Admissibility of constitutional review objection targeting statutory interpretation of criminal procedure deadlines rather than unconstitutionality

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., formulată de contestatorii inculpaţi A. şi B. în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că, prin cererea formulată la data de 16 ianuarie 2023, contestatorii inculpaţi A. şi B. au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în susţinerea cererii contestatorii inculpaţi învederând că prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (2) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, în măsura în care acestea permit interpretarea termenului pentru verificarea măsurilor asiguratorii (termenul de 6 luni în cursul urmăririi penale şi termenul de 1 an în cursul judecăţii) ca fiind unul de recomandare, şi nu unul imperativ.

Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., prima instanţă a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, respingând-o ca atare.

În acest sens, s-a reţinut că argumentele prezentate de contestatorii inculpaţi A. şi B. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., iar prin invocarea excepţiei nu se tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci sunt vizate aspecte legate de interpretarea şi aplicarea legii.

S-a constatat că, în raport cu prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu este folosit în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.

Deopotrivă, a fost avut în vedere că interpretarea şi aplicarea legii este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, Curtea Constituţională a României neavând o astfel de competenţă, ci având exclusiv rolul de garant al supremaţiei Constituţiei.

De asemenea, s-a reţinut că premisa sesizării instanţei de contencios constituţional o constituie inclusiv constatarea că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale. Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, în mod formal, controlului instanţei de contencios constituţional o dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională.

Având în vedere argumentele prezentate de contestatorii inculpaţi A. şi B. prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, s-a apreciat că scopul urmărit excedează unor critici de constituţionalitate propriu-zise.

Împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022, în termen legal, au declarat recurs contestatorii inculpaţi A. şi B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 20 martie 2023, sub nr. x/2022/a1.1, primul termen fiind fixat pentru 12 iunie 2023, dată la care au avut loc dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public şi cele ale apărătorului ales al recurenţilor fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de contestatorii inculpaţi A. şi B., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia;

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale ."

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a patru cerinţe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepţia trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenţei excepţiei, în sensul constatării existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea, de către instanţă, a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauză, argumentele prezentate de contestatorii inculpaţi A. şi B. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen.. Prin invocarea excepţiei nu se tinde la declanşarea unui mecanism de cenzurare a neconcordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci sunt vizate aspecte legate de interpretarea şi aplicarea legii, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurenţi în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.

Or, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, interpretarea şi aplicarea legii este atributul exclusiv al instanţelor de judecată, Curtea Constituţională a României neavând o astfel de competenţă, ci, exclusiv, rolul de garant al supremaţiei Constituţiei.

Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, necesară în vederea clarificării înţelesului dispoziţiilor legale, precum şi a domeniului de aplicare a acestora.

Astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziţie legislativă, inclusiv o dispoziţie de drept penal, în mod inevitabil, există un element de interpretare judiciară.

Dat fiind caracterul general al legilor, textul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Multe dintre acestea, din cauza necesităţii de a evita o rigiditate excesivă şi de a se adapta la schimbările de situaţie, folosesc, în mod inevitabil, formule mai mult sau mai puţin imprecise, a căror interpretare şi aplicare depind de practică (cauza Cantoni împotriva Franţei, pct. 31).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, subliniind rolul ce revine instanţei de judecată în procesul de interpretare şi aplicare a legii, a statuat că "funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibil (a se vedea S. W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 22 noiembrie 1995, seria x nr. c, p. 41, pct. 36)" (cauza Dragotoniu şi Militaru - Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 august 2007, pct. 37).

De asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a relevat că instanţa de contencios constituţional a preluat doctrina dreptului viu, atât în privinţa normei supuse controlului de constituţionalitate, cât şi în privinţa normei de referinţă. În privinţa Constituţiei, care este norma de referinţă, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, însă, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a statuat că "aspectele ce ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 770 din 24 august 2020, par. 23).

Se reţine, de asemenea, că, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legii, pentru lămurirea înţelesului dispoziţiei legale şi dezlegarea contradicţiilor jurisprudenţiale, există alte soluţii consacrate de legiuitor, respectiv instituţia recursului în interesul legii sau sesizarea instanţei supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.

Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în cauză, criticile formulate de contestatorii inculpaţi A. şi B. cu privire la dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. (în sensul că acestea sunt neconstituţionale, în măsura în care permit interpretarea termenului pentru verificarea măsurilor asiguratorii - de 6 luni în cursul urmăririi penale şi, respectiv, 1 an în cursul judecăţii - ca fiind unul de recomandare, şi nu unul imperativ) vizează aspecte de interpretare şi aplicare a legii (urmărindu-se o analiză a textului de lege, a naturii termenului menţionat şi a modalităţii de aplicare a acestuia în procesele penale), ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti şi, în consecinţă, acestea nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi calitate a textului normativ, în raport cu conţinutul normei, în abstracto.

Or, a sesiza instanţa constituţională, în scopul interpretării şi aplicării textului legal, ar însemna a face abstracţie de limitele competenţelor instanţei de contencios constituţional, în condiţiile în care, în jurisprudenţa obligatorie a acesteia, este consacrată soluţia în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepţiilor de neconstituţionalitate cu o astfel de finalitate, cu motivarea că, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare şi aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate.

În consecinţă, se constată că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de contestatorii inculpaţi A. şi B. şi a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, în mod corect aceasta fiind respinsă de către prima instanţă, ca inadmisibilă.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii inculpaţi A. şi B. împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorii inculpaţi A. şi B. împotriva încheierii din data de 16 ianuarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2023.

GGC - ED