contractului este 10.03.2012; data procesului-verbal de recepţie finală a lucrării este de 10.04.2012; datele plăţilor făcute către SC P. SRL sunt 10.04.2012 şi 11.04.2012. În aceste condiţii, în care întreaga plată s-a făcut la momentul la care, potrivit actelor, lucrarea era deja finalizată, rezultă în mod neîndoielnic că aceasta nu reprezenta un avans, ci achitarea integrală a lucrării urmare a îndeplinirii obligaţiei contractuale.

În doilea rând, în ceea ce priveşte "varianta SSS.", Înalta Curte a constatat că martorul C. nu a putut explica motivele pentru care, în faţa procurorului S. I. I. J. nu a prezentat situaţia de fapt menţionată ulterior în faţa instanţei. Justificările pe care a încercat să le aducă, în sensul că a fost sfătuit de avocaţi "să nu schimb declaraţia dată în faţa procurorului A., întrucât acesta devenise procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie", "că nu am cui să mă plâng în acel moment şi că singura şansă este în instanţă", nu pot fi acceptate în condiţiile în care obiectul anchetei penale îl constituiau chiar abuzurile procurorului A.

În mod evident, dacă realitatea ar fi fost aceea prezentată de martor în faţa instanţei, aceste împrejurări i-ar fi fost aduse la cunoştinţă procurorului S. I. I. J. care îl cerceta pe inculpatul A., la fel cum martorul i-a relatat despre presiunile şi ameninţările la care ar fi fost supus pentru a formula denunţul. În faţa acestui procuror, C. a susţinut că a dat "declaraţii conform cu realitatea şi în faţa procurorului de la P. Î. C. C. J., a fost o declaraţie reală şi atunci am aflat că sunt suspect". Or, în aceste declaraţii, despre care afirma că reflectă adevărul, martorul a relatat împrejurări de fapt similare celor din denunţ referitoare la implicarea lui J. în solicitarea de fonduri pentru campania electorală şi în încheierea contractului între SC O. SRL şi SC P. SRL.

Singura explicaţie rezonabilă a unei asemenea poziţii procesuale este aceea că, la momentul audierii de către procurorul S. I. I. J., respectiv la data 25 noiembrie 2019, inculpaţii din Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Prahova nu îşi stabiliseră încă strategia de apărare.

Pe lângă contradicţiile evidente între declaraţiile inculpatului C. şi ale martorului SSS. constatate de Curtea de Apel Ploieşti şi care au condus la înlăturarea apărărilor inculpatului, Înalta Curte a reţinut şi faptul că SSS. este o persoană din anturajul lui D., care era dispusă să îşi asume întreaga răspundere pentru toată activitatea de evaziune fiscală şi spălare de bani din Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Împrejurarea rezultă din discuţia ambientală dintre A. şi D. din cursul lunii decembrie 2013:

Într-un mod similar s-a procedat şi în prezenta cauză, SSS. (nume care nu îi spunea nimic lui C. - declaraţia din 5 mai 2017) asumându-şi întreaga responsabilitate a încheierii şi neexecutării contractului. După ce în cursul urmăririi penale, audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, martorul SSS. a susţinut că era administratorul în fapt al SC P. SRL, societate prin intermediul căreia D., cu care era prieten, "vărsa nişte bani care proveneau din facturări pe care acesta le făcea şi pe care eu nu le cunoşteam: Eu doar îi restituiam sumele de bani respective", că în acest fel i-a dat acestuia sume importante, de ordinul milioanelor de RON din contul SC P. SRL, că suma de bani de la SC O. SRL a fost plătită în două tranşe, a fost ridicată de la bancă de FFFF., care i-a înmânat-o, "iar eu i-am livrat-o lui D.", ulterior, în cadrul cercetării judecătoreşti, martorul a arătat că, de fapt, el a înşelat SC O. SRL, folosindu-se în interes personal de banii plătiţi de această societate. Astfel, după câteva zile de la încheierea contractului a luat muncitorii şi a dispărut, nefinalizând lucrarea, după care nu a mai putut fi găsit, schimbându-şi numărul de telefon.

Totodată, varianta întocmirii ulterioare de către procurorul A. a procesului-verbal de recepţie finală a lucrării, pe lângă faptul că a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care s-a reţinut că inculpatul C. nu a putut oferi o explicaţie privind semnarea acestui proces-verbal, Înalta Curte a reţinut că, potrivit reglementărilor în materie, acesta reprezintă un document de înregistrare în evidenţa operativă şi în contabilitate. Acest document era necesar pentru înregistrarea, alături de factură, în contabilitatea societăţii, pentru ca scriptic, documentele contabile să fie în regulă. De altfel, aşa cum s-a mai arătat, plata lucrării a fost efectuată chiar la data menţionată în procesul-verbal de recepţie finală a lucrării.

Instanţa a înlăturat această ultimă declaraţie, constatând că nu corespunde adevărului, împrejurare reţinută, de altfel, şi de Curtea de Apel Ploieşti.

În al treilea rând, Înalta Curte a constatat că martorul C. nu a putut oferi o explicaţie logică, plauzibilă, cu privire la faptul că, audiat de către alţi procurori sau poliţişti judiciari, pe parcursul mai multor declaraţii, a susţinut aceeaşi situaţie de fapt referitoare la implicarea directă a lui J. în încheierea contractului între O. SRL şi SC P. SRL, în scopul obţinerii de fonduri pentru finanţarea campaniei electorale.

Solicitându-i-se, în cursul cercetării judecătoreşti, explicaţii cu privire la motivele pentru care a menţinut aspectele relatate în denunţ atât cu ocazia audierii sale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, martorul C. a arătat că a încercat să îi explice procurorului Z. că A. i-ar fi dictat în mare parte denunţul şi "că nu reprezintă voinţa mea şi realitatea întâmplărilor, moment în care dânsul a zâmbit şi a zis:

"hai să nu o întoarcem ca la Ploieşti". Mi-a zis să declar ce vreau eu, chiar dacă la Ploieşti am fost obligat să declar alte lucruri, este strict problema mea, dar să nu îl duc în altă direcţie. Astfel, am scris în mare parte aceleaşi lucruri pe care le scrisesem şi la Ploieşti în ideea în care LL. mi-a spus că şansa este în instanţă pentru că mă vor trimite în judecată. La vremea respectivă, eu am încercat să-i explic domnului procuror Z. că nu are nicio legătură J. cu toată povestea asta şi, pe surse, denunţătorul este unul dintre cei trei inculpaţi. În acel moment, procurorul Z. mi-a spus că dacă eu îndrăznesc să fac treaba asta, în sensul de a reveni asupra celor declarate anterior şi de a infirma parte din denunţ, trebuie să fiu un om foarte curajos. Mi-a zis că este alegerea mea. Sincer mi-a fost teamă să fac acest lucru din cauza faptului că, din discuţia pe care am avut-o cu procurorul Z., concluzia mea a fost că îmi fac rău singur dacă relatez altceva decât ceea ce a fost în denunţ. LL. mi-a spus că şansa mea este în instanţă". În ceea ce priveşte declaraţia dată în faţa procurorului Y ., martorul a arătat că i-a comunicat că declaraţia sa conţine aspecte nereale, iar acesta i-a solicitat să fie testat la poligraf, spunându-i că îi mai dă şi "un spor de viteză, îţi adaug şi delapidare" "avocatul OOO. m-a sfătuit să nu încerc absolut nicio modificare de declaraţie şi să încerc să-i dau o nuanţă de poveste din cauza faptului că, unul sau doi poliţişti care lucrau cu Y ., au făcut parte din echipa domnului A. şi cea mai bună strategie de apărare şi de aflare a adevărului va fi, după ce voi fi trimis în judecată, să cerem strămutarea procesului în Bucureşti. Eu nu mai înţelegeam cine este prieten cu cine. Nu puteam să modific decât o parte din declaraţie şi altă parte să nu o modific". (declaraţie din 01 noiembrie 2021, dosar fond).

Înalta Curte a constatat din nou diferenţa dintre susţinerile martorului din faţa instanţei, comparativ cu cele arătate în cursul urmăririi penale, când a fost audiat de procurorul S. I. I. J. Dacă în faţa procurorului martorul a precizat că a dat declaraţii conforme cu realitatea atunci când a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pus să explice această poziţie procesuală, martorul a arătat că, de fapt, i-a fost teamă să revină asupra celor relatate în denunţ, apărătorii aleşi spunându-i că singura lui şansă este în instanţă.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte a reţinut că încă de la prima declaraţie din 14 ianuarie 2015, martorul a revenit asupra aspectelor consemnate în denunţ (în care a susţinut că a plătit suma aferentă contractului în două zile pentru că competenţa sa de plata era limitată la 150.000 euro), invocând eroarea martorului E. care a condus la dublarea avansului.

Referitor la această declaraţie, martorul Z. (condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în legătură cu instrumentarea dosarului penal vizându-l pe J.) a susţinut că, în cursul urmăririi penale desfăşurată în cauză "unul dintre suspecţi, nu mai ştiu numele, cred că Q ., patronul firmei cu acelaşi nume, nu îmi amintesc, deci acest domn era într-o stare de frică astfel că am fost chemat personal de către ofiţerii care efectuau audierea. Domnul respectiv dorea să discute cu procurorul şi am mers în camera de anchetă. El spunea că se simţea în pericol, că a fost ameninţat de procurorul anchetator, respectiv de către A... Mi-a zis că l-a audiat cu pistol sau cu cătuşele pe masă şi că l-a determinat în aceste împrejurări să întocmească un înscris, respectiv să dea o declaraţie ... Eu i-am propus să amânăm, să stăm de vorbă la o dată ulterioară pentru a-mi spune despre ce este vorba însă nu a dorit. Pot pune acest aspect pe seama temerii ... Nu mai ştiu dacă mi-a spus că aspectele declarate erau reale sau nu ... Nu s-a consemnat în declaraţie poziţia acestei persoane întrucât nu a dorit să se consemneze. Eu am dorit să amân audierea şi să îl ascult personal însă a refuzat. Presupunerea mea a fost şi atunci şi acum că era într-o stare de temere .".

În cauză a fost audiat şi UUU., ofiţerul de poliţie judiciară care a procedat la ascultarea lui C. în calitate de suspect la data de 14 ianuarie 2015, iar acesta nu a relatat nici un incident care să facă necesară chemarea procurorului în camera de anchetă, de genul celui prezentat de martorul Z... Martorul a arătat că C. era asistat de doi apărători aleşi, că nu părea speriat sau timorat, şi că "nu îmi amintesc ca acesta să fi invocat în faţa mea anumite nereguli, presiuni, ameninţări, făcute de organele judiciare, care îl audiaseră anterior în cauză. Tind să cred că nu a declarat ceva în acest sens. Dacă declara ceva în acest sens, în mod categoric eu consemnam în declaraţia acestuia".

Având în vedere că declaraţia dată în calitate de suspect de către numitul C. a fost înregistrată, C. D.-ul fiind ataşat la dosarul de urmărire penală, în cursul cercetării judecătoreşti din prezenta cauză, instanţa a procedat la ascultarea în şedinţă publică a primei părţi din această înregistrare (40 minute), întocmindu-se un proces-verbal în acest sens.

Înalta Curte a constatat că C. nu a invocat nici un moment faptul că asupra lui s-ar fi făcut presiuni sau că cele consemnate în denunţ nu ar reprezenta adevărul, ci, dimpotrivă, a arătat că îşi menţine cele declarate anterior.

Anchetator - Corect. Da? În legătură cu cele care vi le-am prezentat, ce aveţi de spus dumneavoastră?

C. - Hai să începem cu chestiunea cu lucrarea ... neinteligibil ... şi cu ... neinteligibil ... (zgomote de fond) şi după aceea.

Anchetator - Deci ... prima dată ... că sunteţi administrator, da?

C. - Da.

Anchetator - O să notăm acest lucru, după aceea, cum aţi luat lucrarea, care era obiectivul dumneavoastră acolo în acel spaţiu, aşa, şi după aceea lucrările şi cronologic cum au venit, cum au decurs.

C. - Evenimentele.

Anchetator - Evenimentele.

C. - Aşa cum am menţionat şi în declaraţia anterioară.

Anchetator - V-o menţineţi? Declaraţiile anterioare date?

C. - Da.

Anchetator - În cauză?

C. - Da, e una singură.

Anchetator - Deci, o singură declaraţie aţi dat.

Înalta Curte a reţinut că "declaraţia anterioară" dată de C. era, în fapt, denunţul (la data de 14 ianuarie 2015 fiind pentru prima dată audiat), aceasta fiind, de altfel, modalitatea în care martorul se raporta la denunţul formulat:

"de fapt, în realitate, din cele trei vizite la procurorul A., eu am dat doar o singură declaraţie care, în fapt, a fost denunţul".

În continuare, acesta a relatat în mod liber, coerent, fără ezitări, în prezenţa celor doi apărători aleşi, care, pe parcursul declaraţiei au avut mici intervenţii, exact în sensul celor susţinute de către clientul lor, circumstanţele în care a avut loc încheierea contractului cu SC P. SRL, respectiv:

C. - În momentul în care au venit, au venit la mine, au spus că trebuie să-i ajut că este campanie. Eu le-am explicat ... (...)

Anchetator - La un moment dat a venit şi ....

C. - Când a venit cu J...

Anchetator - Cu J. ce relaţie aveaţi?

C.- Cu J. aveam o relaţie de amiciţie şi îmi era şi vecin.

Anchetator-.. şi vecinătate ... Era angajat pentru el?

C. - În momentul în care a venit, în momentul în care a venit, a zis: Bă, uite avem şi noi nevoie de ajutor pentru ... pentru ăăă ... campanie. La care eu i-am răspuns: Eu nu pot să vă dau bani, să vă ajut pentru campanie.

O voce masculină (s. n. unul dintre avocaţii lui C.) - Adică pentru sponsorizare.

C. - Să vă sponsorizez, pentru că nu e de capul meu şi nu pot să-i propun partenerului meu o asemenea aberaţie.

Anchetator - Acest lucru vi l-a spus . . . . . . . . . .Da?

C. - Acest lucru mi l-a spus ... ăăă . . . . . . . . . .cred. Da.

O voce masculină - Erau împreună! (s. n. avocatul lui C.)

C. - Erau împreună. Nu mai ştiu . . . . . . . . . .sau el. Nu mai ştiu exact.

(...)

C. - Eu i-am refuzat. Am refuzat ... am refuzat sponsorizarea datorită.

Anchetator (dictează) - Eu am refuzat să sponsorizez campania electorală a S.... Pe ce motiv?

C. - Din 2 motive simple. (zgomot de fond foarte tare) Primul motiv este că nu aveam niciun interes politic, administrativ.

Anchetator (dictează) - interes politic sau de altă natură ... (zgomot de tastatură)

C. - Altă natură.

Anchetator - Faţă de S. Da?

C. - Faţă de S . . . . . . . . . .sau alt partid.

Anchetator - ori faţă de mediul politic.

C. - Faţă de mediul politic. Da.

Anchetator- Aşa.

C.- Şi ... mai ales, asemenea decizii ... motivul 2, nu puteam să iau eu această decizie pentru că, asociatul ... strategia pe care am stabilit-o cu asociatul meu este să nu ne implicăm politic.

Anchetator (dictează) - Deci eu am refuzat să sponsorizez campania electorală a S., (zgomot de tastatură) aşa, iar mai mult, partenerul meu belgian, care a fost asociat, da? (zgomot de tastatură)

C.- Da.

Anchetator (dictează) - La această firmă, societate, nu agreează astfel de activităţi. Da?

C.- Nu agreează.

Anchetator (dictează) - Implicarea societăţii ... (zgomot de tastatură)

C. - Implicarea societăţii în sponsorizări politice sau alte ... (zgomot de tastatură)

Anchetator - Activităţi politice. Da? (zgomot de tastatură)

C.- Activităţi politice.

Anchetator (dictează) - Activităţi politice care să ducă ... (zgomot de tastatură)

C. - Să ducă la un potenţial scandal.

Anchetator - La defăimarea imaginii societăţii sau discreditării.

C. - Da, da.

Anchetator (dictează) - Sau discreditarea de orice natură a societăţii. Bun. Le-aţi spus că nu. Şi atunci?

C., la vremea respectivă, J. a spus: Dacă ai o lucrare simplă încearcă să-i dai şi lui ceva.

Anchetator - Cum aţi perceput această solicitare?

C. - Această solicitare am perceput-o ca suport moral sau suport.

Anchetator - Deci, era vis-a-vis de faptul că nu erau sponsorizaţi şi ca ei să folosească ulterior suma aceasta? Sau aţi mai avut vreo discuţie în acest sens?

C. - Nu. D. s-a exprimat ceva de genul "dă-ne măcar o lucrare şi o dau să o facă altcineva şi plătesc la vară". Cumva.

Anchetator - Deci în sensul de a obţine.

C. - De a obţine fonduri şi de a avea o ... o creditare comercială ... o creditare financiară în acea perioadă. Avea nevoie de cash. Asta era.

Anchetator - De lichidităţi.

C. - De lichidităţi, da.

Anchetator (dictează) - Deci, deoarece am refuzat să sponsorizez S., D. mi-a cerut.

C. - A insistat, măcar o lucrare.

Anchetator (dictează) - Să-i dau o lucrare.

C. - Cât de mică.

Anchetator (dictează) - Cât de mică pentru a face rost de lichidităţi.

C. - Lichidităţi, sub pretextul că sunt blocaţi că au ... că are foarte mulţi bani blocaţi în piaţă.

Anchetator - Şi intenţia care era? Să-i folosească în.

C. - Cumva, eu îi plăteam lucrarea şi el, el nu-şi plătea furnizorii, mai departe, ca să folosească aceşti bani. Cam asta . . . . . . . . . .

Anchetator - În campanie?

C. - Da. Să folosească banii ăştia în campania electorală.

Ca atare, Înalta Curte a constatat, în mod nemijlocit, că C. a prezentat în faţa organelor judiciare, cu ocazia luării primei declaraţii, în mod liber, ferm, coerent, neezitant, aceleaşi împrejurări de fapt ca cele consemnate în denunţul din data de 8 mai 2014, şi, totodată, că nu au existat perioade de întrerupere a audierii care să necesite prezenţa procurorului anchetator. Poziţia procesuală fermă, care nu trăda, prin modalitatea în care C. se exprima, nici măcar emoţia inerentă unui asemenea moment, faptul că apărătorii aleşi interveneau pentru a puncta anumite aspecte declarate de către clientul lor (împrejurarea că era vorba despre o "sponsorizare", că D. şi J. "erau împreună"), demonstrează faptul că C. relata în mod liber împrejurări de fapt pe care le adusese şi la cunoştinţa avocaţilor săi.

De asemenea, a reţinut, în baza materialului probator expus, că nu a avut loc, la acel moment, o discuţie cu procurorul Z., care să îl determine să îşi menţină poziţia procesuală, astfel cum a învederat martorul C. în faţa instanţei, declaraţiile sale fiind în mod evident nesincere.

Nici motivele invocate pentru menţinerea aceleiaşi situaţii de fapt cu ocazia audierii de către procurorul Y. de la data de 27 martie 2017 nu au legătură cu realitatea, întrucât, la acea dată, A. era suspendat din magistratură şi, totodată, îşi dăduse şi demisia (cerere amânată până la soluţionarea acţiunii disciplinare), împrejurări de notorietate la acel moment în mediul juridic şi mai ales printre persoanele care fuseseră anchetate de acesta. Susţinerea că avocaţii l-au sfătuit să aştepte să îşi formuleze apărări doar în faţa instanţei, pentru că "singura şansă este acolo", nu pot fi primite, întrucât, aşa cum s-a arătat, de la prima declaraţie din 14 ianuarie 2015, C. a prezentat o stare de fapt care să excludă orice vinovăţie a sa, apărările ulterioare vizându-l pe J.

Aşadar, în urma analizei tuturor declaraţiilor date de C. şi a modului în care acestea se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, Înalta Curte a constatat că nu corespund adevărului: apărările ulterioare denunţului în sensul că a făcut plata din eroare, susţinerile că a acţionat cu credinţa că lucrarea va fi efectuată, scenariul construit în timpul judecăţii privind implicarea numitului SSS., acţiunile procurorului Z. şi ale avocaţilor săi de a-l determina să menţină aspectele relatate în denunţ.

Ca atare, înlăturând toate susţinerile martorului C. prin care s-a încercat revenirea asupra împrejurărilor de fapt prezentate în denunţul din 8 mai 2014 şi reluate apoi în alte trei declaraţii (din 14 ianuarie 2015, 21 decembrie 2015, 27 martie 2017), Înalta Curte a analizat în ce măsură aspectele aduse la cunoştinţa organelor judiciare referitoare la J. prin denunţ sunt sau nu confirmate de probele administrate. În acest context, s-a verificat şi ipoteza rechizitoriului, aceea ca procurorul A. să îl fi constrâns să susţină, contrar adevărului, implicarea lui J. în încheierea contractului dintre SC O. SRL şi SC P. SRL, în scopul obţinerii de fonduri pentru campania electorală. Sub acest din urmă aspect, s-au reţinut următoarele:

Referitor la circumstanţele în care a avut loc discuţia cu procurorul şi a formulat denunţul, C. a susţinut în faţa instanţei următoarele:

"Mi s-a spus că trebuie să relatez absolut orice detaliu din "cârdăşeala mea" cu familia ... şi dacă o să spun ceea ce s-a întâmplat, nu mă arestează. I-am explicat că nu am absolut nicio legătură de afaceri, politică sau de altă natură cu familia ..., cu niciunul dintre membrii acestei familii, ci am o relaţie doar de amiciţie şi vecinătate cu aceştia. În acel moment, procurorul A. a început să se enerveze şi a reiterat că este alegerea mea încotro vreau să plec, respectiv la Câmpina sau acasă. Această discuţie a avut loc şi după percheziţie şi cu prilejul celei de-a doua audieri. (...) Convingerea procurorului era că eu ştiam ceva de familia ... şi că îi apăr. Denunţul scris cred că l-am dat cu prilejul celei de-a doua audieri. De fapt, în realitate, din cele trei vizite la procurorul A., eu am dat doar o singură declaraţie care, în fapt, a fost denunţul. În acel moment, LL. a intervenit şi mi-a zis: "mămică, te rog frumos, fă ca el, altfel te arestează". Aceasta a fost cumva moneda de schimb pentru a nu mă aresta la momentul când am dat acea declaraţie.

Referitor la modul în care am dat declaraţie, vreau să arăt că, iniţial, am vrut să scriu o declaraţie simplă şi dl. procuror nu a fost de acord, explicându-mi foarte vehement că ori se numeşte denunţ, ori îmi face propunere de arestare. Nu ştiu să precizez dacă, în acel moment, aveam vreo calitate în acel dosar. Cred că prima oară când am fost inculpat, a fost la Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

Mi se cerea să-i ofer informaţii în legătură cu împrejurarea că aş fi făcut nişte afaceri împreună cu ..., în mod special cu J., şi că eu împreună cu AA. am fi principalii sponsori ai campaniilor electorale şi ai clanului . . . . . . . . . .La un moment dat, după ce am intrat mult în detalii, mi-a spus că are toate documentele prin care îmi poate arăta că pe acest contract i-am dat bani lui . . . . . . . . . .Nu ştiu ce documente avea pentru că nu mi le-a arătat. Avea în mână un teanc de documente despre care pretindea că ar fi stat la baza unei relaţii de sponsorizare de campanie electorală. Nu ştiu de unde avea procurorul aceste documente. Discuţia a fost mult mai amplă. Ceea ce a încercat să-mi explice procurorul, au fost tot felul de afirmaţii care toate duceau la o singură concluzie, respectiv că el ştie tot ce s-a întâmplat şi depinde de mine dacă vreau să spun sau dacă mă arestează. Încerca să-mi inducă că ştie absolut totul. (...)

