Statute of limitations interruption: substantive nature of prescription norms and prohibition of combining pre- and post-constitutional unconstitutionality rulings into a lex tertia.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 222 din data de 17.02.2022 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 5.000 RON amendă penală (200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 25 RON).

S-au pus în vedere inculpatului A. prevederile art. 63 şi art. 64 din C. pen.

În baza art. 19, art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a echivalentului în RON a sumei de 750 euro daune morale şi 163 RON daune materiale.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea părţii civile de obligare în solidar cu inculpatul a SC C. şi SC D. SRL la plata despăgubirilor civile, în calitate de părţi responsabile civilmente.

În baza art. 19 din C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.500 RON cheltuieli judiciare efectuate de către partea civilă - onorariu avocaţial.

Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând întregul material probator, instanţa de fond a reţinut că, în fapt, la data de 14.10.2017, organele de cercetare penală au fost sesizate prin plângere de către persoana vătămată B. cu privire la faptul că, în jurul orelor 01:00 ale dimineţii de 08.10.2016, a fost lovit cu pumnul în zona feţei, de o persoană necunoscută - şofer de taximetru, după ce a urcat la intersecţia străzilor x şi a fost transportat pe traseul străzilor x, agresiune în urma căreia a fost internat la Clinica Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială Cluj şi supus unei intervenţii chirurgicale, urmare a fracturii mandibulei stângi.

În urma administrării probelor, în vederea identificării autorului şi stabilirii stării de fapt, au rezultat următoarele:

În jurul orelor 01:00 ale dimineţii zilei de 08.10.2016, persoana vătămată B. împreună cu martora G. au părăsit localul H. şi s-au deplasat la intersecţia străzilor x pentru a găsi un taximetru şi a se deplasa la locuinţă. Au observat autovehiculul cu numărul de înmatriculare x inscripţionat cu însemne specifice serviciului de taximetrie, fără ca la volanul acestuia să se afle conducătorul auto. După apariţia inculpatului A. la autoturism, între cei trei a avut loc un dialog şi pentru că inculpatul urma să efectueze un comision în cartierul Gheorgheni - loc unde se afla şi locuinţa persoanei vătămate B., inculpatul şi-a manifestat acordul de a-i transporta şi astfel persoana vătămată B. şi martora G. au ocupat loc pe bancheta din spate a autovehiculului condus de inculpatul A. (autovehicul cu numărul de înmatriculare x este proprietatea D. SRL, fiind dispecerizat de SC C. SRL şi echipat cu însemne specifice acestei societăţi comerciale). Inculpatul A. a condus pe străzile ... până la intersecţia acestei străzi cu strada x, unde a oprit şi a coborât martora G.

Ulterior, inculpatul A. şi-a continuat deplasarea având pasager în autovehicul persoana vătămată B., pe străzile x. Potrivit susţinerii inculpatului A., la un moment dat pe traseul parcurs, respectiv pe strada x, persoana vătămată B. i-a solicitat să închidă geamul portierei şi pentru că nu a răspuns solicitării persoanei vătămate B., acesta i-a adresat injurii. Cu toate că în cele din urmă a răspuns solicitării persoanei vătămate, acesta a adoptat aceeaşi atitudine, motiv pentru care în Piaţa Lucian Blaga, la semafor, a solicitat persoanei vătămate B. să coboare, dar aceasta a refuzat, solicitându-i să-l transporte la destinaţie. Ajuns pe strada x, inculpatul A. a precizat că persoana vătămată B. i-a solicitat să revină la intersecţia străzilor x, fapt confirmat de altfel şi de persoana vătămată, împrejurare în care între cei doi s-a declanşat o discuţie contradictorie în cadrul căreia persoana vătămată i-a adresat injurii, timp în care a ajuns la intersecţia străzii I. cu Calea x că semaforul din intersecţie indica culoarea roşie, inculpatul a precizat că a solicitat persoanei vătămate să coboare, dar pentru că a refuzat, a coborât de la volan, a deschis portiera stânga-spate, a prins de braţ persoana vătămată şi l-a tras afară din autovehicul. Imediat inculpatul a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei persoanei vătămate B., determinând căderea acestuia pe spaţiul verde din zona intersecţiei. Ulterior, inculpatul s-a urcat la volan, continuându-şi deplasarea, persoana vătămată B. rămânând aşezat în şezut în zona intersecţiei.

Din cauza durerilor resimţite la nivelul feţei, în cursul aceleiaşi zile, persoana vătămată B. s-a deplasat la Clinica Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială, unde a fost diagnosticat cu fractură de unghi mandibular stâng, motiv pentru care s-a intervenit chirurgical. Potrivit certificatului medico-legal nr. x din 14.10.2016 al Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, persoana vătămată B. prezenta leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile traumatice necesitând 30-35 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii, şi pot data din 08.10.2016.

