Qualified theft conviction: exclusion of factual re-evaluation and subjective elements in cassation review under Art. 438(1)(7) CPP

Asupra recursului în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 478 din 13.07.2021 a Judecătoriei Buftea, între altele, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. cu aplicarea art. 48 alin. (1) raportat la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen. şi art. 5 C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la "furt calificat", ca urmare a încheierii acordului de mediere cu partea civilă B. (fapta din 29/30.01.2020).

În baza art. 46 raportat la art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale săvârşite în dauna SC C. SRL) şi art. 43 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "furt calificat" în formă continuată, sub forma coautoratului (2 acte materiale săvârşite în dauna SC C. SRL)

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din data de 07.04.2020 la 08.04.2020 şi a arestului la domiciliu din data de 08.04.2020 la 31.10.2020.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea judecătorului de cameră preliminară nr. 1452/29.10.2020 în Dosarul nr. x/2020.9, fiind constatată legalitatea şi temeinicia acesteia.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei conform acestei sentinţe, la data rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 19 şi 397 C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 1357 C. civ. a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1.700.000 RON.

(...)

Prin Decizia penală nr. 427/A din 08.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 478 din 13.07.2021 pronunţată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. x/2020.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia, a arătat, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât, în raport de probatoriul administrat la dosar, activitatea infracţională imputată nu poate fi circumscrisă niciunei fapte de natură penală.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 427/A din 08 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2020.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului ." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www. x. ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurentul inculpat A. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurentului inculpat nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, susţinerea că, deşi din probele administrate reiese fără dubiu că inculpatul, ulterior datei de 11.12.2019, a achiziţionat bunuri sau s-a interesat de achiziţionarea unor bunuri, instanţele de fond şi apel au interpretat această situaţie în sensul că inculpatul a dobândit bunuri cu banii obţinuţi din furtul în dauna SC "C." SRL, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpatului.

Deşi recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurentului inculpat, soluţia de condamnare fiind urmarea aprecierii incorecte a acestora; în concret, nemulţumirea inculpatului este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situaţiei de fapt, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că, inculpatul A., la data de 11.12.2019, în jurul orelor 21:40, beneficiind de ajutorul informativ oferit de alte persoane (constând date referitoare la modalitatea de asigurare a pazei, schiţa imobilului, dotarea societăţii comerciale cu sistem de supraveghere video în interior şi poziţionarea seifurilor în care se aflau depozitate sumele de bani ce reprezentau încasările zilnice şi sumele de bani aparţinând administratorului SC C. SRL), în urma dotării cu instrumente esenţiale comiterii infracţiunii (cagule, mănuşi, baros/rangă pentru dislocarea seifurilor ce puteau fi încastrate în perete/podea), s-a deplasat la sediul SC C. SRL, situat în comuna Tunari, jud. Ilfov, împreună cu alte trei persoane, cu un autoturism marca x seria x, de culoare gri, pătrunzând în incinta societăţii comerciale prin forţarea unei ferestre de tip p. v. c ., de unde au sustras de la parter un seif ce conţinea suma de 150.000 RON reprezentând încasările societăţii comerciale, părăsind imediat societatea comercială, iar la data de 12.12.2019, în jurul orelor 00:40, acesta împreună cu alte trei persoane, cu acelaşi autoturism, au revenit, pătrunzând în incinta aceleiaşi societăţi comerciale prin escaladarea ferestrei forţată anterior, sustrăgând de această dată de la etajul imobilului un alt seif metalic ce conţinea suma de 19.400 dolari americani, suma de 1.382.000 RON, o cheie auto marca x, cheile de rezervă a trei apartamente, bilet la ordin în alb (seif etaj) şi suma de 200.000 RON de pe raftul biroului de la etaj, producând un prejudiciu total în cuantum de aproximativ 1.700.000 RON.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "furt calificat" în formă continuată, sub forma coautoratului, prevăzută de art. 46 raportat la art. 228 alin. (1) -229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 228 alin. (1) - 229 alin. (1) lit. b), c), d) şi alin. (2) lit. b) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 427/A din 08 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2020.

Respingând recursul în casaţie, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 427/A din 08 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2022.

GGC - ED