Conţinutul denunţului este o formă a versiunii pe care a acceptat-o dânsul, a dictat-o şi a acceptat-o şi nu corespunde cu ceea ce i-am spus eu. În denunţul respectiv trebuia obligatoriu să mă fi întâlnit cu J. iar acesta să fi fost parte din acest dosar, D. trebuia să fie şi el parte deoarece acesta era şi el pe hol, cred că era scos din penitenciar. Am înţeles ulterior, după ani de zile, că denunţul a fost făcut de către D., sub identitate protejată, şi ceea ce discuta cu mine, domnul procuror ieşea şi se mai consulta şi cu D. pe hol. (...)

Lucrarea care făcea obiectul investigaţiilor nu a fost niciodată o lucrare fictivă iar aceasta s-a efectuat şi există sute de martori şi documente. Acestea au fost aspectele care mi-au fost impuse de procuror să le declar.

Am acceptat să dau denunţul astfel întrucât era în joc libertatea mea şi relaţia cu partenerii belgieni. (...)

Referitor la modalitatea de audiere, concluzia este că mi-a umilit familia şi mi-a distrus relaţia cu partenerii belgieni. (...)

Când am scris denunţul, procurorul A. a invitat-o afară pe LL., a pus cătuşele pe masă iar în mâna stângă era cu pistolul şi în dreapta cu cătuşele şi mi-a spus, bătând cu ele în masă, că asta mă aşteaptă. După această scenă, am modelat toată declaraţia în funcţie de interesul domnului procuror. I-am spus după şi doamnei LL. şi dânsa mi-a spus:

"Ţi-am spus că e nebun? Dacă nu scriai denunţ, te aresta".

Ceea ce se observă este că declaraţia sa corespunde situaţiei de fapt în care nici J. şi nici D. nu fuseseră implicaţi în încheierea contractului cu SC P. SRL, spre deosebire de declaraţia dată la S. I. I. J. în care procurorul insista doar în privinţa lui J. (astfel cum s-a arătat anterior, la acel moment "varianta SSS." nu apăruse încă în strategia de apărare). "Denunţul este în parte real, în parte reprezenta o poveste acceptată tacit de mine şi de domnul procuror. Nuanţa a ceea ce am scris avea o singură ţintă, să semene a denunţ. S-a insistat din partea domnului procuror foarte mult să precizez că, J. a vrut să îi dau această lucrare, iar eu încercam să îi explic că nu este cazul deoarece suntem vecini şi nu mă poate obliga sau forţa astfel încât să îi dau această lucrare. Îmi spunea:

"o luăm de la capăt. Tu nu ai înţeles ce am eu nevoie?", spunându-mi că are nevoie de un denunţ ca să poată să îl aresteze pe J... I-am spus domnului procuror că dacă doreşte să ştie detaliile reale mă poate confrunta cu D., care era pe holurile parchetului, afară. În acel moment s-a exprimat:

"ghinion de neşansă pentru tine că D. e prietenul meu". În acel moment nu am mai insistat să continui discuţia. (...) în momentul în care domnul procuror mi-a spus că D. este prietenul lui, mi-am dat seama că este inutil să mai continui orice discuţie" (declaraţie martor C., filele x d. u. p .).

În ceea ce o priveşte pe martora LL., care a asigurat la acel moment asistenţa juridică pentru C., aceasta a arătat că "am fost prezentă la momentul formulării denunţului de către C., după ce au fost exercitate presiuni multiple şi de toate felurile asupra acestuia, începând cu percheziţia la locuinţa părinţilor, cu întâlnirea de la percheziţia de la SC O. SRL, cu prezenţa surorii acestuia în incinta PCA Ploieşti, unde procurorul A. a purtat o discuţie cu aceasta din care, îmi amintesc că a insinuat că ştie şi despre ea multe. Nu am crezut că aceste lucruri se pot întâmpla în efectuarea urmăririi într-o cauză penală şi la nivel de Parchet de pe lângă Curte de Apel. Denunţul a fost formulat în acest context. Părerea mea este că C. nu a avut de ales. După ce a scris ce a scris, am plecat acasă. A. "ştia adevărul".

Nu îmi amintesc cum am ajuns la parchet în acea zi, respectiv dacă ne-am întâlnit acolo sau dacă am mers împreună cu C... C. nu a avut de ales. În niciun caz, C. nu venise hotărât să formuleze denunţ şi nici nu se gândise vreun moment la vreun denunţ. Nu îmi amintesc dacă denunţul a fost scris olograf sau tehnoredactat. C. a scris în denunţ ce a dorit dl. A. după discuţiile pe care le purta pe acesta cu privire la fiecare frază. Inculpatul A. intervenea cu aceeaşi forţă pentru a-l domina pe C. şi a face un denunţ pe placul dumnealui. Într-un fel spunea C., într-un fel spunea procurorul. Ce îmi relatase C. era altceva decât ceea ce s-a consemnat în denunţ şi ceea ce relatase şi verbal C.."

Solicitându-i-se să ofere un exemplu "despre un aspect relatat într-un fel de C. şi într-un fel de inculpatul A., martora a susţinut că "ce îmi amintesc este că îi punea întrebarea, C. îi spunea cum a fost şi insista în acest fel iar anchetatorul spunea că nu a fost aşa. Precizez că discuţia a fost una îndelungată, s-a purtat în mai multe etape, ne scotea afară din birou, după care ne chema, pe rând sau pe amândoi. Nu pot da un exemplu punctual dat fiind timpul trecut şi numărul mare de dosare instrumentate de procurorul A. în care am asigurat asistenţa juridică".

Înalta Curte a reţinut că martora LL. nu a confirmat aspecte esenţiale susţinute de către martorul C., aceasta neamintindu-şi de ruperea declaraţiei, de audierea martorului "sub ameninţarea pistolului şi cătuşelor", de prezenţa inculpatului D. la sediul parchetului şi consultarea acestuia de către procurorul A. cu privire la conţinutul denunţului. De asemenea, deşi a susţinut că "inculpatul A. intervenea cu aceeaşi forţă pentru a-l domina pe C. şi a face un denunţ pe placul dumnealui. Într-un fel spunea C., într-un fel spunea procurorul", martora nu a putut oferi nici măcar un singur exemplu în care cele afirmate de către C. ar fi fost consemnate în mod diferit în denunţ, susţinând doar faptul că procurorul contrazicea afirmaţiile clientului său, spunându-i "că nu a fost aşa". De altfel, la acest episod al consemnării denunţului, conform susţinerilor martorului C., LL. nici nu ar fi asistat, fiind invitată în afara biroului de către procuror, martorul relatându-i-l ulterior.

Ceea ce rezultă însă din declaraţiile ambilor martori este faptul că procurorul le inducea ideea că ştie tot ce s-a întâmplat, că organele judiciare sunt deja în posesia unor date certe din care rezulta că respectivul contract era unul fictiv, că deţinea documente care au stat la baza unei relaţii de sponsorizare a campaniei electorale şi că nu relatează adevărul atunci când neagă respectivele împrejurări.

Înalta Curte a reţinut ca prezentarea frontală sau progresivă a acelor probe care au legătură cu aspectele pe care suspectul/martorul este chemat să le declare reprezintă una dintre tacticile de anchetă, utilizată în special suspecţilor/martorilor care tind să ascundă realitatea, tocmai pentru a-i determina să spună adevărul (Tehnica audierii în procesul penal, Ghid de bune practici http:/x. ro; GGGG. - Tratat de criminalistică, ed. Universul juridic, 2015, fila x). În cauză, la acel moment, procurorul avea informaţii certe că acest contract nu putea fi decât unul fictiv, în condiţiile în care în cauză se administraseră deja probe din care rezulta că SC P. SRL este o societate cu un comportament tip fantomă, fără angajaţi, că asociatul şi administratorul societăţii TTT., cetăţean sârb figura cu ieşirea din România 23.06.2011, astfel că nu avea cum să semneze contractul din 9 martie 2012 şi nici să facă recepţia finală a lucrării alături de C. în 10 aprilie 2012 şi să semneze procesul-verbal. De asemenea, cunoştea din Dosarul nr. x/2013, soluţionat anterior, faptul că D. se afla în spatele SC P. SRL iar, din declaraţia acestuia, ascultat cu identitate protejată L. la data de 14 aprilie 2014, rezulta că suma obţinută în urma încheierii acestui contract a fost folosită de J. în campania electorală din anul 2012. Existenţa acestor probe administrate deja în cauză determina inclusiv formularea întrebărilor despre implicarea lui J., care era susţinută atât de D. cât şi de B. prin declaraţiile din data de 14.04.2014.

Înalta Curte a constatat că nu exista nici un motiv pentru ca procurorul să pună la îndoială informaţiile rezultate din probele administrate până la acel moment, astfel că prezentarea lor, afirmaţiile că "ştie ce s-a întâmplat", că deţine documente din care rezultă că relaţia este un fictivă, că banii au fost folosiţi în campania electorală etc ., ţin de tactica de anchetă şi nu de influenţarea martorului să declare aspecte care nu corespundeau adevărului. De altfel, martorul C. recunoaşte că în momentul în care procurorul i-a spus că "D. este prietenul meu" şi-a dat seama "că este inutil să mai continue discuţia", în realitate, acesta realizând că procurorul cunoaşte într-adevăr ceea ce se întâmplase în relaţia comercială dintre cele două societăţi.

În ceea ce priveşte modul în care a fost redactat denunţul, din examinarea acestuia, Înalta Curte a constatat cursivitatea, succesiunea logică a ideilor, existenţa unor chestiuni de detaliu care erau cunoscute doar de C. (cum ar fi limita de sumă pentru care era autorizat să facă plăţile), împrejurări ce vin în contradicţie cu susţinerile martorului în sensul că fiecare frază era negociată, dictată şi că procurorul ieşea periodic din birou pentru a se consulta cu D. care se afla pe hol (ipoteza care nu e susţinută nici măcar de acesta din urmă şi nici de martora LL.).

De asemenea, referitor la cea de-a doua faptă, constând în punerea la dispoziţie, la rugămintea lui J., a unei hale pentru depozitarea unor materiale electorale, situaţia de fapt prezentată în denunţ de C. nu relevă nicio faptă prevăzută de legea penală. Totodată, aceasta nu corespunde cu informaţiile rezultate din declaraţia martorului D., care arătase că C. a pus la dispoziţie două depozite, unul frigotermic pentru depozitarea produselor perisabile, respectiv pui şi carne tocată, precum şi un altul pentru alte produse de larg consum neperisabile, respectiv tigăi, tricouri, geci, flaiere, afişe, ulei, bere. În acest context, apare inexplicabil de ce procurorul, care avea toate aceste date şi care îi dicta denunţul, nu i-a impus să relateze şi aceste fapte, de vreme ce, potrivit susţinerii martorului, unicul său scop era acela de a obţine "un denunţ ca să poată să îl aresteze pe J.".

Instanţa a reţinut că după discuţia cu procurorul în cadrul căreia C. a conştientizat faptul că organele judiciare deţin probe în ceea ce priveşte relaţia sa cu SC P. SRL şi că D. este "prietenul procurorului", acesta a decis să formuleze denunţul, relatând circumstanţele în care s-a încheiat contractul dintre cele două societăţi comerciale.

Rechizitoriul invocă starea de presiune psihică în care se afla C., iar un prim element relevat se referă la efectuarea percheziţiei la domiciliul părinţilor acestuia precum şi la comportamentul procurorului A. pe parcursul efectuării percheziţiei la sediul SC O. SRL.

Înalta Curte a apreciat că acest episod al percheziţiei, căruia i se acordă un larg spaţiu în actul de sesizare şi declaraţii, despre care se susţine că "nu se justifica", nu prezintă o relevanţă deosebită în contextul acuzaţiilor formulate. În mod evident, orice percheziţie domiciliară creează pentru cel supus acesteia, dar şi pentru membrii familiei sale o stare presiune, un disconfort psihic considerabil. Percheziţia a fost încuviinţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a apreciat asupra legalităţii şi temeiniciei cererii parchetului, pentru adresa unde figura domiciliul lui C., iar împrejurarea că aceea era şi locuinţa părinţilor săi care se aflau într-o stare de sănătate precară nu constituia un impediment în punerea în executare a mandatului. De altfel, inculpatul A. nici nu a fost prezent la efectuarea acestei percheziţii domiciliare, ci doar la cea de la sediul SC O. SRL, pentru scurt timp, fără a participa la efectuarea propriu zisă a acesteia.

Ceea ce i se reproşează inculpatului în legătură cu prezenţa sa la sediul societăţii este un comportament arogant, jignitor şi pentru martora LL., care îl asista pe C., A. refuzând categoric să facă cunoştinţă cu acesta, deşi îi era prezentat în calitatea sa de reprezentat al persoanei juridice la care se efectua percheziţia.

Lipsa de tact, modul necivilizat de comportament, limbajul total neadecvat unui magistrat folosit de procuror în discuţia cu C. deşi pot induce o stare de tensiune suplimentară celei inerente oricărei anchete penale, desfăşurării unei percheziţii, dar şi perspectivei angajării răspunderii penale, conştientizând că adevărul este deja cunoscut, nu constituie motive care să conducă la concluzia că C. ar fi fost determinat să denunţe fapte necorespunzătoare adevărului.

Referitor la celelalte susţineri ale martorului C. privind ameninţările făcute de procuror pe parcursul discuţiei "cu pistolul şi cătuşele", şi care au fost reţinute de rechizitoriu ca element de presiune asupra acestuia, Înalta Curte a constatat că acestea au oscilat în timp de la afirmaţia că acestea erau pe masă "mă ameninţa că dacă vrea mă arestează, discuţia purtându-se cu cătuşele şi cu pistolul pe masă, la susţinerea că, atunci când a scris denunţul, procurorul ţinea pistolul în mâna stângă şi cătuşele în mâna dreaptă, "procurorul A. a invitat-o afară pe LL., a pus cătuşele pe masă iar în mâna stângă era cu pistolul şi în dreapta cu cătuşele şi mi-a spus, bătând cu ele în masă, că asta mă aşteaptă" (declaraţia din 1 noiembrie 2021 dosar fond), pentru ca în final, acesta să se afle într-un sertar, de unde procurorul a scos doar cătuşele, nu şi pistolul:

"doamna avocat a fost invitată afară cel puţin de două sau de trei ori. Pistolul şi cătuşele erau în sertar şi mi-au fost arătate de către procuror într-un moment în care doamna avocat nu era în biroul acestuia. Acesta a scos cătuşele din sertar şi le-a lovit de birou, arătându-mi ce mă aşteaptă. Pistolul l-am văzut în sertar, în momentul la care a deschis sertarul pentru a scoate cătuşele. Întrucât stăteam la o măsuţă de cafea oarecum lateral faţă de biroul procurorului am putut observa că în sertar se află şi pistolul. Vreau să arăt că A. nu a scos niciodată pistolul din sertar şi nici nu m-a ameninţat cu pistolul" (declaraţia din 12 iulie 2022, dosar fond).

În mod evident, o asemenea poziţie procesuală nu poate fi considerată ca reflectând adevărul şi nu poate fi reţinută, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost confirmată de martora LL.

Fără a considera că modul de comportament şi acţiune al procurorului A. era unul conform dispoziţiilor C. proc. pen. (nu îi comunicase calitatea de suspect lui C.) şi a normelor care reglementează răspunderea disciplinară/deontologică (limbajul său "colorat" rezultând chiar din discuţia cu D. din decembrie 2013), Înalta Curte a apreciat că acesta este mult amplificat de martorul C. pentru a oferi o credibilitate cât mai mare variantei susţinute, aceea a declarării sub presiunea procurorului a unor împrejurări de fapt nereale. Or, în cauză, situaţia de fapt prezentată în denunţ şi susţinută ulterior, în mod liber, în faţa unor organe judiciare diferite este confirmată de probatoriul administrat.

Astfel cum rezultă din cele prezentate anterior, evaluarea materialul probator a presupus o verificare a tuturor declaraţiilor date de martorii din prezenta cauză (în diversele calităţi procesuale avute), o analiză a motivelor şi momentelor în care au revenit asupra depoziţiilor date, o înlăturare motivată a apărărilor formulate.

S-a demonstrat, dincolo de orice îndoială, faptul că asupra martorilor D. şi B. nu au fost exercitate presiuni, că cei doi martori au fost cei care au pus la dispoziţia procurorului, în mod liber, informaţiile consemnate în cuprinsul declaraţiilor date sub identitate protejată PP. şi K. şi nicidecum invers. Astfel, s-a dovedit anterior, prin raportare la datele la care declaraţiile martorilor au fost înregistrate la Compartimentul documente clasificate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dar şi a succesiunii actelor de urmărire penală efectuate în cauză (dispunerea adresei către SC MM. SRL Ploieşti la data de 29.04.2014), că, la momentul audierii celor doi martori (14.04.2014), denunţul lui C. nu fusese formulat (acesta fiind datat chiar de martor 08.05.2014 şi înregistrat la aceeaşi dată).

Ca atare, construcţia pe care se întemeiază acuzaţia şi care a avut ca punct de pornire declaraţia lui J. din data de 13 aprilie 2017, preluată şi susţinută de martorul D. (începând cu declaraţia din 20 aprilie 2017), anume: procurorul A. l-a influenţat pe martorul C. să formuleze un denunţ neadevărat cu privire la implicarea lui J., după care, acesta le-a fost arătat martorilor D. şi B., pentru a da declaraţii care să susţină denunţul, nu corespunde realităţii.

Înalta Curte a constatat că martorul D., audiat la data de 14 aprilie 2014 cu identitate protejată L., a oferit informaţii pe care nu le putea cunoaşte decât dacă ar fi fost implicat în mod nemijlocit. Declaraţiile acestui martor sunt confirmate de martorul E. care, după cum s-a arătat, pe parcursul a şapte declaraţii date în perioada 2014-2019, în faţa unor organe judiciare diferite, a relatat despre întâlnirea de la sediul SC O. SRL la care au participat J. şi D... Instanţa a dezvoltat pe larg anterior argumentele care determină concluzia că susţinerile acestui martor consemnate în declaraţia dată în faţa procurorului A. reprezentau exact ceea ce cunoştea E., în calitatea sa de director economico-financiar în cadrul SC O. SRL, şi, totodată, că necorespunzătoare adevărului sunt declaraţiile ulterioare ale acestuia în care a relatat că nu a existat o înţelegere frauduloasă cu SC P. SRL iar contractul a fost executat.

Cele două declaraţii se coroborează, sub aspectul de fapt analizat, cu declaraţiile martorului C., date în faţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Un alt element de fapt care prezintă relevanţă îl reprezintă poziţia SC O. SRL faţă de neexecutarea contractului de către SC P. SRL În cauză, s-a susţinut în mod constant că SC P. SRL nu a fost capabilă să efectueze lucrarea, aceasta fiind realizată de o altă societate comercială. Nu există însă nici un motiv rezonabil pentru care SC O. SRL nu a solicitat restituirea sumei de bani, ci a acceptat să ofere un "cadou" de peste 200.000 euro unei societăţi pe care nu o cunoştea, cu care nu avusese anterior nici un fel de relaţii şi care nu îşi onorase obligaţiile contractuale. Poziţia societăţii întăreşte declaraţiile martorilor anterior menţionaţi, din care rezultă adevăratul motiv pentru care contractul a fost încheiat, scopul plăţii fiind altul.

Totodată, astfel cum s-a reţinut prin hotărârea de condamnare a inculpatului C. şi cum o confirmă şi probele administrate în prezenta cauză, acesta, încă de la momentul încheierii contractului, nu a avut în vedere o prestaţie reală din partea SC P. SRL Înalta Curte a reţinut că C. nu se afla în vreo relaţie cu D., refuzase anterior încheierea de contracte cu acesta, avea o părere foarte proastă despre el, declarând în faţa procurorului Z. că este o persoană agresivă, "un interlop în zonă", ştiind "din auzite" că participă la campaniile electorale ale S. Prahova şi că "a agresat politicieni aflaţi în opoziţie cu familia ... sau altele asemenea". "Din cauza reputaţiei sale proaste ca persoană fizică, fiind implicat în multe scandaluri, am evitat să colaborez cu acesta, mai ales că avusese altercaţii cu cunoştinţe şi angajaţi din societatea mea" (declaraţie din 15 ianuarie 2015). Ca atare, Înalta Curte a constatat că nu exista nici un motiv pentru ca C. să accepte încheierea contractului doar la solicitarea lui D. şi cu o societate de care nu mai auzise, respectiv SC P. SRL Aceasta cu atât mai mult, cu cât, potrivit propriilor declaraţii, societatea sa încheia contracte cu companii de profil, pe criterii de competitivitate, bonitate şi profesionalism.

În schimb, martorul C. era într-o relaţie apropiată, de prietenie, cu J., preşedintele organizaţie de tineret a S. din acea perioadă, pe care recunoaşte că, în virtutea acestei relaţii, l-a ajutat în campania pentru alegerile locale din 2012, prin punerea la dispoziţie gratuită a unui spaţiu aparţinând SC O. SRL, pentru depozitarea unor materiale electorale. În mod evident, realele motive are au condus la consimţământul martorului în a accepta încheierea contractului cu această societate nu au legătură cu D., ci cu prietenul său J., astfel cum a declarat în mod constant.

În contextul analizat, devine relevantă şi declaraţia martorului HHHH., care a îndeplinit funcţia de mandatar financiar al GG. Filiala Prahova, cu ocazia alegerilor locale din anul 2012. Înalta Curte a reţinut că în cursul urmăririi penale a fost descoperită factura nr. x/08.06.2012 în valoare de 25.904 RON emisă de SC P. SRL, în baza contractului nr. x din 1.06.2012, încheiat între GG. filiala Prahova şi această societate, reprezentată de TTT., care nu putea în mod obiectiv semna aceste înscrisuri, neaflându-se în ţară. Martorul a arătat că nu ştie "cine a reprezentat firma P. în relaţia cu GG. Prahova, însă ulterior am aflat că aceasta făcea parte din grupul de firme coordonat de D... Persoanele care aveau cunoştinţă de firma P. sunt D. şi J... La acea dată J. era preşedintele T., o mare parte din firmele, 90% care prestau servicii sau făceau donaţii şi sponsorizări erau aduse de cei doi".

În final, Înalta Curte a făcut trimitere şi la concluziile rapoartelor de constatare privind detecţia comportamentului simulat pentru C. şi D... Obiectivele stabilite de procuror au vizat strict analiza comportamentului la întrebările relevante ale cauzei şi nu la toate întrebările care au fost adresate cu ocazia testului, iar răspunsul specialistului psiholog s-a rezumat la cele stabilite prin ordonanţă. Concluzia a fost una certă, în sensul că răspunsurile la toate întrebările relevante ale cauzei, care vizau implicarea lui J. în solicitarea de bani pentru campania electorală şi efectuarea de plăţi în contul SC P. SRL au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Înalta Curte a reţinut că rezultatele acestor testări constituie un indiciu în privinţa sincerităţii martorilor şi vin să confirme cele anterior constatate, pe baza probelor administrate, respectiv faptul că declaraţiile prin care au revenit asupra susţinerilor iniţiale nu sunt conforme cu realitatea.