În drept, instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.

La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen. - poziţia sinceră a inculpatului din cursul urmăririi penale, lipsa antecedenţei penale relevante, gradul mediu-redus de pericol social al infracţiunii, care rezultă din numărul mediu de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor victimei şi - în special - din contextul comiterii faptei.

Sub aspectul contextului comiterii faptei, s-au reţinut următoarele: în noaptea de 7/8.10.2016 persoana vătămată B., aflat în stare de ebrietate şi martora G. au apelat la serviciile inculpatului A., pentru ca acesta, în calitatea sa de taximetrist, să îi transporte pe traseul str. x (intersecţie cu str. x) - str. x - cartierul Gheorgheni, la locuinţa victimei. Inculpatul a fost de acord şi a explicat celor doi că are de efectuat un comision în cartierul Gheorgheni şi, întrucât destinaţia comisionului şi a persoanei vătămate se află în acelaşi cartier, este în măsură să onoreze comanda. După ce martora G. a fost lăsată la adresa de domiciliu, între persoana vătămată B., aflat în stare de ebrietate şi inculpat a avut avut loc o ceartă (cauzată, potrivit declaraţiei victimei, de refuzul inculpatului de a schimba intempestiv ruta potrivit dorinţei clientului de a se întoarce la punctul de plecare - cartier Haşdeu, pentru a-l lua şi pe prietenul său J.).

Instanţa de fond a reţinut că este important de observat că inculpatul nu era în măsură să se întoarcă la punctul de plecare, întrucât, astfel cum le-a comunicat încă de la început victimei şi martorei, avea de efectuat un comision (colet cu mâncare) în cartierul Gheorgheni, angajat anterior cursei. Prin urmare, solicitarea persoanei vătămate a fost nu doar nerezonabilă, dar şi imposibil de satisfăcut. În plus, solicitarea a fost formulată într-un limbaj inadmisibil şi injurios. Persoana vătămată a continuat să-l înjure pe taximetrist în mod direct, iar acesta din urmă, în timp ce taximetrul a ajuns la semaforul de pe str. x intersecţie cu Calea x, i-a cerut de 2-3 ori victimei să coboare. Victima, în mod neraţional (dorea să se întoarcă în Haşdeu - ceea ce nu se putea realiza cu acest taximetru), a refuzat să coboare. Inculpatul l-a tras afară pe B. şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei, l-a aşezat în afara carosabilului, după care şi-a continuat deplasarea.

Acest context a condus la reţinerea a două circumstanţe atenuante: cea prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului) şi cea prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. (săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei).

Referitor la circumstanţa atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., instanţa de fond a reţinut că simpla descriere a contextului faptei impune reţinerea acesteia: comportamentul nerezonabil şi abuziv al numitului B. - aflat în stare de ebrietate este în relaţie de cauzalitate directă (sine qua non) cu săvârşirea infracţiunii.

În privinţa circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., prima instanţă a subliniat că proferarea de către persoana vătămată de injurii la adresa inculpatului (şi într-un context provocat de comportamentul iraţional al victimei), până la nivelul implicării într-un mod obscen a mamei acestuia a produs în mod clar o atingere gravă a demnităţii inculpatului, care a produs acestuia o puternică tulburare sau emoţie negativă ce a condus la săvârşirea infracţiunii, determinată evident şi de provocarea din partea persoanei vătămate, prin proferarea de înjurii. Însăşi persoana vătămată, aflată în stare de ebrietate, nu a fost în măsură să nege faptul că l-a înjurat pe inculpat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 222 din data de 17.02.2022 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a formulat apel partea civilă B. solicitând admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să se dispună, în latura penală, înlăturarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. (scuza provocării) şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului) şi condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.. În latura civilă, s-a solicitat admiterea în tot a acţiunii civile şi obligarea inculpatului, în solidar cu părţile responsabile civilmente SC D. SRL şi SC C. SRL, la plată sumei de 5000 euro cu titlu de daune morale.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti în apel, Curtea de Apel Cluj a dispus audierea martorului K., care a confirmat că, imediat după incident, partea civilă a avut parte de suferinţe şi disconfort fizic, aspect de necontestat având în vedere natura leziunilor.

Prin prisma efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, la ultimul termen de judecată, Curtea de Apel Cluj a pus în discuţie, din oficiu, o eventuală incidenţă a prescripţiei răspunderii penale, câtă vreme apelul declarat a vizat şi latura penală a cauzei, chiar în lipsa apelului inculpatului - hotărârea nefiind definitivă pe latură penală.

