Typicity of improper participation in EU fraud: falsification of inspection reports as objective elements of fraud against European funds

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 70/P din 5 august 2021, pronunţată de Tribunalul Neamţ s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În latură penală:

În temeiul art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta.

În temeiul art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 67 alin. (2) C. pen. şi în condiţiile art. 68 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost condamnat în cauză este concurentă cu infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, stabilirea cu rea credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi tentativă la stabilirea cu rea credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat, prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 128/P din 23 octombrie 2019 a Tribunalului Neamţ, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia Curţii de Apel Bacău nr. 1036 din 16 noiembrie 2020.

În temeiul art. 16 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 865 alin. (1) şi art. 85 alin. (1) C. pen. anterior s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani, dispusă prin sentinţa anterior menţionată.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentinţa penală anterior menţionată şi s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005;

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de stabilirea cu rea credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat, prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005;

- 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi

- 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la stabilirea cu rea credinţă a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări, restituiri sau compensări de la bugetul de stat, prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată inculpatului A. în cauză cu cele anterior menţionate, în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 9 (nouă) luni închisoare şi, în baza art. 45 alin. (2), alin. (3) lit. a) C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 16.11.2020 până la 18.11.2020.

S-au anulat formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 128/P din 23 octombrie 2019 a Tribunalului Neamţ, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost modificată prin decizia Curţii de Apel Bacău nr. 1036 din 16 noiembrie 2020, şi s-a dispus emiterea unora noi, conform sentinţei, la data rămânerii definitive a acesteia.

Prin aceeaşi hotărâre s-a pronunţat o soluţie de condamnare şi faţă de inculpatul B.

În latură civilă:

În temeiul art. 19 şi art. 404 alin. (1) C. proc. pen., art. 1357 şi art. 1382 C. civ ., s-a admis acţiunea civilă formulată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi s-a dispus obligarea inculpaţilor A. şi B., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 660.224,95 RON, reprezentând daune materiale, sumă ce se va actualiza la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În temeiul art. 274 alin. (2), (4) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A. (alături de inculpatul B.).

Prin Decizia penală nr. 481 din 24 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 70 din 5 august 2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ, dispunându-se obligarea apelantului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel nr. 481 din 24 mai 2022, la data de 7.06.2022, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului A. în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen.. În argumentarea acestuia, apărarea a arătat, în esenţă, că activitatea concretă reţinută în sarcina inculpatului nu corespunde infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Astfel, potrivit rechizitoriului, ajutorul dat de inculpat constă în "întocmirea unor înscrisuri false", activitate care se circumscrie infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, iar nu infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care este o infracţiune de uz de fals.

Or, în situaţia în care se săvârşeşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată şi infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, există un concurs real de infracţiuni.

Între cele două infracţiuni nu există o relaţie de dependenţă întrucât infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 există indiferent dacă documentele folosite sunt sau nu false, latura obiectivă a infracţiunii raportându-se la fapta de a folosi documente în scopul obţinerii de fonduri europene.

Astfel, în C. pen. sunt reglementate distinct falsul şi uzul de fals, ceea ce înseamnă, în mod evident, că infracţiunea de fals nu este un act de complicitate pentru uzul de fals, semnificativă în acest sens fiind Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin această hotărâre, instanţa supremă a statuat că persoana care s-a folosit de documente false în obţinerea de fonduri europene şi a întocmit în fals respectivele înscrisuri se face vinovată de comiterea a două infracţiuni în concurs real. Acelaşi raţionament se aplică şi în situaţia în care o persoană întocmeşte în fals documentele, iar o alta este cea care săvârşeşte fapta de folosirea sau de prezentare a documentelor falsificate (cazul speţei).

În speţă, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în forma de participaţie improprie prev. de art. 52 alin. (2) C. pen., în modalitatea intenţie-culpă. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că persoana care a folosit sau prezentat documentele false nu poate fi trasă la răspundere penală pentru că nu a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţie), motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei sub acest aspect.

Or, raportat la descrierea faptei imputate inculpatului şi încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriu, pentru a exista forma de participaţie prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. este obligatoriu ca legea să incrimineze aceeaşi faptă atât când este comisă cu intenţie, cât şi atunci când este săvârşită din culpă. În cazul infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu este însă reglementată modalitatea săvârşirii din culpă, motiv pentru care este evident că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale participaţiei improprii la această infracţiune, imputată recurentului.