În ceea ce priveşte celelalte apărări apărările formulate de partea civilă (şi care nu au făcut încă obiectul analizei), Înalta Curte a reţinut următoarele:

În cursul urmăririi penale, în primele declaraţii date în calitate de suspect (din 19 noiembrie 2014), acesta a arătat că C. ar fi confundat momentul la care s-a referit şi că "în 2010-2011, a fost la d-nul C. împreună cu D., acesta din urmă în dorinţa de a vinde nişte terenuri pe care le deţinea în com. Ariceşti, în vecinătatea parcului industrial O.". De asemenea, a susţinut că nu i-a solicitat sume de bani acestuia pentru a-i folosi în campania electorală. Declaraţia a fost infirmată implicit de C., care a susţinut că pe D. îl cunoştea doar din vedere, nu a avut niciodată vreo relaţie comercială sau alt fel de relaţie cu el şi nu a descris vreo altă întâlnire la sediul SC O. SRL la care să fi participat ... şi D., decât aceea în cadrul căreia s-au solicitat bani pentru campania electorală (declaraţia din 14 ianuarie 2015).

Ulterior, începând cu declaraţia din 12 aprilie 2017, J. a susţinut că ştie atât de la procurorul A. cât şi de la D. că "C. a formulat un denunţ în data de 08.05.2014, după care acest denunţ a fost arătat, cu rea intenţie, numitului D., pentru a-l determina şi pe acesta să dea o declaraţie mincinoasă cu privire la participarea mea în prezenta cauză. În continuare, D. a primit o identitate protejată pentru a putea declara cele solicitate expres de organul de cercetare penală, declaraţia acestuia fiind antedatată şi nereală în ceea ce mă priveşte"(filele x d. u. p .).

Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, această ipoteză susţinută în cauză pentru prima dată de partea civilă şi apoi preluată şi de D. şi B. nu corespunde adevărului, declaraţiile şi denunţul fiind date în zilele menţionate în cuprinsul înscrisurilor în care sunt consemnate.

În prezenta cauză, la solicitarea părţii civile, în cursul urmăririi penele s-a administrat proba cu înscrisuri constând în fotografii care prezintă imagini din satelit ale unei suprafeţe de teren despre care s-a susţinut că reprezintă zona în care a fost depozitată cantitatea de pământ ce trebuia evacuată, bilete de avion şi acte medicale privindu-l pe numitul EE... Prin rechizitoriu s-a susţinut că prin administrarea acestor probe s-ar fi demonstrat că lucrarea ar fi fost efectuată şi, totodată, că partea civilă nu se afla în ţară la momentul întâlnirilor despre care s-a susţinut că au avut loc la sediul SC O. SRL Înalta Curte a reţinut că acestea au fost apărările formulate de către J. şi în dosarul în care a avut calitatea de inculpat, iar ele au fost înlăturate.

În cauză, s-a demonstrat în mod cert că lucrarea nu a fost efectuată de SC P. SRL, ci de o altă societate, aspect recunoscut în mod constant inclusiv de martorul C., care a şi fost condamnat definitiv pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Referitor la înscrisurile depuse de partea civilă J. din care rezultă că, în anumite perioade de la începutul anului 2012 ar fi fost plecată din ţară, similar Curţii de Apel Ploieşti, s-a constatat că acestea nu acoperă toată perioada în care întâlnirile relatate de martori puteau avea loc. Mai mult, referitor luna aprilie 2012, Înalta Curte a reţinut că ceea ce s-a demonstrat a fost doar achiziţionarea de către partea civilă, la data de 04.04.2012, a unui număr de patru bilete de avion cu destinaţia Viena, nefiind cunoscut nici numele pasagerilor (sau dacă J. s-a aflat printre ei) şi nici data plecării din România, aceasta fiind dedusă de apărarea sa din înscrisuri care atestă că numitul EE. a fost supus unor investigaţii medicale. Însă, şi în condiţiile în care s-ar accepta teza apărării, concluzia precedentă se menţine, întâlnirile relatate de C. vizând perioade anterioare celei în care partea civilă afirmă nu s-ar fi aflat în ţară.

În cadrul cercetării judecătoreşti, Înalta Curte a încuviinţat pentru partea civilă administrarea probei constând în două înregistrări ale unor discuţii ambientale la care s-a susţinut că ar fi participat atât A. cât şi J... Înregistrările depuse la dosar au o durată foarte scurtă de timp de 0,51 secunde şi respectiv 0,46 secunde şi reprezintă doar anumite fragmente din discuţii. Punându-i-se în vedere să prezinte întreaga înregistrare, acesta a susţinut că nu o deţine, întrucât au fost făcute "într-un moment de neatenţie al dlui procuror A., invocând diverse pretexte, mă prefăceam că mă caută cineva, că îmi sună telefonul sau că primesc diverse mesaje, pentru a putea accesa funcţia de înregistrare pe care o deţine orice telefon mobil. Porneam înregistrarea în momentul în care îmi dădeam seama spre ce duce discuţia. Nu am continuat înregistrarea, pentru a nu părea dubios în faţa procurorului" (supliment declaraţie parte civilă din 03 mai 2022, dosar fond).

Argumentul părţii civile este greu de acceptat, neexistând o explicaţie plauzibilă pentru care aceasta nu a înregistrat întregul dialog, ci a pornit exact de la un anumit moment al discuţiei şi a închis după nici un minut, deşi conversaţia continua. Pornirea înregistrării şi oprirea sa la scurt timp sunt momente de natură a atrage atenţia asupra acestor acţiuni, fiind de neînţeles de ce partea nu înregistra toată discuţia cu procurorul A. (spre exemplu cu telefonul în buzunar), de care oricum era interesată, dat fiind că, potrivit acesteia, urmărea să dovedească nelegalităţile pe care le comitea procurorul.

Ipoteza cea mai verosimilă este aceea că înregistrările efectuate au, în realitate, o durată mult mai lungă, însă nu există un interes de a fi prezentate integral în faţa instanţei.

Trecând peste aceste aspecte, Înalta Curte a constatat că niciuna dintre cele două înregistrări nu este de natură să conducă la concluzia susţinută de partea civilă. Înregistrarea cuprinsă în "folder-ul 7" a fost deja anterior analizată, în cadrul faptelor referitoare la închirierea halelor aparţinând SC O. SRL (pct. II. D.) Cealaltă înregistrare, din folder-ul 1, denumit de partea civilă "... şi A. despre nevinovăţie" şi care are legătură cu prezenta faptă are următorul conţinut:

J.: ... Şi vezi ce poa’ să zică.

A.: Deci am vorbit cu IIII.

J.: Da.

A.: Îl trage şi pe ăla de la ... Înalta Curte.

J.: De la parchet?

A.: De la Z.

J.: Da.

A.: Şi pe el nu-l deranjează dacă tu acolo ai participaţie improprie, adică participaţie fără vinovăţie.

J.: Nu am.

A.: Dar dacă e implicat asta.

J.: Nu e.

A.: Nu e deloc, deloc? De unde ştii?

J.: Eh! Dacă nu e, nu e.

A.: Mda, oricum îl trage încoa, nu îl lăsa acolo. Nu ştiu.

Din actele dosarului de urmărire penală, rezultă că la data de 28.12.2015, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, prin procurorul şef serviciu JJJJ. a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie înaintarea spre studiu a Dosarului nr. x/2014, acesta fiind necesar în cauza nr. x/2015 a acestei unităţi de parchet în care se făceau cercetări faţă de numitul NNN., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenţei în scopul obţinerii de bani sau foloase, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Dosarul a fost restituit ulterior Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din coroborarea celor două probe Înalta Curte a reţinut că, cel mai probabil spre finalul anului 2015, când partea civilă colabora cu Direcţia Naţională Anticorupţie (adresa nr. x/2017 din 05 ianuarie 2018, dosar fond), a existat o discuţie privind preluarea dosarului de la "Z.", de către procurorul şef serviciu JJJJ., dacă se constata că în respectivul dosar era implicat şi numitul NNN... Dialogul dovedeşte existenţa şi a unei discuţii anterioare, a unei negocieri în privinţa unei eventuale soluţii ce putea să se pronunţe pentru J., A. anunţându-l că a luat legătura cu procurorul JJJJ. şi acesta este de acord şi că "nu-l deranjează dacă tu acolo ai participaţie improprie, adică participaţie fără vinovăţie".

În mod evident, această înregistrare nu dovedeşte nicidecum faptul că partea civilă J. era nevinovată. Discuţia viza o variantă care putea fi acceptată de parchet şi care în sine pornea de la situaţia de fapt dovedită în dosar, respectiv participarea lui J. la comiterea faptelor de către C., dar, din diferite motive (cel mai probabil colaborarea sa în alte dosare penale), parchetul era de acord ("nu era deranjat") să reţină că acesta nu ar fi acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Înalta Curte a încuviinţat, la cererea inculpatului A., două înregistrări privind discuţii ambientale purtate de acesta cu partea civilă J., în cursul lunii decembrie 2016, în perioada în care dosarul se afla în instrumentarea procurorului Z.

Deşi discuţia din 19 decembrie 2016 viza chiar dosarul în care era inculpat, s-a constatat că partea civilă în nici un moment nu îi reproşează inculpatului A. împrejurările de fapt invocate în prezenta cauză. Într-un context în care J. îi prezenta procurorului A. informaţii despre AA., îi cere acestuia să îl ajute, să îi dea un telefon lui Z., că "vine un băiat bun care ajută la aflarea adevărului" cu motivarea că şi el "vine ca o furnicuţă" şi o să aibă nevoie de el.

J. - ... trebuie să mă ajuţi cu ceva. Mă ajuţi?.

A. - Mda.

J. - Mâine mă duc la Z... Îi dai şi tu un telefon?

A. - Nu ştiu dacă ... stai să vedem.

J. - A zis că vine un băiat bun care ajută la aflarea adevărului.

A. - Da mă, încerc să îl sun.

J. - Îmi promiţi?

A. - Dar nu-ţi promit, că nu am cum să-ţi promit. Stai să vedem. Vorbesc şi eu cu.

J. - Ţâc, ţâc, ţâc. Hai mă, că l-ai mai sunat de o sută de ori, nu fi ..., că şi eu vin la tine ca o furnicuţă (zgomote de fond); şi o să ai nevoie de mine.

A. - Deci, nu-ţi promit până nu vorbesc cu Lucian, că nu pot să fac de capul meu. Da? (...)

A. - Deci vine la 11 şefu' la serviciu, vorbesc cu el.

J. - Şi o să uiţi.

A. - Nu o să uit, uite îţi promit că nu o să uit.

J. - Bine.

A. - Vorbesc cu şefu'.

J. - Îmi promiţi ? Tu mie.

A. - Îţi promit că vorbesc cu şefu', dacă şefu' e de acord.

J. - (neinteligibil) Suni nu ştiu când, dar eu mă duc mâine.

Aceeaşi este şi situaţia discuţiei din data de 21 decembrie 2016, în contextul formulării de către J. a denunţului împotriva persoanei care, în numele procurorului Z., îi solicitase suma de 260.000 euro. Nici în cadrul acesteia, partea civilă nu îi reproşează procurorului existenţa acestui dosar, ci îşi manifestă eventuala disponibilitate de a fi dat curs solicitării, dacă s-ar fi cerut o sumă mai mică, de 20.000 euro.

J. - Au aşteptat să nu mai fiu deputat, ca să vină să mă jecmănească. Şi la anul să o jecmănească pe surioara mea. (Zgomot de scris) Aşa ceva nu este posibil! (Zgomot de scris)

A. - Mă jur că nu.

J. - Dacă îmi cerea 20.000!

A. - Îi dădeai.

J. - Într-un dosar ... şi - (cuvinte injurioase) Cât îmi lua un avocat. Dar 260.000 .. (cuvinte injurioase)

A. - Dar de ce suma asta? 260?

J. - Nu am stat să negociez ... că m-am gândit că fuge gâsca, că nici prejudiciul dosarului nu e atât. Că aia e o factură de 200.000 euro, la care prejudiciu 48.000 TVA-ul, adică sub 50.000 de euro. Dar nu am stat să intru într-o dispută. Eu vroiam să văd ce zice. Ce . . . . . . . . . .Mă gândeam ... - neintelegibil -Înregistrarea dovedeşte şi faptul că susţinerile lui J. din declaraţia dată la 12 aprilie 2017 în calitate de inculpat (reluate şi în faţa instanţei supreme), în care arăta că "în luna decembrie 2016, prin intermediul lui d-lui KKKK., am fost ameninţat să dau declaraţie mincinoasă împotriva numiţilor C. şi D., am fost şantajat că dacă nu fac acest lucru aspra mea FF. va avea de suferit prin fabricarea unui dosar în anul 2017. Mi s-a sus clar că organul de cercetare penală cunoaşte că sunt nevinovat şi merit o soluţie de clasare, dar că trebuie să plătesc suma de 260.000 euro până la sărbătoarea de Crăciun", sunt neadevărate. Suma i-a fost solicitată pentru pronunţarea unei soluţii de clasare, şi, pentru ca să fie convins că banii vor ajunge la procurorul Z., i-au fost transmise unele întrebări ce urmau să îi fie adresate în timpul audierii, dar şi răspunsurile pe care trebuia să le dea la acestea.

Nici celelalte apărări formulate în cauză nu pot conduce la concluzia caracterului nereal al denunţului formulat de C., ci, mai degrabă, la aceea a preconstituirii unor probe de către partea civilă şi a faptului că aceasta nu spune adevărul, similar martorului D.

Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti, la solicitarea părţii civile, Înalta Curte a încuviinţat, în cadrul probei cu înscrisuri, depunerea la dosar a fotocopiei unui denunţ, despre care s-a susţinut că a fost primit de la D., că reprezintă denunţul consemnat în biroul lui A., în prezenţa părţii civile şi a fost prezentat procurorului Y. de către D. (încheierea din 31 mai 2022).

Înalta Curte a reţinut că, în mod constant, D. a arătat că, după ce a fost citat de procurorul Y ., l-a înştiinţat pe acesta că are calitatea de martor cu identitate protejată şi "i-am relatat acestuia împrejurările reale care au dus la constituirea acestui dosar. Mi s-a părut un pic speriat dl Y. la vremea respectivă de dl JJJJ. şi A. şi, pentru început, nu m-a crezut. I-am spus că în săptămâna următoare o să fim chemaţi să formulăm denunţul împotriva lui AA. şi NNN ... În săptămâna următoare am fost chemaţi eu şi J. la D. N. A. - ST Ploieşti unde dl A. era într-o stare euforică cu o sticlă de whiskey pe masă şi ne-a solicitat să dăm declaraţii. Mie mi s-a luat declaraţie de către A. iar domnului J. i s-a luat declaraţie de către poliţistul BB., în aceeaşi încăpere, în acelaşi timp. S-a procedat în acest fel pentru a se reuşi coroborarea datelor din denunţuri. Când s-a printat denunţul meu, am încercat să găsesc o formulare greşită ca să îmi rămână o copie de pe acesta. Când mi-am strâns actele, am luat şi copia respectivă şi m-am dus la dl procuror Y. pentru a-i dovedi că, ceea ce i-am spus cu câteva zile în urmă, este real. I-am dat hârtiile respective dl Y ... Acesta se temea să vorbească de faţă cu CC. întrucât acesta lucrase anterior cu A. şi se ştia că îl informează pe acesta din urmă".

Din susţinerile constante ale martorului rezultă că momentul formulării denunţului este plasat în timp după ce a fost citat de procurorul Y. în legătură cu prezenta cauză, respectiv la un interval de câteva zile, iar motivul pentru care ar fi invocat anumite greşeli a fost acela de a rămâne în posesia unei copii a denunţului pentru a-i dovedi acestuia realitatea susţinerilor sale. Martorul Y. a confirmat faptul că, în perioada în care îl cerceta pe D. în două dosare penale, respectiv Dosarul nr. x/2014 şi un altul care viza fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani privind modul de achiziţie a unui aparat tomograf la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, acesta i-a prezentat un denunţ nesemnat, neînregistrat la nicio instituţie a statului, susţinând că are legătură cu ambele dosare.

Din actele dosarului de urmărire penală, rezultă că dosarul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi înregistrat pe rolul acestei unităţi de parchet la data de 17.02.2017 şi repartizat spre soluţionare procurorului Y.

Primele acte de urmărire penală au fost efectuate la data de 27.03.2017 şi l-au vizat pe C., D. fiind citat pentru a-i aduce la cunoştinţă calitatea de inculpat la data de 13.04.2017. Acesta nu a dat declaraţii, fiind audiat la un interval de câteva zile, respectiv la 20.04.2017, astfel cum a susţinut D ... Rezultă, aşadar, că denunţul prezentat procurorului Y. ar fi fost făcut în perioada 13-20 aprilie 2017.

Astfel cum s-a arătat, prin Hotărârea nr. 154 din data de 16.02.2017, secţia de procurori din cadrul CSM a dispus încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti a procurorului A., începând cu data de 17.02.2017 şi continuarea activităţii acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, de la aceeaşi dată. La 17.02.2017 procurorul A. şi-a înaintat demisia din magistratură, discutarea cererii sale fiind amânată, iar începând cu 28.02.2017 a fost suspendat din funcţia de procuror, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare (23.09.2019).

Ca atare, Înalta Curte a constatat că la data la care procurorul Y. a primit spre soluţionare Dosarul nr. x/2014, A. îşi încetase activitatea în cadrul D. N. A. iar începând cu 28 februarie 2017 era suspendat din magistratură, astfel că declaraţiile martorului D. sunt în mod evident mincinoase, întrucât A. nu putea fi prezent la consemnarea unui denunţ formulat la D. N. A. în perioada 13.04.2017 - 20.04.2017.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, partea civilă J. a susţinut că era prezent la momentul formulării acestui denunţ de D., şi, pentru că procurorul A. se afla într-o stare avansată de ebrietate şi "cânta la chitară cu picioarele pe birou", a reuşit să fotografieze varianta denunţului tehnoredactat, inserând în cadrul concluziilor scrise fotografii reprezentând paragrafe din acesta. Ceea ce se observă cu ochiul liber este că aceste fotografii sunt extrase din două file A4 care prezintă urme de împăturire, exact aceleaşi urme care există şi pe fotocopia denunţului depus de apărătorul său la dosar în cursul cercetării judecătoreşti şi despre care s-a susţinut că a fost primit de la D.

În mod evident, dacă aceste fotografii ar fi fost efectuate în condiţiile menţionate de către partea civilă, adică în biroul procurorului A., înscrisul nu avea de ce să prezinte urmele de împăturire. În realitate, fotografiile reprezintă chiar înscrisul depus în instanţă, urmele constatate suprapunându-se exact peste aceleaşi litere, iar susţinerile părţii civile nu corespund realităţii şi se înscriu în aceeaşi strategie pe care a folosit-o în mod constant în prezenta cauză. De altfel, din examinarea Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Prahova, s-a constatat că acelaşi înscris despre care s-a afirmat că ar fi fost primit de la D., a fost depus la acel dosar susţinându-se că acela este denunţul pe care J. l-a fotografiat.

Trecând peste aceste aspecte, din analiza materialului probator administrat în cauză, concluzia Înaltei Curţi a fost aceea că înscrisul depus la dosar nu reprezintă denunţul pe care D. l-a prezentat procurorului Y.

Astfel, denunţul depus în fotocopie necertificată (deşi s-a pus în vedere apărătorului părţii civile) constă în câteva file dactilografiate, nu este semnat, nu este înregistrat la nicio instituţie, nu are nici un antet, fiind datat 26.01.2017, dată ce nu corespunde perioadei indicate de martorul D., care a susţinut atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei că l-a obţinut invocând anumite greşeli, în scopul de a i-l arăta procurorului Y.

Din conţinutul acestui denunţ, rezultă că vizează mai multe fapte, printre care şi cele care formau obiectul cercetării în dosarele aflate în lucru la procurorul Y ., respectiv atât cea referitoare la achiziţia unui aparat tomograf de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti cât şi cea referitoare la primirea de către D. a sumei de 1 milion de RON de la C ... Se susţine în acest înscris că suma a fost primită de D. de la SSS. şi V., iar ulterior acesta i-ar fi dat-o lui AA., cu ocazia alegerilor locale din 2012.

Înalta Curte a reţinut că în declaraţia dată în faţa procurorului Y. la 20 aprilie 2017, D. a susţinut că nu a avut nicio relaţie cu C., pe SSS. l-a cunoscut în anii 2007-2008 şi l-a văzut întâmplător în perioada 2011-2012, iar împrejurările relatate în declaraţia dată cu identitate protejată le cunoştea din denunţul lui C., care i-a fost citit de procurorul A.

În aceste condiţii, în mod firesc se ridică întrebarea: care ar fi putut fi interesul procesual al lui D. care nega vehement propriile fapte, în a-i prezenta procurorului Y. un denunţ în care confirma atât relaţia sa cu C., cât şi toate probele administrate până la acel moment în cauză? În acest sens s-a reţinut că, martorul SSS. declarase că era administratorul de fapt al SC P. SRL, societate prin intermediul căreia D., cu care era prieten "vărsa nişte bani care proveneau din facturări pe care acesta le făcea şi pe care eu nu le cunoşteam: Eu doar îi restituiam sumele de bani respective", că suma de la SC O. SRL a fost ridicată de la bancă de FFFF., care i-a înmânat-o, "iar eu i-am livrat-o lui D.", şi că, uneori, sumele de bani îi erau transmise lui D. prin intermediul martorei V. . Martora V. a confirmat aceste susţineri, arătând că l-a cunoscut pe SSS. în contextul în care D. i-a cerut să se întâlnească şi să preia o sacoşă. "După acest moment şi în aceeaşi manieră arătată am mai dus astfel de sacoşe despre care am aflat că erau umplute cu bani (la o manevră în trafic, când s-a răsturnat o astfel de sacoşă şi au picat peste mine calupuri de bani)". Referitor la D., martora a arătat că este un om agresiv în limbaj şi că "a declarat şi declară constant că noi toţi vom merge la puşcărie, că ne distruge, iar el va scăpa pentru că a făcut diferite înţelegeri cu autorităţile".

În mod evident, nu exista un interes al lui D. în a se autoincrimina, iar varianta că ar fi dorit să dovedească că a făcut un denunţ similar faţă de o altă persoană nu poate fi acceptată. Pe lângă faptul că la acel moment D. nu formulase încă o asemenea apărare (aceasta intervenind ulterior, după trimiterea sa în judecată), o atare versiune era oricum împotriva sa, pentru că ea confirma toată probaţiunea efectuată în cauză în ceea ce-l priveşte. Totodată, din declaraţia martorului Y ., Înalta Curte a reţinut că prin denunţul prezentat "dânsul încerca să justifice faptul că există un dosar în altă parte mult mai important decât ce instrumentam eu şi să stopez cumva ancheta în dosarul meu până se lămureşte acel dosar" şi că "simţeam că este un fel de capcană, domnul D. fiind un personaj" (declaraţia din 3 martie 2020, filele x d. u. p .).

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte a concluzionat că atât din perspectiva datei cât şi prin prisma conţinutului său, înscrisul depus de partea civilă nu este denunţul pe care D. i l-a prezentat procurorului Y ... Astfel cum rezultă din declaraţia martorului Y ., înscrisul respectiv se înscria în strategia de apărare construită de D. în dosarele în care era cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, scopul său fiind stoparea anchetei în ceea ce îl priveşte (astfel cum s-a încercat şi cu procurorul Z.) şi nicidecum confirmarea vinovăţiei sale.

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că nu există nicio probă că D. i-ar fi prezentat procurorului Y. un denunţ real şi nu un înscris preconstituit de acesta, după cum nu există nicio probă din care să rezulte că înscrisul depus la dosar de partea civilă J. ar constitui un denunţ formulat într-adevăr de D. şi înregistrat la vreo unitate de parchet.