Analizând apelul declarat în cauză, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale în materie, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:

În primul rând, instanţa de apel a observat că inculpatul nu s-a prezentat la judecata cauzei nici la prima instanţă, nici în apel, însă raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale şi în primă instanţă Curtea de Apel Cluj a apreciat că s-a dovedit vinovăţia acestuia în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, chiar dacă s-au reţinut în favoarea sa, întemeiat, circumstanţe atenuante.

Cu toate acestea, raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, în condiţiile în care inculpatul nu s-a prezentat pentru a solicita continuarea procesului penal, iar sentinţa apelată nu a rămas definitivă pe latură penală, având în vedere motivele de apel formulate în cauză, instanţa de control judiciar a examinat din oficiu inclusiv aspectele de legalitate a hotărârii apelate, prin prisma deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate.

Astfel, la data de 25.06.2018, a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Prin această decizie, Curtea a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională ."

La data de 09.06.2022 (înainte de pronunţarea deciziei din apel), a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.. Prin această decizie, Curtea a constatat că dispoziţiile menţionate anterior sunt neconstituţionalitate şi a interpretat decizia instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018.

În motivarea Deciziei nr. 358/2022, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (n. r. 25.06.2018) şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Totodată, s-a reţinut că prin Decizia nr. 1092/2012, Curtea Constituţională a României a subliniat că prescripţia răspunderii penale este normă de drept penal material.

În urma deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, legiuitorul a intervenit prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial la data de 30.05.2022, prin care Guvernul României a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. după cum urmează: Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Având în vedere deciziile Curţii Constituţionale anterior menţionate şi luând în considerare dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, rezultă art. 155 alin. (1) din C. pen. trebuie interpretat prin prisma dezlegărilor instanţei de contencios constituţional şi trebuie apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă, conform art. 5 din C. pen., care retroactivează în prezenta cauză.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a reţinut că de la data săvârşirii presupusei fapte reţinute în sarcina inculpatului, respectiv 08.10.2016, a curs termenul general de 5 ani al prescripţiei răspunderii penale, prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., care s-a împlinit cel mai târziu la data de 08.10.2021.

Curtea de Apel Cluj a constatat că în această perioadă nu a existat niciun caz de întrerupere a prescripţiei generale pentru a opera prescripţia specială, fiind golite de conţinut prevederile art. 155 din C. pen., deoarece legiuitorul nu a intervenit conform art. 147 alin. (1) din Constituţie în termenul legal de 45 de zile pentru a pune în acord cu legislaţia penală dispoziţiile obligatorii ale instanţei de contencios constituţional.

Fiind o instituţie de drept penal substanţial, aplicarea mecanismului legii penale mai favorabile trebuie să ţină seama de decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014) prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

În acest context, s-a menţionat că nu numai în Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ci şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, prescripţia răspunderii penale este apreciată ca fiind o instituţie care aparţine dreptului penal material şi este supusă principiilor legii penale mai favorabile, diferenţa plasându-se în aprecierea diferită a modului de aplicare a legii penale mai favorabile.

Prin Decizia nr. 297/2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituţională a constatat ca soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională, deoarece respectivele dispoziţii legale "31. (...) sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".

Prin Decizia nr. 358/2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

Curtea Constituţională a statuat că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta:

"Întrucât toate considerentele unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea Constituţională constată că autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrânge asupra tuturor considerentelor deciziei" (decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017).

Având în vedere explicaţiile anterioare şi ţinând seama de considerentele Deciziei nr. 358/2022, Curtea a opinat ca decizia instanţei de contencios constituţional nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme.

Considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 nu permit posibilitatea calificării Deciziei nr. 297/2018 ca decizie aditivă, deoarece instanţa de contencios constituţional nu a sancţionat vreo omisiune legislativă, ci o soluţie legislativă existentă la nivelul dreptului pozitiv.

Curtea a observat însă că indicarea soluţiei legislative din actul normativ anterior a avut rol orientativ şi în niciun caz nu i se poate atribui o natură absolută, în sensul obligării adoptării de către legiuitor a unei norme identice cu cea conţinută de C. pen. din 1969. Astfel, Curtea a subliniat că, deşi a sancţionat soluţia legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen., deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripţiei prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezenţa acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripţiei răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competenţa legiuitorului, cu condiţia esenţială ca acestea să îndeplinească exigenţele menţionate de către instanţa de contencios constituţional.