În altă ordine de idei, pentru a exista această formă de participaţie improprie este obligatoriu ca actele de ajutor să intervină după ce persoana care va deveni autorul faptei săvârşite din culpă a luat hotărârea să efectueze acţiunea ce reprezintă fapta propriu-zisă. Or, în speţă, lucrurile s-au derulat invers, în sensul ca s-au întocmit înscrisurile în fals, iar ulterior acestea au fost folosite, de autoarea infracţiunii, pentru a beneficia de fonduri europene.

În sfera aceluiaşi caz de recurs în casaţie, apărarea a mai arătat că atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au încălcat prevederile art. 108 coroborat cu art. 112 lit. e) C. pen.

În motivare, a arătat că din datele dosarului rezultă că pensiunea turistică din localitatea Vânători, judeţul Neamţ (Branişte), intabulată în C. F. nr. x Vânători Neamţ, a fost construită cu fonduri europene obţinute pe nedrept prin depunerea de înscrisuri inexacte sau false. Ca urmare, asupra acesteia s-a aplicat măsura asigurătorie a sechestrului, prin ordonanţa din 14.02.2019 a D. N. A. - Serviciul Teritorial Bacău. Instanţa de fond a dispus însă revocarea acestei măsuri cu argumentarea că numita C. şi SC D. SRL au beneficiat de soluţia de clasare dispusă de procuror şi sunt de bună credinţă. Această soluţie a fost menţinută de instanţa de apel.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, măsurile asigurătorii sunt obligatorii pentru infracţiunile prevăzute de această lege. Scopul evident al incriminării prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este de a sancţiona şi în planul laturii civile persoana care a beneficiat de fonduri europene pe nedrept.

Or, recurentul are un interes legitim în a invoca această nelegalitate a hotărârilor de fond întrucât, în calitate de complice, iar nu de beneficiar al fondurilor europene, a fost obligat să restituie o finanţare de care nu a beneficiat niciodată.

Dispoziţia prev. de art. 112 lit. e) C. pen. stabileşte că bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, sunt supuse confiscării speciale. Or, în cauză există constituire de parte civilă, astfel că imobilul construit din fonduri europene trebuie să servească la despăgubirea acesteia.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie a fost comunicată părţilor şi Ministerului Public.

La data de 16 iunie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău a formulat concluzii scrise.

După parcurgerea procedurii prev. de art. 439 C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat, pe rolul secţiei penale, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 27 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen., fiind fixat termen în cauză la data de 8.11.2022.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat şi ale parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susţinerea cererii de recurs în casaţie, inculpatul a menţionat că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale participaţiei improprii la infracţiunea prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În argumentarea acestuia, apărarea a arătat, în esenţă, că ceea ce s-a reţinut de instanţa de apel în sensul că participaţia improprie constă într-un act de complicitate, respectiv ajutorul dat prin întocmirea de documente false, condiţie a existenţei infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, reprezintă o eroare de drept, susţinând că între infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale sau fals sub semnătură privată nu există o legătură de dependenţă, aspect nesesizat de instanţa de fond şi de apel, motiv pentru care, recursul în casaţie formulat este fondat.

A mai arătat că activitatea inculpatului de a întocmi acte false nu se circumscrie infracţiunii prevăzute de lege având în vedere şi Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauză, reţinându-se că inculpatul a decis să întocmească înscrisuri în fals, după care, le-a prezentat reprezentantului societăţii, astfel că actul de complicitate este anterior rezoluţiei infracţionale luate de autorul faptei şi nu există condiţia de tipicitate a existenţei infracţiunii.

Or, raportat la descrierea faptei imputate inculpatului şi încadrarea juridică dată acesteia prin rechizitoriu, pentru a exista forma de participaţie prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. este obligatoriu ca legea să incrimineze aceeaşi faptă atât când este comisă cu intenţie, cât şi atunci când este săvârşită din culpă. În cazul infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu este însă reglementată modalitatea săvârşirii din culpă, motiv pentru care este evident că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale participaţiei improprii la această infracţiune, imputată recurentului.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale ."

Soluţia reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, faţă de soluţia reglementată prin dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" conţinută în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - care reglementează unul din cazurile de casare, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la vinovăţia prevăzută de lege (ICCJ, SP, încheierea nr. 366/RC din data de 08 octombrie 2019).

În egală măsură, instanţa supremă a reţinut în jurisprudenţa sa faptul că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (lipsa prevederii în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) din C. pen., doar lipsa prevederii în legea penală, se subsumează situaţiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii (ICCJ, SP, încheierea nr. 100/RC din 12 martie 2020).

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate.

Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între conduita imputată (fapta săvârşită) şi configurarea legală a infracţiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Aplicând aceste consideraţii teoretice şi jurisprudenţiale la cauza de faţă, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de inculpat nu sunt întemeiate.

Inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, constituire infracţiune.

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reţinut, în acord cu prima instanţă, ca situaţie de fapt, aceea că" în calitate de inspector în cadrul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Neamţ, cu ocazia implementării proiectului finanţat din fonduri europene intitulat "Desfiinţare anexe, construire pensiune turistică P+1E+M şi reabilitare şi extindere clădire existentă prin Program FEADR", la solicitarea inculpatului A., cu intenţie, a întocmit şi semnat procesul-verbal de inspecţie în execuţie, înregistrat la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Neamţ sub nr. x/04.12.2014, în conţinutul căruia a menţionat în mod nereal că s-a deplasat în data de 04.12.2014 la locul efectuării investiţiei şi a constatat că investitorul asigură verificarea calităţii execuţiei lucrărilor prin diriginţii de şantier, ing. E. şi ing. F., iar executantul asigură controlul execuţiei lucrărilor prin G., ing. H., şi responsabilul CQ ing. I."La aceeaşi dată, 04.12.2014, inculpatul B. i-a remis procesul-verbal inculpatului A., cunoscând că acesta îl va remite apoi beneficiarei SC D. SRL pentru a fi depus la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Neamţ (OJFIR Neamţ), cu scopul obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar nerambursabil aferent primei tranşe de plată." "La aceeaşi dată, 04.12.2014, inculpatul B. i-a remis procesul-verbal inculpatului A., cunoscând că acesta îl va remite apoi beneficiarei SC D. SRL pentru a fi depus la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Neamţ (OJFIR Neamţ), cu scopul obţinerii pe nedrept a sprijinului financiar nerambursabil aferent primei tranşe de plată ."

Aşa cum s-a arătat în considerentele Deciziei nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 21 februarie 2020), "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

De asemenea, prin Decizia nr. 4/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă «o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare», având ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de «documente ori declaraţii false», infracţiunea analizată cunoaşte şi un obiect juridic secundar, care include relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declaraţiile producătoare de consecinţe juridice ."

Prin aceeaşi decizie, s-a arătat că "indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, oferirea respectivului înscris, remiterea lui spre folosinţă.

Pentru reţinerea tipicităţii elementului material alternativ "prezentare" se impune întrunirea cerinţei atitudinii de conştiinţă şi de voinţă a subiectului activ care prezintă în sensul că, acesta prevede şi acceptă utilizarea de către terţ a documentului falsificat astfel prezentat.

Mai mult, se constată că, prin susţinerile sale, recurentul tinde la schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost deferit judecăţii, lucru nepermis din perspectiva cazului de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care se referă la neprevederea faptei în legea penală şi nu la greşita reţinere a textului de lege care o incriminează.

Totodată, se constată că, prin apărările formulate din această perspectivă, recurentul critică, lipsa intenţiei în întocmirea de acte false şi, implicit, al prezentării reprezentantului societăţii, aspect, de altfel, susţinut şi prin prisma criticilor referitoare la lipsa tipicităţii subiective a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, chestiune care, însă, aşa cum s-a arătat anterior, nu poate fi examinată prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., ce are în vedere doar ipoteza neprevederii faptei în legea penală, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii, ţinându-se seama şi de natura recursului în casaţie de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînţeles, dacă subiectul activ a acţionat cu rea-credinţă ."

Ceea ce atrage caracterul penal al faptei şi este relevant în prezenta cauză constă în ajutorul intenţionat al recurentului inculpat la folosirea de înscrisuri false la Oficiul pentru finanţarea investiţiilor rurale Neamţ, în condiţiile culpei, în scopul obţinerii de fonduri europene, neregularitatea privind maniera de obţinere a fondurilor.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele inferioare cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul A. şi la întrunirea elementelor de tipicitate subiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

Astfel, potrivit rechizitoriului, ajutorul dat de inculpat constă în "întocmirea unor înscrisuri false", activitate care se circumscrie infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată, iar nu infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care este o infracţiune de uz de fals.

Or, în situaţia în care se săvârşeşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată şi infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, există un concurs real de infracţiuni.

Între cele două infracţiuni nu există o relaţie de dependenţă întrucât infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 există indiferent dacă documentele folosite sunt sau nu false, latura obiectivă a infracţiunii raportându-se la fapta de a folosi documente în scopul obţinerii de fonduri europene.

Astfel, din modul de descriere a faptelor prin decizia recurată, rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Faţă de aceste considerente, întrucât, în cauză, sub aspectul criticilor invocate, nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nici cauza de stingere a acţiunii penale prevăzută de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 481 din 24.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 481 din 24.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 noiembrie 2022.

GGC - ED