Mai mult, Înalta Curte a constatat că "povestea denunţului" relatată de J. în calitate de inculpat în faţa Tribunalului Prahova este substanţial diferită de cea a lui D... Acesta a susţinut că "la începutul anului 2017, în luna ianuarie, în ziua de 26, am fost chemat împreună cu D. la sediul D. N. A. Ploieşti de către A., care şi-a reluat intenţiile de a-l acuza pe AA. şi LLLL. în legătura cu suma din acest dosar şi am fost de faţă la momentul la care s-a tehnoredactat la calculator noul denunţ de martor protejat al lui D. tot din acest dosar, pe care înţeleg să îl depun la dosar. Ulterior, urma ca şi eu să devin martor protejat în acest dosar, dar datorită stării de ebrietate a procurorului, am reuşit să evit această situaţie, fiind o oră înaintată a zilei respective, dar nu înainte de a fotografia denunţul pe care l-am prezentat. (...) După acest eveniment de la sf. lunii ianuarie 2017 a izbucnit un scandal mediatic în care era implicat A. şi un domn pe nume MMMM. zis Şomerul. Datorită acestui eveniment, A. i-a înmânat lui D. în perioada la care fac referire, denunţul pe care vi l-am arătat şi i-a spus acestuia să meargă la P. C. A. Ploieşti, pentru că dosarul a ajuns la dl procuror Y ., dar că acolo poliţistul judiciar este CC., omul său de încredere, care lucrase în acest dosar şi în 2014. În acest sens, A. l-a trimis pe D. la PCA Ploieşti şi i-a solicitat acestuia să transmită faptul că în prezentul dosar s-a formulat un nou denunţ, respectiv cel al lui D. şi că dosarul urmează să fie declinat la DNA Ploieşti".

Contradicţiile între declaraţiile lui D. şi J. sunt atât de vădite încât nici nu mai este necesară evidenţierea lor, iar acestea nu pot conduce decât la o singură concluzie, aceea că niciunul dintre ei nu spune adevărul. Pe de o parte, strategia lor comună de apărare nu a fost construită până la ultimele detalii care puteau fi solicitate de organele judiciare şi, pe de altă parte, nici nu au prevăzut faptul că instanţa va avea acces şi la declaraţiile date în alte cauze.

Deşi Înalta Curte are serioase suspiciuni cu privire la înscrisul intitulat "denunţ" depus de partea civilă, totuşi, trebuie precizat şi în condiţiile în care s-ar fi dovedit că acesta ar fi fost într-adevăr denunţul prezentat de D. martorului Y. şi chiar înregistrat la D. N. A. sau la orice altă unitate de parchet, această probă nu este de natură a demonstra faptul că declaraţiile date de D. sub identitatea protejată ar fi fost dictate sau sugerate de către inculpatul A. şi a înlătura probatoriul analizat anterior.

Pentru că rechizitoriul face o corelaţie între declaraţiile lui D. referitoare la prezentarea denunţului, preluarea dosarului de către procurorul A. şi adresa din 22.02.2017 a D. N. A. - S. T. Ploieşti, Înalta Curte a reţinut că dosarul cu acest număr îl viza în realitate pe inculpatul Z. şi a fost solicitat de D. N. A. Ploieşti într-o perioadă în care procurorul A. nu mai funcţiona în cadrul acestei instituţii, fiind transferat din data de 17.02.2017 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

În final, în ceea ce-l priveşte pe J., Înalta Curte a apreciat că se impune şi menţionarea unor împrejurări care, deşi vizează apărarea pe care a înţeles să şi-o formuleze în calitate de inculpat, totuşi, vin în contradicţie cu susţinerile sale de nevinovăţie. Astfel, deşi cu ocazia audierii din 12 aprilie 2017, acesta şi-a dat acordul în vederea testării la poligraf, după examinarea inculpatului C. care a avut loc la data de 08.5.2017, acesta a revenit asupra poziţiei iniţiale (cererea din 17.05.2017 - fila x d. u. p. nr. x/2014). De asemenea, în prezenta cauză, la termenul din data de 03.05.2022, a depus la dosar, în cadrul probei cu înscrisuri, o cerere pe care a formulat-o personal către Direcţia Naţională Anticorupţie în cursul anului 2017 prin care solicita o caracterizare referitoare la colaborarea sa cu organele de urmărire penală, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 74-76 C. pen. anterior privind circumstanţele atenuante, aceasta fiindu-i necesară în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova. În acelaşi sens este şi achitarea unei părţi a prejudiciului în acelaşi dosar. Aceste demersuri, deşi se încadrează în strategia de apărare, în contextul probatoriului administrat în cauză care demonstrează lipsa sa de sinceritate, capătă o anumită relevanţă, nemaiputând fi privite total izolat, respectiv exclusiv din perspectiva exercitării unui drept prevăzut de lege.

În raport de toate considerentele anterioare, Înalta Curte a constatat pe de o parte, faptul că toate apărările formulate de C. şi de partea civilă nu corespund adevărului, ci unei strategii pusă la punct de inculpaţii dar şi de o parte din martorii din dosarul în care aceştia au fost trimişi în judecată şi susţinută şi în prezenta cauză. Pe de altă parte, a reţinut că împrejurările de fapt relatate de acesta în denunţul formulat la data de 08.05.2014, privind implicarea lui J., alături de D., în încheierea contractului dintre SC P. SRL şi SC O. SRL în scopul obţinerii unor fonduri necesare campaniei electorale din anul 2012, sunt confirmate de probele la care s-a făcut anterior trimitere.

Concluzia este una singură şi lipsită de orice echivoc, anume că situaţia de fapt prezentată în denunţul formulat de C. corespundea adevărului.

Probatoriul anterior expus, în privinţa tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., din care a rezultat cu certitudine că aspectele declarate de martorii audiaţi în procedura martorului ameninţat corespundeau adevărului, aceeaşi concluzie rezultând referitor la denunţul formulat de C., nu este influenţat de declaraţiile martorilor W., SS. şi X ... Aceştia au fost audiaţi în cursul urmăririi penale efectuată de S. I. I. J., având o poziţie diferită de cea susţinută în Dosarul nr. x/2914 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Teza probatorie a parchetului vizează presiunile şi ameninţările la care ar fi fost supuşi cei trei martori de către procurorul A., împrejurări care devin lipsite de relevanţă în contextul situaţiei de fapt anterior stabilite.

Analizând, totuşi, şi declaraţiile acestor martori, toţi în relaţii apropiate fie cu D., fie cu partea civilă J. şi familia acestuia (X. - fost consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Prahova), fie cu ambii, Înalta Curte a reţinut că aceştia au arătat că au fost citaţi telefonic de procurorul A., că au avut o discuţie purtată "cu cătuşele şi pistolul pe masă", în cadrul căreia au fost ameninţaţi să dea declaraţie împotriva lui J., dar nu au fost audiaţi pentru că nu cunoşteau nimic referitor la faptele despre care erau întrebaţi.

În ceea ce-l priveşte pe martorul W., pentru care D. solicita să facă parte din înţelegerea cu parchetul, Înalta Curte a reţinut că acesta este trimis în judecată de procurorul A. în Dosarul nr. x/2013, dosar în care a adoptat aceeaşi strategie de apărare, interesul său în incriminarea fostului anchetator fiind evident. Împrejurarea că declaraţiile acestuia nu sunt sincere rezultă din poziţia procesuală oscilantă avută în cauză.

Astfel, Înalta Curte a reţinut că, fiind audiat de procurorul Y. la data de 05.05.2017, martorul nu face nicio referire la faptul că ar fi fost ascultat în prezenta cauză de către inculpatul A. şi că ar fi exercitat presiuni asupra sa, susţinând doar că " în cursul cercetărilor care s-au efectuat în dosarul în care am fost arestat, când am fost adus la audieri mi s-a solicitat să fac un denunţ electro fantastic despre familia . . . . . . . . . .Că, altfel, mă duc la beci şi doar în cazul acesta voi putea pleca acasă".

Solicitându-i-se explicaţii sub acest aspect, cu ocazia audierii de către Înalta Curte, martorul W. a susţinut că a arătat "toate aceste împrejurări şi procurorului Y. cu ocazia audierii mele, care m-a audiat în mod normal şi care mi-a permis să relatez toate împrejurările pe care le cunoşteam în cauză. Revin şi arăt că aceste fapte le-am relatat procurorului Y. anterior audierii mele, iar acesta nu a fost interesat de respectivele fapte, spunându-mi că nu sunt în competenţa dumnealui.

Insist asupra faptului că am adus la cunoştinţă aceste împrejurări procurorului Y. şi aducându-mi-se la cunoştinţă faptul că în declaraţiile altor persoane audiate în cauză de procurorul Y. sunt consemnate împrejurări vizând presiunile la care au susţinut că au fost supuşi cu ocazia audierii lor, arăt că este posibil ca eu să nu fi insistat ca aceste fapte să fie consemnate în declaraţie".

Înalta Curte a constatat că declaraţiile sale nu corespund adevărului, fiind evident că dacă această relatare ar fi existat, ea era consemnată în declaraţie, aşa cum a fost consemnată referirea sa la denunţul "electro fantastic despre familia ...", cu atât mai mult cu cât audierea se desfăşura în prezenţa apărătorului ales al lui J. (avocat NNNN.). Totodată, nu exista nici un motiv ca, dacă această discuţie cu procurorul A. ar fi avut conţinutul relatat ulterior de către martor, ea să nu fi fost adusă la cunoştinţa organelor de urmărire penală, mai ales că audierea se desfăşura într-un moment în care acesta devenise principala strategie de apărare a părţilor din dosar, după suspendarea din magistratură a procurorului A.

Aceeaşi este şi situaţia martorului X ., care audiat de procurorul Y. nu a prezentat nimic din cele susţinute ulterior referitoare la discuţia cu procurorul A. (ameninţările la care ar fi fost supus, faptul că i-ar fi arătat declaraţiile date de martorii L. şi K. şi i-ar fi comunicat identitatea reală a acestora, etc .). Solicitându-i-se explicaţii sub acest aspect, martorul a arătat că nu a fost întrebat. Înalta Curte a constatat, însă, că în declaraţia dată în faţa Tribunalului Prahova, prima afirmaţie pe care martorul X. o face, fără să fie întrebat, întrucât nici nu se cunoştea faptul că ar fi fost chemat de procurorul A., a fost cea referitoare la discuţia cu procurorul A.

În ceea ce-l priveşte pe martorul SS., Înalta Curte a constatat că, audiat de procurorul Y. şi răspunzând la întrebarea apărătorului inculpatului J., acesta a arătat că "am fost întrebat de procurorul A. în anul 2014 despre acest lucru, cu ocazia unei anchete penale în care eu aveam calitatea de martor, fără a fi ameninţat sau intimidat de acesta".

În faţa Înaltei Curţi, explicaţia martorului în privinţa acestei susţineri a fost aceea "că am dat această declaraţie din cauza presiunilor făcute de inculpatul A., având în vedere faptul că, după ce acesta a plecat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost numit într-o funcţie şi mai mare. Mi-a fost teamă de dl Y ., pentru că din funcţia pe care o avea dl A. la acel moment acesta îl putea controla pe dl Y .". Susţinerile sunt în mod evident nereale, la momentul audierii sale, procurorul A. fiind suspendat din magistratură, împrejurare cunoscută mai ales de persoanele pe care le anchetase.

Înalta Curte a constatat că martorul este lipsit de credibilitate, interesul său în acuzarea fostului procuror fiind evident, declaraţia din faţa Înaltei Curţi demonstrând lipsa totală de obiectivitate a acestuia ."Vreau să arăt că eu, familia mea, tatăl meu, fratele meu, am fost cu toţii terorizaţi de procurorul A., acesta a distrus economia Ploieştiului, 360 de societăţi comerciale şi a furat copilăria copiilor noştri. Eu am mai fost audiat în calitate de martor tot de către procurorul A... Pentru că nu am avut ce să spunem despre familia ..., procurorul A. ne-a deschis dosare penale mie, fratelui meu şi tatălui meu. (...) firmele care aparţineau familiei mele şi anume OOOO. SRL, PPPP. SRL şi QQQQ. SRL au fost cercetate în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei, iar în prezent sunt inculpat într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Ploieşti".

Înalta Curte a reţinut că cei trei martori au fost indicaţi ca fiind prezenţi în incinta depozitului SC O. SA, atât de D., în declaraţia din data de 14.04.2014, cât şi de martorul G., care asigura paza depozitului, în declaraţia din 12.05.2014.

În acest context, este credibilă chemarea lor de către procuror pentru a le solicita explicaţii, astfel cum s-a procedat şi cu martorul F., menţionat în declaraţiile martorilor H. şi I. din 13.05.2014 şi audiat chiar a doua zi. Ca atare, este de presupus că martorii au fost chemaţi de procurorul A. în aceeaşi perioadă, respectiv 13-15.05.2014.

Înalta Curte a constatat însă diferenţa vădită între declaraţiile martorului F. şi ale martorilor W., SS. şi X ., cu privire la modul în care s-a purtat discuţia cu procurorul A... Astfel, spre deosebire de ceilalţi martori care au descris acţiuni de ameninţare, presiuni, comunicarea identităţii martorilor ascultaţi anterior în cauză, F. a susţinut doar că tonul folosit de procurorul care îl audia era unul ridicat, impunător, însă "am declarat în mod liber şi nu mi-a spus nimeni ceea ce trebuie să declar". Aceasta, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, era evident pentru procurorul A. faptul că martorul F. nu relata tot ceea ce ştia despre împrejurările relevante ale cauzei, astfel cum rezulta din probatoriul pe care îl administrase până în acel moment.

Ca atare, deşi se afla în aceeaşi situaţie cu cei trei martori (care nu recunoşteau prezenţa lor în incinta depozitului SC O. SA), F. nu a fost nici ameninţat, nici forţat să declare împrejurări necorespunzătoare adevărului şi nici nu i s-au comunicat identităţile martorilor care susţineau implicarea sa în punerea la dispoziţie a depozitului frigorific.

Or, comportamentul diferit relatat de martori poate fi explicat doar prin prisma celor anterior arătate: interesul personal sau procesual de a susţine o anumită variantă a situaţiei de fapt, în cazul lui F. acesta fiind inexistent.

Înalta Curte a constatat, aşadar, că analiza coroborată a materialului probator administrat conduce la concluzia certă că nu procurorul A. este cel care a construit un scenariu mincinos prin ticluirea de probe, ci acest lucru s-a realizat de către partea civilă şi o parte din martorii din prezenta cauză, în scopul evident de a-şi susţine apărările din alte dosare penale, însă, prin gravitatea afirmaţiilor şi caracterul organizat demonstrat în cauză, declaraţiile acestora depăşesc cu mult cadrul permis de dispoziţiile legale.

După cum rezultă din probatoriul expus, această strategie de apărare a fost iniţiată în contextul declanşării acţiunii disciplinare împotriva procurorului, ulterior fiind favorizată de soluţiile dispuse în cadrul acestei proceduri, dar şi de reflectarea în media a conduitei procurorului. Împrejurarea că într-o anumită speţă concretă s-a dovedit un comportament ce a dus la soluţia excluderii din magistratură este fără relevanţă în prezenta cauză şi nu poate fi generalizată pentru toate cazurile instrumentate de procurorul A., după cum nici nu poate constitui temei de acordare a prezumţiei absolute de adevăr pentru toate susţinerile persoanelor care, la un moment dat, au fost audiate în diverse calităţi procesuale de acesta.

În prezenta cauză, acceptarea necenzurată a susţinerilor părţii civile şi ale martorilor, fără a se observa aspectele esenţiale care demonstrau fără nicio îndoială că realitatea era opusă celei relatate de aceştia (respectiv a datelor la care au fost audiaţi martorii şi au fost înregistrate declaraţiile acestora, a celei la care s-a formulat denunţul; a faptului că o serie de martori, care nu aveau nicio legătură cu părţile din Dosarul nr. x/2014, susţineau împrejurări de fapt similare celor relatate de D. şi B. în faţa procurorului A.; a faptului că şi în faţa altor procurori declaraţiile au fost similare, etc .), a condus la formarea acestui dosar penal, care a influenţat şi soluţia pronunţată în cauza în care D., J. şi C. erau cercetaţi în calitate de inculpaţi.

Examinarea întregului probatoriu a condus la concluzia certă că în instrumentarea Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, procurorul A. nu a determinat, prin constrângere sau conduită cu efect intimidant, martorii să formuleze denunţ sau declaraţii mincinoase cu privire la participarea la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală a părţii civile J. şi nici nu a săvârşit vreo faptă care să poată fi circumscrisă noţiunii de ticluire de probe nereale.

B. JUDECATA ÎN APEL

Împotriva Sentinţei penale nr. 463 din data de 31 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020 au declarat apel, în termenul legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară şi partea civilă J.

Cauza a fost înregistrată, la data de 15 noiembrie 2022, pe rolul Completului de 5 Judecători Penal 1-2022, sub nr. x/2022, primind, urmare repartizării aleatorii, prim termen de judecată la 05 decembrie 2022.

La termenul din 05 decembrie 2022, a fost admisă cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimatul inculpat A., prin apărător desemnat din oficiu, pentru a lua cunoştinţă de motivele de apel formulate în scris de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de apelantul parte civilă J.

La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 203, au avut loc dezbaterile cu privire la cererile de probatorii formulate în cauză, pronunţarea asupra acestora fiind amânată succesiv la datele de 17 ianuarie 2023, respectiv 30 ianuarie 2023, când instanţa de apel a admis cererile de probe formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară şi de partea civilă J. privind audierea martorilor B., D., E., F., H., C., DD. şi LL.

La termenul din 13 februarie 2023, au fost audiaţi martorii F. şi H.

La termenul din 20 martie 2023, au fost audiaţi martorii C., B., LL. şi DD.

La termenul din 03 aprilie 2023, a fost audiat martorul E., precum şi partea civilă J.

La termenul din 08 mai 2023, a fost audiat martorul D., după care, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a declarat încheiată cercetarea judecătorească, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.

1. Sinteza motivelor de apel

1.1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat sentinţa apelată sub aspectul soluţiei de achitare dispusă în cauză şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 463 din 31 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2020 şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că s-a făcut dovada săvârşirii tuturor infracţiunilor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, iar în raport de data săvârşirii faptelor, ţinând cont de vinovăţia acestuia şi având în vedere Decizia nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a solicitat încetarea procesului penal.

Ministerul Public a susţinut, în esenţă, că martorii la care se referă obiectul sesizării şi-au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, iar acestea se coroborează între ele pe aspectele esenţiale ce fac obiectul inculpării, însă instanţa de fond le-a înlăturat punând în discuţie, în principal, credibilitatea martorilor şi temeinicia acuzaţiilor, raportat la situaţia personală a martorilor invocaţi în acuzare (implicarea lor în procedurile judiciare, raporturile dintre ei sau părţile din dosare, pretinsul interes personal legat de soluţionarea acestui caz).

Cu privire la martorii D. şi B., a susţinut că premisa de la care pleacă instanţa de fond, în sensul că "declaraţiile martorilor D. şi B. nu au fost influenţate de inculpat, ci reprezintă propriile relatări ale acestora" este contrazisă de probatoriul administrat, iar concluzia pe care o formulează în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului A. referitoare la audierea acestor doi martori, în sensul că, în cauză, nu s-a dovedit existenţa unor acţiuni de determinare a acestora, prin constrângere sau intimidare, să dea declaraţii care nu corespund adevărului sau a unor activităţi de ticluire de probe nereale este eronată, câtă vreme depoziţiile lor sunt confirmate de martora DD.

Cu privire la martorul G., a susţinut că, justificând atribuirea identităţii protejate cu propria certitudine privind existenţa unor discuţii cu privire la o anumită stare de temere a martorului, instanţa de fond concluzionează, în mod netemeinic, că nu a putut identifica vreun act de conduită al inculpatului care să se circumscrie unei activităţi de ticluire de probe nereale, deşi declaraţia acestuia se coroborează cu relatările martorului VV.

Referitor la acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu ascultarea martorilor H. (audiat sub pseudonimul CCC.) şi I. (audiat sub pseudonimul YY .), a susţinut că audierea acestor martori (declaraţii identice, prezenţa celuilalt martor), pe lângă faptul că încalcă dispoziţiile procedurale, creează riscul sau "oportunitatea" influenţării modului de a prezenta faptele, alterându-le în mod clar relatarea asupra acestora, credinţa a două persoane că aşa ar fi stat lucrurile este mult mai puternică şi facilitează demersul inculpatului referitor la ticluirea unor probe nereale.

În consecinţă, s-a apreciat că acţiunile inculpatului în legătură cu aceşti martori se circumscriu şi ele câte unui act al infracţiunii de cercetare abuzivă, constând în ticluirea de probe nereale prin consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim, scenariu de natură să dovedească săvârşirea unor infracţiuni de către persoana vătămată.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului A. legate de ascultarea martorului F. (audiat sub pseudonimul LLL.), a susţinut că instanţa de fond apreciază că martorul F. a avut o poziţie oscilantă şi, ca şi în celelalte situaţii, absolutizează menţiunea tipizată de pe formularul declaraţiei, referitoare la faptul că a citit şi a semnat ca şi când ar fi suficiente şi ar garanta că nu a fost influenţat de inculpat, în contextul în care nu recunoaşte nici semnarea declaraţiei de martor cu identitate protejată.

Cu privire la acuzaţiile vizând ascultarea martorului E. (audiat sub identitatea de M .), a susţinut că instanţa de fond nu are în vedere că, deşi audiat în faţa mai multor procurori sau judecători, martorul doar în prezenta cauză a fost întrebat de către procurorul din cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie despre contextul în care a fost audiat de inculpatul A.

Referitor la acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu denunţul martorului C., a susţinut că instanţa de fond a analizat cronologic declaraţiile date de martor şi le-a dat propria semnificaţie care nu poate fi decât una subiectivă: intervenţiile avocaţilor nu ar fi fost de natură să-i reamintească să nu-şi schimbe relatările, afirmaţiile procurorului Z. cu privire la starea de temere faţă de A. a martorului C. din timpul audierii, nu ar mai corespunde realităţii, pentru că acesta a fost condamnat între timp pentru fapte de corupţie, iar cele 40 de minute vizionate de pe CD - vizionate de instanţă, denotă că martorul era neezitant, printre altele. Cu privire la martora LL., avocata inculpatului, chiar dacă aceasta a confirmat că C. nu venise cu intenţia de a formula denunţ, că inculpatul A. a făcut presiuni pentru materializarea acestuia şi asupra conţinutului, că au fost momente în care ea, deşi apărător, era scoasă din birou şi inculpatul rămânea singur cu martorul denunţător, instanţa de fond a apreciat că nu ar fi confirmat aspecte esenţiale susţinute de denunţător.

În consecinţă, referitor la infracţiunea de cercetare abuzivă, prevăzută de art. 280 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din acelaşi cod, în raport de activităţile de audiere a martorilor B., D., E., F., G., H. şi N., în această modalitate fiind ticluite probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi prin consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim, în scopul dovedii faptelor de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor, în esenţă, parchetul a susţinut că inculpatul a acordat tuturor martorilor identitate protejată sub pretextul temerii pe care aceştia o aveau faţă de J., urmare relatărilor pe care ei urmau să le facă cu privire la implicarea acestuia în săvârşirea de infracţiuni, deşi competenţa de cercetare revenea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, creând astfel aparenţa de probatorii eronate, acesta fiind preocupat nu doar de "calitatea" probelor, în sensul susţinerii adecvate a acuzaţiilor nereale aduse persoanei vătămate, ci şi de "cantitatea" lor. Prin introducerea în cauză a unor martori protejaţi s-a urmărit dublarea probelor strânse în acuzare, dar şi inducerea unei impresii eronate asupra relevanţei declaraţiilor şi a consecinţelor ce ar decurge din informaţiile furnizate. Astfel, s-a creat aparenţa că persoana vătămată a săvârşit fapte prevăzute de legea penală, neavând importanţă dacă erau reale sau ticluite.