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcţionat întreruperea cursului termenelor de prescripţie a răspunderii penale, situaţie juridică care produce efecte în condiţiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022 se aplică numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Aşa fiind, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de partea civilă împotriva Sentinţei penale nr. 222/2022 din 17.02.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desfiinţat-o în parte, sub aspectul laturii penale a cauzei şi, rejudecând în aceste limite, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Curtea de Apel Cluj a apreciat că despăgubirile acordate cu titlu de daune materiale şi morale au fost corect cuantificate de către prima instanţă, având în vedere toate circumstanţele în care a avut loc incidentul. Partea civilă nu îşi poate invoca propria culpă, solicitând despăgubiri nejustificat de mari, în condiţiile în care s-a dovedit fără echivoc că ea a fost cea care a provocat incidentul, adresând injurii nejustificate inculpatului şi cereri absurde.

Procedând, aşadar, la soluţionarea laturii civile pe partea de daune morale, văzând şi dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 586/2016, instanţa de apel a apreciat că suma de 750 euro (echivalentul a peste 3.700 de RON) este în măsură să compenseze daunele fizice şi psihice resimţite de către partea civilă, care de altfel a fost cea care a generat producerea incidentului prin comportamentul său nepotrivit.

Drept urmare, prin Decizia penală nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de partea civilă L. împotriva Sentinţei penale nr. 222/2022 din 17.02.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca privind pe inculpatul A., care a fost desfiinţată în parte, sub aspectul laturii penale a cauzei.

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin deciziei.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Prin încheierea din data de 13 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul dispoziţiilor art. 278 din C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul încheierii din data de 16 iunie 2022 şi a Deciziei penale nr. 912/A/2022 din data de 30 iunie 2022 ale Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind apelul formulat de către partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 222 din data de 17 februarie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în sensul că în practicaua încheierii, respectiv în practicaua şi în dispozitivul deciziei penale indicate, se menţionează numele corect al părţii civile - B., în loc de "L.", dar şi denumirea corectă a instanţei a cărei hotărâre s-a atacat - în speţă, Judecătoria Cluj Napoca, în loc de "Tribunalul Cluj".

Împotriva Deciziei penale nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin motivele formulate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea în parte a deciziei atacate şi înlăturarea greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi s-a dispus încetarea procesului penal.

Sub acest aspect, s-a arătat că infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului penal a fost săvârşită la data de 08 octombrie 2016, astfel încât termenul de prescripţie specială (de 10 ani, prevăzut de art. 155 alin. (4) cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.) nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, când a fost pronunţată decizia recurată. În acest sens, s-a susţinut că actul întreruptiv de precripţie este esenţialmente un act de procedură, iar valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

S-a învederat că, în cauză, au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale. Astfel, inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea şi a fost audiat la datele de 18 octombrie 2017 şi 22 mai 2018. Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum şi nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, trebuie să se examineze în ce condiţii aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripţie.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a arătat că prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de contencios constituţional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituţiei prescripţiei, ceea ce este cert şi constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituţionalitate este faptul că legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenţie, care reprezintă fundamentul protecţiei juridice sub aspectul neretroactivităţii legii. Curtea a reţinut, de asemenea, că soluţia legislativă criticată priveşte declararea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor de omor şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie, iar opţiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispoziţiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

În concluzie, în opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, examinarea efectelor neconstituţionalităţii art. 155 alin. (1) din C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum, iar ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripţie. Drept urmare, în cauză, ulterior întocmirii actelor procesuale din data de 22 mai 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, la momentul soluţionării definitive a cauzei.

S-a mai arătat că, în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022, Curtea Constituţională a reţinut că între 26 aprilie 2018 şi 30 mai 2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale".

Întrucât întreruperea cursului prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere în perioada 2018-2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, astfel cum a fost formulat.

Prin încheierea din data de 27 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost admisă în principiu.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, instanţa a constatat că hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 912/A/2012 din 30 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori) face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele procurorului care a exercitat recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte, indicarea cazului de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea (art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.) şi motivarea acestuia şi semnătura persoanei care a exercitat recursul în casaţie.

Prin motivele formulate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, întrucât, în raport cu data săvârşirii infracţiunii, 08 octombrie 2016, termenul de prescripţie specială nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, când a fost pronunţată decizia recurată.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susţinut că, în cauză, au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, arătând, în acest sens, că inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea şi a fost audiat la datele de 18 octombrie 2017 şi 22 mai 2018. Aşadar, ulterior întocmirii actelor procesuale din data de 22 mai 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care nu era împlinit la data soluţionării definitive a cauzei (30 iunie 2022).

Făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a opinat în sensul că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere a cursului termenului prescripţiei în perioada 2018-2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, nefiind aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

Astfel cum s-a stabilit de instanţa supremă în decizii de speţă, fiecare dintre căile extraordinare de atac are o reglementare proprie, impunând la parcurgerea unor etape obligatorii şi doar în cazuri strict şi limitativ prevăzute de lege. Recursul în casaţie, fiind o cale extraordinară de atac, se exercită în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, scopul fiind acela de verificare a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile provocând, aşadar, o reexaminare doar a chestiunilor de drept (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 10/2017, Dosar nr. x/2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 25/05/2017).

Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Instanţa a constatat că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., putând face obiectul cenzurii instanţei de casaţie.

Pentru considerentele expuse, apreciindu-se că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. (pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.), în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., instanţa a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

Fapta pentru care s-au formulat acuzaţii în cauza de faţă a fost comisă după intrarea în vigoare a actualului C. pen., astfel că dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale sunt cele analizate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.

În cauză, prin Sentinţa penală nr. 222 din data de 17.02.2022 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) din C. pen. şi art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 5.000 RON amendă penală (200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 25 RON).

Ulterior, prin Decizia penală nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, în urma admiterii apelului declarat de partea civilă B. împotriva Sentinţei penale nr. 222 din 17.02.2022 a Tribunalului Cluj şi desfiinţării în parte, a sentinţei apelate, sub aspectul laturii penale a cauzei, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Prin motivele de recurs în casaţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a susţinut că infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului penal a fost săvârşită la data de 08 octombrie 2016, astfel încât termenul de prescripţie specială (de 10 ani, prevăzut de art. 155 alin. (4) cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.) nu era împlinit la data de 30 iunie 2022, când a fost pronunţată decizia recurată.

Deopotrivă, s-a învederat că, în cauză, au fost îndeplinite acte de procedură care au întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, arătându-se, în acest sens, că inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea şi a fost audiat la datele de 18 octombrie 2017 şi 22 mai 2018. Aşadar, ulterior întocmirii actelor procesuale din data de 22 mai 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripţie de 5 ani, care nu era împlinit la data soluţionării definitive a cauzei (30 iunie 2022).

Făcând referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a opinat în sensul că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale în perioada 2018-2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, nefiind aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, nu se analizează corectitudinea reţinerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa instanţei supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casaţie, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute în art. 438 C. proc. pen." (Decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicată pe www.x.ro).

Aşadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, prin raportare la legea mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă pronunţată de instanţa de apel.

În continuare, Înalta Curte reţine că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că:

"... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului ."

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

În speţă, instanţa de apel a constatat că de la data săvârşirii faptei reţinute în sarcina inculpatului, respectiv 08.10.2016, a curs termenul general de 5 ani al prescripţiei răspunderii penale, prev. de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., care s-a împlinit cel mai târziu la data de 08.10.2021.

Înalta Curte constată că infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...) d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; (...)". Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii (...).".

Drept urmare, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 5 ani, curge de la data săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv de la 08.10.2016 şi s-a împlinit la 07.10.2021.

Relativ la cele ce precedă, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Referitor la susţinerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în sensul că întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, iar pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere a cursului termenului prescripţiei răspunderii penale în perioada 2018-2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor întreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Sub acest aspect, instanţa are în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), prin care s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că "în egală măsură, în contextul examinării instituţiei prescripţiei răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparţinând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) şi una aparţinând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripţiei), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeaşi interdicţie intră şi combinarea în cauzele pendinte a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existenţa caracterului întreruptiv al cursului prescripţiei în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziţii legale succesive.

Revine fiecărei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia ."

Speţa de faţă nu presupune stabilirea legii penale mai favorabile, având în vedere data săvârşirii infracţiunii. Chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere susţinut în scris de către Ministerul Public în sensul că perioada dintre 2014 şi 2022 este separată prin deciziile Curţii Constituţionale în două perioade de aplicare a legii în ceea ce priveşte prescripţia (anterior şi respectiv ulterior deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), după ce instanţa de apel stabileşte legea incidentă judecării unei cauze, constatând că legea aplicabilă include interpretarea dată de Curtea Constituţională, instanţa care soluţionează un recurs în casaţie nu are competenţa legală de a modifica legea incidentă, nici chiar în ipoteza legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 C. pen., şi nu poate interveni asupra acestei soluţii. Limitele aplicării legii sunt cele care decurg din interpretările oficiale, din interpretările oferite de legiuitor, din deciziile Curţii Constituţionale a României, din deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În dosarul de faţă interpretarea Curţii Constituţionale a fost avută în vedere de către curtea de apel în soluţia cu privire la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei nr. 912/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 decembrie 2022.

GGC - ED