În legătură cu cele trei infracţiuni de influenţare a declaraţiilor reţinute în concurs, pornind de la condiţiile esenţiale ale acestei infracţiuni (declaraţiile obţinute să aibă caracter nereal, făptuitorul să cunoască caracterul nereal al declaraţiilor şi acestea să fi fost obţinute prin constrângere, corupere sau alte fapte cu caracter intimidant), parchetul a susţinut că probele administrate dovedesc că inculpatul a constrâns şi intimidat să dea declaraţii mincinoase.

Referitor la acuzaţia constând în obţinerea, prin constrângere psihică, promisiuni şi prin conduita sa cu efect vădit intimidant, a unui denunţ mincinos cu privire la participarea la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către J., a susţinut că rechizitoriul reţine că momentul iniţial care a declanşat o stare de temere, în plan subiectiv, a fost cel al efectuării percheziţiei la domiciliul părinţilor martorilor şi la sediul SC "O." SRL, determinată de modul în care s-a purtat inculpatul, iar presiunea exercitată asupra lui C. a continuat în momentul în care a fost chemat să facă denunţul care, din punct de vedere procedural, era ulterior celui în care, la data de 3 aprilie 2014, fusese făcut suspect, prin extinderea urmăririi penale faţă de această persoană pentru infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani, fără însă ca inculpatul să-i aducă la cunoştinţă acest demers.

Faţă de toate acestea, a apreciat că din coroborarea probelor administrate rezultă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor ce fac obiectul acuzării, aşa cum a fost stabilită încadrarea juridică prin încheierea din 30 iunie 2021. Ulterior, cu ocazia dezbaterilor, faţă de motivele de apel ale părţii civile prin care s-a criticat schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu, reprezentantul Ministerului Public a achiesat la această critică.

1.2. Apelantul parte civilă J. a criticat sentinţa apelată sub aspectul soluţiei de achitare dispusă în cauză şi a solicitat stabilirea vinovăţiei inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, a criticat şi soluţia instanţei în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la modalitatea de audiere a martorilor B. şi D., în infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fapte constând în determinarea/constrângerea martorilor B., D., E., F., G., H. şi N. de a da declaraţii nereale, solicitând ca instanţa de apel să reaprecieze legalitatea şi temeinicia hotărârii fondului, inclusiv sub aspectul schimbării încadrării juridice în sensul eliminării modalităţii normative prevăzute de art. 280 alin. (1) C. pen., raportat la procedeele abuzive reglementate de textul de lege incriminator, prin care inculpatul realiza audierea martorilor sus menţionaţi.

Apelantul parte civilă J. a susţinut, în esenţă, contrar statuărilor instanţei de fond, care a achiesat nejustificat la apărările invocate de inculpat, că din probatoriile administrate în faza de urmărire penală, coroborate cu cele din faza de cercetare judecătorească, se confirmă întru totul toate acuzaţiile aduse inculpatului A.

Astfel, a criticat aprecierea instanţei de fond care a dat o interpretare fundamental greşită înregistrării dintre D. şi procurorul A. pe care a reţinut-o ca fiind un argument definitoriu în favoarea inculpatului, excluzând elemente importante în ceea ce priveşte modalitatea în care s-a realizat efectiv această înregistrare. Înregistrarea a fost realizată de către inculpat, prin mijloace de înregistrare ascunse, cu încălcarea oricăror norme procedural penale, context în care, ştiind că înregistrează, este evident că a avut un comportament cenzurat, simulat şi diferit de modalitatea obişnuită prin care acesta realiza ancheta penală, într-o anumită tipicitate care este demonstrată de un probatoriu foarte vast.

Cu privire la declaraţiile martorilor D. şi B. faţă de care instanţa de fond a reţinut că n-ar fi fost influenţate de inculpat şi că acestea ar reprezenta propriile relatări ale acestora, a susţinut că această apreciere nu este corectă, având în vedere că martorii oferă indicii temeinice şi descriu împrejurări concrete privind modalitatea de anchetă, care se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză.

A mai susţinut că din cuprinsul declaraţiilor martorilor G. şi F. se desprinde cu certitudine faptul că oferirea posibilităţii de a da declaraţii sub identitate protejată, fără a fi necesar sau solicitat, era o modalitate prin care procurorul A. îi determina să accepte să declare aspecte neconforme cu realitatea, în ceea ce-l priveşte pe J.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului prin prisma declaraţiilor numiţilor H. şi I., a arătat că, din compararea declaraţiilor consemnate sub pseudonim ale acestora, rezultă că declaraţiile sunt aproape identice, aspect care denotă cu evidenţă că cele declarate nu sunt consecinţa liberei exprimări a martorilor referitor la aspecte pe care le cunoşteau, ci au fost concepute şi redactate de procurorul A. conform voinţei sale şi cu intenţia de a-l incrimina pe J.

Revenindu-se la declaraţia martorului F., a susţinut că instanţa de fond a insistat asupra pretinsei modalităţi corecte de audiere a acestui martor, ignorându-se total că inculpatul nu avea competenţă materială să administreze probe în ceea ce priveşte partea vătămată, care avea calitatea de parlamentar, astfel încât din această împrejurare rezultă intenţia vădită de a ticlui probe împotriva lui J ... În condiţiile în care inculpatul avea informaţii suficiente pentru susţinerea acuzaţiilor împotriva părţii vătămate şi avea reprezentarea inexistenţei competenţei sale în a cerceta o astfel de speţă, scopul pentru care a procedat în continuare la administrarea de probe a fost acuzarea părţii vătămate.

S-a făcut trimitere la ordonanţa de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti în Dosarul nr. x/2017, în ceea ce priveşte infracţiunea de corupere a alegătorilor, prevăzută de art. 386 alin. (1) C. pen., ignorându-se împrejurarea că această soluţie are un caracter definitiv, fiind pronunţată în urma administrării unui vast probatoriu în faţa organelor de urmărire penală, conform căruia s-a concluzionat că nu există vreo implicare de natură penală a persoanei vătămate în acea cauză.

Cu privire la acuzaţiile referitoare la modalitatea de obţinere a declaraţiei martorului E., a susţinut că acest martor a dat 8 declaraţii în legătură cu aspectele analizate în prezenta cauză, iar informaţii în ceea ce priveşte modalitatea viciată în care a fost audiat a dat în faţa procurorului anchetator de la S. I. I. J. şi în toate declaraţiile a negat implicarea lui J. în săvârşirea unor fapte cu caracter penal.

De asemenea, a susţinut că în dorinţa de a falsifica şi ticlui probe la adresa părţii civile J., inculpatul uzita în mod frecvent şi nelegal de procedura de atribuire a statutului de martor protejat a persoanelor pe care le audia.

Contrar opiniei instanţei de fond, a susţinut că este dovedită şi săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare.

A mai învederat că instanţa a argumentat în mod repetat că declaraţiile martorilor administrate în susţinerea acuzării nu ar avea credibilitate, din cauza faptului că aceste persoane sunt implicate în proceduri judiciare penale, precum şi că s-ar afla sub sfera de influenţă a părţii vătămate sau ar exista o anumită legătură între aceştia şi părţile din dosarele penale instrumentate de procurorul A.

Pe lângă faptul că nu se pot reţine aceste împrejurări în ceea ce priveşte toţi martorii (ex: VV., G., F. şi E.), a susţinut că schimbarea de atitudine şi implicit a declaraţiilor unor martori a fost determinată de schimbarea situaţiei profesionale a inculpatului, respectiv excluderea acestuia din magistratură. Astfel, la momentul când aceşti martori au avut reprezentarea că A. nu mai are puterea oferită de calitatea de anchetator şi nu le mai poate influenţa negativ situaţia juridică, a dispărut şi abţinerea acestora în a declara circumstanţele nelegale în care au fost audiaţi. Cât timp procurorul A. se afla în funcţie şi avea influenţă în cauzele în care anumiţi martori aveau calitatea de suspecţi sau inculpaţi, exista o temere profundă în a declara aspecte acuzatorii la adresa acestuia, în ceea ce priveşte modalitatea în care îşi desfăşura ancheta. În consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că singurele declaraţii nereale sunt cele date în faţa procurorului A., acestea fiind date sub imperiul constrângerii şi ameninţării repetate, în sensul de a declara aspecte necorespunzătoare adevărului.

A mai criticat sentinţa apelată şi sub aspectul faptului că, deşi a ales să ignore multitudinea de probe şi indicii temeinice reţinute de Curtea de Apel Ploieşti, care conduc la existenţa unei vinovăţii a procurorului A. în comiterea infracţiunilor pentru care este trimis în judecată, instanţa de fond a acordat o importanţă majoră testelor poligraf efectuate în cursul urmăririi penale în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, pe care le-a apreciat ca fiind "relevante în ansamblul materialului probator administrat".

În fine, faţă de nelegalitatea hotărârii de achitare, a apreciat că nici în ceea ce priveşte latura civilă soluţia nu este echitabilă, sens în care a solicitat admiterea pretenţiilor formulate de partea civilă, în cuantum de 50.000 euro daune morale şi 50.000 euro daune materiale.

În consecinţă, a apreciat că a fost probată dincolo de orice îndoială rezonabilă săvârşirea faptelor de către inculpat, sens în care, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în tot a sentinţei apelate, şi, în temeiul disp. art. 396 alin. (2) C. proc. pen., să se dispună condamnarea inculpatului pentru toate infracţiunile pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, conform încheierii de şedinţă din 30.06.2021.

2. Analiza criticilor formulate

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată nefondate apelurile formulate, pentru următoarele considerente:

Prioritar, instanţa de control judiciar va analiza critica apelantei părţi civile privind schimbarea încadrării juridice dispusă de instanţa de fond prin încheierea din data de 30 iunie 2021.

În acest sens, apelanta parte civilă a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de cercetare abuzivă prevăzută de articolul 280 alin. (1) şi (2) din C. pen. în infracţiunea de cercetare abuzivă prevăzută de articolul 280 alin. (2) din C. pen., reţinându-se faptul că în rechizitoriu nu au fost descrise situaţiile de fapt care să se circumscrie acestei infracţiuni, astfel încât instanţa nu ar fi învestită cu soluţionarea acestei variante normative.

Contrar a ceea ce a reţinut instanţa de fond, apărarea a apreciat că, prin rechizitoriu, au fost descrise într-o modalitate amplă toate situaţiile de fapt care se circumscriu săvârşirii infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 280 alin. (1) din C. pen., prin întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări şi violenţe împotriva unei persoane urmărite sau cercetate într-o cauză penală, de către un procuror, cu privire la modalitatea de audiere a martorilor B. şi D.

Analizând critica formulată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată ca aceasta este nefondată.

Prin rechizitoriul nr. x/2019 din 04 iunie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen., patru infracţiuni de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. în referire la declaraţiile mincinoase formulate în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti de către numiţii B., C., D. şi E., participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Astfel, sub aspectul încadrării juridice, actul de sesizare a reţinut următoarele:

Fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar, respectiv C. şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numiţilor B., D., E., F., G., H., I., scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată, constituie infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen.

Faptele inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, prin constrângere psihică, prin promisiuni şi prin conduita sa cu efect vădit intimidant săvârşită asupra martorilor B. (audiată sub pseudonimul K. la data de 14.04.2014 concomitent cu martorul D., audiat sub pseudonimul L.), C. (căruia i s-a consemnat la data de 08.04.2014 denunţul manuscris, deşi avea calitatea de suspect fără a-i fi adusă la cunoştinţă această calitate), D. (audiat sub pseudonimul L. la data de 14.04.2014 concomitent cu martora B., audiată sub pseudonimul K.) şi E. (audiat sub pseudonimul M. la data de 14.05.2014) i-a determinat pe aceştia să dea declaraţii mincinoase în dosarul menţionat anterior, constituie 4 infracţiuni de influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, în baza rezoluţiei infracţionale unice, în mod continuat, în perioada 14.04. - 13.05.2014, cu intenţie directă, a produs şi ticluit probe nereale, prin instigarea persoanelor audiate în calitate de martori (B., C., D. şi E.) la formularea de declaraţii nereale, în scopul de a dovedi existenţa faptelor de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor de către persoana vătămată J., constituie infracţiunea de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în ref. la art. 268 alin. (2) C. pen. rap. la art. 47 C. pen. în cond. art. 35 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din data de 30 iunie 2021, Înalta Curte, secţia penală, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de:

- cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen., o infracţiune de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (cu referire la C.) şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. în referire la art. 268 alin. (2) C. pen. raportat la art. 47 C. pen. în condiţiile art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de:

- cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fapte constând în determinarea/constrângerea martorilor B., D., E., F., G., H. şi N. de a da declaraţii nereale şi participaţie improprie în modalitatea instigării la inducerea în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen., în raport de obţinerea denunţului formulat de martorul C.

Apelanta parte civilă a criticat încheierea din data de 30 iunie 2021, numai sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art, 280 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la modalitatea de audiere a martorilor B., D. în infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fapte constând în determinarea/constrângerea martorilor B., D., E., F., G., H. şi N. de a da declaraţii nereale.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că fapta reţinută în actul de sesizare în sarcina inculpatului A. constă în aceea că, în calitate de procuror de caz în Dosarul nr. x/2014 al PCA Ploieşti, reînregistrat sub nr. x/2014 al aceluiaşi parchet, a ticluit probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numiţilor B., D., E. scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată.

Cu privire la infracţiunea de cercetare abuzivă, se reţine că, în varianta de la alin. (1), este sancţionată fapta de a întrebuinţa promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător.

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că, în procedura de cameră preliminară, fiind invocată chiar de către procurorul de şedinţă ca neregularitate a actului de sesizare această problemă (care dintre faptele descrise în rechizitoriu se încadrează în varianta prevăzută la art. 280 alin. (1) C. pen. şi care, în varianta prevăzută la art. 280 alin. (2) C. pen.), în mod corect s-a apreciat de către judecătorul de cameră preliminară că instanţa nu a fost sesizată cu privire la o situaţie de fapt pentru care ar fi necesară o clarificare în sensul indicat de procurorul de şedinţă, ci chestiunea pusă în discuţie vizează strict încadrarea juridică dată faptelor reţinute prin actul de sesizare.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară a făcut trimitere la ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale în care, descriind aceeaşi faptă, procurorul arată că aceasta conturează elementele constitutive ale infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen., fără însă, ca ulterior să se dispună schimbarea încadrării juridice (urmărirea penală faţă de inculpat fiind începută pentru infracţiunea prevăzută de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen.).

În acest sens, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că în cuprinsul Ordonanţei din data de 06 noiembrie 2019 emisă de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie se reţine în urma descrierii faptelor care fac obiectul prezentei analize că "toate aceste activităţi procedurale desfăşurate de A., în calitate de procuror de caz la PCA Ploieşti, în Dosarul nr. x/2014 sunt de natură să contureze elementele constitutive ale infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) C. pen., prin ticluirea de probe mincinoase în vederea creării unui scenariu mincinos pentru dovedirea existenţei unor fapte prevăzute de legea penală şi a acuzării pe nedrept de săvârşirea unor asemenea fapte de către o persoană nevinovată, în speţă de J. căruia inculpatul A. i-a reţinut săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor prev. de disp. art. 386 C. pen., infracţiune pentru care ulterior Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a dispus clasarea cauzei în Dosarul nr. x/2017, prin ordonanţa din data de 23.07.2018, precum şi infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005".

În consecinţă, în acord cu instanţa fondului, se reţine că obiectul judecăţii, astfel cum acesta a fost stabilit în camera preliminară, exclude reţinerea dispoziţiilor art. 280 alin. (1) din C. pen., în actul de sesizare nefiind descrisă o situaţie de fapt care să se circumscrie acestei infracţiuni. Situaţia este similară şi în privinţa faptele referitoare la F., G., H. şi I.

Cu privire la acest aspect, instanţa de control judiciar subliniază că în conţinutul art. 280 din C. pen., cu titlu marginal "cercetare abuzivă", legiuitorul înglobează, în alineate diferite, în fapt, două infracţiuni distincte, infracţiunea de cercetare abuzivă fiind una cu conţinuturi alternative, iar actul de acuzare se limitează numai la infracţiunea de cercetare abuzivă prevăzută de art. 280 alin. (2) din C. pen.

De altfel, alin. (2) al art. 280 din C. pen. nu reprezintă o variantă agravantă a alin. (1) al aceluiaşi articol, ci o formă specială de inducere în eroare a organelor judiciare prin producerea sau ticluirea de probe, acesta fiind şi raţionamentul pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea din încadrarea juridică reţinută prin actul de sesizare atât a art. 280 alin. (1) din C. pen., cât şi a art. 268 alin. (2) din C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că este nefondată critica apelantei părţi civile privind schimbarea încadrării juridice dispusă de instanţa de fond prin încheierea din data de 30 iunie 2021 din infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la modalitatea de audiere a martorilor B., D. în infracţiunea de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte criticile Ministerului Public şi ale părţii civile J. privind netemeinicia soluţiei de achitare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt nefondate.

Contrar criticilor apelanţilor, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că prima instanţa a reţinut o situaţie de fapt conformă cu realitatea, analizând şi interpretând în mod judicios probele administrate astfel încât baza factuală a fost reţinută corect în urma unei ample analize a materialului probator.

De asemenea, probatoriul administrat de către instanţa de control judiciar nu este de natură a conduce la o soluţie diferită de cea dispusă de către prima instanţă care a infirmat existenţa obiectivă a infracţiunilor contra justiţiei pentru care inculpatul A. a fost acuzat.

Astfel, probele administrate în apel, la cererea părţilor şi procurorului, nu au avut amplitudinea de a modifica situaţia de fapt ori caracterizarea în drept a bazei factuale reţinute de prima instanţă.

În acest context, Completul de 5 Judecători urmează a analiza materialul probator pentru a stabili dacă faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată îndeplinesc condiţiile de tipicitate cerute de norma de incriminare (încadrate juridic conform încheierii din data de 30 iunie 2021 în infracţiunile de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., participaţie improprie în modalitatea instigării la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen. şi trei infracţiuni de influenţarea declaraţiilor, prevăzute de art. 272 alin. (1) C. pen. - în raport cu declaraţiile martorilor B., D. şi E.), însă va avea în vedere limitele judecăţii, astfel cum sunt acestea stabilite prin art. 371 din C. proc. pen., potrivit căruia aceasta se mărgineşte la faptele şi persoanele descrise în actul de sesizare, precum şi analiza făcută de către instanţa de fond privind limitele şi obiectul judecăţii.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că judecătorii fondului au dispus achitarea inculpatului după o evaluare şi o analiză minuţioasă, exhaustivă, a întregului context factual, a întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală, dar şi în faza de judecată.

Principala critică adusă hotărârii apelate a fost reprezentată de faptul că cercetarea judecătorească a fost centrată pe partea civilă, pe demonstrarea vinovăţiei acesteia în comiterea faptelor faţă de care inculpatul A. începuse cercetarea penală în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi nu s-a avut în vedere că martorii au revenit asupra declaraţiilor anterioare, acestea din urmă fiind cele care reflectă adevărul.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că această critică este nefondată.

Instanţa de fond, în mod corect, a abordat acuzaţia adusă inculpatului prin rechizitoriu în raport de succesiunea actelor efectuate în dosarele instrumentate de inculpatul A., de declaraţiile martorilor date atât în prezenta cauză (în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond), cât şi în celelalte dosare penale în care aceştia au fost audiaţi (în faţa mai multor anchetatori, dar şi în faţa Tribunalului Prahova), toate acestea pentru a decela dacă sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, instanţa de fond a avut în vedere toate declaraţiile date atât în prezenta cauză, cât şi în dosarul penal în care cercetările au fost începute de către inculpatul A. (Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi, ulterior, în faţa instanţei în cadrul cauzei penale nr. x/2017 a Tribunalului Ploieşti), şi nu doar declaraţiile pe care parchetul a înţeles să le valorifice în rechizitoriu, prin care martorii au revenit asupra susţinerilor iniţiale.

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, contrar criticilor apelantelor, instanţa nu poate face abstracţie de declaraţiile anterioare, fără o analiză a acestora şi a motivelor invocate pentru schimbarea poziţiei procesuale, şi să accepte că declaraţiile prin care au fost retractate susţinerile iniţiale sunt cele care reflectă adevărul.

De altfel, o astfel de abordare, pe lângă faptul că este contrară dispoziţiilor art. 5 din C. proc. pen. care consacră principiul aflării adevărului, ar conduce, ab initio, la validarea tezei acuzării fără o cercetare judecătorească adecvată, dar mai ales la încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, consacrată atât de dispoziţiile procesual penale, cât şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Potrivit art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., instanţei îi revine obligaţia de a analiza probele care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că prima instanţă a făcut o prezentare detaliată a mijloacelor de probă pe care Ministerul Public şi-a fundamentat acuzaţia şi a principalelor elemente de fapt rezultând din aceste mijloace de probă, aceasta a redat aspectele relevante care decurg din declaraţiile martorilor din toate fazele procesuale, punctând mijloace de probă care au concurat la formarea convingerii instanţei că respectivele mijloacele de probă administrate reflectă adevărul faptic, având prevalenţă faţă de alte mijloace de probă, pe care le-a înlăturat.

Astfel, potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată, în acord cu prima instanţă, că ansamblul probator administrat a confirmat că inculpatul A. nu a construit un scenariu mincinos prin ticluirea de probe, nu a instigat la inducerea în eroare a organelor judiciare prin ticluirea de astfel de probe nereale şi nu a influenţat declaraţiile martorilor în vederea susţinerii acestui scenariu mincinos.

Menţinând aceeaşi modalitate de analiză a materialului probator realizată de judecătorii fondului, instanţa de apel va examina condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de cercetare abuzivă, participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare şi influenţarea declaraţiilor prin raportare la declaraţiile martorilor din prezenta cauză.

1. Acuzaţiile în legătură cu audierea martorilor D. şi B.

Faptele cu privire la audierea martorilor D. şi B. (astfel cum acestea au fost încadrate juridic conform încheierii din data de 30 iunie 2021) au fost circumscrise infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor martorilor prev. de art. 272 alin. (1) C. pen. (câte o infracţiune corelativă fiecărui martor), precum şi în două acte materiale ale infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. 2 C. pen. (în această modalitate fiind ticluite probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi prin consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim).

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanţa de fond a făcut o analiză detaliată şi pertinentă a declaraţiilor succesive ale celor doi martori, analiză pe care instanţa de apel şi-o însuşeşte, urmând a prezenta suplimentar aspectele relevante din care reiese că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor martorilor şi cercetare abuzivă, nefiind dovedite acţiuni de determinare a martorilor, prin constrângere sau intimidare, să dea declaraţii care nu corespund adevărului sau activităţi de ticluire de probe nereale.

Astfel, în mod judicios, prima instanţă a constatat că martorii D. şi B. nu au dat declaraţii mincinoase în faţa procurorului A. şi a făcut o analiză corectă a conţinutului declaraţiilor succesive date de aceştia, în contextul în care cei doi martori au revenit asupra declaraţiilor iniţiale.

Fără a relua cele declarate de către cei doi martori, instanţa de control judiciar constată că aceştia, şi în faza apelului, au menţinut declaraţiile conform cărora inculpatul A. este cel care a creat un scenariu fictiv referitor la acuzaţiile aduse lui J.

Instanţa de apel constată că, în mod corect, prima instanţă a reţinut veridicitatea declaraţiilor date de cei doi martori în faţa inculpatului A., retractarea declaraţiilor iniţiale ale acestora intervenind în contextul suspendării din magistratură a procurorului A. şi al mediatizării unor discuţii telefonice purtate de acesta. În acest context este preluată apărarea inculpatului J. conform căreia C. a formulat un denunţ împotriva sa, denunţ ce a fost arătat lui D. care, fiind determinat de procurorul A. să dea declaraţii mincinoase, a susţinut cele relatate în denunţ, însă sub o identitate protejată. În mod similar, martora B. a revenit asupra declaraţiilor iniţiale şi a susţinut aceleaşi aspecte, ambii martori, D. şi B., justificându-şi schimbarea poziţiei procesuale prin aceea că declaraţiile iniţiale ar fi fost date urmare a presiunilor la care au fost supuşi de către procurorul anchetator.

Completul de 5 Judecători nu va mai relua analiza făcută de către prima instanţa privind:

- diferenţele dintre declaraţiile celor doi martori date pe parcursul cercetării Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în faţa instanţei în cadrul cauzei penale nr. x/2017 a Tribunalului Ploieşti, cât şi în prezenta cauză,

- disponibilitatea lui D. de a formula denunţuri pentru a invoca incidenţa dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi încercarea de a obţine o soluţie de clasare invocând faptul că este denunţător,

- relaţia de "subordonare" dintre B. şi D.,

- succesiunea actelor procesuale efectuate în cauză în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor B. şi D. cu identitate protejată (14.04.2014),

- adresa formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care a solicitat SC MM. SRL Ploieşti o copie de pe registrele de intrare/ieşire pentru accesul auto şi de asigurare a serviciului de pază pentru obiectivul NN. din cadrul parcului O. (29.04.2014),

- denunţul martorului C. din 08.05.2014 care infirmă susţinerile martorilor D. şi B. în sensul că ceea ce au declarat le-a fost sugerat de procuror, care le-a citit un denunţ, analiză pe care instanţa de apel o constată ca fiind una atât exhaustivă, cât şi pertinentă astfel încât şi-o va însuşi în totalitate.

Instanţa de apel constată că proba determinantă în stabilirea adevărului din care reiese modalitatea de anchetă şi succesiunea evenimentelor este reprezentată de înregistrarea audio a discuţiei ambientale care a avut loc în biroul procurorului A. în cursul lunii decembrie 2013, în perioada instrumentării de către inculpat a dosarului penal nr. x/2013, la care au participat, pe lângă procurorul A., D., ofiţerii de poliţie judiciară CC. şi BB., precum şi apărătorul lui D., avocata DD.

Chiar dacă apelanţii au încercat să minimizeze importanţa acestei probe, invocând modalitatea în care s-a realizat înregistrarea (de către inculpat, prin mijloace de înregistrare ascunse, cu încălcarea oricăror norme procedural penale), comportamentul cenzurat şi diferit de modalitatea obişnuită prin care inculpatul realiza ancheta penală, cât şi folosirea unei anumite tehnici de a manipula psihicul persoanelor aflate în proceduri judiciare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în acord cu prima instanţă, constată că această înregistrare dovedeşte faptul că inculpatul nu a exercitat presiuni sau ameninţări şi nu l-a îndemnat pe martorul D. să facă declaraţii mincinoase, ci, din contră, procurorul urmărea să afle adevărul pentru a dispune o soluţie în cauza pe care o cerceta.

Înregistrarea ambientală a discuţiei este analizată în mod detaliat şi corect de către instanţa fondului, astfel încât instanţa de control judiciar va puncta câteva aspecte esenţiale care decurg din aceasta, în raport de criticile apelanţilor.

În primul rând, ceea ce rezultă din această înregistrare este caracterul nereal al susţinerilor lui D. conform cărora declaraţiile din faţa inculpatului A. au fost date în urma constrângerii exercitate de procurorul anchetator, aspect care conduce la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunilor de cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor.

În acest sens, dacă cu privire la comportamentul inculpatului se poate admite că acesta a fost unul reţinut motivat de faptul că înregistra această discuţie, instanţa de apel constată că toate intervenţiile celorlalţi interlocutori sunt libere şi nu reprezintă altceva decât confirmarea faptului că D. avea date şi informaţii cu privire la fapte de natură penală pe care intenţiona să le relateze procurorul anchetator atât în vederea stabilirii adevărului (întrucât se contura ipoteza în care martorul era singurul care se făcea vinovat de spălarea unei sume impresionante de bani), cât şi în vederea diminuării răspunderii sale penale.

De asemenea, chiar dacă inculpatul înregistra această discuţie astfel încât ar fi adoptat un comportament adecvat, intervenţiile celorlalţi interlocutori (care nu aveau cunoştinţă de înregistrarea discuţiei) ar fi arătat că modalitatea în care inculpatul A. ar fi obţinut declaraţii în cauză este cea descrisă de martorii din prezenta cauză care reclamă comportamentul inculpatului în obţinerea declaraţiilor. Însă, ceea rezultă din această înregistrare, care are o durată considerabilă şi prezintă discuţia inculpatului cu martorul D. cu privire la faptele ce făceau obiectul cercetării în Dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti (spre deosebire de înregistrările părţii civile care redau fragmente scurte, doar o anumită parte dintr-un dialog), este faptul că martorul D., asistat şi de apărătorul său ales, încearcă să obţină o diminuare a răspunderii sale penale, dar şi a martorilor B. şi W., faţă de care are o "responsabilitate morală".

Relevant în sensul celor reţinute cu privire la modul de anchetă este chiar afirmaţia martorului D. în sensul că "Dumneavoastră ştiţi mai multe decât îmi imaginez eu! Sau din câte am văzut eu, cum conduceţi dumneavoastră ancheta, jos pălăria, n-am ce să comentez! ... Aţi mirosit mai mult decât putea să miroasă un câine super antrenat la miros".

Astfel, contrar criticilor apelanţilor, se constată că însuşi martorul D., în mod liber, afirmă că este impresionat de modul de anchetă al procurorului A., aspect care vine în contradicţie cu toate susţinerile sale ulterioare prin care revine asupra declaraţiilor date în faţa inculpatului.

Un alt aspect pe care instanţa de control judiciar îl remarcă este faptul că martorul D. recunoaşte atât implicarea sa în fapte de natură penală, cât şi faptul că deţinea date şi informaţii importante, inclusiv cu privire la J. şi familia sa, pe care ar fi dorit să le aducă la cunoştinţă organului de anchetă în vederea diminuării răspunderii sale penale aspecte care, de asemenea, vin în totală contradicţie cu susţinerile sale ulterioare:

"D.: Explodează Ploieştiul ăsta domn procuror!

A.: Şi ce vrei să facem? Eu d-asta sunt aicea! Ca să explodeze Ploieştiul! Şi nu cred că explodează numai Ploieştiul!

D.: Şi regimul se schimbă peste un an, dumneavoastră tot procuror de Înaltă Curte rămâneţi şi eu.

A.: Şi tu ce?

D.: Mă judec cu alţii ... neinteligibil ... şi vor fi corecţi şi mă vor găsi vinovat că am făcut denunţuri, sau că n-am făcut denunţuri sau că nu ştiu ce-am făcut.

(...) Un om care face o infracţiune, trebuie să-şi asume ce face! Eu mai mult sau mai puţin, îmi asum ce fac!"

(...)

"D.:, toţi domnu procuror îşi ia 10%! Nu există decât nu ştiu cine sau nu ştiu cine - toată lumea! Este de la RRRR ., NNN . . . . . . . . . .toţi îşi ia 10%!

A.: neinteligibil.

D.: Nu contează cum se împarte!

A.: J.?

D.: Toată lumea!"

Completul de 5 Judecători mai reţine că un alt aspect care decurge din această înregistrare şi care vine, de asemenea, în contradicţie cu afirmaţiile ulterioare ale martorului D., este cel legat de acordarea identităţii protejate.

Contrar afirmaţiilor ulterioare ale martorului conform cărora inculpatul folosea ca tertip în susţinerea unor acuzaţii mincinoase acordarea unei identităţi protejate (declaraţia din 8 mai 2023, Completul de 5 Judecători), din înregistrarea ambientală rezultă fără echivoc că avocatul lui D., martora DD., este cea care solicită acordarea unei astfel de identităţi întrucât D. se temea că "îmi puneţi toată lumea în cap ... toată viaţa cât oi mai avea eu de trăit! Credeţi-mă! Eu vă spun bine ce vă spun" întrucât, prin datele pe care i le va pune la dispoziţie, procurorul va ajunge la ... şi la ... precum şi la nişte societăţi comerciale din care aceştia, dar şi alţii câştigă bani, că aceste persoane îl pot presa inclusiv pe procuror "în cazul în care ei vor prinde foarte mare putere, poate să vă preseze ... vă presează doar ca să vă ţineţi gura!"

"DD.: Problema este ... neinteligibil ... se pune problema şi de protecţie.

A.: Măi, dar îl protejez măi omule! Păi dacă el începe ... păi el este piesa de bază.

D.: Deci, eu nu ţin neinteligibil.

DD.: neinteligibil ... nu se ştie! Aş vrea să.

A.: Ascultă-mă! Eu nu pot să-i dau ... că ştii că am discutat cu acoperit, cu nu ştiu ce!

DD.: Da!

A.: Nu pot în acelaşi dosar! Nu pot în acelaşi dosar! Decât ... lasă-mă să mă gândesc!

DD.: Da!

A.: Pentru că eu o să dau o disjungere la un moment dat!

DD.: El nu vrea să se ştie că de la el o se porneşte toată chestia asta!".

În consecinţă, în acord cu judecătorii fondului, instanţa de control judiciar reţine că martorul D. este persoana care i-a relatat inculpatului A. că deţine date şi informaţii cu privire la săvârşirea de fapte de natură penală de către familia ..., motiv pentru care a solicitat acordarea unei identităţi protejate.

D. era persoana interesată să colaboreze cu organele de anchetă pe de o parte, pentru că dorea să beneficieze de diminuarea răspunderii penale, iar, pe de altă parte, pentru că existau formulate denunţuri împotriva sa pe care le considera nereale, precum şi pentru că circumstanţele cauzei conduceau la acel moment la concluzia că el este cel care ar fi spălat întreaga sumă de aproximativ 47 milioane de euro. Ulterior acestei discuţii, D. a adoptat în mod liber o poziţie procesuală sinceră, a recunoscut propriile fapte, astfel cum acesta a arătat şi în cursul discuţiei, şi a formulat denunţuri faţă de participanţii la săvârşirea infracţiunilor din cauză.

În acest context, discuţia înregistrată de inculpatul A. demonstrează fără urmă de îndoială lipsa de veridicitate a declaraţiilor lui D. cu privire la faptul că a fost constrâns de procurorul A. în perioada în care a fost arestat preventiv pentru a formula declaraţii mincinoase. În fapt, declaraţiile mincinoase ale martorului D. sunt cele ulterioare prin care, inclusiv în faţa Completului de 5 Judecători, a susţinut că a fost constrâns să facă afirmaţii nereale pentru a susţine acuzarea lui J.

Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor apelanţilor, se constată că înregistrarea ambientală prezintă o valoare probatorie semnificativă întrucât relevă informaţii deosebit de importante atât cu privire la atitudinea şi comportamentul inculpatului (chiar dacă acesta înregistra discuţia), dar mai ales cu privire la caracterul neveridic al susţinerilor martorului D. din declaraţiile prin care afirmă că a fost constrâns să dea declaraţii mincinoase de către inculpatul A.

Cu privire la martora B., instanţa de apel constată, în acord cu judecătorii fondului, că poziţia similară cu cea a martorului D., "subordonarea" acesteia martorului D. pe care au descris-o martorii BB., Y. şi HH., precum şi cele relatate de însuşi D. în discuţia înregistrată cu inculpatul A., conform cărora avea o responsabilitate morală faţă de aceasta, conduc la concluzia că declaraţia dată în faţa inculpatului nu a fost influenţată, ci reprezintă propriile relatări ale acesteia.

Criticile apelanţilor cu privire la acuzaţiile referitoare la martorii D. şi B. au avut în vedere, pe de o parte, diminuarea valenţei probatorii pe care instanţa a acordat-o discuţiei purtate de D. cu inculpatul A., înregistrată în mediul ambiental, precum şi faptul că martorii oferă indicii temeinice şi descriu împrejurări concrete privind modalitatea de anchetă, care se coroborează şi cu celelalte probe administrate în cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că aceste critici sunt nefondate motivat de faptul că, aşa cum s-a arătat, înregistrarea ambientală a discuţiei purtate în biroul procurorului A. oferă suficiente date din care să reiasă că inculpatul A. nu a exercitat presiuni sau ameninţări asupra martorilor D. şi B., precum şi de faptul că analiza probatoriului administrat de către prima instanţă, însuşită de instanţa de apel, dovedeşte nesinceritatea martorilor D. şi B. şi demonstrează că asupra acestora nu au fost exercitate presiuni, declaraţiile din prezenta cauză fiind cele care nu reflectă adevărul.

Cu privire la testarea poligraf a martorului D., contrar susţinerilor apelanţilor, Completul de 5 Judecători constată că prima instanţă nu i-a acordat valenţă probatorie deosebită, ci a constatat că aceasta confirmă, în raport de probele administrate în cauză, comportamentul ulterior simulat al martorului.

Chiar dacă testarea poligraf nu constituie un mijloc de probă pe care instanţa să îşi poate întemeia soluţia dispusă în cauză, coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate, aduce un argument suplimentar în sensul lipsei de veridicitate a celor susţinute de martor atunci când a revenit asupra declaraţiilor date în faţa inculpatului.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar constată că, în privinţa acuzaţiilor aduse inculpatului A. referitor la declaraţiile martorilor D. şi B., nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) din C. pen. şi influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen.

Astfel, raportat la dispoziţiile a art. 280 alin. (2) din C. pen. (producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător) şi art. 272 alin. (1) din C. pen. (încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară), precum şi la statuările anterioare conform cărora martorii D. şi B. au făcut afirmaţii conforme cu adevărul în faţa inculpatului A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale celor două infracţiuni prezentate, ansamblul probator infirmând ticluirea unor probe nereale sau determinarea de declaraţii mincinoase.

2. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu audierea martorului G.

Acuzaţiile aduse în legătură cu audierea martorului G., la data de 22 mai 2014, în procedura martorului ameninţat, sub pseudonimul "RR ." (pentru care instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 280 alin. (2) din C. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 280 alin. (1) şi (2) din C. pen.), se circumscriu unui act material al infracţiunii de cercetare abuzivă, constând în ticluirea de probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim (similar martorilor B., D., E., F., H., I.).

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că această acuzaţie este infirmată fără urmă de îndoială chiar de către martorul G. prin declaraţiile sale date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond.

Astfel, în acord cu prima instanţă, se constată că martorul a arătat că declaraţia reflectă adevărul, că nu a fost influenţat în niciun mod de procuror, că i s-a citit declaraţia înainte de a o semna şi că aceasta corespundea total cu cele afirmate (declaraţia de la dosar urmărire penală), "dl procuror mi-a citit acea declaraţie înainte de a o semna, tot ceea ce s-a consemnat corespunde adevărului, respectiv corespundea celor declarate de mine". Martorul a accentuat în faţa Înaltei Curţi faptul că declaraţia dată cu ocazia audierii sale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti "corespunde mai mult realităţii, întrucât, ulterior, în anul 2020, nu mi-am mai amintit exact toate împrejurările relatate anterior".

În acest context, instanţa de apel constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) din C. pen., acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii constând în ticluirea de probe nereale nu doar că nu este realizată, ci dimpotrivă, declaraţiile pe care parchetul le invocă în susţinerea acuzării sunt cât se poate de reale, conform susţinerilor constante ale martorului însuşi.

Criticile parchetului cu privire la această acuzaţie, cât şi ale părţii civile, privesc modalitatea concretă în care inculpatul A. a procedat la audierea martorului G., respectiv prin acordarea unei identităţi protejate prin care acesta a putut relata aspecte neconforme realităţii.

Contrar acestor critici, aşa cum s-a arătat, martorul afirmă că "în ambele declaraţii date atât în fata procurorului A., cât şi în faţa procurorului SIIJ, am spus adevărul, cu precizarea că declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, corespunde mai mult realităţii, întrucât ulterior în anul 2020 nu mi-am mai amintit exact toate împrejurările relatate anterior", că "mi s-a citit declaraţia dată în faţa procurorului A. şi arăt că dacă aşa am declarat atunci înseamnă că este adevărat întrucât am spus adevărul" şi că "niciodată procurorul care mă audia nu mi-a impus să spun absolut nimic, am declarat doar ceea ce am auzit eu şi ceea ce am văzut eu" (declaraţia din data de 16 martie 2022, Înalta Curte, secţia penală).

Or, deşi apelanţii încearcă să acrediteze ideea că acordarea unei identităţi protejate martorului G. evocă interesul inculpatului A. de a-l plasa pe J. într-un anume câmp infracţional şi de a obţine declaraţii împotriva acestuia, Completul de 5 Judecători constată că declaraţiile acestui martor au fost constante şi corespund realităţii.

De altfel, aşa cum reţine şi instanţa fondului, acordarea unei identităţi protejate nu poate conduce la îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de cercetare abuzivă în contextul în care martorul relatează adevărul.

Mai mult decât atât, deşi martorul afirmă, cu privire la acordarea identităţii protejate, că nu-şi mai aminteşte cum s-a ajuns să dea declaraţie în această procedură, relatările ulterioare indică faptul că acest aspect a fost discutat cu martorul întrucât "în momentul în care am fost pus să semnez declaraţia l-am întrebat pe procuror cu ce nume să semnez şi acesta mi-a spus cu ce nume vreau eu. Arăt că am semnat declaraţia cu numele de SSSS., iar dl procuror mi-a citit acea declaraţie înainte de a o semna, tot ceea ce s-a consemnat corespunde adevărului, respectiv corespundea celor declarate de mine. Domnul procuror mi-a mai comunicat să stau liniştit că în ipoteza voi fi chemat să dau declaraţie la instanţă voi fi audiat prin intermediul unui monitor şi nu o sa fiu prezent, iar vocea îmi va fi distorsionată pentru a nu fi recunoscut".

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată întemeiată concluzia primei instanţe privind faptul că martorul G. era un simplu paznic la depozitul aparţinând O. SRL, iar declaraţia sa contribuia la acuzarea administratorului acestei societăţi, dar şi a lui J., deputat şi, totodată, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, existând astfel o suspiciune rezonabilă că, prin declaraţiile sale, ar fi putut fi pus în pericol, fie şi numai din perspectiva activităţii profesionale.

Astfel, acordarea unei identităţi protejate martorului G. era justificată în raport de cele susţinute de acesta prin declaraţie, dar şi de statutul acestui martor, cu atât mai mult cu cât chiar martora DD. a solicitat acordarea unei identităţii protejate pentru clientul său D. pentru că "îmi puneţi toată lumea în cap ... toată viaţa cât oi mai avea eu de trăit!" în raport cu împrejurarea că informaţiile deţinute vizau familia ....

De asemenea, se constată că declaraţia martorului G. este relevantă în cauză şi pentru a demonstra nesinceritatea martorului VV., invocat de rechizitoriu în acuzarea inculpatului, judecătorii fondului făcând o analiză pertinentă a celor susţinute de acesta din urmă în raport cu susţinerile martorului G.

Pentru aceste considerente, se constată că instanţa de fond concluzionează, în mod temeinic, că nu a putut identifica vreun act de conduită al inculpatului care să se circumscrie unei activităţi de ticluire de probe nereale.

3. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu audierea martorilor H. şi I.

Acuzaţiile aduse inculpatului A. cu privire la cei doi martori constau în faptul că acesta a procedat la audierea martorului I., în procedura martorului ameninţat, sub pseudonimul de "YY ." şi a martorul H., sub pseudonimul de "CCC.", ticluind probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos, şi consemnarea de declaraţii nereale, sub pseudonim, numiţilor H. şi I. (precum şi a lui B., D., E., F., G.), scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată, aspecte ce se circumscriu unui act material al infracţiunii de cercetare abuzivă.

Completul de 5 Judecători, similar celor constatate cu privire la audierea martorului G., subliniază că ceea ce este relevant în cauză şi conduce la neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) din C. pen. este faptul că declaraţiile acestor martori sunt conforme cu adevărul, atât martorul I., cât şi martorul H. (audiat şi de către instanţa de apel) declarând că susţinerile din declaraţiile date în faţa inculpatului A. corespund adevărului.

Astfel, martorul I., în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, la data de 16 martie 2022, confirmă că declaraţiile sale corespund adevărului, afirmând că "Audierea realizata de procurorul A. a decurs absolut normal, nu m-a ameninţat în nici un fel, nu m-a obligat sa spun lucruri care nu se întâmplaseră în realitate", că "tot ceea ce am declarat erau aspecte pe care eu le cunoşteam personal, anterior audierii", că "am dat o declaraţie care reflecta ceea ce am perceput eu la acele momente, nu am inventat absolut nimic. Nu am avut absolut nicio înţelegere cu inculpatul A ... Era prima oara când îl vedeam pe dl. Procuror".

În mod similar, martorul H., audiat atât în faţa instanţei de fond, cât şi de către instanţa de apel, confirmă faptul că inculpatul A. nu a exercitat vreo presiune asupra acestuia pentru a da declaraţii în sensul dorit de procurorul anchetator, iar susţinerile sale din declaraţia dată în faţa inculpatului corespund adevărului:

Declaraţia din 16 martie 2022, Înalta Curte, secţia penală:

"În ambele declaraţii date, atât cea din data de 13.05.2014 (n. n. declaraţia dată în faţa inculpatului A.), cât şi cea din 21.01.2020, am spus adevărul ... Arat, însa, ca în ambele declaraţii eu am spus adevărul, respectiv modul în care am perceput eu evenimentele ... Nu, nu am fost forţat, nu am fost ameninţat de procuror, dar ni s-a indus ideea ca trebuie sa dam declaraţie. Nu s-a ţipat, audierea s-a desfăşurat pe un ton normal".

Declaraţia din 13 februarie 2023, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători:

"Nu am constat nimic nepotrivit cu ocazia audierii de către inc A., nu am fost presaţi cu nimic şi nu s-a consemnat altceva decât ce am declarat".

"Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

Î: acordarea calităţii de martor cu identitate protejată a influenţat declaraţia pe care aţi dat-o în cauză

R: Nu, menţionez că am fost chemat la o discuţie de către inculpat, iar nu citat în calitate de martor, caz în care nu m-aş fi dus, întrucât nu ştiam mai mult decât acţiunile desfăşurate în curtea societăţii. Precizez însă că nu aş fi declarat altceva decât ce s-a consemnat".

Cu privire la acordarea statutului de martor ameninţat, se constată că inculpatul a avut iniţiativa acordării acestui statut, în condiţiile în care martorii erau reticenţi în a da declaraţii ca urmare a situaţiei lor profesionale în raport cu SC O. SRL, însă acest aspect nu prezintă importanţă cu privire la tipicitatea faptei în condiţiile în care acordarea statutului de martor protejat nu a avut altă consecinţă decât declararea adevărului, astfel cum reiese din declaraţiile celor doi martori.

În consecinţă, Completul de 5 Judecători constată că declaraţiile martorilor I. şi H. sunt constante şi concordante atât în ceea ce priveşte veridicitatea susţinerilor, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului A. pe parcursul declaraţiilor, acestea relevând faptul că acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de cercetare abuzivă prev. de art. 280 alin. (2) din C. pen. nu a existat (ticluirea de probe nereale).

Criticile apelanţilor privesc atât modalitatea în care au fost luate declaraţiile celor doi martori (audiaţi în acelaşi timp), cât şi conţinutul similar al acestor declaraţii.

În ceea ce priveşte conţinutul declaraţiilor, aşa cum s-a arătat, relevant cu privire la condiţiile de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului este faptul că cele declarate de martorii I. şi H. corespund adevărului, că aceste aspecte le cunoşteau şi că nu au fost concepute de procurorul A., cu intenţia de a-l incrimina pe J., astfel cum susţine atât parchetul, cât şi partea civilă.

Referitor la critica privind audierea celor doi martori, unul în prezenţa celuilalt, instanţa de apel constată veridicitatea acestor susţineri, martorii I. şi H. confirmând acest aspect, însă, în acord cu prima instanţă, constată că nerespectarea prevederilor art. 122 din C. proc. pen. care reglementează audierea separată a martorilor, nu a fost de natură să afecteze legalitatea administrării acestor probatorii în condiţiile în care aceştia au susţinut că împrejurările relatate inculpatului şi consemnate în declaraţiile care fac obiectul prezentei analize erau cunoscute de aceştia anterior (nu au luat cunoştinţă de ele ca urmare a încălcării dispoziţiilor procesual penale de către inculpat), iar conţinutul celor declarate nu a fost influenţat de faptul că au fost audiaţi în acelaşi timp.

În consecinţă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că audierea, în acelaşi timp, a martorilor H. şi I. nu a produs consecinţe în privinţa conţinutului informaţiilor pe care aceştia le-au adus la cunoştinţa organului judiciar; declaraţiile acestora corespund adevărului astfel încât este nefondată afirmaţia părţii civile conform căreia această modalitate de audiere făcea parte integrantă din scenariul urmărit de către inculpat, în sensul de a ticlui declaraţii acuzatoare.

4. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu audierea martorului F.

Faptele inculpatului în legătură cu audierea martorului F. au fost circumscrise unui act material al infracţiunii de cercetare abuzivă constând în ticluirea de probe nereale, prin construirea unui scenariu mincinos şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim (precum şi a lui B., D., E., G., H. şi I.), scenariu de natură să dovedească existenţa infracţiunilor prevăzute de legea penală şi să aibă drept consecinţă acuzarea pe nedrept de săvârşirea unor asemenea infracţiuni a persoanei vătămate J., despre care inculpatul avea cunoştinţă că este nevinovată.

Completul de 5 Judecători constată că, şi cu privire la audierea acestui martor, probele administrate dovedesc faptul că inculpatul A. nu a întreprins nicio acţiune care realizează elementul material al infracţiunii de cercetare abuzivă pentru care este acuzat (art. 280 alin. (2) din C. pen.).

Instanţa de apel reţine că aspectul esenţial pentru acuzaţia de cercetare abuzivă formulată împotriva inculpatului, cu referire la declaraţiile acestui martor, este reprezentat de afirmaţia constantă a martorului F. că procurorul A. nu l-a influenţat în niciun fel să declare aspecte necorespunzătoare adevărului.

În acest sens, se reţine că martorul F. a susţinut, atât în faza judecăţii în fond, cât şi în apel, că nu a fost constrâns în niciun fel de inculpatul A. să dea declaraţii în sensul acuzării pe nedrept a părţii civile J. de săvârşirea unor infracţiuni:

Declaraţia din data de 15 decembrie 2021, Înalta Curte, secţia penală: "Ceea ce am declarat eu, am declarat în mod liber şi nu mi-a spus nimeni ceea ce trebuie să declar ... La prima audiere s-a vorbit cu mine pe un ton ridicat, impunător şi m-am speriat. Însă eu am declarat tot ceea ce cunoşteam eu şi nu mi s-a spus de către persoana care mă audia să declar într-un sens sau în altul".

Declaraţia din data de 13 februarie 2021, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători: "Audierea de către inc. A. s-a realizat pe un ton răstit, însă nu mi s-a cerut să formulez un denunţ şi nu am fost presat să declar altceva decât ceea ce doream".

În ceea ce priveşte conţinutul declaraţiilor succesive pe care martorul le-a dat în faţa inculpatului A., în faţa procurorului Z., dar şi în prezenta cauză, instanţa de control judiciar constată că acestea au fost analizate în mod judicios de către judecătorii fondului care au reţinut că acest martor a avut o poziţie procesuală oscilantă pe parcursul procesului penal ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2014 devenit ulterior nr. x/2017, precum şi în prezenta cauză, că susţinerile pe care martorul nu şi le aminteşte, respectiv că "în hală se vor face nişte pachete" au fost confirmate în mod constant de către martorii G., I. şi H. şi că martorul a revenit asupra afirmaţiei că ar fi observat "autocamioane de 3.5 tone cu diferite mărfuri", fără vreo explicaţie plauzibilă, astfel încât, subliniind din nou poziţia ezitantă a martorului (care nu a declarat tot ceea ce în mod evident cunoştea), aceştia au concluzionat că nuanţările ulterioare nu pot fi calificate decât ca fiind pro causa, în susţinerea apărărilor martorului C., al cărui angajat era de aproximativ 15 ani.

În ceea ce priveşte acordarea statutului de martor ameninţat, se constată că atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, martorul a declarat că nu îşi aminteşte modalitatea în care a ajuns să dea o declaraţie sub pseudonimul LLL.:

Declaraţia din data de 15 decembrie 2021, Înalta Curte, secţia penală: "Nu îmi aduc aminte să fi semnat o declaraţie sub numele de LLL.".

Declaraţia din data de 13 februarie 2021, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători: "Nu îmi amintesc să fi solicitat sau să îmi fi fost acordat statutul de martor cu identitate protejată".

De asemenea, în faţa instanţei de fond, punându-i-se în vedere faptul că expresia "nu îmi aduc aminte" include posibilitatea ca lucrurile să se fi întâmplat, spre deosebire de afirmaţia certă că nu a semnat o declaraţie sub numele de LLL., martorul a menţinut acelaşi răspuns în sensul că nu îşi aduce aminte să fi semnat sub numele de LLL. şi nici să fi fost audiat sub numele de LLL.

În acest context, Completul de 5 Judecători constată relevant şi faptul că la dosarul cauzei se află cererea formulată de martorul F. de acordare a statutului de martor ameninţat, cât şi ordonanţa procurorului de încuviinţare a acestei cereri.

Însă, aşa cum s-a arătat şi anterior cu ocazia analizei acuzaţiilor aduse inculpatului privind declaraţiile martorului G., acordarea statutului de martor ameninţat nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor de tipicitate a vreunei infracţiuni, cu atât mai mult a celei reţinute în sarcina inculpatului. Pe lângă valoarea probatorie scăzută pe care o astfel de declaraţie o dobândeşte, instanţa neputându-şi întemeia o hotărâre de condamnare pe astfel de declaraţii, identitatea martorului nu îi este ascunsă instanţei care are acces la datele reale ale martorilor pe care le poate verifica personal înaintea audierii, aspect deosebit de important, având în vedere atât dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., cât şi 103 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării întregului ansamblu probator administrat în cauză.

Criticile parchetului cu privire la această acuzaţie, cât şi ale părţii civile, privesc modalitatea concretă în care inculpatul A. a procedat la audierea martorului F., respectiv prin acordarea unei identităţi protejate prin care acesta a putut relata aspecte neconforme realităţii evident în scopul de a crea imaginea unui bogat probatoriu.

Contrar acestor critici, aşa cum s-a arătat, martorul afirmă că a relatat adevărul şi că nu a fost constrâns în niciun fel de inculpatul A. să dea declaraţii în sensul acuzării pe nedrept a persoanei vătămate J. de săvârşirea unor infracţiuni astfel încât, din punct de vedere al condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de cercetare abuzivă pentru care este acuzat inculpatul, se constată, în mod evident, că acestea nu sunt îndeplinite, neputându-se reţine în sarcina inculpatului vreo acţiune de ticluire de probe prin construirea unui scenariu mincinos.

5. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu audierea martorului E.

Faptele inculpatului în legătură cu audierea martorului E. au fost circumscrise atât unui act material al infracţiunii de cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (2) din C. pen., cât şi unei infracţiuni de influenţarea declaraţiilor, prev. de art. 272 alin. (1) din C. pen. (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea din data de 30 iunie 2021) şi constau în faptul că, în baza susţinerilor martorului E. din prezenta cauză, s-a reţinut că declaraţia acestuia din 14.05.2014 este rezultatul influenţei procurorului A. care urmărea acuzarea lui J. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi de spălare de bani.

De asemenea, s-a reţinut că, prin utilizarea dispoziţiilor procedural penale care reglementează "protecţia martorilor", inculpatul a urmărit un singur scop, acela de a contura o situaţie de fapt de natură a-l incrimina, în mod nereal, pe J. şi în sensul de a-l implica în activitatea de evaziune fiscală a SC O. SRL.

Pentru a decela condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor pentru care inculpatul a fost acuzat, cu privire la acest martor, în mod corect, instanţa de fond a recurs la o analiză a tuturor declaraţiilor date de E. atât în cauza în care au fost trimişi în judecată inculpaţii C., D. şi J., cât şi în prezenta cauză, fără a se limita exclusiv la declaraţiile prin care martorul a revenit asupra poziţiei sale procesuale, astfel cum a procedat procurorul care a întocmit actul de sesizare.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut, în urma unei analize judicioase şi exhaustive, că acuzaţia adusă inculpatului A. nu se confirmă din punct de vedere probator, în cauză neexistând acţiuni ale acestuia de determinare, prin constrângere, a martorului E. de a da declaraţii nereale privindu-l pe J., după cum nu există vreo acţiune de ticluire de probe nereale.

Fără a relua argumentaţia primei instanţe, pe care instanţa de apel şi-o însuşeşte în totalitate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că probele administrate în cauză au condus la concluzia că declaraţiile pe care martorul E. le-a dat în faţa instanţei supreme, în ambele faze procesuale (în faţa instanţei de apel a menţinut "declaraţiile date anterior, respectiv ultima declaraţie dată în faţa instanţei de fond"), sunt în mod vădit nereale.

Astfel, instanţa de apel constată că martorul E. a fost audiat în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în faţa instanţei de judecată în cadrul cauzei penale nr. x/2017 a Tribunalului Prahova, precum şi în cadrul prezentei cauze, atât de către procurorul din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cât şi de Înalta Curte, atât în faza judecăţii în fond, cât şi în faza de cercetare judecătorească a prezentului apel.

În acest context, analizând toate declaraţiile date de martor, Completul de 5 Judecători constată că, în cuprinsul a cinci dintre acestea, fiind audiat de trei procurori diferiţi (în cadrul Dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - de inculpatul A., devenit ulterior nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - de procurorul Z. şi apoi nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti - de procurorul Y .), martorul E. a avut o poziţie procesuală constantă, susţinând că J. i-a solicitat lui C. bani pentru campania electorală şi că, din cauza refuzului de a finanţa campania, i s-a solicitat atribuirea unei lucrări de construcţie. Singura modificare din conţinutul declaraţiilor este reprezentată de susţinerile conform cărora cea de-a doua tranşă a achitat-o din greşeală.

Un aspect deosebit de relevant ce decurge din analiza acestor declaraţii este faptul că martorul E. nu face nicio menţiune despre modalitatea în care a decurs ancheta desfăşurată de procurorul A., deşi a fost audiat de alţi procurori anchetatori, iar la aceste declaraţii asistau şi apărătorii aleşi ai lui C. (LL. şi OOO.).

Începând cu declaraţia din data de 18.10.2018, fiind audiat în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova, martorul E. menţionează pentru prima dată aspecte despre modalitatea în care a fost audiat de către procurorul A. susţinând că declaraţia de martor cu identitate protejată dată în faţa inculpatului a fost "sugerată, mai mult impusă" de A. ("Am dat o declaraţie în cursul urmăririi penale şi ca martor cu identitate protejată în conţinutul căreia mi s-a sugerat mai mult mi s-a impus că trebuie să scriu ce s-a consemnat şi nu mai îmi amintesc exact, dar în mod sigur nu erau lucruri exacte ca realitate"), însă menţionează că cele declarate în faţa procurorilor Z. şi Y. corespund adevărului şi nu a fost influenţat în niciun fel ("Cele consemnate în cuprinsul declaraţiilor corespund adevărului şi nu am fost constrâns în vreun fel să declar în acel mod").

În continuare, fiind audiat în faza de urmărire penală, în prezenta cauză, de procurorul din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, martorul E. face din nou menţiuni cu privire la modalitatea în care a fost audiat de inculpatul A., însă, în această nouă versiune "sugestia, mai mult impunerea" pe care a menţionat-o în declaraţia anterioară (în faţa Tribunalul Prahova, în condiţii de publicitate a şedinţei de judecată şi în prezenţa apărătorilor aleşi ai părţilor) progresează de la o stare de disconfort generată de atitudinea superioară a procurorului anchetator până la a declara, sub identitatea protejată pe care i-o va acorda inculpatul, tot ceea ce voia acesta să declare şi ce i s-a dictat ("nu m-am simţit confortabil în discuţia pe care am avut-o cu domnul procuror şi acest disconfort a venit din modul în care domnul procuror s-a purtat cu mine, respectiv din atitudinea superioară a domniei sale şi din discuţia agresivă pe care a avut-o. De fiecare dată când încercam să îi spun cum s-au derulat lucrurile în realitate, domnul procuror îmi spunea că nu acele aspecte îl interesau şi îmi cerea să spun ceea ce dorea dumnealui să audă şi ceea ce îmi spunea că ştie, respectiv că existase o înţelegere între C. şi J ... Menţionez că domnul procuror A. îmi spunea că are cunoştinţă despre faptul că C. finanţase campania electorală din anul 2012, lucru care chiar nu este adevărat, din ceea ce cunosc eu. De asemenea, declar că domnul procuror A. mi-a spus că, oricum o să îl aresteze pe C ... Totodată, domnul procuror A. mi-a spus că o să îmi dea identitate protejată şi sub această identitate să declar doar ce voia dânsul să declar şi ce mi s-a dictat").

De asemenea, şi în această declaraţie îşi menţine susţinerile anterioare potrivit cărora în faţa procurorilor Z. şi Y. a relatat adevărul.

În cele din urmă, audiat de către instanţa supremă (atât în faza judecăţii în fond, cât şi în apel), conţinutul declaraţiilor martorului E. se modifică substanţial.

În ceea ce priveşte comportamentul inculpatului A. cu ocazia audierii cu identitate protejată, acesta a cunoscut o nouă progresie, inculpatul ameninţându-l că o să facă puşcărie şi aducându-i injurii ("Am fost ameninţat că o să fac puşcărie, că sunt şi eu de vină, mi-a adus injurii pe care nu le pot reproduce. Mi- a fost frică de ameninţarea că sunt şi eu de vină şi că o să fac puşcărie, deşi eu nu am făcut nimic. Acest lucru mi-a provocat cea mai mare teamă şi frică" - declaraţia din data de 15 decembrie 2021, Înalta Curte, secţia penală; "A. m-a ameninţat, spunând că ne bagă pe toţi la puşcărie, referindu-se la mine, J., C. şi sora acestuia" - declaraţia din data de 3 aprilie 2023, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători).

Explicaţia martorului cu privire la noua versiune referitor la comportamentul inculpatului A. cu ocazia audierii a constat în existenţa unei stări de temere care a fost generată de modalitatea de anchetă, stare de temere ce s-a menţinut ulterior şi în faţa procurorilor Z. şi Y ., astfel încât a menţinut declaraţia dată în faţa inculpatului cu toate că aceasta nu corespundea adevărului (Şi declaraţiile ulterioare au fost luate într-o atmosferă neplăcută pentru mine, întrucât aşa mă simţeam, mi-a fost frică de la prima anchetă. Nu îmi amintesc dacă vreunul dintre procurorii ce m-au audiat ulterior au ridicat tonul sau dacă atmosfera a fost una tensionată, însă eu am declarat aceleaşi lucruri ca cele menţionate în faţa procurorului A., de frică. Mi s-au citit declaraţiile din care rezultă că în declaraţiile ulterioare am dat detalii suplimentare celor din prima declaraţie şi arăt că am făcut acest lucru tot de frică. Nu pot oferi o altă justificare - declaraţia din data de 15 decembrie 2021, Înalta Curte, secţia penală).

În faţa instanţei de apel, a reiterat starea de temere ce s-a perpetuat şi cu ocazia următoarelor audieri, adăugând că şi în prezent se teme de o răzbunare a inculpatului (În cadrul audierilor făcute de procurorii de la Bucureşti şi Ploieşti am păstrat ca fiind adevărate aspectele din declaraţia dată în faţa lui A... Am făcut acest lucru, întrucât mi-a fost frică să spun adevărul, nu mai avusesem legătură cu o anchetă. Menţionez că, întrucât şi acum şi data trecută am spus adevărul, şi în prezent îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla, respectiv de o răzbunare a inculpatului - declaraţia din data de 3 aprilie 2023, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători).

În urma analizei declaraţiilor succesive ale martorului E., Completul de 5 Judecători constată, în acord cu judecătorii fondului, că declaraţiile acestuia se modifică în concordanţă cu declaraţiile lui C., pentru a valida susţinerile acestuia din urmă.

Astfel, atunci când a fost audiat la solicitarea suspectului C. de către procurorul Z. (declaraţia din 15 aprilie 2015), martorul E. şi-a modificat susţinerile făcute în faţa procurorului A. conform cărora plata s-a făcut din dispoziţia lui C., preluând apărarea pe care C. şi-o formulase, respectiv că cea de-a doua tranşă a achitat-o dintr-o greşeală.

În acelaşi sens, martorul E. îşi schimbă poziţia procesuală în concordanţă cu susţinerile lui C. (care fusese audiat în calitate de inculpat de către Tribunalul Prahova) şi susţine, în contradicţie cu ceea ce afirmase în mod constant până la acel moment, că D. şi J. nu au nicio implicare şi că nu a existat întâlnirea de la sediul O., pe care ar fi inventat-o.

Instanţa de apel constată, în acord cu judecătorii fondului, că declaraţiile martorului E. în faţa instanţei supreme sunt lipsite de credibilitate raportat la împrejurările noi pe care martorul le relatează, pe care nu le-a menţionat în faţa Tribunalului Prahova sau a procurorului din cadrul secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie unde a menţionat pentru prima dată comportamentul inculpatului A., precum şi cu privire la inadvertenţele şi revenirile din cuprinsul declaraţiilor.

Justificarea martorului cu privire la modificările declaraţiilor, în sensul că inculpatul i-a insuflat o stare de temere care s-a perpetuat pe parcursul anchetei penale astfel încât a menţinut ce a declarat în faţa inculpatului A., şi chiar a inventat anumite aspecte pentru a fi credibil (stare de temere care există şi în prezent), nu sunt credibile în condiţiile în care, pe de o parte, martorul însuşi a arătat că, în declaraţiile date în faţa procurorilor Z. şi Y. a spus adevărul, iar, pe de altă parte, această stare de temere nu a mai existat atunci când a preluat apărarea lui C. şi a declarat că cea de-a doua plată a fost efectuată din greşeală sau când a declarat că unele dintre consemnările din declaraţia dată sub identitate protejată în faţa inculpatului A. nu corespund adevărului.

Aşa cum reţine şi instanţa fondului, contextul în care a fost audiat de către procurorul Y. îi era total favorabil întrucât inculpatul A. era cercetat disciplinar şi suspendat din magistratură, iar imaginea publică a acestuia era una negativă pe fondul apariţiei unor înregistrări care îl priveau.

Mai mult decât atât, această stare de temere nu se justifica cu ocazia audierii din faţa Tribunalului Prahova, audiere ce a avut loc în şedinţă publică şi în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, în contextul situaţiei profesionale a procurorului A. care era cercetat în anumite cauze penale şi fusese exclus din magistratură, stare de temere care, deşi invocată de martor pentru justificarea menţinerii unor declaraţii care nu corespundeau adevărului, nu a mai existat în momentul în care a susţinut că declaraţia de martor cu identitate protejată i-a fost "sugerată, mai mult impusă" de inculpat.

Raportat la faptul că, în faţa a trei procurori, declaraţiile martorului sunt relativ constante şi nu a existat nicio menţiune referitoare la comportamentul inculpatului A. privind modalitatea de anchetă, precum şi la faptul că presupusele presiuni exercitate de inculpatul A. au evoluat cu fiecare declaraţie de la simpla sugestie la ameninţări, Completul de 5 Judecători constată că sunt nereale susţinerile martorului privind presiunile şi ameninţările exercitate de către inculpat asupra sa, declaraţia dată de acesta în faţa procurorului A. fiind cea care reflectă adevărul.

În consecinţă, instanţa de control judiciar constată că, în mod corect, judecătorii fondului au reţinut că susţinerile martorului E. consemnate în declaraţia dată în faţa procurorului A. nu erau nereale, ci reprezentau exact ceea ce cunoştea martorul, în calitatea sa de director economico-financiar în cadrul SC O. SRL, necorespunzătoare adevărului fiind declaraţiile ulterioare în care a susţinut faptul că acest contract a fost executat şi că nu a existat o înţelegere frauduloasă cu SC P. SRL.

Criticile apelanţilor cu privire la această acuzaţie privesc modalitatea în care instanţa de fond a constatat că declaraţia care corespunde adevărului este cea dată în faţa inculpatului.

Contrar acestor critici, analiza minuţioasă a tuturor declaraţiilor martorului E., precum şi raţionamentul logico-juridic al primei instanţe, însuşite de instanţa de apel, conduc la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor pentru care inculpatul este acuzat în legătură cu audierea martorului E., neexistând nicio acţiune de determinare a acestuia pentru a da declaraţii nereale şi nici vreo acţiune de ticluire de probe nereale.

În acest punct de analiză, având în vedere că instanţa de apel a analizat în cele ce preced acuzaţiile care i se aduc inculpatului A. ce se circumscriu infracţiunilor de cercetare abuzivă şi influenţarea declaraţiilor (raportat la audierea martorilor B., D., E., F., G., H. şi I.), Înalta Curte, Completul de 5 Judecători concluzionează că toate acţiunile inculpatului nu au tins către ticluirea unor probe nereale şi către obţinerea de declaraţii mincinoase, probatoriul existent confirmând faptul că inculpatul deţinea date şi informaţii despre săvârşirea unor fapte de natură penală pe care le cerceta, în acest sens administrând probe în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a vinovăţiei participanţilor la aceste fapte.

Instanţa de apel concluzionează că, în raport de faptul că actul de sesizare a reţinut numai modalitatea normativă a infracţiunii de cercetare abuzivă (prev. de art. 280 alin. (2) din C. pen.) constând ticluirea de probe nereale, probatoriul administrat nu confirmă faptul că declaraţiile martorilor B., D., E., F., G., H. şi I. luate de inculpatul A. în ancheta pe care o desfăşura nu erau contrare adevărului.

În legătură cu cele trei infracţiuni de influenţare a declaraţiilor reţinute în concurs, având în vedere condiţiile esenţiale ale acestei infracţiuni, respectiv declaraţiile obţinute să aibă caracter nereal, făptuitorul să cunoască caracterul nereal al declaraţiilor şi declaraţiile să fi fost obţinute prin acte de constrângere, corupere sau alte fapte cu efect intimidant, Completul de 5 Judecători, în mod similar instanţei de fond, constată că aceste declaraţii nu au avut un caracter nereal, aspect care conduce la neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor.

6. Acuzaţiile aduse inculpatului A. în legătură cu denunţul martorului C.

Fapta inculpatului A. în legătură cu denunţul martorului C. a fost circumscrisă infracţiunii de participaţie improprie în modalitatea instigării la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzută de art. 47 C. pen., raportat la art. 268 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 52 C. pen. (astfel cum a fost încadrată juridic conform încheierii din 30 iunie 2021) şi constă în obţinerea, prin constrângere, de la martorul C. a unui denunţ mincinos cu privire la participarea la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a unei persoane despre care cunoştea că este nevinovată.

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de inducerea în eroare a organelor judiciare constă în sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală.

Cerinţa esenţială ataşată elementului material în această variantă de comitere a infracţiunii este ca fapta ce face obiectul sesizării, prin denunţ sau plângere, să fie nereală, iar acest aspect să fie cunoscut de făptuitor.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa fondului, în urma unei analize judicioase şi exhaustive, că faptele pe care martorul C. le-a relatat în denunţul din data de 08.05.2014 nu erau nereale astfel încât răspunderea penală a inculpatului să poată fi angajată pentru această faptă.

Fără a relua argumentaţia primei instanţe, pe care instanţa de apel şi-o însuşeşte în totalitate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că amplul probatoriu administrat cu privire la realitatea faptelor denunţate de martorul C., precum şi actele corespunzătoare din dosarele conexe acestui denunţ, nu dovedesc că faptele denunţate erau nereale.

Similar analizei declaraţiilor celorlalţi martori, judecătorii fondului au recurs la o analiză a evoluţiei poziţiei procesuale a lui C. atât în cauza în care a avut calitatea de inculpat, cât şi în prezenta cauză, pentru a verifica în ce măsură poziţia sa ulterioară denunţului corespunde realităţii sau se înscrie în strategia de apărare construită alături de ceilalţi inculpaţi din dosarul penal nr. x/2017 al Tribunalului Prahova.

În egală măsură, şi în acord total cu raţionamentul logico-juridic al primei instanţe, instanţa de control judiciar constată că probele administrate în cauză dovedesc că această analiză a relevat că poziţia martorului C., ulterioară denunţului, prin care a revenit asupra aspectelor declarate iniţial, nu corespunde realităţii.

Constatând că instanţa de fond a făcut o analiză detaliată şi pertinentă a materialului probator, analiză pe care instanţa de apel şi-o însuşeşte, Completul de 5 Judecători urmează a prezenta aspectele relevante din care reiese faptul că cele relatate de martorul C., ulterior denunţului, prin care a revenit asupra aspectelor declarate iniţial, nu corespund adevărului.

Instanţa de apel constată, în succesiunea evenimentelor, că, după denunţul din data de 08.05.2014, martorului C. i-a fost comunicată calitatea de suspect, iar acesta, la data de 20 noiembrie 2014, împreună cu apărătorul ales, OOO., s-a prezentat în faţa organului de urmărire penală care instrumenta Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în faţa căruia a precizat că "îşi rezervă dreptul de a da declaraţie după consultarea dosarului de urmărire penală", sens în care avocatul OOO. a depus o cerere.

În calitate de suspect, a fost audiat pentru prima dată, la data de 14 ianuarie 2015, de către ofiţerul de poliţie judiciară, martorul UUU., în prezenţa apărătorilor săi aleşi OOO. şi VVV., aspectele relatate în denunţ fiind confirmate, cu diferenţa esenţială că, după plata avansului, cea de-a doua tranşă de bani a fost achitată a doua zi dintr-o eroare a directorului economic E.

Ulterior, la data de 21 decembrie 2015, C. a fost audiat în cadrul aceluiaşi dosar de urmărire penală instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorul Z., în faţa căruia a menţinut susţinerile din denunţ cu privire la implicarea directă a lui J. în încheierea contractului între O. SRL şi SC P. SRL, sumele de bani obţinute din acest contract fiind necesare în campania electorală din anul 2012, însă a reiterat aspectul conform căruia plata avansului de 50% a fost realizată dintr-o eroare a martorului E. care a dispus efectuarea plăţii în două zile consecutive.

Dosarul nr. x/2014 a fost declinat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde a fost reînregistrat sub nr. x/2014, în cadrul acestuia C. fiind audiat la data de 27 martie 2017 (în calitate de inculpat) de către procurorul Y.

Şi cu ocazia acestei audieri, martorul îşi menţine afirmaţiile anterioare cu privire la implicarea directă a lui J. în încheierea contractului dintre O. SRL şi SC P. SRL, însă menţionează că nu J. a solicitat fonduri pentru campania electorală, ci D.

Ulterior, la data de 5 mai 2017, fiind audiat în prezenţa apărătorilor aleşi, martorul C. exclude implicarea lui J. în încheierea contractului, susţinând că la insistenţele procurorului A. a consemnat aspecte nereale cu privire la implicarea în cauză a inculpatului J.

După întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C., D. şi J., în cursul cercetării judecătoreşti desfăşurate în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova, audiat la data de 09 iulie 2020, versiunea prezentată de C. magistratului care era învestit cu judecarea cauzei excludea şi implicarea lui D.

În cadrul prezentului dosar, martorul C. a fost audiat pentru prima dată la 25 noiembrie 2019 de către procurorul din cadrul secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie. Deşi această audiere este anterioară celei din Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova (09 iulie 2020), aspectele relatate procurorului anchetator sunt cu totul diferite decât cele prezentate în faţa instanţei care judeca cauza în care martorul fusese trimis în judecată. Martorul susţine că lucrarea a fost efectuată, că a solicitat confruntarea cu D., iar când procurorul A. i-a comunicat că D. e prietenul său, a considerat că orice discuţie este inutilă. De asemenea, a susţinut că declaraţia dată în calitate de suspect la Parchetul de pe lângă Înalta Curte este conformă cu realitatea.

În faţa Înaltei Curţi, martorul a modificat din nou situaţia de fapt susţinând, pe lângă faptul că teza potrivit căreia J. a adus acest contract într-o singură zi este sută la sută versiunea domnului A., excluzând implicarea lui J. şi a lui D., că un anume SSS. i-a adus documentele privind lucrarea pentru care s-a încheiat contractul dintre O. SRL şi SC P. SRL şi că nu a relatat acest aspect instanţei care a dispus condamnarea sa întrucât inculpatul A. l-a avertizat că nu YYY. zis "ZZZ." este ţapul ispăşitor. Apoi a revenit şi a arătat că nu s-a întâlnit cu SSS. faţă în faţă niciodată, această discuţie fiind purtată cu YYY. zis "ZZZ.". În continuare a declarat că nu ştie cine a adus actele, dacă le-a adus SSS. în persoană sau altă persoană din cadrul P., pentru ca într-un final, fiindu-i citită declaraţia din faţa Tribunalului Prahova prin care susţinuse că documentele au venit pe mail, a arătat că nu-şi aduce aminte, însă cert le-a avut la mapă, semnând contractul şi factura.

Martorul a mai precizat că nu a semnat procesul-verbal de recepţie finală a lucrării, că nu ştie cine l-a semnat, probabil inculpatul A., că nu a întreprins niciun demers pentru a contesta semnătura de pe respectivele înscrisuri datorită superficialităţii avocatului său ales EEEE., care i-a spus că nu are de ce să îşi facă griji pentru că va fi achitat.

În faţa instanţei de apel, pe lângă descrierea comportamentului inculpatului A., a reiterat că împrejurările din denunţ cu privire la încheierea unor contracte nu erau reale, ci au fost inventate de inculpat, că facturile şi contractul la care a făcut referire în denunţ erau reale, însă povestea din spatele acestora a fost inventată de inculpat, că a avut un contract cu SC P., însă nu ştia că aceasta era deţinută de D.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, în succesiunea declaraţiilor martorului C. ulterioare denunţului, conţinutul relevat în cuprinsul acestora evoluează de la prezentarea unei situaţii de fapt care exclude numai vinovăţia sa (J. şi D. i-au solicitat o sumă de bani pentru susţinerea campaniei electorale, a refuzat solicitarea, însă a fost de acord cu acordarea unei lucrări de degajare a unei suprafeţe de teren, lucrare care a fost efectuată, în cele din urmă, de către o altă societate; cea de a doua plată de 50% a fost efectuată din eroare), la excluderea vinovăţiei sale şi a lui J. (acesta nu i-a solicitat finanţarea campaniei electorale, ci doar să îi dea o lucrare lui D.), până la excluderea vinovăţiei tuturor inculpaţilor din Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova, deci inclusiv a lui D. (contractul a fost încheiat cu SSS.).

Completul de 5 Judecători constată că probatoriul administrat în cauză dovedeşte că aspectele relevate de martorul C. prin care a încercat să revină asupra celor prezentate în denunţ, nu corespund adevărului.

În acest sens, instanţa de apel nu va mai relua analiza făcută de către prima instanţa sub acest aspect, pe care şi-o însuşeşte, şi va puncta aspecte relevante, raportat la criticile apelanţilor.

Aspectele relevate atât de C., cât şi de martorul E. cu privire la plata avansului de două ori, dintr-o eroare, nu este credibilă raportat la faptul că aceste plăţi au fost efectuate prin intermediul aplicaţiei de Internet banking, în două zile consecutive (se putea verifica istoricul plăţilor, nu erau necesare consemnările din agendă), priveau sume importante de bani, spre deosebire de celelalte plăţi efectuate în acest interval, care erau considerabil mai mici, iar datele plăţilor (10.04.2012 şi 11.04.2012) coincid cu data procesului-verbal de recepţie finală a lucrării.

De altfel, succesiunea operaţiunilor financiare, dovedită dincolo de echivoc prin tranzacţiile efectuate de societatea condusă de martorul C., susţine versiunea din denunţ, însă nu este concordantă cu cea relatată ulterior, în faţa instanţei, de persoanele interesate de acea operaţiune, persoane care, la rândul lor, au fost puse sub acuzare în legătură cu operaţiunea respectivă.

Varianta conform căreia contractul a fost încheiat cu SSS., de asemenea, nu poate fi reţinută de instanţă, având în vedere că aceasta nu a fost prezentată în faţa procurorului din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie care îl ancheta pe inculpatul A. pentru abuzurile acestuia în anchetele penale pe care le desfăşura astfel încât avea tot interesul în a prezenta întreg "adevărul" procurorului anchetator, în condiţiile în care i-a relatat acestuia comportamentul inculpatului privind modalitatea de anchetă. Justificările conform cărora avocaţii l-au sfătuit în acest sens, singura şansă fiind în instanţă, nu sunt, de asemenea, credibile în condiţiile în care chiar în faţa procurorului din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a revenit asupra declaraţiilor anterioare şi a devoalat comportamentul inculpatului A.

De asemenea, motive suplimentare din care reiese că această susţinere nu este reală le reprezintă constatările Curţii de Apel Ploieşti privind contradicţiile evidente între declaraţiile inculpatului C. şi ale martorului SSS. din decizia de condamnare a lui C., precum şi faptul că varianta asumării răspunderii penale de către SSS. (persoană din anturajul lui D.) rezultă din discuţia ambientală dintre A. şi D.

Completul de 5 Judecători constată că prezentarea situaţiei de fapt relatate în denunţ, în faţa mai multor anchetatori, atât procurori, cât şi ofiţeri de poliţie judiciară, în cadrul mai multor declaraţii, conduce la concluzia că susţinerile martorului C. referitoare la implicarea lui J. în încheierea contractului între O. SRL şi SC P. SRL, în scopul obţinerii de fonduri pentru finanţarea campaniei electorale, corespundeau adevărului. Justificările ulterioare ale martorului conform cărora i-a fost teamă să revină asupra celor relatate în denunţ, apărătorii aleşi spunându-i că singura lui şansă este în instanţă, nu pot fi primite în condiţiile în care a fost audiat de nenumărate ori, în prezenţa apărătorilor aleşi, iar situaţia de fapt a fost menţinută inclusiv în declaraţiile date în perioada în care inculpatul A. era exclus din magistratură.

Mai mult decât atât, Completul de 5 Judecători constată că relevantă în cauză pentru stabilirea neveridicităţii susţinerilor din prezentă cauză ale martorului C. este şi proba administrată de către instanţa de fond care a procedat la ascultarea în şedinţă publică a primei părţi din înregistrarea declaraţiei date în calitate de suspect de C.

Astfel, în urma administrării probei s-a constatat că martorul nu a invocat nicio presiune sau determinare de a face declaraţii în sensul dorit de organul de urmărire penală, ci şi-a menţinut susţinerile din denunţ şi a relatat în mod liber, coerent, fără ezitări, circumstanţele în care a avut loc încheierea contractului cu SC P. SRL, instanţa de fond remarcând "poziţia procesuală fermă, care nu trăda, prin modalitatea în care C. se exprima, nici măcar emoţia inerentă unui asemenea moment".

Aşa cum au reţinut judecătorii fondului, toate acestea, precum şi faptul că apărătorii aleşi interveneau pentru a puncta anumite aspecte declarate de către clientul lor (împrejurarea că era vorba despre o "sponsorizare", că D. şi J. "erau împreună"), demonstrează faptul că C. relata în mod liber împrejurări de fapt pe care le adusese şi la cunoştinţa avocaţilor săi.

Completul de 5 Judecători mai reţine că inculpatul A. avea informaţii certe referitoare la contractul încheiat între O. SRL şi SC P. SRL şi că acesta nu putea fi decât unul fictiv, în condiţiile în care în cauză se administraseră deja probe din care rezulta că SC P. SRL este o societate de tip fantomă, fără angajaţi, că asociatul şi administratorul societăţii TTT., cetăţean sârb, figura ieşit din România la data de 23.06.2011, astfel că nu avea cum să semneze contractul din 9 martie 2012 şi nici cum să facă recepţia finală a lucrării, alături de C., în 10 aprilie 2012, şi să semneze procesul-verbal. De asemenea, procurorul cunoştea din Dosarul nr. x/2013, soluţionat anterior, faptul că D. se afla în spatele SC P. SRL iar, din declaraţia acestuia, ascultat cu identitate protejată L., la data de 14 aprilie 2014, rezulta că suma obţinută în urma încheierii acestui contract a fost folosită de J. în campania electorală din anul 2012.

În acest context, se constată că probele pe care le deţinea inculpatul A., la data de 08.05.2014, aveau o aparenţă de veridicitate astfel încât acesta încerca să obţină şi alte elemente privind situaţia de fapt, în vederea stabilirii vinovăţiei penale a celor implicaţi.

În ceea ce priveşte starea de presiune psihică invocată de C. ce decurge atât din efectuarea percheziţiei la domiciliul părinţilor acestuia, precum şi din comportamentul procurorului A. pe parcursul efectuării percheziţiei la sediul SC O. SRL, se constată, pe de o parte, că aceste percheziţii au fost încuviinţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi astfel încât nu se poate susţine că percheziţia de la domiciliul părinţilor ar fi fost un mijloc de a-l presa pe martor (inculpatul nici nu a fost prezent la efectuarea acestei percheziţii domiciliare), iar, pe de altă parte, comportamentul arogant, jignitor, necivilizat şi limbajul neadecvat al inculpatului nu pot echivala cu acte de determinare în vederea denunţării unor fapte necorespunzătoare adevărului.

Un alt element suplimentar în sensul neveridicităţii susţinerilor din prezentă cauză ale martorului C. este reprezentat de poziţia SC O. SRL faţă de neexecutarea contractului de către SC P. SRL În condiţiile în care s-a susţinut că SC P. SRL nu a putut efectua lucrarea, aceasta fiind realizată de o altă societate, nu există niciun motiv plauzibil pentru care SC O. SRL nu a întreprins niciun demers în vederea recuperării sumei de bani plătite, în condiţiile în care aceasta era una considerabilă (200.000 euro).

Or, în condiţiile în care C. afirma corectitudinea partenerului belgian, societatea sa derulând contracte cu companii de profil, pe criterii de competitivitate, bonitate şi profesionalism, singura justificare pentru care societatea să nu întreprindă niciun demers pentru a recupera această sumă de bani, este cea menţionată atât în denunţul martorului, cât şi reţinută în hotărârea de condamnare a inculpatului C. pentru infracţiunea de evaziune fiscală (fictivitatea contractului).

În fine, testarea poligraf a martorului C., chiar dacă nu constituie un mijloc de probă pe care instanţa să îşi poate întemeia soluţia dispusă în cauză, coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate, aduce un argument suplimentar în sensul lipsei de veridicitate a celor susţinute de martor, atunci când a revenit asupra celor consemnate în denunţ.

Cu privire la criticile părţii civile privind imposibilitatea lui C. de a prezenta documentele odată cu denunţul motivat de faptul că toate aceste documente fuseseră ridicate în urma percheziţiei, aspect confirmat chiar de inculpat prin faptul că "poliţiştii au rămas fără sfoară şi ceară folosite pentru sigilarea documentelor identificate şi ridicate la percheziţii", se constată că acestea sunt nefondate, având în vedere că, deşi se susţine că fuseseră ridicate toate documentele de la sediul societăţii, SC O. SRL a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie documentele solicitate, ca urmare a adresei formulate de această instituţie, la data de 15.09.2015.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, în urma analizei tuturor declaraţiilor date de C. şi a modului în care acestea se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, declaraţiile martorului C., prin care a revenit asupra aspectelor prezentate în denunţ, nu corespund adevărului.

Pe cale de consecinţă, întrucât cerinţa esenţială ataşată elementului material al infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 alin. (1) din C. pen., ca fapta ce face obiectul sesizării să fie nereală, nu este îndeplinită, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte condiţii ale infracţiunii, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, sub forma de participaţie a instigării.

În ceea ce priveşte criticile apelanţilor referitoare la faptul că hotărârea apelată contrazice constatările din Ordonanţa nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti prin care s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor prev. de art. 386 alin. (1) C. pen., cât şi din Decizia penală nr. 440 din 08.04.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus, în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului J. sub aspectul instigării la infracţiunile de evaziune fiscală, prev. de art. 47 C. pen. actual rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi de spălare a banilor, prev. de art. 47 C. pen. actual rap. la art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că hotărârea apelată nu este axată pe destructurarea soluţiilor anterior menţionate, ci analizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., în raport de toate declaraţiile de martori, în succesiunea lor, şi probele existente atât în prezentul dosar, cât şi în dosarele conexe.

De altfel, în motivarea soluţiilor dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi Curtea de Apel Ploieşti se regăsesc elemente care prezintă relevanţă cu privire la acuzaţiile din prezenta cauză, pe care instanţa de fond le-a subliniat, în momentul în care a făcut aprecieri referitoare la aceste soluţii.

În ceea ce priveşte ordonanţa de clasare, pe de o parte, se constată că, în cuprinsul acesteia s-a reţinut că "deşi pe parcursul urmăririi penale au existat indicii că în incinta parcului SC O. SRL au fost depozitate şi ambalate într-o hală în construcţie - denumită SME şi într-un spaţiu hală frigo denumită "NN.", sacoşe cu diverse bunuri (ulei, zahăr, făină, orez, bere îmbuteliată, cozonaci şi pui), în lipsa unor probe certe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că respectivele bunuri au fost date/oferite ca mită electorală în scopul influenţării voinţei alegătorilor, printr-o manieră care excedează lupta electorală, bazată pe ideile şi proiectele candidaţilor, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii prev. de art. 386 alin. (1) C. pen.", iar, pe de altă parte, susţinerile referitoare la depozitarea unor produse alimentare în NN. din cadru SC O. SRL, care au fost împachetate şi ulterior preluate de anumite autoturisme, sunt reale şi au fost relatate de martorii H., I. şi G. (care au avut o poziţie constantă), astfel încât nu reprezintă un scenariu mincinos construit de inculpat pentru acuzarea pe nedrept a lui J.

Referitor la soluţia de achitare a lui J. şi a lui D. dispusă în dosarul în care au fost trimişi în judecată împreună cu C., se constată că instanţa a dispus această soluţie ca urmare a înlăturării unor probe întrucât existau indicii ale încălcării principiului loialităţii în administrarea respectivelor probe, aspect care împiedica stabilirea situaţiei de fapt.

Completul de 5 Judecători constată că aceste împrejurări fac obiectul acuzaţiilor inculpatului din prezenta cauză, astfel încât, în mod corect, instanţa fondului a stabilit că se impune a se stabili dacă acele împrejurări se confirmă.

În acest sens, instanţa de fond, în mod judicios, a constatat că nu este ţinută de soluţia de achitare pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti şi a recurs la analiza întregului material probator, în ansamblul său, atât în prezentul dosar, cât şi în dosarele conexe, fără a se limita exclusiv la declaraţiile prin care martorii au revenit asupra poziţiilor procesuale, astfel cum a procedat procurorul care a întocmit actul de sesizare.

În consecinţă, constată că sunt nefondate criticile apelanţilor sub acest aspect.

Faţă de celelalte critici ale apelanţilor prin care se invocă faptul că declaraţiile martorilor LL., X ., W., SS. şi VV. confirmă acuzaţiile aduse inculpatului, se constată, pe de o parte, că cele relevate de aceşti martori nu sunt confirmate de materialul probator analizat, iar, pe de altă parte, că unii dintre aceşti martori au fost implicaţi în proceduri judiciare penale sau se află sub sfera de influenţă a părţii civile, susţinerile acestora fiind lipsite de credibilitate. De altfel, instanţa de fond a analizat în mod detaliat declaraţiile acestor martori, concluzionând în acelaşi sens.

Cu privire la critica părţii civile conform căreia inculpatul A. a efectuat cercetări faţă de J. ştiind că nu era competent în raport de calitatea acestuia de deputat, aspect care confirmă acuzaţiile, se constată că inculpatul era învestit în mod legal să efectueze cercetări întrucât dosarul pe care îl instrumenta privea săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, iar autorul nu deţinea nicio calitate specială care ar fi atras competenţa unui organ judiciar diferit. În condiţiile în care cercetările au înaintat şi s-a conturat un tablou infracţional care implica şi o persoană care deţinea o calitate specială, ce atrăgea competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul şi-a declinat competenţa în favoarea acestei unităţi de parchet.

Analizând actele dosarului din care rezultă durata cercetărilor pe care le-a efectuat inculpatul A. în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, se constată că acest dosar s-a format ca urmare a disjungerii dispuse prin rechizitoriul nr. x/2013 din 07.03.2014 al aceleiaşi unităţi de parchet în vederea efectuării urmăririi penale faţă de SC O. SRL şi alte 131 de persoane juridice, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani.

Prin ordonanţa din data de 03.04.2014, inculpatul A. a dispus extinderea urmăririi penale faţă de C., acţionar şi administrator al SC O. SRL, în calitate de suspect, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Prin ordonanţa din 03.07.2014, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de deputat a lui J.

Completul de 5 Judecători constată că inculpatul a efectuat cercetări în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti o perioadă relativ scurtă de timp şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în momentul în care a constatat că se conturează o anumită formă de vinovăţie a persoanei care dobândise, ulterior faptelor, o calitate specială, care determina competenţa acestei unităţi de parchet.

Dispoziţiile procesuale penale stabilesc momentul în care organul judiciar trebuie să dispună declinarea cauzei către parchetul competent:

"Organul de urmărire penală este dator să îşi verifice competenţa imediat după sesizare", iar "Dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă şi trimite cauza procurorului competent" (art. 58 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.).

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată, pe de o parte, că inculpatul, în momentul în care s-a prefigurat o activitate infracţională presupus desfăşurată de J., a dispus declinarea competenţei şi trimiterea cauzei procurorului competent, iar, pe altă parte, că în situaţia în care organul de urmărire penală nu se conformează obligaţiei stabilite de dispoziţiile art. 58 alin. (2) din C. proc. pen. de a dispune de îndată declinarea competenţei, în condiţiile în care C. proc. pen. nu mai prevede expres soluţia legislativă referitoare la posibilitatea menţinerii motivat a actelor, probelor şi măsurilor dispuse anterior declinării, actele întocmite anterior declinării sunt supuse regimului nulităţilor, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile procesual penale.

În consecinţă, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la competenţă atrag, potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., sancţiuni procesuale, şi nu sancţiuni penale, astfel încât, critica părţii civile sub acest aspect este nefondată.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară şi de partea civilă J. împotriva Sentinţei penale nr. 463 din data de 31 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta parte civilă la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 942 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară şi de partea civilă J. împotriva Sentinţei penale nr. 463 din data de 31 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară rămân în sarcina acestuia.

Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 942 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2023.

GGC - ED